Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Recunoștință

Era în existență un înger,
În cerul infinit etern,
Ce datorită unui monstru,
S-a pogorât din cerul efemer.

Venise să-i alunge chinul,
Îmbunându-i viața și destinul,
Oferindu-i iubire cu ardoare,
Făcându-l să se uite adânc în soare.

Monstrul purta un doliu veșnic,
Ascuns în al său întuneric suflet,
Pe care nimeni în această lume,
Nu îl dorea ca să-l asculte.

Se întâlnise-n vasta noapte,
Când stelele pe cer păleau,
Iar în albastra calmă noapte,
Toți aștrii feerici străluceau.

Greierii cântau feeric,
Dând întunericului suflet,
Armonizând tot universul,
Cel care este veșnic.

Mergând timid în drum spre înger,
Întrebându-se în sinea sa...
Oare cine o sa mai fiu eu...?
Dacă lumina ei mă va schimba.

Căci tot ce am este durerea,
Iar tu durerea de-mi vei lua,
Vei lumina a mea existentă,
Iar eu nu voi mai exista.

Fiind îngândurat în sine,
El începuse a se panica,
Neconștientizând o altă lume,
În afară de depresia sa.

Viața e radiantă și vividă,
El neconștientizând asta,
Fiindcă în a lui tenebră existența,
Nu conștientiza ce e fericirea.

Ascunși sub bolta cea albastră,
Din depărtare se zăriră,
Fugând unul spre celălalt,
Prin aerul cel cald vară.

Iar în momentu-m-brațișări,
Se contopiră în interior,
Conștientizând dragostea lor,
Trecutul tuturor dându-l uitării.

Unind doi poli opuși,
În Universul veșnic.
Formându-și un destin,
Ce duce spre nesfârșit.

Din întuneric și lumină,
Lumina lor se contopiseră,
Uitând greșeli și orice vină,
Și orice sentiment de ură.

Ca două lumânări aprinse,
Întunericul lor era eclipsat,
Când două forțe ale naturii opuse,
Iubirea lor și-au conștientizat.

Cei doi formau iubire altruistă,
Uitând natura lor cea singură și tristă,
Văzând că în lumea aceasta vastă,
Puritate emoțională încă există.

Prin ce trecuse amândoi,
Ei isi spuneau în sinea lor,
Nu va mai fi nici un obstacol!
Doar ploaia de pe umeri goi.

Și razele blânde solare,
Ce îi inundă cu auriu,
Le arată o altă cale,
Îndepărtându-i subtil de pustiu.

Prin codri argintii de aramă,
Copacii au veșmântul verde,
Ei se plimbau în zilele senine,
Găsind adevarata odihnă interioară.

În zilele senine,
Și nopțile calde de vară,
Pădurea prin care se plimbau,
Era castel din basm,
Iar ploaia cea albastră,
Cădea în ritm de milă.

Pășind peste câmpiile infinite,
Tot ce vedeau în preajma lor,
Era exuberanță de aur verde,
Înmiresmată de parfumul florilor.

Murmurul apei cristaline,
Izvoare rupte din basm feeric,
Le îmbălsăma sufletul rănit,
Într-un decor albastru frenetic.
Facându-i pe amândoi să simtă,
Reciprocitate altruistă.

Căci ei având corpul celest,
Ei se întâlniră în univers,
Conștientizând încet din mers,
Că mai există un alt sens.

Sensul este balanța,
Ce guvernează existența,
Eliminând extreme sentimente,
Trăind în pace și armonie.

Nu poate nimeni în acestă lume,
În a ne cataloga în inferior și superior,
Când oamenii în a lor esență,
Nu au decât iubirea în fundația lor.
Fiind ființe de lumină,
Ce strălucesc profund din interiorul lor.

Când te vei simți mare,
Privește soarele din cer,
Care-și propagă lumina abundentă,
În raze aurii divine și sublime,
Dând viața tuturor ființelor.

Până și înțeleptul Solomon,
Regele regilor,
Nu-și permitea să poarte,
Culoarea și parfumul crinilor.

Omul se-ndepărtează-ncet,
De propria-și existența,
Pierzând încet a sa esență,
Când să separă de natură.

Și-ntreaga omenire,
Va exista armonie,
Doar de se vor unifica,
Distanțe între noi să nu mai fie.

Așa te rog adu-ți aminte,
Să folosești numai cuvinte blânde,
Pentru că oricine e capabil de un zâmbet,
Pentru că orice om e un suflet de lumină.

Indiferent de circumstanțe,
Să îți iubești aproapele,
Numai așa ajungi la stele,
Unindu-te cu Dumnezeu.

Fiindcă înțelepciunea iubirii altruiste,
Ți-aduce un alt set de sentimente,
Definind benevolența infinită,
Care transmută întreaga existență.

Aceasta a fost o filă de poveste,
E rolul meu de-a te atenționa,
Căci poate te vei lovii în viață,
De-un suflet de lumină,
Ce neavând nimic în viața lor,
Aleg o altă cale.

Îngerul și-a sacrificat lumina,
Pentru a ajunge la speranță,
Iar acum aude armonia sunetelor,
Și vede sublima culorilor nuanță.

Ființa fragedă celestă,
Lăsând a paradisului lumină,
Coborând pe pământ să vadă norii învolburați,
Să vindece și să iubească, pe cei doi ochi îndurerați.

Îngerul a salvat un suflet,
Să îndepărteze a lui negreală,
Facându-l să aspire la lumină,
Văzând o lume mult mai bună.

Acum trăiesc în armonie,
Cu întregul univers,
Ce din blândețea ei o aripă își rupse,
Iar acum cosmosul are alt sens.

Trăind ambii în fericire,
Și în natura cea divină,
Ce generează doar iubire,
Și infinită armonie.

Acum închei povestea,
Urmeaza-ți singur calea ta,
...
Și eu o fac la fel...
...
Dar n-am să uit vreodată...
Că demonul... am fost...

EU.

poezie de (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă ȘtefanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.

Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook