Apusurile răsar dincolo

Ȋmi răneşte paşii
povara de pe umerii goi. Ȋn ploaie,
plec genunchiul la rădăcina viţei
în care se coc ciorchini de lacrimi.

Ascult din şuieratul vântului
spovedania neterminată
a îngerului de piatră
cu zâmbet de-mprumut
pe chipul rece.

E gol în mine,
în piaţa inimii,
acolo unde zac, muţi,
porumbei de alabastru
cântăriţi cu balanţa vieţii
în boabe de înţelepciune a zborului.
Ȋn mijloc este încă îngerul
crispat de neînţelegerea timpului
în veghea lui pe drumul
de-a viaţa
din mine către apusul luminii.

Poate că ingerii plâng a bucurie
atunci când apusurile răsar dincolo...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

cutreier cu paşii cuvintelor

Cutreier cu paşii cuvintelor,
labirinturi de inimi împietrite în nerostire.
Văd cu inima cuvinte golite de vocale,
brutal scrijelite pe inimi-pietre.
Le sterg, alb, cu versuri...

Ȋn unele inimi răscolesc jarul mocnit
al amintirilor
şi-l învii apoi cu o lacrimă.

Adun seminţe de mac
din inima mea
şi le sădesc să răsară roşu de iubire
într-o inimă-stâncă aridă.

Culeg verde din frunze
să reînvii o inimă arsă de galben...
Cutreier...
văd...
simt...
tac...
plâng...
până când răpusă de durere
caut drumul către acasă...

Ȋl găsesc după urmele lăsate
de miile de cioburi de cuvinte
sparte de alte suflete în inima mea...

îmi sângerează alb cuvintele,
le adun în două palme fierbinţi,
le infăşor cu pansamentul
ultimului puls de iubire nesfărâmat de ură
şi...
adorm letargic
în visul vieţii
în care
îngerii au aripi de cuvinte...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima-mi, veche clepsidră

Oglindă...
mȃini...
una – piatra,
una raze de soare.
Pumn rece, strȃns,
cu privirea-lacrimă,
matriţă a norilor din irişi,
a durerii eu-copilului
de atunci
de cȃnd tăcerea
s-a cuibărit în mine.
Mȃna din raze de soare...
cu degete strȃnse-ntr-un zȃmbet
al eu-pruncului
de atunci de cȃnd cȃntecul mamei
era leagănul universului...
Ȋn oglindă, acum,
eu-prezentul
cu chip amorf încuiat în tăcere,
cu pleoape închise în mine
şi zȃmbet în irişi cenuşii.
Urmez doar paşii
pe urmele de nisip
ale vechii clepsidre
ce mi-a rămas
în loc de inimă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigrama – privită matematic

Matematic – nu-i dilema,
Ȋn trei versuri spui problema,
Ȋn al patrulea e dat
Ceea ce a rezultat.

epigramă de Adrian Timofte din Stiri.Botosani.ro din 28.05.2023 - Loc de dat cu... epigrama (mai 2023)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăişul tăcerii

Ȋn cartea unde este interzisa filă
a zilei fără sfârşire ce-a ucis un celestin,
mi se contopeşte mâna-mi cu infinita milă
a patimii şi-a urii, a fricii cu destin.
Ȋn negura luminii s-a mai pierdut un strop
de tandru şi-ndrăznire la învârtit încă o dată:
încă o dată, doamne!, un ceas fără de scop,
căci sângele prin pietre doar poate să încapă.
Dar niciuna precum aceea a ochiului sinistru,
încă o dată se-ncearcă aducerea-napoi
a ceea ce n-a fost vreodată scrumul nostru,
acum ori niciodată gândind mereu nevoi.
Despică şoapta şi-nvaţă să trăieşti
ca un alean de taină înnegurând poveşti.

poezie de Viktor Johan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

o lacrimă

Din lacrimă de dor se naşte primăvara,
din vise verzi mai înfloreşte încă floarea,
din albe fire-adânc ţi se arată
că-n viaţă doar vei trece
şi meriţi înc-o soartă.

De inima-n suspine,
nicicând să te-apropii
căci floarea din retină
nici ea nu-şi ştie sorţii.

Tristeţea pân-la stele
e o lacrimă ce doare
şi visul e dorinţă.
Nu plânge niciodată.
Durerea e făgăduinţă.
Veni-va iar o vreme
când vei simţi căinţa...

