+omul +si +destinul +sau

Omul este făurarul destinului său... Ce absurditate! Fără îndoială că în anumite chestiuni mai mărunte destinul îi lasă omului libertatea de decizie, dar libertatea aceasta este condiţionată de nenumăraţi factori psihici, depozitaţi şi conturaţi de viaţă, adică exact de acea voinţă străină şi impusă.

Tadeusz Dolega-Mostowicz în Vraciul. Profesorul Wilczur (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerere de iertare pentru un om beat

Prieteni dragi, v-aş cere o favoare
Vă rog eu, cel dintâiul ofensat,
Tot noi să îl iertăm pe omul beat
Că el nu ştie, bietul, ce îl doare.

Acum e beat, acum ne strică seara,
Acum n-alege binele de rău,
Dar cât e de mărunt destinul său,
El o să sară, de-o să-l cheme ţara.

Bolboroseli îi murdăriră gura
Dar el nu-i vinovatul cel dintâi,
Ci noi, ceilalţi, propagandişti molâi,
Că băutură-i dăm şi nu cultura.

Hai să-l iertăm, cum cei puternici iartă,
I-o fi şi lui în viaţa lui amar
Să treacă de la noi acest pahar
Şi să păzim pe om de rău prin artă.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul crede că-şi călăuzeşte viaţa şi că se conduce singur; şi partea cea mai lăuntrică a fiinţei sale este trasă în mod irezistibil spre destinul său!

citat celebru din Goethe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţă

Era în existenţă un înger,
În cerul infinit etern,
Ce datorită unui monstru,
S-a pogorât din cerul efemer.

Venise să-i alunge chinul,
Îmbunându-i viaţa şi destinul,
Oferindu-i iubire cu ardoare,
Făcându-l să se uite adânc în soare.

Monstrul purta un doliu veşnic,
Ascuns în al său întuneric suflet,
Pe care nimeni în această lume,
Nu îl dorea ca să-l asculte.

Se întâlnise-n vasta noapte,
Când stelele pe cer păleau,
Iar în albastra calmă noapte,
Toţi aştrii feerici străluceau.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre infinit

Privea în pacea nopţei făptura-i transportată,
O perlă uriaşe în ceruri aruncată
Monarch la azurare etern triumfător,
Pe Sirius fantastic ducând în vecinicie
Spre o necunoscută albastră'mpărăţie
Gigantica-i vâltoare de fer şi de fosfor.

Din recea-i înălţime lumina lui trufaşe
Neantul îl despică prin falduri uriaşe
Şi răspândeşte o brumă de magic diamant
În casa unde, palid, perdut în contemplare
Cu sufletul în sânul sistemelor stelare,
Visa la nemurire al cerului amant.

Atunci pradă unei sublime-alucinaţii
Uitând de timp, de moarte, de lume şi de spaţii,
El vede din cereasca şi falnica cupolă
Plutind într'o senină şi vast-aureolă
Un înger cum coboară cu aripi diafane
Tăiate din beteală etericei Diane,

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Anestin din revista “Orion” (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul ar putea modifica mărimea planetei, controla anotimpurile, modifica distanţa faţă de Soare, sau călăuzi eterna sa calătorie pe orice drum din Univers. Ar putea provoca cicniri de planete pentru a produce sori şi stele, căldura şi lumina sa; ar putea crea viaţa în toate formele sale infinite. A realiza prin propria voinţă naşterea şi moartea materiei, ar fi cea mai mare reuşită a omului, transformându-l în stăpânul creaţiei fizice, împlinindu-şi astfel destinul său.

citat celebru din Nikola Tesla
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tutuneria

Eu nu sunt nimic.
Niciodată nu voi fi nimic.
Nu pot vrea să fiu nimic.
Asta fiind spus, port în mine
toate visele lumii.
Ferestre ale camerei mele,
ale camerei mele în furnicarul uman anonim
(şi de l-ar şti cineva, ce folos?),
unul printre atîtea milioane,
voi daţi spre-o stradă tainică
într-un continuu du-te - vino,
spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,
reală, imposibil de reală,
evidentă, incognoscibil de evidentă,
cu misterul ei
ascuns sub pietre şi fiinţe,
cu moartea punînd igrasie pe ziduri
şi-ncărunţindu-i pe oameni,
cu Destinul diriguitor a toate şi tot
pe drumul nimicului.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Fernando Pessoa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul tău, "Măicuţă"

Se opreşte lângă o cruce, înnegrită peste vreme
Şi-nchinându-se încearcă cu o frază să o cheme:
- Mamă! Chipul tău trăieşte, l-am avut mereu cu mine,
Pribegind în lumea mare, el mi-a dat puteri depline.
Apoi... tace şi se pleacă peste piatra-mbătrânită,
Cu tristeţe o măsoară, c-o privire-ncremenită.
Dacă ar putea sunt sigur, s-ar îmbrăţişa cu dor
Şi o lacrimă fierbinte ar cădea din ochii lor,
El, iar spune toate cele, cum a fost şi ce-a făcut,
De când ea se odihneşte, generaţii au crescut.
Ea, ar întreba desigur: Dragul mamii, cum o duci?
Te-am "lăsat" copil de-o şchioapă, ai nevastă, ai şi prunci?
- Am venit maică la tine, de la mare depărtare,
Memorându-ţi amintirea, să mă-nchin, să las o floare
La mormântul tău cel sumbru şi castanul ce se-ndoaie,
Ce-a crescut şi-mbătrâneşte de atâta vânt şi ploaie,
Lângă crucea ce-nverzeşte, de licheni şi mucegaiuri,
Într-un cimitir ce-mi este amintiri pe aceste plaiuri,
Ca să-ţi povestesc viaţa, ce-am trăit-o şi-o trăiesc,
Anii buni sau trişti de-o vreme, ce mereu mă-nbătrânesc.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea

Nopţi şi câte zile
Până la scadenţă
Măsurate-n mile:
Milă, Excelenţă!

Omul vine, pleacă
Pietrele rămân
Râul dacă seacă,
Timpul e stăpân!

Şi-om pleca cu toţii
În ţinutu-acela
Fiii şi nepoţii
Ne-or găti nacela

Fără pulberi drumul,
Fără de întors
Fumul, poate scrumul
Dacă ni s-a tors,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu este niciodată cu adevărat un fatalist, nici un stoic. Se luptă cu destinul său, adesea cu disperare. Aderă veşnic la excepţii îndrăzneţe de la deciziile judecătoreşti ale zeilor. Fără îndoială, această luptă înlesneşte progresul umanităţii, deoarece îi favorizează pe cei puternici şi curajoşi. De asemenea, înlesneşte frumuseţea, căci oamenii neînsemnaţi încearcă să evadeze dintr-o lume intolerabilă şi lipsită de speranţă creându-şi una proprie, mai fermecătoare.

citat clasic din H.L. Mencken
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!