Ruga-mi curată primeşte, în tâmpla-ţi de foc

răscoleşte altarele cuvintelor
şi lasă-mi tăcerile să fulguie veşnic,
deasupra singurătăţii.

tinereţea mi-o lasă în pasul timpului
şi-n oceanele furate de umbre,
pentru a le fi mişcare,
spre întrupare.

întuneric şi lumină
în ceasul al treisprezecelea al regăsirii,
să-mi fii.

voi asculta fiecare rază
din trupul tău născută,
atunci când numele meu
îşi va risipi culorile,
dincolo de materie...

anină-mi gândul
de masa cinelor de taină ale îngerilor decăzuţi
iar trupul,
lasă-mi-l pradă vulturilor stingheri,
în zborul spre tine...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu?

te ştiu,
de când lacrima dintâi a fiinţei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor

te ştiu...
îmi eşti glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieţii...

mai eşti...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul timpului

Adaug vorbe despre tine
În lumină
La adieri de aripi şi de sfinţi.
La răsăritul cel dintâi
Luna se-nchină
Cu soarele la căpătâi.
Zadarnic curg stihiile din fiinţă,
Spre nordul din busole,
Deasupra lumii stă trupul meu
Ca o provocare din Rai. Aici,
În zborul timpului durut
Pământul visează umil
Luceferii tandri
Ai cântecului meu.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să ne ferească Dumnezeu
de tăietura pizmaşului
când totul se rostogoleşte
într-o rană adâncă
din inima copacului cuvântului
atunci ne vom mai întâlni
vom ridica rădăcinile spre cer
salutând zborul păsărilor
cu o singură aripă
de cântec

primăvara
se va umple de toamnă
când rodul ascuns
într-un boboc de taină
va zbucni spre soare
mai adânc decât sămânţa
spre verdele crud
al începuturilor de lumi

să ne ferească Dumnezeu
de săbiile iernii
când vara aduce apusul
la sângerare de cer
odată cu vântul intrus
în cuibul cuvântului dintâi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plângi, să nu stropeşti gheaţa

geometria asurzitoare a acelor iubind recele
şi liniştea, şi tăcerile oceanelor,
şi deschiderea braţelor
dăltuind neobosit icebergurile gândurilor înfiripate odată,
într-o eră a luminii albastre,
rătăcită printre apusuri şi înserări...

acele iubesc plutirea,
mişcarea lină până la zdrobirea de maluri,
de corăbii rătăcite printre fisuratele pumnale reci ale tâmplelor albe...

iubesc gheaţa sculptată de vânt, de apă, de stânci,
într-o desăvârşită linişte a minţii până la durere.

foşnetul rece,
mă îmbie să mă las purtată de ecoul veacurilor,
plăsmuite anume, pentru inimă...

... doar pentru inima de foc a cuvintelor nerostite...

fascicul timid de lumină,
pătrunde în peştera trăirilor,
răsturnând înainte de noapte icebergul,
în banalul zilei de azi...

în trupul sec al unui azi,
cu palma întinsă spre cer...

poezie de Anne Marie Bejliu (13 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevar si lumina

Privirea şi gândul
năluce aleargă
prin spaţii şi-n timp,
cândva,
doar de zei vizitate,
şi-ades încărcate
cu patimi, cu doruri…

Privirea-mi senină
absoarbe lumină
şi gândul străbate
milenii şi fapte,
mă plimbă prin noapte
cu paşi de lumină
şi zboruri de taină,
cu buze flămânde
şi trupul arzând de dorinţă,
cu vise ce-aleargă spre tine
cerşind,
doar adevăr şi lumină!

poezie de Cernea Rodica
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ingenuu -I-

Întotdeauna când vreau să vorbesc despre tine
se stârneşte aşa, din senin,
o furtună, o vijelie
spulberându-mi cuvintele
pentru că nu pot vorbi despre tine altfel
pentru că trupul tău de trestie unduitoare
e doar un trup
pe care nisipul curgând
lasă incurabile urme
pentru că în privirea ta
văd doar grija grijilor
de-a nu te putea îngriji.

