Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mirela Nicoleta Toniță

Caldarâm…

mozaic pustiu de pași,
sentimente-anagramate,
alunecă fluid din privire,
strivindu-se de pietre mute…

Amărăciunea cerului
îmbracă mantie de ploaie.
Întind mâna șerpuitoare de ape
către suflet
sa-i șterg urmele sărate
cu dunele de nisip ale timpului.

Strig ploii să adune norii
pe cale de valuri,
și trimit inima
să picteze chip de apă
pentru atunci când
lacrimile vor arde cu flacără
aprinsă din jarul amintirilor…

poezie de (mai 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mirela Nicoleta Toniță

Răsăritul ploii

Rădăcinile scot sunete ciudate
cresc din pamant și peste tot e umed.
La răsăritul ploii curg șuvoi urmele de ape.
De curând potopul se-nșiră pe-o pagină de carte.
Desenate, valurile păreau pălării întoarse
către est... de unde se scurge pe mâini
atâta fluid albastru și de unde trupurile norilor
se-nfioară la fiecare palpare a cerului
cu roiuri de gânduri aruncate pe cer ca stele
într-o noapte neagră, neagră și-atât de aproape
de ce am fost odată umbre la-nceputuri?
Scândurile porții se aud scârțâind și doar
găurile amintesc că timpul se strecoară
prin fiecare fărâmă a ființei atât de învechite
ca un fir de ață care se rupe la prima
durere mai aproape de nodul încă nedezlegat
al destinului.
Îngerii se-adună pe cale ca fluturii albaștri
în jurul gurii de apă risipită pentru o fotografie
înrămată de retină și poate c-o flacără
deznodăm iar și iar cuvinte încrucișate
desenate pe-un trotuar într-o zi a copiilor
atât de departe de ceea ce am fost și noi
odată...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

lacrimi învie în culori

Lacrimile învie în culori,
libertatea pe aripi de fluture.
Tâmpla muntelui soarbe
simfonia cerului din dalbul norilor.
Sfinxul aruncă-n temnița privirii
ultimul apus al soarelui.
Cel din urmă mag rătăcit adună
din stalactite agățate de cer
rugă a Celui ce se naște
în psalm rămas fără amin...

Ființa îmi măsoara timpul
în minutare de suflet
trecute în al doisprezecelea ceas
dincolo de firul de nisip,
lăsat dintr-o altă viață
temelie în cale de valuri,
faclie în calea întunericului...

Ce-mi sapi cu durerea, suflete,
în ultimul fir de nisip?

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Alb - astru

privesc...
răsfrângere în cenușa valurilor,
un chip se arată privirii
tremurător,
cutremurător
vine spre mine secunda din veacul
în care o sirenă
era doar o copilă
și cânta valurilor
odă bucuriei
sau cu glas de soprană
tânguia cerului un dor către ape

acolo încrustat albastru
în valuri
era doar el,
râul,
plângea în lacrimi de nuferi
poveste de dor
fără final
nici trist
sau cu bucurie
ci doar cântec
de dor de sirenă
și lacrimi de nuferi
sărut neprihănit al adâncurilor
pe chip vălurit al apei
și ea....
poate copilă...
poate sirenă...
și el poate râu....
poate Narcis...

între ei... doar puritate
albastră...
de valuri...
albă...
de nuferi...

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Dor de mare

Astăzi,
iarba a înverzit printre pietre
din nou sânul naturii e verde.
Mai aspru e vântul, aridă-i trăirea.
Mă plimb printre pietre
inventez forme în culori și semne.

Mi-e dor știu apa cântând către maluri.
Închid iară ochii și merg către valuri.
E-n suflet dorința simt mai aproape
săratul ei gust, mi-e marea aproape,
în suflet mi-e pace.

Albastră e rana ce-mi fulgeră ochii.
Amintirea mă doare și încet, cu o șoaptă,
apropii de buze, pană și-o scoică.

Dorul de mare urcă spre tâmple,
o lacrima sfântă e semnul de cruce...

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

cutreier cu pașii cuvintelor

Cutreier cu pașii cuvintelor,
labirinturi de inimi împietrite în nerostire.
Văd cu inima cuvinte golite de vocale,
brutal scrijelite pe inimi-pietre.
Le sterg, alb, cu versuri...

Ȋn unele inimi răscolesc jarul mocnit
al amintirilor
și-l învii apoi cu o lacrimă.

Adun semințe de mac
din inima mea
și le sădesc răsară roșu de iubire
într-o inimă-stâncă aridă.

Culeg verde din frunze
reînvii o inimă arsă de galben...
Cutreier...
văd...
simt...
tac...
plâng...
până când răpusă de durere
caut drumul către acasă...

Ȋl găsesc după urmele lăsate
de miile de cioburi de cuvinte
sparte de alte suflete în inima mea...

îmi sângerează alb cuvintele,
le adun în două palme fierbinți,
le infășor cu pansamentul
ultimului puls de iubire nesfărâmat de ură
și...
adorm letargic
în visul vieții
în care
îngerii au aripi de cuvinte...

