Zeul din gând

nu vreau să scriu după tipare,
chiar dacă am îndemânare,
prefer cuvântul inspirat
din gândul pur, nealterat,
când tot ce dăinuie în vers
e provenit din univers.

desigur, nu e prea uşor
să stai la mâna zeilor,
să desluşeşti ce îţi şoptesc,
să nu crâcneşti când poruncesc,
să scrii pe fundul de abis
despre pierdutul paradis...

să fie scrisul tău un dar
când totul pare în zadar
pentru cei care au uitat
cine i-a binecuvântat....
eu pot să scriu oricum, oricând,
dar scriu când zeul meu e-n gând,

un zeu care mereu mi-a fost
la vitregie - adăpost,
iar la durere - vraci ocult,
magie-n versuri şi tumult,
un zeu care mi-a dăruit
poemul fără de sfârşit,

un zeu cu suflet de copil
rugându-mă să fiu umil
atunci când lumea este rea
şi când povara este grea,
un zeu ce este-n fiecare,
în sentiment şi-n cugetare...

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit

Sunt fericit când scriu o poezie
Despre dragoste şi amor.
Sau când ascult o melodie
Despre un suflet plin de dor.

Sunt fericit când citesc o carte,
Despre doi îndrăgostiţi.
Despre un om care a zburat pe Marte
Sau despre nişte regi bine veniţi.

Sunt fericit când admir floarea,
Care înfloreşte la geamul meu
Şi când privesc luceafărul
Care luminează ca un zeu.

Sunt fericit că m-am născut în lumea aceasta mare
Şi scriu acest vers.
Căci poezia este nemuritoare!
Cum e şi întregul Univers.

poezie de Vladimir Potlog (9 noiembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de dor

Pe foaie albă scriu câte un vers
Despre oameni, natură şi univers,
Cuvinte simple, rând pe rând,
Care vin din suflet şi din gând.

Scriu despre biata, frumoasa mea ţară,
Care rămâne pustie iară,
Despre toamna mănoasă
Şi despre-a bunicilor casă,

Despre părinţi uitaţi de copii,
Despre meleagul meu, cu livezi şi vii,
Despre un voievod uitat într-o carte veche,
Despre Dumnezeu care stă mereu de veghe.

Scriu o simplă, sinceră poezie,
Ca oamenii să mă vadă, să ştie
Că sunt şi eu un biet muritor,
Care scrie cu lacrima versuri de dor.

poezie de Vladimir Potlog (8 noiembrie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să scriu o poezie

Vreau să scriu o poezie
Pe o frunză de copac.
Despre acest miez de toamnă
Cât de mult Îmi este drag.

Vreau să scriu o poezie
Pe un strop de ploaie rece.
Despre timp, care fără milă
Aşa de repede trece!

Vreau să scriu o poezie
Pe palmele tale moi.
Care mă mângâie cu gingăşie
Când suntem în doi!

Vreau să scriu o poezie
Pe o rază de soare.
Care din ce în ce de dupa nori,
Mai rar răsare.

Vreau să scriu o poezie.
Pe ceru-ncărcat de stele,
Să aducă bucurie
De ziua măicuţei mele.

poezie de Vladimir Potlog (9 octombrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb pe alb

Scriu cu alb pe alb
Deşi ştiu că nimeni
Nu va putea să citească,
Nici chiar eu,
După ce voi fi uitat ce am scris.
Binele este întotdeauna
Greu de înţeles –
E mai uşor să accepţi un eres
În paradis
Decât o jertfă benevolă omenească.

Mă încăpăţânez
Să scriu alb pe alb
Deşi mi se spune
Să folosesc cel puţin
Litere cu sclipici,
Când desenez ramuri de măslin
Sau fapte bune
Plictisitoare.

Dar,
Acum şi aici
Nu am decât o culoare
Care poate
Să le cuprindă pe toate
Şi scriu cu alb pe alb
În zadar.

poezie de Ana Blandiana din Orologiul fără ore (2016)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când am

Din când în când am idei fericite,
Idei devenite brusc fericite – laolaltă cu alte idei
Şi cuvinte printre care ele se mişcă liber, natural...

