Sunetul mării
La miezul nopții marea s-a trezit din somnul ei profund,
Și de-a lungul plajelor întinse și pietroase, până departe,
Am auzit cum vine primul val, valul mareelor înalte,
Și cum urcă pe uscat răsucindu-se fosforescent, rotund.
O voce s-a înălțat din liniștea adâncurilor fără fund,
Un sunet multiplicat misterios în noapte,
Ca cel al unei cataracte-n munți, la miazănoapte,
Ca mugetul codrului de brazi când vântoasele-l pătrund.
La fel, spre noi vin uneori din neștiute,
Inaccesibile singurătăți ale propriei ființe
Talazurile răscolitoare-ale unui suflet căutându-și rostul;
Iluminări pe care le credem ale noastre, din noi născute,
Dar ele-s prefigurări și prevestiri, și preștiințe
Ale unor lucruri dincolo de-înțelegerea și controlul nostru.
poezie de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sunet
- poezii despre noapte
- poezii despre înălțime
- poezii despre voce
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre singurătate
- poezii despre păduri
- poezii despre plajă
Citate similare
* * *
Nave care trec în noapte și care, în trecere, își vorbesc una alteia,
Doar un semnal ridicat, o voce în depărtarea întunecată;
La fel, pe oceanul vieții trecem, vorbind, unul pe lângă celălalt,
Doar o privire și o voce, apoi întunericul și liniștea compactă.
poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow din Povești de la Hanul Wayside, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre întuneric, citate de Henry Wadsworth Longfellow despre întuneric, poezii despre vorbire, poezii despre viață, citate de Henry Wadsworth Longfellow despre viață, poezii despre semnale sau poezii despre ocean
Iarnă în doi
Ce viscol e afară - iar noi doi,
Întroieniți de ani și de rutină
Pașim înspre apusuri triști și goi
Acoperiți de-a timpului patină.
Ni se așază iarna grea în suflet
Cărările spre inimi nu găsim
Aprinde-o torță fă al nostru umblet
Să fie luminat de rătăcim!
Și viscolește-mi temerile toate,
Pune-mi pe umeri munții tăi de dor
Și stele de argint pe ale mele pleoape,
Hlamidă de speranță și fior.
Troiene fă, din sărutări de noapte
Și învelește-mi somnul când afară,
Zăpezile ne îngroapă disperate-
Noi să dormim până la primavară!
De ne-om trezi cu ghiocei în plete
Să nu ne pară rău căci am trăit
Făcând din bucurie minarete
Ca viforul din noi să ia sfârșit!
poezie de Angelina Nădejde (26 ianuarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și poezii despre viscol, poezii despre timp, poezii despre iarnă, poezii despre zăpadă, poezii despre tristețe sau poezii despre sărut
Amarele neliniști
Cresc neliniștile-n noi ca veninul în gușe de șerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzișuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniștea,
liniștea în care să nu mai simțim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colțuri apar și cresc tristețile,
tristețile cenușii, tristețile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniștile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conștiinței
și gândurile noastre nu mai au speranțe,
și sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârșitele, vastele deșerturi
ce nu au nici nisip, nici ghețuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi și de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al neființei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar și fără sens?...
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre moarte, poezii despre gânduri, poezii despre șerpi, poezii despre vânt, poezii despre visare sau poezii despre viermi
M-am gândit la tine
M-am gândit la tine și la tot ce-a fost frumos și ai iubit,
Plimbându-mă singură de-a lungul plajei cu nisipuri moi;
Am ascultat talazurile care băteau ca și atunci, egal, în maluri,
Cu-același sunet știut și îndrăgit cândva de amândoi.
În jurul meu ecoul lovea-n dunele înalte, dincolo de mine ardea
Argintul sclipitor și-înfrigurat al mării sub razele de lună.
Noi doi vom trece prin nenumărate morți și mii de vieți
Până când vom mai asculta din nou același sunet împreună.
poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip, poezii despre iubire, poezii despre frumusețe sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Din cele mai vechi timpuri s-a știut că gândurile noastre influențează realitatea noastră. Așa cum fiecare plantă se naște din sămânță, neputând exista în afara acesteia, fiecare act al nostru derivă din semințele ascunse ale gândirii noastre și nu ar fi putut deveni niciodată manifest dacă acestea nu ar fi existat. Acțiunea este consecința gândirii, iar bucuria sau suferința sunt consecințe ale acesteia. Astfel, noi culegem ce am semănat, iar fructele sunt dulci sau amare.
citat din James Allen
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre gânduri
- citate despre existență
- citate despre superlative
- citate despre suferință
- citate despre realitate
- citate despre plante
- citate despre naștere
- citate despre fructe
- citate despre devenire
Plaja de la Dover
Marea e calmă-n seara asta. O lună plină
Plutește peste ape. Este ora mareelor înalte.
Sclipește și-apoi se stinge o lumină
Pe coastele franceze; stâncile Angliei, solide,
Licăresc, dincolo de golful adormit.
Vino la fereastră, aerul serii e plin de nestemate!
Lângă lunga linie-înspumată, spre răsărit,
Unde marea întâlnește pământul luminat de lună,
Ascultă! Ascultă mugetul scrâșnit al pietrișului
Rostogolit spre larg și-apoi depus de valuri, rând după rând,
Pe țărmul cel abrupt, cu scoicile-împreună;
Ascultă cum se-nalță, cum cade și cum se-înalță iarăși
Într-un tremolo-înăbușit, predominând
O notă întotdeauna tristă căreia-i devenim și noi tovarăși.
Sofocle, cu multă vreme înainte,
A auzit același vuiet pe faleză, la Egeea,
Și, reflectând asupra condiției umane, i-a venit în minte
Că viața e un ritm, flux și reflux. Juruiți aceluiași acord,
Și noi descoperim, departe, în Hiperboreea,
Gânduri ascunse-n sunetele mării aici sub cerul de la nord.
Marea Credinței
A fost odinioară plină ochi, iar trupul ei rotund
Era încins cu un brâu imens de falduri albe.
Tot ce-auzim acum e doar
Melancolia ei fără de leac, oftatul ei profund,
Pierzându-se-n răsuflarea rece-a nopții,
În indiferența vitregită de hotar,
În singurătatea împietrită-a lumii.
Hai, să punem cărțile pe masă,
Unul cu celălalt, o, dragoste! Lumea care pare să se fi deschis
În fața noastră ca un tărâm de vis,
Atât de promițătoare, de nouă, de frumoasă,
Nu oferă nici bucurii, nici pace, nici iubire, nici lumină,
Nici certitudini, nici la durere sprijinul cel mai minuscul;
Iar noi, confuzi, trăim aici ca pe-o câmpie la crepuscul,
Răvășiți de spaime,-n permanentă încleștare inutilă,
Unde ignorante oști se-încaieră-într-o noapte eternă și meschină.
poezie celebră de Matthew Arnold, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară sau poezii despre lumină
William H. Herndon
Aici la fereastră, în vechea casă
Ridicată pe coama dealului, cu vedere până departe în vale,
Zilele mele de trudă au ajuns la final; așezat pe ruinele propriei vieți,
Am scormonit zi de zi prin memorie,
Așa cum cineva privește într-un glob fermecat de cristal,
Și am revăzut într-o lumină de vis figurile din trecut
Defilând dincolo de geam
Prin incredibilele sfere ale timpului.
Am văzut un om ridicându-se din brazdă ca un uriaș din basme,
Un om care s-a încredințat pe sine însuși unui destin fără de moarte,
Conducător de mari armate, capul republicii,
Adunând lalolaltă într-un ditirambic și creativ cântec
Grandioasele speranțe ale unui popor.
Dar, în același timp, Vulcan stăpânul focurilor
Și spiritele malefice din ceruri
Făureau scuturi și săbii indestructibile.
Privește în cristalul fermecat!
Se vede cum el se grăbește
Către locul unde drumul lui se intersectează cu drumul
Copilului lui Plutarh și Shakespeare:
Lincoln, actor într-adevăr, ți-a jucat bine rolul
Pe când Booth doar mima cu stângăcie jocul din jocul real;
De atâtea ori v-am văzut în orele grave ale apusului
Pe când ciori croncănitoare treceau pe deasupra casei mele
În zbor spre pădure
De aici de la fereastra mea unde stătem
Singur.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creativitate, poezii despre zile, poezii despre văi, poezii despre vulcani sau poezii despre sfârșit
Primul pas către revenirea la integritatea emoțională îl presupune exact faptul de a deveni conștienți: de sine, de ceilalți, de Univers, de conexiunea dintre noi... de tot ceea ce există, până la urmă. Dincolo de a ne vedea pe noi înșine ca fiind centrul Universului, devenim conștienți de această matrice universală existentă, în care noi suntem doar noduri de conexiuni. Însă Întregul este format din fiecare dintre noi și din interacțiunile pe care noi le avem unii cu alții. Deși făcuți din același material, diferim prin prisma experiențelor trăite, nu doar ale noastre, ci ale întregii noastre familii. În acest proces de a deveni conștienți, ne asumăm o scufundare în istoria noastră familială și emoțională, care să ne ajute să ne răspundem la întrebarea pe care orice om pe drumul autodescoperirii și-o pune: "Cine sunt eu?"
citat din Raluca Rusu
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre istorie, citate despre familie sau citate despre ajutor
Incertitudini
Ploaie de lumini nenumărate se-aprind,
Pe-n serat pe bolta necuprinsului senin,
Ca opaițele-n noapte ard mocnit
Și veghează-n somnul cel din noapte,
Visele triumfale ale sufletului ce pribegește
În alte timpuri și-n străine universuri.
Noaptea-i sfeșnic pentru suflet,
În umblătul răzlet, la întâmplare,
În sferele înalte, ale unor ținuturi,
Care rămân discrete și nebănuite,
Iar noi culegem fărâme, vagi idei,
Din puținele aduceri aminte.
Ști-vom noi vreodată de-ale lui plimbări?
Ghicitori învederați se cutează-n aventura
De a citi și -n astrele nopții, destinul,
Răspuns profetic din lăcașuri sacre,
Dau de știre-n grabă omenirii însetate,
Despre cursul vieții enigmatic.
Străbunii noștri căutând necunoscutul,
Colindând, umblând pe căi terestre sau navale,
De semnele stelare, de- i Carul mic sau Carul mare,
Orion sau alte constelații, ce croiesc pe cer trasee,
Conduși erau, busole în căutarea azimutului
Și locuri noi descopereau pentru alte începuturi.
Stelele-s călăuze n viața noastră pământeană.
Precum în cer așa și pământ,
În armonie cu cosmosul au apărut,
Din vremuri antice și mai demult,
Minuni ale lumii, edificii bizare,
Care par a fi căi de comunicare,
Cu o fortă mare, intrinsecă,
Ști-vom noi vreodată sorgintea,
Mesajelor stelare în viața pământeană?
Simbolul stelei il regăsim adesea-n,
În inflorescențe pastelate fel de fel,
Să fie un alt și nedecriptat mister?
poezie de Georgeta Ganea (11 martie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre început sau poezii despre spațiul cosmic
Acceptarea vieții unui om nu are nimic de-a face cu resemnarea. Nu înseamnă a fugi din luptă. Din contră, înseamnă a o accepta așa cum vine, cu toate handicapurile eredității, suferinței, ale complexelor psihologice și ale nedreptăților.
citat din Paul Tournier
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre psihologie sau citate despre handicap
Albina Lalescu nu s-a mulțumit cu florile oferite de matematică, ci s-a aventurat la flori ale istoriei României, ale finanțelor, ale sociologiei, ale muzicii, ale ingineriei, ale lingvisticii, ale istoriei manualelor de matematică, ale istoriei matematicii, ale propagării în mase a culturii științifice, ale filozofiei etc.
Solomon Marcus în Un om pentru istorie: Traian Lalescu (2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre matematică, citate despre știință, citate despre sociologie, citate despre muzică, citate despre mulțumire, citate despre lingvistică, citate despre istoria României sau citate despre filozofie
Poem țintuit
doar pentru că nu acceptăm
mistica intervenție a lingurii
în zgomotul nostru,
începem să ne descompunem
în particule intime și inevitabile,
un fel de derbedei de microni
cu buzunarele sparte
din care cade memoria involuntar.
știm care e psihoza mesei din bucătărie
fără viață personală,
de aceea, terapeutic,
uneori împrumutăm neuroni cu camătă
pentru isteriile anticipate
ale lătratului de meduză.
și tot mai des facem dragoste
dezordonat de mișto,
cu relativitatea
pe post de cearșaf sau de neîmblânzire.
spune TU...
cum apologia ei de răvășire
să nu fim vicii ale mai mult ca perfectului,
când ținem în mâini
bisturie pentru disecții reciproce
de puls...
în definitiv,
în cutiile ermetice ale frigiderelor,
ceilalți rămân doar vieți de trotuar aglomerat,
noi -
ardem spre aur
în athanor.
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viața personală, poezii despre relativitate, poezii despre reciprocitate, poezii despre puls, poezii despre poezie, poezii despre particule, poezii despre mâini sau poezii despre meduze
Cred că oamenii se întorc din drum doar în filme. Noi nu suntem personaje cu un parcurs prestabilit. Îl construim treptat din ceea ce trăim și, ghinion, mâine vom fi aproape tot cei de azi. Sentimentele nu se rescriu dramatic în situații-limită, nici iubirea nu erupe în miez de noapte, ca și când ar fi cea din urmă (noapte și iubire). Viața reală e mult mai calmă de atât. Timpul ar trebui petrecut cu oamenii care se gândesc la noi. Care ne caută, în ciuda autismului nostru ocazional. Care vor să știe de noi, cărora le pasă. Care ar fi în stare să facă un ocol de câteva ore doar pentru a-și întâlni privirile cu ale noastre, deasupra unei cești de cafea cu lapte. Fără ca noi să ne străduim din cale-afară să-i convingem, fără a-i aștepta mult și în zadar.
Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre iubire, citate despre viitor, citate despre prezent, citate despre ore, citate despre noapte, citate despre miezul nopții sau citate despre lactate
Noi continuăm să credem
Când a venit bătrânețea
acasă nu ne-a găsit.
Ne căutam tinerețea
pe nisipul însorit.
Prin nisipurile-încinse
ale plajelor din lume,
Tinerețea ni se duse
și nu i-am mai dat de urme.
În zadar o vară-întreagă
prin nisip am căutat.
Să-înlocuim bătrânețea,
tinerețe n-am aflat.
Dar,
Noi continuăm să credem
că ținându-ne de mână,
Lupta cu timpul n-o pierdem
și vom fi tot împreună.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre bătrânețe sau poezii despre acasă
În cele mai cuprinzătoare modalități ale poeziei, modalități ale gândirii și imaginației, modalități ale dicțiunii și ornamentului - nu numai modalități ale versului - rareori se produce vreo schimbare importantă fără vreo influență străină: uneori Franța, alteori Italia, în vreme ce în adâncuri se află întotdeauna cei vechi, poeții Greciei și Romei. Și în orice epocă a poeziei engleze există posibilitatea realizării unor noi studii ale celor vechi și ale influențelor ce ne vin de la ei.
William Paton Ker în Form and Style in Poetry (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre poezie, citate despre versuri, citate despre schimbare, citate despre posibilitate, citate despre imaginație sau citate despre Roma
Suntem făcuți mai mult din noapte
Suntem făcuți mai mult din noapte.
Prezentul cu scânteia lui nu poate
să lumineze-abisurile toate
Și veșnicul amurg din noi.
Din când în când doar ies din adâncime
Ca niște vietăți din fund de mări
Necunoscute amintiri
Ce parcă nu sunt ale noastre,
Fragmente dintr-o viață pe care n-am trăit-o,
Crâmpeie care-ncearcă zadarnic să se-adune;
Un braț, o țeastă, lacul unui ochi
Cu nuferii pe care nu-i cunoaștem
Și-o luntre ce ne cheamă cu vâslele de vis.
În marii munți de-ntunecime
Sunt osândit să sap necontenit:
Ce voi găsi în adâncime,
Comoara unui gând nemărginit
Sau vechea stearpă-ntunecime?
Dar dacă noaptea mă va birui
Și negre avalanșe grele
Din muntele cel mare se vor rostogoli
Și mă vor nărui cu ele?
Trecutul meu și alte trecuturi și mai vechi
Ca niște continente scufundate
Sub suflet stau necercetate
Cu urme anonime și străvechi:
Sunt visuri ale stâncii ancestrale,
Sunt amintiri din viața mea de plantă,
Fiori de viermi și nostalgii astrale
(Și poate-o tainică prefigurare
A vieții mele viitoare).
Dezgrop în mine rădăcina lumii;
În pieptul meu ce amintire grea!
O urnă-n care veacuri de vis și-au pus cenușa:
Luna sau inima mea?
poezie clasică de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre amintiri sau poezii despre trecut
O notă informativă
S-a înălțat
... fără interdicții, fără reguli,
purtând incomod coroana de spini.
S-a înălțat
... ascultând marea din toate părțile,
ca și cum ar simți ce se petrece.
poezie de Eli Gîlcescu (21 iunie 2021)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre interdicții, poezii despre informații sau poezii despre coroană
Antistrofe
O, dacă voi, femei, ați veni
aici, printre noi, deși suferinde,
nu mai cruțate ca noi în viață, și totuși în stare
să faceți din noi niște preafericiți.
De unde,
când se-arată iubitul,
îi luați viitorul?
Mai bogat decât va să fie vreodată.
Cine știe cât de departe
e cea din urmă stea fixă pe cer,
e uimit când o află
În spațiul sublim al inimii voastre.
Cum vi-l desfășurați în mulțime?
Voi cupe de noapte, iviri de izvoare.
Voi într-adevăr mai sunteți aceleași?
Sunteți chiar aceleași copile
înghiontite în drumul spre școală
de un frate mai mare?
Voi, pure ființe.
În timp ce fețele noastre
se zbârceau, urâțindu-ne,
voi rămâneați pâine proaspătă.
Nici despărțirea de copilărie
nu v-atingea. Dintr-o dată
v-ați schimbat în ceea ce sunteți, dumnezeiește
și miraculos împlinite.
Noi, ca rupți dintr-un munte,
adesea de mici
colțuroși; uneori
ciopliți fericit;
noi, așchii de piatră,
peste flori prăvălite.
Voi, flori ale pământului, ale adâncului,
dragi rădăcinilor toate,
voi surori ale Euridicei,
voi care urmați cu credință
urcușul bărbatului.
Noi, adesea jigniți de noi înșine
lesne jignindu-vă însă, și cu plăcere,
și din nou la nevoie jigniți.
Noi, ca niște arme-așezate
cu furie-alături de somn.
Voi, ocrotindu-ne-acolo unde
nimeni nu ne mai apără. Ca un pom umbros
și îmbietor la somn e gândul la voi în reveriile celor însingurați.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre școală, poezii despre viitor, poezii despre spațiu și timp, poezii despre schimbare sau poezii despre reverie
Frații Înțelepți
Prima voce
De-atâta vreme-n derivă,-atât de rapidă eșuarea,
Spre ce soartă, spre ce fel de ruină ne-a împins marea
Pe noi, ai Înțelepciunii Frați?
Ar fi putut fi cerul altfel, pământul diferit,
Încât să nu fi ajuns la un asemenea sfârșit
Noi, dar nu și oamenii ceilalți?
A doua voce
Escortați de ce fel de blestem,
Ce calcul ne-a împins spre locul dezastrului extrem
Pe noi, ai Înțelepciunii Frați?
Iar dacă naufragiului îi suntem, iată, camarazi,
De ce privim drept înainte din înfrângerea de azi
Noi, noi mai mult decât oamenii ceilalți?
A treia voce
Aruncați din porturi, care nu se mai văd, departe,
Nu s-ar putea, crezând, să trecem dincolo de moarte
Noi, ai Înțelepciunii Frați?
Vegheați de sfere rotitoare-n al eterului parfum,
Nu vom fi oare mai bogați decât suntem acum
Noi, deopotrivă cu oamenii ceilalți?!
poezie de Edwin Arlington Robinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre înfrângere, poezii despre viteză, poezii despre prezent, poezii despre porturi sau poezii despre calcule
Prin refuzul de a se inhiba în fața tabuurilor estetice și sociale din epoca în care a trăit, Caragiale s-a dovedit a fi scriitorul clasic care a avansat cel mai mult în direcția înțelegerii mecanismelor de existență ale unui text literar, dar și în direcția descifrării resorturilor profunde ale specificului nostru național.
citat din Florin Manolescu
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre tabu, citate despre scriitori, citate despre literatură, citate despre estetică sau citate despre Ion Luca Caragiale