
Diligența
Trece vremea ca o diligență
Cu surugii în uniformă
Ne preia la naștere și p-ormă,
Ne depune cu indiferență
O plătim cu viața și atât
Surugiu, nu te grăbi deloc
Toți ajungem în același loc
Într-o clipă, într-un ceas, numaidecât!
Alții-n urmă își așteaptă rândul
La poștalionul vieții lor
Și de când se nasc și până mor
Totul curge repede ca gândul!
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre naștere, poezii despre plată, poezii despre indiferență, poezii despre gânduri sau poezii despre ceas
Citate similare
Toți suntem frustrați și supărați, mai ales în tinerețe. Devenim fericiți atât de repede, nebuni atât de repede, și totul pur și simplu curge atât de repede.
citat din Taissa Farmiga
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre tinerețe, citate despre supărare, citate despre nebunie, citate despre fericire sau citate despre devenire
Dr. Meredith Grey: Timpul trece atât de repede și nu așteaptă pe nimeni. Timpul vindecă toate rănile. Toți ne dorim mai mult timp pentru a ne înfrunta temerile, pentru a ne maturiza, pentru a lăsa totul în urmă.
replică din filmul serial Anatomia lui Grey
Adăugat de Raluca Preda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre frică sau citate despre dorințe
Nu te grăbi
Nu te grăbi!
Din zâmbete încă mai răsar oameni,
Știai?
Uite cum din bucurii cresc inimi,
Ca florile din lumină,
A primăverii.
Nu te grăbi!
Din mângâieri încă se desenează mâini,
Știai?
Uite cum din dor se nasc ochi,
Ca norii din ploaie,
A vieții...
Nu te grăbi!
Din timp încă mai cresc suflete,
Știai?
Uite cum din șoapte se nasc buze,
Ca soarele din curcubeu,
Al vremii...
Nu te grăbi!
Din iubire încă mai sar vieți,
Știai?
Uite cum din tine mă nasc eu,
Ca soarele din umbră,
A visului...
poezie de Gabriela Chișcari (10 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre primăvară
- poezii despre ploaie
- poezii despre nori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Călătoria
Timpul stă captiv într-o clepsidră de nea
Dar fără să vreau am călcat pe ea,
Am spart timpul și mi-a tăiat talpa
Nu curge sânge că a înghețat ca apa.
Dacă eram mai atent trăiam veșnic
În zadar lipesc cioburile vieții de nemernic,
Vidul a fost distrus iar acum timpul curge
În valuri de nisip ce trupul mi-l frânge.
Am făcut cioburi infinitul cu al meu călcâi
Acum în rândul de muritori sunt cel dintâi,
Acum timpul arde ca în focurile iadului
Iar viața iubește tortura sufletului.
Starea mea tristă de fericire izbucnește
Timpul infinitatea și nemurirea o iubește,
Pentru că timpul e rege în abis
El stinge speranțe când tu vise ai aprins.
Bucurați-vă că suntem toți muritori
Când știi că totul moare nimic nu-ți mai dă fiori,
Infinitatea e iad căci nu există moartea
Acolo suferința e nemuritoare și ea.
Călătoria noastră e grăbită, dar de ce?
Alergăm spre moarte cu sufletul rece,
Toți ajungem odată la linia de final
Păsuiți viața ca furnica nu ca un cal.
poezie de Miron Iustin (4 martie 2017)
Adăugat de Miron Iustin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre tristețe, poezii despre sânge, poezii despre suferință sau poezii despre sfârșit
Relativitate metafizică
Eu trebuia să mă nasc mai demult
Pe vremea când timpul nu se măsura în ani
Când totul în jur revărsă într-un tumult
Când viața noastră nu costa nici cât doi bani
Pe vremea când nu știam, ce acuma știu
Într-un univers în care totul era viu
Și puteam sta sub un copac și visa
La o frumoasă Eva ce mă îmbrățișa.
Într-un timp când în joacă îl căutam pe Dumnezeu
Deasupra, de jur - mprejur și-n capul meu
Și-l pierdeam, dar sub următoarea frunză îl regăseam
Dar am aflat de la șarpe cum mă numeam
Și-n clipa când sâsâit mi-a zis
Tot sufletul mi s-a prăbușit în abis
Transformându-se paradoxal într-un alt eu
De atunci... îl caut înnebunit... pe Dumnezeu.
poezie de Iustinian Zegreanu
Adăugat de Iustinian Zegreanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre religie, poezii despre relativitate, poezii despre prăpăstii sau poezii despre paradox