Ȋn palme-ţi va rămâne
o urmă..
e dorinţa...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ȋn Lumina Iubirii cereşti mă cheamă, tainic, sufletul, curgând veşnic tânăr! Ȋn Lumina Iubirii sfinte cutreieră visele mele, ascunse în Oglinda Veşniciei!

aforism de Gelu Ciobanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna-n degrade...

Toamna-n degrade îmi pare
Mai frumoasă ca atunci,
Când fugeam în codru verde
Şi beam apă dintre stânci.
Toate-mi par îngălbenite
Ȋn livadă-s fructe coapte
Cât privesc în lung şi-n lat
Brazii au conuri de argint.
Paremi-se că şi cerul
Şi-a schimbat albastru strai
Ȋntr-o mantie de puf gălbui,
Degrade de galben pal.
Trena albă promoroacă
Se aşează înmiresmată
Peste florile de Toamnă
Le îngheaţă dar aşteaptă!!!
Ahh ce mândră şi voioasă
Tot un spectru de culoare
Simt parfum dar şi aromă
Transformare-n degrade..!!!
Soarele ne mai răsfaţă
Ȋncă ne mai d-ă caldură
Printre nori şi-arată dinţii,
Până la solstiţiul iernii.
Frunzele încep să cadă
Aşternându-se în straturi
Ȋntr-un ritm ameţitor
Ţes covor în degrade.

poezie de Ramona Corbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După

Hai, să alegem un cuvânt drăguţ, să zicem, "seară",
Şi să ne căţărăm prin el în trecut,
Sau să ne aşezăm pe turnul lui "Dacă", cercetând
Regatele roze pe care le-am pierdut.

Din fiecare colţ schiopătează o mie
De plictiseli care spun: "Salutaţi-ne"." Noi suntem viaţă".
Hai, să înconjurăm asfinţitul, să-l mulgem
Intr-o carafa şi să-l bem în întregime.

Sau, hai, să împletim în arbustul cu zgorghine roşii
Efemerul imaginei noastre cenuşii
Pentru a vibra în trilul vrăbiilor
Şi a deveni incandescenţi în clipa când se lasă roua.

Sau să tragem distanţa în casă şi să o înlănţuim
Ȋn colţul unei camere;
Ȋncantaţi de urletul ei sălbatic
Să cerşim fragmente din visul noastru.

Pretutindeni există un înţeles. Ȋl poţi afla?
Am putea oare rosti fără încetare
"Iubire" până când incantaţia ne va face
Să uităm cât suntem de singuri?

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciripit de păsări – extras –

Ȋn lumina ta am învăţat cum să iubesc.
Ȋn frumuseţea ta, cum să compun poezii.
Dansezi în pieptul meu,
acolo unde nu te vede nimeni,
dar uneori eu te zăresc – şi acea
imagine devine artă.

***

Pariază orice pentru iubire,
daca eşti într-adevăr o fiinţă omenescă.
Dacă nu, părăseşte
această adunare.
Participând cu jumătate de inimă nu ajungi
la splendoare... Ai pornit în călătorie
pentru a-l afla pe Dumnezeu, dar mai apoi ai început
să faci pauze de-a lungul drumului,
la hanuri rău famate.

* * *

Când te întorci în pieptul meu,
nu contează cât de departe am rătăcit,
privesc în jur şi văd calea.
La capătul vieţii mele, când doar o respiraţie
îmi va fi rămas, dacă revii, mă voi ridica şi voi cânta.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perspectiva

Perspectiva, de la nivelul cincizeci în jos,
Este splendidă - scrie alpinistul în album;
Aşa că, supraponderal şi lunecos,
Ȋntorc capul pentru-a revedea acel drum
Şi-acea perioadă parcurse până-acum.

Ȋn loc de şesuri şi piscuri cu nea,
Şi lanuri de flori fluturând batiste,
Drumul se frânge chiar în faţa mea
Şi se pierde în ceţuri nihiliste.
Perspectiva încetează să mai existe.

Unde a dispărut – o viaţă de om?
Cauta-mă. Ce-a rămas e umbră pe ape.
Fără copii şi nevastă, eul monocrom
Este capabil sa vadă ultimele etape:
Atât de implacabile. Atât de aproape.

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg

Alerg...

caut cu durere drumul pierdut
în labirintul în care
paşii tăi cheamă căutarea mea.
Urmează-mi destinul!
Tu-l ştii... e încuiat în stele.
Citeşte-l,
nu poate fi departe de tine.
Visez în noapte să te ating
cu ramurile braţelor mele.
Te caut înfricoşată
pe obrazul ce mai păstrează încă
urma lacrimii tale.
Am nevoie de tine,
port înca în mine
fiorul atingerii tale.
Te visez în drumuri uitate
către adâncul fiinţei mele,
îţi sărut încă urma
din vise...
Vino…
*
Caută-mă ca să te găsesc...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon de primăvară

Zvon de primăvară

Zvon de primăvară,
Simţim pe afară,
Acum neaua se topeşte,
Că soarele o-ncălzeşte.

Covor de brânduşe,
Mândre, jucăuşe,
Şi albi ghiocei
Răsar pe alei.

Frumoşi toporaşi,
Mici şi drăgălaşi,
Tremură-n grădină
Mângâiaţi de albină.

Roşii, galbene lalele
Ȋnfloresc şi ele
Ȋn adierea vântului
Duc mireasma dorului.

Gingaşe zambile
Ca nişte copile
Cu parfumul lor
Cel îmbătător
Zâmbesc la soare
Parcă-i sărbătoare!

Pomii înfloriţi
Mai împodobiţi
Cu miresme alese
Aşteaptă mirese.

Harnice albine
Duc, iar, în stupine
Dulcele nectar
Din al lor hotar.

Totu-i veselie!
Pe deal şi câmpie,
Drăguţi mieluşei
Zburdă acum şi ei.

Păsările toate
Ciripesc în cor.
Că e primăvară
Feeric decor!

poezie de Jumolea Alina (24 februarie 2022)
Adăugat de Jumolea Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gazel

Ȋn toate iubitele mele trecute,
Mereu, te-am căutat tot pe tine, iubito,
Şi-aproape în toate puţin te-am aflat. Doar
Ȋn tine, din tine, nimica nu aflu.

Te-ntorc, ca pe-un ceas, de pe-o faţă pe alta,
Ȋţi scot carapacea de-argint şi cadranul
Şi timp îndelungat scormonesc prin rotiţe
Şi arcuri de tine să dau, dar degeaba.

Tu nu eşti tu. Nu! Şi zadarnic te-asemăn
Cu tine, aceea ce totuşi ascunsă
Pe undeva eşti ( dar pe unde? )şi care
Nu vrei nicidecum ca să ieşi la iveală.

Un joc dac-ar fi şi n-ar fi mai zadarnic.
Un pas dac-ar fi şi n-ar fi mai sfielnic.
Tu nu eşti tu. Nu! Şi-mprejurul tău nu e
Decât o căutare a celui ce te caută.

Ȋnchis între patru pereţi plâng şi sufăr,
Căci, iată, deşi te-am găsit, nu te aflu.
Şi visul meu trist, ca un câine de-acuma,
Va fi nevoit să se-ntoarcă în cuşcă.

De-atât de mult timp te-aşteptam, încât clipa,
Când lin ai sosit, am luat-o de umeri
Cum iei pe-un prieten, dar ea, mincinoasa,
S-a-ntors şi mi-a-nfipt un pumnal între coaste.

Şi-acum împlinirile nu-s împlinite
Şi, singur la masa de scris, îmi pierd timpul
Visând c-o să vii, cine ştie, ca mâine-n
Străina aceea ce-aşteaptă la poartă

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb - astru

privesc...
răsfrângere în cenuşa valurilor,
un chip se arată privirii
tremurător,
cutremurător
vine spre mine secunda din veacul
în care o sirenă
era doar o copilă
şi cânta valurilor
odă bucuriei
sau cu glas de soprană
tânguia cerului un dor către ape

acolo încrustat albastru
în valuri
era doar el,
râul,
plângea în lacrimi de nuferi
poveste de dor
fără final
nici trist
sau cu bucurie
ci doar cântec
de dor de sirenă
şi lacrimi de nuferi
sărut neprihănit al adâncurilor
pe chip vălurit al apei
şi ea....
poate copilă...
poate sirenă...
şi el poate râu....
poate Narcis...

între ei... doar puritate
albastră...
de valuri...
albă...
de nuferi...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litera stacojie

Ȋntr-un sertar, cu o scrisoare,
Peniţa timpului azi moare;
Cireşe-n slove stacojii,
Grâu în lumini lumânărií,
Un pardesiu pentru stafii,
În ore reci şi purpurii.