După ce scriu, citesc...
Ce m-a făcut să scriu asta?
Pe unde-am umblat pentru a afla asemenea lucruri?
De unde mi-a venit? E mai frumos decâ aş fi putut spune eu...
Am fost în lume, cel mai adesea, condeiul şi călimara
Cu care cineva a scris coerent literele pe care le-am înşirat aici?

poezie clasică de Fernando Pessoa din volumul de versuri Poeziile lui Álvaro de Campos (1934), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adoraţia poeţilor

Adoră ce scriu ceilalţi
nu din simpatie şi nici din povară
nu din fulgi de ploaie
pe la mijloc de vară.
Adoră ce scriu ceilalţi
ce scriu după ochii tăi
nu trebuie să îi înalţi şi nici să-i cobori
să adori
ce...
când...
şi cum scriu...
fiindcă scriu despre ei
bărbaţi sau femei
altruişti, aroganţi
de staturi mijlocii
mult prea scunzi sau giganţi
sunt cu toţi în pustiu
Adoră-le scrisul
nu din bine-n mai rău sau din
rău în mai bine
după zilele goale
sau nopţile pline
Adoră-le scrisul
fiindcă prin scris
tu te scrii şi te ştergi de ideea de tine
şi te-adoră coşmarul
după ce te-ai trezit
că trăieşti într-un vis...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativitate metafizică

Eu trebuia să mă nasc mai demult
Pe vremea când timpul nu se măsura în ani
Când totul în jur revărsă într-un tumult
Când viaţa noastră nu costa nici cât doi bani
Pe vremea când nu ştiam, ce acuma ştiu
Într-un univers în care totul era viu
Şi puteam sta sub un copac şi visa
La o frumoasă Eva ce mă îmbrăţişa.

Într-un timp când în joacă îl căutam pe Dumnezeu
Deasupra, de jur - mprejur şi-n capul meu
Şi-l pierdeam, dar sub următoarea frunză îl regăseam
Dar am aflat de la şarpe cum mă numeam
Şi-n clipa când sâsâit mi-a zis
Tot sufletul mi s-a prăbuşit în abis
Transformându-se paradoxal într-un alt eu
De atunci... îl caut înnebunit... pe Dumnezeu.

poezie de Iustinian Zegreanu
Adăugat de Iustinian Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnarea la scris

Eu nu aparţin nici măcar trupului darămite vreunui curent literar.
Scriu ca şi când m-aş fi născut numai pentru asta
şi nu îmi pasă dacă ochiul morţii va fi singurul meu cititor.
Scriu ca şi când sufletul meu ar monologa în oglindă,
ca şi când fiecare cuvânt pe care îl scriu ar fi ultima mea respiraţie.
Poezia este sau nu e, vorba lui Suciu.
Toate poeziile care nu dor sunt nişte avorturi.
Toate poeziile care se scriu cu gândul la soclu
sunt la fel de false ca şi zâmbetul unui clovn.
Toate poeziile care se construiesc inginereşte sunt maculatură,
virgule între scânteie şi flacără.
Toate poeziile care nu curg în cascadă sunt apă chioara în gura unui beţiv.
Cea mai bună definiţie a poeziei pe care am cunoscut-o este depresia,
cea mai fantezistă biografia.
Uneori visez că mimez scrisul,
că pentru asta aş putea fi nominalizat la Premiul Nobel.
Dimineaţa mi se face ruşine de mine
şi mi se izbesc în minte sfaturile bunicului
asemeni limbii de clopot:
Trezeşte-te nepoate, cel mai frumos dar al vieţii este însăşi viaţa.
Nu există nimic grandios în încoronare.
Absolutul mai mereu adulmecă
mirosul agoniei,
pe aceia îngenuncheaţi pe dinăuntru.
Scriu ca şi când inima mea ar fi mută...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când scriu poezie

când scriu poezie parcă rup
bucăţi de carne din mine

fiecare vers e ca o muşcătură adâncă
a unui animal sălbatic –
aproape că ţâşneşte sângele
într-un carnagiu îngrozitor
al ţesuturilor care mă ţin în viaţă

din când în când
mă opresc şi aştept
ca la semafor
să văd cum se mai simte Poezia –
dacă trebuie să-i fac respiraţie
gură la gură sau dacă
pot s-o păstrez
în continuare
ca metresă
cât m-or mai ţine
balamalele

