Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Seară moldavă

Sară lină și domoală...
Norii duc lumină'n poală.
Peste lan, a prins să curgă
Apa veacurilor murgă.

Boii, bând, răsfrâng în iazuri
Truda grea de pe grumazuri.
Și-i atâta necuprins...
Numai zare, – numai brâe, –
Parcă Dumnezeu a'ntins
Plutitoarea lui tămâie.

Sub lumina ca o veghe,
Țara s'a culcat pe zeghe.
Peste anii ei cei mulți,
Ca o turmă fără număr,
Au trecut români desculți
Robi cu soarele pe umăr. –

Svon adânc, ecou rotat, –
Gura freamătului mușcă:
Clocotind îndepărtat,
Lung harapnicul împușcă...

Car cu boi, alene tras,
Merge cu tălanga'n pas.
Bate'ncet și pe'ndelete
Toaca roților încete, –
Parc'așează'n urma lui
Pace plină de cățui,
Cârduri de urechi ce-ascultă
Și câmpie multă.... multă...

... Cine s'a oprit s'ntreme
Basmele, pe lângă foc?
Ca la un sfârșit de vreme,
Veacurile stau pe loc;
Și'n lumina asta moartă,
Peste ierburile vii,
Numai liniștea se poartă,
Plină de hulubi târzii...

Ce minuni roiesc în hău?
Pe ce creștete de munți,
Ard, în'noaptea lor de tău,
Stelele, cu ochi mărunți?

De pe culmea ei, pădurea,
Plimbă buciumul pe-aiurea...
Aplecate pe oblânc,
Dealurile dorm cu totul;
Apa fură cer adânc, –
Crengile și-apleacă botul,
Greerii, ca un îngân,
Parcă și-au rărit îndemnul...

... Numai stelele rămân
Sfârâindu-și undelemnul.

poezie celebră de din Însemnări ieșene", Anul II, vol. IV, nr. 17-18, 15 septembrie 1937, p. 237-238
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

George Topîrceanu

Balada morții

Cobora pe Topolog
Dintre munți, la vale...
Și la umbra unui stog
A căzut din cale.

În ce vară? În ce an?
Anii trec ca apa...
El era drumeț sărman
Muncitor cu sapa.

Oamenii l-au îngropat
Într-un loc aiurea,
Unde drumul către sat
Taie-n lung pădurea.

Și de-atunci, lângă mormânt,
Plopi cu frunză rară
S-au zbătut ușor în vânt,
Zile lungi de vară.

Soarele spre asfințit
Și-a urmat cărarea.
Zi cu zi l-au troienit
Vremea și uitarea.

Dimineața ca un fum
Urcă pe coline,
Zvon de glasuri dinspre drum
Până-n preajmă-i vine.

Peste vârfuri lunecând
În argint, condurii
Înfioară când și când
Liniștea pădurii...

Numai colo-ntr-un frunzar
Galben în lumină,
Stă pe-o creangă de arțar
Pasăre străină.

Stă și-așteaptă fără glas
Parc㠗 măsoare
Cum se mută, ceas cu ceas,
Umbra după soare...

*

Astfel, tot mai neștiut
Spre adânc îl fură
Și-l îngroapă-n sânu-i mut
Veșnica Natură.

Vara trece; pe cărări
Frunza-n codru sună.
Trec cernite înserări,
Nopți adânci cu lună.

Iar când norii-nvăluiesc
Alba nopții Doamnă,
Peste groapa lui pornesc
Vânturi lungi de toamnă...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.
Gheorghe Gurău

Elegie de sfârșit...

Bogdaproste șade că vină
Întuneric peste zi lumină
Lună peste soare arzător
Ce mai pleacă lumea în decor...

Stele peste razele rebele
Ultimă suflare peste cele
Ce adânc se-întunecă și zbor
Infinit lipsit de viitor...

Norii peste cer cer înseninat
Licărire cu.... ultimul plecat
Plâng și se revarsă-n voia lor
Lacrimi în amonte de izvor...

