james hilmann

Zbor înalt

O! Am evadat din braţele pământului posac
Şi-am dansat cu cerul pe aripi de-argint surâzătoare
M-am avântat în slavă,-am strâns pentru un veac
Ciucuri de nori albi, glorios sclipind în soare –

Şi-am făcut mii de alte lucruri – salturi, lupinguri, plonjoane,
Sus, în liniştea-însorită. Cu-agilitatea unei pume
Urmăream în trombă vântul vuitor, pătrundeam în turbioane
Şi-n holuri reci de aer unde nu se vedeau niciun fel de urme.

Sus, deasupra delirului arzând albastru, sus
Unde vântul nu mai bate, am ajuns în zbor graţios şi lin
Acolo unde niciodată nici ciocârlie, nici vultur n-au ajuns.
Şi-n vreme ce cu mintea-înseninată şi limpede eu

Străbăteam imensitatea imaculată-a spaţiului divin,
Am întins mâna şi-am atins faţa lui Dumnezeu.

[...] Citeşte tot

poezie de John Gillespie Magee Jr, 1922-1941, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada frumosului Conte de Moray

Voi cei din munţi şi de pe şesuri,
Unde-aţi fost, mărturisiţi acum,
Când l-au ucis pe Contele de Moray
Părăsindu-l apoi în iarba verde, lângă drum.

Era un cavaler neînfricat, cum nu sunt mulţi,
Trecea, călare, lesne lancea prin inel;*
Şi frumosul Conte de Moray într-o zi ar fi putut
Ajunge-un rege cum n-ar mai fost altul ca el.

O, zadarnic Doamna lui îndelung veghează
De la ferestrele Castelului Doune
Să-l vadă iarăşi pe Contele de Moray
Venind, iureş, printre tufele de-alun...

"Cereţi iertare, Huntly, pentru fapta ta!
Ţi-am dat poruncă să-l aduci la mine
Întreg şi viu, nu să faci ceea ce-ai făcut,
De ce l-ai ucis ca pe un câine!?" *

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut, Scoţia, sec. XVI-XVII, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirările peştelui

Năstruşnic monstru! Ca el, eu altul nu mai ştiu,
Rasa noastră de când l-a zărit întâia oară
Se miră încontinuu. O faţă plată, de ocară,
Iar trupul de la mijloc spintecat în două. Straniu.

Tu, care pe malul apei calci bizar şi fistichiu,
Cu trupul despicat, mişcându-te-într-un ritm ridicol,
Cu aripioare fără rost, lent şi păros articol!
Deshidratat şi vertical, cu dinţii lipiţi! Disgraţios şi cenuşiu!

Respiri ce nu-i de respirat, aerul tăios ca un pumnal,
Cum poţi tu oare să exişti? Pe tine însuţi cum de te suporţi,
Uscată şi-îngrozitoare creatură care simulezi că ştii să-înoţi?!
Din tine nimic nu trăieşte-n apă, nimic din tine nu-i normal!

Din când în când, vă văd trecând perechi ( soţii şi soţi?!)
Cu-aripile legate-absurd una de alta – apocaliptic animal!

poezie de James Henry Leigh Hunt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Near future"

Zeroul, unu, zero, zero,... unul
se repetă nerepetitiv,
în aparenţă, absolut fără motiv;
E cod al Cyborgului, doar ajunul.

Presimt -ce n-aveţi timp să ştiţi,
pierduţi pentr-un cotidian
de-o fericire pentru ban -
că veţi sfârşi neisprăviţi!

Sau, sunteţi fondul existenţei
de-a nu vă pierde în detalii
-oricum doar zeii-s imortalii-
trăind, doar că sunteţi... prezenţii.

Rămâne, crud, doar adevărul
ce n-aşteaptă pe noi; în fond
e pentru clonele James Bond...
Urmaşii noştrii, viitorul...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pahar de bere

Sculul ăla deşirat din hanul de la drum, scârba aia de muiere,
Aproape m-a ucis pentru c-am cerut credit un pahar de bere;
S-o ia naiba pe ţoapa cu faţa de zer stricat şi cu laţele murdare –
Şi s-o bată până-i ies pe nas manierele proaste şi rudimentare.

Acea maimuţa opărită, cu fălcile enorme, acel ardei umplut
Pornit pe căile virtuţii, cu-o voce care-ar fi trezit din somn şi morţii,
S-a repezit la mine, urlând şi spumegând, din clipa-n care m-a văzut,
Buşindu-mă afară din local, de m-am lovit la cap de stâlpul porţii!

Dacă-aş fi cerut proprietarului, mi-ar fi dat un ulcior în fiecare zi;
Dar ea, cu berea la-îndemână, nu s-a-îndurat să-mi dea o picătură.
Mărită-o, Doamne, c-un moroi şi-ajut-o să-i nască aceluia pisoi –
Deie-i Cel Prea Înalt râie ori de câte ori n-am eu berici de pus în gură.

poezie clasică de James Stephens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oportunitate

Sunt stăpânul destinelor – alături de mine nimeni n-o să plângă;
Faima, iubirea şi norocul pe urmele-mi aşteaptă.
Cutreier prin oraşe şi peste câmpuri. Paşii mi se-îndreaptă
Înspre deşerturi şi mări îndepărtate. Trec pe lângă

Colibe, palate, iarmaroace.... Mai devreme sau la oră mai târzie,
Bat nepoftit la fiecare uşă sau intrare doar o dată.
De dormi, trezeşte-te; de chefuieşti, ridică-te şi ieşi la poartă
"Nainte ca eu să fi plecat. E ceasul chemării, când soarta ţi se scrie.

