Animalele nemulţumite

Ursul îşi deplânge soarta, având visul de-a avea coadă,
Crocodilul, din porniri frivole, îşi doreşte blană,
Câinele vrea iar libertate şi chiar aripi să nu cadă,
Iar pisica melomană, fără voce, parcă ar avea o rană.

Astfel stau şi-şi plâng de milă cele patru dobitoace,
Fără nicio mulţumire de-al lor paşnic trai,
Negândind că-n lume altul de durere poate zace,
Este cert că-n noi veghează pentru toţi o stea din Rai.

Morala: Mulţumeşte-te cu viaţa ta, deoarece a altora poate fi mai nefericită!

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisica de la ţară şi pisica de la oraş

Pisica de la ţară veni la a sa amică de oraş,
Ce se lăuda adesea cu un trai "trufaş",
Adică nişte rare bunătăţuri şi chiar pe săturat,
Pentru tot neamul pisicesc ea era de-nvidiat.

Pe când se-ndestulau la un regal festin,
Se ascunseră de al stăpânului ochi meschin,
Aşa o viaţă "fără griji" pisica de la ţară nu dorea,
Trăia în modestie, dar ea făcea ce vrea.

Morala: Pentru o viaţă mai bună, uneori, trebuie să faci un compromis.

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Dumnezeu Îi est milă de copii de grădiniţă

Lui Dumnezeu Îi este milă de copii de grădiniţă,
De şcolari mai puţin.
De adulţi nu-I este milă deloc.

El se leapădă de ei,
Iar uneori ei se târăsc în patru labe
Pe nisipul dogoritor,
Cu sângele şiroind,
Pentru a ajunge la punctul de prim ajutor.

Dar poate
Va avea milă de acei care iubesc cu adevărat
Şi va avea grijă de ei,
Şi-i va răcori,
Cum face-un copac cu cel care-adoarme pe-o bancă-n oraş.

Poate de-aceea noi cheltuim
Ultimii bănuţi de bunătate
Moşteniţi de la mamele noastre,

Astfel încât fericirea altora să ne protejeze,
Azi şi în alte zile.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumătra de la Orăştie

O cumetriţă vulpe, fistichie,
Ce locuia la vilă-n Orăştie,
Avea din abundenţă caşcaval
Şi, prin împrejurimi, n-avea rival.
Fusese conţopistă-n primărie
Însă roşcata noastră, cu tărie,
Dorindu-şi ca să ajungă mult mai sus,
Îşi face-un plan, cum lesne-aţi presupus.

Nu se mai mulţumeşte cu ce are
Şi-şi pune coada, iute, pe spinare,
Să-ajungă deputată-n capitală,
Că-n Orăştie, viaţa e banală.
Nu-i pasă de nimic, când dă averea,
Să-şi satisfacă, din belşug, plăcerea,
Căci încă o ajută şi blăniţa
Şi-al ei botic, ce-l ţuguia... Leliţa!

În drumul ei către această pistă,
Nicio jivină, practic, nu-i rezistă...
Doar un buldog de casă, hotărât,
Nu-nghite-aşa madamă,-i stă în gât,
Îi pune piedici şi o agasează,
Căci a văzut că mintea-i patinează.
Şi!?... N-a putut să treacă de dulău,
Iar cumetriţa noastră-ajunge rău,
Se-ntoarce în oraş, fără vreun plan,
Cu coada-ntre picioare, făr' un ban.

Morala:
Să nu te miri, când vezi aşa leliţe,
Care au bani pe fiţe şi blăniţe,
Că nu-şi văd lungul nasului, deloc,
Apoi când cad, e vai de-al lor cojoc!

fabulă de Mirela Grigore
Adăugat de Mirela Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs vital

Trăim o lume de pedepse...
Pedeapsă, viaţa o trăim.
Eşti lume cât o viaţă este,
Iar viaţa-i lume ad interim.

Nu-i trai în viaţă fără lume
Şi lume-i mereu alte vieţi,
Iar rai, la scuză, e un nume;
Că-n lume viaţă nu repeţi.

Doar sunteţi treacăt, într-o lume
Pe-un fir, troc între două vieţi.
Trăiţi crezându-vă un anume;
O bilă-n snooker... Nu ce vreţi!

