Ana Comnena

În prologul Alexiadei,*
Ana Comnena îşi deplânge soarta de văduvă.

Sufletul ei e ameţitt. "Şi râuri
de lacrimi," spune ea "îmi umplu
ochii... Vai de valurile" din viaţa ei,
"vai de-atâta revoltă." Durerea o arde
"până la oase, până la măduvă şi până la sfâşierea sufletului."

Dar se pare că altul e adevărul, această femeie ambiţioasă
a avut o singură mare durere;
grecoaica trufaşă a avut doar o dorinţă pătimaşă
(deşi ea nu va recunoaşte asta) pe care n-a reuşit,
în ciuda tuturor dexterităţilor ei, să şi-o îndeplinească,
aceea de-a ajunge Împărăteasă; împărăţia i-a fost luată
aproape din mână de insolentul Ioan.

* Alexiada – valoroasă operă istorică scrisă de Ana Comnena, 1083 – 1153, una din personalităţile absolut de marcă ale secolului al XII lea, fiica împăratului bizantin Alexios Comnen.

"Ana Comnena a fost fără îndoială un excepţional învăţat al vremurilor în care a trăit, transmiţându-ne informaţii nepreţuite despre Imperiul Bizantin şi despre lumea medievală văzută din perspectivă bizantină. Ţinea adunări unde erau invitaţi intelectuali ai vremii, multe fiind dedicate studiilor aristotelice. Geniul Anei şi cunoştinţele sale sunt evidente în operele sale. Printre altele, cunoştea filosofie, literatură, gramatică, teologie, astronomie, şi medicină. Putem presupune luând în considerare erori minore că cita din memorie din Homer şi din Biblie." ( Wikipedia)

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monarhia noastră până la Petru cel Mare a avut importanţa sa, poezia sa, într-un cuvânt legitatea sa istorică; dar... a deduce din acest moment istoric drepturile absolute ale monarhiei şi a le aplica vremurilor noastre - vai! nu cumva eu am fost acela care am spus asta?

citat clasic din Vissarion Belinski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Dalassena

Într-un decret împărătesc emis de Alexie Comnenul
special pentru a-şi onora mama –
foarte inteligenta doamnă Ana Dalassena,
remarcabilă atât ca activitate, cât şi ca maniere –
sunt scrise multe lucruri de laudă.
Aici, prezint doar o propoziţie,
O propoziţie frumoasă, chiar sublimă:
" Ea niciodată n-a rostit acele cuvinte reci 'al meu' sau 'al tău'."

*Alexie I Comnenul, 1048 - 1118, a fost împărat bizantin între anii 1081 – 1118.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala este că tot ce a fost, este şi va fi până la sfârşitul vremii e inclus în Tora, de la primul până la ultimul cuvânt. Şi nu doar într-un sens general, ci cu amănunte despre fiecare neam şi despre fiecare fiinţă omenească în parte şi amănunte la amănunte despre tot ce i s-a întâmplat din ziua naşterii sale până la săvârşirea sa din viaţă.

citat din Elijah ben Solomon Zalman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanţa reunită a sunetului de bază şi a familiei sale, născută involuntar din om, nu există în lumea pe care el o denumeşte naiv "natură". Omul creează condiţii astfel încât acestea să apară. Împrumută, fură cosmosului această singură manifestare, care, fără el, nici nu există. Însă nu pentru mult timp. Până şi sunetului unic îi va fi reamintită originea sa şi îi va fi rechemată neîntârziat. Până şi acesta dispare. Şi el trebuie să ia loc în masa materiei inerte din care a fost smuls. Efectele secundare, pe care el le-a dezvăluit, nu sunt altceva decât puncte diferite, de oprire, clar delimitate, pe calea dispariţiei sale finale.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţăminte din trăiri

Când Dumnezeu ne-a dăruit o viaţă,
De mici nu am ştiut ce ne aşteaptă,
Sugeam umor din ţâţa mălăiaţă,
Dar fără să ne-ntrecem cu vreo faptă.

Văzând apoi că,, Ana are mere",
Era vecina cu livada mare,
Eu înghiţeam doar lacrimi în tăcere
Şi-mi promiteam să am când voi fi mare.

