Indrăgostit de București
Nu știu de ce, pe cât m-afund în viață
mă simt atras de fleacuri omenești,
și-mi place-n anotimpul de vacanță
să-ntârzii, să rămân în București.
De el ne-am săturat, dar el ne place,
el e un prag lovit să vezi alt prag,
și-acum, când sunt sătul de locul zilnic
mă simt golit și-mi e deodată drag.
Pe piatra lui am tot bătut cadența
și-am s-o mai bat atât cât voi trăi,
spre un Olimp ascuns pe orice stradă
în căutarea marii poezii.
Aici m-au sufocat cu dulce teii
și au trecut aiurea anii mei
aici copiii mi-au venit la viață
și am născut și-am îngropat idei.
La București, copilăria toată,
visam s-ajung să pot și eu vedea
celebrii câini ce au covrigi în coadă
și să-ntâlnesc și eu pe mama mea.
Eu vara aș iubi-o pe orbește,
dar simt că toamna-i anotimpul meu,
când frunze și lumini pe bulevarde
mai dau halou părerilor de rău.
Când pe terase se mai bea o bere
și oamenii romanțe triste vor,
și-n curți se face vin din must de struguri
și toți bucureștenii au umor.
L-am părăsit destul, ca azi să-l caut
și să-l găsesc întodeauna treaz,
nu este el cel mai frumos din lume,
dar cel mai drag ne e în orice caz.
Mă pregătesc să fug din nou în țară
și să câștig aripi dumnezeiești,
să pot gusta melancolia toamnei
în fiecare colț de București.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre copilărie
- poezii despre București
- poezii despre vacanță
- poezii despre umor
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre toamnă
Citate similare
Refugiul
REFUGIU
Refugiul meu nu e aici, printre litere... Aici eu trăiesc,
Refugiul imi este, sămânța mea de copil, în tine!
Ce-aș fi?.. Că nu aș mai ști, de atâta dor, de foșnesc
Brazi... Prinși în sol omenesc, cu aripi de leagăn se-mbină-
Eu, muma ta, când vin din mine, când vin din mine.
Nici o umbră de ceață nu e pe lume alături de noi,
În spate, simt sufletul stă statuat, refugiul lui e absent,
O noapte și aceea e clară pentru el, e gata de război-
Eu nu am refugiu, puiul meu, mai cald, decât cel împăcat -
Eu, muma ta, când vin din noi, când vin din noi.
Și atât cât voi fi, veștile sunt între noi, ca un greu hotar,
Cu aceste sulițe, toți anii, care mai rămân, se rămolesc,
Eu, însă, la candela aprinsă aș țese zi și noapte la ițar,
Numai tu să vii la mine, gânduri peste tine să-ți tămăduiesc...
Eu, muma ta, cât te iubesc, cât te iubesc...
Aici eu trăiesc, dar pentru voi pot iubi, de dor să contenesc,
Ochiul, care plânge să-l închid, să-l las să mi-l vezi, cum e-
Așa umezit, vei ști, cum am avut curajul să te-ndulcesc
Cu un cânt de- al meu, de mamă, când frunza pare uneori pustie,
Eu, muma ta, când voi să fiu vie, când voi să fiu vie...
poezie de Lilia Manole din volumul "Cuvinte nestinse" (2014)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre suflet
- poezii despre plâns
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre mamă
- poezii despre gânduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Poftă de viață
Sunt tristă și viața mă respinge
Și toți acum îmi râd în nas,
Dar nu mă las eu voi învinge,
Atâta timp cât mi-a rămas.
Credeam că totul e la fel,
Credeam că eu sunt cel învins,
Acum nu pot să cred că cel
Cărui eu mâna am întins,
Este cu mine bun și deschis.
Iubirea ta nu la fel o simt,
Simt doar o inimă împietrită,
Eu te iubesc de ce să mint,
Vreau din nou să fiu fericită.