Cursul de-o viaţă îl face-o lume,
Din neştiute alte vieţi,
Se tot ciocnind, hazard să-ndrume;
Trasee scurte... de drumeţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreb care din două – viaţa civilizată sau cea naturală – este mai susceptibilă să devină de nesuportat celor care o trăiesc? Aproape că nu vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de existenţa lor; şi mai mulţi sunt aceia care nu se plâng, deşi sufletul le e plin de aceasta; îmbinarea legilor divine şi omeneşti abia dacă este de ajuns pentru a împiedica dezordinea. Concluzia va fi că, rătăcind prin păduri, fără meşteşuguri, fără grai, fără locuinţă, fără război şi fără legături, fără a avea nevoie de semenii săi şi fără a avea vreo dorinţă de a le face rău, poate fără a recunoaşte vreodată pe vreunul dintre ei în mod individual, omul sălbatic, prea puţin supus pasiunilor şi fiindu-i de ajuns lui însuşi, nu avea decât sentimente şi cunoştinţe cu această stare.

Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne!

Doamne!
dacă mi-ai da un cuvânt şi acela ar fi al meu
aş scrie în inimile tuturor
iubire!
dacă mi-ai da o notă
şi pe aceea aş da-o oamenilor ca să înveţe să cânte, cu sufletul
numai fericire!
dacă mai fi făcut pictor aş fi pictat un tablou, cu noi toţi
prinşi de mână
pentru ca în lume să fie numai unire!
dacă mai fi făcut doctor aş opera şi apoi aş arde
toată răutatea din suflete şi bolile din lume!
nu mai vreau pentru nimeni
durere!

aş vrea, Doamne, să-mi dai o pâine, ca din ea să satur
toţi flamanzii iar pentru copii
un munte fără de sfârşit de jucării!
aş vrea, Doamne, ca toate femeile din lume
să fie mame bune!
dacă aş avea o aşa putere aş topii toate armele ce ne ameninţă
viaţa şi planeta cu distrugere
iar pe nebunii şi hoţii care ne conduc
ia-ş trata în spitale de psihiatrie!
dacă m-ai fi făcut, Doamne, sculptor aş striga:

- Fie a ta Brâncuşi coloană a infinitului pentru noi
către cer şi Dumnezeu
Închinăciune!

poezie de Viorel Muha (martie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferma animalelor

Azi, coboară urşii-n stradă,
Sar la oameni în ogradă,
Leul îşi urmează cursul,
Iar guvernul plimbă ursul,

Astăzi, vezi, în mod frecvent,
Doar maimuţe-n parlament,
Papagalic e discursul,
Iar guvernul plimbă ursul.

Vin şacalii după bani
Într-o ţară de fazani,
Leul îşi urmează cursul,
Iar guvernul plimbă ursul.

Dornici de salarii mari,
Chiar şi boii sunt măgari,
Ei câştigă-n veci, recursul,
Iar guvernul plimbă ursul!

Politicienii noi,
Din popor făcură oi,
Lupii şi-au stilat discursul,
Iar guvernul plimbă ursul.

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rebelul trăieşte individual - nu ca o spiţă într-o roată, ci ca o unitate organică. Viaţa sa nu este decisă de nimeni altcineva, ci numai de propria sa inteligenţă. Aroma pătrunzătoare a vieţii sale este cea a libertăţii - nu numai că el trăieşte în libertate, dar îi permite oricărui altul să trăiască de asemeni în libertate. El nu îngăduie nimănui să se bage în viaţa sa, şi nici el nu intervine în viaţa altcuiva. Pentru el, viaţa este atât de sacră - iar libertatea este cea mai de preţ valoare - încât îşi poate sacrifica totul pentru ea; respectabilitate, statut, chiar însăşi viaţa.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puls în viitor

Iubirea noastră a trecut prin toate:
neînţelegeri, lacrimi, bariere
pe care am văzut că nu se poate
să le lăsăm când mintea, doar, o cere.

Au fost şi nori, dar zilele senine
le-au depăşit ca număr şi valoare,
iar dacă-n viaţa asta a fost bine,
aş vrea să cred că-n alta, viitoare,

slujindu-ne de cele învăţate,
să ne încredem în iubirea noastră,
pe-un drum din care nimeni nu ne-abate,
mergând spre-o zare ce-i mereu albastră.

Mai vreau să cred că-n vara ce urmează
tot ce dorim îşi va afla-mplinire,
iar ce simţim în cea care pulsează
va fi ce-a fost şi pân-acum: iubire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putin, du-te şi împuşcă-te!