Întotdeauna, TU
eşti deasupra cuvintelor,
undeva sus
în misterioase ceruri
şi-n abia perceptibila taină
- Dragoste –

poezie de Ion Pascal Vlad din Risipiri în retină
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom alege o fărâmă…

…din stânca durerii
Zborul va picura lacrima
din ungherele ochilor toamnei
Păsările vor râde
eliberate de izvorul gândurilor
Din când în când,
funzele vor tremura...
Se vor aduna
la cina dorinţelor,
fremătând iubire

Dintre toate tăcerile,
a ta
e cea mai frumoasă
Mângâie aripile fricii
ungând-o cu fericire
Când taci,
pistilul florilor
dăruie soarelui frumuseţi neştiute
Ploile
învaţă dansul petalelor
sub roua necuvintelor...

Visul creşte
pe trunchiul copacilor înfloriţi
Şarpele alb
devine pârâu blând
susurând lumină
Ameţitoare răsuciri
îmi trimit
simbolul liniştii interioare
Numai când el pleacă,
simt iar colţii singurătăţii
vibrând
în fiecare fibră a muşchilor
amorţiţi într-un strigăt...

Dintre toate iubirile
cea mai dulce ar putea fi
cea dintre un fulg şi o flacără
două zboruri inutil pierdute
în lacrima nopţii...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întâlni...

Alunec
în pojghiţa de gheaţă...
Fierbinte trup,
topeşte straturile.
Desenează cântând,
dorinţele...
Alunecă timpul,
pană de ger peste chipuri.
Spre sus, privirea fuge,
în ritmul valurilor de sunet...
Violet dans,
în spirale de armonie
alunecând...
Ochi spre ochi
se îndreaptă forţa uitării.
Iubire în iubire,
drum senin urmăm.
Ne vom întâlni
la baza piramidei,
primind,
zborul clipei spre vârf...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mi!

Lasă-mi arşiţa timpului
Din clepsidra ce ascunde
Lacrima trecerii mele!
Cântecul inimii se-aude-n adânc
Ca izvorul ce-şi lasă
Un susur de dor...
Lasă-mi ploaia de petale
Şi urma sărutului,
Limpezimea înaltului!
Lasă-mi inima ta
Sprijinită în taina prăpastiei
Bolnave de tine!
Ca mustul împăcării voi curge
În învolburate treceri,
Spre moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume priponită

în mine arde-o lume priponită
de crucea vieţii fără de-ntuneric
aprind un lemn de gând
dau foc iubirii
întorc spre cer privirea-nceţoşată
şi-ascult cuvântul
cel dintâi din punct

de foc de-argint din lemn
sau fier
sau aer
prin apă calc
şi simt că mă scufund

o mână cât o frunză de măslin
mă scapă
ridică umbra-n mine
ca pe-un zid

şi ştiu că într-un unghi al lui
al zidului
m-aşteaptă
înţelepciunea firii să-mi înalţe
inima-n ceruri peste ceruri albe
şi sufletul
în pasăre de foc
mi-l lasă
cenuşa lui să-mi fie far prin lume

din spirit aspru mă ridic
şi-n creste
înzăpezite îmi trimit şi visul
şi frica
frământarea şi căderea
când lumina
la ceas de taină reaprinde
viaţa

e chipul chip al chipurilor aspre
blândeţea nu se vede
se trăieşte
se pictează

din fir de iarbă
scânteia prinde forţă
din lemn din apă şi metal
spre gheaţă

în gheaţă înnoptez
apoi răsare
el, forţa vieţii, blândul, asprul
soare

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulguie linişte

fulguie linişte
cu aromă departe
între sânii tăi descheiaţi
către miazăzi
acolo unde pasul meu
te-a găsit degerată de fericire

fulguie încă un pic
până găsesc ieşirea spre inima ta
cea care umple întreg spaţiul
ce ne cuprinde
cu bune şi rele
până când tăcerea învie

fulguie linişte
ca-ntr-o serenadă nocturnă
cu liliecii îngeri
ascunşi între gânduri
ştii.... am uitat să postesc
pentru ultimul fulg
ce-ţi topeşte iertarea

fulguie linişte
peste închisoarea albastră

poezie de Marius Pop
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre tine