Ceață peste limpezirea-n zare
Fumul de tămâie lumânare
Ce frumos aduse-s din topor
Între verbul a trăi și mor!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

E timpul iernii să revină...

e timpul iernii revină
dintr-un concediu prelungit,
lăsându-și albul și-a lui vină,
să se așeze pe trecut

să se așeze peste dealuri
și peste câmpuri, peste munți,
să se amestece cu valuri,
fulgii zboare unduiți

se-aude iarna cum revine
cu scârțâit de ger pătruns,
cu nopțile cu lună plină,
cu-al ei pustiu ce a ajuns

e timpul ei sortit de sensuri,
de rătăciri duse de vânt,
e timpul urmelor de versuri,
lângă un foc călduț și blând

e iarna albă înnoptată,
e iarna albă peste zori,
pe cer sunt stelele de gheață,
ciulinii înfloresc fulgite flori

pădurea iarăși se îmbracă
cu haina albului de nea,
norii din cer încet revarsă,
prea albii pufi de catifea

e timpul iernii revină
și toamna tremura de frig,
sub streșini păsări se adună,
pe jos e alb ca țipirig

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sfaturi utile

Viața este darul desăvârșit dat de Dumnezeu,
bucură-te pentru viață!
Soarele este lumina lui Dumnezeu,
bucură-te de căldura și lumina lui!
Stelele sunt ochii lui Dumnezeu,
bucură-te de strălucirea stelelor!
Natura este creația lui Dumnezeu,
bucură-te de binefacerile naturii!
Aerul este suflul prin care Dumnezeu ți-a dat viață,
bucură-te de aerul pe care îl respiri!
Râul este cristelnița în care Dumnezeu a botezat omul,
bucură-te de susurul apelor! Apa îți potolește setea.
Răcoarea codrilor este adierea prin care Dumnezeu ți-a dat mișcarea,
bucură-te de răcoarea codrilor!
Dumnezeu ți-a dat lumina zilei ca să ta orientezi în viață,
bucură-te de lumina zilei!
Dumnezeu ți-a dat liniștea nopții,
bucură-te de liniștea nopții! Ea îți odihnește sufletul.
Bucură-te de toate în puținul timp pe care îl petreci pe pământ!
Numai astfel vei pute sune că trăiești.

poezie de (ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ion Untaru

Frunzele pădurii

Frunzele pădurii
Tremură cu toate
Trec iarăși pandurii
Cu flintele-n spate

Lacrima, obida
Codrului adânc
Călăreț cu șaua
Noaptea la oblânc

Zare detunată
Plânge un ecou
Parcă dintr-odată
Într-un alb halou

Drumuri care poartă
Muntele pe cale
Dacă se prăvale
Zodia din toartă

Mieii prind zburde
Colb înalt pe uliți
Vin păduri de suliți
Lefegii cu durde

Cercul se tot strânge
Veșnic peste gloată
Birul să și-l poată
Plăti și cu sânge

Chingă de nevoi
Vânt uscat adie
Doamne, ce urgie
Bate peste noi!

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Apusul

La poala codrului aflat în față

măceșii care-abia au înflorit

sub adieri fecunde se răsfață

cu crengile plutind în asfințit.

Surprinsă de plăcuta adiere,

cu frunzele făcute evantai,

pădurea cântă ode de-nviere

apusului ce trece peste plai.

Copacii-adună ultimele raze,

cu ramurile-ntinse către cer,

din frunze cad mirifice topaze

pe tufele cuprinse de mister.

Sfârșitul zilei parcă te îmbată

cu liniștea adâncă ce coboară

din soarele rămas numai o pată

pe marginile boltei ca de ceară.