Dar anii au trecut, eu sunt bogată,
Iar Ana nu mai are-aceleaşi mere,
Căci le-a-mpărţit rapid, necugetată,
Doar cu bărbaţi ce-aveau, din start, avere!

poezie de Elena Mândru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana

stătea picior peste picior
înşelătoare as
cultă (?!) jazz şi fumează marijuana
manole îi povesteşte despre o biserică
albă de sus până jos
vine zidul în fiecare dimineaţă
destinul joacă şi câştigă
ana se uită la bătrânul regizor
vrea şi nu prea vrea s-o zidească
în noul film - la stadiu de proiect
toate filmele sale rămâneau
în stadiul de nerealizare -
o sărută cu buzele arse
de vânt de soare de tutun
de iubire neîmplinită
îi spune ce vor face în film
în viaţa reală o să facă un copil
o leagănă în braţe în vânt
îi cântă
un joc de-a ziditul
pune o cărămidă peste altă cărămidă
mortarul sângerează
zidul bisericii e pielea aspră şi demonică
scrie balada pe ea
ana plânge din cauza vieţii
care se naşte în adâncul ei
sămânţa prinde stele din alte galaxii
zidul e răufăcătorul care se lipeşte
noaptea caută sprijin între picioare
fumează amân
doi oameni epuizaţi de dragoste
copacii de material plastic se agaţă
de stâlpii de telegraf

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana

cu mâini
făcut-am
trup din lut
şi Ana
zămislit-am
din privire
un puls
din clopot
dangăt
am trezit
şi somnul
am adus
peste
lumina
din toate
a rămas
doar
vânt…

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmărindu-mi privirea, bătrâna mi-a povestit că până nu demult pereţii fuseseră tapetaţi cu fotografii de călătorie. Asta fusese pasiunea vieţii ei, să călătorească, şi asta făcuse aproape toată viaţa, călătorise prin lume. Până într-o zi când, privind acele fotografii din care o femeie, trecând de la o vârstă la alta, îi zâmbea întotdeauna la fel de lângă piramidele din Egipt sau tolănită într-o gondolă pe canalele Veneţiei, iţindu-şi capul din spatele unor indience care duceau ofrande de flori sau ţinând în palme figurinele de abanos ale artizanilor africani, a avut sentimentul că şi-a împrumutat viaţa altcuiva; cuiva care nu i-a mai restituit-o niciodată.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi nu a fost născut vreodată, personajul mistic, fiul lui Dumnezeu, care a fost IIsus, a murit pentru că odată ce ai descoperit Adevărul, el va ucide toate minţile acestui pământ, şi atunci fiecare minte în parte, va face tot ce poate pentru a ucide Adevărul. Iar Mahamaya este tărâmul minţii, nu e împărăţia lui IIsus din lumea cealaltă, din viaţa veşnică fără formă, din şi despre care vorbesc toţi marii Realizaţi.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum, cu ajutorul sateliţilor artificiali de telecomunicaţii, lansarea putea fi urmărită în direct la televiziune, aproape pe tot cuprinsul globului pământesc, de către cei dornici să vadă acest eveniment. Până în momentul lansării, crainicul spaţioportului vorbise despre obiectivul misiunii, misterioasa planetă Proxima, dăduse date referitoare la membrii echipajului, deşi era conştient că aceştia erau supercunoscuţi, explicase pe larg despre uriaşa navă spaţială "Pacifis", despre instructorul şef al echipajului, domnul profesor Eugen Manea şi despre directorul Institutului, domnul Traian Simionescu, vorbise despre modul în care a fost pregătită şi organizată această importantă misiune etc. etc. În general, dăduse informaţii referitoare la misiune şi nu avusese motive să se plângă, subiectul dovedindu-se aproape inepuizabil, iar în plus, se bucurase de un larg auditoriu, pentru că oamenii îl ascultaseră cu interes, căci fiecare dorea să ştie cât mai multe lucruri despre tot ceea ce era legat de această misiune spaţială ieşită din comun, din tiparele obişnuite până atunci.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate din miezul tuturor lucrurilor

mă strecor tiptil
ca un poem haiku
până în fundul sufletului meu
prin toată efuziunea instinctelor adormite
cobor tot atâtea trepte
câte întrebări îmi pun zi după zi
încercând să aflu
unde găsesc jumătate din miezul tuturor lucrurilor
să o aşez lângă jumătatea din mine
sunt câteva biserici pe care
le vizitez în dorinţa de a crede şi a nu cerceta
dar întotdeauna plec din ele
cu un preaplin al sentimentelor de vinovăţie
uitându-mă în ochii copilului care cerşeşte la ieşire
umblu prin atâtea locuri de unde vreau să cumpăr liniştea
şi cu sacoşele pline
mă opresc lângă uşile glisante
unde un zâmbet ştirb imploră o ţigară
pare că e crăciunul
bătrânul a primit mandarine şi cozonac cu stafide
educaţie şi informaţii
mi-am zis
sigur e un progres
dar tânărul delincvent mă întreabă unde greşim
şi râde inocent
iisus este calea
iubiţi-vă mult spune o bătrânică uitată între patru pereţi
construiţi cu sacrificiu şi dragoste
pentru copiii ei depresivo- capitalişti
poate am nevoie de o vacanţă îmi spun
nu văd eu bine
esenţa
oricâte tratate de iniţiere
mi-au căzut în mână
la un moment dat
cea mai bună concluzie
a fost că miezul tuturor lucrurilor
este în suferinţă
şi în capacitatea de a simţi
până la capat
ultima lovitură de pumnal
ca apoi să te trezeşti zâmbind
a doua zi
şi să inventezi poveşti frumoase
despre privilegiul de a fi
picătura din ocean
care aşteaptă cu bucurie
să se evapore.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţinul din adolescentul din mine a rămas acolo