Sunt vremuri halucinante sărim
Dintr-o nenorocire în alta doar că
Ailaltă nu mai umple
Canalele de ştiri
Acum vin experţii în RasPutin
Să ne explice
De ce dă ăla cu racheta în copii
De ce fuge lumea
Ca de urşii turbaţi
Şi de ce sar toţi să-i ajute
Numai NATO stă la margine
Îşi leagă şireturiele
Şi se pare că plouă

Chiar aşa cine s-ar fi gândit
Că primăvara asta
Va ploua cu bombe
Chiar aici în vecini
Şi nevasta ăluia va fugi
La noi
Cu toţi copiii
Cu animalele de companie
Cu deznădejde
Şi cu disperare?

N-aţi vrea să fiţi nicio clipă
Niciunul
În locul lor
E cât se poate de clar
Dar şi pe câinele
Care ieri te-a muşcat
Dacă îl vezi rănit
Şi rupt în bătaie
Pui mâna şi îl îngrijeşti
Pentru că eşti om
Pentru că orice semn
De bun-simţ contează
Ba poate chiar salvează
O viaţă
Fără nicio recompensă
Şi fără publicitate

Tot ce se află bunăoară
E că un om al străzii
Din România
A adus la centrul de donaţii
Un bax cu apă
Un kilogram de zahăr
Şi unul de ulei

Omul a refuzat
Să primească orice
În schimbul alimentelor

A spus că nu are niciun nume
Nu are nicio adresă
Şi s-a pierdut în mulţime

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autocunoaşterea se numeşte Anna Frank

Nu mai aveţi nicio rană pentru mine Vă rog

o rană mică-mică Nu se poate să treacă şi

ziua asta fără nicio durere jignire sau lovitu

ră oricât de neînsemnate Se poate soartă să

te faci de râs în halul ăsta S-au vindecat toa

te amintirile Nu mai este disponibil niciun re

gret Doamne ce insuportabilă-i sănătatea

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (10 iulie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula negocierilor

Pentru putere, în ogradă,
Se dă din bot, din cioc, din coadă...
Dar azi, parcă loviţi de streche,
Porci, boi, măgari fără pereche,
Pisoi, toţi căutau scăpare
Dintr-o încurcătură mare
În care singuri s-au băgat
În clipa-n care-au dărâmat,
Prin moţiune-n Parlament
Guvernu-ogrăzii competent
Al cailor majoritari
În alianţă cu măgari.
Măgarii însă au trădat
Sperând ei primul loc în sat.
Catârul Preşedinte-a vrut
Şi el acel guvern căzut,
(Că tot dorind guvernul său,
De la-nceput i-a pus gând rău).
Deci, azi, numi ca prim ministru
Un bou cu aer de magistru,
Să încropească alt guvern.
Dar boul şi beţiv şi tern,
Din start ajunse de ocară,
Negociind cu-o javră chioară,
Să-i fie, cu al ei partid,
Un sprijin, însă alt perfid,
Măgarul un conducător
De la partidul trădător,
L-a refuzat pe boul trist,
Spunând că javra-i securist,
Iar el nu vrea, cu turnătorul
Să stea-n guvern şi nici poporul
Nu l-ar privi cu ochi mai buni.
Nici şerpii rezistenţi, nebuni,
N-au vrut vreun post să li se dea
Că-al lor partid deja avea
Prestigiul şifonat vădit,
De şeful lor, hoţ dovedit,
Al banilor ce au fost daţi
De sat, pentru handicapaţi.
Pisoiul şef peste-alt partid
Era mai tare ca un zid
El, ca un mare pişicher,
Se cam văzuse premier
Peste-un guvern de armăsari
În alianţă cu măgari,
Având afinităţi mai vechi,
C-au guvernat, cândva-n perechi
Şi refuza-ncăpăţânat
Să intre-ntr-un guvern ratat,
Condus de-un bou beţiv şi prost...
Astfel că boul fără rost
S-a străduit guvern a face
Ca, susţinut de dobitoace
În Parlamentul lor din sat,
Să fie, în final, votat,
Cum îşi dorea nespus catârul...
Iar eu, aici, dau cu satârul,
Ca fabulist, printr-o MORALĂ:

Cu-n alt guvern, nicio scofală
Nu ar fi fost pentru popor
Cât un catâr e domnitor!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi poate da seamade forţa sau de slăbiciunea sufletului său tocmai din rezultatul acestor lupte;căci aceia la care din fire, voinţa poate să învingă cel mai uşor pasiunile şi să oprească mişcările corpului care le însoţesc au fără îndoială sufletele cele mai tari, iar sufletele cele mai slabe sunt acelea a căror voinţă nu se hotărăşte să urmeze oarecare judecăţi, ci se lasă mereu mânate de pasiunile momentului de faţă, care, fiind adesea opuse unele altora, trag sufletul pe rând de partea lor, şi, făcându-l să lupte chiar împotriva lui însuşi, îl aduc în starea cea mai de plâns în care poate ajunge.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care se gândeşte că îşi poate alege feminitatea se joacă cu ea însăşi la fel cum beţivul se joacă cu vinul. Ei bine, ea o caută, îşi doreşte să nu mai existe, vrea să îşi petreacă viaţa într-o fraudă, să îşi fabrice o identitate nouă şi falsă, falsificându-şi astfel egalitatea cu bărbatul.

citat din Rachel Cusk
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În hrana amară de sclavă...

Mi-e silă şi scârbă şi groază
Când munţii de ură se-aşează
Pe inima mea ostenită,
Şi-n grave sudalme rănită.

Aş vrea să mai văd câte-o oază,
Dar şerpii durerii veghează,
Şi simt zi de zi doar otravă
În hrana amară de sclavă.

Tăişul cuvintelor grele
M-apasă, mă face surcele,
Deşi tot repet că nu-mi pasă
Îmi vine să scuip pe-a lor masă.

Si-apoi te-ntreb Românie;
Te doare de-a noastră mânie?
Iar voi ce tronaţi în guverne
Uitaţi că nu-s toate eterne?

Românii se duc de acasă
Dar vouă nici că vă pasă,
Iar ei ca să aibă un mâine
Acceptă postura de câine.

De câine ce urlă pe stradă
Când nimeni nu poate să-l
vadă,
Şi turbă de-atâta durere
Muşcând vehement din tăcere.

Iar voi fără pic de ruşine,
Mai spuneţi că-n ţară e bine.
V-aş spune ceva, cum v-aş spune,
Dar o să vomit, fără nume...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul rănit şi capra

Un lup, zăcând rănit în iarba verde,
Rugă o capră ce pe drum trecea:
- Te rog mult, de vrei a m-ajuta,
Tu un prieten nu vei pierde!

Capra socoti că, de-l va scăpa,
El pe ea, fără milă, tot o va mânca:
- Nu cred c-al meu prieten tu vei fi,
Aşa că, la greu, eu te las pe tine şi bine-mi va fi!

Morala: Nu avea încredere în oamenii ticăloşi!

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor, copil nebun, fiu al Venerei, răzgâiat de-a sa mumă şi crescut zburdarnic, în mână cu arc şi săgeţi, cu neastâmpăr petrecându-şi timpul totdeauna ca cu nişte jucărele, întinde arcul şi, aruncând săgeţi în toate părţile, răzbeşte şi pătrunde inimi de tot felul de vârste; fără a se ruşina de bătrâni, fără a se teme de viteji, fără a se sfii de filosofi, fără să aibă milă de tineri şi chiar de săraci. Săgetează piepturile, le înflăcărează sângele şi atât îi aruncă în călduri grozave, încât mulţi îşi smintesc simţirile şi se pomenesc ca cei lunatici în somn, şi chiar deştepţi, vorbind aiurea, neştiind cum şi către cine. Ba încă unii rămân smintiţi pentru totdeauna, fără a-şi mai putea găsi leacul, şi din Spitalul Amorului ajung în Spitalul Nebunilor (la Balamuc). Alţii cad în melancolie şi încet-încet se topesc şi-şi sfârşesc viaţa; alţii iar, ca muierile care se bocesc la morminte, prin cântece îşi uşureză durerile, ca prin nişte reţete, potrivit după chipul şi asemănarea patimii, drept ierburi şi alifii: pentru că în Spitalul Amorului numai astfel de doftorii alină durerile.