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Inima-mi, veche clepsidră

Oglindă...
mȃini...
una – piatra,
una raze de soare.
Pumn rece, strȃns,
cu privirea-lacrimă,
matriță a norilor din iriși,
a durerii eu-copilului
de atunci
de cȃnd tăcerea
s-a cuibărit în mine.
Mȃna din raze de soare...
cu degete strȃnse-ntr-un zȃmbet
al eu-pruncului
de atunci de cȃnd cȃntecul mamei
era leagănul universului...
Ȋn oglindă, acum,
eu-prezentul
cu chip amorf încuiat în tăcere,
cu pleoape închise în mine
și zȃmbet în iriși cenușii.
Urmez doar pașii
pe urmele de nisip
ale vechii clepsidre
ce mi-a rămas
în loc de inimă...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Umbre

Umbre dansează în jurul meu;
Mi-e inima plină de umbre.
De umbre mi-e sufletul plin
Și chiar eu... sunt una din umbre.

Alunecă mute. Plutesc peste tot
Cu priviri încruntate, cernute prin mine.
Mă ceartă în gând și cu mâna de mort
Ma îndeamnă s-adorm. Mă acoperă bine.

Nu mai pot mă mișc și mi-e frig.
Fluieră vântu-a pustiu și suspine.
Peste jarul plăpând aburii reci
Desenează doar gropi și ruine.

Mi-e inima gheață și sufletul vânt.
Mi-e trupul deșert. Tâmpla-mi arde tăciune.
Rugăciuni și blesteme în urechi strecurând,
Ca veninul de șarpe în sânge curgând
Îndoiala în suflet rămâne.

poezie de (1 noiembrie 2007)
Adăugat de Viorel MiteaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

De ce să caut pietre pe caldarâmul ud?

De ce caut pietre pe caldarâmul ud
când lacrimile s-au oprit la răscruce
de cântec?... îngână în depărtări
vântul, elegia celor ce și-au căutat iubirea
la trunchiul copacului din ei...
erau doar rădăcini răsfirate în loc de degete
cuprind frunzele umede de-atâta ploaie
sunt de fapt pleoapele verzi ale copacului
desprinse de pe trupul primăverii
când iarna le-a nins, alb, până in adâncul
pământului... le hrănească bulgării nenăscuți
înfloresc mugurii, rotund, rodul săruturilor,
au crescut petale pe pântecele virgina al crengilor
e simplu... și atât de verde... poveste de dragoste...
taina pulsului e ascultată doar de tâmpla zvâcnindă...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ecou...

În cea din urmă bătaie a orei,
întind mâna către tine
începutul și sfârșitul meu.
închid ochii și strig:
"Și acum, încotro, umbră?
în ce prăpastii -mi uit sufletul?"
În cea din urmă răsuflare a ta
ascund lacrimile de piatră ale clipei...
Strig spre tine, dar ecoul ți-e mut.

poezie de
Adăugat de Ana SerbanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Alb

Un vers alb,
o îmbrățișare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roșie,
doar ea culoare
mai roșie ca albul,
mai albă ca roșul...
și din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
și din nou,
îmbrățișări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
și apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 25 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Cu ochii inimii...

Valuri de verdeață, învăluie
Ca o mantie regească munții,
Ici colo, curg lacrimi cărăruie
Izvoare limpezi, din ridurile frunții.

O rază de soare timidă
Străbate, obosită norii grei, emulsii
Lucesc în falduri, cosițe de zăpadă
Pe crestele munților, convulsii.

Prin sita norilor, se cern
Lacrimile reci ale ploii...
Aripile frânte, în cânt etern
Se zbuciumă brazii, te-apucă fiorii.

Mohorât și trist, e suflul munților
Misterul nopții, se lasă peste stânci
Perdeaua deasă, taină a amintirilor,
Cu ochii inimii, simt dorurile adânci.

poezie de
Adăugat de AMIKASemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

înrămate margini de gând

Margini,
rame de gând,
ritm sacadat,
ploaie cu semințe
neroditoare idei.

Galben crapă dale,
creionare diformă
rămășițe imprecise de umbră,
zid în cale de pași.

Floare de colț,
bolovani grei cât o palmă,
drumuri pierdute în valuri,
speranțe sfărâmate-n destin.

Încă un ceas ticăit în geană,
întunericul moare-n lumină.
Dezgolirea ființei de noapte
Și totul... răsare roșu
într-o mare de alb....

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

De când

de când zdrobim cu pumnii tari țărâna
a mai rămas un punct azi doar lumina
un vers și-n bulgărul amar de tină
topit-am lacrima -nalț la cer, cunună.

de vremea este mai plec prin ploaie
alerg, din nou genunchii se îndoaie
rescriu iar pași să sterg din umilințe,
și-n suflet să aștern din nou dorințe.

că uite azi e vreme de-amintiri, copile
și-n calendare-adaug numărul de zile,
întreg mi-e sufletul e chiar rotund
de-i luna plină plâng din nou, răzând

și strâng cu bucurie-n mine fiecare dor
și îl anim de-o coardă de chitară-ncetișor
să-i cânte nopți în cor cu florile de tei
ne-nvelim cu norii și să-i ferim de ploi...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Toamna timpului

Mă întoarce
dorul de viață
în trecut
curăț
de praful greu
al uitării,
amintiri
cu iz de frunză
uscată.