Mie dor să mai fii cum eu te știu
Și seara să te-aștept în prag,
Crear dacă un pic bolnavă o să fiu,
Să mă ajuți din nou cu drag.
Tu faci lumină când e noapte,
Din întuneric faci dimineață,
Ca tine nimeni nu mai poate,
Să-mi dea mereu pofta de viață.
poezie de Eugenia Calancea (28 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre poftă, poezii despre întuneric, poezii despre victorie, poezii despre seară sau poezii despre râs
Ascuns în ceață
Râde vecinul, că nu mi-e bine,
Cred... de-ar putea, m-ar otrăvi.
Dar bag de seamă, că îi e rușine
Și zilnic, știți, eu îl voi chinui.
Ascuns în ceață... dus de dimineață
Îmi ar cu drag pământul meu.
Când o fi soare... și iarbă creață,
Știu c-am semănat tot ce-am vrut eu
.
Satul... mă cheamă acum din depărtare...
N-aș merge, dar nu am de ales.
Loc e destul știu... pentru fiecare,
Dar nimeni nu mă ajută la cules.
O zână... vine și-mi spune... hai acasă,
Să știi că niciodată nu te voi părăsi.
Inima ar vrea... dar anii nu mă lasă
Rănit în suflet doar câmpul l-aș păși.
O clipă simt că doare... oare cât voi putea...
Să încerc să fiu tare... să-frunt zodia mea.
Ascuns în ceață, mă zbat într-o credință
Și-n 'cerc ca să câștig dragostea ta.
Dar strig zadarnic... mă lupt chiar cu destinul,
Dau totul la o parte, chiar dacă sunt lovit.
Știu că se poate, că îmi alini tot chinul
Și-aș merge înainte ca să fiu fericit.
Degeaba mai încerc... că Dumnezeu îmi spune,
Ioane...! timp... puțin ți-a mai rămas.
Dar încă sunt puternic, încă am un nume,
Și pot să întorc grăbit, ultimul ceas.
Doresc să port opincă, o coasă pe umăr să am.
Să plec de acasă nu vreau îmi este frică
Rămân să cânt într-un pustiu încă un an.
Și-apoi... când Dumnezeu va vrea, un suflet mai ridică.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vecini, poezii despre sat, poezii despre rușine, poezii despre religie sau poezii despre inimă
* * *
eu mi-aș dori cât încă mai sunt viu
să beau câte-o cafea în toată țara,
în București, Craiova sau Sibiu,
dar cel mai mult aș vrea... la Timișoara,
am cunoscut o voce răgușită
și-am cautat să mă strecor tiptil,
când ne vorbim e mai mereu răcită,
frumoasă... ca un suflet de copil,
să-mi mângâie privirile cărunte,
tristețea nu-i problemă... pot s-o duc,
să o sărut pe tâmplă lângă frunte
și să o ciup cu mâna de năsuc,
să cheltuim o noapte într-o viață
primită de la Domnul ca,, bacșiș"
și s-o iubesc roșindu-se la față
când prind că mă privește pe furiș,
atât aș vrea prințesa mea frumoasă
să ne privească lumea ca,, naivi"
și-apoi să ne întoarcem către casă
mergând împleticiți... ca doi bețivi...
eu mi-aș dori cât încă mai sunt viu
să beau câte-o cafea în toată țara,
în București, Oradea sau Sibiu,
dar cel mai mult aș vrea... la Timișoara...
poezie de Sorin Dumitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre vorbire, poezii despre voce, poezii despre sărut sau poezii despre păr cărunt
Pentru cei mai buni părinți
Vezi?! Te simt în grădină... Urma pașilor tăi
Îmi alungă durerea de a fi prea departe...
Sunt aici lacrimi multe, sunt tristeți și nevoi,
Iar în mine se-ascunde, veșnic, teama de noapte.
Vin cu lacrimi spre tine... Pe copac, scrijelit,
Anii tăi, în brățări, strălucesc de lumină...
