Tu cum cânţi stâncă

stâncă stâncă
câte patimi ai prins în firidele tale
câte doruri din picăturile care te-au rotunjit
ţi-au mulţumit de găzduire
apoi au muşcat fin tainul trupului tău

câte taine îţi răscolesc neputinţele stâncă
sub soarele miezului zilei sub apusul înflăcărat
stai goală ascuţită şi tandră
săruţi cu patimă firele de lumină
şi umbrele tale acoperă universul unei flori de colţ
unui gândac în căutarea poemului tău scris în vremuri vechi
unui şarpe întorcând pe toate feţele târârea
înainte să-şi ridice mândru capul
cu linia de foc a gheţii lui spre cer

negru lucios gândacul
păstrează între aripile lui răsăritul
până când apusul îi aprinde trupul într-un vers

stâncă stâncă
tu cum cânţi stâncă
atunci când firul de iarbă strecoară
bucuria înălţării întru iubirea Domnului într-un punct

nu e final nu este rupere
e doar o rescriere a tainei gândului stâncii
înainte de frângerea în arcul haosului
pentru arderea prelungă
a celei de-a şaptea lumânări înainte de naşterea Piramidei

poezie de Anne Marie Bejliu (14 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclipăt...

Urlet din grotă
Grota posacă,
Grota din suflet,
Iubirea săracă...
Cauta geniul,
Caută-n grotă,
Cu ce s-a ales
Iubirea din flotă...
Bezna lăuntră
Şi aburindă,
Urlet însemne
Iubirea murindă?!...
Stâncă pe stâncă,
Firea senilă,
Goală iubirea
E fără de milă...
Nu se zăreşte
Din grotă nimic,
Să reinvie
Iubirea pe dric?!...
Cad câte una
Din trezele părţi,
Plânge iubirea
Între tainice hărţi...
Ia cutezanţă
Posibila grotă,
Din simplul reflex
Iubirea–i dă notă...?!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (4 martie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata de pe stâncă

Pe-o stâncă aşezată la marginea mării,
O fată tăcută ca gândul,
Răsăritul vieţii scălda în priviri cu ochii dilataţi,
Simţea nerăbdare mării înspumate de-a săruta ţărmul,
Ca şi iubirea ce-n sufletul ei tânăr de mult clocotea.

Cum munţii după îmbrăţişarea mării tânjesc,
Cum păsările cerului coboară din zbor
Să arate că şi ele ştiu să iubească,
Domnul spre fată privea drăgăstos
Ştiind ce destin frumos o aşteaptă.

Căci nici o cutezanţă omenească doamne,
Oftă cugetând printre clipe, fata de pe stâncă,
Nu mi-e atât de râvnită ca dragostea mea
Fără de care viaţa mi-ar fi zăvorâtă.
Doamne ocroteşte-mi-o! în gând se ruga,
Când el cu sarea mării pe piept, radiind de iubire
Cu drag frumoasa visătoare de pe stâncă o îmbrăţişa,
Făcând-o să învie, când soarele din mare răsărea.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel karmic

credinţa mea-i o stâncă, nimic nu o sfarmă
din doruri şi vise fac scară către univers
speranţa e un cântec eliberat de karmă
gânduri noi reverberează la faptul divers.

tulburările mă ţin în stare de alarmă
dar revine liniştea cu fiecare vers
credinţa mea-i o stâncă nimic nu o sfarmă
iubirea îmi e pavăză pentru demon pervers.

rugăciuni din suflet disperarea curmă
lumini mă locuiesc în spirit convers
nutresc îndumnezeirea cutezanţa din urmă
ecou al împlinirii fără nici un revers.

credinţa mea-i o stâncă, nimic nu o sfarmă
din doruri şi vise fac scară către univers.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stâncă fecundă va naşte altă stâncă.

aforism de Valeriu Butulescu din Toamnă în Rai
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alpinism (1928)

Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s-avântă
Eu mi-am târât povara sfântă
A trupului flămând de viaţă.

