Elegie pentru ultimul rege

a plecat în ceruri şi ultimul rege
patria e mai săracă în demnitate
lumini din candele de păcat să-l dezlege
căci neamul îl deplânge cu solemnitate.

a răspândit onoarea pe sfântul pământ
a ctitorit biserici pentru enoriaşi
se leagănă de jale codrii în vânt
cine-o să se mai roage pentru nevoiaşi?

a împărţit iubire cât a trăit cu patimi
şi în exil a îndurat doruri de glie
sunt mulţi în ţară care varsă lacrimi
căci au rămas doar zeii ce produc anarhie.

va dăinui-n istorie o amintire vie
veghind cu drag din cer milioane de inimi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Alba

La Alba,-n 21, ceva s-a întâmplat...
S-a pogorât unirea pe plaiu-nsângerat
De plâns şi suferinţă. Şi inimi de români,
Au devenit pe glia şi neamul lor stăpâni.

S-a pogorât unirea şi lacrimi au picat.
Din lagărul durerii, năpârcile-au plecat.
Şi aprigele vânturi din braţul de român,
Pe scumpa noastră ţară, iar au numit stăpân.

De veghe, ca un vultur, cu aripile-ntinse,
Păzit-a focul sacru, port şi pământuri, vise
Şi datinile noastre rămase moştenire
De la străbuni, de veacuri – o mare de iubire.

Acum se-apleacă iară, sub cumpăna fântânii,
Uniţi în rugăciune şi plâns, mai toţi românii.
Ni-i glia mai săracă şi pruncii ne-au plecat...
Tu mântuieşte, Doamne, poporu-ndurerat!

E-o ţară de morminte, prin moarte doar, unită...
Nici lemne nu-s în sobă, nici turtă nu-i pe plită...
Pământ străin ne cheamă,-n pământul românesc
Rămas din tată-n tată, doar spinii mai rodesc.

Din ţara noastră Sfântă, mustesc de-o vreme lacrimi,
Ne zbatem de durerea şi plânsul multor patimi.
Fă o minune, Doamne şi-o Românie Mare
Şi cheamă iarăşi pruncii plecaţi peste hotare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară a doinelor

istoria ţării a fost scrisă cu sânge
tratate meschine i-au schilodit trupul
Basarabia suspină neîncetat plânge
dar mai sunt lumini să-i mângâie chipul

ani lungi de chin revoluţii războaie
au îndurat românii mult compătimiţi
eroi se zvârcolesc pe drumuri de noroaie
luptând pentru dreptate împătimiţi

ţară a speranţelor cu munţi înţelepţi
fiii tăi s-au răspândit în lumea întreagă
Dumnezeu mai ştie încotro te îndrepţi
treci prin crize dar viaţa ţi-e dragă

ţară a doinelor plâns de nai şi vioară
sub tălpi de iubire tot răul o să piară

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţii viscerale

sunt nefericită atunci când nu pot scrie
tristeţea este gri ca vremea mohorâtă
dar mă încarcă totuşi speranţa cea vie
să nu mă las pătrunsă de gândirea urâtă.

mai am timp pentru toate am timp pentru iubire
căci mă înconjoară mulţi prieteni dragi
lumea cu splendori o strâng în simţire
cu scenarii de film viaţă tu mă atragi.

am trăit extazul de iubire viscerală
azi o port în sânge şi în ADN
şi inima resimte menirea ideală
sufletul meu romantic arde în cremene.

transcend în meditaţii în starea specială
doar cu lumină solară vreau să semene.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu eroilor Timişoarei

eroii Timişoarei au ars la crematoriu
au ajuns cenuşă spulberată-n vânt
în conştiinţa noastră au un loc meritoriu
pentru sacrificiul şi eroismul sfânt.

sângeroasa Revoluţie a început pe Bega
clopotele catedralei au bătut puternic
lacrimile gliei sunt Alfa şi Omega
unui popor eroic în toate cucernic.

zile de luptă cruntă pentru libertate
printre ninsori de vise se comemorează
lumini din candele vorbesc de pietate
istoria eroilor încă mai sângerează.

astăzi curg pe Bega omagii, demnitate
speranţa României luminată-i de-o rază.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi din Lună

cad din lună lacrimi pe pământ
se topesc gheţarii de la Polul Nord
vremea se complică eu mă frământ
des îmi ascult suspinele din cord.

pun multă pasiune pe cuvânt
lucrând la fişierele din word
cad din lună lacrimi pe pământ
se topesc gheţarii de la Polul Nord.

viruşii în lume sunt purtaţi de vânt
moartea-i pretutindeni bate un record
pământul oftează după un alint
zeii sunt ameţiţi cu whisky la bord.

cad din lună lacrimi pe pământ
se topesc gheţarii de la Polul Nord.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, în gând

O, cât de mult te-am aşteptat
Să vii din nou, în pas treptat
Şi să-mi aduci un tremurat,
Tu, vreme de-înnoptat.

Te-am aşteptat ca stând pe spini
Cu dragoste ca să-mi alini
Durerea care, prin suspini,
O port printre străini.

Căci merg cu drag în amintire
Şi port acolo,-n amorţire,
O datorie cu simţire
Îndeplinită din iubire

Ce-i numai pentru tine!
Doar ăsta-i gândul ce mă ţine
Încă o zi lucid pe mine.
Şi totul pentru tine.

Şi dimineaţa mă-nfior
De câtă noapte-ntunecată
Am trăit iar şi am trecut
De perioada încercată.

Cum faci din noapte, zi şi iar
Din zi noapte se face,
Ce farmece sunt 'colo-n cer
Şi câtă viaţă zace?

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă pentru mai târziu

lăsaţi-mi poezia ruptă din iubire
să şoptească la izvoarele speranţei
flăcări de emoţii şi de fericire
doruri argintate din oglindă creanţei.

nu cer nimănui poeziei trofee
lăsaţi-mi versul să atingă stele
să cerşească lumină din Calea Lactee
iertarea pentru toate păcatele mele.

cu poezia am trecut mai uşor
prin viaţa plină de asperităţi
cu versul în sânge pot să şi mor
căci mi-am lăsat amprente în cetăţi.

lăsăţi-mi poezia torent neânvins
am strîns în ea lumină din necuprins.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt,
Şi-atâta jale-n casă.
Privighetori din alte ţări
Vin doina să ne-asculte;
La noi sunt cântece şi flori
Şi lacrimi multe, multe...

Pe boltă, sus, e mai aprins,
La noi, bătrânul soare,
De când pe plaiurile noastre
Nu pentru noi răsare...
La noi de jale povestesc
A codrilor desişuri,
Şi jale duce Murăşul,
Şi duc tustrele Crişuri.

La noi nevestele plângând
Sporesc pe fus fuiorul,
Şi-mbrăţişându-şi jalea plâng
Şi tata, şi feciorul.
Sub cerul nostru-nduioşat
E mai domoală hora,
Căci cântecele noastre plâng
În ochii tuturora.

Şi fluturii sunt mai sfioşi
Când zboară-n zări albastre,
Doar roua de pe trandafiri
E lacrimi de-ale noastre.
Iar codrii ce-nfrăţiţi cu noi
Îşi înfioară sânul
Spun că din lacrimi e-mpletit
Şi Oltul, biet, bătrânul...

Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferinţii,
De jalea lui ne-am răposat
Şi moşii, şi părinţii...
Din vremi uitate, de demult,
Gemând de grele patimi,
Deşertăciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Doamne, când m-ai întrebat dacă te iubesc,
Ţi-am răspuns privind peste Carpaţi,
La coloana Infinitului.
Am intrat pe Poarta Sărutului,

Şi mai apoi stat la Masa Tăcerii,
Gândindu-mă la Pasărea Măiastră
Ce de zor îmi cântă despre şapte vai şi-o vale adâncă,
Şi am bătut şi Ciuleandra pe loc...

Auzindu-mă suspinând, codrii de aramă
Freamătă a istorie, a viaţă, a iubire, a jale şi dor,
Şi mă duc printre ei spre apa vie...
Ce izvorăşte-ncet din inima munţilor.

Sufletul meu eşti tu,
Ţară frumoasă cu oameni bogaţi,
Cu moldoveni şi munteni,
Cu ardeleni şi dobrogeni, cu toţii fraţi.

Te port în gând din frageda pruncie,
Cu drag îţi cânt
A vieţii bune veşnicie,
Şi te iubesc mereu la fel a mamei mele glie.

poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt izvoare genuine
În nimicu-mi din ţărână,
Care freamătă în mine
Ca o mare cristalină
Ce reflectă ceru-n sine
Cu splendoarea sa divină.

Sunt ca un stejar în vânt,
Îmi scald frunzele-n lumină
Şi înspre ceruri mă avânt
Ajutat de-o Rădăcină
Ce-I în Cer şi-are să vină
Să mă smulgă din pământ...