Stau pe scaun plângând și m-ascund în zenit
Și te caut în lume printre strângeri de mână.
Parcă văd printre lacrimi, oh, imaginea ta...
Printre jerbe de stele îți văd zâmbetul cast,
O, tăicuțule drag, ești în inima mea...
Este tot ce în gânduri, zi de zi mi-a rămas.
Ești un gol risipit, lacrimând... și stingher...
Tu, tăicuțule drag, ești atât de departe...
Umbra chipului tău mă așteaptă în prag
Și hotarul vieții pentru-un timp ne desparte.
Ești o geană de vis... un apus... Răsărit
Altei lumi de lumini, strălucind de chemare...
Ești cu mama mereu... ești așa fericit,
Însă liniștea voastră azi în suflet mă doare.
Aș pluti către voi... Pașii mei construiesc
Piramide de fapte... Dar prezentul mă cheamă.
Doar pe ei îi mai am... Și pe voi vă iubesc
Și vă caut în gânduri, dragii mei tată, mamă!
Îmi lipsiți repetat... Pentru voi m-am născut...
Drumul meu pentru voi a avut strălucire...
Cum era și firesc, într-o zi v-am pierdut,
Dar vă am ca un vis în aceeași iubire.
Mulțumesc, tatăl meu! Cât de mult v-am iubit!
Mulțumesc, mama mea! Mama mea minunată!
Mulțumesc, dragii mei! Mulțumesc înzecit!
Mulțumesc, dragii mei! Mulțumesc, mamă, tată!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre lumină, poezii despre zâmbet sau poezii despre visare
Am spus
Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.
Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.
Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.
Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.
Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris să știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.
Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.
poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre supărare, poezii despre superlative sau poezii despre prostie
Cățelusul șchiop
Eu am numai trei picioare,
Și de-abia mă mișc: țop, țop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Și mă cheamă "cuciu șchiop".
Frații mei ceilalți se joacă
Cu copiii toți, dar eu
Nu pot alerga ca dânșii,
Că sunt șchiop și cad mereu!
Și stau singur toată ziua
Și plâng mult când mă gândesc
Că tot șchiop voi fi de-acuma
Și tot trist am să trăiesc.
Și când mă gândesc ce bine
M-aș juca și eu acum,
Și-aș lătra și eu din poartă
La copiii de pe drum!...
Cât sunt de frumoși copiii
Cei cuminți, și cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânșii,
Să mă joc și să-i ascult!
Dar copiii răi la suflet
Sunt urâți, precum e-acel
Care m-a șchiopat pe mine,
Și nu-i pot iubi de fel...
M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Și-am zăcut, și-am plâns atâta,
De credeam că am să mor...
Acum vine și-mi dă zahăr
Și ar vrea să-mi fie bun,
Și-aș putea să-l mușc odată
De picior, să mă razbun,
Dar îl las așa, să vadă
Răul, că un biet cățel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.
poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre jocuri, poezii despre picioare, poezii despre câini, poezii despre zahăr sau poezii despre răutate
Doar amintiri ne-au mai rămas
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Și din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit și-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Și ne simțeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu știu acum ce pot să fac, sunt trist, posac și de dor zac
Că te-am pierdut și-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc și-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viața mea,
Nu vreau să-ți zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ți spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranța ne-ar reda!
Acuma știu cum să te-mpac și toate voile să-ți fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre rai, poezii despre prăpăstii sau poezii despre frumusețe
Trenul spre neant
Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis
Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari și pomii tot mai rari.
Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau și inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se țipă un raport.
Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, și mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.
Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aștept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.
E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toți au murit cândva,
Eu sunt de-o viață în neant și nu am cum pleca.
Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-așez la geam în trenul meu și simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.
|
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre moarte, poezii despre gări, poezii despre căile ferate, poezii despre vinovăție, poezii despre stele sau poezii despre muzică
O mare dezamăgire pentru omenire
Firește că am să plec și eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toți prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârșit diminețile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogații care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaștii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama și tata care nu m-au cunoscut niciodată.
Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puțin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopțile mele-nstelate.
Oamenii, mai puțin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viață
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.
N-am învățat nimic toată viața
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
și m-am târât cu toate curvele lumii.
Am fost prea liber poate și prea târziu lucid
și-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.
Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Și mi-e rușine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.
poezie de Nicolae Sava din Insolența nopților
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre vagabondaj, poezii despre învățătură, poezii despre înot, poezii despre vânătoare sau poezii despre tată
Când simt că sunt supărată...
Când simt că sunt supărată,
De griji și oboseală încărcată,
Mă întorc la casa părintească,
Ca măicuța mea bună să-mi vorbească.
Stăm de vorbă, până-n miez de noapte,
Vorbim despre tot, și despre toate,
Îi spun mamei ce m-a supărat,
Iar ea mă liniștește cu un sfat.
Oricând găsește o vorbă bună
Și mi-o spune ținându-mă de mână,
Cum făcea când eram micuță,
În a ei ogradă, o fetiță.
Nu știu mamă, cum mai poți,
Să-ți ajuți copiii toți?
Că anii repede au trecut
Și tu ai îmbătrânit.
Tu la toți te uiți cu drag,
Când îi vezi venind în prag,
Și tare te mai mândrești,
Căci pe toți tu îi iubești.
Îți mulțumim măicuță dragă,
Și știm că o viață întreagă,
La tine oricând venim,
Un sfat bun noi o să găsim.
poezie de Felicia Niculina Lămășanu
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfaturi sau poezii despre mândrie
Sub patrafir
Părinte, eu mă-nec din piept
Și n-am puteri de vorbă multă ;
Cât voi putea vorbi m-ascultă
Să-ți spun în grabă tot și drept.
Aș vrea să-ncep cu fapte bune,
Dar n-am făcut, ori le-am uitat
Și raiu-n cap puțin mi-a stat.
Și-am fost și prost la numărat
Și n-am ce spune.
N-aveam nici vreme. Tata-i mort
Și mama-i cu copii, sarmana.
Ei de la mine-așteaptă hrană,
Și grija numai eu le-o port
De-acum ei singuri să și-o poarte!
Mi-e milä de durerea lor,
De ei mi-e jale, nu că mor.
Dar cum e scris Că sunt dator
Și eu c-o moarte.
Eu mă cunosc; sunt păcătos,
Că prea am dus-o-n râs și-n glume...
Prea drag mi-a fost să fiu în lume,
Și-am prea iubit ce-a fost frumos!
Pe lângă vin, voinicii roată,
Și chiote pe deal în zori,
Și ziua luncile cu flori,
Și hora noaptea-n șezători,
Și viața toată!
Și mi-a plăcut în jurul meu
Să văd flăcăi pe bătătură
Și cobza cu isonu-n gură
Să-mi zornăie zorind mereu.
Să văd cum se cotesc șirete
Pe-ascuns nevestele, și-aprins
Se simt de peste brâu cuprins
Trupșorul cel subțire-ncins
Al unei fete.
Păgân sunt parcă, nu creștin!
Bisericos n-am fost, părinte,
Dar rar, când mi-am adus aminte,
M-am dus și eu ca să mă-nchin.
Eu am pe Dumnezeu în mine:
Mereu îl simt, și-l văd mereu
Gândesc așa! Mai știu și eu!
Dar, taică, las' că Dumnezeu
Va ști mai bine.
N-am dat în viață nimănui
Prilej să-mi poarte dușmănie,
Eu n-am putut să țin mänie
Că n-am avut, părinte, cui,
Măcar mi-au tot făcut-o unii!
Și n-am fost slab și nici fricos:
Pe opt ți-i dau grămadă jos
Dar m-am ferit să-mi fac ponos
Cu toți nebunii.