Cu patimă m-am strâns pe stâncă
Strângând spasmodic piatra tare...
Şi-i drept că gura-mi, nu arare
Cerşea un sprijin de la stâncă.

Prăpăstii mi-au surâs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am râs şi eu – la fel – sarcastic...

poezie clasică de Ion Pena din SO4H2 (15 aprilie 1932)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul casei dărâmate

Motto:
"Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele
şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit,
care şi-a zidit casa pe nisip." Matei 7:26

Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip;
I-a dat uraganu-o brâncă,
Stâncă n-am; şi-aş vrea să ţip.

Sunt aici, în vale-adâncă,
Nu pot alta să-nfirip;
Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip.

Azi, regretul mă mănâncă
Şi mai ştiu un prototip...
Dar, pe duna de nisip,
Nu mai fac o casă încă!

Nu mi-a fost casa pe stâncă.

rondel de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o stâncă

O zi de iarnă
Într-o lună adâncă şi întunecată
de decembrie;
Singur,
Privind în jos de la fereastră mea pe stradă,
Unde-a căzut un şal tăcut şi proaspăt de zăpadă.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Am înălţat ziduri,
O fortăreaţă tainică şi tare,
În care nimeni nu poate pătrunde.
Nu caut prieteni, prietenia poate-aluneca-n durere,
Iar râsul sau dragostea n-au ce să-mi ofere.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Nu-mi vorbiţi despre iubire,
Am mai auzit cândva aceste cuvinte,
Ele-acum dorm în memoria mea.
Nu vreau să trezesc din somn sentimente de-altădată.
Dacă n-aş fi iubit, n-aş fi plâns vreodată.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă.
Am cărţile mele
Şi poeziile care mă protejeză,
Sunt de neatins în armura-n care stau,
Retras în camera mea. În placenta mea nu ninge.
Nu ating pe nimeni şi nimeni nu m-atinge.
Sunt o stâncă,
Sunt o insulă –
O stâncă nu simte durerea,
Iar o insulă nu plânge.

NB.
Pentru audiţie: I'm a rock ( Paul Simon) - www. youtube. com/watch? v=R6iFNk60xP0

poezie de Paul Simon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi muntele dă poruncă

Şi muntele dă poruncă:
Cine-l stăpâneşte încă,
Să se suie-n vârf de stâncă,
Să privească-n vale-adâncă,
Să vadă acolo-n luncă
Cum merg oamenii la muncă.
Pentru ei munca e sfântă.
Omul muntelui ascultă.
Tot ce vede îl încântă.
Apoi, fără de poruncă,
Coboară şi el din stâncă,
Haina de pe el aruncă
Şi pune mâna la muncă.
A-nţeles că munca-i sfântă,
Că fără ea nu se cuvântă.
Cântă cucul jos în luncă,
De prânz oamenii mănâncă,
Şi beau apă de sub stâncă.
Puţin timp apoi se culcă,
Să mai poată munci încă,
Când iar se-apucă de muncă.

poezie de Dumitru Delcă (24 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

FLORI ROŞII, ALBE DE MUŞCATĂ DINTR-O STÂNCĂ APĂ AR SORBI
Flori roşii, albe de muşcată dintr-o stâncă apă ar sorbi.
Dacă-n lumea noastră bulversată. o floare am putea iubi
Şi-n izvorul milosteniei, de păcate traiul îl spălăm
Până când luxoasa viaţă şi-ngâmfare, n-ar putea a ne orbi.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort. Odă luminii

Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Şi caldă erai, mai caldă decât noi...
Lumină topită în noroi!

