Vernisaj

vernisaj al patimilor cuvântului
un regal al schingiuirilor
în sunetele clasicelor lupte ale sensurilor.
de la o tuşă la alta,
aura timpului rostirii se pierde în banal.
fulgere de gând aruncă flăcările,
în buzunarele comodităţii.
un vers
îşi îmbracă haina de gală,
răstălmăcind trăirile până la fad.

simplitatea,
orbită de ecourile scenelor pe care teatrul
se joacă de la bătrâneţe la tinereţe iar şi iar,
caută toamnei căderile,
într-o piatră cu trupul de pasăre a uitării.

paşii singurătăţii îmbrăţişează finalul în grabă,
lăsând o aromă călduţă, umedă,
pe vârful limbii tăcerii.

artă pură într-o tâmplă zdrobită,
pulsând idei,
când fluxul devine reflux,
pe plaja cu nisipul din resturi de prezent.

final de vernisaj.

artistul aşteaptă aplauzele cu ochii larg deschişi,
într-un trup de cuvânt fără accent.
o prelungire de strigăt...

poezie de Anne Marie Bejliu (6 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă îndoi în mine
ca o carte de poveşti pliant
din oase care
trosnesc
la fiecare adevăr nespus

ele mă adună
şi mă risipesc
în căldura umedă care
sufocă minciuna
până la strigăt

mă pliază timpul
într-o singură filă
până reuşesc să mă nasc
singură
în plin război
cu mine însămi

mă îndrept
într-o ultimă răsuflare
redevenind om
sau pasăre
sau copac
oricum
tot o cruce

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vernisaj

La vernisaj vorbiră cu căldură
Şi vi-i prezint aşa cum i-am filmat:
Un om de artă, patru de cultură,
Cei mai de seamă cu... certificat!

epigramă de Aurel Iordache din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra punctului

din libertate,
aleg cătuşa cuvântului.

risipa cere acum aer.

improvizaţia
crapă cercul în punct.

gestul curat
cere pietrei fisurile.

ascult tăcută sunetul pietrei.

între două puncte,
virgula ameţeşte.
devine şarpe în piatră.

din cătuşă în cătuşă,
poezia ajunge pasăre.

aerul din fisuri,
devine umbra punctului
dintre cuvânt şi libertate.

poezie de Anne Marie Bejliu (8 aprilie 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un acelaşi gând

*

inel de viaţă
în câmpurile gândului
şi fila din cartea copilului care
aruncă literele într-un cerc
adultul pătrat romb devine
pentru ca în sferă
totul să se rostogolească firesc
într-un absurd al nuanţelor
curcubeului alb

**
jocul spre niciunde
pe marginea unui drum aproape cunoscut
înscriu în fiecare fibră
pe măsura timpului în care trupul trăieşte
cosind iarba amară a nevoilor
şi poate iarba primăverilor trecutului în care
copilul rămas în mine fragil
îşi caută păpuşa preferată şi ursul
şi răţoiul primit în dar
la cinci ani
de la fratele meu

să nu uit foarfeca pe care o plimbam
de-a lungul foilor colorate de hârtie
până când
din ele
se năştea un alt personaj din poveştile pe care
picupul le lăsa să curgă
într-un fundal de bucurie şi linişte
frăţească

***
inel de viaţă şi de moarte
într-un acelaşi gând
răsfirat pe treptele blocului în care
şi acum locuiesc
căutându-mă
căutându-l pe tata
într-un bol de zâmbete iubire căldură
şi siguranţă

inel de dor lăsat pe banca aşteptărilor
în legănarea legănării
leagănului de jocuri
ale simplităţii umanului

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( *** )

ştergarul ce păstrează
Chipul Tău,
devine icoană,
curgând ne-ncetat
în fântânile Dorului
de Lumina Ta...

... acea fărâmă,
tainic curgând
prin sângele trupului meu.

o privesc în uimire,
în tăcere ascultând
foşnetul culorilor,
devenite brazi
şi cer,
şi ochi,
şi aură,
şi inimă,
în pieptul înfăţişărilor
ce dau viaţă veşniciei...
... căutărilor din oameni...

ascultă sunetul,
gândul meu,
când alerg suflet
printre miriardele de picături
din trup de albastru,
împletind bucuria
cu auriul cernut
din pocalul dărniciei Tale.

Părinte,
inima mea te caută mereu
în adâncurile pădurilor,
în care pulsează inimile gemene,
ale cuvintelor ce prind în salba sensurilor lor,
Numele Tău.

