Sunetul mării

La miezul nopţii marea s-a trezit din somnul ei profund,
Şi de-a lungul plajelor întinse şi pietroase, până departe,
Am auzit cum vine primul val, valul mareelor înalte,
Şi cum urcă pe uscat răsucindu-se fosforescent, rotund.

O voce s-a înălţat din liniştea adâncurilor fără fund,
Un sunet multiplicat misterios în noapte,
Ca cel al unei cataracte-n munţi, la miazănoapte,
Ca mugetul codrului de brazi când vântoasele-l pătrund.

La fel, spre noi vin uneori din neştiute,
Inaccesibile singurătăţi ale propriei fiinţe
Talazurile răscolitoare-ale unui suflet căutându-şi rostul;
Iluminări pe care le credem ale noastre, din noi născute,

Dar ele-s prefigurări şi prevestiri, şi preştiinţe
Ale unor lucruri dincolo de-înţelegerea şi controlul nostru.

poezie de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nave care trec în noapte şi care, în trecere, îşi vorbesc una alteia,
Doar un semnal ridicat, o voce în depărtarea întunecată;
La fel, pe oceanul vieţii trecem, vorbind, unul pe lângă celălalt,
Doar o privire şi o voce, apoi întunericul şi liniştea compactă.

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow din Poveşti de la Hanul Wayside, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă în doi

Ce viscol e afară - iar noi doi,
Întroieniţi de ani şi de rutină
Paşim înspre apusuri trişti şi goi
Acoperiţi de-a timpului patină.

Ni se aşază iarna grea în suflet
Cărările spre inimi nu găsim
Aprinde-o torţă fă al nostru umblet
Să fie luminat de rătăcim!

Şi viscoleşte-mi temerile toate,
Pune-mi pe umeri munţii tăi de dor
Şi stele de argint pe ale mele pleoape,
Hlamidă de speranţă şi fior.

Troiene fă, din sărutări de noapte
Şi înveleşte-mi somnul când afară,
Zăpezile ne îngroapă disperate-
Noi să dormim până la primavară!

De ne-om trezi cu ghiocei în plete
Să nu ne pară rău căci am trăit
Făcând din bucurie minarete
Ca viforul din noi să ia sfârşit!

poezie de Angelina Nădejde (26 ianuarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarele nelinişti

Cresc neliniştile-n noi ca veninul în guşe de şerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzişuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniştea,
liniştea în care să nu mai simţim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colţuri apar şi cresc tristeţile,
tristeţile cenuşii, tristeţile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniştile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conştiinţei
şi gândurile noastre nu mai au speranţe,
şi sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârşitele, vastele deşerturi
ce nu au nici nisip, nici gheţuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi şi de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al nefiinţei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar şi fără sens?...

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit la tine

M-am gândit la tine şi la tot ce-a fost frumos şi ai iubit,
Plimbându-mă singură de-a lungul plajei cu nisipuri moi;
Am ascultat talazurile care băteau ca şi atunci, egal, în maluri,
Cu-acelaşi sunet ştiut şi îndrăgit cândva de amândoi.

În jurul meu ecoul lovea-n dunele înalte, dincolo de mine ardea
Argintul sclipitor şi-înfrigurat al mării sub razele de lună.
Noi doi vom trece prin nenumărate morţi şi mii de vieţi
Până când vom mai asculta din nou acelaşi sunet împreună.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cele mai vechi timpuri s-a ştiut că gândurile noastre influenţează realitatea noastră. Aşa cum fiecare plantă se naşte din sămânţă, neputând exista în afara acesteia, fiecare act al nostru derivă din seminţele ascunse ale gândirii noastre şi nu ar fi putut deveni niciodată manifest dacă acestea nu ar fi existat. Acţiunea este consecinţa gândirii, iar bucuria sau suferinţa sunt consecinţe ale acesteia. Astfel, noi culegem ce am semănat, iar fructele sunt dulci sau amare.

citat din James Allen
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaja de la Dover

Marea e calmă-n seara asta. O lună plină
Pluteşte peste ape. Este ora mareelor înalte.
Sclipeşte şi-apoi se stinge o lumină
Pe coastele franceze; stâncile Angliei, solide,
Licăresc, dincolo de golful adormit.
Vino la fereastră, aerul serii e plin de nestemate!
Lângă lunga linie-înspumată, spre răsărit,
Unde marea întâlneşte pământul luminat de lună,
Ascultă! Ascultă mugetul scrâşnit al pietrişului
Rostogolit spre larg şi-apoi depus de valuri, rând după rând,
Pe ţărmul cel abrupt, cu scoicile-împreună;
Ascultă cum se-nalţă, cum cade şi cum se-înalţă iarăşi
Într-un tremolo-înăbuşit, predominând
O notă întotdeauna tristă – căreia-i devenim şi noi tovarăşi.

Sofocle, cu multă vreme înainte,
A auzit acelaşi vuiet pe faleză, la Egeea,
Şi, reflectând asupra condiţiei umane, i-a venit în minte
Că viaţa e un ritm, flux şi reflux. Juruiţi aceluiaşi acord,
Şi noi descoperim, departe, în Hiperboreea,
Gânduri ascunse-n sunetele mării – aici sub cerul de la nord.

Marea Credinţei
A fost odinioară plină ochi, iar trupul ei rotund
Era încins cu un brâu imens de falduri albe.
Tot ce-auzim acum e doar
Melancolia ei fără de leac, oftatul ei profund,
Pierzându-se-n răsuflarea rece-a nopţii,
În indiferenţa vitregită de hotar,
În singurătatea împietrită-a lumii.

Hai, să punem cărţile pe masă,
Unul cu celălalt, o, dragoste! Lumea care pare să se fi deschis
În faţa noastră ca un tărâm de vis,
Atât de promiţătoare, de nouă, de frumoasă,
Nu oferă nici bucurii, nici pace, nici iubire, nici lumină,
Nici certitudini, nici la durere sprijinul cel mai minuscul;
Iar noi, confuzi, trăim aici ca pe-o câmpie la crepuscul,
Răvăşiţi de spaime,-n permanentă încleştare inutilă,
Unde ignorante oşti se-încaieră-într-o noapte eternă şi meschină.

poezie celebră de Matthew Arnold, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

William H. Herndon

Aici la fereastră, în vechea casă
Ridicată pe coama dealului, cu vedere până departe în vale,
Zilele mele de trudă au ajuns la final; aşezat pe ruinele propriei vieţi,
Am scormonit zi de zi prin memorie,
Aşa cum cineva priveşte într-un glob fermecat de cristal,
Şi am revăzut într-o lumină de vis figurile din trecut
Defilând dincolo de geam
Prin incredibilele sfere ale timpului.
Am văzut un om ridicându-se din brazdă ca un uriaş din basme,
Un om care s-a încredinţat pe sine însuşi unui destin fără de moarte,
Conducător de mari armate, capul republicii,
Adunând lalolaltă într-un ditirambic şi creativ cântec
Grandioasele speranţe ale unui popor.
Dar, în acelaşi timp, Vulcan stăpânul focurilor
Şi spiritele malefice din ceruri
Făureau scuturi şi săbii indestructibile.
Priveşte în cristalul fermecat!
Se vede cum el se grăbeşte
Către locul unde drumul lui se intersectează cu drumul
Copilului lui Plutarh şi Shakespeare:
Lincoln, actor într-adevăr, ţi-a jucat bine rolul
Pe când Booth doar mima cu stângăcie jocul din jocul real;
De atâtea ori v-am văzut în orele grave ale apusului
Pe când ciori croncănitoare treceau pe deasupra casei mele
În zbor spre pădure –
De aici de la fereastra mea unde stătem
Singur.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul pas către revenirea la integritatea emoţională îl presupune exact faptul de a deveni conştienţi: de sine, de ceilalţi, de Univers, de conexiunea dintre noi... de tot ceea ce există, până la urmă. Dincolo de a ne vedea pe noi înşine ca fiind centrul Universului, devenim conştienţi de această matrice universală existentă, în care noi suntem doar noduri de conexiuni. Însă Întregul este format din fiecare dintre noi şi din interacţiunile pe care noi le avem unii cu alţii. Deşi făcuţi din acelaşi material, diferim prin prisma experienţelor trăite, nu doar ale noastre, ci ale întregii noastre familii. În acest proces de a deveni conştienţi, ne asumăm o scufundare în istoria noastră familială şi emoţională, care să ne ajute să ne răspundem la întrebarea pe care orice om pe drumul autodescoperirii şi-o pune: "Cine sunt eu?"

citat din Raluca Rusu
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudini

Ploaie de lumini nenumărate se-aprind,
Pe-n serat pe bolta necuprinsului senin,
Ca opaiţele-n noapte ard mocnit
Şi veghează-n somnul cel din noapte,
Visele triumfale ale sufletului ce pribegeşte
În alte timpuri şi-n străine universuri.

Noaptea-i sfeşnic pentru suflet,
În umblătul răzlet, la întâmplare,
În sferele înalte, ale unor ţinuturi,
Care rămân discrete şi nebănuite,
Iar noi culegem fărâme, vagi idei,
Din puţinele aduceri aminte.
Şti-vom noi vreodată de-ale lui plimbări?

Ghicitori învederaţi se cutează-n aventura
De a citi şi -n astrele nopţii, destinul,
Răspuns profetic din lăcaşuri sacre,
Dau de ştire-n grabă omenirii însetate,
Despre cursul vieţii enigmatic.

Străbunii noştri căutând necunoscutul,
Colindând, umblând pe căi terestre sau navale,
De semnele stelare, de- i Carul mic sau Carul mare,
Orion sau alte constelaţii, ce croiesc pe cer trasee,
Conduşi erau, busole în căutarea azimutului
Şi locuri noi descopereau pentru alte începuturi.
Stelele-s călăuze –n viaţa noastră pământeană.

Precum în cer aşa şi pământ,
În armonie cu cosmosul au apărut,
Din vremuri antice şi mai demult,
Minuni ale lumii, edificii bizare,
Care par a fi căi de comunicare,
Cu o fortă mare, intrinsecă,
Şti-vom noi vreodată sorgintea,
Mesajelor stelare în viaţa pământeană?

Simbolul stelei il regăsim adesea-n,
În inflorescenţe pastelate fel de fel,
Să fie un alt şi nedecriptat mister?

poezie de Georgeta Ganea (11 martie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acceptarea vieţii unui om nu are nimic de-a face cu resemnarea. Nu înseamnă a fugi din luptă. Din contră, înseamnă a o accepta aşa cum vine, cu toate handicapurile eredităţii, suferinţei, ale complexelor psihologice şi ale nedreptăţilor.

citat din Paul Tournier
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albina Lalescu nu s-a mulţumit cu florile oferite de matematică, ci s-a aventurat la flori ale istoriei României, ale finanţelor, ale sociologiei, ale muzicii, ale ingineriei, ale lingvisticii, ale istoriei manualelor de matematică, ale istoriei matematicii, ale propagării în mase a culturii ştiinţifice, ale filozofiei etc.

Solomon Marcus în Un om pentru istorie: Traian Lalescu (2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ţintuit

doar pentru că nu acceptăm
mistica intervenţie a lingurii
în zgomotul nostru,
începem să ne descompunem
în particule intime şi inevitabile,
un fel de derbedei de microni
cu buzunarele sparte
din care cade memoria involuntar.

ştim care e psihoza mesei din bucătărie
fără viaţă personală,
de aceea, terapeutic,
uneori împrumutăm neuroni cu camătă
pentru isteriile anticipate
ale lătratului de meduză.

şi tot mai des facem dragoste
dezordonat de mişto,
cu relativitatea
pe post de cearşaf sau de neîmblânzire.

spune TU...
cum apologia ei de răvăşire
să nu fim vicii ale mai mult ca perfectului,
când ţinem în mâini
bisturie pentru disecţii reciproce
de puls...

în definitiv,
în cutiile ermetice ale frigiderelor,
ceilalţi rămân doar vieţi de trotuar aglomerat,
noi -
ardem spre aur
în athanor.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că oamenii se întorc din drum doar în filme. Noi nu suntem personaje cu un parcurs prestabilit. Îl construim treptat din ceea ce trăim şi, ghinion, mâine vom fi aproape tot cei de azi. Sentimentele nu se rescriu dramatic în situaţii-limită, nici iubirea nu erupe în miez de noapte, ca şi când ar fi cea din urmă (noapte şi iubire). Viaţa reală e mult mai calmă de atât. Timpul ar trebui petrecut cu oamenii care se gândesc la noi. Care ne caută, în ciuda autismului nostru ocazional. Care vor să ştie de noi, cărora le pasă. Care ar fi în stare să facă un ocol de câteva ore doar pentru a-şi întâlni privirile cu ale noastre, deasupra unei ceşti de cafea cu lapte. Fără ca noi să ne străduim din cale-afară să-i convingem, fără a-i aştepta mult şi în zadar.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi continuăm să credem

Când a venit bătrâneţea
acasă nu ne-a găsit.
Ne căutam tinereţea
pe nisipul însorit.
Prin nisipurile-încinse
ale plajelor din lume,
Tinereţea ni se duse
şi nu i-am mai dat de urme.
În zadar o vară-întreagă
prin nisip am căutat.
Să-înlocuim bătrâneţea,
tinereţe n-am aflat.
Dar,
Noi continuăm să credem
că ţinându-ne de mână,
Lupta cu timpul n-o pierdem
şi vom fi tot împreună.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cele mai cuprinzătoare modalităţi ale poeziei, modalităţi ale gândirii şi imaginaţiei, modalităţi ale dicţiunii şi ornamentului - nu numai modalităţi ale versului - rareori se produce vreo schimbare importantă fără vreo influenţă străină: uneori Franţa, alteori Italia, în vreme ce în adâncuri se află întotdeauna cei vechi, poeţii Greciei şi Romei. Şi în orice epocă a poeziei engleze există posibilitatea realizării unor noi studii ale celor vechi şi ale influenţelor ce ne vin de la ei.

William Paton Ker în Form and Style in Poetry (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem făcuţi mai mult din noapte

Suntem făcuţi mai mult din noapte.

Prezentul cu scânteia lui nu poate
să lumineze-abisurile toate
Şi veşnicul amurg din noi.
Din când în când doar ies din adâncime
Ca nişte vietăţi din fund de mări
Necunoscute amintiri
Ce parcă nu sunt ale noastre,
Fragmente dintr-o viaţă pe care n-am trăit-o,
Crâmpeie care-ncearcă zadarnic să se-adune;
Un braţ, o ţeastă, lacul unui ochi
Cu nuferii pe care nu-i cunoaştem
Şi-o luntre ce ne cheamă cu vâslele de vis.

În marii munţi de-ntunecime
Sunt osândit să sap necontenit:
Ce voi găsi în adâncime,
Comoara unui gând nemărginit
Sau vechea stearpă-ntunecime?

Dar dacă noaptea mă va birui
Şi negre avalanşe grele
Din muntele cel mare se vor rostogoli
Şi mă vor nărui cu ele?

Trecutul meu şi alte trecuturi şi mai vechi
Ca nişte continente scufundate
Sub suflet stau necercetate
Cu urme anonime şi străvechi:
Sunt visuri ale stâncii ancestrale,
Sunt amintiri din viaţa mea de plantă,
Fiori de viermi şi nostalgii astrale
(Şi poate-o tainică prefigurare
A vieţii mele viitoare).

Dezgrop în mine rădăcina lumii;
În pieptul meu ce amintire grea!
O urnă-n care veacuri de vis şi-au pus cenuşa:
Luna sau inima mea?

poezie clasică de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O notă informativă

S-a înălţat

... fără interdicţii, fără reguli,

purtând incomod coroana de spini.

S-a înălţat

... ascultând marea din toate părţile,

ca şi cum ar simţi ce se petrece.

poezie de Eli Gîlcescu (21 iunie 2021)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antistrofe

O, dacă voi, femei, aţi veni
aici, printre noi, deşi suferinde,
nu mai cruţate ca noi în viaţă, şi totuşi în stare
să faceţi din noi nişte preafericiţi.

De unde,
când se-arată iubitul,
îi luaţi viitorul?
Mai bogat decât va să fie vreodată.
Cine ştie cât de departe
e cea din urmă stea fixă pe cer,
e uimit când o află
În spaţiul sublim al inimii voastre.
Cum vi-l desfăşuraţi în mulţime?
Voi cupe de noapte, iviri de izvoare.

Voi într-adevăr mai sunteţi aceleaşi?
Sunteţi chiar aceleaşi copile
înghiontite în drumul spre şcoală
de un frate mai mare?
Voi, pure fiinţe.

În timp ce feţele noastre
se zbârceau, urâţindu-ne,
voi rămâneaţi pâine proaspătă.

Nici despărţirea de copilărie
nu v-atingea. Dintr-o dată
v-aţi schimbat în ceea ce sunteţi, dumnezeieşte
şi miraculos împlinite.

Noi, ca rupţi dintr-un munte,
adesea de mici
colţuroşi; uneori
ciopliţi fericit;
noi, aşchii de piatră,
peste flori prăvălite.

Voi, flori ale pământului, ale adâncului,
dragi rădăcinilor toate,
voi surori ale Euridicei,
voi care urmaţi cu credinţă
urcuşul bărbatului.

Noi, adesea jigniţi de noi înşine
lesne jignindu-vă însă, şi cu plăcere,
şi din nou la nevoie jigniţi.
Noi, ca nişte arme-aşezate
cu furie-alături de somn.

Voi, ocrotindu-ne-acolo unde
nimeni nu ne mai apără. Ca un pom umbros
şi îmbietor la somn e gândul la voi în reveriile celor însinguraţi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţii Înţelepţi

Prima voce

De-atâta vreme-n derivă,-atât de rapidă eşuarea,
Spre ce soartă, spre ce fel de ruină ne-a împins marea –
Pe noi, ai Înţelepciunii Fraţi?
Ar fi putut fi cerul altfel, pământul diferit,
Încât să nu fi ajuns la un asemenea sfârşit –
Noi, dar nu şi oamenii ceilalţi?

A doua voce

Escortaţi de ce fel de blestem,
Ce calcul ne-a împins spre locul dezastrului extrem –
Pe noi, ai Înţelepciunii Fraţi?
Iar dacă naufragiului îi suntem, iată, camarazi,
De ce privim drept înainte din înfrângerea de azi –
Noi, noi mai mult decât oamenii ceilalţi?

A treia voce

Aruncaţi din porturi, care nu se mai văd, departe,
Nu s-ar putea, crezând, să trecem dincolo de moarte–
Noi, ai Înţelepciunii Fraţi?
Vegheaţi de sfere rotitoare-n al eterului parfum,
Nu vom fi oare mai bogaţi decât suntem acum –
Noi, deopotrivă cu oamenii ceilalţi?!

poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin refuzul de a se inhiba în faţa tabuurilor estetice şi sociale din epoca în care a trăit, Caragiale s-a dovedit a fi scriitorul clasic care a avansat cel mai mult în direcţia înţelegerii mecanismelor de existenţă ale unui text literar, dar şi în direcţia descifrării resorturilor profunde ale specificului nostru naţional.

citat din Florin Manolescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!