Atât de...
Atât de fragilă-i fericirea,
E ca și un fir de ață,
Dacă se rupe, îl înozi
Și o iei de la capăt. Atât de neprevăzută- i viața,
Ca și când ai merge pentru prima oară,
Cazi, te ridici
Și mai încerci o dată. Atât e de nedrept,
Când dai cu însăși viața, piept
Și-i afli fețele cele mai ascunse
Și colțurile cele nepătrunse. Atât e de firav,
Nisipul din clepsidră,
Timpul curge în derivă
Și nu se oprește,
nici măcar o clipă. Atât de efemer e totul,
Când ai toți pionii, se termină jocul.
Dacă ai putea, să te întorci la start,
Însă, zarul a fost deja aruncat.
Să schimbi regulile,
Să joci după un alt plan.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre jocuri, poezii despre zaruri, poezii despre superlative, poezii despre schimbare, poezii despre nisip sau poezii despre fericire
Viața repede îmi curge
Doamne,
Viața repede îmi curge.
Și mă-întreb, unde se duce?
Că de-ar curge încetișor,
Precum apa de izvor,
Limpede, cristal de munte,
Nu mi-ar mai lăsa pe frunte
Brazdele-atât de adânci,
Parcă-s crăpături în stânci.
Îmi curge viața ca lava
Izbucnită din vulcan.
Îmi întinde mie tava
Să-îmbătrânesc an de an.
Doamne,
Lasă-mă așa cum sunt.
Mai am de împlinit ceva.
Cât mai calc acest pământ,
Să las semne-n urma mea.
Două flori am de crescut.
Frumoase ca două stele.
Le iubesc atât de mult.
Sunt lumina vieții mele.
Cu mine dacă ești bun,
La picioare am să-ți pun
Sufletul, ce Tu mi-ai dat
La-început, când m-ai creat.
Viața vreau să curgă lin
Și fetele să-mi trăiască.
Să aibă un cer senin,
Tot ce-i frumos, să iubească.
poezie de Dumitru Delcă (4 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre iubire, poezii despre frumusețe, poezii despre vulcani, poezii despre stânci, poezii despre stele sau poezii despre picioare
Mai stai, înger...
Mai stai, înger, ghemuit
Încă o clipă, două,
Timpul tău nu a venit,
Așteaptă o zi nouă!
Nu te grăbi, copile,
Să-ncepi afară viața,
Când sunt neclare zile,
Așteaptă dimineața!
Îmi pun speranța-n tine,
Schimbând a lumii față,
Să faci cum e mai bine,
Pentru această viață.
Vrere și-nțelepciune,
Să iți fie mereu ași,
Gândul la fapte bune,
Să-nsoțească ai tăi pași.
După-atâta tăcere,
Folosește-ți cuvântul,
Și cu a lui putere,
Să-mbogâțești pământul!
Ieși din timpul maculat,
Schimbă-n om destinu-i dat,
Răul tot să îl oprești,
Zorile să limpezești!
Din noi muguri ce apar,
Tu să extragi substanța,
Și cu brațul ei solar,
Să te cuprindă viața!
poezie de Gheorghe Alionte (20 februarie 2024)
Adăugat de Gheorghe Alionte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre zile, poezii despre tăcere, poezii despre muguri, poezii despre dimineață sau poezii despre cuvinte
Atunci când, în fine, reușești să conștientizezi faptul că ești realmente o ființă unică și, în același timp, o frântură din infinitul vieții, din puterea inteligenței universale, atunci când te "deschizi", astfel ca acest "curent" să poată curge prin tine, vei simți că ai intrat într-o etapă cu totul nouă a vieții tale.
Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre inteligență sau citate despre infinit

Ștreangul atârnat de viață
Răsăritul meu în lume
Zi și noapte se perindă
Și mă văd într-o oglindă
Că menirea ce-o avum, e
Ață atârnând fatal
Omul e chemat s-o poarte
De la naștere spre moarte
Până trece pe alt mal
Un mister sau o enigmă
Ștreangul atârnat de viață
Legănându-se răsfață
Miezul dintr-o paradigmă
Eu am fost? Sau poate altul?
Fiecare om o haină
Trece marea ca o taină
Petrecându-se înaltul
poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre răsfăț sau poezii despre noapte

Ștreangul atârnat de viață
Răsăritul meu în lume
Ca-ntr-un vis mi se perindă
Și mă văd într-o oglindă
Că menirea ce-o avum, e
Ață atârnând fatal
Omul e chemat s-o poarte
De la naștere spre moarte
Până trece pe alt mal;
Un mister sau o enigmă
Ștreangul atârnat de viață
Legănându-se răsfață
Miezul dintr-o paradigmă
Eu am fost? Sau poate altul?
Fiecare om o haină
Trece marea ca o taină
Dintr-un port în celălaltul
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul e curgere
Norii trec pe cer
Așa cum zboară gândurile mele
Așa cum trece luna printre stele
Și-n depărtare pier.
Vântul bate lin
Așa cum simt suflarea ta pe față
Așa cum mă dezmierzi de dimineață
Când chipul ți-e senin.
Valurile aleargă
Așa cum oamenii se plictisesc
Așa cum într-o zi se pregătesc
Și pleacă-n lumea largă.
Timpul se grăbește
Așa cum ploaia cade într-un lac
Așa cum grâul curge dintr-un sac
Și viața se sfârșește.
poezie de Octavian Cocoș (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre vânt sau poezii despre cereale
A mai zis-o cineva
Zilele se țin de mână și merg toate pe un drum,
Unde merg și se adună, nu vom ști și la ce bun.
Trec pe rând prin fața noastră, când senine, când cu ploi,
Ce frumoase sunt acelea care nu calcă-n noroi.
"Vremea vine, vremea trece" a mai zis un om cândva
Și a constat pe sine și-acum doarme undeva.
Zilele se țin de mână și merg pe același drum,
Una ne stinge lumina și ne spune, rămas bun.
Nopțile se țin de mână cu lumini neliniștite,
Toate se scurg într-o noapte nesfârșită pe orbite.
Zilele se țin de mână, nopțile se țin și ele,
"Vremea vine, vremea trece" peste oale și ulcele.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn sau poezii despre depășire

Curge nemurirea lumii
Curge nemurirea lumii și în ea ne-am prins și noi,
De demult, din depărtarea ce-i rămasă înapoi,
Într-un neant fără de margini, care s-a crezut divin,
Univers fără pereche, când ascuns și când senin,
Timpul și necesitatea, înțelepți sfătuitori,
Cu răbdare tot alungă, peste vremi, furtuni și nori,
Aducând speranță vieții, vraja noastră de lumină,
Vis străluminând cu nimbul de creație divină.
În al gândurilor zbucium noi ne toarcem firul minții,
Care dă fior iubirii, ca și farmecul dorinții,
Taine-ascunse în adâncuri mult prea vechi și de pripas,
Dovedind o existență și dintr-un anume ceas,
Înfruntare-n orice clipă c-un trecut și c-un prezent,
Când în fluxul mare-al vieții se topește-un afluent.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre trecut sau poezii despre prezent
Atât de fragilă
Într-o lume ce pare a fi defectă,
Trebuie să zâmbesc că nici eu nu sunt perfectă,
Încerc cu liniște viața să-mi trăiesc
Și toate ușor să mi le potrivesc.
Încerc să mă bucur de orice nimic,
Îmi așez amintiri toate într-un plic,
Iar când descopăr ceva în fiecare clipă,
Zâmbesc și le strâng să nu fac risipă.
Când e senin, stau seara și privesc stelele,
Iar vântul suflă lin și-mi ridică pletele,
Apoi în pat când eu dormeam,
Gândul mă duce când noi visam.
Uneori viața e ca o poveste
Și tot viața ne dă de veste,
Că acum ești ș-apoi te duci
Pentru că nu știi niciodată cât o mai duci.
poezie de Eugenia Calancea (2 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre păr, poezii despre perfecțiune sau poezii despre bucurie