Părinte,
uimitoare aşternere de viaţă
surâde răsăritului,
din palma fulgului
obosit să mai zboare...

aşternut cu tâmpla
pe inima unei frunze,
celulele râd şi îi cântă
cu Glasul Tău,
până când
îl văd strălucind,
până când
firele de iubire din el,
tresaltă a Dor...
de Zbor...

Copilă,
Tac.
las firul cuvintelor tale să curgă...

pietrele râului de foc freamătă
în sufletul tău...
Lumină din Lumină
cerne timpului tău, nisipul din care,
perla bucuriei de a fi Om
se va naşte,
va străluci Soarelui
cerul din adâncul inimii tale

aşteaptă.

ascultă.

uimeşte clipa.

taci.

iartă.

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nonacţiune

între două margini de drum,
aştept revenirea cuvântului,
în matca fără glas
a iubirii.

cu tine în nervurile ruginite,
mă ascund în colţul croitorului de vise.

las răstignită pânza portocalie.
o privesc.
rup din ea dreptunghiuri de răni.

între două puncte,
aştern culorile inferioare.

vindecarea
începe cu strigătul verdelui alburiu.

în albastru îmbrac suferinţa,
pentru a-mi fi la final linişte,
într-un cub violet.

intensă adâncire în uitare,
chipul devine felinar natural.
tâmplele unesc sânul stâng şi sânul drept
în boltă.

fără stele, fără prezent,
hălăduiesc prin tunelul de cuvinte,
născute sub aripa întunericului.

călătorie între aer şi nimic,
între uitare şi trezire,
între rugă şi tăcere...

între margini de drum,
redevin centrul gol al vortexului,
în care urma paşilor se pierde.

regăsesc nonmişcarea.

redescopăr viaţa,
într-un con de umbră dăruit infinitului
iubire...

poezie de Anne Marie Bejliu (15 octombrie 1968)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiem golurile

numărăm pietrele
ascultăm mişcarea staticii lor
de parcă libertatea
nu ar fi condiţionată
studiem golurile pentru că
în plinuri ne împleticim paşii

vise nuanţe fără de gust
şi muzica sălcie care răsună
într-o sală de aşteptare
la dentist
totul pare că stă într-un cleşte
şi-n acel instrument de tortură
pentru timpanele obosite

pentru că timpul
smulge dinţii vârstelor
m-am hotărât să aleg o piatră
rămân cu ea încercând să cern
cuvintele
rămase aninate de aşteptări

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea însăşi întrebare

pe o verticală a pietrelor
aşezate cuminţi
într-un echilibru sortit amurgului
stă o pasăre
ea însăşi întrebare a întrebărilor

aşteaptă răsăritul

întoarce capul spre stânga
întoarce capul spre dreapta
îl ridică spre cer
şi devine punct

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelele inchid in cerc iubirea

De ai privi atent în vidul
din jumătatea plină de trăire,
nu doar acele forme ondulate,
contur pribeag de trup
- secundă fadă,-
în care cerul pierde din senin
şi iată:
rămâne doar o umbră, un destin
sau doar un dans în ritmul ploii...
Cartonul umed, o fotografie…
Atât rămâne din minunea dată.
Inelele închid în cerc iubirea.
Sufocă mut.
Aripile se frâng…
Iar visul tău se pierde-n amoţire.
Vrei doar tabloul sau culorile din el
sau sunetele stinse de tăceri?
Nu vrei pastelul, simfonia sau lumina
din fiecare gest sau gând sau şoaptă?
Nu vrei să simţi iubirea-n valuri necurmată
de un banal buchet de zile cenuşii?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreb şi tac în mine

mă-ntreb adeseori
de ce e cruntă viaţa

din încruntări se naşte
zâmbeşte la final
şi mai întreb izvorul
cuvintelor ce naşte
pământul printre stele
şi cruci furtuni
şi ploi

mă-ntreb adesea dacă
din trupul nostru creşte
vreun pom cu roada dulce
când la final de vieţi
rămânem ca o navă
ce şi-a pierdut catargul
în încercări mai grele
sau mai uşoare-n doi

sau în singurătatea
neasumată-n piatră

şi de ce umbra tace
şi naşte întrebări
când un răspuns se-aşterne
tăcut în valea mare
sub dealul de uimire
plin ochi de rugi
prin noi
trecând alene/grabnic
cu paşi greoi/uşori

mă-ntreb şi tac în mine
cătând un sine aspru
apoi cătând spre cer
cu ochii goi prin lacrimi
tot înmulţind o rază
născând într-o privire
geometrii de frunze

stejarul îmi răspunde
c-un scârţâit anume
iar nucul îşi foşneşte
palmele prin gânduri

