+despre +indiferenta

Indiferenţa nu se extinde numai asupra lucrurilor despre care intelectul nu are nicio cunoştinţă, ci în general şi asupra tuturor acelora pe care nu le descoperă cu o perfectă claritate, în momentul în care voinţa ia o decizie. Cunoaşterea prin intelect trebuie întotdeauna să preceadă determinarea voinţei, iar privaţia care constituie forma erorii există tocmai prin această proastă utilizare a liberului arbitru.

citat clasic din Descartes
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenţa

Mă-ntrebi de am sau nu prieteni? Păi nici duşmani eu nu mai am;
În jur e doar indiferenţă şi nu mai sper în ce speram.
Indiferenţa tuturora alăturată de a mea,
Rezultă una generală şi ne-am obişnuit cu ea.
Vezi oameni reci, nepăsători, ce trec pe lângâ suferinţă,
Parcă-au uitat că sunt creştini, vorbesc în râs despre credinţă.
Mă înspăimânt când văd că lumea, aproape crede că-i normal,
S-audă zilnic despre drame, de parcă-ar fi ceva banal.
Au devenit indiferenţi, cu inima un sloi de gheaţă,
Nimic nu mai tresare-n ei, nu vezi o lacrimă pe faţă.
Şi ne-am îndepărtat enorm, chiar şi de rudele de sânge
Şi-atunci când moare câte-un om, aproape nimeni nu mai plânge.

poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mediul meu era pe atunci de-a dreptul nepotrivit ca o fată să facă studii superioare; să aibă o meserie însemna decăderea... Îmi suportam captivitatea cu atât mai greu cu cât nu-mi mai plăcea deloc acasă. Mama se ruga pentru sufletul meu cu ochii ridicaţi la cer, gemând de durere că rătăcisem drumul pe pământ; comunicarea dintre noi era tăiată. Mult mai mult mă uimeau şi mă iritau reticenţele tatei. Firesc ar fi fost să fie interesat de eforturile, de progresele mele, să-mi vorbească prieteneşte despre autorii pe care-i studiam; dar el mă trata cu indiferenţă şi chiar cu un fel de ostilitate.

Simone de Beauvoir în Memoriile unei fete cuminţi (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişti vechi

Pentru amanţi,
ploaia e boala ce li se lasă pe piept;
o camaşă de cărbuni ce-i îmbracă
în obscenitatea cerului searbăd şi plat
a cărui muzică se aude doar în balţile
risipite printre tălpi, maşini, lacrimi şi trepte.
Pe ei îi amorţeşte sub felinare înguste,
cu obrajii reci împreunaţi, unul într-altul.
Paradele lor androgine se întind peste străzi
cu dansuri inocente de buze plouate,
adăpostite de streşinile caselor în care nu mai face nimeni dragoste.

Pentru ploaie,
boemii sunt vulturii ce i se hrănesc cu leşul
picurând, ce nu se răceşte niciodată
încălzit de pelerine groase sau umeri goi şi ascuţiţi.
Picioarele lor încurcate aleargă mereu la întâmplare
înghit lacomi apa îngerească, îşi uită umbrelele
în cafenele îngrăşate de fum şi polemici
băieţi speriaţi şi fete romantice o privesc pe fereastră

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Dancu (13 septembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!