Sunt mândru dar nu de mine,
Ci de Cel ce-mi dă valoare
Şi în mâna Lui mă ţine
Ca pe-un pom lângă izvoare
Să fac roade genuine
De Ceresc trăit sub soare.

Sunt 'nălţat dar nu prin sine
Că m-am lepădat de el,
Ci prin îndurări divine
Care-mi cern veşnicul Ţel,
Pe o Cale de lumine,
La jug, lângă Sfântul Miel.

Sunt ce mulţi ar vrea să fie
Dar nu sunt până acum
Căci n-au prins cu bucurie
"Vestea" schimbului de drum
Să-apuce pe Calea vie...
Dar târziu nu-i nici de-acum!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ţară, pentru neam

De la daci, de la romani,
Am primit tot ce n-aveam.
Am primit glie şi ram,
Şi ne-am zămislit ca neam.

Eşti dator să lupţi, române,
Pentru ţară, pentru neam.
Pentru glie, pentru grâne,
Pentru frunza de pe ram.

Să păstrezi ţara şi neamul!
Că sunt tot ce ai mai sfânt.
Aprig să înfrunţi duşmanul,
Când calcă al tău pamânt.

poezie de Dumitru Delcă (30 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seva speranţei

n-am tulburat geneza cu tot ce-am trăit
sunt la milă Domnului ca să mă judece
am muşcat şi eu din fructul oprit
cine mă condamnă, unde şi de ce?

timpul a copt în mine roadele iubirii
le-am împărţit cu coala zi şi noapte
sufletul trăieşte triumful dezrobirii
de zeii olimpului creaturi stresante.

în cutia Pandorei n-a mai rămas nimic
şi zeiţa Fortuna îmi azvârle speranţe
povara bătrâneţii mi-e greu să o ridic
în răspântii tulbure cu discrepanţe.

îmi sunt alinare a gliei substanţe
spre cer se înalţă duioase romanţe.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălţat nămeţii înspre stele
Şi stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Scumpă măicuţă. Ştiu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ţi mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Şi-am dus durerea morţii după datini
Şi doar în gânduri, mamă, te mai am.
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ţi-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Şi rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veşnică şi mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer şi pe pământ,
A încolţit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheaţă,
Tu-ai să te naşti poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca şi-n viaţă
Versuri de lacrimi şi frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Şi caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuţă, nu te mai ridici
Spre cer înalţi un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă şi jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Şi ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălţat nămeţii înspre cer
Şi s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns şi-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuţa mea,
Eşti de plecarea asta vinovată
Şi vânt de dorul meu vei suspina.

Şi stelele din ceruri au căzut,
Nu-ţi mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuţă, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Şi stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuţa mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Şi candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieţii mele
Şi să te am aproape n-am putut.
Ţi-e trupul lut şi te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuţă bună, prelungindu-ţi chinul,
Poate că aş fi suferit şi eu.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Şi mângâierea-ţi simt şi te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele şi în ploi,
În lacrimă de foc şi în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele
Şi stelele din ceruri au căzut,
S-au înălţat nămeţii înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Port în suflet dor de ţară

Port în suflet dor de ţară,
Ţară care o iubesc,
Altă ţară mai frumoasă
Eu pe pământ nu găsesc!

Moldova ea se numeşte,
Ea ca o mamă pentru noi este,
Ca o zână din poveste,
Care de rele ne ocroteşte.

Eu cu dânsa mă mândresc,
Patria mea o numesc
Şi niciodată n-o s-o părăsesc,
Căci foarte mult o iubesc!

poezie de Vladimir Potlog (20 iulie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-un munte de patimi

plouă cu mirări şi e potop de lacrimi
scoate la suprafaţă doruri patogene
Golgota din gânduri e munte de patimi
au amorţit în trup puncte eterogene.

pictez fericirea cu zâmbet de flori
cu fluturi care sorb roua petalelor fine
vreau să zugrăvesc pereţii cu stele şi sori
să culeg de pe cer lumini diamantine.

mă îngrijesc de flacăra nestinsei iubiri
să ardă în suflet suspinul mâhnirea
dar parcă raiul meu e stăpânit de zbiri
plimbă ca pe-o nălucă în mine amintirea.

un infinit de gânduri trimit în univers
speranţe minunate să nu aibă revers.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer înflorit

Pe mormântul mamei plouă,
Cerul parcă-i după somn,
Încolţind iubire nouă:
Ţie doamnă, mie domn!