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să învăţ despre mine

Să-nvăţ uitând să număr zilele ce trec,
Inima s-opresc din ploi, atunci când sec
Lângă o fiinţă la care-aş vrea să stau
În inimă şi suflet, să dau şi nu să iau!

Să-nvăţ să uit să scriu ce aş citi mereu,
Să scriu ce aş vorbi despre Dumnezeu,
O piatră de suflare mi-ar fi un vânt nebun
Pe care l-aş închide într-un vechi album.

Să-nvăţ să nu mai lupt atunci când nu-i uşor
Să mă eliberez prin boală şi să zbor,
Unde o ploaie rece m-aşteaptă trâmbiţat
Să mă trezească sumbru din visul de păcat.

Să-nvăţ să simt când doare o faptă virtuoasă,
O Dunăre sărată, răsplată tenebroasă,
Pe lacrima ce curge din trup neîmpăcat...
Eu nu pot să mă iert, mai mult de am iertat.

Să-nvăţ să văd o lume care nu mă vede
Şi să percep un lanţ în câmpul cel mai verde,
O piedică de viaţă oprindu-mă din mers
Răpeşte tinereţea, dar străluceşte-n vers...

Să-nvăţ să mă ascult când alţii îmi vorbesc,
S-aud ce îmi ascund atunci când îmi şoptesc,
Lângă un pian şi-o lumânare aprinsă
Îmi cânt durerea arsă şi nicicând nestinsă.

Să-nvăţ să te ascult, când taci tot mai mereu,
Ar fi dorinţa ta, dar n-ar fi felul meu,
Cum soarele străbate pe faţa ta zâmbind,
Aşa aş vrea să-ţi fiu, tăcerea risipind.

Să-nvăţ să te iubesc când te retragi sfios,
Să-nvăţ să nu se nască orgoliul păcătos,
Însă iubirea-ţi curge prin trupul adormit...
De ce noi am opri-o dintr-un bun sfârşit?...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

Scriu.
Pentru cine scriu?
În ce inimi
va găsi ecou
cuvântul meu?
Există un număr
asfixiant
de restrâns
de singuratici
care pot înţelege
ce scriu.
Fiecare
vorbeşte cu el însuşi.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi caldă de toamnă

E o zi caldă de toamnă
Şi eu vreau să scriu o poezie.
Despre o frumoasă doamnă,
Care cu privirea ei, sufletul îmi mângâie.

Vreau să scriu un vers frumos
Despre o simplă femeie,
Care mi-a întors lumea mea pe dos
Şi mi-a aprins în inimă a dragostei scânteie.

Buzele ei dulci- amărui,
Vreau să le sărut de mii de ori.
Căci au gust de gutui
Şi parfum de stropi de ploi.

O iubesc la nebunie!
Pe această splendidă doamnă.
Ea e ca o melodie
Cântată într-o zi caldă de toamnă.

poezie de Vladimir Potlog (12 septembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca scriitor profesionist, nu ai de ales: trebuie să scrii chiar şi atunci când n-ai face-o. E ca şi cum aş spune că scriu atunci când am inspiraţie, dar o să mă asigur că am inspiraţie în fiecare dimineaţă, la nouă, şi o să rămân inspirat până la cinci, de luni până vineri. Exact ca la un loc de muncă cu normă întreagă.

citat din Simon Toyne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine şi trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că ştie să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar şi mai mult,
iar viaţa este şi mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
şi îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranţa că totul va fi şi mai frumos.
Îmi place când mă priveşte
atunci când dorm şi îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără uşor
şi este înţelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
şi când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveştile lui şi este în centrul atenţiei.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susţin în ceea ce face
şi că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
şi viaţa mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am vrut să fiu!