O dată numai... P-un flăcău
L-am dat de ziduri, pentr-o fată
A doua zi a prins deodatä
La plug în deal să-mi pară rău,
Și nici la boi n-am dat mâncare
Și-n brazdă plugul l-am lăsat
Și ca nebun am alergat
Pe dealuri, pe flăcău să-l cat
Să-i cer iertare.
Și nu mai știu... atâta-i tot,
Ba, taică, stai! E cu vecinul.
Pe palme m-alinta creștinul
Și drag m-avea ca pe-un nepot...
Și eu i-am sărutat nevasta!
EI moș, ea o copilă-abia.
Mi-a fost și milä, cum plângea,
Și, Doamne, ochi frumoși ce-avea
Păcat e asta?
Dac-am uitat ceva să spui,
Mi-e martur Dumnezeu, părinte,
C-am spus ce mi-a venit în minte
Și-oi spune tot, în fața Lui!
Și-acum canon... îl știu anume!
A fost așa, și n-aș cârti:
Canon e că nu pot trăi!
Și-ntr-altă lume n-o mai fi
Ca pe-astă lume.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre soție, poezii despre nebunie, poezii despre căsătorie sau poezii despre arat
Mesaj elucubrant
Aș vrea să-mi bucur ochii de frumos,
Dar ce știam că e frumos, dispare,
Îmi strigă-n față lumea că-i pe dos,
Iar eu sunt ultimul naiv sub soare
Și simt că adevărul ei mă doare,
Mai rău ca jurământul mincinos.
M-aș bucura de liniște în tihnă,
Dar tehnica permite astăzi totul
Și poa' să-ți fure dreptul la odihnă
Orice cretin care-și marchează locul,
Bufnind cu decibeli să-și facă moftul
Sau găurind pereți c-o bormașină.
Vreau să mă bucur azi de poezie,
Dar nu-i percep solia tulburată.
Mă simt deștept, lovit de nerozie
Ori cel mai prost de pe planeta toată,
Că nu mă știu de-a bunul gust în artă
Și... nu știu ce cu toții par să știe.
Vreau să mă bucur astăzi de lectură,
Dar textele îmi par sofisticate.
Mă simt ca un ogor fără cultură,
Chiar de-am citit din când în când o carte
Așa ca amator de belle-arte,
Convins fiind că e literatură.
Vrând să mai uit de grijile mundane
Și de coditian să mă mai scutur,
Mă plimb aiurea singur pe maidane,
Dar văd realitatea și mă tulbur,
Hipnotizată parcă de ecrane
Prostimea butonând deșteptofoane...
Mă bucur, că nu pot să mă mai bucur.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre realitate, poezii despre promisiuni, poezii despre poezie, poezii despre plimbare sau poezii despre planete
Zbor
În preajma lui
simt că prind aripi!
Cuvintele,
un cântec îmi devin!
În preajma lui mă simt
femeie,
iubită cum n-am fost
nicicând!
Și-n clipa când, mă ia de mână,
cu drag privirea-mi
căutând
mă simt, pe viață mai stăpână
și mai bogată-atunci mă simt!
În preajma lui simt
că prind aripi
Și-n zboru-acesta râd și plâng.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre femei, poezii despre devenire sau poezii despre cuvinte
Bucla istoriei...
