* * *

să ne ferească Dumnezeu
de tăietura pizmaşului
când totul se rostogoleşte
într-o rană adâncă
din inima copacului cuvântului
atunci ne vom mai întâlni
vom ridica rădăcinile spre cer
salutând zborul păsărilor
cu o singură aripă
de cântec

primăvara
se va umple de toamnă
când rodul ascuns
într-un boboc de taină
va zbucni spre soare
mai adânc decât sămânţa
spre verdele crud
al începuturilor de lumi

să ne ferească Dumnezeu
de săbiile iernii
când vara aduce apusul
la sângerare de cer
odată cu vântul intrus
în cuibul cuvântului dintâi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întâlni...

Alunec
în pojghiţa de gheaţă...
Fierbinte trup,
topeşte straturile.
Desenează cântând,
dorinţele...
Alunecă timpul,
pană de ger peste chipuri.
Spre sus, privirea fuge,
în ritmul valurilor de sunet...
Violet dans,
în spirale de armonie
alunecând...
Ochi spre ochi
se îndreaptă forţa uitării.
Iubire în iubire,
drum senin urmăm.
Ne vom întâlni
la baza piramidei,
primind,
zborul clipei spre vârf...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-şi trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul fiinţei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce vieţuieşte
În sămânţa roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Şi zboară odată cu fluturii
Şi cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze şi flori
Cu faţa către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,
În templul sufletului meu,
Unde un cântec de harpă s-aude,
Cântat de mâini nevăzute,
Un cântec închinat lui Dumnezeu.
Parfum amărui şi verde
Urcă pe Coloana Infinitului
Până sus, spre Albastru.
Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
Prelungindu-se până la stele.
Din ele cresc ramuri
Înmugurind spre soare.
Sunt acum,
Copacul - inimă
Cu rădăcinile în Cer
Şi ramurile în Pământ,
Cuprins de vârtejul ameţitor
Al vieţii…
Sunt un arc între Cer şi Pământ,
Precum Curcubeul este
Un arc prin care curge neîntrerupt
Viaţa, Iubirea, Speranţa...

citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga-mi curată primeşte, în tâmpla-ţi de foc

răscoleşte altarele cuvintelor
şi lasă-mi tăcerile să fulguie veşnic,
deasupra singurătăţii.

tinereţea mi-o lasă în pasul timpului
şi-n oceanele furate de umbre,
pentru a le fi mişcare,
spre întrupare.

întuneric şi lumină
în ceasul al treisprezecelea al regăsirii,
să-mi fii.

voi asculta fiecare rază
din trupul tău născută,
atunci când numele meu
îşi va risipi culorile,
dincolo de materie...

anină-mi gândul
de masa cinelor de taină ale îngerilor decăzuţi
iar trupul,
lasă-mi-l pradă vulturilor stingheri,
în zborul spre tine...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu?

te ştiu,
de când lacrima dintâi a fiinţei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor

te ştiu...
îmi eşti glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieţii...

mai eşti...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma şarpelui pe cărarea albă

cu orbitele albe ale degetelor
ating prezentul
văd trecutul ca pe un vas răsturnat în nisipul prezentului
viitorul este acea crăpătură care îmi taie aripile
şi ochiul alb al degetelor când
încercând să mă cuprind
nu mai aflu nimic

oricând poate veni solia unui cuvânt dintâi
suspendat între a fi
şi a muri ca un copac
pe verticala aşteptărilor copilului

aşa că

deschid larg porţile
orbitele albe ale degetelor le umplu cu sine
cât mai mult sine

la fel ca o fântână cu şapte inele
solia goleşte de sine orbitele goale ale degetelor

apoi

Totul

se umple

cu Dumnezeu

orbitele goale ale degetelor se cuprind
şi cuprind
icoana cuvântului dintâi

Mama,
uite cum se aprind candelele mărunte
singure!
spune copila
ceva mai târziu femeia
cu ochii din cărbunele prezentului
într-un acum promis a ne fi
iubire

mama răspunde copilei

fără credinţă totul e nimic
sau urma şarpelui pe cărarea albă a bucuriei de a fi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

bang bing o iau înapoi odată cu inima
acelaşi trap la rădăcina culorilor
pe care ochii le reinventează
aceeaşi libertate între bing şi bang
picajul în sfera gândurilor
printre amfore cu o singură toartă
rămâne bing suspendat odată cu leagănul
de nucul unei copilării bogate
în care o singură mână mă adună
dintr-o clepsidră lăsându-mi luxul
de a fi şi de a rămâne om

cu bang la braţ răsucesc tălpile spre niciunde
într-o plimbare liniştită printre verbe