Anton Pann în Spitalul amorului sau Cântătorul dorului, Prefaţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele care răsar din Linişte ating Liniştea ce sălăşluieşte în cel care le citeşte. Liniştea nu poate fi scrisă, dar se poate scrie despre Linişte. Se poate scrie, se poate vorbi despre Ea, însă Liniştea nu poate fi cuprinsă într-un element finit al creaţiei, căci toată creaţia este chiar un rezultat al unei melodii provenite din Linişte. Creaţia, la forma ei de bază, este un sunet care se află mereu în mişcare. Esenţa cântă, iar forma dansează. Esenţa este Liniştea, cântecul este Forţa Creatoare, iar dansatorul este creaţia. Mişcările dansatorului depind, în mod fundamental, de spaţiul din care acesta ascultă cântecul Esenţei, pentru că, întotdeauna, cel ce ascultă cu toată fiinţa, va dansa în mod natural, fără a învesti efort şi trudă. Nu este nevoie de nicio tactică, nu e necesar niciun plan, întrucât ritmul Esenţei determină orice dans să îşi dezvăluie tainele şi să devină Una cu dansatorul. Iar dansatorul care acceptă total ritmul Vieţii, se acceptă total pe Sine, deoarece El devine Una cu Viaţa, în mod conştient. Când omul trăieşte fără a se împotrivi Vieţii, el descoperă puterea nemăsurabilă a acceptării. Căci acolo unde nu este răzvrătire, binecuvântările curg fără oprire şi pacea se aşterne pe fundal.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Te aştept permanent, fără niciun efort,
te aştept şi-ai să vii, chiar şi fără motiv.
Te închipui aici, mă săruţi ca pe-un mort -
înviez doar o clipă. Iarăşi mor emotiv.

Iubim - sau înnebuniţi mai curând
de foşnetul frunzelor ce lipsesc din păduri -
sau din vina minoră a celor ce vând
năluca iubirii pe-un sărut fără guri.

Nişte draci cu chirie, nişte nervi de-mprumut,
ne aruncă frecvent într-o clipă de dor -
ai vrut totul mereu şi ţi-am dat chiar mai mult
ţi-am dat tot şi să ştii, nu mi-a fost prea uşor...

şi să plâng, de se poate, pentru tine frumos,
totodată să fiu şi cumva mai atent,
cum o lacrim-aprinsă ne străpunge de jos
- plânsul meu poate fi uneori indecent.

Parc-am fi un adio suav şi-un adio barbar,
ne-ntâlnim pretutindeni, nicăieri, iar şi iar.
Să ne facem din asta cununiei altar? -
cum iubirea e oarbă, nu ne vede măcar!

Noi, în secunda boemă, sublimă, tardivă,
traficanţi de adii, speculanţi de noroc,
ne-nşelăm c-am avea de un dor maladivă
ciuta de inimă într-un ţarc fără loc...

Vremea asta, devreme, mai mult ca târzie,
ne îndeamnă să-nvingem orice orgolii,
să mă iei de bărbat, de te cer de soţie -
despărţirile-apoi... îmbrace-ne-n dolii.

C-ai să pleci iminent, nonşalant mă anunţi -
cel ce pleacă voi fi, de îmi ceri, poate eu...
între noi îşi fac jocul nişte demoni cărunţi,
ne-amăgesc că-n iubire, niciodată-i mereu.

Doi curenţi vagabonzi în dansul lasciv
te aştept, ne găsim, ne despart iarăşi geruri,
un dor este continuu, altul alternativ
n-avem viză dincolo, ne lipsesc 9 ceruri.

Ne trebuie poate mai multe hârtii,
aprobări, martori, vreun semn cumva biblic
să ne mâne ventricule ajunse fâşii -
orbi ca iubirea - facem dragoste-n public!

Te aştept permanent, fără niciun efort,
te aştept şi-ai să vii, chiar şi fără motiv.
Te închipui aici, mă săruţi ca pe-un mort -
înviez doar o clipă. Iarăşi mor... obsesiv.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa nu aşteaptă niciodată. Îşi schimbă forma, curge pe lângă obstacole şi găseşte calea secretă la care nimeni nu s-a gândit – spărtura minusculă din acoperiş sau din podea. Fără doar şi poate, e cel mai versatil din cele cinci elemente. Poate spăla pământul, poate stinge focul, poate subţia metalul. Nici chiar lemnul, care e complementul ei natural, nu poate supravieţui fără apă.

Arthur Golden în Memoriile unei gheişe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!