Te strâng înfrigurată lângă mine,

cu trupul te apăr de năluci,

iar tu obrajii-n palme mi-i apuci

și mă săruți adânc printre suspine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Secretele îngerului

Un înger bun a venit în noaptea asta,
iar eu priveam la fereastră stelele
și îngerul a venit pe pământ
din lumea lui albastră și întunecată
să-și întindă aripile peste noi,
care eram prinși în vraja tăcerii.
În visul tău de demon sfânt
cauți -mi aperi rațiunea mea cea vastă,
în noaptea cu multă durere și suspin,
apoi vreau mă strângi la pieptul tău
uit de durere și din nou prind putere,
farmece și vraji dispară la lumina lunii
ce apare cu limbi de foc și cercuri aurii
la o distanță mică de șoaptele tale
cu umbre secrete și vise iubite,
peste tristetea mea o stea se ridică
și luna apare și ea împlinită cu lacrimi de foc
luminând fața ta înmărmurită
de multă dragoste împlinită.

poezie de (8 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Silvia Goteanschii

DUMNEZEU S-A ASCUNS

drumurile noastre duc spre nicăieri
în visul unui elefant
în care s-a ascuns Dumnezeu
în apa în care mi-am spălat sufletul
dimineața

nu vă apropiați
sunt plină de foc
sunt peste tot
ieri noaptea am aprins pădurea
Domneasca

am nevoie de ger crunt
-mi îngheț creierul

apoi ard iar
ca un trandafir

mă pui la butonieră

am nevoie de cer grunt

în plecarea mea care durează la nesfârșit
simt pașii universului cum calcă
și oamenii reci zornăind în burta lui

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O iubire spulberată

O floare de păpădie
s-a deschis de dimineață
când voios soarele-adie
și o mângâie pe viață.

Și pe câmpul înverzit,
multă vreme-a strălucit,
dorindu-și mereu stea
numai în lumina sa!

Dar, pe cer s-au adunat
norii care-au speriat
bănuțul ei aurit.
Chiar și vântul a venit

din senin, fără de veste
și-a făcut-o de poveste,
spulberând-o-n patru zări,
peste alte șapte mări.

Pufuleț de păpădie,
tu, ce zbori din loc în loc,
cine soarta ți-o știe
și cine-i al tău noroc?

Cine te va prinde oare
te-ascundă-n al lui sân?
O fi un om bun sau poate,
unul rău, chiar și hapsân?

poezie de din Secvențe în alb și negru (14 februarie 2011)
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada omului de rând

Zori de zi plini de miresme…
Noaptea fuge din ferestre,
Soarele sărută roua …
Cetățean de mâna-doua

Brusc, tresare-n așternut,
Gemând, saltă în șezut
Ochi-ncercănați și-i freac㠖
Poate somnul o să-i treacă.

Caută în jur posac:
“Amărât sunt și sărac
Fără râs și bucurii –
Dar bogat în datorii

La băcan, la lăptărie,
La fisc și la primărie,
Iar Uzina – bat-o vina! –
Mi-a tăiat de ieri lumina

Soarele sărută roua…
Cetățean de mâna-doua
Robotește cu mult sârg:
“Mâine, iară-i zi de târg

Și-o să-mbrac costumul vechi,
Îmi trag basca pe urechi
Și-o să mă înfund în birt
Să-mi ard sufletul cu spirt.

Să-mi ard sufletul și gura
Poate potoli-voi ura
Care-mi macină rărunchii –
Trupul, până-n vârf de unghii.

Și să uit că n-am parale,
Că mă plec cu greu de șale,
Că zadarnică mi-e truda
Și mă ostenesc de-a surda…”

Seară …zare arsă-n jar…
Stelele timid răsar
Luna râde-n colțul gurii
Peste zbuciumul făpturii.

Peste lucruri cade roua…
Cetățean de mâna-doua
Rar pășește către cas㠖
Truda, umeri-i apasă.

Ochii-i încrețiți de riduri
Cufundați-s în negre gânduri,
Și nu văd bolidul care
Iese-n trombă din parcare.

Doar un geamăt scurt – și gata!
Liniștea-și lățește pata
Peste zbuciumul făpturii…
Luna plânge-n colțul gurii,

Întuneric de tăciune
Tainic, nopții doliu pune
Stelele privesc mirate
O surată care cade.