în amintiri lumina
îmbrăţişează chipuri

fotografii pe masă
şi-un scaun plin de taine
leapădă-ntruparea

păstrează umbra-ntreagă
aud cum râde clipa
în suflet de copil

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu?

te ştiu,
de când lacrima dintâi a fiinţei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor

te ştiu...
îmi eşti glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieţii...

mai eşti...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să ne ferească Dumnezeu
de tăietura pizmaşului
când totul se rostogoleşte
într-o rană adâncă
din inima copacului cuvântului
atunci ne vom mai întâlni
vom ridica rădăcinile spre cer
salutând zborul păsărilor
cu o singură aripă
de cântec

primăvara
se va umple de toamnă
când rodul ascuns
într-un boboc de taină
va zbucni spre soare
mai adânc decât sămânţa
spre verdele crud
al începuturilor de lumi

să ne ferească Dumnezeu
de săbiile iernii
când vara aduce apusul
la sângerare de cer
odată cu vântul intrus
în cuibul cuvântului dintâi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o primă ninsoare aştept
pentru ca
la capătul aleii de cruci
să aşez într-un vârf de culoare
coroniţa de brad
ochii lor nu vor mai clipi
zâmbetul nu se va mai aşterne de chip

în cenuşa zilei
cerul va crăpa pentru o secundă
a răsărit de soare
apoi totul va tăcea
ca într-o poveste terminată demult
un vag freamăt
în membrele obosite ale orbului
într-o oarecare zi
de duminică

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom alege o fărâmă…

…din stânca durerii
Zborul va picura lacrima
din ungherele ochilor toamnei
Păsările vor râde
eliberate de izvorul gândurilor
Din când în când,
funzele vor tremura...
Se vor aduna
la cina dorinţelor,
fremătând iubire

Dintre toate tăcerile,
a ta
e cea mai frumoasă
Mângâie aripile fricii
ungând-o cu fericire
Când taci,
pistilul florilor
dăruie soarelui frumuseţi neştiute
Ploile
învaţă dansul petalelor
sub roua necuvintelor...

Visul creşte
pe trunchiul copacilor înfloriţi
Şarpele alb
devine pârâu blând
susurând lumină
Ameţitoare răsuciri
îmi trimit
simbolul liniştii interioare
Numai când el pleacă,
simt iar colţii singurătăţii
vibrând
în fiecare fibră a muşchilor
amorţiţi într-un strigăt...

Dintre toate iubirile
cea mai dulce ar putea fi
cea dintre un fulg şi o flacără
două zboruri inutil pierdute
în lacrima nopţii...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma şarpelui pe cărarea albă

cu orbitele albe ale degetelor
ating prezentul
văd trecutul ca pe un vas răsturnat în nisipul prezentului
viitorul este acea crăpătură care îmi taie aripile
şi ochiul alb al degetelor când
încercând să mă cuprind
nu mai aflu nimic

oricând poate veni solia unui cuvânt dintâi
suspendat între a fi
şi a muri ca un copac
pe verticala aşteptărilor copilului

aşa că

deschid larg porţile
orbitele albe ale degetelor le umplu cu sine
cât mai mult sine

la fel ca o fântână cu şapte inele
solia goleşte de sine orbitele goale ale degetelor

apoi

Totul

se umple

cu Dumnezeu

orbitele goale ale degetelor se cuprind
şi cuprind
icoana cuvântului dintâi

Mama,
uite cum se aprind candelele mărunte
singure!
spune copila
ceva mai târziu femeia
cu ochii din cărbunele prezentului
într-un acum promis a ne fi
iubire

mama răspunde copilei

fără credinţă totul e nimic
sau urma şarpelui pe cărarea albă a bucuriei de a fi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Operaţia asta

nu se poate numi auto
mutilare când în abdomenul
tăiat fără motiv adaugi o piatră
la început
apoi alta pentru greutate
şi nu te arunci în apă
nedorind să te sinucizi
nici măcar în glumă
adaugi în experimentul tău
un vierme la subţioară
într-o rană adânc deschisă
în trecerea timpului ca o ieşire
pe balcon cu două glastre-n
mâini şi picioare care atârnă
afară-n zbor planor de cocor chior
praf saharian presor în ochii larg
deschişi spre lumea interioară
a unui univers paralel trecut
în anonimat umblu
cam bezmetic cu viclenie jucăuşă
bat din uşă-n uşă
pentru un împrumut de iod
tăietura s-o închid într-o cătuşă
te operezi singur în vremurile
când nu mai contează
dacă eşti om sau câine

