+apa +moarta

Sunt lângă tine...

Sunt lângă tine, te iubesc
Şi văd cum altul te sărută,
Şi-n loc să ţip, eu vă zâmbesc
C-o bucurie prefăcută.

Ca şi cămila sunt, ce poartă
Prin largi pustiuri africane
Apa întregii caravane
Şi ea de sete pică moartă...

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miere şi sare

O traistă cu trucuri – nu-i aşa?
Şi-o partidă jucată de nişte fiinţe linguşitoare?
Dacă eşti priceput la jonglat c-un pachet de cărţi
sau la aruncatul zarurilor – asta ajută?
Dacă poţi spune bancuri şi fi un bun pretenar
şi poţi face impresie – asta ajută?
Când băieţii se întâlnesc cu fete sau fetele se întâlnesc cu băieţi –
ce ajută?
Toate ajută: fii plăcut, dar nu prea plăcut,
fii rezervat, fii sfios, misterios, dar numai aşa şi-aşa;
apoi uită tot ce-ai auzit vreodată despre dragoste
pentru că-i bronzul verii şi degerătura crivăţului
şi vine cum vine vremea, iar tu nu poţi schimba asta;
vine cum a venit chipul tău la tine sau picioarele tale
şi felul în care păşeşti, vorbeşti, îţi ţii mâinile sau capul –
iar tu nu poţi schimba asta – tu doar aştepţi şi te rogi.

Există vreun fel în care poţi măsura dragostea?
Da, dar mult prea târziu,
atunci când bătăile inimii tale au parcurs

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară moldavă

Sară lină şi domoală...
Norii duc lumină'n poală.
Peste lan, a prins să curgă
Apa veacurilor murgă.

Boii, bând, răsfrâng în iazuri
Truda grea de pe grumazuri.
Şi-i atâta necuprins...
Numai zare, – numai brâe, –
Parcă Dumnezeu a'ntins
Plutitoarea lui tămâie.

Sub lumina ca o veghe,
Ţara s'a culcat pe zeghe.
Peste anii ei cei mulţi,
Ca o turmă fără număr,
Au trecut români desculţi
Robi cu soarele pe umăr. –

Svon adânc, ecou rotat, –

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din Însemnări ieşene", Anul II, vol. IV, nr. 17-18, 15 septembrie 1937, p. 237-238
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de decembrie

Pustie şi albă e camera moartă
Şi focul sub vatră se stinge scrumit
Poetul, alături, trăsnit stă de soartă,
Cu nici o scânteie în ochiu-adormit
Iar geniu-i mare e-aproape un mit
Şi nici o scânteie în ochiu-adormit.

Pustie şi albă e-ntinsa câmpie
Sub viscolu-albastru ea geme cumplit
Sălbatică fiară, răstriştea-l sfâşie,
Şi luna-l priveşte cu ochi-oţelit
E-n negura nopţii un alb monolit
Şi luna-l priveşte cu ochi oţelit.

Nămeţii de umbră în juru-i s-adună
Făptura de humă de mult a pierit
Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună
Chiar alba odaie în noapte-a murit
Făptura de humă de mult a pierit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua-nvierii

E soare-n cer şi cântec de clopote e-n sat
Biserica e plină de cei cari au plecat
Din zori şi de cu noapte, din dealuri şi cătune
Sunt Paştele! Văzduhul e parc-o rugăciune,
Şi totu-i sărbătoare pe deal şi pe câmpii,
Cu flori şi cu izvoare, cu glas de ciocârlii:
El, El dă zilei farmec şi farmec dimineţii,
El morţii dă repaos, dă dragoste vieţii!

Dar colo într-o casă la margine de sat
Nevasta nu-şi găsise nici vreme de-mbrăcat,
Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii.
Cu faţa pustiită de viforul durerii
Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat
În leagăn. Capu-i veşted îi geme răzimat
De-o dungă răbdătoare, cu mâinile sub dânsul.
Ea, veselă de-a pururi, abia ştiu ce-i plânsul
În zilele fetiei, şi-un gând o-nsenina
De când e măritată: că Domnul îi va da
O fată, drăgălaşă, cu ochii de cicoare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul V

Lăsând acele umbre şi plecând,
urmam deci urma dulcelui meu duce,
când, dindărăt, cu mâna arătând,

un duh: — "Ia vezi, că parcă nu străluce
lumina-n stânga celui de desupt
şi ca şi-un viu el pare-a se conduce!"