Zori de zi plini de tristețe…
Când cocoși-și dau binețe
Soarele sărută roua…
Cetățean de mâna-doua

Liniștit stă în coșciug:
A scăpat de tras la jug
Și plecând dintre cei vii –
Nu mai are datorii.

Iar în casa cea de tin㠖
Nici că-i trebuie lumină…

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 10 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mihai Eminescu

La Bucovina

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ți romantic, munții în, lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.

Ale sorții mele plângeri și surise;
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic și ușor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură și cu dulci cuvinte
Îmi șoptesc de dor.

Numai lângă sânu-ți geniile rele,
Care îmi descântă firul vieții mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soarte mândră de-al meu nume­
Și de steaua mea.

Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare,
­Cânt-a nopții dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.

Atunci ca și silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, și nu tace,
Tremură ușor,
În fantazii mândre, ea își face cale,
Peste munți cu codri, peste deal și vale
Mână a ei dor.

Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeuna cînd gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nauri de suspine,
Bucovina mea!

poezie celebră de (1868)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Dimineața

I

Din soare,
Ca pe gura unei amfore prea plină,
Răsturnată
De pe-un umăr gingaș de virgină,
Dimineața
Toarnă din belșug lumină
Peste valea toată.

Și natura-n pripă deșteptată,
Parcă poartă pleoape amețite
De lumina ce-a venit deodată,
Peste dealurile adormite.

Jos în vale,
Văl subțire se adună
Dintr-un praf ce-a cărunțit în noapte,
Din tot praful străveziu de lună
Ce-a căzut pe grâurile coapte.

Nourași de ceață străvezie
Peste care, alb, seninul cerne:
Parcă-nsamnă niște albe perne
Pe un pat nestrâns care-ntârzie.

Peste satul încă adormit
Și pe valea iazului cu stuf,
Fumul dimineții liniștit
Se așază moale ca un puf.

Și prin vălul scânteierii roze
Nu te poți uita la răsărit;
E-acolo ceva nedefinit,
E cascada unei nebuloze.

II

Și Dimineața,
Stând încă în genunchi
Cu fruntea-i albă ridicată-n zare,
Ca pe gura unei amfore,
Din soare,
Toarnă din belșug lumină,
Mănunchi după mănunchi.

Și Dimineața,
Înseninăndu-și, de răcoare, fața,
Cu părul ei de aur, despletit,
Ridică amfora ei plină
Tot mai sus, -
Și-acum în picioare
Pe zarea de la răsărit
Toarnă mereu din soare
Până ce moare,
Cu fața la apus.

poezie celebră de din Floarea pământului (1920)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noapte asta

I.
liniște
în casă
noaptea
ca un păianjen
care
își țese
tenace
plasele
și
cade în ele
din solidaritate
cu mine

și numai noi
știm
cum e

II.
noaptea asta ca un ceai verde cu bergamot sau ca
o ferigă suverană făcându-și loc în sângele meu sau
ca un arbore de mătase
peste care dumnezeu trece cu un
foarfece de grădinărit
noaptea asta

perfectă
cu atât
cu cât i se cuvine
sau

III.
noaptea asta ca un nume pe care îl port în stomac
și de care s-au prins țurțuri de gheață
și parcă aș vrea îl mângâi și nu îmi găsesc
mâinile

și luna e albă ca o palmă peste care a nins și a nins
milenii

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Peste vreme - lui Mihai Eminescu

Pe lângă plopii fără soț,
Când trec seară de seară,
Îmi pun în buzunarul stâng
O floare - albastră, rară,

Iar blânda lună, peste deal
Așterne umbre fine
Tot repetând iubirii-n șoaptă:
"Rămâi, rămâi la mine!"

Și dacă stele bat în lac,
Lumina lor mă arde.
Pe lespezi triste de pământ,
Un suflet întins șade...

Adânc, în codrii de aramă
Aud glasu-ți divin.
Ești tu oare? Nu ești tu.
E umbra lui Călin...

Cutreier prin pădurea toată.
Aștept, dar nu mai vine!
Luceafăr blând, nemuritor,
Coboară tu la mine!