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

purici
mulţi purici
se urcă pe membrele noastre
şi aruncă
rând pe rând valorile

cine sunt eu
cine eşti tu
cine suntem toţi
să ne păcălim cu diamantele
unor cuvinte fragmentate

inversate sensuri
aruncă flăcări spre cer
nori de fum şi de frică
ne umplu
până la sufocare
metaforele

până când

ca dintr-un poem
lăsat să curgă limpede în fântâni
răsare un soare acid pe care
îl visăm firesc

îi visăm răsăritul
apusul
stingerea
până când devine

eclipsa unui ultim cuvânt
de rămas bun
de la punct

mâna albă
dintr-un clopot de argint
cântă

să o ascultăm!
ne spune un înger rătăcit
printre atâţia îngeri
pe care noi i-am înnegrit
nemaifiind noi înşine,
nemaifiind oameni întregi

să o ascultăm
ridicând palmele unite la piept
în tăcerea firească a fiinţei

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

Aici se moare încet, fără grabă
în ritmul luminii de toamnă
care se-ngroaşă până devine grea, de cenuşă.

Nu mai aştept semnalul.

Lângă noptatice ţărmuri
îmi sfâşii carnea, ies din pielea de lup, mă mut într-o piatră
şi strig în gura genunii:

Lăsaţi-mă să urlu şi să uit.
Lăsaţi-mă să urlu şi să uit.
Lăsaţi-mă să urlu şi să uit.

poezie de Andrei Ţurcanu din Estuar (2008)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfăţişări

Într-o flacără,
privirea unei vieţi îndepărtate ne ocroteşte zâmbind.

Într-un surâs,
e o întreagă câmpie a fericirii aşternută pe lume.

Într-o atingere a tăcerii,
înfloreşte neliniştea din adâncurile făpturii.

Într-o lacrimă,
se revarsă talazul visului născut din tristeţe.

Într-o clipă,
este surprinsă o imagine irepetabilă a veşniciei.

Într-o privire,
se deschide o poartă a gândului pătrunzător.

Într-un mister,
va sălăşlui întotdeauna atracţia necunoscutului.

Într-o poză,
există o trăire din timpul apus în privire.

Într-un cuvânt,
există o lume a literelor şi a sensurilor mărturisirii.

Într-o speranţă,
trăieşte un suflet şi un vis mereu neînfrânt.

Într-o viaţă,
esenţa este iubirea aproapelui -
sensibilitatea supremă.

poezie de Cristina Maria Şandru din Sub arcul miresmelor (27 iulie 2007)
Adăugat de Cristina Maria Sandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haina cuvântului

Ce straniu gol în liniştea dintre imagini de timp uitate în valiză
am purtat-o prin anii existenţei perene
mă asurzeşte profunzimea necuvintelor ce stau ascunse pe foaia albă
se cred fantome, ele cuvintele
chiar au devenit fantome din cauza tăcerii dintre noi
nu-mi urlu neputinţa de a îmbrăca frumosul în haina cuvântului
zi de zi cos literele una de alta cu emoţia risipirii de mine
nu toate hainele cuvinte ce le creez îţi îmbracă sufletul.

Poate sufletul tău nu e pe măsura creaţiei mele
nu am făcut şcoala stilistilor în arta scrisului pe măsura celor inteligenţi
am doar şcoala vieţii la care mulţi se cred premianţi
pentru că ştiu să coase cuvinte ce uneori nu le înţeleg nici ei în profunzime
asta nu-i împiedică să desconsidere efortul meu de a coase cuvinte din boabe de roua
nu vreau să ajung mare creator de modă în arta scrisului
visez să nu mai simt atât de pregnant acest gol din liniştea dintre imagini
care imagini? Deschide cartea vieţii şi priveşte foia albă a timpului neînceput
Spune-mi ce vezi? Trecut, prezent?
vei vedea doar viitorul ascuns în haina de cuvinte fantomă
destinul îţi pregăteşte garderoba pentru suflet. Nu pierde acul timpului.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!