Cei care mă urmează vor atinge, încântaţi, sublimul
La care visează toţi muritorii, învingând orice-adversitate,
Mai puţin moartea; dar cei ezitând între sentimente-amestecate
Sunt condamnaţi, fii ai pieirii, să-şi dureze şi să-şi îndure chinul.

Vor implora zadarnic să trimit alt Noe pe arcă să-i îmbarce.
Nu voi răspunde. Şi nici nu mă voi mai întoarce.

sonet de John James Ingalls, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea-i un câine flămând,
Uriaş şi gri,
Care se rostogoleşte pe plajă zi de zi.
Scrâşnind din fălcile-înfiorătoare,
Oră de oră, fără încetare,
Roade stâncile, sfărâmându-le-n mii de pietricele albicioase –
Giganticul câine cu priviri nesăţioase
Mârâie mereu " Oase, oase, oase!"
Şi-şi linge labele ude cu priviri verzi, devoratoare.

Iar când noaptea pe cer galopează-n vânturi vuitoare
Şi luna se clatină-între norii sfâşiaţi de-armăsarii furtunii,
El se-înalţă şi-amuşină spre nord, spre est şi vest, spre miazăzi,
Scuturându-şi blana udă până dincolo de stâncile gri –
Şi cheamă, şi urlă-încontinuu-n pâlniile rotitoare-ale genunii.

În schimb, în zilele blânde, de mai sau de iunie,-anume,
Când firele de iarba, sus pe galbenele dune,
Nu se mişcă şi nici trestiile nu susură la margini de lagune,
Cu capul între labe, ca un căţel somnoros,

[...] Citeşte tot

poezie de James Reeves, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare

Lângă autostrada către Rochester, Minnesota,
Amurgul se balansează, catifelat, peste păşune;
Ochii celor doi poney indieni
Se umbresc de blândeţe.
Ei au ieşit bucuroşi dintre sălcii
Să ne întâmpine, pe mine şi pe prietenul meu.
Trecem dincolo de gardul de sârmă ghimpată pe iarba
Unde au păscut toată ziua, singuri.
Ei tremură încordaţi, abia stăpânindu-şi bucuria
De a ne vedea.
Se apleacă sfioşi, ca nişte lebede în reverenţă. Se iubesc unul pe celălalt.
Nu mai exista altă singurătate ca a lor.
Ajunşi iarăşi acasă, încep să mestece, în întuneric, smocuri de iarbă.
Mi-ar plăcea s-o strâng în braţe pe cea tânară,
Pentru ca a venit la mine
Şi şi-a lipit botul de mâna mea stângă.
Este bălţată, cu alb şi cu negru,
Coama netăiata îi cade pe frunte –
Briza serii, uşoară, mă îndeamnă să îi mângâi urechea subţire,
Delicată ca pielea unei fete la încheietura mâinii.

[...] Citeşte tot

poezie de James Wright, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Union Jack

câţiva nori împinşi de peste ocean
şi oraşul geme sub ziare
cu poza lui boris vânzând acţiuni
în greenwich market
pungi cu hamburgeri, inimi şi rulmenţi
tapet pentru NHS*, nisip şi curmale,
rinichi proaspeţi

two for one, mate!
prin fumul albastru
turişti mulţi şi veseli
aruncă tandru cu grisine şi lire
în lebedele care se fac că plouă
în st. james park

avem steag. noroc şi vână
scriu editorii. vom decupa ţara
cu dinţii din harta continentului
apoi o vom scuipa într-un ocean
cu nume de virus

[...] Citeşte tot

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abou Ben Adhem şi îngerul

Abou Ben Adhem (sporească-i tribul an de an)
s-a trezit dintr-un vis armonios de pace, nepământean,
şi-n lumina lunii din încăpere, nu fără mirare,
a văzut un înger mai alb decât e crinu-n floare,
scriind într-o carte aurită pe fiecare coală.

În serafica pace Ben Adhem, cu îndrăzneală,
adresându-se prezenţei luminoase,-a spus:
"Ce scrii în acea carte-atât de-asiduu?"
Vedenia a ridicat capul şi-a răspuns,
însenindu-i inima cu un surâs dulce nespus,
"Numele celor care-L iubesc pe Isus."
"E şi numele meu trecut în ea?" a întrebat Abou.
"Nu, din păcate, nu."

Abou, cu voce-un pic mai joasă, dar încă vesel:
"Te implor, de dragul sfintei milostenii,
Trece-mi numele, eu sunt cel care îşi iubeşte semenii."

Mesagerul ceresc a notat şi-apoi a dispărut.

[...] Citeşte tot

poezie de James Henry Leigh Hunt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!