deşi ştiu că viaţa începe de aici şi
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist şi incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere

era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului şerpuia
un şal tricotat
nu era frig
cuceritor şi irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătuşa vederea
simţeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare

toate aceste lucruri erau lângă mine
şi Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru şi mi-e frică

iubesc locul acela şi toate aromele de cafea
care se pierd în mine

dimineaţa mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric şi aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu şi imaginea aceea

prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri şi privesc

oraşul pare un ghemotoc de ziare vechi
ţin pumnii strânşi şi încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu

în toată graba asta doar eu şi Ana

geamul începe să trepideze
în acelaşi timp se închid uşile
şi trenul pleacă
în fiecare dimineaţă pleacă

s-au epuizat toate argumentele

nimeni şi nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aş fi vrut să fiu acolo
dar în sfârşit e mult
prea târziu

cafeaua a dat în foc

jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţinul din adolescentul din mine a rămas acolo

deşi ştiu că viaţa începe de aici şi
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist şi incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere

era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului şerpuia
un şal tricotat
nu era frig
cuceritor şi irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătuşa vederea
simţeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare

toate aceste lucruri erau lângă mine
şi Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru şi mi-e frică

iubesc locul acela şi toate aromele de cafea
care se pierd în mine

dimineaţa mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric şi aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu şi imaginea aceea

prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri şi privesc

oraşul pare un ghemotoc de ziare vechi
ţin pumnii strânşi şi încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu

în toată graba asta doar eu şi Ana

geamul începe să trepideze
în acelaşi timp se închid uşile
şi trenul pleacă
în fiecare dimineaţă pleacă

s-au epuizat toate argumentele

nimeni şi nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aş fi vrut să fiu acolo
dar în sfârşit e mult
prea târziu

cafeaua a dat în foc

jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-aleargă... nu se lasă

Cum nu? O iubesc pe Ana,
Este însăşi viaţa mea;
Fermecat sunt şi de Leana,
Mai frumoasă nu-i ca ea.

Merg cu Ana în livadă
S-o alint sub măr umbros;
Fructul ce-a-ndrăznit să cadă
Îl duc Lenei că-i zemos

Şi-o să-l împărţim în şură
Când vom sta din drăgălit.
Ochii Anei, ca de mură
Iar în minte mi-au venit

Şi alerg într-o suflare
Cu iubire să-i sărut...
Leana ce mai face, oare?
Dorul ei mă lasă mut.

Şade Ana cu Costică
Tot sub mărul ionatan.
Aşa carevasăzică!
O iubeam ca un plăvan.

Este şi cu Leana bine,
Mă ridică-n absolut,
Dar... la ea Gheorghiţă vine,
Cum se pupă am văzut.

Doamne, câtă nedreptate,
Dup-atâta alergat
Şi iubire peste poate
Doar mai... meditez în pat.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricine a supravieţuit copilăriei sale are îndeajuns de multe informaţii despre viaţă pentru a-i ajunge până la capătul zilelor sale.

Flannery O'Connor în Mister şi maniere: Proza ocazională
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altceva

Fericirii-i este teamă.
Pot trăi şi fara ea
doar că viaţa-i mai uşoara
fiind pentru cineva.

Dragostea se-ascunde laşa
in priviri ce sunt nimic.
Seara când ar vrea să iasă,
sufletul îmi e pitit

în cămări fără lumină,
printre cioburi de iubiri
care zgârâind, alină
doruri aspre, ochii plini...

Astăzi cred în fericire
ca-ntr-un Dumnezeu pierdut
ce plecând din a mea fire,
mi-a luat tot ce am avut.

poezie de Ana Liana Sabau
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe ar fi de spus despre bunica mea, ţărancă din Gorj, care a umblat toată viaţa cu picioarele goale prin bătătură şi a muncit cum numai ţăranii muncesc la ţară, de când se crapă de ziuă şi până la lăsatul serii, "că, dacă guiţă porcul de foame de dimineaţă, ne râde satul, muică", care ştia istorie şi ne încuia la geografie punându-ne întrebări despre ţări şi capitale, deşi n-a avut timp, în cei 80 de ani cât a trăit, nici măcar să vadă Marea Neagră.

Simona Buşoi în Învaţă de toate, Costumul popular - esenţa vie a sufletului românesc (2011)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi să te întorci în trecut să schimbi ceva din viaţa ta, dar până mai poţi, fă din prezent un trecut fără regrete.

aforism de Ana Haz
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Văicăreală (aleilor şi bocitoarelor de la Bellu)

Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!
Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!

A umblat pe ape, apa este vinul
ce a rupt Poetul de slăvirea Sa...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!