Se poate încheia ceva vreodată?
Nici când renunţi nu are cum
pentru că altul se-nalţă
şi cade la fel, uitând cine eşti.
- Nec plus ultra -
Câtă iubire purtăm în noi!
Cu ea am scris pe cer, pe ape,
pe stânci, pe trepte,
în slove, în trupuri şi-n inimi.

Acum şi aici suntem
doar noi şi cerul albastru!
Vocea ta a rămas ascunsă undeva
în cele mai adânci cute
ale sufletului meu.
- Zborul tău pe buzele mele!
Simţi sărutul meu cum se plimbă
peste tot trupul, îl cuprind,
m-ameţeşte şi mă smulge,
aşezându-mă-n tine pentru totdeauna?

Păstrează un singur adevăr:
prin mine-ai găsit calea spre tine!
Acolo, o stea îţi spunea:
fiecare clipă
trebuie trăită cu intensitatea ei.
O altă voce îţi şoptea:
se naşte un schimb delicat, limpede,
ce-adie peste tot trupul
cu fiecare atingere de matase,
cu fiecare vibraţie, respiraţie şi freamăt,
cu fiecare revărsare de har,
aşa vom fi mereu:
mai fascinaţi de tot ce suntem,
contopiţi cu absolutul.

Ne-am cunoscut
în acea atingere a infinitului,
ne căutam de atâtea vieţi,
prin noi
curge zborul vieţii
acolo unde universul s-a aprins.

Irina Lucia Mihalca

poezie de Irina Lucia Mihalca (18 decembrie 2014)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare 8

printre minciuni,
măştile copacilor singure, pot simula zborul.
lasă cenuşa trecutului în cupa ninsorilor apoi,
mâinile moarte, pline de minciuni,
le recolorează anotimpurile, reconstruind o lume falsă.

cenuşa prostiei arde totul.
de unde să mai ceri ecoul?
de unde să mai ceri puritatea anotimpului?

tălpi pline de mocirla umanului,
mărşăluiesc de-a lungul falezelor,
ucigând câte un pescăruş,
pentru fiecare respiraţie a falsităţii.

indiferent de anotimp,
câte o mână murdară,
adaugă timpului încă un blestem.

poezie de Anne Marie Bejliu (7 februarie 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îmi caut "unicitatea"
prin vocabularul falşilor profeţi

multe litere
multe minciuni strălucitoare
ecouri voalate de sensuri încovoiate

un mare nimic
şi punga prea goală a împlinirii

lumină este
şi-n umbrele de pe ziduri văd timpul
cocoţat pe ceafa mea

pe asfalt numai umbre -
portrete strâmbe ale aceluiaşi chip încercuiesc clipele

rămân gesturi neterminate care descriu acelaşi drum:
multe curbe
multe spirale
şi o singură linie dreaptă pe care
mi-o doresc a-mi fi
săgeata spre final

aprind o candelă -
cel mai simplu gest este să ard odată cu ea
undeva, într-un colţ de verb
mă regăsesc

acum
pot desface braţele larg
ca un copac ramurile
întru înflorire prin rugă

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină şi întuneric

lumină şi întuneric
impresii ucigătoare umflă
şi clocotesc galbenul zilei

deasupra ghetoul de gânduri
scormoneşte înrăit
despuiatul serii grăbite s-acopere luna

lumina răscoleşte clătinată
întoarcerea acasă

monotonia iese din unghere scârţâind
culorile sparte au împovărat cu săgeţi oglinda
arătând imagini străine şi viclene

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă că te caut

Iartă-mă că te caut atât de stângaci
în cugetul tău.
Iartă-mi durerea ce ţi-o trezesc.
Vreau să ridic la lumină
ce e-n tine mai bun,
ceea ce nu văzusem, să văd,
ca un scafandru-n adâncuri,
să iau
ce-i mai de preţ în tine,
şi să duc în lumină, cum duce copacul
cea din urmă lumină
cu care soarele l-a mângâiat.
Atunci tu
vei veni în tărie să cauţi
bunul de preţ;
ca să-l ajungi,
deasupra ta însăţi ai să te-nalţi,
aşa cum de vreau,
de-abia atingând pamântul, în trecerea ta,
cu vârful înrourat al picioarelor tale,
cu trupul tot încordat, într-un elan,
din tine, spre tine însuţi.

Pentru ca dragostei mele să-i răspundă atunci
făptura cea nouă ce vei fi tu.

poezie clasică de Pedro Salinas
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se-mpreunează clipa cu un strigăt
pe banca aşteptărilor prelungi
se-aşterne pauza din cuvânt
din gând cuvinte
se şterg unul pe altul în strănut

şi râde vara prin unghere de lumină
în rest e întuneric frig şi calm
profesorul îşi las-un cot pe viaţă
pleacă râzând/ plângând
spre somnul trecător

Se-mpreunează frica şi iubirea
cu strigătul copilului născut
la sânul cald aşterne mama gândul
şi gura hulpav hrana o primeşte fremătând

şi râde-un anotimp pe-un colţ de viaţă
medicul mamă ştie când şi cum
s-aline tremurul din tâmpla prea nervoasă
un şarpe zvârcolind vieţi prin timp

Se-mpreunează taina cu un strigăt
şi totul pare viu acum în vis
realitatea cu bocancii calcă viaţa
prin moarte liniştea se-aşterne ciugulind
din palma sfântă azima sub soare
coaptă veşnic
pentru un suflet prea curat
şi prea flămând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Alexandra!

Sufletul tău e darul cel mai de preţ, pe care,
Divinitatea însăşi, de mic copil ţi-a dat...
Ţi-a dat spre veşnicie, o inimă, din care,
Ca dintr-o pâine coaptă, la cei flămânzi ai dat.

Candoarea din fiinţă e înger de lumină...
Îmbelşugată lume cu centrul virtual
În trupul tău şi-n gândul de stea diamantină
Prolifică, perpetuă, pe plan transcendental...

Ţi-e frumuseţea taină şi-n nerostite umbre,
Te-ascunzi de necuvinte la fiecare ceas...
Eu îţi doresc din suflet, mulţi ani şi fericire,
Iubire şi lumină la fiecare pas...

O, turn de modestie, angelică mireasă
A celor ce de vremuri, în suflet te-au iubit,
Să-ţi fie viaţa lină, lipsită de durere
Şi lacrimă-ngânată de plâns, să-ţi fie schit.

În energii celeste să-ţi prinzi îmbrăţişarea,
Tu, moleculă vie-a eternului firesc...
Din lacrimi să-ţi răsară dumnezeiască lume,
Căci mulţi din lumea asta, de-a pururi, te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul

în uimire, fără luptă,
văd compromisul mimilor iubirii,
care sufocă străzile.

pe margini de trotuare,
cineva fură aripile păsărilor.

alătur fragmente de materie.
sufletul culege acidul rodului,
în scenografii inverse.

nu există felinare naturale.
se folosesc artificii periculoase,
care umplu spaţiul cu aripi tăiate.

zborul e aruncat în praf.

vârfurile degetelor păşesc...
nasc tăceri ale trupului
în ritmul cuvintelor.

joc la ruleta rusească.

nerostirea, frica
mă aruncă în mocirla vidului.

socotesc atent nimicul...

poezie de Anne Marie Bejliu (9 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea însăşi întrebare

pe o verticală a pietrelor
aşezate cuminţi
într-un echilibru sortit amurgului
stă o pasăre
ea însăşi întrebare a întrebărilor

aşteaptă răsăritul

întoarce capul spre stânga
întoarce capul spre dreapta
îl ridică spre cer
şi devine punct

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!