Ultimul cântec marinăresc

"Iar marea n-a mai fost." – Apocalipsa, 21-1

Astfel a vorbit Domnul în Bolta de deasupra Heruvimilor
Adresându-se Îngerilor şi Sufletelor, conform cu rangul lor:
"Iată! Pământul, acel plin de rele muşuroi,
A dispărut în fumul Judecăţii de Apoi.
Ca să se împlinească spusa Mea, secăm şi apa mărilor?"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi:
"Ciumate fie uraganele care ne-au biciuit spinarea!
Oricum, între noi luptele s-au dat şi încheiat demult;
Fiindcă-n abisul mărilor Atotputernicul ne-a văzut,
Ne lăsăm baracudei oasele, iar Domnul poate seca marea."

Atunci a luat cuvântul sufletul lui Iuda, trădătorul lui Isus:
"Doamne,-ai uitat promisiunea de-ndurare?
Cum că o dată pe an am încuviinţarea să merg
Şi să mă răcoresc de-arşiţa iadului pe-un aisberg?
Fără mare,-unde-ar fi ziua clemenţei Tale?"(1)

Apoi a vorbit Îngerul Vânturilor din Largul Mării:
(Cel care ţine-n lanţ taurii talazurilor mari):
"Eu, cel permanent de cart, rotundului apelor circumscris,
Veghind asupra tuturor minunile Tale din abis,
Mi-aş pierde rostul şi onoarea lipsit de mare şi de marinari!"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi:
"Eram doar supăraţi, o gaşcă-n grabă mare!
Dar navigând pe aceeaşi navă, zi de zi-împreună,
Până când s-a scufundat, pe-o vreme de furtună,
Am putea fi noi copiii care să ceară răzbunare?"

Au luat cuvântul sufletele sclavilor aruncaţi în mare:
"Închişi de piraţi în cala navei, eram o nenorocită gloată,
Dar braţul tău puternic ne-a salvat,
Ne-a legănat pe valuri şi ne-a alinat,
Până când Trompetele Cereşti au spart marea, bucată cu bucată."

Atunci a strigat la Dumnezeu sufletul vajnicului Apostol Pavel:
"Odat-am asigurat cu parâme coca unei nave gata
Să cedeze. Erau două sute optzeci de suflete la bord,
Care-n genunchi L-au binecuvântat pe milostivul Lord
Aflându-I pe mare Harul şi Slava, lângă Malta!(2)"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi,
Ciupind corzile harpei fără chef, lipsiţi de îndemnare:
"Degetele noastre-s aspre şi arse de gudroane,
Iar cântecele sună precum scârţâitul unei macarele,
Nu Ţi-am înălţa mai bine-un Cântec Marinăresc pe mare? (3)"

Şi-au strigat sufletele domnilor aventurieri (4)
Legaţi cu braţele de vâsle, departe de ţărmurile ţării:
"Hei, hei, noi suntem fericiţi aici în închisoarea noastră
Gândindu-ne la partea spaniolilor, mai mare, de năpastă;
Salvează-l sau îneacă-l, bea sau rabdă, noi suntem stăpânii mării!"

S-a auzit apoi sufletul unui inspector de la Gothavn,
Responsabil cu grăsimea de balenă-n flota de la Dundee (5):
"Oh, alba sclipire-a gheţii acoperind ochii cu pânze-ntunecate
Şi balenele-n salt înalt deasupra mării-nfrigurate!
Pentru frivolităţile ştiobâlcăind în ape oare... le vei nimici?"

Cântau cu glas puternic sufletele marinarilor voioşi:
"În Rai nu-s sonde (6) şi nici faleze-n faţa vântului turbat!
Chiar trebuie, smeriţi, să psalmodiem mereu
Pe pardosele cristaline (7), neprihănite de-aripile niciunui alizeu?
Păstrează viorile, iar pe noi lasă-ne să batem marea-n lung şi-n lat!"

Atunci Domnul s-a aplecat chemând mările la El,
Trasându-le hotarele-ntru eternitatea cea încăpătoare,
Pentru ca cei cărora nu le place
S-aducă laude Domnului în linişte şi-n pace,
Să se-mbarce pe corăbii şi să I se-nchine de pe mare.

Soarele, vântul şi norii nu vor lipsi nicicând de pe faţa apelor,
Nici vârtejele de spumă albă, nici petrelul sur în zbor;
Iar navele, slăvind pe Dumnezeu, vor colinda mările şi fiece fiord,
Căci, ascultându-i pe marinarii proşti, al nostru ceresc Lord
Le-a înapoiat marea şi i-a lăsat în dunga lor!