Ţi-a-nflorit mormântul, mamă,
Căci în ziua de Florii,
Cerul te primea la vamă
Bucuros, cu bucurii...

Cât ai îndurat, măicuţă
Să mă vezi din cer zâmbind,
Roagă-te şi-acum, drăguţă
Pentru mine, mulţumind.

Să mai înfloresc o dată
Din rugăciunea-ţi curată,
Din ochii-ţi din cer plouată,
Să răsar, să fiu iar tată!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sărut [Ae fond kiss]

Un sărut la despărţire;
Rămas bun, a mea iubire!
Vărs acum lacrimi amare,
Cu suspin îţi dau valoare.
Soarta cine-o terfeleşte
Când o stea îl părăseşte?
Eu, căci nu mai simt lumina;
Bezna-i neagră, bat-o vina.

Nu-mi blamez acest capriciu,
A mea Nancy e un viciu;
Mi-a plăcut la nebunie;
Voi iubi-o pe vecie.
Dacă n-aş fi îndrăgit-o,
Dacă nu aş fi iubit-o,
De n-am fi plecat departe –
N-am fi două inimi moarte.

Rămas bun, tu cea frumoasă!
Rămas bun, fată duioasă!
Să ai faimă şi avere,
Pace, dragoste, plăcere!
Un sărut la despărţire;
Rămas bun, a mea iubire!
Vărs acum lacrimi amare,
Cu suspin îţi dau valoare.

poezie de Robert Burns, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de scump Isuse

Cât de scump Isuse eşti
Cât de scump şi minunat
Căci în slăvile cereşti
Tu Isuse ne primeşti
Ne-ai plătit al nost" păcat

Cât de gingaş Isus eşti
Cât de gingaş şi frumos
Când Isus ne dăruieşti
Comorile îngereşti
Mire drag şi glorios

Nimeni Doamne nu-i ca Tine
Nici în cer nici pe pământ
Tatăl Sfânt din slăvi senine
A ascuns totul în Tine
Căci Tu eşti al Lui Cuvânt

Cât Isus de minunat
Eşti Doamne în veşnicie
Căci lumina Ta ne-ai dat
Şi un suflet nou curat
Ai Tăi să fim pe vecie

Tu ne eşti Isus comoară
Har nespus jos pe pământ
Vin" te rog la noi coboară
Şi ne ia în a Ta ţară
Să-ţi cântăm o Mire Sfânt

Ia-ne Tu pe-a Tale mâini
Şi ne fă să te ascultăm
Să-ţi dăm dragostea dintâi
Cu noi veşnic să rămâi
Căci pe Tine doar te avem

Cât de scump ne eşti Isus
Cât de scump şi plin de milă
Căci viaţă ne-ai adus
Şi în dragostea-ţi ne-ai pus
Viaţa s-o avem deplină
06-02-2023 Mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a stins un înger

Azi s-a mai stins un înger drag
Şi pe acest pământ, pribeag,
Cu sufletul nemângâiat,
Multă durere a lăsat.
S-a dus acolo,-n Paradis,
Să cânte-n cer FATA DIN VIS.
El ne-a rămas în amintire
De ani şi ani şi ani de zile...

Un înger drag, de boală-ngenunchiat,
Ca un martir, la Ceruri a plecat.
Dar ne-a lăsat tezaur de lacrimă şi vers,
Dragi melodii de suflet şi vieţii un nou sens.
Noi rokerii în doliu mereu te vom iubi,
Tu, suflet bun şi cald, plecat dintre cei vii.

Când Domnu-n Cer a vrut ca să te cheme,
Noi, lacrimă, ne-am luat la revedere.
Azi ai acolo, printre îngeri, loc,
Cinstind pământul cântecelor rock.

(cu lacrimi în suflet, la înălţarea la Cer a sufletului regretatului Leo Iorga, seful formaţiei Kompact)

poezie de Livia Mătuşa din Poezia, pansamentul sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar vânt

Între răsărit şi apus
A mai rămas o filă.
Între cer şi pământ
A mai rămas un zbor.
Între buze şi cânt
Se frânge un cuvânt.
Între noi
Rămâne doar vânt.
Pe urmele tăcerii
Mă frâng.
Te strig.
Ecoul se rupe
La capăt de gând.
Aripile mă strâng.
Între zori şi asfinţit
A mai rămas un rând.
Scrie-mi pe el
Un pas
Să te ajung.
Rupe tăcerea din glas...
Între cer şi pământ
Sentiment frânt.
Între noi doi
Doar vânt.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!