Și umple-mi de lumină viața,
Pe deal, seara când lasă
Iubirea îmbrace-ncet,
A lunii grea mătasă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ecoul gândurilor vii

Peste frunzele trecute, sub un cer ascuns de nori,
Trec și gândurile mele, trec și-ai vremii călători.
Se răsfiră peste ape, se privesc, se oglindesc,
Se alintă-n gânduri clipe, ani și gânduri își vorbesc.

Ce își spun? - o știe lacul, dar el tace, liniștit,
Și ecourile-ntoarce doar spre cei ce i-au privit
Apa cu oglinda-i clară dintr-o seară fără vânt
Și-au plecat să-și zburde-n lume viața plină de frământ.

Lacul... tace, dar, în taină, strălucește, uneori,
Când pe malu-i, mai pe sear㠖 rar se-ntâmplă și în zori –
Se așează o fecioară cu un flaut fermecat;
El, din unde, o-nfioară și-i reflectă ce-a aflat.

Cântul ei, ecou de gânduri, se înalță spre tării
Și, în clipe de-ncântare, gânduri noi dansează, vii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Ion Păun

Bărbatul

Peste iarbă și prin oase
Trec numai lumini de coase
Și prin gene de izvor
Trec numai bărbați de zbor...
Peste fum și nopți de scrum
Trec numai lumini de fum,
Peste trecere de sapă
Trec numai lumini de apă,
Tremurânde, tremurând
Ca lumina de pa gând,
Tremurânde, tremurat
Ca lumina de bărbat...
Și la moară și la plug
Trec numai bărbați de rug...
Și pe zări și pe sub zări
Trec numai bărbați călări,
Și pe mări și pe sub mări
Trec bărbsați de luminări...
Când se crapă noaptea-n două,
Trec numai bărbați de rouă...
Bărbătosul vin e vin
Când bărbatul brea senin
Și la toamnă de bărbat
Cad femei de sărutat
Peste iarbă și prin oase
Trec numai bărbați de coase
Și pe Dunăre de fum,
Trec numai bărbați de drum...

poezie de din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin PăunSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Topîrceanu

Balada munților

I

S-au ivit pe rând în soare,
Jos, la capătul potecii,
Turma albă de mioare,
Noatinele și berbecii.

Sunet de tălăngi se-ngână.
Sub poiana din Fruntarii,
Zăbovește-n deal la stână
Baciul Toma cu măgarii.

El se pleacă din cărare
Și tot leagă și dezleagă,
Cumpănește pe samare
O gospodărie-ntreagă:
Maldăr de tărhaturi grele
Cu desagi, căldări și pături,
de-abia pot sta sub ele
Doi măgari voinici alături.

Gata!... Baciul stă pe gânduri,
Peste frunte mâna-și duce.
Se ridică-n două rânduri
Și domol își face cruce.

Apoi cată lung spre creste
Și spre țarcurile goale...
Și convoiul, fără veste,
A pornit încet la vale.

*

Cerul și-a schimbat veșmântul.
Ploaia parcă stă -nceapă.
Printre brazi coboară vântul
Ca un foșnet lung de apă.
Adâncit în gânduri multe
Baciul stă și nu-și dă seamă
C-a rămas în loc s-asculte...

După el, călcând cu teamă,
Merg tăcuții lui prieteni
Prin sălbatice pripoare,
Pe sub poale verzi de cetini,
Pe potecă fără soare,
Ori străbat în pas alene
Luminișuri fără flori,
Singuratice poiene
Cu mesteceni visători...
Rar trezesc în a lor cale
Câte-o piatră sub copită.
Iar când drumul se prăvale
Jos, la coastă povârnită,
Calcă baciul ca pe gratii
Și-i strunește blând cu gura:
- Cătinel, feciorii tatii,
Ca să n-o pornim de-a dura!...

II

Astfel, turmă după turmă
Pleacă toamna de la stâni,
De rămân pustii în urmă
Munții singuri și bătrâni.