mă întreba deunăzi un român
stând amândoi la coadă la consulatul din Roma
dacă mai am pe cineva sau ceva în țară
și-am răspuns deodată
păi
în țară am
cum să nu
am o țară
când va emigra România din mine
voi fi poate undeva prin Carpați
cu pașaportul în regulă
ștampilat de cei care au imigrat acolo
și învață acum româna
pentru a se înțelege cu râul
ramul
atunci
le voi arăta urmele eroilor neamului
scrijelite ca pe un răboj
în sângele meu
vor da să-l bea și li se vor face buzele
sare
până una alta am ajuns
la rând la consulat -
n-o mai fi mult până când
țara va putea spune că târziul ei
a venit în ziua plecării mele
însă prea
nu există
mereu mai rămâne o perspectivă
întoarcerii
de asta eu pe aici
nu caut să beau
niciun strop de sânge străin
oricât de eroic le-a fost neamul
or să mă întrebe străinii găsiți în țara mea
dându-mi pe ascuns din sângele lor
mie de ce nu mi se fac buzele sare
și de ce
tot arunc orologiile
în foc
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre sânge, poezii despre relații internaționale, poezii despre eroism, poezii despre râuri, poezii despre patrie, poezii despre istorie sau poezii despre imigrație
Atingeri de-ntuneric
Te visez, uneori, și mă-ntreb de ești tu
tot cea care-a răspuns, mai demult, cu un "Nu"
la-ntrebarea: "De ce îmi faci visul un chin,
și mi-l strici cu furtuni când e-atât de senin?"
Îmi tot spui că nu ești, dar te simt, nu mă-nșel,
chiar de nevinovată-mi apari, ești la fel:
ai aceeași răceală în suflet și-n ochi,
ai privirea cu care se-aruncă deochi.
Nu te-aștept, dar îmi vii, nu mi-e frică, și-mi e,
te-aș goni de-aș putea și din vis, și din... ce?
Nici nu știu cât, în viață, de-adânc mi-ai pătruns,
dar cu negru, prin mine, știu sigur c-ai uns
Și tot caut lumina, îmi caut puteri
să încerc să mă curăț, să fiu cel de ieri,
fericit, cum am fost, și să nu mă gândesc
la nimic ce mi-ar face un rău, cât trăiesc.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre frică, poezii despre fericire sau poezii despre curățenie
Atingeri de-ntuneric
Te visez, uneori, și mă-ntreb de ești tu
tot cea care-a răspuns, mai demult, cu un "Nu"
la-ntrebarea: "De ce îmi faci visul un chin,
și mi-l strici cu furtuni când e-atât de senin?"
Îmi tot spui că nu ești, dar te simt, nu mă-nșel,
chiar de nevinovată-mi apari, ești la fel:
ai aceeași răceală în suflet și-n ochi,
ai privirea cu care se-aruncă deochi.
Nu te-aștept, dar îmi vii, nu mi-e frică, și-mi e,
te-aș goni de-aș putea și din vis, și din... ce?
Nici nu știu cât, în viață, de-adânc mi-ai pătruns,
dar cu negru, prin mine, știu sigur c-ai uns
Și tot caut lumina, îmi caut puteri
să încerc să mă curăț, să fiu cel de ieri,
fericit, cum am fost, și să nu mă gândesc
la nimic ce mi-ar face un rău, cât trăiesc.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vara amintirilor
Vine un parfum de tei, de dimineață
Așa cum venea din teiul de acasă
Simt, parcă, un fior de viață
Și gândul meu aleargă, nu mă lasă...
Și-acum văd teiul nostru de-altădat'
Când puneam ramuri pe la porți, de sărbătoare
De Hramul Bisericii din al meu sat
Când așteptam Duminica cea Mare.
Parcă văd macii ce mă sărutau prin grâne
Și spicele care dădeau, vara, în pârg
Să mă rostogolesc și-acum îmi vine
Când amintirile, în mine, curg...
Mai văd și dascălii din școala mea
Care, cu drag, mi-au pus slovele în mâini
Astăzi, n-a mai rămas din ea
E-o altă școală, dar cu copii puțini.
Și gârla de pe vale-a mai secat
Și nici urme de copii nu se zăresc
Acolo, era un cor de broaște pe-nserat
Era demult, dar încă mi-amintesc...
Și-acum m-așteaptă-n poartă același tei
Mai văd și iarba din ogradă pân-la brâu
Știu că acolo au trăit părinții mei
Ei nu mai sunt, de asta e pusiu...
poezie de Lucia Guriță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre tei, poezii despre amintiri, poezii despre sărbători sau poezii despre mâini
Viața e frumoasă!
