Tu?

te ştiu,
de când lacrima dintâi a fiinţei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor

te ştiu...
îmi eşti glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieţii...

mai eşti...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plângi, să nu stropeşti gheaţa

geometria asurzitoare a acelor iubind recele
şi liniştea, şi tăcerile oceanelor,
şi deschiderea braţelor
dăltuind neobosit icebergurile gândurilor înfiripate odată,
într-o eră a luminii albastre,
rătăcită printre apusuri şi înserări...

acele iubesc plutirea,
mişcarea lină până la zdrobirea de maluri,
de corăbii rătăcite printre fisuratele pumnale reci ale tâmplelor albe...

iubesc gheaţa sculptată de vânt, de apă, de stânci,
într-o desăvârşită linişte a minţii până la durere.

foşnetul rece,
mă îmbie să mă las purtată de ecoul veacurilor,
plăsmuite anume, pentru inimă...

... doar pentru inima de foc a cuvintelor nerostite...

fascicul timid de lumină,
pătrunde în peştera trăirilor,
răsturnând înainte de noapte icebergul,
în banalul zilei de azi...

în trupul sec al unui azi,
cu palma întinsă spre cer...

poezie de Anne Marie Bejliu (13 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga-mi curată primeşte, în tâmpla-ţi de foc

răscoleşte altarele cuvintelor
şi lasă-mi tăcerile să fulguie veşnic,
deasupra singurătăţii.

tinereţea mi-o lasă în pasul timpului
şi-n oceanele furate de umbre,
pentru a le fi mişcare,
spre întrupare.

întuneric şi lumină
în ceasul al treisprezecelea al regăsirii,
să-mi fii.

voi asculta fiecare rază
din trupul tău născută,
atunci când numele meu
îşi va risipi culorile,
dincolo de materie...

anină-mi gândul
de masa cinelor de taină ale îngerilor decăzuţi
iar trupul,
lasă-mi-l pradă vulturilor stingheri,
în zborul spre tine...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom alege o fărâmă…

…din stânca durerii
Zborul va picura lacrima
din ungherele ochilor toamnei
Păsările vor râde
eliberate de izvorul gândurilor
Din când în când,
funzele vor tremura...
Se vor aduna
la cina dorinţelor,
fremătând iubire

Dintre toate tăcerile,
a ta
e cea mai frumoasă
Mângâie aripile fricii
ungând-o cu fericire
Când taci,
pistilul florilor
dăruie soarelui frumuseţi neştiute
Ploile
învaţă dansul petalelor
sub roua necuvintelor...

Visul creşte
pe trunchiul copacilor înfloriţi
Şarpele alb
devine pârâu blând
susurând lumină
Ameţitoare răsuciri
îmi trimit
simbolul liniştii interioare
Numai când el pleacă,
simt iar colţii singurătăţii
vibrând
în fiecare fibră a muşchilor
amorţiţi într-un strigăt...

Dintre toate iubirile
cea mai dulce ar putea fi
cea dintre un fulg şi o flacără
două zboruri inutil pierdute
în lacrima nopţii...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liberă trecere

urcă-mi Doamne până la cer gândul
apoi doboară-i umbrele
lasă-l liber să zburde
undeva cândva Te va regăsi
eu rămân la poarta seninului
să privesc floarea vieţii
cum îşi înalţă trupul zvelt însetat de culoare

sunetele îi învelesc bucuria de a fi
arc de pod între ofilire şi reînflorire
liberă trecere între două universuri
cu unică înălţare întru slava Ta

poezie de Anne Marie Bejliu (14 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

purici
mulţi purici
se urcă pe membrele noastre
şi aruncă
rând pe rând valorile

cine sunt eu
cine eşti tu
cine suntem toţi
să ne păcălim cu diamantele
unor cuvinte fragmentate

inversate sensuri
aruncă flăcări spre cer
nori de fum şi de frică
ne umplu
până la sufocare
metaforele

până când

ca dintr-un poem
lăsat să curgă limpede în fântâni
răsare un soare acid pe care
îl visăm firesc

îi visăm răsăritul
apusul
stingerea
până când devine

eclipsa unui ultim cuvânt
de rămas bun
de la punct

mâna albă
dintr-un clopot de argint
cântă

să o ascultăm!
ne spune un înger rătăcit
printre atâţia îngeri
pe care noi i-am înnegrit
nemaifiind noi înşine,
nemaifiind oameni întregi

să o ascultăm
ridicând palmele unite la piept
în tăcerea firească a fiinţei

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magul

Noaptea este martorul iubirii noastre,
Ea nu poate fi prinsă între coperţi,
Nici între cuvinte cu iz de cerneală,
Ea este torţă aprinsă din inimile noastre,
Un ADN universal, unic, risipit pe cerul cuvintelor.
Am să tot privesc viitorul ca pe felinar veşnic aprins.
Doar magul prins între vitralii ne zâmbeşte cu lacrima lui roz,
Cu verbe rostogolindu-se pe chipul iluminat,
Iar iarba din altare ne cuvântă,
Copii o să ne-ncânte cu dulceaţa gurii lor,
Iubirii îi vor aprinde felinare,
Istoria nu poate fi decât o martoră fidelă a vieţii.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că trebuie să ne alegem finalul. Am tot cârpit bucăţi şi la mine se tot rupe firul ăsta. Aşa-mi doresc să ţină, de-aş pune bucăţi din mine, la propriu, dar cred că n-ar fi de ajuns. E ceva în tine care nu ne lasă să fim împreună. E ceva în iubirea ta, care nu seamănă cu a mea. Tu încă n-ai întâlnit iubirea vieţii tale. Eu, da. De-aici, poate, desincronizarea. Eşti minunat când eşti al meu. Eşti iubirea vieţii mele, când mă uit în urmă. Doar că nu ştiu cine eşti când mă uit înainte... Credeam că tu eşti tot restul vieţii mele. Atât.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să ne ferească Dumnezeu
de tăietura pizmaşului
când totul se rostogoleşte
într-o rană adâncă
din inima copacului cuvântului
atunci ne vom mai întâlni
vom ridica rădăcinile spre cer
salutând zborul păsărilor
cu o singură aripă
de cântec

primăvara
se va umple de toamnă
când rodul ascuns
într-un boboc de taină
va zbucni spre soare
mai adânc decât sămânţa
spre verdele crud
al începuturilor de lumi

să ne ferească Dumnezeu
de săbiile iernii
când vara aduce apusul
la sângerare de cer
odată cu vântul intrus
în cuibul cuvântului dintâi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( *** )

ştergarul ce păstrează
Chipul Tău,
devine icoană,
curgând ne-ncetat
în fântânile Dorului
de Lumina Ta...

... acea fărâmă,
tainic curgând
prin sângele trupului meu.

o privesc în uimire,
în tăcere ascultând
foşnetul culorilor,
devenite brazi
şi cer,
şi ochi,
şi aură,
şi inimă,
în pieptul înfăţişărilor
ce dau viaţă veşniciei...
... căutărilor din oameni...

ascultă sunetul,
gândul meu,
când alerg suflet
printre miriardele de picături
din trup de albastru,
împletind bucuria
cu auriul cernut
din pocalul dărniciei Tale.

Părinte,
inima mea te caută mereu
în adâncurile pădurilor,
în care pulsează inimile gemene,
ale cuvintelor ce prind în salba sensurilor lor,
Numele Tău.

Părinte,
uimitoare aşternere de viaţă
surâde răsăritului,
din palma fulgului
obosit să mai zboare...

aşternut cu tâmpla
pe inima unei frunze,
celulele râd şi îi cântă
cu Glasul Tău,
până când
îl văd strălucind,
până când
firele de iubire din el,
tresaltă a Dor...
de Zbor...

Copilă,
Tac.
las firul cuvintelor tale să curgă...

pietrele râului de foc freamătă
în sufletul tău...
Lumină din Lumină
cerne timpului tău, nisipul din care,
perla bucuriei de a fi Om
se va naşte,
va străluci Soarelui
cerul din adâncul inimii tale

aşteaptă.

ascultă.

uimeşte clipa.

taci.

iartă.

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi m-am gândit, cu drag, la tine

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi ai în preajmă mii de flori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi eşti departe de ninsori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi-ţi cresc aripile, şi zbori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine,
Şi că pluteşti pe-o mare de valori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi, că te bucuri de scrisori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu doar că eşti bine
Şi, către visul meu cobori.

Azi m-am gândit cu drag la tine,
Aşa cum fac de multe ori.
Aş vrea să ştiu cât eşti bine
Şi, doar de cine-ţi este dor.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuvintele mele,
adesea fără noimă
nu se fac auzite
decât în vis
când tăcerea absurdă
cuprinde tot trupul,
iar gândurile zboară
plutind spre infinit.
Peisaj feeric
cuprins de amorţeala
unui somn adânc...
şi totul străbate printre pleoape
dincolo de realitate
când noaptea ne-mbie
pe tărâmul viselor
unde totul este uitat
în tăcerea cuvintelor nerostite
de glasuri necunoscute...
e noaptea adâncă
a sufletelor noastre
şi plină de stele
ce timid sclipesc
în bezna uitării
şi a nemuririi.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenta

Eu nu ştiu fără tine cum se cântă
când se aşază-n portativ diezi
de râs înalt şi nu ştiu cum cuvântă
glasul iubirii... Zborul mi-l retezi

de-mi iei nemărginirea ta albastră
şi-mi laşi doar o fărâmă de apus
să-mi îmblânzească cerul din fereastră.
Şi nu ştiu fără tine cât s-a spus

din gândul alb al iernii fără nume,
din cel al verii, încă auriu,
din cel lăsat pe margine de lume
să pârguiască roade de pustiu.

