+asta+i +viata +adevarata

Ce este viaţa?

Este lirismul şi fondul cel mai adânc al Creatorului, însă omul a transformat-o într-o dependenţă totală de aspiraţii meschine şi anoste unde rutina devine adevărata închisoare a vieţii. Alergăm fără ţintă spre a acţiona sau gândi întotdeauna într-un singur mod când ar trebui să alergăm spre iubire pentru a ne depărta de catastrofele interioare.

Sensul existenţei noastre impune orice câştig de ordin spiritual pentru a fi cu adevărat bogaţi. Să faci ceva în lumea asta nu baţi în retragere într-un colţ izolat pentru că asta înseamnă renunţare.

Din viaţa rece a întunericului au răsărit stele, dinamismul şi forţa Universului – spun oamenii de ştiinţă – dar oare viaţa rece a întunericului nu este partea nevăzută a divinităţii?

Camelia Opriţa în Alergând spre iubire, fugim de catastrofe interioare
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la puţin la mai mult

De ieri suntem orăşeni, s-ar părea, oameni de vază,
Dar am fost aduşi aici pentru o banală pază
Cu obiective fixe şi trasee principale,
Pentru primiri, ca în ţară, dresăm procese-verbale.
Ca să facem şi noi ceva şi să nu stăm chiar degeaba,
Pentru că-n realitate, altfel se prezintă treaba.
Nu e nimic de păzit, nu-i nimic de folosit...
Şi de ar fi fost ceva, războiul a irosit.
Ce n-a putut fi cărat, a fost distrus chiar aici
Considerând inamicul că noi suntem inamici,
Că suntem invadatori, ocupanţi, cotropitori
Şi ceea ce e mai rău, şi josnici jefuitori.
Aşa ceva nu e just, ba este chiar duşmănos,
Ne aşteptam şi aveam dreptul să ne primească frumos,
Pentru că suntem aduşi să fim eliberatori,
Pionii unei noi ordini, civilizaţi, reformatori.
De aceea ne şi miră de ce atât de multă ură...
Nemţii poate, nu pot zice, deşi spun că ia, nu fură.
Ciordim şi noi câte ceva, mai mult ce e de mâncare,
Aşa este în război... ce apucă fiecare.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Furtuna - Jurnal de război în versuri (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Oprita din Cuvântul din lumina condeiului - WordPress.com (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caravanserai

Am traversat nisipurile
prin oaze mi-am aşternut poemele şi iubirile
prin DUMNEZEU mi-au înverzit binecuvântatele insule

Eu nu călătoresc prin lumea asta
ci prin constelaţii divine
mi-am petrecut ultimele vieţi
iubindu-mă cu duhurile nisipurilor
lăsându-mi sângele prin temple de aur
colecţionând idoli, înălţând castele
să-mi adăpostesc propriile vise

Deasupra mea bântuie amorurile
cu aripi de ulii
prădându-mă, hrănindu-se din mine cu lăcomie
trupul meu e o adevărată Agora
unde prinţii poposesc la lăsarea serii
şi mai pun câte-o cărămidă
pe Altarul Soarelui

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Beatrice Chesca (30 septembrie 2010)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru părinţii mei

M–am născut de ziua mea,
Era noapte, frig, ningea...
Însă mie mi–a fost bine,
C–a fost mama lângă mine.

Nici tata n-a stat departe,
A stat tot timpul lângă noi,
Şi zic eu că–n acea noapte,
Am fost născut de amândoi.

Au constantat că–s tare dulce,
Că nu sunt ca alţi copii,
C–am să fac în viaţă multe,
Şi nu doar "năzdrăvănii".

Sincer, părinţi ca ai mei,
N–au mai existat vreodată,
Vă spun asta cu temei,
Şi jur că–i adevărată.

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Constantin (27 august 2006)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi... în nopţile cu lună, când perechile de lebede stau faţă-n faţă, privindu-se cu dragoste, iar eu sunt în mijlocul lor, viaţa mi se pare minunată... Asta nu înseamnă că nu visez la un lac curat, limpede, cu malul de aur de pe care mă priveşte şi mă admiră un adevărat prinţ sau o adevărată prinţesă...

Emilia Plugaru în Broscuţa Veruza şi floarea de nufăr
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa plătim la despărţire

Când ceasul biologic încetează să mai bată,
tu trebuie să înţelegi, că e dusă a ta soartă.
Că din lumea adevărată, tu de mult ai dispărut,
că în lumea nefiinţei, prea devreme ai trecut.
Dacă nu te-ar fi răpus, o pârdalnică de boală.
ai fi rămas mai mult timp, în viaţa asta reală.
Ai plecat acolo sus, unde Dumnezeu te cheamă
Şi te-a aşezat în rând, cu toţi oamenii de seamă.
Când sufletul se desparte, de fiinţa unde a stat,
pe pământ rămâne trupul, duhul la cer s-a înălţat.
Aşa plătim la despărţire, trăirea pe-acest pământ
şi aducem mulţumire, Creatorului cel Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul iubire este folosit greşit. Pentru mine, iubirea adevărată este echilvalentul spiritului din noi. Atunci când descoperim iubirea adevărată, nu facem decât să descoperim rezervorul uriaş de iubire şi lumină din noi. Majoritatea oamenilor, însă, numesc iubire atracţia dintre un bărbat şi o femeie care, deşi este o etapă importantă în viaţa noastră sau o sursă de satisfacţie, este foarte departe de a fi iubire. Există pasaje în cultura omenirii care descriu iubirea spirituală, iar oamenii cred că aceasta trebuie reprodusă în relaţii de cuplu, ceea ce este o sursă mare de nefericire. Ceea ce accentuează nefericirea oamenilor este că ei aşteaptă această iubire spirituală de la alţi oameni, parteneri de cuplu sau membri ai familiei şi nu înţeleg că nu o vor primi niciodată decât în doze mici pentru că nimeni nu este dator să îţi dea iubirea lui. Ţi-o dă dacă are dispoziţia necesară. Iubirea nu e doar o persoană, iubirea e pentru tot ce e viu. Tu eşti responsabil de iubirea ta, adică de spiritul din tine. Fiecare cu spiritul şi iubirea lui. Da poţi într-o relaţie să îţi reverşi această iubire spirituală şi necondiţionată asupra partenerului, dar asta se va întâmpla când vrei tu, nu când vrea partenerul.

Pera Novacovici în Cartea Alfa, Vol. III - Mentor şi Discipol
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul I

Păn Vlad Vodă pe ţigani armează,
Asupra lor Urgia-întărâtă
Pe Sătana, ce rău le urează,
Întracea luându-ş' de drum pită,
De la Flămânda pleacă voioasa
Ţigănimea drept cătră-Inimoasa.

Musă! ce lui Omir odinioară
Cântaşi Vatrahomiomahia,
Cântă şi mie, fii bunişoară,
Toate câte făcu ţigănia,
Când Vlad Vodă îi dete slobozie,
Arme ş-olaturi de moşie,

Cum ţiganii vrură să-şi aleagă,
Un vodă-în ţară ş-o stăpânie,
Cum, uitându-şi de viaţa dragă,
Arme prinsără cu vitejie,
Ba-în urmă-îndrăzniră ş-a să bate
Cu murgeştile păgâne gloate,

[...] Citeşte tot

cânt de Ion Budai-Deleanu din epopea Ţiganiada (1800)
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!