+ma +dau +batut

Noiemvrie

Foaie udă, mătrăgună -
- picurii prin fagi răsună.

Văgăuni şi scorburi cască,
umbre doar mai vin să pască.

Fauni vechi şi roşcovani
scâncet dau sub bolovani

şi pe căile amiezii
se pătrund de neguri iezii.

Se aştern prin adăposturi
zile moarte, stinse rosturi.

Rod al inimii, de apă,
creşte lacrima-n pleoapă.

Am pierdut, vai, ce-am pierdut?
Vatră caldă, drum bătut.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe român cu greu îl convingi (sau nu-l convingi deloc) să intre "în front". Tot ce depăşeşte ograda lui, bătătura lui, nu-l interesează, sau îi trezeşte suspiciunea, teama - de asta "Moromeţii" e o carte genială. Tot ce înseamnă asociere, întovărăşire, atentează la " libertatea" lui, la bunurile lui, la însăşi persoana lui. În caz de pericol, românul sare, dar nu pentru că vecinul lui ar fi în pericol, ci pentru că acel pericol ar putea să se întindă şi la el, în ograda lui. Daca însă motivul "asocierii" este lipsit de concreteţe sau îndreptat direct împotriva lui... nu se opune cu hotărâre. Sigur că nu e de acord, dar nici nu zice NU, ci SĂ MAI VEDEM... Dacă tărăgănarea (acesta e cuvântul!) înseamnă înţelepciune, atunci... mă dau bătut. Românul nu se apără - de atacat nici vorbă, şi nu de frică - ci tărăgănează.

citat clasic din Paul Goma
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indrăgostit de Bucureşti

Nu ştiu de ce, pe cât m-afund în viaţă
mă simt atras de fleacuri omeneşti,
şi-mi place-n anotimpul de vacanţă
să-ntârzii, să rămân în Bucureşti.

De el ne-am săturat, dar el ne place,
el e un prag lovit să vezi alt prag,
şi-acum, când sunt sătul de locul zilnic
mă simt golit şi-mi e deodată drag.

Pe piatra lui am tot bătut cadenţa
şi-am s-o mai bat atât cât voi trăi,
spre un Olimp ascuns pe orice stradă
în căutarea marii poezii.

Aici m-au sufocat cu dulce teii
şi au trecut aiurea anii mei
aici copiii mi-au venit la viaţă
şi am născut şi-am îngropat idei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agresorului meu

Un beţiv, lipsit de minte
şi c-un suflet de ateu,
m-a bătut, fără motiv:
muşchii fiind creierul său!

Şi se laudă beţivul
că e plin de bani şi pile,
el crezând c-aceste lucruri
sunt valori ce-i dau "sclipire".

Se mai bate-n piept, cu pumnii
şi e mândru ca un diavol,
c-a putut să-mi spargă capul:
criminalul şi bastardul!

Dar nu ştie că pedeapsa
va cădea pe capul său
şi atunci va înţelege:
Că Există Dumnezeu.

poezie de Aneta Timplaru Horghidan (7 septembrie 2018), traducere de Ioan Ioncy
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conrad - Cântul al III-lea - Egiptul

Cunoaşteţi voi pământul ce Nilul a născut?
Ce crivăţul cu coama de gheaţă n-a bătut;
În care sub cununa-i se-nalţă palmierul
Şi pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul
Aşa ca o columnă de marmur minunat
Ce sprijină un templu cu aur înstelat?
În care dulcea Ibis de zefiri legănată,
În silvele de cactus suspină amorată,
În care zea Isis c-un graţios surâs
În tristele deşerte crea un oasis;
Cunoaşteţi voi Egiptul ce n-are semănare
Cu nici o altă ţară? Loc curios în care
Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii
Contrastă cu evrea cu ochii azurii,
Şi palida arabă, cu fruntea visătoare,
Cu copta cu păr negru şi braţe de ninsoare?
Pământ ce fecondează în fiecare lună,
Şi nici un timp n-abate splendida sa cunună!
În care frunza cade sub soarele de foc,
Şi alta vine-ndată de ţine al său loc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea III

Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură
Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte...
Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
- Las' să leg a mea viaţă de a ta... În braţu-mi vino,
Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o...
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VIII

Urmând vă spun că mult mai înainte
de-a fi subt poala turnului, pe cale
priveam ţintit la vârful lui fierbinte

cum două flăcărui scoteau signale,
şi-alt foc, de unde ochiu-abia mai poate
zări-n adânc, îi da răspuns din vale.

Mă-ntoarsei deci spre-acel ce ştie toate:
– "Ce zice-acest de-aici? Şi ce-i răspunde
al treilea foc", am zis, "şi cine-l scoate?"

Iar el: – "Mai sus pe mucedele unde
pe cel chemat vedea-l-vei cum scoboară,
al bălţii fum de nu ni-l va ascunde."

Săgeata de pe arc nicicând nu zboară
mai repede prin vânt, decât bătrână
de ani văzui acum o luntrişoară

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există momente în care deznădejdea pare a fi singura soluţie şi numai strigătul instantaneu îţi poate controla angoasa. Există şi o fericire exaltată dacă, în loc de a urla spui: Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai făcut om şi m-ai înzestrat cu liberul arbitru. Pot îndura, pot răbda. Nu cârtesc, nu mă vait, nu mă dau bătut, mă ţin tare, sfidez Realitatea, o fac de ruşine şi ocară. Nu degeaba m-ai făcut om.

citat celebru din Nicolae Steinhardt
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul meu natal

Deschid fereastra sufletului către lume,
Şi văd un colţ de rai, cum altul nu-i,
Sub cerul înstelat de vremuri bune,
Comori spirituale de peste tot am adunat
Şi vreau să le împart în patru zări vecine
Şi să le dau un nume, cum alţii n-au mai dat.
#
În podul unei palme de pământ străvechi,
De Dumnezeu lăsat cu gânduri bune,
Pe umeri mioritici râvniţi de orice muritor,
O mică perlă citadină încet s-a ridicat.
E urbea mea natală, oraşul Cisnădie,
E liniştea-mi apusă în viitor,
Sub Sfânta piatră de mormânt.

Un loc ca din,, Poveşti nemuritoare"
Cu plaiuri înverzite şi brâu din falnici brazi,
Sub cerul unde se îngână doina cu izvorul
Şi cucii cu alte mii de păsări migratoare,
Un loc de basm, cu oameni harnici, buni şi dragi.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (septembrie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul II

O, voi acei ce-n slaba luntrişoară
cu dorul ascultării-mi urmăriţi
pe mare nava ce, cântând, îmi zboară,

vă-ntoarceţi iar la mal să v-odihniţi,
căci poate că,-ndrăznind să-ntraţi, vrodată
perduţi de mine-n larg, voi să periţi!

Pe-o mare merg ce n-a mai fost umblată;
Minerva-mi suflă, mă conduce-Apoll'
şi nouă muze Ursa mi-o arată.

Dar voi, puţinii-acei ce-aţi dat ocol
la vreme pânii îngereşti din care
trăieşti aici şi-n veci te simţi tot gol,

puteţi intra, socot, pe larga mare
cu-al vostru vas, cât timp nu-i egalat
al mării câmp brăzdat de-a mea cărare.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!