Te mişti prea încet! Când timpul este prea rapid
Poate este adevărat, dar cred că ţi se pare!
Doar când faci mai multe, simţi că n-ai făcut nimic
Nu este aşa! Doar că n-ai răbdare!

Ajung sa-mi vând şi somnul pentr-o oră, două
Ca să scriu un vers şi apoi, să vi-l dau vouă
Cei pentru mine o noapte, sau două, ca să pierd?
Sau versuri de stele, din cartea-mi să îmi sterg?

Daca-ş sta o viaţă, ca să vă tot scriu!
N-as şti eu niciodată, ce am vrut să fiu!
Să scriu pe veci într-una, să mă opresc nu pot!
Nu mă simt nici om, dar nu sunt nici robot.

V-aş dărui, eu vouă, toată libertatea
Din pământ ar curge, izvor de fericire
Aş pune înţelepciune, în a voastră minte
Dar tote sunt pe foiae!
Cum şi lumea întreagă-i făcută din cuvinte.

poezie de Ilie Dragomir (8 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când scriu

Duşmani, n-am avut,
Ori n-am ştiut
Că am vreunul,
Dar de când scriu
Prea bine ştiu...
Am cu duiumul.

hexagramă de Vasile Iuşan din Ridică-te, Caragiale! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu acum versul

vise născute dintr-un clişeu
literele se aliniază frumos
un scris de copil trecut
de jumătate de veac voalat
poeziile sunt născute
din păcate şi bucurii diverse
de lapte degresat în care pui
ciocolată. scriu versuri şi scot
limba când sar pe foile-şotron
suflu peste vers. râd. crapă
pereţii când trec poeziile
pe albul secţiilor de psihiatrie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pri­mele poezii le-am citit la şcoală, în manuale. Erau po­ezii cu partidul. Mi se păreau minunate, aş fi vrut să scriu şi eu la fel. Când m-am hotărât să scriu primul poem, prin clasa a şasea, mi-am luat carneţelul şi m-am dus în pădure. Eram convins că, dacă vrei să scrii despre pădure, trebuie să mergi în pădure. Eram complet în afara literaturii pe atunci. Dar s-a în­tâmplat apoi să merg în casa unui avocat, el mi-a arătat un vo­lum de Blaga, care m-a lăsat cu respiraţia tăiată. Asta mi-a declanşat febra lecturilor.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când scriu... tu dormi

Sărutul tău îmi este casă şi veşnic aşternut cu foc,
La fel cum ard amurguri roşii, la fel cum toate au un loc,
Cu strălucirea din adâncuri şi cu puterea unui crez,
Aş vrea să-mi fii în veşnicie cuvântul sacru scris în vers.

Poeme au fost şi încă-s scrise de anonimi sau autori.
Eu voi păstra gândul doar ţie, deşi când scriu... ştiu că tu dormi.
La casa noastră din câmpie unde se-aşterne toamna blând,
Este doar liniştea stăpână şi rar vin adieri de vânt....

În rest sunt toate cum le ştii, cu roşu pal aprins pe faţă
O tufănică a-nflorit în colţ stingher în discordanţă,
Cu galbenul de la cireş şi frunza viţei din cerdac
Lângă portiţa ce-i blocată de ram întins de lliac.

Când scriu... tu dormi, priveşti din cer seninul lumii trecătoare
O rândunică are cuib chiar lângă uşă, la intrare....
Poate-ntr-o zi în zbor pe-o rază, când Luna bolta o veghează
Îţi voi trimite o scrisoare cu ochii care lăcrimează.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place să scriu despre iubire, pentru că e tema oricărui suflet frumos. Îmi place să pun în încurcătură cititorul cu apucăturile îndrăzneţe ale personajelor mele, pentru că astfel îl fac să viseze. Cred enorm în capacitatea de a visa, mai ales când viaţa încă nu ţi-a dat tot ce i-ai cerut. Lumea despre care scriu este lumea în care mă simt cea mai liberă fiinţă şi primesc în ea pe oricine are fiori de arcuit şi dorinţe de încărcat.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!