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât mai putem expira

tu, cel care cânţi iubirea în
cu totul alte verbe
decât cel al cuvântului dintâi
pe unde-ţi mai bate inima şi unde te pierzi
atunci când
las palmele încet pe cuvintele tale
şi te aştept să respiri
uneori sunt o Ană fără glas
alteori simt în mine fiecare inel prin care
tu dărui neîncetat din harul tău
alteori ne împletim vârfurile degetelor
într-un vers unic prelung primit de păsări
şi totul prin aer umple sacul de nevoi
cu litere umbre de litere
semne infinite semne pe care
pleoapele le închid ca într-un sipet
firide în zidul tău alb firidă în şorţul meu alb
şi jocul păsării şi ea albă
cu ghearele zdrobind zdrobindu-ne cântecul
ce iubire poate fi asta purtată pe sub tălpile Lui
când tu uiţi să priveşti cuvintele
eu uit să nu le privesc
şi atunci
deasupra tuturor verbelor folosite
pentru a ne defini
aşternem tăcuţi câte un fascicul de lumină
aparent iubitoare
atât mai putem expira
inspiratul pare a fi interzis de legile
moral umane
râd râzi apoi mă înjuri birjăreşte
ca un profesor al tuturor timpurilor
cifrelor numerelor graficelor
geometriilor zburătoare
Amin iubirii omeneşti
curăţare vindecare apoi speranţa unei
miruiri nicicând amânate
Amin!

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea însăşi întrebare

pe o verticală a pietrelor
aşezate cuminţi
într-un echilibru sortit amurgului
stă o pasăre
ea însăşi întrebare a întrebărilor

aşteaptă răsăritul

întoarce capul spre stânga
întoarce capul spre dreapta
îl ridică spre cer
şi devine punct

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze de toamnă, frunze pe care pământul le atrage şi pe care lumina le străbate... Nu mai rămâne aproape nimic în ele din ceea ce se cheamă viaţă; soarele lui Dumnezeu le îmbracă într-o strălucire supremă înainte ca vântul lui Dumnezeu să le risipească. Elanul lor nu mai este cel stârnit de seva îndrăzneaţă a primăverii; sunt ca suspendate între cer şi moarte... Tot astfel e iubirea ajunsă la acel grad de maturitate de o clipă, când tot ceea ce are ea temporal cheamă mormântul, când tot ceea ce are ea etern îşi ia zborul spre Dumnezeu.

Gustave Thibon în Ignoranta înstelată
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rup alergarea la a patruzecişitreia rostogolire

prin cenuşa labirintului de valori
râd,
centrată fiind pe a patra fugă din crucea Cuvântului.

se schimbă feţele lunii când ochiul deschis,
candela reaprinde în tâmpla pământului.

nu se întâmplă nimic.

un simplu fapt banal de a fi
şi un ţurţure în inima largă a sentimentului.

inutilitate şi încă puţin gând,
balansându-şi picioarele firave
între joc şi lumina dintâi.

restul e cacialma.

o bătaie continuă de clopote false
şi strigăte lejer destrămate de cântecul păsărilor
aproape călătoare...

tac.
surâde tâmpla,
în ultima plecăciune
în faţa unor icoane
pictate de mâinile copilului orb.
îngerii sunt îngeri.
o tuşă de culoare şi-a aninat pumnii mărunţi
de irişii goliţi de fericirea unui joc rotund.

doare.

nu se întâmplă nimic.

mai este o vară după toamnă, după iarnă,
undeva, în colţul emoţiilor de primăvară...

poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cred în poezia lumii

Acesta nu-i războiul meu
de câte ori să vă repet
să vă ferească Dumnezeu
ce chinuri are un poet

De câte ori să vă repet
că lume e-un dezastru
spre care alergăm încet
roşu fierbinte şi albastru

Că lumea-i un dezastru
să ne ferească Dumnezeu
rănit vă luminează-un astru
acesta e războiul meu

De câte ori să vă repet
că nu-s Iisus nici Mahomed

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (9 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţa cuvântului

"Neputinţa cuvântului pasăre
De a se ridica de la pământ",
Noi, poeţii am devalorizat cuvintele,
Iubirea ar trebui să se numească A,
Viaţa B, moartea C şi totul ar intra în normal,
Ce triumf, păcatul ar fi X, armonie Y,
Nu rostiţi Cuvântul Dumnezeu,
Restul e răzvrătire, amăgire,
Când alert, când alergen,
Când bancher, când boem,
Totul a murit în cărţi,
Ciocneşte paharul cu prietenul mort,
Fugim desculţi, fără de tălpi,
O pată de sânge spune mai mult decât orice cuvânt.
Prea mult ne-am alintat trupul cu leacuri,
Un bătrân în ceaţă pietruind ecou.
La tomografie s-a găsit un elefant sub farfurie.
A mierlit-o, zise vânzătorul,
Clasa şi viitorul, avea dreptate, că aşa e dreapta,
În stânga ţine lopata. Burjuii rumeni, cuvinte-lume.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o nimica ...

