Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mirela Nicoleta Toniță

Lacrimile dimineții

Lacrimile dimineții
îmblânzesc spinii trandafirului,
roșu stăpân peste răsărit.
Cafea... dimineața târzie,
lenevire în așternuturi
cu degete răsfirate către lumină.
Dilema...
mărul uitat al Evei,
semințe de adevăr
sau
întuneric de gândire?
Lângă mine,
măcinate de vreme file,
mărturiile lui a fost odată,
strofe...
Alecsandri in pastelurile primăverii,
Bacovia în goliciunea toamnei.
eu în nuditatea ideilor,
sonată andante,
ronțăi boabe de cafea...

Vorbe cresc din mine,
pomi cu ramuri-litere,
frunze-prefixe,
liniște...
transcriu ad litteram,
pagini din trecut
în dimineți târzii...

afară din mine,
vȃnt,
înăuntru, în casă,
liniște,
adormire-dormire,
minutarul roșu,
și eu
hoinară în țara secundelor
sau poate cuvintelor
stau pe roata carului mare
mai am o stea,
în căptușeala hainei,
îmbrăcăminte la botezul trupului,
tȃrziu în noapte și mai frig de-atȃt
e sigur pe Mediterana
cer cu luna de-mprumut
și stele căzătoare
nici eu nu știu cum să cobor...

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Citate similare

Mirela Nicoleta Toniță

Inima-mi, veche clepsidră

Oglindă...
mȃini...
una – piatra,
una raze de soare.
Pumn rece, strȃns,
cu privirea-lacrimă,
matriță a norilor din iriși,
a durerii eu-copilului
de atunci
de cȃnd tăcerea
s-a cuibărit în mine.
Mȃna din raze de soare...
cu degete strȃnse-ntr-un zȃmbet
al eu-pruncului
de atunci de cȃnd cȃntecul mamei
era leagănul universului...
Ȋn oglindă, acum,
eu-prezentul
cu chip amorf încuiat în tăcere,
cu pleoape închise în mine
și zȃmbet în iriși cenușii.
Urmez doar pașii
pe urmele de nisip
ale vechii clepsidre
ce mi-a rămas
în loc de inimă...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Tu pom și rod...

tu, pomul frunzelor ce dor
când mor în prag de toamnă
-mi fii tu casă pentru dor
și rumenă cetate și de rod
sa-ți fie pace.

în ridurile trunchiului, adânci,
mi-ascund iar soarele când trece
nu vreau simt o toamnă rece
nici ploi sau vȃnt sau alte friguri
ci numai pace.

rotunde, clare, de lumină,
privirile, ființa vie mi-este, plină
și sânii dor, și setea mă tot arde
tâmplele sunt vânt nepotolit de soartă
nici pace nu mai am...

te cresc în mine din fragedă pruncie
izvor de sete îmi fii, cȃnd totul e deșert...
spre cer ridic privire, te cer a binecuvântare
în ploaie rece, caldă, vino, visele tu spală
și peste toate pace...

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Rondelul cafelei

câteva boabe de cafea
prăjite, măcinate, fierte
când beau la bar cu cineva
mă îmbie cu-atâtea oferte

rog toată lumea mă ierte
pentru viciul meu de catifea:
câteva boabe de cafea
prăjite, măcinate, fierte

de când a prins nevasta mă certe
eu nu mă-ntind cu nimeni la peltea
și-n loc mai duc la cafenea
mai cer de la Ulyse sau Laerte
câteva boabe de cafea...

rondel de din manuscris (2015)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Dor de lacrimă

rustic privesc
clipele ce-au rămas agățate șirag
într-o urmă
trecătoare printr-o clipă
ce-a fost odată un prezent
înalțat pe drumul către stele.

recompun un zâmbet și-o sărutare
scrisă albastru pe scoarța inimii mele
ca pe-un copac ridat de-atâtea versuri
costumate în alb-albastru.

sidef al luminii
acoperă rana pansată de trecut
răsare ca un steag alb
arborat a pace
către suflete rămase-n așteptarea iertării.

nu doresc decât clipa
când
un pas va fi de ajuns
înconjur tot pământul.

vreau trăiesc poate doar clipa
când
lacrima mă adoarme
cu susur de valuri.

vreau să știu doar clipa
când
un nor va fi de ajuns
-mi îngroape ființa...

vreau sărut doar un pas
rămas în lume
cȃnd
mă va plânge lacrima
din trupul unui nor...

poezie de (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

A fost odată

A fost o dată
o rază de soare
Și o sărutare
S-au întâlnit pe o floare
albastră, de cicoare.
A fost de-ajuns
Să se nască o culoare
Nu-i alb sau albastru
Nici măcar culoare de astru
E poate sânge de verde
Nu scrie dar merge.
Nici roșu nu-i
e al macului.
Sau poate galben...
Și roșu și verde și albastru...
Stai!
Continuarea...

Raza a iubit sărutarea
și așa s-a născut culoarea....

poezie de (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Teodor Dume

Roșu sau Negru...

umbra se așază peste mine
nu-i mică și nici mare
mi se potrivește ca o mănușă

(oricum lângă mine
nu mai încape nicio viață
fiecare crește în jurul alteia)

și pentru că nu mai pot
privi îndărăt
o să aștept
înăuntru
e cald atât de cald încât
îmi ies aburi prin pori
din spatele umbrei vine un zgomot
închid ochii și aștept
văd multe imagini și pe Dumnezeu
pășind printre lucrurile mele

pare îngândurat

amorțeala îmi intră în degete
inima bate orizontal
nu e frică
ci mai degrabă un gest
care se fixează în mine

nu doare deloc

tot ce vreau acum e
ies din noapte și să-mi
împreunez mâinile

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Lorin Cimponeriu

Vântul s-a oprit!

Cinci degete se împrăștie în mine ca o umbră
Umblu pe ape, soarele din ochii tăi e visător
Cosași se duc la apă
Dimineața plutește ca un puf de păpădii,
Mă așez lânga tine cu trupul răsărit din soarele dimineții
Te întreb: Ți-e cald sau ți-e frig?
Afară e lună plină.
Cinci degete mă mângâie,
Uneori mă ceartă
Eu le sărut palmele cu gura, descântundu-le de deochi
Atât de încet auzindu-se, lumina din cernitele izvoare
Vântul s-a oprit!
Semnele zăpezilor din mine seamănă cu fulgii de zăpadă Nenăscuți din căușul palmei cu cinci degete.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poatenici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

și ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca -l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă și ea cu nu prea mult timp
înainte de paști

mi- e greu -l învinovățesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puțin în fiecare zi...

știu că așa trebuie fie
dar ce - i spun copilului meu?

poezie de (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mirela Nicoleta Toniță

Apusurile răsar dincolo

Ȋmi rănește pașii
povara de pe umerii goi. Ȋn ploaie,
plec genunchiul la rădăcina viței
în care se coc ciorchini de lacrimi.

Ascult din șuieratul vântului
spovedania neterminată
a îngerului de piatră
cu zâmbet de-mprumut
pe chipul rece.

E gol în mine,
în piața inimii,
acolo unde zac, muți,
porumbei de alabastru
cântăriți cu balanța vieții
în boabe de înțelepciune a zborului.
Ȋn mijloc este încă îngerul
crispat de neînțelegerea timpului
în veghea lui pe drumul
de-a viața
din mine către apusul luminii.

Poate că ingerii plâng a bucurie
atunci când apusurile răsar dincolo...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 10 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Fericire sub lupă

zori mângâietori mă trezesc din coșmar
energizez dimineața cu o dulce cafea
ce sublim e timpul când nu este amar
când cerne peste mine lumini de catifea.

mă las purtată de visul real
speranțe ardente picură din condei
cu fiecare vers plutesc pe val
pe marea iubirii navighează idei.

timpul mă străbate romantică târzie
adâncimi de suflet le transcriu discret
bețiile toamnei transpun în poezie
mirări mirobolante din raiul concret.

mi-am construit destinul cu multă fantezie
din versatilitatea universului poet.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Vremuri tocite

întuneric,
prea mult întuneric
în mine, în lume, în toate
păcate în cetate
din timpuri pierdute, ratate
mă plimb prin singuratate
stau la un geam spart
într-o crâșmă murdară
numită de unii nebuni, ironic
omenire
cioburi atârnă pe masă
plecat sunt de mult de acasă
ce casă, ce masă
beau, un ultim pahar
îmi beau tinerețea și visul și dorul
pe lângă mine trec pași
sunt clipe irosite
din vremuri ticsite sau poate tocite
pe umeri port dureri
de azi, de ieri
de mâine nici nu mai vorbesc
pășesc prin noroi
e mult gunoi
repet mereu
gunoi, întuneric, noroi
mi-e astăzi sufletul
o rană sângerândă
e sânge sau cerul ce plânge
e frig și e noapte
tăcerea a înflorit în zori
o liniște nebună
o lume de răni
cuvinte ce pier într-o noapte
țășnite din suflete sfâșiate
doar gânduri rămase
dintr-o tragică lume
mă dor cuvintele ce mor
neputincios, am învelit cuvintele în lacrimi
și am plâns, a durere
străbătusem bezna în lungul drum către nicăieri
împiedicându-mă la fiecare pas de răspunsuri eșuate
cuvântul îl uitasem pe o piatră sfărâmată
trupul plângea în brațele strânse ale pământului
la răscruce de timpuri, aici, în alte anotimpuri
uitat, de lume, de toți și de toate
m-am ridicat descompus de întrebări
în față praguri prăfuite
scara absentă
mirat, priveam iarba verde cum crește
am plâns acolo sau poate dincolo
deasupra, lespedea rece

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Cafea în roșu

dimineața aveam o cană roșie
din cafea mi-ajungeau minutele
până la cea din urmă sorbire
și drumurile începeau
de sub fereastra sub care
nucii se-ncăpățanau crească
rotunde și amare clipe cu miez lăptos.
labirintul gustului se oprea la frunza de alun
și știam de pe atunci că până la pădure
mai era cale de-o oră
de mers alene pe gânduri
și abia mijeau zorile și-n geam
stăruiau rotocoalele de fum alburiu
din soba cu lemne.
pietrele de pe drum ședeau cuminți,
aliniate ca și cum urmele oamenilor
au nevoie de troițe tăcute
pe-o colină de deal absent de minusurile
verticale ale copacilor plini de crestături.

așa-mi umblă gândurile
uneori le pun aripi și dacă alteori
rămân ciuntite, din jertfa lor
pun deoparte o sămânță
pentru floarea de mac de la butoniera
sacoului pregătit pentru ziua cea mare
și-apoi știu că totul va exista în cana roșie...
plină în fiecare dimineață...

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Numai liniște

Ea se numea Miri
Mihai îi spunea așa, în fiecare scrisoare,
plănuia îi fie mireasă,
se gândea, serios,
naibii,
de ce, naibii, îi lipsește verigheta aceea,
e aur prea verde, e miros de pădure,

poate nimic nu contează în această lume dezechilibrată
în fapt, îți iei
tatăl
îți așază baticul pe cap
devii dintr-odată femeie, te duci înspre lanuri cu maci
uiți de dragoste, că există,
dumnezeu este lanul cu maci, și îngerii pleacă,
se face liniște este liniște în lanul de veci
un clopot ascultă
cum macul se leagănă
cine culege pe cine? femeia? sau roșul din floare culege?
se leagănă
leagăn se leagănă
culeasă e liniștea...
cineva plânge la picioarele mele,
cred, e un mac foarte roșu,
este focul în care, deodată, s-a prefăcut umbra aprinsă a macului,
și pe aici este
multă liniște...
îngerii, ei se întoarcă,
îngerii,
îngerii,
căci femeia cu batic nu este dată pierzării, dar nici dragostei,
se ducă, odată, cu ei,
departe de Rai.
tatăl ei i-a așezat baticul peste părul ei lins, ca să o poarte,
în tren, și pe la izvoarele Devei,
șerpii ascultă, cum pieptenele dragostei i se prelinge din păr, și se scurge,
ce batic,
și ce liniște,
atât de multă liniște,
în macii
care au dat se-aprindă, în lanuri, și pe ogoare ca aurul,
și în părul ei frumos, numai liniște.


Îmi faci un sandviș roșu de dragoste? niște cireșe, niște broboane de sânge?
o cafea mai roșie decât dragostea? copii roșii, cu eșarfe strânse cu degetul? boți-le-ar bolțile
de eșarfe stricate!
stopul de vin, pe care l-au cules, anul trecut, graurii?
spune-mi, unde e?
numai o taină să nu fie nedezlegată,
îl crești dintr-un nor,
sau
de sub talpa piciorului tău furios,
spune-mi, o casă roșie, cu mansardă?
ploaie, fie?
orele îmi fie mai roșii decât primăvara,
și mormântul în care mi-am pus baticul, fie foarte, foarte roșu.
pentru că
în tatăl meu roșu, și la pieptul lui, mi-am ascuns, astăzi, plânsul.

Adineauri se jucau copiii, neostoiți, pe lângă fântână...
și niciun zgomot, acolo
dar nici liniște...

Să îmi faci o cascadă în liniște, dincolo de muntele acela,
niciun strigăt nu o să răzbată în munte,
ecouri și liniște,
dangăte,
în natura aceea,
și apoi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E liniște, e pace, e Dumnezeu

E liniște, e pace, e liniște deplină
S-a prins de gene somnul pe când voiam scriu
Stau încărcați de stele copacii din grădină
E liniște, e pace, e noapte, e târziu

Simt cum se-ngână șoapte și foșnete bizare
în așternutul rece rămas pe canapea
E liniște, e noapte, întinsă pe cărare
Lumina lunii arde cu fulgi de gheață-n ea

Lucind lângă fereastră oglinda-i aburită
Și lacrimi de-ntuneric domoale se preling
E liniște, e noapte, o noapte aurită
De stelele ce intră în casă și mă ning

Mi-e amorțită mâna și pleoapele-s închise
Aud tăcerea nopții lovind cu valuri mici
În neștiute țărmuri pierdute printre vise
E liniște, e pace, e Dumnezeu aici

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Simion Cozmescu

Stație fără călători

ce umbre noi mai nou
ne ies prelungi dintre tâmple
ai observat

locul meu se năruie lângă locul tău
ca-ntr-o banchiză în vara polară
ne îndreptăm stângaci dungile de pe suflete
mai sufli un fir de păr
o firimitură imaginară
mă cerți și dacă port un tricou șifonat
când mă visezi
mă uit la tine nevinovat dimineața
cred că te enervează

aseară strada s-a ridicat peste oraș
cu tot cu stâlpii de iluminat
a fost întuneric și liniște
nimeni nu a mai venit sau trecut în această noapte
așa am observat acele umbre dintre tâmplele noastre
pentru asta a trebuit te visez și aveai un capot demodat
și papuci de casă chinezești

acum de dimineață ștergi cu mâna geamul aburit dintre noi
ca un nătâng cred că mă întâmpini și mă chemi
zâmbesc fericit

realizez târziu că
treci pe lângă mine
cu indiferența unei dimineți
pe lângă o stație fără călători

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Gânduri de Crăciun

Cad din cer atât de singuri
Fulgii peste-al meu Crăciun,
Se așează peste muguri
De tăceri care îngân

E doar liniște, Crăciunul,
Ce-a intrat în casa mea,
El cu mine fac tot unul,
Adunat cu vremea sa.

Cad din cer stele de noapte,
Nu prea multe doua, trei,
Sunt răzlețe și sunt toate
Ale mele și-au văpăi.

Cad așa, însingurate,
Întind mâna le prind,
Sunt prea sus și sunt departe,
Cad arzând și-apoi se sting.

Caut prin casă și cotloane
Poate mai e cineva,
E-o lumină ce nu doarme,
A trimis-o luna mea.

Cad din cer atât de singuri
Fulgii care m-au albit,
Câte toamne, câte geruri,
Doamne, singur-am trecut.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Singurătatea travestita în iubire

Se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunț la tot și-mi fac socotelile...
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
și atât
de aia nu sunt trist deși
mi-aș fi dorit să știu
cât de mult am fost iubit

am renunțat să mai știu de mine
de fapt nici nu știu cât mai sunt de uman
am corpul fleșcăit de întrebări
și nu contest nimic

e șase dimineața și restul din mine
încearcă un zâmbet
poate mint sau poate nu am curajul
mă reîntorc înspre ceea ce am fost

pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bilețel și
o întrebare

nimic mai mult
la distanță de-o lacrimă sunt doar eu și Ea

uneori mă întreb dacă e bine aleg
nici nu știu dacă
m-ar ajuta la ceva
știu însă că
la marginea timpului meu sunt două umbre...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Vivian Ryan Danielescu

Vorbe

Coboara cerul pe pămînt
Acoperit de norii grei si seci
Si-mi soarbe lacrima din gât
Oprindu-mi visurile-mi reci

Picuri cad si geamuri sparte
Soptesc la mine în fereastră
Si sufletu mi tresare-n noapte
Vorbe despre iubirea noastră

Ploaia mă trezeste din visare
Să ies afară acum as vrea
Dar sufletu-mi are răbdare
Si stă cuminte în carcasa sa

Dar o lumină mi intră-n casă
Esti tu iubire la mine ai venit
Sunt fericită ai ajuns acasă
In plina noapte soarele a răsărit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copilul nostru

îmi amintesc cum făceam noduri batistei
să nu uităm că suntem
șiam zburat pe deasupra lumii cândva
ținându-ne de mână

lângă sobă bunica torcea fire de aur
sau împletea aripi de înger
la fereastră
maică-mea țesea ștergare de borangic
pe care le împăturea frumos
în lăzile de zestre
pentru cele două surori
care așteptau crească
și să se mărite

în casă mirosea a busuioc
a boabe de porumb fiert
a cartofi copți pe plită
și a mere ținute în fân
aduse de la bunici
de la munte

tu îmi brodai pe umeri crini
era o iarnă cumplită
și nu știu cum se întâmplă
dar numai ninsori se înfăptuiesc
la mine în suflet

pe cer nu mai sunt stele
se mai aude câte un înger căzând
lui Dumnezeu îi atârnă de pleoape
lacrimi grele de plumb
e atâta singurătate în aer
și atâta durere în trup
pe mine mama nu m-a născut pe pământ
a scormonit în crug cu disperarea
omului hăituit
cu laptele și sângele din țâțe șiroind
ce mamă am avut!

tata și-a făcut mai întâi o cruce mare
și-a dat apoi cu cușma de pământ
în loc de picioare
am fost născut cu rădăcini adânci
pe care repede le-am prins de pietre
să nu mă poarte vântul pe sub duzi

– cum ni se scurge umbra printre degete
până în suflet
se face întuneric
mai poți însângera din dragoste iubito?

din noi a mai rămas o carte de versuri
stropi de lumină și mult întuneric
copilul nostru

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Roșu și negru

Te-ndrepți către mine în roșu și negru
Trezită de demoni din soclu funebru
Iar voalul tău de de-un roșu aprins
Va sterge din nou întregul cuprins.

Din floarea roșie uitată pe criptă
Din unghia ta în piatră înfiptă
Curg lacrimi negre pe vechile ruine
Sunt lacrimile demonului ce zace în tine.

Cu zâmbetul tău ce suflete omoară
Cu părul tău ce zburdă ca o fiară
Dansăm printre cruci în modul alegru
Îmbrăcați ca de gală în roșu și negru.

poezie de
Adăugat de Alin OjogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook