Curgere în sine

dureri bătrâne
ispite patetice în surghiun
slăbite amintiri ale sinelui...

ca din buze vineţii şi înaltul cerului
ni se prelinge în ureche
şi trece dincolo de timpan
să auzim cum strigă entitatea din care s-a rupt

e un nou val în care se îneacă meditaţia
şi călătoresc spre adâncuri
simplităţile fără de care ne-am sufoca
unicul sens în platitudini şi semne

se înalţă greu aripa cu pene de marmură
tremurând într-o linişte asurzitoare
şi vibrează de zbuciumul orizontului
cu desfătarea ce-a încolţit in suflet

dureri bătrâne
v-aţi făcut bastoane din oasele celor vii
să vă sprijiniţi neputinţa
când vă trage în jos greutatea ruşinii

ispite patetice în surghiun
suspină seara un vânt fără noimă
purtând sinele
către umilinţa celor mai alungaţi păcătoşi

slăbite amintiri ale sinelui...
trece în cenuşă
nebunia aflată în şoaptele
fără destinaţie

poezie de Ionuţ Popa (16 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie de toamnă

S-a gătit vacanţa mare,
Iată, sună de intrare...
Dar, de ce nu-s toţi în clasă
Ce-i cu lipsa ce ne-apasă?
Unde-s duşi, e clasa goală,
Fără ei e doliu-n şcoală...
I-aşteptăm, avem răbdare
Până într-o zi în care
Vom fi iarăşi împreună
Sus, chiar dincolo de Lună,
Vom avea un loc anume
Fără funcţii, titluri, nume,
Prin adâncuri liniştite
Fără supărări, ispite,
Într-un colţ ales, frumos,
Cu mărgăritar pe jos,
Cu speranţă şi lumină
Unde nimeni nu suspină,
Fără greutăţi, nevoi,
Dumnezeu va fi cu noi.
Clasa-ntreagă-o să se-adune
Şi va face rugăciune,
Nu algebră, nici chimie,
Nici franceză-anatomie,
Fără note la purtare,
Fără teme sau ierbare,
Că aşa a fost să fie
Drumul către veşnicie,
Drumul către infinit
Cu un singur sens menit.

poezie de Vasile Larco din Visuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem atât de păcătoşi şi din vina celor care au populat lumea cu prea multe ispite.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flash

Ploi mărunte spală vremea (care trece, care vine)
de virtuţi închipuite, fără noimă, fără rime.
Toate învârt roata vieţii, când spre alţii, când spre tine,
ochii arşi 'şi-nchid clipirea, de prea multă usturime.

Dinţii lumii nu mai muşcă, strepeziţi de răutate
nesătulă, dar sleită-n neputinţa de-a ucide
cu minciună, izvorâtă de micimi, şi laşitate
ce sfârşeşte cu un rictus "dulce"... ca de aguride.

Limba, opărită tragic de cafeaua cea amară,
până mai ieri ascuţită de-un fierar lipsit de suflet,
se alină cu veninul curs din vorbele de-ocară
scăpărate pe la colţuri de gura-i, strâmbată-n rânjet.

Ploi mărunte... dinţii lumii... roata vieţii care trece...
Totul este... cum se spune?!... E... rahat cu apă rece...

sonet de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-o sprânceană apune soarele şi iubirea ta

Oh. pe-o sprânceană apune soarele iernii
Şi mă doare, mă doare depărtarea şi greutatea lui,
greutatea ce-mi desface carnea de pe oase în rană
o rană ce măsoară cu razele Regelui toată distanţa
ce se întinde intre noi doi.

Oh, mă soarbe tot jarul din aur ce se varsă în mare
Şi mă înec odată cu el în ţărmuri şi valuri bătrâne,
mi-e sufletul ancoră şi ancora o taină ţinută
pe fundul mărilor unde Dumnezeu învaţă peştii să-noate
pentru a trece prin moarte victorioşi.

Oh, vezi tu străine, ce mă ţine pe mine? Tocmai absenţa ta.
Absenţa e fără păcat şi fără putere în oasele mele de muritor,
ce caută lumina şi mângâierea în tot ce mă răpeşte
în Minunatul ce mă răstigneşte pe cântul celor din adâncuri
unde se cântă şi se dă slavă

Celui ce vindecă, iartă, stinge, spală, şi coase cu fire de aur
orice rană, drumuri, doruri, gânduri, lacrimi,
sparte şi înnodate în ochi, barbă, poală, ceasuri, şi ani,
ce scurtează viaţa tuturor celor ce şi-au pierdut iubitul(a)
asemeni pământului ce-şi îngroapă singura şi ultima floare
răsărită în pieptul lui din Iubire, şi pentru Iubirea faţă de Creator.

poezie de Adelina Cojocaru (6 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş strânge bagajul viselor într-o clipă. Fără regrete, fără şoaptele timpului prinse într-un mănunchi de amintiri târzii. Mi-aş face cuib din mangaieri, pe aripa umbrelor răsărite din jalea taincă a nopţilor. Aş arde ca jarul de dor nestins...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima poetului

inima poetului vibrează ca un clopot
şi e frumoasă ca o ie de sărbătoare
şi dragostea e fără de hotar în inima lui
nu ştiu cine tot face
experimente păgubitoare
cu inima poetului?
mai are cineva timp de el
să-i înţeleagă marile drame
născute din biruinţa sinelui
asupra anotimpurilor trecătoare?
marile drame născute din rotirile inverse
ale iubirilor şi ale pământului?
mai află cineva timp să-l privească
când trece împleticindu-se ca o nălucă?
ce nedumeriri mai are poetul?
-mă întreb eu-
de parcă n-ar trece în fiecare dimineaţă
pe lângă tăiuşul coasei ascunsă
în tufa de roze sălbatice sau
în landurile mov de lavandă mistică
doar eu îi sunt lui rană adâncă
şi mirare şi ultima mare stâncă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşele

Oraşele din lume, crescând pe verticală,
ne urcă, fără noimă, din ce în ce mai sus,
iar noi, având în gene pornirea ancestrală,
tânjim fără-ncetare spre polul cel opus.

Purtăm mereu în suflet o sete adormită,
dar resimţită-adesea ca un impuls acut,
s-avem în jurul nostru un soi de recuzită,
din amintiri neşterse venite din trecut –

un colţ de puritate, cu plante asortate,
în camere obscure, ca nelipsit decor
la porţile deschise de timpul care bate
în pragul neuitării cu cântece de dor.

De vii către origini să regăseşti trecutul,
rămas în adormire pe un picior de plai,
vei da peste lume în care nici chiar lutul
nu-l simiţi ca altădată acolo unde stai.

Mâhnire fără seamăn pe cuget te apasă,
te simţi, fără tăgadă, un biet necunoscut
în lumea agitată de care nu-ţi mai pasă
când dorurile toate te cheamă în trecut.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie

Ascult, meditez şi aştept să-nţeleg
tăcerea din gândul ce-ar vrea să pornească
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduţi
prin vagi amintiri încercând să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuţi
din mame uitate sub gloanţele trase.

Şi voci neştiute aud din trecut,
se scurg prin ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din tristul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.

Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,
purtând peste zâmbete stropi de venin
şi măşti de revoltă cusute pe faţă.
Azi încă mai mor în nepatria lor
eroi fără voie, trimişi prea departe,
ajunşi amintiri în străinul decor
al căii parcurse din viaţă spre moarte.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tristă singurătate...

O, tristă singurătate!
spin bătut de vântul soartei,
pe-o câmpie fără flori...
doar cu stoluri vii de ciori,
croncănind în van de toate,
parcă rândul nu-i şi-al lor,
să-şi piardă aripa dreaptă,
în decursul anilor.

O, tristă singurătate!
floare veşnic ocolită...
de apropiaţii tăi,
ce rezişti ca o cetate,
sfidând jungla celor răi,
doar călită în credinţă,
plăcută lui Dumnezeu.

O, tristă singurătate!
ai o lege a recompensei,
ce sfidează chinu-ţi greu,
mesaje vii cuibărite,
dar divin în sânul tău,
Ispite din tinereţe,
care m-au curtat mereu,
arta şi credinţa coaptă,
veşnicia în neam lumesc,
cheamă oamenii buni îndată,
şi mă strigă câteodată,
cu speranţă că trăiesc.

poezie de Valeria Mahok (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetul mării

La miezul nopţii marea s-a trezit din somnul ei profund,
Şi de-a lungul plajelor întinse şi pietroase, până departe,
Am auzit cum vine primul val, valul mareelor înalte,
Şi cum urcă pe uscat răsucindu-se fosforescent, rotund.

O voce s-a înălţat din liniştea adâncurilor fără fund,
Un sunet multiplicat misterios în noapte,
Ca cel al unei cataracte-n munţi, la miazănoapte,
Ca mugetul codrului de brazi când vântoasele-l pătrund.

La fel, spre noi vin uneori din neştiute,
Inaccesibile singurătăţi ale propriei fiinţe
Talazurile răscolitoare-ale unui suflet căutându-şi rostul;
Iluminări pe care le credem ale noastre, din noi născute,

Dar ele-s prefigurări şi prevestiri, şi preştiinţe
Ale unor lucruri dincolo de-înţelegerea şi controlul nostru.

poezie de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am sărutat mâinile îmbătrânite de vis neîmplinit, brăzdate pe alocuri de trecerea greoaie a răsăriturilor mute. Mi-am ascuns sufletul în căuşul lor. Într-o zi, adierea blândă a dorului o să-mi restituie fiorul trăirilor într-o răsuflare de clipă. Ne-am însemnat fiecare cu propria Cruce si adâncă smerenie. Dumnezeu ne era liant şi pace în zbuciumul lumii din noi. Ne era punte şi călăuză în aglomeraţia de ispite care muşcau din suflet hulpav, fără vreme de vindecare. Eram murdară de păcate şi urlau în mine tăcerile necontenit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanii către Satan

O, tu, ce între îngeri, eşti cel mai învăţat
Şi mai frumos, de soartă şi laude trădat,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Prinţ izgonit din ceruri, rămas nedreptăţit,
Şi care, -nvins, de-a pururi, te-nalţi mai oţetit,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ştii totul, rege al celor din-desubt,
Vindecător al lumii cu sufletul abrupt,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care iei leprosul, hulitul şi proscrisul
Şi cu a ta iubire le-nchipui paradisul,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu, cel mereu al Morţii, preamarea ta iubită,
Ai izvodit Speranţa, nebuna fericită,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce calmezi privirea celui pe eşafod,
Dispreţuind tăcerea prostitului norod,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care ştii acele tărâmuri cu ispite,
În care-ascunde Domnul comori nemaizărite,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce cu ochiu-ţi ager pătrunzi în arsenale
Unde, în mari adâncuri, dorm neamuri de metale,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ascunzi cu mâna genuna pânditoare,
Când somnambulul trece pe streşini fără soare,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care în mod magic mlădii bătrâne oase,
Când e zobit beţivul târziu în nopţi ceţoase,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care pe cel şubred îl scapi de suferinţă,
Şi-i pui trăgaciul armei în mană cu ştiinţă,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care-ai pus pe fruntea lui Cresus cel mârşav
Pecetea-ţi de putere şi-a aurului brav,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce iveşti în ochii fecioarelor crescând
Poftirea spre amorul de trupul lor flămând,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Toiag celui ce fuge şi far născocitor,
La spânzuraţi duhovnici şi la uneltitori,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tată-adoptiv al celor ce Domnu-a vrut să fie
Goniţi din raiul veşnic, în neagra lui minie,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinismul a luat apărarea a tot ceea ce este slab, josnic, neizbutit, a făcut un ideal din împotrivirea faţă de instinctele de conservare, ale vieţii puternice, ba chiar a corupt dreapta judecată a firilor celor mai puternice din punct de vedere intelectual, propovăduindu-le că valorile superioare ale intelectualităţii nu-s decât păcate, rătăciri şi ispite.

Friedrich Nietzsche în Antichristul
Adăugat de Reus Adriana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul acela de iulie melancolic şi blând l-am privit amândoi îmbrăţişaţi. Cald, fără cuvinte aspre, nepotrivite, înlesnind în linistea unei bătăi de inimă flămândă, tot zbuciumul acesta efemer, atribuit existenţei umile. Osteniţi de pribegia sufletelor stăine, regăsiţi în umbre de pas hoinar si doar câteodată profund copleşiţi de amintiri ne-am odihnit trupurile goale într-un amalgam de ispite. Ca in taină, fără inutil preludiu, clipele să ne pătrundă adâncul orgoliilor surde, respirându-ne. Mi-e poftă de fericire! Interpretată, ascunsă lasciv, impletită cu soare ştirb şi miros de albastru sărat, mestecat pe ţărm de veşnicie. Fericire în valuri înalte de extaz până dincolo de simţ tactil si expresii fără noimă. Să-mi acopăr nevoia cu mângâierile tale ferme, tăcerea cu zgomotul şoaptelor, lacunele singurătăţii cu tine pretutindeni. E prea putin?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa din viitor

Îmi amintesc, din nou, de ce va fi,
În viitorul dintr-un vis ce-a fost,
Dar l-am trecut în cele fără rost
De care n-am mai vrut, nicicând, a şti.

Şi iarăşi văd în visul ireal
Un viitor ce poartă amintiri.
Nici azi nu-mi sunt, nici ieri n-au fost trăiri,
Dar sunt acolo-n vis ceva real.

Apar, plutesc un timp în jur, dispar,
Scântei din focul încă neaprins,
Ori fulgi pe care iarna nu i-a nins
Şi-aşteaptă viitorul când apar.

Sunt amintiri ce nu s-au petrecut
Şi aşteptări pe care nu le am
Din vremea-n care-n viitor aveam
Un foc rămas cenuşă, în trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşelile soţiilor, copiilor, ale servitorilor, ale celor slabi, ale celor săraci şi ale celor neştiutori sunt greşeala soţilor, a părinţilor, a stăpânilor, a celor tari, a celor bogaţi şi a celor învăţaţi.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valoarea supremă este ajutorarea noastră şi a celor din jur. Banii sunt doar una din multele forme secundare prin care valoarea se manifestă, ca o consecinţă şi dacă ratăm esenţa misiunii şi ne focusăm prima oară pe bani sau orice altceva, ratăm înţelegerea legilor fundamentale ale vieţii. Demonstraţia: ce înseamnă banii fără oamenii din jur? Dacă eşti singur pe insulă, ce rol au banii? Ce sens are orice, fără oamenii din jur? Cum ne mai putem descoperi pe noi fără cei din jur ca oglinzi şi parteneri? Ce suntem noi când nu avem cui să dăruim?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miercurea cenuşii

Cenuşă, cenuşă, cenuşie cenuşă!
Te aşezi pe fruntea noastră
Într-o zi de Miercuri, tu cenuşă!
Amintind de Soarta noastră...

Eşti răbdătoare, răscolitoare
De gânduri de învăţătură aducătoare!
Ai dreptate, tu Cenuşă
Soră eşti cu Focul Vieţii
După ce trupul se stinge
Şi numai ţie-ţi aparţine
Nouă nimic din el nu ne mai rămâne!

Au fost atâtea frământări,
bucurii sau mari dureri
Patimi multe sau averi,
Dar Tu pe toate ni le iei
Fără măcar să ni le ceri!

Totuşi, Cenuşă, Tu, Cenuşă!
Sufletul va zbura spre Cer
Cu toată Iubirea strânsă în El
Din care nimic, niciodată, nu vei putea să iei!!!

Cenuşă, Cenuşă, Tu, cenuşie Cenuşă!
In fiecare an, într-o Miercuri, Tu, Cenuşă
Te aşezi pe fruntea noastră
Să ne aminteşti de a deşertăciunii Soartă....
Şi că Sufletul doar Lumina o aşteaptă!!!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu nu îngăduie asupra noastră ispite mai mari decât puterile noastre. Meşterul loveşte uşor în vasul de sticlă şi de cleştar, ca să nu se spargă, iar în vasul de argint şi aramă bate tare; astfel celor neputincioşi li se îngăduie ispite uşoare, iar celor tari ispite mai grele.

citat din Sfântul Tihon de Zadonsk
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel, gândul pătrunde în mintea umană, acolo unde va fi conştientizat. "Am o idee!" - de fapt, această afirmaţie se traduce prin "Un gând a venit la mine!". Legea atracţiei, explicată într-un mod foarte derizoriu, spune că atragem ceea ce gândim. Parţial adevărat. Însă, înainte de a se ajunge la a atrage prin gând, are loc procesul de atragere a gândurilor în sine. E adevărat: omul atrage gândurile care vibrează pe aceeaşi frecvenţă cu el! De ce? Simplu: pentru că gândurile sunt entităţi energetice, cu vibraţie proprie, care au doar o singură destinaţie: mintea prin care se pot manifesta. Vibraţia proprie a omului îi permite gândului să pătrundă în mintea sa, unde va fi conştientizat. Odată ce gândul a fost conştientizat, primeşte spontan un plus de energie şi se transformă în concept. Acesta este următorul nivel de evoluţie al gândului. Când omul conştientizează un gând, de fapt acel gând tocmai a fost atras şi a pătruns în mintea sa. Bula solitară (gândul) a simţit chemarea celor dragi (mintea aflată pe aceeaşi frecvenţă), după care s-a integrat în hora celor care au chemat-o (conştientizarea gândului de către mintea care l-a atras), iar în acest fel, vibraţia sa proprie a devenit parte din vibraţia minţii în care s-a integrat, fără a-şi pierde sinele fals.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!