Jack Marlin
Acum la fereastră, unul lângă altul,
Ne bucurăm de liniștea acestei seri,
Urmărind cum mareea vine și se duce,
Cum alintă marea cu tandre mângâieri.
Lumina asfințitului îi luminează chipul:
Cu pipa între dinți, îngândurat,
Un marinar din vremurile de demult,
Un bătrân subțire și înalt.
Cunoștea drumurile mării spre apus
Înainte de-a se-nvârti-n ape-adânci elicea;
Cliperele din zilele navigației cu pânze,
În toată splendoarea lor, le cunoștea.
Vocea lui Jack Marlin e răgușită, pătrunzătoare;
În timp ce cântă privind întinderile necuprinse,
Eu încep să văd velierele altor vremuri
Albind marea cu aripile lor larg întinse.
Îi aud coechipierii morți de-amar de ani,
Aud scrâșnetul unui cabestan plin de rugină;
Aud cântecele "Homeward bound"
Și "Lowland's low"*, fredonate-n surdină.
Aud cântecele culegătorilor de bumbac
Și una sub alta văd două mari sfere,
Două Baloane Negre* ridicate
Deasupra catargului, aproape de stele.
Velierul venind din India trudește-n volte strânse
Prin spuma a mii de mile, volburoasă;
Umilă, nava din Bristol își transportă marfa,
Atent stivuită-n cală, către casă.
Sclipesc prin ploaie luminile de poziție
La părăsirea radei porturilor; iar și iar
Carenele timide ale Comerțului trec
Una câte una prin noaptea de catran.
Da, bompresurile se profilează-n noapte,
Mărețe, stranii umbre pe geana zării,
Iar printre vergile zbârnâitoare
Cântă nevăzute păsările mării.
Lumina scăzuse demult spre vest
Și peste pânzele apei cădeau fluid
Cu aripi negre nălucile și misterele
Nopții, într-un regat fremătător, lichid.
Luna se-nalța peste ape, iar Jack Marlin
Cânta-ncet cu voce răgușită murmurând
Cuvinte ciudate o melodie demult uitată,
De-acum cincizeci de ani, când...
* Celebre cântece marinărești ("În drum spre casă", respectiv "Plaje joase").
* * Două bule negre, una sub alta, semnalizează faptul ca nava respectivă nu este guvernabilă, că are probleme tehnice și că navele din preajmă trebuie să se mențină la o distanță de siguranță de ea.
poezie de Edwin J. Brady, 1869- 1952, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre muzică
- poezii despre lumină
- poezii despre noapte
- poezii despre voce
- poezii despre marină
- poezii despre aripi
- poezii despre apă
- poezii despre înălțime
Citate similare
Două fete
două fete frumoase
una blondă una brunetă
la 14 ani una
la 14 ani alta
scriu poezii dar nu se-ntâlnesc
vers cu vers
nici sfiiciune cu sfiiciune
atunci
două fete frumoase frumoase trec una pe lângă alta
ca două
fregate deja scufundate
în mările
ochilor atât de sărate (?!) încât nici pirații din filme
nu calcă valuri pe-aici
nu sabordează
la pradă subțire
iar ele
rămân două fete
frumoase
frumoase
...
nu
mai știm despre ele
nimic
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre versuri
- poezii despre păr blond
- poezii despre piraterie
- poezii despre ochi
- poezii despre frumusețe
- poezii despre filme
- poezii despre fete frumoase
Plecarea flotelor
Primăvara-i de-acum în oraș iarăși,
De-acum vântul e deja sus în copaci,
După ce-au iernat pe țărm, i-s mării tovarăși
De neînvins dorința și navă și cârmaci.
Molate, coborâte de pe docuri, rând pe rând,
Alunecă printre balizele din port, în volte sinuoase,
Îndreptându-se spre orizont până când
Se pierd în vîrtejurile mareei joase.
Una câte una sau două câte două
Se pierd după cotul șenalului pe înserate,
Plutind spre marea bleu sub luna nouă,
Unde bat vânturile cele mari, sărate;
Întocmite de multe mâini, cu multă măiestrie,
Fiecare cusătură-a velei de-abia așteaptă
Să vibreze-n vântul de dincolo de copastie,
Deasupra oceanului, gata de-o-îndrăzneață faptă.
Cine, bărbat sau copil, a văzut vreodată
Marea-n argint și-n aur smălțuită
Și n-a simțit imboldul să urmeze, neastâmpărată,
Chemarea sângelui, fierbintea lui ispită?
Cine-ar putea sta-închis în casă,
Acum când vântul pe străzi umblă hoinar,
Când se-aude bătaia vâslelor, melodioasă,
Și velele sclipesc în lumina albă-a unui far?
Primăvara-i de-acum în oraș iarăși,
Cine n-ar vrea să fie-acum pe mare fugaci,
Când, după-o iarnă pe țărm, i-s mării tovarăși
De neînvins dorința și navă și cârmaci?
poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre sânge, poezii despre seară, poezii despre oraș, poezii despre ocean, poezii despre mâini sau poezii despre iarnă
Două nave
Cum stau lângă cruce pe piscul solitar, țărmului avanpost,
Admirând maiestuoasa regină a lumii noastre, marea,
În penumbra-ntunecată a muntelui o navă stă la adăpost,
Iar alta navighează tăindu-și cu prova-n talazuri cărarea:
Una se-avântă cu aripi albe-ntr-o cursă de mare-anvergură,
Cu flamura și velele vibrând extatic deasupra undelor marine;
Alta, la umbră, cu pânzele strânse,-i legată de-o gemandură
Nava care m-așteaptă pe mine.
Dar, iată! Eu îi pot vedea Porții coloanele sclipitoare
În zarea luminoasă unde norii întunecați se sparg
Și-aud dinspre nava care-abandonează golful, în depărtare,
Cântecul voios al marinarilor la gabie, sus pe catarg.
Iar acum, mă gândesc la urmele radiante care-au adus
Consolare pe Marea Galileii bătută de furtuni haine
Și-aștept semnalul sifleei pentru-mbarcare, la apus,
Pe nava care m-așteaptă pe mine.
*15 August Sf. Maria Ziua Marinei Române
poezie de Francis Bret Harte, 1836-1902, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre întuneric, poezii despre vestimentație, poezii despre singurătate, poezii despre semnale, poezii despre nori, poezii despre munți sau poezii despre monarhie
O viață pe ocean, pe val
O viață pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalță și recade muzical,
Iar vânturile o țin tot într-un chef!
Șoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest țărm gri, același mereu, mereu:
Redați-mi gustul și sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!
Pe punte iarăși, stăpân pe mare și pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.
În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroși eliberați, spre geana zării
Asemeni lor, ne vom găsi sălașul
În singurătățile din largul mării.
Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă și bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!
Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul și-apele aiurează sub cerul de cleștar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viață pe ocean, pe val!
poezie de Epes Sargent, 18131880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vinovăție, poezii despre viață sau poezii despre păsări
Chemare
Aud un glas astral demult
Nu pot răspunde, cred că-s mut
Aud un râu ducând spre nord
Eu sunt în mare, nu știu să înot
Aud o pasăre măiastră
Mă cheamă-n lumea împărătească
Eu stau în patul de pământ
Nu pot zbura și mor curând
Aud un tibetan cântând
Corpul mi-e împietrit și plâng
Mai aud un glas senin
Un arhanghel, îmi dă vin
Sunt aproape mort acum
Miros tămâie și mult fum
Totuși mai aud ceva
Ani lumina, vocea ta...
poezie de Claudiu Dumitrache din Boemia unui Mort (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Claudiu Dumitrache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre înot, poezii despre zbor, poezii despre râuri sau poezii despre plâns
Frunza
E toamnă iar în calendare,
O frunză văd acum căzând.
Iar printre lacrimile-amare
O aud suspinând, suspinând.
Și-un sunet mort de clavir
Se-aude pe stradă cântând.
Prin parc mă plimb ore în șir
O aud suspinând, suspinând.
Și vântul rece de toamnă
Prin oraș îl simți umblând.
Spre neant frunza condamnă
O aud suspinând, suspinând.
Dar își continuă strigarea
La o salvare ea sperând.
A îngălbenit rapid cărarea
O aud suspinând, suspinând.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (11 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre viteză, poezii despre toamnă, poezii despre sunet, poezii despre salvare, poezii despre plimbare sau poezii despre parcuri
Ieșire în larg
Velierul cu trei vele rândunică, cu marfa gata stivuită-n magazii,
Cu mâl negru din Mersey* picurându-i de pe ancoră, cu cerul gri
Deasupra lui, c-un remorcher roșu la prova. La posturi cu toții,
Marinarii cântă cu niște voci care-ar trezi din somn și morții*.
Clincheții vinciului zornăie. Nostromul strigă " Mola!
Recuperați socarul! Vira springul!" La bară, albă spuma,
Pescărușii-n picaj planat și, rece, apa verde și-agitată
Așteaptă ieșirea acestei fiice-a mării, corabia înaltă.
Am coborât pe Petru cel Albastru, ancora-i asigurată cu stope tari,
Se aud chiote și-i veselie multă, și-i ora mareei celei mari.
"Strânge-acolo! Slăbește-odată școta focului! Volta și fugi!"
Secundul zbiară. O rază săgetează printre sarturi, mure și fungi.
Greementul strălucește mândru în cenușiul port, un arhipelag,
Iar un mus mărunțel și sprinten se cațără pe fiece catarg.
Acum e lângă tachet, acum lasă să cadă liberă vela,
Pilotul dă mâna cu skipperul și traversează pasarela.
Acum tragem cablul și se desfășoară șase vele-n vânt,
Și-n apă pânza siajului la pupa. Ura, la revedere pământ!
Velierul cu trei vele rândunică, cu magaziile-ncărcate full
Iese-n uralele mulțimii din port, mândria întregului Liverpool!
------
* E vorba de cântecele marinărești (chantey) care prin ritmicitatea lor însuflețesc echipajul în diversele lui activități la bord (de exemplu, virarea unei parâme grele).
* Petru cel Albastru (Blue Peter) este simbolul literei "P" în Codul Internațional de Semnale, reprezentată de un pavilion albastru cu un mic pătrat alb în mijloc.
Când o navă aflată-n port înalță pe catarg acest pavilion mesajul transmis este:
"Tot echipajul trebuie să se prezinte imediat la bord, nava părăsește portul".
* Mersey fluviu în vestul Angliei.
poezie de Bill Adams din VÂNTUL ÎN VELELE GABIER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mândrie, poezii despre alb sau poezii despre verde
Vocea mării
În liniștea nopții de toamnă
Aud vocea mării în lagună,
În liniștea nopții de toamnă
Parc-ar vrea să-mi spună:
Ale mele-s vânturile de deasupra,
Ale mele-s peșterile de dedesupt
Ai mei sunt morții de ieri
Și morții de demult!
Și mă gândesc la flota** care-a plecat
Din Gloucester pe-o vreme minunată,
Mă gândesc la flota care-a plecat
Și care nu s-a mai întors niciodată!
Ai mei sunt ochii plini de lacrimi,
Iar sufletu,-mi împietrit de jale,-i mut:
Parcă toate s-au întâmplat mai ieri,
Dar s-au întâmplat demult, demult!
** Pescuitul în arealul Georges Bank a fost mereu o activitate periculoasă.
În anul 1879 și-au pierdut viețile pe mare 249 de pescari în zona Gloucester-Cape Ann,
iar o flotă de 14 nave de pescuit a dispărut numai în luna februarie a aceluiași an nefast.
poezie de Thomas Bailey Aldrich, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pescuit, poezii despre trecut, poezii despre speologie sau poezii despre pericole
Frunza din palma
Pumnul ce bătuse neîncetat în ușă
se desfăcuse brusc...
Posesorul lui își amintise
că traiectoria destinului său
ar putea să se deformeze
sau chiar să se desprindă de palmă...
Și atunci ce folos că ușa se va deschide?
Privise în palmă și-i păruse
că vede nervurile unei frunze...
Două erau mai pronunțate.
Începeau departe una de alta
Una era aproape dreaptă,
iar cealaltă își înclina curbura spre ea
ca într-un punct să o tangenteze
și să o încolăcească ca o liană infinită.
Pentru o clipă gîndi
că una din aceste două traiectorii
nu-i aparține...
O fi uitat-o cel de după ușă.
În palma sa avea două destine...
Înțelese că trebuie să o facă
din nou pumn și să bată în ușă.
poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Puncte cardinale
Noi suntem două puncte cardinale,
Unul e Nord și celălalt e Sud,
Ce rătăcesc prin aurore boreale,
Se văd pe cer, dar nu se mai aud.
Suntem două corăbii fără de catarge,
Ce navighează în derivă pe ocean,
O briză tropicală frenetic le atrage,
Și nu știu cum le tot desparte-un uragan,
Suntem ca două păsări veșnic călătoare
Ce traversează prin furtună mări adânci
Și noaptea zboară printre stele căzătoare,
Iar ziua vântul le zdrobește între stânci.
Noi suntem două perle pe aceeași plajă,
Ce strălucesc dinspre apus spre răsărit,
Dar între noi s-a așternut parcă o vrajă
Și tot nisipul lumii ce ne-a despărțit.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uragane, poezii despre stânci, poezii despre stele căzătoare, poezii despre plajă sau poezii despre perle
Deasupra tuturor lucrurilor există un timp, parte din mine
nu știu dacă sunt fericit sau trist
locuiesc printre anotimpuri și
uneori desenez inimi
pe chipurile de pe icoane
de fiecare dată când se pleacă
aud țipete văd noaptea
cum inundă încăperea
în care
te așteptam
liniștea îmi mângâie fruntea
oprită între palme
ca un gând
mânjit de speranțe
printre șuvițele negre ale nopții
stropii de ploaie zdrobiți de asfalt
îmi desferecă singurătatea
câteva secunde mai târziu
privesc imaginar
prin ticăitul ceasului atârnat
pe albul din perete
aud strigăte
se plimbă de colo colo ca
o amintire lăsată de izbeliște
în jurul meu un gol
și multă tristețe
poate că doar eu voi locui
în lumea aceasta
în care
nu va mai fi niciun mâine...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre viitor, poezii despre secunde, poezii despre ploaie sau poezii despre negru
Marea în reflux era calmă sub luna de sus, farurile din port își prelungeau luminile peste încrețiturile apei și, una peste alta, părea că intrasem cu picioarele goale într-un univers de lene.
Adrian Cioroianu în Adulter cu smochine și pescăruși (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre picioare, citate despre lumină, citate despre lene sau citate despre apă
Puterea mării
Vezi cum marea se sparge-n bucățele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?
Am prins eu vreodată din mare
cu brațele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
și curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realității?
Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insulițele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?
Și oare este oceanul trupului meu ocean
a cărui forță aleargă spre țărmuri de-a lungul brațelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate puterea care coboară
și se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?
Eu sunt marea, eu sunt marea!
poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre realitate, poezii despre picioare sau poezii despre forță
Annabel Lee
În urmă cu mulți ani, în vremurile de demult,
Într-un regat la marea de la miazăzi
Trăia o fată, cum poate vă este cunoscut,
Cu numele Annabel Lee;
Iar fecioara asta avea un singur vis,
S-o iubesc și ea iubirea-mi să poată-împărtăși.
Eram un copil, iar ea o copilă
În acest regat la marea de la miazăzi,
Dar ne iubeam c-o iubire mai mare decât iubirea
Eu și frumoasa Annabel Lee
Cu o iubire la care chiar serafimii din Paradis
Ar fi putut râvni.
Din această pricină, demult,
În acest regat la marea de la miazăzi,
S-a lăsat într-o noapte-un vânt rece,-înghețând-o
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Apoi, au venit rudele-i de neam înalt
Și de lângă mine, cât ai clipi,
Au luat-o și-au închis-o într-o criptă
În acest regat la marea de la miazăzi.
Îngerii din Paradis, mai puțin fericiți,
Ne invidiau, iar pizma lor noi n-o puteam opri
Da! Din acest motiv (toți oamenii știu)
În acest regat la marea de la miazăzi
S-a lăsat dintr-un nor un vânt rece,-înghețând-o
Pe iubita mea Annabel Lee.
Dar iubirea noastră era mai presus
De iubirea celor mai în vârstă decât noi
A celor mult, mult mai deștepți decât noi
Și nici îngerii din cerurile de sus,
Nici demonii din adâncurile mării sidefii
Nu-mi vor putea despărți sufletul de sufletul
Frumoasei Annabel Lee.
Luna străluce doar pentru a-mi aminti
Pe frumoasa mea Annabel Lee;
Iar stelele răsar ca să-i revăd ochii
Frumoasei Annabel Lee;
Astfel, noapte de noapte, neclintit ca o stea,
Îmi veghez iubita, pe mireasa mea
Din cripta de lângă marea de la miazăzi
Din acel mormânt de lângă marea de la miazăzi.
poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre copilărie, poezii despre îngeri, poezii despre vârstă, poezii despre visare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Marea înclinată
Deasupra mării înclinate,
Deasupra orizontului,
Trudește nava.
Osul nasului ei cenușiu ca ceața,
Inima ei aprigă ca marea,
Ea vine de la drum lung,
Ea pleacă la drum lung.
Deasupra mării înclinate,
Deasupra orizontului,
Ea trudește aprigă ca marea, cenușie ca ceața.
Ea este luminița verzuie din noaptea cenușie.
Ea vine și se se duce prin ceața mării.
Ea trudește deasupra orizontului înclinat.
poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nas sau poezii despre inimă
Seră de toamnă
Când seara de toamnă îmi bate la ușă
cu vântul sihastru venit dinspre nord,
văd flacăra zveltă urcând din cenușă,
trecând prin tăciunii în plin dezacord.
Prin fanta rămasă din nou redeschisă,
aruncă balauri de umbre-n tavan,
aduși dintr-o veche poveste rescrisă,
uitată cândva într-un mitic vulcan.
Aș vrea să adorm, însă gânduri haine
mi-alungă uitarea dorită-ndelung,
iar umbra jucată-n perete îmi spune
s-alung nedorite-amintiri care plâng.
Dar somnul rămâne o falsă dorință,
la marginea nopții oprită discret,
pe umbre amare, din nori de căință,
venite pe doruri în chip de regret.
Și parcă, deodată, aud dinspre sobă
un cântec plecat înspre ușa din hol
din jarul ce cântă romanțe de probă
cu note din care-a scăpat un bemol.
Dar liniștea nopții se-așterne îndată,
aud numai vântul cum bate în horn,
adorm și visez că te-ntorci împăcată,
prin hăuri de timp, călărind un licorn.
poezie din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, București, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre somn, poezii despre vulcani sau poezii despre unicorni
Pentru Oana Zăvoranu - Lumină. Iubire. Iertare
Motto:
Mii de întrebări au doar un răspuns.
Și răspunsul e golul ce te roade...
Iar ca să-l primești... trebuie să fii uns
De un foc divin care întâi arde!
Poemă dedicată special Oanei Zăvoranu
În fața mea, acum... doar două mari ferestre:
La una, văd trecutul unde mult am plâns...
Iar alta, viitorul... unde a mea zestre,
Încearcă să mă mintă, că astăzi am învins.
Sunt mult prea împărțită în inima ce-mi bate,
Și bate... dar n-o simt că bat și eu cu ea...
Simțirile-mi dorminde mi-au ajuns sărate,
Deși, pe chipul meu, lumina vrea să stea.
Nici nu mai recunosc acel copil senin,
Ce viața l-a trecut prin mult prea multe griuri...
Menit până la capăt, poate... a fi divin,
I-a fost totuși prea greu să lupte-n negre râuri.
Acum mă simt inertă... aud cum stau privind
În cele două goluri... și-aș vrea să simt! Nu simt!
Și strig la adevăr, deși mă văd mințind,
În timp ce viața-mi poartă pașii pe alt ritm.
Acolo o găsesc cum zace și suspină,
În locul meu ascuns, cel strâmt și neatins...
Pe ea, inima mea... spus rece și străină!
Și multe-ncep să doară... în tot ce am pretins.
Justiția Divină e legea de iertare.
Iertarea-i transcedență, când o oferi curat...
Durerea nu-i decât subtila ta chemare,
Tu iartă și iubește pe cei ce-au blestemat.
Stăpână, ai puterea să schimbi ce îți dorești!
Începe dar cu tine... ca să alegi corect!
Vizitează-ți duhul, întru a ști ce ești,
Vindecă-ți inima-n iubire și respect.
În fața ta, acum... doar două drumuri clare:
Doar unul te înalță să zbori mai sus de ești...
Învață să-ți îngropi amintiri amare,
Cu milă și iubire să ți le amintești.
În fața ta, acum... doar două mari ferestre:
În una te vezi tristă, din multe ce ai strâns...
Iar alta, înger slobod pe regiuni terestre,
Și tot ce simți acum... este regret și plâns.
Iertarea-i vindecare. Dragostea e viață.
Iubește-te pe tine, iertând ce ai iubit...
Umple-ți cu iubire inima de gheață,
Iubind înveți iertarea... trăiești, chiar de-ai murit!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu (31 august 2014)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare sau poezii despre învățătură
Nisipurile de la Dee
"Hei, hei, Mary, du-te și adu vitele acasă,
Și adu vitele acasă,
Și adu vitele acasă,
De-a curmezișul nisipurilor de la Dee";
Vântul de vest era cumplit și marea furioasă,
Iar ea singură la drum porni.
Mareea de vest și-a-întins peste nisip, lichid, veșmântul,
Peste nisip, lichid, veșmântul,
Peste nisip, lichid, veșmântul,
Până departe, unde ochiul nu putea privi.
Rulouri de ceață s-au rotit și au ascuns pământul:
Iar ea acas' nicicând mai reveni.
"Oh! buruieni sau pești, sau păr plutind se vede?
O șuviță de păr auriu pe marea verde,
Părul unei fecioare-înecate-n unda verde
Deasupra valurilor argintii?
N-a existat vreodat' somon blond, mă crede,
N-aș paria pe-așa ceva la Dee."
Ei au au adus-o dincoace de valuri pe frumoasă,
Ferită de morișca spumei, rece și sticloasă,
A crudei spume, mereu nesățioasă,
Și i-au săpat mormânt lângă valurile vineții:
Dar pescarii și-azi o mai aud mânând vitele spre casă
De-a curmezișul nisipurilor de la Dee.
poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip, poezii despre păr, poezii despre pești sau poezii despre furie
Ore târzii
Rămas suspendat între bine și rău,
din umbră mă strigă cugetul meu.
Icoane cioplite de mâini neștiute
își poartă pe holuri figurile slute,
aruncă otravă din zâmbete pale,
par săbii ieșite din tecile goale.
În urmă se zbat, în pervaz agățate,
zăvoarele grele din fiare forjate...
Obloanele trase pe geamuri ovale
alungă lumina încăperilor goale
și ore târzii de nesomn sunt furate
din cărțile scrise cu buchii ciudate.
Departe aud un vapor care plânge,
din hăul uitării, pe dansuri nătânge,
fantomele timpului trec câte una
prin ușile sparte ce-n fante prind luna,
iar frigul se-așterne cu greaua-i povară
pe gândul rămas peste noapte afară.
O, cum s-a pierdut, în noaptea târzie!...
Și când se va-ntoarce..., cine să știe?
Hoinar rătăcit pe tărâmuri străine...,
alintă-l cu-o vorbă, de-ajunge la tine!
poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, București, 2016
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre prăpăstii sau poezii despre ore
Semnele timpului
1. Aud glasuri din lemn,
văd șarpele din râu,
curge undelemn
din bobul de grâu
și văd semn.
2. Văd ierburi pe stânci
și fum de polen,
și urme adânci
lăsate ca semn
de furnici.
3. Semne-n izvoare,
aud în fântâni
plânsul din floare
și văd în aluni
semn mare.
4. Scripturile vorbesc
despre ape rele,
cuvânt Dumnezeiesc
despre cer și stele:
semn ceresc.
5. Pe cei osândiți
iadul stă să-i dea,
pe cei înghițiți
marea stă și ea:
semn din sfinți.
6. Aud glasul din lemn,
văd șarpele pe drum
și eu mai văd un semn
în tot ce e acum
semn din semn.
poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre vorbire, poezii despre stele, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre religie