O rază plăpândă se scurge prin ram
Şi schimbă decorul când nu mai credeam,
În pomii livezii, pe-ntinse ogoare,
Din muguri de nea, în muguri de floare.
Cu jind se înfoaie lăstarul spre cer
Scăpat de al iernii cumplit temnicer.
Întoarce spre soare firavul obraz
Şi plin de nădejdea ajunsă extaz,
Închină o rugă spre astrul divin
Din sufletul tânăr, din trupul virgin,-
De strajă să stea pe întinsul azur
Cât florii-i vor creşte petale-mprejur!
Frunzişul îi ţese veşmânt verde crud,
Pe trupul prea fraged, pe umărul nud,
Iar crengile-l leagănă-n braţe-n descânt
Cu vântul alături un cânt murmurând.
Din fragedul mugur, de nea-mpovărat,
Copilul de ieri mâine fi-va bărbat
Şi dintr-o nimica, bobi mici cât un nod,
Vor umple în toamnă toţi pomii de rod...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când va fi...

Când va fi...
să fim umbrele, umbrelor noastre
vom ridica fruntea
spre nesfârşitele spaţii,
curgând o dată cu timpul,
spre inimile ancorate
în porturile serii...

Când va fi să fim un tot,
vom înţelege
că noaptea
nu este singură.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume priponită

în mine arde-o lume priponită
de crucea vieţii fără de-ntuneric
aprind un lemn de gând
dau foc iubirii
întorc spre cer privirea-nceţoşată
şi-ascult cuvântul
cel dintâi din punct

de foc de-argint din lemn
sau fier
sau aer
prin apă calc
şi simt că mă scufund

o mână cât o frunză de măslin
mă scapă
ridică umbra-n mine
ca pe-un zid

şi ştiu că într-un unghi al lui
al zidului
m-aşteaptă
înţelepciunea firii să-mi înalţe
inima-n ceruri peste ceruri albe
şi sufletul
în pasăre de foc
mi-l lasă
cenuşa lui să-mi fie far prin lume

din spirit aspru mă ridic
şi-n creste
înzăpezite îmi trimit şi visul
şi frica
frământarea şi căderea
când lumina
la ceas de taină reaprinde
viaţa

e chipul chip al chipurilor aspre
blândeţea nu se vede
se trăieşte
se pictează

din fir de iarbă
scânteia prinde forţă
din lemn din apă şi metal
spre gheaţă

în gheaţă înnoptez
apoi răsare
el, forţa vieţii, blândul, asprul
soare

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânăm metaforele

Scufundaţi într-un calm ca de moarte
ascultăm cum se afirmă conştiinţa

Pe marginea gândului
omul
se întâmplă a fi
între două planuri
unul static în care se regăseşte
altul în mişcarea cuvântului din urmă
în care se rătăceşte

Scufundaţi într-un calm ca de moarte
pe liziera pădurii vânăm
metaforele Bibliei în care
ne regăsim încet
încet încet
aşa cum săgeata
naşte o cruce în trunchiul copacului
în care se înfige
prea vie să se frângă
prea statică să cuvânte întâmplarea
de a fi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când ne trezim, iar soarele se bate cu noaptea, ca să urce pe cer, atunci când ciripitul păsării la drum ne însoţeşte, atunci când zâmbetul ne umple faţa în urma trudei depuse, când culegem roadele la sfârşit de zi, de an sau spre toamna vieţii, să nu uităm că am vrut, dorit, ca prin noi şi cei în jurul nostru, Dumnezeu să arate că există.

Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiunea, de-a pururi

pe pântece mi-a mai rămas parfumul tău
aduce cu mirosul de pelin
aş vrea spre carnea ta să mai închin
un strop de vin şi vină şi plec cu Dumnezeu

m-ai stors de sevă înger pătimaş
când gura ta de gura mea tu ţi-ai lipit
să facem pauză de o cafea cu sare dulce
mi-ai zis atunci când tot apusul privea spre răsărit

(prin vene-mi trec deşeuri de-amintiri
ruine de altare părăsite
se nasc şi pier în chinuri nesfârşite –

din ochi îmi curg frânturi de busuioc
şi nu mai am de mult nicio batistă
sunt a depresiei violonistă
arcuşul mi-e cioplit din nenoroc)

şi-aşa tu mă alungi spre alte neînţelese lumi
acolo unde norii nu mai stau de veghe
să mă înveţi a preanefericirii lege
să fiu de-a pururi idealul viu şi transparent şi ireal al tău

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârtia cuvintelor

Să te ferească Dumnezeu
de patima poetului îndrăgostit
de literă
de un cuvânt anume – o
ori îl poartă în ochi
ori păşeşte cu măsură neomenească
spre percepţia spaţiului

plimb dreapta mea pe coala de hârtie
îmi pare că schiază degetele
slalom printre litere – abia aşteaptă
să fie scrise
cu fiecare semn, pârtia-i mai grea sau
dreapta mea e lama unui buldozer
împinge noianul spre margini ignorate
rămân literele – ierbi ascunse
până la această trece ori bulbii!

Să te ferească Dumnezeu
de zăpada acestei hârtii, poetule!
ţi-ai tatua trupul
apoi
ai gesticula mimând dreapta
litere pe cer dând norii
ca şi cum ai da pagina

aceste fragmente aprind
şi rămân aşa, în creion,
ca-ntr-un baston...

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când prostul prinde curaj, ferească Dumnezeu de motivaţia lui.

Vlad Milon (27 august 2022)
Adăugat de Vlad Milon
Comentează! | Votează! | Copiază!