Astăzi ca și-odinioară,
Cât s-afundă-n vreme anii,
Ei văzură cum coboară
Pe cărări de plai ciobanii,
Când pe soare, când pe ploaie,
Vreme multă, fără număr,
Cu căciula lor de oaie
Și cu sarica pe umăr,
A' trecutului vii moaște
Peste care vremea crește, -
Culmea verde mi-i cunoaște,
Stânca sură mi-i iubește...

Iar în urma lor, pe sară,
Astăzi ca și alte dăți,
Lungă liniște coboară
Peste mari singurătăți.

Toamna cu-a ei albă frunte
Și cu galbenii-i conduri
A lăsat argint pe munte
Și rugină pe păduri.

La răspântii crește stogul
De foi moarte de curând.
Strigă-n vale Topologul,
Și-a lui larmă, când și când,
Ca o voce omenească
Până sus pe culmi tresare,
Preajma mută s-o trezească
Din senina ei visare.

Tot mai jos apoi se lasă
Poala norilor pe munte.
Vin din iarna-ntunecoasă
Zile lungi cu ploi mărunte.
Neguri dese-ncep cadă,
Se târăsc în jos pe plai.
Pe păduri se strâng grămadă
Falduri albe de buhai.
Brazii stau în nemișcare,
Printre ramuri ploaia pică, -
Nici o creangă nu tresare,
Nici un zbor de păsărică.
Numai ferigele ude,
Putregaiul și bureții
Își trimit miresme crude
În desimea groasă-a ceții.
Trunchiuri strâmbe, răsturnate
Scorburile și buștenii
Cu-a lor cioturi, pe-nserate
Umplu codrii de vedenii.

Sihla neagră se-nfioară.
Speriat, dintr-un hățiș
Pui sfios de căprioară
A ieșit la luminiș...
Cu blănița zgribulită
Stă și-ascultă nemișcat...
Vremea pare-ncremenită...
Brazii fruntea și-au plecat,
Spăimântați, ca pentru rugă:
Colo-n fundul curmăturii,
Dormitând pe-o buturugă
S-a ivit Muma-Pădurii...
Dar nu-i nimeni să-i zărească
Trupul hâd și deșirat,
Fața galbenă de iască,
Nasul – ciot de brad uscat.
Nici nu vede, nici n-aude,
Doar își scutură pe-o mână
Părul ei de vreascuri ude,
Fruntea plină de țărână.
Și cum stă cu ceața-n spate
Istovită lângă trunchi,
Rădăcini și crengi uscate
Îi atârnă pe genunchi.
Negurile-i sug puterea.
Ochii-i nemișcați și suri
Cheamă noaptea și tăcerea
Din adâncuri de păduri...

III

Și se duc pe nesimțite
Nopți pustii și zile reci,
Cum s-adună, putrezite,
Frunze moarte pe poteci.
Colo sus, culcat pe-o rână,
Stă Negoiul mohorât
Cu-a lui negură bătrână
Care-i ține de urât.
Fulgii-ncep apoi cadă.
Firea-și doarme somnul ei
Amorțită sub zăpadă...

Iar târziu, la Sfântu-Andrei,
Când cobori de la povarnă
Printre plopi subțiri și rari,
În senină zi de iarnă
Vezi departe munții mari
Cum își zugrăvesc în soare
Piscuri vinete spre cer,
Povârnișuri sclipitoare,
Brazi împodobiți de ger,
Atârnând ca niște salbe
Pe grumajii lor de stânci,
Peste plaiurile albe
Și prăpăstiile-adânci.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantina Gina Dumitrescu