NB.

1. Aluzie la un anumit paragraf din "Călătoria Sfântului Brendan Navigatorul"
2. Referire la călătoria Sfântului Pavel pe mare spre Roma (Fapte 27.13- 28.10); acesta îi aminteşte Domnului că datorită pericolelor înfruntate pe mare corăbierii I-au cunoscut Harul şi Slava.
3. Marinarii nu se arată încântaţi de faptul că în paradis trebuie să interpreteze la harpă melodii îngereşti, ei preferând să cânte vechile lor cântece marinăreşti (sea chanteys).
4. Trimitere la Companiile Gentlemenilor Aventurieri ( The Companies of Gentlemen Adventurers) din perioada Tudorilor şi la încăierările navelor acestora cu navele spaniole, cum şi la faptul că într-o anume confruntare pentru monopolul comerţului transatlantic spaniolii au capturat două nave englezeşti, iar prizonierii au fost folosiţi ca robi vâslaşi, încătuşaţi pe galere.
5. Inspectorul de la Gothavn, localitate din nordul Groenlandei, pe lângă îndatoririle lui de magistrat, avea responsabilitatea de a administra colectarea grăsimii de balenă; în secolul al XIX lea flota de baleniere de la Dundee număra şaisprezece nave.
6. Dispozitiv folosit pentru măsurarea adâncimii apelor, alcătuit dintr-o greutate de plumb legată de o saulă gradată (în general lungă de 400 m) şi un tambur.
7. "În faţa tronului era ceva ce arăta ca o mare de sticlă, limpede cum e cristalul." (Apocalipsa 4.6)

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Annabel Lee

În urmă cu mulţi ani, în vremurile de demult,
Într-un regat la marea de la miazăzi
Trăia o fată, cum poate vă este cunoscut,
Cu numele Annabel Lee;
Iar fecioara asta avea un singur vis,
S-o iubesc şi ea iubirea-mi să poată-împărtăşi.

Eram un copil, iar ea o copilă
În acest regat la marea de la miazăzi,
Dar ne iubeam c-o iubire mai mare decât iubirea –
Eu şi frumoasa Annabel Lee –
Cu o iubire la care chiar serafimii din Paradis
Ar fi putut râvni.

Din această pricină, demult,
În acest regat la marea de la miazăzi,
S-a lăsat într-o noapte-un vânt rece,-îngheţând-o
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Apoi, au venit rudele-i de neam înalt
Şi de lângă mine, cât ai clipi,
Au luat-o şi-au închis-o într-o criptă
În acest regat la marea de la miazăzi.

Îngerii din Paradis, mai puţin fericiţi,
Ne invidiau, iar pizma lor noi n-o puteam opri –
Da! Din acest motiv (toţi oamenii ştiu)
În acest regat la marea de la miazăzi
S-a lăsat dintr-un nor un vânt rece,-îngheţând-o
Pe iubita mea Annabel Lee.

Dar iubirea noastră era mai presus
De iubirea celor mai în vârstă decât noi –
A celor mult, mult mai deştepţi decât noi –
Şi nici îngerii din cerurile de sus,
Nici demonii din adâncurile mării sidefii
Nu-mi vor putea despărţi sufletul de sufletul
Frumoasei Annabel Lee.

Luna străluce doar pentru a-mi aminti
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Iar stelele răsar ca să-i revăd ochii
Frumoasei Annabel Lee;
Astfel, noapte de noapte, neclintit ca o stea,
Îmi veghez iubita, pe mireasa mea
Din cripta de lângă marea de la miazăzi –
Din acel mormânt de lângă marea de la miazăzi.

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul Corsar

Vânturile urlau, valurile se umflau,
Cerul era înnorat, de-un gri murdar,
Când echipajul cu ochii-n flăcări, pe-o navă fără nume,
A tras alături de ultimul corsar.

"De ce-aleargă velierul cu velele întinse-n furtuna hohotitoare,
Când celelalte nave le ţin de vergă strâns înfăşurate?
Spune, veniţi de pe coastele Salvadorului* cel sfânt
Sau din golful Caraibelor îmbelşugate?"*

"Venind de pe-un ţărm necunoscut, dintr-un golf de sondă* neatins,
Navigăm fără compas şi cârmă pe unde lipsite de hotar;
Deasupra, dedesuptul navei noastre mor păsările mării şi rechinii –
Iar ea-i condusă de ultimul Corsar."

"Pe stâncile Capului Verde se vor auzi-n această noapte
O izbitură straşnică şi-un muget infernal;
Iar mâine apele, gemând, vor trage din străfunduri
Epava şi cadavrele la mal."

Maiestuosul velier din Clyde* ne-nlesneşte acum voiajul
În adierea frunzelor de chitru-n floare;
Catargul de pe Severn* se înalţă-n zbor,
Pe marea Alizeelor plăcut mirositoare.

Navigatorii părăsesc St Jago* şi fortul din Havana
Făr-a se mai teme de niciun adversar –
Pentru că din acea noapte furtunoasă nimeni n-a mai zărit
Flamurile ultimului Corsar.

---------------------------------------
* Salvador – nume sau prenume de persoană, de ţară sau de localitate, provine din limba spaniolă şi este folosit ca semn de omagiu adus lui Isus Hristos (Salvatorul, Mântuitorul) – în acest context e vorba de Salvador, Bahia, port brazilian.
* Caraibele îmbelşugate – referire la Antilele Mici.
* Sondă – dispozitiv folosit pentru măsurarea adâncimii apelor, alcătuit dintr-o greutate de plumb legată de o saulă gradată (în general lungă de 400 m) şi un tambur.
* Clyde: râu în Scoţia, într-o zonă în care s-au construit multe veliere celebre.
* Râul Severn – cel mai lung râu din Marea Britanie.
* St. Jago (Sao Tiago) – cea mai mare insulă din arhipelagul Capului Verde.

poezie de Thomas B. Macaulay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru pe ape

După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimişi atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Şi pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri şi Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut

Dar în vremea aceasta iată ucenicii toţi pe mare
Nu-şi găseau atunci liniştea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Şi veneau în şiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau şi talazuri atunci grele
Se nălţau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna şi nici vântul nicidecum
Ci-şi tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Şi cu vântul şi cu marea — valurile îi loveau

Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susţine
Deşi valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au ţipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniţi şi nu vă temeţi căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu eşti o Isuse porunceşte-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ţi văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau şi talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a păşit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos şi-avea fermă-ncredinţare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susţine
Şi deplin încredinţat nicio teamă n-avea-n sine
A păşit plin de credinţă peste ape peste valuri
Şi-a fost primul om pe ape — dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape aşa ca şi Domnul său
Când privi doar spre Hristos — Fiu Unic de Dumnezeu

Primul om de pe planetă apa ce l-a susţinut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar aşa puţină vreme căci deodată şi-a luat
Privirea de la Hristos şi spre valul tulburat
A părivit Petru atunci şi groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde şi de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul — scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată şi-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat

Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credinţa i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut — peste valuri a păşit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Ţintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susţinut
Şi Petru cu Domnul Isus în corabie-au păşit
Pe când iată chiar şi vântul de tot el s-a linişţtit
Şi furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt şi adăpost
Şi văzând schimbarea vie şi şi în ceruri şi pe mare
Au venit toţi la Isus să-i aducă închinare

Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu eşti
Şi furtunii şi chiar mării de poţi Tu să porunceşti
Glorie dar Lui Isus — cinste slavă şi onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit şi de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îţi mulţumim
Căci prin El ne-ai dat viaţa pururi fii Tăi să fim
22-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara şi marea

A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viaţa.

A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în faţa unei flăcări.

A încercat să-şi apropie marea, să şi-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o – aşa cum te ignoră un lucru neînsufleţit.

A încercat să urască marea,
Dar s-a simţit ca un răhăţel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.

A încercat apoi să fie măcar în aceeaşi lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,

Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanţă –
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.

În cele din urmă,
A întors spatele mării şi a părăsit-o.

O fiinţă crucificată devine imobilă.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mare

Stăteam lângă gura sobei singură,-ntr-o sură-negurare:
Auzeam cum ţârâie ploaia şi furtuna vântură suspine,
Cineva a deschis uşa şi s-a apropiat de mine –
Băiatul meu, băiatul meu demult dispărut pe mare.

A tras zăvorul, n-a scos nicio vorbă şi nici n-a oftat:
A apăsat clanţa, a intrat şi lângă căminul cald s-a aciuat.
Bălării ude i-atârnau din călcâie până pe fruntea-naltă,
Iar pe duşumea picurau stropi de apă sărată.

A spus: "Deşi nu-i voi mai revedea niciodată acestui foc vâlvătaia,
Nu plânge mamă, mă dor lacrimile tale curgând ca toamna ploaia.
Undeva deasupra oaselor mele vârtejul valurilor e înalt nespus,
Pentru că trupul meu îi aparţine mării, iar sufletul lui Isus.

Isus care le-a cerut celor din breasla pescărească să-L urmeze,
Care-a ogoit furtuna când luna şi stelele-ncetaseră să lumineze,
Isus care-a mers pe valurile-nalte ale Galileii senin şi liniştit
Mi-a salvat sufletul pierdut din abisul mării îngheţat cumplit.

O, la mii de metri jos sub ape oasele mele-s albe ca zăpada:
Dar sufletul meu, de El salvat, e tânăr şi verde cum e zada:
Nu plânge că valurile şi vânturile bat deasupra mea, acolo sus,
Pentru că trupul meu îi aparţine mării, iar sufletul lui Isus".

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om în mare

Dacă ai fi auzit măcar o dată, clar şi sălbatic, acel sunet de alarmă,
Dacă i-ai fi văzut pe cei din cart fugind, cu feţele-albite de spaimă,
Dac-ai fi auzit pleoscăitul apei şi scârţâitul bărcii de salvare,
Atunci ai şti ce simte marinarul când coechipierul lui cade-n mare.

Iar dacă n-ai auzit, şi numai pe pământ bătut sunt drumurile tale,
Departe de drumurile marinarilor, ar fi bine când vântul în rafale
Noaptea-ţi loveşte hornul să nu te sperii, nici când în cercevele
Izbeşte ploaia-n miezul nopţii sau lapoviţa iernilor grele.

E un pat gol sub teugă; am împărţit între noi sărmanul lui avut*
Iar el, rămas departe-n urma navei, în al spumei alb aşternut,
Se leagănă pe valuri încoace şi-ncolo, îmbrăţişând oceanul câtu-i,
Cu păsări plutind deasupra şi cu sumedenii de peşti dedesuptu-i.

Jimmie i-a luat tabacul; Joe, pelerina de piele unsă cu ulei;
Neddie, fularul care-i învelise gâtul vesel cu călduros temei,
Eu cizmele marinăreşti; acum picioarele-mi pot să înfrunte,
Gerul. Aş fi-ngheţat, desculţ, dacă el mai surâdea azi pe punte.

Nava a tras la dană-n port, iar voiajul a devenit deja trecut;
Am făcut şi-am tăiat cărţile, sorţii vor face alesul cunoscut;
Eu trebuie să-i duc soţiei vestea... vestea... eu sunt cel care...
PEŞTII... ŞI PĂSĂRILE... ŞI OMUL EI ÎN MARE!

poezie de Bill Adams din VÂNTUL ÎN VELELE GABIER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orăşelul marinarilor*

De-a lungul cheiurilor din orăşelul marinarilor vântul plimbă
Şoaptele melodice furate de pe navele din radă şi schimbă
Culoarea obrajilor apei, iar vara se retrage undeva să moară
Ca o balenă rănită, abia răsuflând în mareea de seară.

O navă de linie Anglia-Orient luceşte ca un pescăruş,
Cu luminile la bord clipind intermitent; osos ca un arcuş,
Cargoul companiei Blue-Funnel** cu bigile negre-n plan vertical
Stă nemişcat; un brac înalt încarcă cherestea-n aval.

În magazinele din orăşelul marinarilor se găsesc de toate
Şi marinarii cumpără sau vând ce-au adus din ţări îndepărtate:
Încuietori pentru cuferele lor de pe navă, papagali roz cu moţ,
Ceasuri de-alarmă de cinci cenţi şi pantofii celor morţi.***

Se-aud ţipetele păsărilor mării şi-acorduri voioase
De-armonică, şi vocea cântăreţilor de la baruri şi terase –
Cântecul vântului şi cântecul mareei; fredonate-n ceas târziu,
Revin vechi melodii pe care doar marinarii le mai ştiu.

Am avut un vis în orăşelul marinarilor – zadarnic, naiv şi desuet –
Despre nave, oameni şi zile de demult care se întorc încet-încet...
Despre-un cântec pe care-l cântă-ntr-o tavernă doi tovarăşi,
Doi foşti colegi de echipaj care se-ntâlnesc într-o seară iarăşi.

---------------------------------------------------------------------

* Porturile mari din toată lumea aveau în vecinătatea lor imediată un "orăşel al marinarilor". O mică parte, de fapt, a oraşului respectiv unde navigatorii îşi faceau cumpărăturile, se amuzau seara-n baruri şi-i întâlneau pe cei din breasla lor, uneori foşti coechipieri. Era un loc unde se simţeau "acasă" după un lung şi dificil voiaj.

** "Blue Funnel" a fost o companie de shipping britanică fondată în anul 1866. Companiile de navigaţie vopseau şi încă mai vopsesc coşurile navelor aflateîn proprietatea sau managementul lor cu anumite culori distinctive. Tot pe coşuri puneau şi logo-ul casei. Pe lângă partea de reclamă, navele erau mai uşor de reperat într-un port aglomerat.

*** "Pantofii mortului": când un marinar îşi pierdea viaţa pe mare, o parte din bunurile lui erau distribuite coechipierilor, în semn de amintire, iar o altă parte era vândută de căpitan şi banii obţinuţi se înmânau la întoarcere familiei celui dispărut.

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitatele nave

Uitaţi sunt cei care-au servit pe nave anonime,
Ai căror tovarăşi zac în albastra tăcere-înfrigurată.

Pentru valoarea, onoarea şi gloria lor patria-ar trebui să plângă,
Altminteri sufletele lor nu-şi vor afla pacea niciodată.

Iar faptele de vitejie ale multora uitaţi printre puţinii
Amintiţi de ziua eroilor nu-s cântate-n nici o poezie.

Când ţara-i fericită, navele anonime-şi reiau locul în flota tăcută
Şi despre ele nimic nu se mai ştie.

Ele-au instaurat pacea printre spinii
Multor ţărmuri străine şi, da, au transportat războinici la luptă.

Astăzi istorii despre vitejie si patriotism
Se mai aud doar în poveştile marinarilor.

Cântaţi un cântec pentru cei bravi, puternici şi frumoşi,
Care-au arat toate oceanele şi fluviile cu navele lor;

Cântecul să fie-un tribut adus fostei noastre flote,-acum în declin,
Navigatorilor cu care ţara-a trecut prin războaie, răstrişte şi chin.

Din depărtări, prin neguri reci şi ceaţă, suspine vin spre noi
De la echipajele plecate-n lumea de apoi –

Pe catarge drapelul nostru nu se mai înalţă-n soare,
Iar fără respect pentru gloria trecută, n-are şansă marina viitoare.

poezie de Daniel Kozak, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

"Nu putem face baie-n faţa lui," a spus sufletul meu,
Acesta este un filantropist."
Şi-am plecat mai departe.

Am ajuns într-un loc unde un om îşi urmărea umbra pe nisip.
Veneau valuri uriaşe şi i-o ştergeau,
Dar el tot continua îndârjit s-o urmărească.

"E un mistic," a spus sufletul meu, "Hai, să-l lăsăm în pace."

Şi-am plecat, şi-am mers până când am văzut un om care, tăcut,
Aduna spuma mării şi-o depunea într-un potir de alabastru.
"El este un idealist," a spus sufletul meu,
"În nici un caz nu trebuie să ne vadă goi."

Şi-am tot mers. Deodată, am auzit o voce plângând,
"Aceasta este marea. Aceasta este marea cea adâncă.
Aceasta este mare cea vastă şi atotputernică."
Iar când am ajuns în locul de unde venea vocea am văzut un om
Cu spatele întors spre mare şi cu o scoică la ureche,
Ascultându-i acesteia murmurul.

Şi sufletul a spus, "Să mergem mai departe. Acesta este un realist,
Omul care întoarce spatele întregului pe care nu-l poate cuprinde
Pentru a da atenţie unui fragment.

Am mers încă mai departe. Şi într-un loc buruienos, printre pietre,
Era un om cu capul băgat în nisip.
I-am spus sufletului meu, "Putem face baie, el nu ne poate vedea."
"Dimpotrivă," mi-a răspuns sufletul, "E cel mai letal dintre toţi.
Acesta este un puritan."

Atunci o tristeţe mare s-a lăsat pe chipul sufletului meu
Şi-n vocea lui.

"Să plecăm," a spus, "Pentru că nu există niciun loc
Îndeajuns de ascuns şi de singuratic unde să putem face baie.
Nu vreau ca acest vânt să-mi ridice părul auriu
Sau să-mi dezgolească pieptul alb,
Nu vreau ca lumina să-mi dezvăluie goliciunea trupului sacru."

Aşa că am plecat să căutăm Marea Cea Mai Mare.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus vindecă în Israel

Isus iar cu ucenicii înspre mare s-a-ndreptat
Şi atâţia din Israel acolo s-au adunat
Cuvântu să i-l asculte căci vorbea de Dumnezeu
Cum Tatăl purta de grijă atunci la poporul Său
S-a strâns o mare mulţime şi din Siria vecină
Căci Isus Domnul vieţii era soare şi lumină
Din Ierusalim Idumea şi dincolo de Iordan
Au venit atâţia oameni poposind în Canaan
Să asculte de Cuvântul Solului ce-a fost trimis
Să deschidă iarăşi calea pentru om în Paradis

La Isus veniră atâţia să le ofere vindecare
Să scape de atâtea chinuri să primescă dar salvare
Şi Isus a poruncit ucenicilor să-i ţină
La-ndemână o corabie până când El o să vină
Îmbulzit de atât norod Domnul Isus să nu fie
Să poată vorbi atuncia de veşnica-mpărăţie
Căci atâţi se-nghesuiau vindecare să primească
Doar Isus avea putere tuturor să dăruiască
Vindecare sănătate pentru orice boală grea
Înaintea Lui Isus nimic nu putea să stea

Duhurile necurate pe Isus când îl vedeau
La pământ în Faţa Lui cu toate ele cădeau
Cu putere dar strigau Tu eşti Fiul Lui Dumnezeu
Însă Domnu atunci degrabă poruncea cu glasul Său
Să păstreze dar tăcerea să nu-l facă cunoscut
Căci lucrarea Lui Divină iată abia a început

Glorie dar Lui Mesia căci bolnavii a vindecat
Chiar şi orbilor vedere — atâtora El le-a dat
Şi-a scos duhurile rele din atâţia pe pământ
Căci doar El era din ceruri Fiul Tatălui cel Sfânt

Pe leproşi i-a curăţat pe ologi El i-a făcut
Ca să umble să alerge — El fiindu-le doar scut
Orbii şi-au primit vederea muţii iarăşi au vorbit
Căci Isus avea putere pentru cel nenorocit
Chiar şi morţii au înviat la porunca Lui Isus
Căci Hristosul Sfânt în toate Tatălui era supus
Glorie dar Lui Mesia pentru marea Lui lucrare
Căci în toate omenirii a fost şi ne e salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 martie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nu pierde nimic

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâşie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea şansei.

Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.

Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării şi-atât de multe plânsete-ale mării.

Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărţit, odată, un peşte fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.

Marea ştie mai multe despre ei decât ar putea şti vreodată ei înşişi.
Ei ştiu doar cum îmbrăţişează marea şi că nu-ţi mai dă drumul niciodată.

Marea este întinsă.
Marea trebuie să ştie mult mai multe lucruri decât oricare din noi.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna şi valurile

De unde vin şi încotro se tot duc în spume,
Valurile mării, niciun om n-ar putea spune.
Descântul lunii, fermecător,
Toarce în pantofii lor,
Necontenind încoace şi-încolo să le-îndrume.

Legile ei decid care vieţi vor fi condamnate,
Ce nave şi ce mărfuri scufundate,
Iar valurile se supun fără echivoc
Acelui crud joc,
Fără a lua-n seamă ţărmurile-înspăimântate.

"Cei care coboară la mare în corăbii,"* duşi de val,
Şi corali cresc pe buzele lor de coral.....
Şi luna în tot acest timp
Cu un vampir, apelor călăreţi,
Beau nectarul din sângele propriei vieţi.

* Psalmul 106/23-24
"Cei care coboară la mare în corăbii, şi-şi fac lucrarea lor pe ape mari,
Aceia au văzut lucrurile Domnului şi minunile Lui din adâncuri."

poezie de Ruby Archer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi sfânta Miercuri a strigat o dată cu glas puternic, şi pe loc s-au adunat toate jivinele din împărăţia ei; şi, întrebându-le despre Mănăstirea-de-Tămâie, au răspuns toate deodată că nici n-au auzit măcar pomenindu-se de numele ei. Sfânta Miercuri, auzind aceste, s-a arătat cu mare părere de rău, dar, neavând nici o putere, a dat drumeţei un corn de prescură şi un păhăruţ de vin, ca să-i fie pentru hrană la drum; şi i-a mai dat încă o furcă de aur, care torcea singură, şi i-a zis cu binişorul: "Păstreaz-o, că ţi-a prinde bine la nevoie". Apoi a îndreptat-o la soră-sa cea mai mare, la sfânta Vineri.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecări

Domnul Isus a iubit
într-atâta omenirea
că la noi El a venit
să ne aducă fericirea

ca pe palme ne-a luat
Domnul Isus pe vecie
şi viaţă El ne-a dat
ca să-i fim mireasma vie

Domnul Isus ne-a-nvăţat
să trăim neprihănirea
şi pe atâţi i-a vindecat
căci Hristos este iubirea

multora le-a întins mâna
şi de Tatăl le-a vorbit
ca să umble-ntodeauna
într-un duh neprihănit

plin de milă şi-ndurare
Domnul nostru a trăit
la oameni El vindecare
tuturor le-a dăruit

celor orbi le-a dat vedere
muţilor le-a dat cuvânt
căci din Sine o putere
ieşea atunci prin Duhul Sfânt

iar pe cei paralizaţi
Hristos i-a făcut să umble
de El au fost vindecaţi
Cuvântu să i-l asculte

pe leproşi i-a curăţit
iar curaţi El i-a făcut
pe săraci i-a-mbogăţit
căci Cuvântu-au cunoscut

Domnul s-a-ndurat de toţi
dând atâtor vindecare
a-nviat chiar şi din morţi
pentru slava Lui cea mare

când Iair veni la Sine
Domnul nu l-a refuzat
ci-a plecat să-i facă bine
după cum el l-a rugat

acasă când au ajuns
fica lui Iair murise
dar Hristos venit de sus
toate toate le ştiuse

nu mai plângeţi fata doarme
ei vedeau că a murit
însă Domnu a vieţii toane
El Însuşi le-a desluşit

după ce a scos afară
toţi străinii — i-a vorbit
fetiţei ce era moartă
talita cumi — şi ea s-a trezit

a-nviat atunci fetiţa
ba să umble a-nceput
inserând l-ai săi credinţa
minunea când au văzut

Domnul a făcut doar bine
şi pe atâţia i-a salvat
din moarte şi din ruine
viaţă iarăşi El le-a dat

pe ologi El i-a făcut
iar să fugă — să alerge
pe cei care au zăcut
i-a făcut spre-a înţelge

că Mesia a venit
şi le-ntinde iată mâna
omului nenorocit
El i-a dăruit lumina

pe când soarele apunea
mulţi veneau la vindecare
Domnul Isus să le dea
multora pe veci salvare

peste cei bolnavi a Sale mâini
Domnul Isus le punea
şi-adâncit în rugăciuni
El pe toţi îi vindeca

din atâţia îndrăciţi
ieşeau duhurile afară
oamenii iar izbăviţi
erau din starea amară

cădeau unii la pământ
duhurile când ieşeau
la al Domnului Cuvânt
căci de Isus ascultau

nimenea nu a mai fost
plin aşa de o putere
omenirii să dea rost
şi atâta mângâiere

numai Mesia Hristos
Unsul Celui Prea Înalt
din moarte pe om l-a scos
şi viaţă-n veci i-a dat

El e stânca şi iubirea
e izvorul de viaţă
şi El dă neprihănirea
celor ce prin El învaţă

viaţa cum să-şi înnoiască
oameni noi ei devenind
pentru patria cerească
Adevăru doar trăind

glorie dar Lui Mesia
cinste slavă şi onoare
căci ne oferă veşnicie
şi în veci de veci salvare

Doamne Tată-ţi mulţumim
pentru Mesia — Hristos
doar prin El noi azi trăim
şi avem cerul glorios

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de furtună

Deasupra portului – cerul vânăt ca faţa unei femei înfricoşate;
Suspinele valurilor – femei oftând în ore de neagră încercare;
Adâncul mării geme dincolo de dig prevestind furtuna care
Va sări din bârlogul ei pe cerul de nord-est, înspăimântătoare.

Încetişor, ceţurile se ridică – fantome pale-n largul mării sau
Gri şi reci, se târăsc, pe lângă promontorii, pe lângă reciful submarin,
Vântul se zbuciumă, se vaită ca un om pierdut printre mii de insuliţe,
Prevestind naufragii şi vijelii, un răstimp de durere şi de chin.

Grăbind spre bara posomorâtă, navele se întorc acasă
Asemeni unor păsări înspăimântate în căutare de-adăpost;
Doar păsările furtunii,* cărora le plac norii şi tunetele mari,
Vor îndrăzni la noapte să-nfrunte mânia mării, dincolo de port.

De nava plecată-n zori, de marinarii ei care ne iubesc nespus,
Domnul s-aibă grijă şi s-o ajute când uraganu-i va aţine calea!
Femei, vegheaţi în noaptea asta tristă rugându-vă lângă icoane
Pentru cei plecaţi în zori să înfrunte destinul şi, feroce, marea!

* Păsările furtunii (puffinus puffinus), numiţi şi petreli, furtunari sau rândunici
de mare; marinarii cred că zboară în întâmpinarea furtunii, fiind, de fapt, sufletele
navigatorilor morţi.

poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul celor neprihăniţi

Psalmul unu ne arată
Omul cel neprihănit
Are inima curată
Şi lucrează fără pată
Domnul cum dar i-a vorbit

Ce începe-n viaţa lui
El duce la bun sfârşit
În suflarea harului
Se dăruie Domnului
Duhul Sfânt cum i-a vorbit

Bun e a lui început
Şi viaţa lui la fel
Căci al Domnului sfânt scut
Îi e pavăză şi avut
În Hristos — Emanuel

Omul cel neprihănit
Pe Hristos stăpân îl are
Căci el doar s-a dăruit
Mielului cel răstignit
Ce îi dă pe veci salvare

Începutu-i e o floare
Căci se-mbracă în lumină
În viaţa trecătoare
Vede a Domnului lucrare
Mâna care o să-l ţină

Oamenii neprihăniţi
Meşter îl au pe Hristos
Şi pe calea celor sfinţi
Înfloresc a lor dorinţi
În Mielul cel glorios

De aceea începutul
Lor e-o stea pe acest pământ
Căci îl au mereu pe Domnul
Cel ce a creat şi omul
Şi i-a dat a Lui Cuvânt

În viaţa de credinţă
Începutu-i diferit
Şi prin har şi-n biruinţă
Pentru a omului fiinţă
Domnul a fost răstignit

Cartea Sfântă ne arată
Că sunt începuturi bune
Şi atâtea-s fără pată
În viaţa ce-a fost dată
Prin sfinţenie şi rugăciune

Astfel împăratul Saul
Început bun a avut
Când el l-a văzut pe Domnul
Mai presus de cum e omul
Şi el iată s-a smerit

Aşa mic el s-a văzut
Şi pe Domnu aşa mare
Şi era necunoscut
Deşi Domnul l-a văzut
Că trăia în ascultare

Însă iată că sfârşitul
I-a fost rău şi nedorit
Căci n-a ascultat Cuvântul
Parc-a lui era pământul
Şi Saul s-a prăpădit

Să privim spre Petru dar
Ucenicul Lui Hristos
El a fost mărgăritar
În al Domnului sfânt har
Căci din lume a fost scos

Petru dar cel credincios
A căzut şi el amar
Dar pe Domnul lui Hristos
L-a iubit — şi serios
Suferit-a pe Calvar

Şi el Petru s-a întors
La credinţa sa dintâi
Că-l iubea mult pe Hristos
Domnul lui cel glorios
Ce i-a spus Petru rămâi

Rămâi Petru-n faţa turmei
Tu dar să o păstoreşti
Implicat în greul gijei
Să-ntăreşti darul credinţei
Căci apostol Petru eşti

Şi sfârşitul i-a fost bun
Pe braţele Lui Hristos
Al vieţii sfinte drum
I-a fost soare şi parfum
Pentru Mielul glorios

Fie-i slavă Lui Mesia
Pentru orice început
Căci El este veşnicia
Ce-şi păstrează armonia
Uniform pân" la sfârşit
01 sept. 2019 Betania

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din Infinit

cinste slavă şi mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi şi-a dat viaţa
sus pe cruce la Calvar
şi scuipată i-a fost faţa
să ne dea viaţa-n dar

cinste slavă şi onoare
îi aducem Lui Mesia
şi-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veşnicia

pentru noi Isus şi-a dat
şi viaţa şi Fiinţa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentinţa

fără pată fără vină
El viaţa şi-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoţi şi farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieţii Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susţină că-i Viaţa
Lumina din Infinit
ce străluce dimineaţa

n-a fost nimeni pe pământ
ca şi El ca să susţină
că e Fiul Celui Sfânt
şi trăieşte fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
şi să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

şi Hristos l-a înălţat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca şi Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca şi Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca şi Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieţii veşnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ şi din lumină
şi din apă şi din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
şi Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe braţe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu şi-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispăşit
şi pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
şi noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispăşirea şi iertarea
omul iarăşi mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulţumesc o Tată Sfânt
mulţumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
am dat sânge şi sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Am dat viaţă şi soldaţi,
pentru-o patrie de fraţi,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au muşcat
Ultimatum şi Diktat.
Biata lume nu ştia
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
şi lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.
Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
şi cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.
Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat ţară şi pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat şi noi
în al doilea război,
haideţi, dom-ne Mareşal
în Moldova şi-n Ardeal.
Noi de dor de noi luptam
pentru ţară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
şi-am fost ocupaţi de ruşi,
aliaţii au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Şi-am murit de mii de ori
s-avem iarăşi Trei Culori,
şi-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Ţara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
de uitat nu vom uita
ţara noastră cum e ea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Cât o fi român – român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ţine minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost şi cum va fi,
şi un jurământ te leagă,
ţara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi şi tu bărbat,
să te simţi mereu soldat,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!