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis
rece,
şi timpul a trecut mai lent
aşa cum totul trece
prin noi,
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis...
Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Te-am avut, te-am pierdut
şi-n ceruri răsare o umbră –
e noaptea noastră,
a celor pustiiţi.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Sus... departe încă...
Mâna ta se stinge în picături de ceară
şi-mi străpunge grumazul
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Şi din căderi învaţă apa
să urce până la nori
în noaptea nopţilor, adâncă.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus de tot la miazănoapte, în ţara numită Svithjoral, se află o stâncă. E înaltă de o sută de km şi lată tot de o sută de km. O dată la o mie de ani soseşte în zbor o păsărică şi-şi freacă ciocul de această stâncă. Când stânca va fi complet tocită înseamnă că a trecut o zi din veşnicie.

citat din Hendrik Willem Van Loon
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o stâncă

O zi de iarnă
Într-o lună adâncă şi întunecată de decembrie;
Singur,
Privind jos de la fereastra mea străzile
Pe care a căzut un covor proaspăt de zăpadă.

Sunt o stâncă,
Sunt o insulă

cântec interpretat de Simon & Garfunkel, versuri de Paul Simon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetate în ruină

S-a deschis prăpastie adâncă,
Între vise ce ne-ngemănară,
Stau oprelişti, stâncă lângă stâncă,
Şuieră un tren plecat din gară...

Două umbre triste, rătăcite,
Pe-un peron pustiu ca o cetate,
Azi, cu turnurile năruite,
Sub asalt de arătări ciudate...

Şi pe zid, îngemănaţi cu tunul,
Încă mai trudesc oşteni apatici,
Or să piară, unul, câte unul,
Sub asaltul hoardei de sălbatici...

Pravilile ne-au ucis iubirea,
Ne sunt gândurile, azi, rebele,
Încă ne mai bântuie-amintirea,
Dar, ni-s drumurile paralele...

Nu mai ştiu cine-a rostit cuvântul,
Ce-a făcut, iubirea să dispară,
Sărutările şi jurământul,
Şi magia nopţilor de vară...

Ne mai întâlnim, arar, pe cale,
Amintiri ne răscolesc tiranic,
Eu privesc în urma ta, cu jale,
Tu zâmbeşti, privindu-mă şăgalnic...

Tot mai vin din când în când în gară,
Aşteptând, în van, un tren să vină,
Este frig şi-n suflet şi afară,
Şi mi-e inima, azi, o ruină...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre mii de gânduri care

Dintre mii de gânduri care
Zi şi noapte te frământă
Câte-s edificatoare,
Câte duhu-ţi înfierbântă,
Câte sânt folositoare,
Câte inima-ţi încântă,
Câte-or fi dăunătoare,
Câte doar te înspăimântă,
Câte-s ne vindecătoare,
Câte zelu-ţi înmormântă,
Câte-s apă şi mâncare,
Câte sufletu-ţi mănâncă
Câte-s răni usturătoare
Sau fac rana mai adâncă
Câte-s conştiente oare
Sau inconştiente încă...
Nu răspunde la întrebare
Ci întreabă-te; "sunt pe Stâncă?!"

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii (29 iunie 2021), traducere de Adelina
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bega la Arad

bubiţe dulci ca-n bucureşti
şi eczeme de cartier nu
mai găseşti - asta e poezia
pe care nu o recit de
când primarul nostru, vopsit liberal, a
înnebunit (?!): s-a aliat cu o falcă
uitând că bega nu e
mureşul răsucit la arad în industria unui gard
că bega nu e
un lighean ce se vasă în mureş
abia pe la mako, abia co
borât în puterea
unui vameş sadea - care mai şi uneltea
încă în exerciţiul
unei pensii de protocol, cu
păr pe piept şi cuişoare
finuţe-n desuuri
şi vârfuri
cum noi nu am fost
abia
atunci când vorbim de
abia atunci ră
sărim ca porumbeii de mare
din stâncă
în stâncă prea bine
cu tot
puroiul subţire, băubil, cu bule
mărunţite în bot,
fumoasă nefe
ricită, nefe
ricită...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( * )

visu-mi se destramă...
din roua dimineţii,
în privire,
s-a înălţat uimirea -
adâncă-n fire,
cătând iar Cerul...
prin ceaţa trupului
privire...

Copilă,
visul nu e stâncă,
e doar nisip ce îşi adună
firele din gânduri,
din simpla ta privire,
din Privire,
şi din tulpina de tăceri,
râzând uimire
spre-a Soarelui
sublimă revenire...
când alb
e datul Soarelui să-ţi fie,
velinţă sufletului,
în a ta pornire,
gândul se-mpacă
şi furtuni de stele,
coboară-ncet
prin rodul câmpului...
şi iele
încearcă timpului,
măsura-n fapte...
de-aceea ele
se arată doar în noapte,
când pleoapa,
tâmpla o aşterne între perne,
când trupul obosit
i-un bulz în piele,
când sufletul
aleargă printre lumi
când tu nu poţi să cânţi,
să te aduni...

Copilă,
destrămarea-i doar poveste...
visul se-nalţă-ntreg,
zăpadă fină-n creste...
şi munţii
îl alintă,-l cresc pe frunţi,
tu doar,
încearcă veşnic,
să-l ajungi...

Părinte,
în tâmpla stângă-mi arde,
inima câmpului
şi geana mi se zbate,
de câte ori aştern pe-o pernă,
capul...
mintea-mi adoarme
dar sufletul, săracul,
nici eu nu ştiu pe unde întâlneşte,
herghelii...
în tropot surd l-aud,
prin vijelii...
când roua-n palmă,
blândă mi se-aşază,
Lui doar,
îi spun că trupu-mi este
doar o bază,
un zid în care,
sufletul frământă,
tot ce e dor,
ce-i lest,
ce-i sfântă,
Iubirea,
bucuria de a fi,
printre legende,
fir de clipe vii...

Copilă,
lasă candela să ardă...
astrele-ascultă
ruga ta înaltă
şi vin pe rând,
prin îngeri te-nconjoară,
cu aripa de vis,
te cheamă,
te-nfioară...
şi-ţi cresc în tine,
Dorul călător,
de a trăi în ceru-ţi,
senin izbăvitor...

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mârlănie şi mitocănie

Mârlani au fost,
Mârlani sunt încă,
Mârlani cu rost,
Mârlani din stâncă,
Ei or mai fi, este firesc,
În neamul acesta mârlănesc
Şi mitocani plini de prostie
Se află în politichie,
Din capul lor, bulgăr de piatră,
Pe toate posturile latră,
Se întrec în lupte şi impedimente,
Cu nişte replici contondente.
Mârlani şi mitocani sunt încă,
Cu capete, bulgări de stâncă.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jennifer Cavalieri (pe patul de spital): Nu doare, Ollie. E ca şi cum ai cădea extrem de lent de pe o stâncă. Doar că după o vreme ţi-ai dori să ajungi jos o dată, ştii?
Oliver Barrett IV: Da.
Jennifer Cavalieri: Aiurea. Tu n-ai căzut niciodată de pe o stâncă.
Oliver Barrett IV: Ba da. Când te-am întâlnit pe tine.

replici din filmul artistic Love Story, scenariu de Erich Segal (1970)
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm imprevizibil (Turul victimelor condiţiei umane)

Viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte
visul Doamne creşte ca o stâncă
o veşnicie mai avem până departe
ceru-i poate lacrima cea mai adâncă

Visul creşte Doamne ca o stâncă
Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
de bucurie sufletu-i gata să plângă
în care lacrimă Doamne să m-ascund

Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
mai este o veşnicie până departe
până acolo Doamne până când
viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte

Chiar dacă visul creşte ca o stâncă
chiar dacă lucrurile-s gata să plângă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 iunie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice artă există câte o stâncă Tarpeiană de pe care timpul deversează nonvalorile.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!