Am coborât la malul râului
Și m-am așezat lângă edec.
Am încercat să gândesc, dar n-am putut,
Așa c-am sărit cu gândul să mă-înec.
Dar am țâșnit la suprafață și-am țipat!
Apoi, din nou am încercat să-mi vin de hac!
Dacă apa n-ar fi fost atât de rece
Poate că aș fi reușit s-o fac.
Dar era Rece în acea apa! Era rece!
Mai târziu, m-am urcat pe turn
La douăzeci de etaje înălțime.
M-am gândit la copilul meu
Și-am crezut c-o să sar, că s-a zis cu mine.
Am rămas acolo și am țipat!
A fost cât pe-aci, cât pe-aci să-mi vin de hac!
Dacă turnul nar fi fost atât de înalt
Poate că aș fi reușit s-o fac.
Dar eram atât de Sus! Atât de Sus!
Acum, dacă tot sunt aici și în viață,
Presupun că a trăi este firesc.
Aș fi putut muri din dragoste
Dar am fost născut ca să trăiesc,
Așa că-o să-mi mai auzi țipetele,
O să mă mai auzi spunând că-mi vin de hac.
Nu m-aș simți însă bine, draga mea,
Să te știu tristă fiindcă-am reușit s-o fac.
Viața-i frumoasă ca un vin spumos! Viața-i frumoasă!
poezie clasică de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime sau poezii despre naștere
Ploaia citadină
Iubito, ploaia citadină
Îți jur că-i singura de vină
De n-am ajuns la timp la tine!
Dar hai să-ți spun ce-a fost, mai bine:
Ferice am pornit de-acas',
Cu gândul că un ceas de-mi las
Eu sigur o s-ajung lejer.
Dar ce să vezi? Pornit din cer,
Potopul ăsta diluvian
Făcu din București lighean,
Umplut cu apă până-n buză...
Și nu-nțeleg de ce te-amuză
Sinistrul tocmai ce-a trecut,
Când nici măcar nu l-ai văzut.
S-au rupt deasupra-mi nori ca dracu'
Și-n Colentina doar cu bacu'
Puteai cumva să traversezi.
Dar cum nici bac nu ai să vezi,
Am deviat de la traseu
Sperînd că poate-n drumul meu
Voi da de-o stație de metrou.
Însă m-am poticnit din nou,
Căci fără de-a avea costum
Nici de scafandru nu sunt bun,
Să pot ajunge pe peron
La submarin. Metrou, pardon.
Deja simțind c-am să cedez.
Mi-am revenit cu-n maidanez
Care, mișcîndu-și iute coada
M-a implorat să îl trec strada,
Temîndu-se destul de tare
De balta ce-i stătea în cale.
Era trecut de și jumate.
Cobor la Universitate
Să ies la Colțea. Dar să pot,
Pentru că vezi, pasajul tot,
Se preschimbase în piscină,
Cu apă-atăt de cristalină
Că îți venea să uiți de tine
Făcînd vreo două-trei bazine...
Încerc să mă adun mai bine,
Și o pornesc din nou spre tine,
Mergînd afară prin calvar.
Dar doar ce văd pe trotuar
Pescari ieșiți cu scule rare,
Deciși să facă o-ncercare
Să vadă, balta gratuită
De nu-i cumva mai pricopsită
Ca balta de la Tîncăbești.
C-atunci rămân la București.
Și uite cum se lasă seara
Până s-ajung în Ilioara
Să-ți văd iubito chipul drag,
Pe care sper c-o să-l împac
Spunîndu-ți sincer ce-am pățit,
Cu-acest potop nefericit.
poezie satirică de Mihai Manolescu (26 mai 2012)
Adăugat de Mihai Manolescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre draci, poezii despre universitate, poezii despre sinceritate, poezii despre ploaie sau poezii despre pescuit