Rugăciune
Nu te grăbi, ceas rău al vieții mele
întârzie un secol sau un an
să scutur iar mestecenii de stele
să mai adulmec macii unui lan
iar vietăți cu botul diafan
să-mi pună-n palmă perlele lor grele...
Nu mă lovi, ceas rău al vieții mele
mai dă-mi pe mână flautul lui Pan
să fac să plângă piatra pentru ele...
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre perle sau poezii despre animale
clipă de clipă
ceas de ceas și zi de zi
e al vieții zbor
haiku de Pere ROTARU-COLȚI din Nostalgii din toamna vieții volum personal, aparut la Editura Stef Iasi 2022
Adăugat de Petre Rotaru-Colți

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zbor sau citate despre ceas

Viața trece ca o clipă
Cine ești tu suflet de om?
Tu care te-ai născut.
Să ai un nume, să fii un domn.
Dar până la urmă te usuci ca o frunză
Pe o ramură de pom.
Cine ești tu pasăre care zbori?
Peste dealuri, peste nori.
Cu aripile întinse în vânt,
Dar nu ai cuibul tău pe pământ.
Cine ești tu fir de iarbă verde?
Care nimeni nu te vede.
Dar toți te calcă în picioare.
Poate ești o frumoasă floare.
Cine ești tu pui de pom?
Care ai fost sădit de mâna unui om.
Ai suflet tu sau nu ai?
Sau poate ești un cântec frumos cântat la nai.
Cine ești tu inimă care bați în piept?
Plină de bucurie și regret.
Tu ești acea care ne îndemni mereu să iubim.
Căci viața trece ca o clipă și trebuie s-o prețuim.
poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre verde sau poezii despre păsări

Mi se pare interesant că lumea fugea de realitate în comunism. În capitalism, nu numai că fugim, ne și ascundem. Unii-n club, alții-n mall, alții-n smartphone / smart tv, alții-n casă (e mai ieftin), alții-n lecturi suplimentare.
Teodor Burnar
Adăugat de Teodor Burnar

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre telefonul mobil, citate despre realitate, citate despre lectură, citate despre comunism, citate despre comerț sau citate despre capitalism

Am putea spune că meditația nu are un motiv sau un scop. În acest sens este, deosebită de aproximativ toate celelalte lucruri pe care le facem probabil cu excepția, cântatului și a dansului. Când cântăm nu o facem ca să ajungem la un anumit punct, cum ar fi finalul compoziției. Dacă acela ar fi scopul muzicii, atunci evident că cei mai rapizi cântăreți ar fi cei mai buni. De asemenea, atunci când dansăm nu urmărim să ajungem într-un anumit loc pe podea ca și într-o călătorie. Când dansăm, călătoria în sine este scopul, la fel este și când cântăm, cântatul în sine este scopul. Și exact același lucru este valabil și pentru meditație. Meditația este descoperirea că la scopul vieții se ajunge întotdeauna în momentul imediat.
citat din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre muzică, citate despre dans, citate despre viteză, citate despre sfârșit, citate despre sensul vieții sau citate despre descoperiri