La geamul vechi, o cucuvea
Aşteaptă primul fulg de nea,
Aşa cum eu aştept, tăcut,
Ecoul lumii desfăcut,
Pe care iarba a crescut
În drumul nostru-aproape mut.

Îmi sună-n minte-o mandolină.
Pe coarda-ntinsă, coralină,
Un greiere, în paşi de vals,
Se-mpiedică atât de fals...
Lăcustele, din dans în dans,
Reinventează un balans,

Pe care eu mi-l amintesc,
Atunci când totul născocesc;
Dar este totuşi lumea mea
Şi dincolo de o perdea,
Care umbreşte umbra ta,
E-un Univers cu-o piatră grea,

Care-şi scufundă timpul nou
În vechi iubiri fără ecou;
Fereastra mea dă într-un zid
Cum ochii mei dau într-un vid,
Privesc în mine şi-i închid,
Apoi sertarul îl deschid...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

plâng şi plâng
mai mult mă plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
rugină am prins
m-am frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg, în tragic decor
ireal şi absurd, ca la noi
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în gol
noroi, gunoi, puroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă-n mine

E toamnă-n mine şi de toamnă plâng
Păsări şi frunze,-n drumul spre amurg...
Tresar în mine vânturi reci... şi ploi.
Mă învelesc cu plans copacii goi...

Clepsidra iarăşi timpul şi-a oprit,
Sobor de frunze cade la fereastră,
Prelungă noapte-n mine s-a ivit
Iar eu pierdut-am drumul către casă.

Foşnesc sub tălpi, cu noi, la unison,
Frunze şi paşi. Cărarea-nsângerată,
Adăposteşte gândul unui om...
Un vis uitat sub trupul greu, de piatră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile dimineţii

Lacrimile dimineţii
îmblânzesc spinii trandafirului,
roşu stăpân peste răsărit.
Cafea... dimineaţa târzie,
lenevire în aşternuturi
cu degete răsfirate către lumină.
Dilema...
mărul uitat al Evei,
seminţe de adevăr
sau
întuneric de gândire?
Lângă mine,
măcinate de vreme file,
mărturiile lui a fost odată,
strofe...
Alecsandri in pastelurile primăverii,
Bacovia în goliciunea toamnei.
eu în nuditatea ideilor,
sonată andante,
ronţăi boabe de cafea...

Vorbe cresc din mine,
pomi cu ramuri-litere,
frunze-prefixe,
linişte...
transcriu ad litteram,
pagini din trecut
în dimineţi târzii...

afară din mine,
vȃnt,
înăuntru, în casă,
linişte,
adormire-dormire,
minutarul roşu,
şi eu
hoinară în ţara secundelor
sau poate cuvintelor
stau pe roata carului mare
mai am o stea,
în căptuşeala hainei,
îmbrăcăminte la botezul trupului,
tȃrziu în noapte şi mai frig de-atȃt
e sigur pe Mediterana
cer cu luna de-mprumut
şi stele căzătoare
nici eu nu ştiu cum să cobor...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

două lacrimi

Două lacrimi, pereche de irişi,
se-nvălmăşesc în cuvinte şoptite de rugă...
Urcă din mine
coloană de abur către un cer
prea arid de plânsul din nori...
Răscolesc cenuşa orizontului
exil în deşertul albastru al fiinţei.
Descos fire de sânge,
veşmânt sufocant de trăire,
amnar pentru zenit şi dorinţe.
Cărbuni de tunete urcă
din hău de-mpietrire
şi...
aplec către pământ
potop al durerii
din lacrimi gemene de irişi
zămislite-n foc de priviri
rup strigăt de ploaie

Tăcere apoi...

Doar zbaterea tâmplei îmi aminteşte
că ruga m-a plâns cu cerul
spălând pentru o clipă amar prea amar
din cupa de viaţă tăcută-n durere...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caldarâm…

mozaic pustiu de paşi,
sentimente-anagramate,
alunecă fluid din privire,
strivindu-se de pietre mute…

Amărăciunea cerului
îmbracă mantie de ploaie.
Întind mâna şerpuitoare de ape
către suflet
sa-i şterg urmele sărate
cu dunele de nisip ale timpului.

Strig ploii să adune norii
pe cale de valuri,
şi trimit inima
să picteze chip de apă
pentru atunci când
lacrimile vor arde cu flacără
aprinsă din jarul amintirilor…

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (mai 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!