Am găsit
într-un colț
clepsidra...
o pictasem
când am închis
nisipul
nu îmi
topească
norii
timpul
cu picături
prea reci...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Mi-e casă valul, mi-e iarnă zborul, mi-e suflet cerul...

Deschid ușa percepției cu urechile ciulite
către cei ce ascultă fiecare gând
cu respirația înretăiată
și ochii ridati de-atâta curgere de vreme.

Din cerul care a apus în trupurile merelor tomnatice
am rupt ca pe pâine colțul unei stele
înmiresmată cu izul nopților de vară trecută.
Am păstrat firimiturile de la cina tainei mele
și le-am lăsat să se alunece în mare
pentru că nu existau poduri pe care plece
și să vină cântăreții versurilor de pace.

Îngenunchiază viața în vine, secată
de mâlul sentimentelor, de apa lacrimilor,
împuținate în jgheaburile cavernoase
ale locului în care cândva surâdeau ochii...
Peste toate acestea coboară o noapte rece,
mai rece ca gerul aducător de plete albe.

Doar cununa de stele împânzește petecul de inimă
pe care cos cu gândul la apa curgând
printre pietre de rau
cum este ca azurul cerului săi coasă căptușeala inimii
cu ramuri de măslin și pene albe răscroite din nori
iar trubadurii cerului să picteze pe-o coamă de Rai
floarea irisului din care curgea la începuturi iubirea


mi-e casă valul, mi-e iarnă zborul, mi-e suflet cerul...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Ana

cu mâini
făcut-am
trup din lut
și Ana
zămislit-am
din privire
un puls
din clopot
dangăt
am trezit
și somnul
am adus
peste
lumina
din toate
a rămas
doar
vânt…

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Când vorbești

Când vorbești.. doar marea ascultă
încuiată într-o scoică.

Câd vorbești doar sirenele cântă
tânguios pentru cei plecați pe ape.

Când vorbești doar valul strigă durere
în spumă de alb jertfită pe mal.

Când taci doar pașii vorbesc
În urme sărutate de ape…

Când vorbești sau când taci…
doar ființa mai scapără-n apă
înnecată de lumina mișcătoare a valurilor,
prelungă umbră pe chipul mării...

poezie de (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Apusurile răsar dincolo

Ȋmi rănește pașii
povara de pe umerii goi. Ȋn ploaie,
plec genunchiul la rădăcina viței
în care se coc ciorchini de lacrimi.

Ascult din șuieratul vântului
spovedania neterminată
a îngerului de piatră
cu zâmbet de-mprumut
pe chipul rece.

E gol în mine,
în piața inimii,
acolo unde zac, muți,
porumbei de alabastru
cântăriți cu balanța vieții
în boabe de înțelepciune a zborului.
Ȋn mijloc este încă îngerul
crispat de neînțelegerea timpului
în veghea lui pe drumul
de-a viața
din mine către apusul luminii.

Poate că ingerii plâng a bucurie
atunci când apusurile răsar dincolo...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 10 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mirela Nicoleta Toniță

Azi vreau să uit...

Azi vreau uit...
Toamna la răscrucea iernii,
O stea zăvorâtă în lacrimă,
Un măr, stingher, pe claviatura pianului,
O floare adormită în versuri cu rimă,
Un ultim vals rămas în aburul ceștii de cafea,
Un spic de grâu în leagănul valului albastru,
Un fir de nisip cules din clepsidra timpului
și încuiat în pandantivul meu inimă...
O amintire, veșnic încriptată pe o piatră funerară,
O literă rătăcită de cuvântul neterminat,
Adierea vântului, captivă într-un evantai,
O lumânare aprinsă în temnița sufletului
... și zborul captiv într-o pană...

Azi vreau uit
Ca și când mi-aș aminti totul...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Henry Wadsworth Longfellow

Mareea se ridică, mareea cade-încet

Mareea se ridică, mareea cade-încet,
Ploierii ciripesc, amurgul devine violet;
De-a lungul plajei ude, parcă-n maro trasă,
Călătorul zorește către cas㠖
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet,
Întunericul se-așează pe-acoperiș discret;
Și marea din beznă ne-atrage-n larg ca un magnet.
Valuri mici cu palme moi și albe, lip-lip,
Șterg urmele de pași înscrise pe nisip,
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.

Vin zorii, caii din grajduri lovesc în parapet,
Nechează, chemați de glasul rândașului, urgent.
O nouă zi se-înalță, dar călătorul nu-i pe-aproape,
El niciodată nu va mai reveni la țărm de ape.
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Favorite Poems Paperback" de Henry Wadsworth Longfellow este disponibilă pentru comandă online la numai 12.25 lei.
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Cum se scrie în limba siriană "cu guma nu se șterg greșelile omenești"? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!