Când m-am întors, văzui că ne-ntrerupt
fixat eram de-a lor căutătură
eu, eu şi jos al zilei luciu rupt.

Atunci Virgil: — "Ce gând nebun te fură,
încât şi-urcării-acum zăbavă-ţi face?
De-aceşti de-aici ce-ţi pasă ce-şi murmură?

Urmează-mă, iar ei şoptească-n pace!
Fii tare ca un turn ce nu-şi clăteşte
coroana-n vânt, de-ar bate-oricum îi place.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XIV

Spre cerc din centru, şi spre centru vine
din margini apa în rotundul vas,
precum o mişti de-afară, ori din sine;

acestea ce le spui mi-au şi rămas,
venite-n gând deodată când tăcut-a
şi duhul plin de glorie-al lui Tommas,

prin faptu-asemănării, căci făcut-a
la fel şi el vorbind, şi Beatrice,
căci, după el, ea astfel început-a:

— "Acesta are zor, deşi n-o zice,
şi nici vorbind, dar nici nu se gândeşte,
să afle şi-alt un adevăr de-aice.

Să-i spui de focul, cel ce vă-nvăleşte
substanţa voastr-aici, va rămânea
etern la voi cum astăzi vă-nfloreşte,

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

După plecarea mea

Nu veni când voi fi moartă
Să-mi stai alături lângă movila gri;
Şi nici n-aduce narcise înflorite
În amintirea iubirii care-a fost;
Eu nu voi fi acolo.
Acolo nu vei putea să mă găseşti.

Eu te voi vedea în ochii
Copiilor pe stradă;
Mă voi apleca să te-întâlnesc în fremătul de ramuri
Al copacilor năvălind în floare
Şi te voi mângâia cu aerul învolburat
Al furtunilor de vară;
Îţi voi da putere să-ţi continui urcuşul
Pe colinele veşniciei;
Îţi voi răcori trupul obosit în felina
Apă curgătoare a râurilor limpezi;
Îţi voi încălzi mâinile generoase şi trudite în lumina
Focului aprins iarna în cămin.
Te voi alina cu uitarea adusă, strop cu strop,

[...] Citeşte tot

poezie de Juanita De Long, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţături cu voce fără glas

Tot ce-am tăcut la timpul meu se frânge,
Tăcerea n-are nume şi nici vârstă...
Inima e cea care le strânge,
Iar trupul e cel care le gustă.

Roade-nveşmântate în pământ murdar,
Cerul mi le-a dat să mă hrănească...
Şi a curs un timp pân' am ajuns la dar
Şi-am înţeles apoi că el o să mă crească.

Am fost o vină dintr-un neam nebun
Şi ispăşit-am vremuri infernale...
Dar dintr-un rău, Bine-am ştiut s-adun
Scriindu-mă prin ale vieţi jurnale.

Tăcerea mea e moartă când n-au rămas cuvinte
Şi trupul îmi vorbeşte când vocea n-are glas...
Fost-am peste viaţă de nunţi şi de morminte
Şi-am ajuns în ceasul care-a mai rămas.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada închisorii din Reading

I

N-avea veşminte stacojii
Cu vin şi sânge scrise,
Ci vin şi sânge-avea pe mâini
Atunci când îl găsise
Cu fata moartă ce-o iubea
Şi-n patu-i o ucise.

Mergea-ntre paznici, îmbrăcat
In sur costum ca ceaţa ;
Bonet vărgat purta pe cap ;
Schimonosindu-i faţa ;
Dar n-am văzut nicicând un om
Privind mai lacom viaţa.

Nu, n-am văzut nicicând un om,
Sau vreun prizonier,
Holbat la peticul de-azur
(Ocnaşii zic că-i cer),

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Constantin Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!