Umbra punctului
din libertate,
aleg cătușa cuvântului.
risipa cere acum aer.
improvizația
crapă cercul în punct.
gestul curat
cere pietrei fisurile.
ascult tăcută sunetul pietrei.
între două puncte,
virgula amețește.
devine șarpe în piatră.
din cătușă în cătușă,
poezia ajunge pasăre.
aerul din fisuri,
devine umbra punctului
dintre cuvânt și libertate.
poezie de Anne Marie Bejliu (8 aprilie 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ea însăși întrebare
pe o verticală a pietrelor
așezate cuminți
într-un echilibru sortit amurgului
stă o pasăre
ea însăși întrebare a întrebărilor
așteaptă răsăritul
întoarce capul spre stânga
întoarce capul spre dreapta
îl ridică spre cer
și devine punct
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nonacțiune
între două margini de drum,
aștept revenirea cuvântului,
în matca fără glas
a iubirii.
cu tine în nervurile ruginite,
mă ascund în colțul croitorului de vise.
las răstignită pânza portocalie.
o privesc.
rup din ea dreptunghiuri de răni.
între două puncte,
aștern culorile inferioare.
vindecarea
începe cu strigătul verdelui alburiu.
în albastru îmbrac suferința,
pentru a-mi fi la final liniște,
într-un cub violet.
intensă adâncire în uitare,
chipul devine felinar natural.
tâmplele unesc sânul stâng și sânul drept
în boltă.
fără stele, fără prezent,
hălăduiesc prin tunelul de cuvinte,
născute sub aripa întunericului.
călătorie între aer și nimic,
între uitare și trezire,
între rugă și tăcere...
între margini de drum,
redevin centrul gol al vortexului,
în care urma pașilor se pierde.
regăsesc nonmișcarea.
redescopăr viața,
într-un con de umbră dăruit infinitului
iubire...
poezie de Anne Marie Bejliu (15 octombrie 1968)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât o sanda, umbra
straturi peste straturi crește umbra
ia forme tot mai ciudate
între pasăre și umbrelă aleg umbrela
om sunt și locul în care mă pot ascunde
mă atrage
sub paranteza uriașă încap
sau rămâne un călcâi vizitat sub piatra cenușă
de încercări
ridică piatra, prietene
și arunc-o departe
undeva, cândva, mă vei cunoaște
straturi peste straturi
prietenia râde cu roua cu oul și existența mea
de mine cu mine prin mine
cenușă devenind
cât o sanda, umbra
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără pasiune, ocupația devine cătușă.
aforism de Gabriel Petru Băețan din Cotloanele ironiei (decembrie 2016)
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vernisaj
vernisaj al patimilor cuvântului
un regal al schingiuirilor
în sunetele clasicelor lupte ale sensurilor.
de la o tușă la alta,
aura timpului rostirii se pierde în banal.
fulgere de gând aruncă flăcările,
în buzunarele comodității.
un vers
își îmbracă haina de gală,
răstălmăcind trăirile până la fad.
simplitatea,
orbită de ecourile scenelor pe care teatrul
se joacă de la bătrânețe la tinerețe iar și iar,
caută toamnei căderile,
într-o piatră cu trupul de pasăre a uitării.
pașii singurătății îmbrățișează finalul în grabă,
lăsând o aromă călduță, umedă,
pe vârful limbii tăcerii.
artă pură într-o tâmplă zdrobită,
pulsând idei,
când fluxul devine reflux,
pe plaja cu nisipul din resturi de prezent.
final de vernisaj.
artistul așteaptă aplauzele cu ochii larg deschiși,
într-un trup de cuvânt fără accent.
o prelungire de strigăt...
poezie de Anne Marie Bejliu (6 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
se cațără umbra pe o imagine
literele curg prin buzunarele zdrențuite
un glas șoptit cere.
liniște, vă rog!
se naște ceva care poate deveni
cândva
poezie
râd și-mi văd de bătaia degetelor
tastatura nu răspunde
hm! iar am greșit "nicovala"
litera se coace singură undeva
într-o imagine
iese gata azimă
fără foc
e destul răsăritul cercul de lumină
apoi apusul își face de cap
pe zidurile de apărare ale ființei
pentru ca înserarea să mă prindă
cu ochii pironiți pe jocul frunzelor
mă opresc
prin inimă umblă un mânz
cuminte scoate cornul de argint
sărută luna
noaptea albește cuvintele
nu știu dacă se mai naște poezia
mânzul a fugit printre hârtii
acum cioplește cruci din lemn de stejar
prezentului să-i dăruiască păpuși
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Libertatea hipnoză și deziluzie
Tu-mi vorbești tu libertate
ia-ți cătușa de pe mine
ochii tăi sunt două gratii
însă nu mă pot reține
Ia-ți cătușa de pe mine
mută-ți lanțul mai la vale
că exiști zău mi-e rușine
păcat de păcatele tale
Plimbă-ți lanțul mai la vale
ochii tăi sunt două gratii
dar nu fac două parale
taci mai bine libertate
Cuțitul perfidă contemporană
răsucește-mi-l în rană
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Oarbă o simt
de multă
vreme
nu mai dialoghez
cu
singurătatea
o accept
nu e mare deosebire
între o soră tăcută
sau agresivă
și ea
cuminte
se așează
la brațul meu
oarbă o simt
și pe ea
când
între noi
un colț de azimă
își întinde brațele
ca o
binecuvântare
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amăgire
repet punctele în neștire...
las drumului acoladele
și insinuările întâmplărilor absurde.
rătăcesc în virgulă.
strig cuvintele.
răscolesc o amăgire.
apoi, tăcută,
mă arunc în iarba arsă.
într-o zi sau acum,
în mijlocul gândurilor,
stejarul își va arunca ghindele spre irișii mei.
golită de umbre,
alerg să-ntâmpin ultimul țipăt de pasăre...
printre zboruri fără sens.
poezie de Anne Marie Bejliu (9 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spovedanie tăcută
după amiază,
ies în parcul din spatele blocului.
aleg banca de lângă plopul
cu trunchiul plin de noduri.
tac prea mult cred.
ziua răsucesc sub tălpi
podeaua casei.
întorc mișcarea între uși și ferestre,
până la saturație...
aleg cu privirea un tei.
încep spovedania tăcută.
un câine se așează sub palma mea.
instictiv, îl mângâi.
îi simt trupul răsturnat pe picioarele mele.
adoarme.
nu am uitat hârtiile și pixul.
refuz să mai pierd "piesele de șah".
din ele crește poezie.
de câte ori pierd un text,
moare în mine un copil.
scriu...
închei spovedania.
câinele se trezește.
se întinde leneș, cască.
rămâne cu spinarea arc sub palma mea.
poezie și câine somnoros.
râd.
am scris...
poezie de Anne Marie Bejliu (8 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șansă
Șansa pietrei de a fi comparată cu o inimă,
șansa inimii de a se auzi bătând și prin ziduri de piatră.
Legea bastiliilor de a se nărui.
Șansa ta, libertate.
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Constantin Brâncuși este poetul și filosoful pietrei. El a văzut miracolul în piatră ca pe o pasăre măiastră ce va fi să viețuiască în viitorime cu tot cu antichitatea ei de piatră, și dincolo de remarcabil.
aforism de Ștefan Radu Mușat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul devine străveziu
S-au anunțat la meteo averse
Prima zăpadă pe Transfăgărășan
Să-ngroape visul pentru-n an,
În piatră, printre domurile adverse.
Cu unghii false zgârie înaltul un nebun,
Fov modernist, tot căutând abisul...
Avid să-i fure pietrei visul,
Sub stratul viu e suflet cald acum!
poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Libertate
Dac-acesta este rostul
Ce democrația-l cere,
De ce n-ar avea și prostul
Punctul propriu de vedere.
epigramă de Gheorghe Lungoci din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo sunt
unde umbra timpului
își așterne cuvintele
metafora
începe să-mi frământe degetele
printre culori
mirajul punctului îmi ascute inima
iar vântul
prin mine croiește cărări adânci
redescopăr pădurea
într-un gând
versul îmi taie respirația
atunci mă regăsesc
și las potecile fricii
să-și piardă pământul
sub tălpi simt
iarba aceea primăvăratică
pe care
din tunelul cu pereți de șah ieșind
am simțit-o unindu-se cu cerul
în punctul cristalin al aerului
de dincolo de lumile
materiei
acolo sunt respir cuvântul dintâi
tac
ascult
trăiesc tăcând
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia
Poezia
O emisie de cuante
de inspirație aleasă
dacă se pune în arc
devine coardă
dacă se pune în tolbă
devine săgeată
dacă se pune în teacă
devine sabie
dacă se pune în lacăt
devine cheie
dacă se pune în plic
devine mesaj
dacă se invocă
devine incantație sacră
dacă se pune în univers
devine eternă
dacă se transcrie
în cartea vieții
va fi o splendoare.
poezie de David Boia (19 mai 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Iordache (șade pe un scaun și dă un brici la piatră, fredonând): "Și mă cere, mamă, cere. Cine dracul te mai cere? Și mă cere d-un bărbier..."
replica de început din piesa de teatru D'ale Carnavalului, Actul I, Scena 1, scenariu de Ion Luca Caragiale (1885)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Cartea "Momente" de Ion Luca Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la Să nu intri în alt om, Anna!
mâna ei așterne pe masă ierbare
frunzarele pline
cărțile de medicină groase ale mamei
sunt pline de frunze
plante și gânduri răsfirate
printre literele care descriu afecțiuni
câte încap într-un om, mamă?
multe, Anna, multe încap
și sunt rafturi întregi de puncte iubitoare
puncte fierbinți
puncte dureroase
amintiri prezent...
să nu intri în alt om, Anna!
amețești te rătăcești
printre mormane de gesturi neîmplinite
te deformează puțin sau mai mult
să nu intri în alt om, Anna, nicicând!
te ascult, mamă, te ascult!
și-am intrat mai târziu în mine
m-am rătăcit printre cuvinte
mâna mamei adună ierbarele de pe masa gândurilor
răsfiră frunzele toamnei
apoi mă naște iar
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem-reflux
cuvântul
oarbă strigare
către o nouă renaștere
asemenea pietrei
ce plânge
în singurătate
cu fiecare moarte ce-o calc
tăcerea devine mai albă
cerurile îmbrățișând marea
într-un soare
rescriu viața
în palma mea uscată
ascult nepătrunsul în scoică
și-mi zic împrăștindu-mă
cu gândul între maluri
că acesta a fost
refluxul poemului
înainte de căderea
în permanentul
apus
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maximala stare
Am scris din inimă/ fără contra-puncte,
până
m-a durut verbul din cuvinte.
Nu știu cum să-ți scriu să mă-nțelegi/
Iubesc inima ta infinită
și cad peste ea istovită/
fără glas
(am uitat punctuația),
unde punctul să fi rămas?
În locul punctului, îmi zic,
ar durea mai puțin
trei puncte.
Punctul,
când să-l pun, cum și unde?
Adevăratul punct
relevă,
ori ascunde?
Să pun trei puncte, să mă piardă în posibil,
sau
punct?
Oh, ce cuvânt imposibil!
Or nu este cuvânt, nu știu, poate numai pare,
însă,
Punct,
știu,
e maximala stare.
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!