Nu ştiu măcar de unde până unde
hotarele poveştii se întind
căci fără tine răspândesc secunde
de timp confuz şi-n zbucium mă aprind...

poezie de Aura Popa
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă cauţi?

De ce mă cauţi?
Nici eu nu mai ştiu
unde m-am rătăcit.
Nu am lăsat firimituri de pâine
în urma mea
Nici flacăra nu am
pentru cale de întors.
Atât ştiu…
Aud dincolo de ureche
o bătaie de inimă
şi dincolo de tăcere
o şoaptă…

Când te apropii
învie lumina
să ştiu că tu eşti
rătăcit pe calea mea…

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A ramas doar...

Ai crezut
că viaţa a uitat,
pe colţul mesei,
sufletul meu,
dar pentru tine.
Absent,
l-ai luat în palme.
Miez rămas
din felia de pâine
elegant tăiată,
ovală chiar,
pentru ospăţul
indiferenţei...
L-ai modelat rotund,
uitând
de fineţea mişcărilor.
Nepriceput,
l-ai sfărâmat pierzând,
firimitura
nespusei iubiri.
Priveşti acum,
în vidul de trăiri.
Mă cauţi...
Am plecat de mult.
Inutil gest
rămas suspendat,
între două drumuri...
Vezi!
Poate găseşti
fărâma de prietenie
agăţată timid,
de trecut.
Mai amară,
mai rece,
mucegaiul cuvintelor
golite de sensurile,
adevăratei iubiri.

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ridicat palmele

şi piatra m-a înghiţit într-un zâmbet.

şi eu... şi eu, Cerule...

verdele-l colorez,
când viaţa-mi pulsează în tâmple.
doar atât? un lujer?
pictată umbră,
inserată în coloana timpului...
infinitezimală fericire
a tropotului hergheliilor gândurilor albe...
coamele-şi ridică
până la potcoavele tale, Cerule,
furând scânteile
pentru a fi cât un surâs de val viu,
fuga a patra din crucea aşteptărilor...

poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de aripi

M-am rătăcit în dans de fluturi,
În zborul lor indefinit,
În frunzele ce mi le scuturi,
Când sufletul ţi-e istovit.

Am tresărit emoţii fine,
Netălmăcitele trăiri,
Ce le resimt când sunt cu tine
Şi le păstrez în amintiri.

M-am transformat în dans petale,
Culori amurg şi asfinţit,
Sunt fulg din aripile tale,
Plutind spre trupul tău iubit.

Stau aşezat culcuş pe-o geană,
Să te privesc cum îmi surâzi,
Îmi eşti iubire, îmi eşti teamă,
Eşti lacrimi pe obrajii uzi.

Tu eşti răceală, îmi eşti patimi,
Eşti ce urăsc şi ce iubesc,
La fel îmi eşti bătăi de inimi,
Eşti înger sfânt... păcat trupesc.

~Adi Conţu~

poezie de Adi Conţu (12 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu ce este-afară,
Nici câtă-ntunecare e-n suflete
Şi-n inimi...
Doar Dumnezeu răsare
Pe cerul vieţii mele –
O literă de stea
Ce este far şi taină
Pentru iubirea mea.
Nu ştiu, sunt îngeri care,
Prin suflete aleargă,
Nu ştiu, iubirea voastră,-ntregită-i,
Ori beteagă.
Ştiu doar că mă-ncunună
Cu mirt şi cu lumină,
Ca pe un vis de ceară, biserica divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea iubirii

te caut în gânduri răvăşite
printre ceaceafuri frământate
pierdut în plecări temerare
rătăcit în cuvinte nerostite
scriu ieri şi azi
un vers doar ţie
te aştept în amurg
pierdut în clipa cea dintâi
pe buze aduc aroma pură a unui vis
ce lungă e cărarea către tine
nu-ţi cer decât să fiu al tău
o noapte sau o veşnicie
apoi, fie ce o să fie
dau de pereţi cu toate
iubindu-te cu patimă în noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti

sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exişti,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
eşti goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
eşti dor amestecat din albastru cu verde.

o lungă aşteptare pentru ziua aceasta
când raţiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară şi vânt.

apari în lumină şi tulburi eternul,
eşti sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi eşti dorul ce doare,
îmi eşti neexistând.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti...

Eşti ca un gălbenuş de floare-n tei,
Eşti ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai ştiu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.

Eşti ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Eşti roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai ştiu, somn n-am, îţi dorm în poale
Doar când cosiţe-ţi simt, mă mor de TU, de bine.

Eşti ca un copoţel ce-şi cântă pasul lin,
Eşti o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai ştiu de-s orb, de nu-ţi văd ochii
Doar când te-adulmec şi te-aş bea de amor-venin.

Eşti ca dulceaţa de salcâm cursă din spini,
Eşti ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai ştiu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ţi fac pază, nori de-azur senini.

Eşti ca un înger cu căpşor de bucle,
Eşti ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai ştiu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând şi trup îţi dau... pân' n-or să mai răsufle!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!