Inima poetului

inima poetului vibrează ca un clopot
şi e frumoasă ca o ie de sărbătoare
şi dragostea e fără de hotar în inima lui
nu ştiu cine tot face
experimente păgubitoare
cu inima poetului?
mai are cineva timp de el
să-i înţeleagă marile drame
născute din biruinţa sinelui
asupra anotimpurilor trecătoare?
marile drame născute din rotirile inverse
ale iubirilor şi ale pământului?
mai află cineva timp să-l privească
când trece împleticindu-se ca o nălucă?
ce nedumeriri mai are poetul?
-mă întreb eu-
de parcă n-ar trece în fiecare dimineaţă
pe lângă tăiuşul coasei ascunsă
în tufa de roze sălbatice sau
în landurile mov de lavandă mistică
doar eu îi sunt lui rană adâncă
şi mirare şi ultima mare stâncă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima trecătoare

Dacă dragostea nu trece,
Trecem noi;
Când nimic nu se petrece,
Nişte ploi

Ne reţin mai mult în casă,
Picurând
Stropi din dragostea rămasă,
Când şi când.

Tace ploaia, ceasul, gândul;
Inima
Bate până-i vine rândul,
Ultima.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea n-o vei avea

câte inimi roze
frumoase ai tu iubite?
dacă la fiecare drum fugar
prin lumea misterioasă a unei femei
în lumea ei de sfinţită stea
te mai înţeapă câte-o inimă?
inima mea frumoasă de pădure de vise
din spinare de fragedă stea
n-o ai, vor fi alte veri absente
şi goale de mine, alte eternităţi
e inimă de rană stelară
n-o ai, n-o vei avea.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i da poetului crezare...

Nu-i da poetului crezare,
Copilă, nu-i al tău el, nu-i!
Şi mai cumplit ca de vâlvoare
Păzeşte-te de focul lui!

În darn cu inima plăpândă
Simţirea cerci să i-o pătrunzi!
Fierbinte patimă arzândă
Sub gingaş văl n-ai să ascunzi.

Poetul e stăpân pe toate
Şi nu-i stăpân pe sine doar:
Cununa lui aprinsă poate
Să-ţi ardă pletele cu jar.

În lume mulţi i se închină
Sau îl defaimă duşmănos:
El intră-n inimi ca albina,
Nu ca un şarpe veninos.

Candoarea ta el n-o umbreşte,
Dar fără voia-i uneori
Suflarea vie ţi-o răpeşte,
Sau te înalţă până-n nori.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte drame?

Câte Drame sunt pe lume,
Cu nume şi fără nume.
L-ai iubit şi te-a lasat,
Fără să ştii a plecat

Tu plângi după El,
Şi în suflet te frămânţi,
El cu alta la Hotel,
Tu rugându-te la Sfinţi.

Lasă-l dragă-n pacea lui,
Inima fă-ţi-o de piatră,
Nu eşti chiar a nimănui,
Fii tare încă o dată.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atinge-mi inima

Atinge-mi inima cu un zâmbet,
sau mai bine... cu un sunet.
Crezi că e imposibil?
zâmbeşte, e transmisibil.

Crezi că m-aş multumi cu atât?
Priveşte-mă -n ochi oricât.
Atinge-mi inima în gând,
în timp ce bate, alergând.

Atinge-mi inima cu inima ta,
fă-o de poti, să stea o secundă,
sau cât e nevoie s-o îmblânzeşti,
cu aerul tău de dresoare...
de inimi sălbatice.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ea

doar o femeie ştie şi poate face, iubite
doar ea poate dezlega misterele,
nodurile încâlcite ale fiinţei
şi îngriji pacienţii sufletului călător
cu ierburi din grădini miraculoase
şi lega cu lanţuri solide de o stâncă
pe cel care i-a rănit sinea,
cu şarpele ispitei.
doar ea loveşte visul cu bagheta
şi este femeia-şaman care vorbeşte
toate limbile tuturor regnurilor
tămăduind marile treceri.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece, cuvintele rămân

Cuvântul e ca o oglindă a minţii ce îl zămisleşte,
Ţi-arată inima şi gândul, cu forma lui te defineşte.
Când omul, ce-a deprins în timp condeiul să îl mânuiască,
E foarte trist când truda lui se-ndreaptă-n semeni să lovească.

Adună-n bietele cuvinte noroi şi veninoasă ură,
Cuvântul îl transformă-n bici şi-n instrumente de tortură.
Cu mult mai înţelept ar fi şi onorabil pentru sine
Cuvântul să-l transforme-n cânt, s-adune-n el acorduri fine.

S-ajungă-n inimi, să încânte cu-a lui frumoasă armonie,
Să treacă dincolo de stele, să se preschimbe-n poezie,
Ce-aduce pe pământ lumină, esenţă, spirit, mângâiere,
Nu bici sau spadă-nsângerată ce seamănă în jur durere.

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conform cercetătorilor britanici

Conform oamenilor de ştiinţă,
dragostea noastră a murit
acum câţiva ani. Aşa au stabilit ei,
câţiva tocilari
de prin UK sau Singapore,
că tot ce trece de 2 ani şi ceva
nu e decât o minciună,
un fel de iluzie călduţă,
o psihoză sau obsesie, sau poate
partenerii au un fel de retard emoţional.
Tind să cred
că noi avem un pic din fiecare sau poate
dragostea noastră
e pasărea aceea
care continuă
să se zbată şi să fugă prin grădină
fără cap. Un fel de ciudăţenie a naturii,
un experiment din aria 51, Nevada,
care a eşuat lamentabil.

Conform oamenilor de ştiinţă,
aş fi trebuit să te fi părăsit
acum câţiva ani,
să fi aruncat câteva grenade
unul în inima celuilalt, cineva să fi suferit
mai mult,
cineva să se fi vindecat mai repede,
apoi să ne fi făcut
cont pe Tinder, că doar
dragostea e futilă, efervescentă, explozivă
şi cu termen de expirare.

Conform oamenilor de ştiinţă,
dragostea noastră e o glumiţă,
aşa că hai,
să-i facem să se tăvălească pe jos,
să
crape toţi
de râs.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul poetului crează. Inima poetului este originea. Ochii poetului iniţiază.

citat clasic din Sri Chinmoy (7 noiembrie 1990)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă celelalte trebi grădinăreşti, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiuleţe de flori, şi în fiecare dimineaţă să le dea la cele douăsprezece domniţe, fete ale împăratului, când vor ieşi din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domniţe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor şi să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc şi pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănţuind. Nimeni nu ştia unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale şi pentru inima lor de gheaţă, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în peţit. Pentru aceasta el dase sfară în ţara lui şi în ţările streine, precum ca să se ştie că cine se va găsi să-i spuie ce fac fetele lui noaptea de rup fiecare câte o pereche de conduri, poate să-şi aleagă pe care îi va place din ele, şi el i-o va da lui de soţie.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

miroase a rânced
în împrejur
tăcerea se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte că-s
prea bătrân să mai învăţ
repertoriul
încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă şi
mă hrănesc din singurătăţi
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer şi
mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de Teodor Dume din Azil într-o cicatrice (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elefantul se-împerechează fără grabă

Elefantul, sălbăticiune mare, străveche şi deşteaptă,
se-împerechează fără grabă;
îşi găseşte mai întâi femela, apoi aşteaptă
– nu trece imediat la treabă –

un sentiment în inima lor mare şi sfioasă,
încet, încetişor să crească,
în timp ce lenevesc în albie de râu mâloasă
unde pot bea şi pot să pască,

şi de unde, panicaţi, se năpustesc în baraj viu
de pădure cu întreaga turmă;
şi dorm în liniştea compactă, şi se trezesc târziu
alături, colos lângă huidumă.

Astfel, molcom, marile inimi fierbinţi de elefant
se umplu de patima iubirii
şi marile sălbăticiuni se împerechează rezonant,
şi-ascund focul lor secret privirii.

Străvechi e elefantul, din animale cel mai înţelept,
el ştie cu răbdare cum să-aştepte
clipa celei mai tandre intimităţi pentru banchet –
şi-atunci sărbătoreşte pe-îndelete.

Elefanţii nu smulg, nu rup, nici nu se pierd în mici agape;
masiv, sângele lor se mişcă-n valuri plate,
aidoma mareelor lunare, din aproape-n mai aproape,
până se-ating la ora apelor înalte.

poezie de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate un clopot

Azi bate un clopot mai fin ca o toacă
e plânsetul tandru de lacrimi secat,
bate un suflet prin fiecare pleoapă
de frica de lume in el ferecat.

O inima bate intr-un ritm sacadat
un clopot in dăngănit cu destinul,
dezacordul din viaţă, atât de ciudat....
drame ce-si revarsă peste noi preaplinul.

Mai fină-i azi bătaia din sufletul cald
cand soarta şi-o duce demn înainte,
regrete-ascunse în al inimii fald
doruri ţinute în locuri tainice, sfinte.

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i dragostea

Când treci pe lângă mine şi nu mă bagi în seamă,
Iar eu mă uit la tine fără nici o teamă,
Şi simt că-nebunesc, dar ştiu că este bine,
Că atunci îmi fac curaj ca să vorbesc cu tine.

Învaţ mereu mai mult, mai mult ca un străbun,
Doar ca tu să vezi că eu sunt cel mai bun,
Şi-mi strâng toate puterile, şi mă-mbrac frumos,
Doar ca tu să vezi că nu-s cu capu-n jos.

Şi mă întreb mereu, acolo-n mintea mea:
"De ce fac toate astea numai pentru ea?"
Când răspunsul îl cunosc, cine n-ar putea?
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Deci ca să-ţi demonstrez că sunt un cineva
Care ţine mult la tine şi doar cu tine-ar sta,
Îţi ofer un trandafir, ca să-ţi dovedesc
Că sunt îndrăgostit, tre' s-o spun: te iubesc!

Iar când toţi îmi sar în cap şi mă-ntreabă-asa:
"De ce faci toate astea numai pentru ea?"
Nici n-apuc să spun că le spune inima:
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Dar dragostea se-mparte, se-mparte doar în doi.
Ce părere ai? Nu vrei să fim noi?

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări comunicante

Plin de flăcări ca un râu
ce se varsă într-o rană
durerea îmi pune frâu
sufletul de-o ia la goană

Priponit de-această rană
plâng că tot nu am ce face
scriu cu inima că-i pană
tăcerii s-o lase-n pace

Râd că nu mai am ce face
durerii să-i pună frâu
Dumnezeu în cer se coace
suflet ca un spic de grâu

Foc din cer parcă revarsă
peste inima mea arsă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (12 iulie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte...

Miroase a rânced
împrejur
tăcerea
se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor
de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte
că-s prea bătrân
să mai învăţ repertoriul

încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă şi
mă hrănesc din singurătăţi
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer şi
mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu Anul nou

ca de fiecare dată mă prinde schimbarea la faţă fără întrebări pregătite
şi anul nou nou vine, începe chiar şi fără interviul de rigoare
el face ceea ce ştie mai bine, îşi oferă zilele ofrandă
tuturor, fără discernământ

şi câte nu aş fi avut să-l întreb (chiar dacă ştiu că nu răspunde tuturor)
dar încercarea tot încercare rămâne, şi nu întotdeauna costă
de pildă l-aş fi întrebat unde se duc toţi cei ce fac mârşăvii
şi când îşi vor plimi plata şi răsplata

apoi mă gândeam să-l întreb dacă prostia o să înceapă să doară
chiar dacă uneori sunt rău, dar... mi-ar place să-i văd tăvălindu-se de durere
pe toţi cei care se cred buricul pământului
dintre degete

cândva îmi plăcea să-i ascult: atât pe vechiul an cu ale lui cât şi pe cel nou
acum ştiu că poveştile lor sunt de fapt poveştile noastre
de aceea iau din când în când pauză la ascultare.
şi mă retrag mut şi surd. printre alte cuvinte.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ai dreptul să ceri ceva ce tu nu poţi oferi. Nu poţi obliga pe cineva să se schimbe, atâta timp cât acesta nu vrea... dar îi poţi prezenta diferite variante din care el să aleagă. Nu poţi convinge pe cineva, oricâtă dreptate ai crede că ai, atâta timp cât nu eşti capabil să aduci argumente solide şi logice. Nu poţi iubi pe cine vrei... dragostea este nedefinibilă, ilogică, neînţeleasă şi eternă, dacă ea este desăvârşită. Nu le poţi avea niciodată pe toate care ţi le doreşti, dar acceptarea te va ajuta să capeţi mulţumire sufletească şi cu ceea ce primeşti. Nu-ţi poţi schimba destinul... dar poţi fii receptiv la lecţiile care ţi le dă, întru a ţi-l face cât mai pe inima ta. Nu poţi avea mai mulţi zei cărora le slujeşti... conştient sau inconştient... Dumnezeu este numai Unul Singur şi Legea Lui este: Binele făcut în toate formele lui, Iertare şi Dragoste Necondiţionată! Amin. Fiţi buni!

Adina-Cristinela Ghinescu în Pentru suflet - Colecţie de citate şi aforisme
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai încolo, eu cu tine, împărţind, totuşi, veşnicia

doar luna cu ochiul ei plin ne privea absentă,
pe când noi rătăceam pe străduţele orăşelului
îmbrăţişaţi de-a curmezişul clipei...
ah, sufletul nostru se resfirase ca un lotus
răstignit peste stropii de tăcere.
Un dor ca o veşnicie mă urmăreşte,
în timp ce tu, păşeşti inocent ca prin copilărie,
peste noi, cădea timpul ca praful de puşcă,
secerându-ne inimile şi risipind vara.
duminica ne trezeau bătăile clopotelor,
în timp ce liniştea se revărsa
într-o mie de răuri în inima mea.
lângă tine pictez cuvinte în nuanţe sângerii,
în timp ce tu-ţi târăşti propria deşertăciune
prin negrele oglinzi ale eternităţii.
mai încolo, eu cu tine, împărţind, totuşi, veşnicia.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se culcă lângă omul ei, pe mâna lui, lângă pieptul lui. Îi auzi inima bătând. O ascultă. Şi i se păru că a pătruns chiar în inima lui şi că e gata să adoarmă chiar în inima lui.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!