deplange

Fie că-i explodează

capul fie că-i explodează
doar o grenadă
de mânecă undeva
departe odată cu braţul

interior amputat (?!) cu alte ocazii alţi nori

noi tot vom deplânge casarea
încheieturii sau dispariţia
feţelor vesele pe
care le afişa uneori

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda vremii

După ploaia de argint,
De când haina s-a-nvechit,
Fără de bani în portmoneu
Mă uit mai rar la chipul meu.
Nu port oglindă-n buzunar –
Doar am băltoace-n trotuar...
Cât n-aş deplânge soarta grea
Că n-am ajuns în viaţă stea,
Azi, netezindu-mi părul blond,
Duc crucea mea... de vagabond.

poezie de Mihai Cucereavii (8 noiembrie 2005)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când frunzele toamnei

Când frunzele toamnei paşesc către moarte
Şi-un ţipăt de jale răzbate departe,
Întrega fiinţă-mi, iubito, se strânge,
Iar sufletu-mi soarta, pe rând, le-o deplânge.

Şi verdele verii-mbătat în culoare,
Agonica toamnă îl poartă-n uitare.
Ca-n fiece toamnă, blestemul de ducă,
Din ramuri golaşe şi seva usucă.

Şi eu simt că-s frunză pustie şi rece.
Pe ultimul drum, în convoi, le-oi petrece,
Când clipa vrăjmaşă zvâcnirea ucide,
Din frunze căzute pe glie candide.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere frustrată (Lui, Gabriela Mistral)

Durerea profundă a misterului,
Sfâşie cursul dragostei în natură.
Toata America suferă mizeria poporului său.
Toate America lăcrimează de mizeria poporului său,
Ca la o durere vaginala

Care-i frustrează maternitatea.
Dezolare şi tristeţe,
Lunga tandreţe de iubire veştejită
Întăreşte durerea misterului său
Durerea sa infinită.

America jeleşte rătăcitoare,
Deplânge naşterea ei frustrată.
America plânge, plânge...
Îşi plânge naşterea.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2015), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru ultimul rege

a plecat în ceruri şi ultimul rege
patria e mai săracă în demnitate
lumini din candele de păcat să-l dezlege
căci neamul îl deplânge cu solemnitate.

a răspândit onoarea pe sfântul pământ
a ctitorit biserici pentru enoriaşi
se leagănă de jale codrii în vânt
cine-o să se mai roage pentru nevoiaşi?

a împărţit iubire cât a trăit cu patimi
şi în exil a îndurat doruri de glie
sunt mulţi în ţară care varsă lacrimi
căci au rămas doar zeii ce produc anarhie.

va dăinui-n istorie o amintire vie
veghind cu drag din cer milioane de inimi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalele nemulţumite

Ursul îşi deplânge soarta, având visul de-a avea coadă,
Crocodilul, din porniri frivole, îşi doreşte blană,
Câinele vrea iar libertate şi chiar aripi să nu cadă,
Iar pisica melomană, fără voce, parcă ar avea o rană.

Astfel stau şi-şi plâng de milă cele patru dobitoace,
Fără nicio mulţumire de-al lor paşnic trai,
Negândind că-n lume altul de durere poate zace,
Este cert că-n noi veghează pentru toţi o stea din Rai.

Morala: Mulţumeşte-te cu viaţa ta, deoarece a altora poate fi mai nefericită!

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre căutări

vârtej de gânduri
curg, se scurg
dintr-un suflet în alt suflet
zăpadă pe drum
steaguri bezmetice atârnă în beznă
astăzi, acum
gândul izbeşte zidul întunericului
se pierde în gol
întrebările curg pe alte ziduri acum
aşez cuibul de gânduri
în ungherele singurătăţii
pentru a plânge, deplânge, sfârşitul
de spus, nu mai e nimic de spus
totul a apus în neguri de suflet
am ochii acoperiţi cu gheaţă
cad, uit să mă ridic
ceaţă deasă în mine
mă izbesc de pereţi
acopăr adâncimile cu marginile trupului
o pasăre rătăceşte în amurg

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Comnena

În prologul Alexiadei,*
Ana Comnena îşi deplânge soarta de văduvă.

Sufletul ei e ameţitt. "Şi râuri
de lacrimi," spune ea "îmi umplu
ochii... Vai de valurile" din viaţa ei,
"vai de-atâta revoltă." Durerea o arde
"până la oase, până la măduvă şi până la sfâşierea sufletului."

Dar se pare că altul e adevărul, această femeie ambiţioasă
a avut o singură mare durere;
grecoaica trufaşă a avut doar o dorinţă pătimaşă
(deşi ea nu va recunoaşte asta) pe care n-a reuşit,
în ciuda tuturor dexterităţilor ei, să şi-o îndeplinească,
aceea de-a ajunge Împărăteasă; împărăţia i-a fost luată
aproape din mână de insolentul Ioan.

* Alexiada – valoroasă operă istorică scrisă de Ana Comnena, 1083 – 1153, una din personalităţile absolut de marcă ale secolului al XII lea, fiica împăratului bizantin Alexios Comnen.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Novalis

În negrul pământ se odihneşte sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.

Comentarii

Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine stătătoare, "Angelei", "O Johanna", "Lui Lucifer", "Lui Novalis". Lor le pot fi alăturate "Cântece de rozariu", "Pentru Sora", poemul "Pruncului Elis", precum şi dedicaţia anonimă "Celor amuţiţi". Dacă luăm doar titlurile formate din prepoziţii şi nume proprii, devine clar că acest grup de poezii are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parţial neterminate) nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o persoană vie, existentă. "Angela" şi "Johanna" sunt nume de femei care apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.
"Lucifer" este o figură a mitologiei germane şi, evident, creştine. Numai că "Novalis"1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârşitul anului 1913 sau 1914, adică la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat textul drept "Epitaf". În plus, primul vers "Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată " se potriveşte unui epitaf. Cine se odihneşte aici este caracterizat ca "sfântul străin", unde "străin" cheamă pe plan figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor mântuitor-creştine sau îngerilor. Faptului că acest "sfânt străin" este un poet, Trakl îl deplânge "Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea".
Să ne amintim de "Torquato Tasso" al lui Goethe: "Şi când omul este tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat să spun cum sufăr". De asemenea, "el plecă in timpul înfloririi" evocă imaginea poetului, plecat prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecaţi înainte de vreme.
"O floare albastră" s-ar putea referi la Duminica Floriilor, aşa că iată din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în "sfântul străin".
Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, "Lui Tieck" (care este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck2). Această poezie începe cu "Un copil plin de melancolie şi plin de loialitate / aruncat într-o ţară străină" - acolo găsim "străinul" ca posibilă matriţă poetică a lui Trakl.
Şi imaginea "În negrul pământ" are, de asemenea, o corespondenţă în textul lui Novalis: "Şi cum stă şi citeşte şi priveşte spre negrul pământ".
Şi la Novalis, anotimpul plecării, ca şi Trakl, este primăvara. Dar aici referinţele nu merg mai departe. "Copilul" lui Novalis se întoarce la "casa tatălui său", în timp ce "străinul" lui Trakl "plecă in timpul înfloririi".

NOTE

1 TIECK, LUDWIG (1773 – 1853) – poet şi dramaturg romantic german, traducător şi critic. Sfătuitor şi prieten al poeţilor romantici. Influenţă asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!