Straie

În straiele dimineții
Coboară sufletul Lumină
Îmbrăcat în haine aurii
Și te patrunde cu Lumina-i caldă
A sufletului nemuritor.
Este Soarele ce poartă corona divină.
Pe-o stea stau și eu urcată,
Pe alta stai și tu prinsă
Cu o coardă din mătase albastră
Ce străbate oceanul verde
Cu munții albi, căi adînci
Și pajiști din stele.
Frumoasele straie împodobesc chipul
Cu panglici ce curg în vis,
Le strînge-n juru-i
Ca pe o fecioară plecată-n dor.
Privesc podobele plecate din cer
Ca pe-o coronă cristalină
Și mă contopesc cu Lumina
Cu Soarele, cu stelele și cu voi
Și stăm la cules de stele
În plină zi, cînd doar tu și eu le vad.
Povestea lor, povestea noastră...
Purtați suntem toți în declin
Și moartea o ducem departe
Că-i viață și numai destin
Coboară Soarele în stare Lumină
Pe viața planetei Pământ
Și pe piramidele din Egipt.
Pe chipul lui dansează iubirea
Pe raza lui valsează nemurirea,
În sufletul lui strălucește puterea
Purtînd straie din vis.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E vreme rea

E vreme rea și parcă, vai,
Viața este tot mai grea
Și nu e grea fiindcă n-ai
Atât de multe câte-ai vrea
Ci fiindcă-n colțul tău de rai
Prea des se stinge liniștea.

E vreme rea și parcă, vai,
Controversată-i liniștea
Și însăși pacea care-o ai
Trezește-n duh neliniștea
Că-n colțișorul tău de rai
Se împietrește miriștea...

E vreme grea și parcă, vai,
Atât de multe-ar fi de spus,
Nu despre câte ai sau n-ai
Ci despre pacea lui Isus
Și colțișorul tău de rai
În care-o altă pace-ai pus...

E-o vreme grea și parcă, vai,
Trăiești mai rău ca în trecut
Și nu fiindcă ai sau n-ai...
Ci doar fiindcă-ai întrecut
Măsura colțului de rai
Și pacea nu te-a petrecut.

E vreme grea și totuși, parcă,
Nu înțelegi de ce e greu!
Nu simți cum duhul se descarcă
De dragostea lui Dumnezeu
Și colțul tău de rai încarcă,
Cu sine, întregu-și empireu?!

poezie de din volumul de versuri Din vicisitudinile vieții (7 decembrie 2020)
Adăugat de AdelinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Podul lui Traian

Colo surele ruine
Către Dunăre privesc
Cum tot vine apa, vine
Martori vremilor trecute,
Cât sunt astăzi de tăcute,
Numai inimii-i vorbesc.

Eu mă uit pe apa sură
Încrețit-abia de vânt;
Apa lângă mal murmură.
Trec și vremile-nainte,
Trec și-aducerile-aminte
Cum trec toate pe pământ.

Au pierit acele glorii,
Și-alte-asemeni nu se nasc
Ah, dar iată luptătorii
Scutul lor cum îl aruncă,
Sapă, cum le-a dat poruncă
Meșterul de la Damasc.

Grinzile de grinzi se leagă
Peste munții de granit,
Lespezi peste bârne-ncheagă
Viaduct pe bolți enorme
Și-uriașele lui forme
Parc-ajung până-n zenit.

Și din câte-avea ținuturi
Roma-n stăpânirea sa,
Iuți oșteni ascunși sub scuturi
Vin ca apa revărsată,
Cum potopul tău odată,
Iahve, peste lumi vărsa.

Podul își îndoaie fierul
Sub atâți legionari,
Tubele-nspăimântă cerul!
Istre,-acum te bați în spume!
Mulți văzuși tu tari în lume,
Însă nu pe cei mai tari!

Cine va mai sta-mpotriva
Leului roman de-acum?
Care fulger stăvili-va
Goana răzbunării sale?
Ai voinici tu, Decebale,
Să oprești furtuna-n drum?

Ori ai tăi sunt cei ce-n gloate
Ies din codri-ntunecați?
De pe câte râuri toate
Vin la moarte ca la nuntă
Cu topoare-n mâini, și-nfruntă,
Șapte rânduri de-mpărați?...

Ah! visez. Eu la ruine
Și la Dunăre privesc,
Cum tot vine apa, vine.
Ele stau ruine mute
Martori vremilor trecute,
Numai inimii-i vorbesc.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook