Ore târzii

Rămas suspendat între bine şi rău,
din umbră mă strigă cugetul meu.
Icoane cioplite de mâini neştiute
îşi poartă pe holuri figurile slute,
aruncă otravă din zâmbete pale,
par săbii ieşite din tecile goale.

În urmă se zbat, în pervaz agăţate,
zăvoarele grele din fiare forjate...
Obloanele trase pe geamuri ovale
alungă lumina încăperilor goale
şi ore târzii de nesomn sunt furate
din cărţile scrise cu buchii ciudate.

Departe aud un vapor care plânge,
din hăul uitării, pe dansuri nătânge,
fantomele timpului trec câte una
prin uşile sparte ce-n fante prind luna,
iar frigul se-aşterne cu greaua-i povară
pe gândul rămas peste noapte afară.

O, cum s-a pierdut, în noaptea târzie!...
Şi când se va-ntoarce..., cine să ştie?
Hoinar rătăcit pe tărâmuri străine...,
alintă-l cu-o vorbă, de-ajunge la tine!

poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2016
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor între viaţă şi moarte

Ascult, meditez şi încerc să-nţeleg
tăcerea din gândul ce stă să pornească,
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduţi
prin vagi amintiri ce nu vor să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuţi
din mame uitate sub gloanţele trase.
.
Şi voci neştiute aud din trecut,
ajung la ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din vastul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.
.
Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,
purtând peste zâmbete stropi de venin
şi măşti de revoltă cusute pe faţă.
Azi încă mai mor în ne-patria lor
eroi din legende, trimişi prea departe,
ajunşi amintiri în străinul decor
rămas adormit între viaţă şi moarte.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea aceea...

Noaptea aceea - noapte toridă de vară,
nici-o adiere, nici un zgomot afară...
Pereţii curbaţi, adunaţi în oglindă,
voiau în ghiocul lor să mă prindă,
iar umbrele nopţii, plutind prin odaie,
rupeau din oglindă bucăţi să mă taie.
Din larg auzeam o sirenă cum plânge,
iar cartea deschisă, cu buchii nătânge,
rămasă citită cândva jumătate,
ploua peste mine cu oaze turbate,
când razele lunii, prin uşa crăpată,
la margini de vis mă duceau dintr-odată.

Curgeau palmierii, cu umbrele-n apă,
prin vechi amintiri ce păreau că îmi scapă,
lăsând doar mistere jucând, nevăzute,
prin doruri ascunse sub brâu de redute,
dar tu apăreai din neant, dintr-odată,
pe-o umbră de karmă, plutind ca o pată.
Venea din văzduh o dorinţă nebună –
s-alerg după tine pe raze de lună,
dar zorii, venind prea curând la fereastră,
plecai, mai departe, cadână măiastră,
iar dorul, rămas lângă uşa crăpată,
şoptea că n-o să mai vii niciodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor între viaţă si moarte

Ascult, meditez şi încerc să-nţeleg
tăcerea din gândul ce stă să pornească,
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduţi
prin vagi amintiri ce nu vor să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuţi
din mame uitate sub gloanţele trase.

Şi voci neştiute aud din trecut,
ajung la ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din vastul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.

Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,
purtând peste zâmbete stropi de venin
şi măşti de revoltă cusute pe faţă.
Azi încă mai mor pentru patria lor
eroi din legende, trimişi prea departe,
ajunşi amintiri în străinul decor
rămas adormit între viaţă şi moarte.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 28.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Se pierde decorul în umbra străină
şi vorbele grele, venite-n surdină,
alungă perdeaua cu falduri astrale
din buza ferestrei cu geamuri ovale,
iar muzica rece ce urcă pe scară
în ritmuri năuce se pierde afară.
Din colţuri de stradă ajung santinele,
lovind cu pahare de vin în tejghele,
iar zgomotul sticlei, plecat într-o rână,
mulţimi nevăzute din colţuri adună
sub luna ce bate tăcută-n firidă,
tecând peste chipuri cu faţa lividă.

Tu stai şi priveşti dintr-un colţ solitară
scandalul iscat în taverna murdară
şi rujul ţi-l laşi pe paharul de sticlă...
Zâmbeşti languros şi înfrunţi fără frică
priviri aruncate din umbra opacă
cu pofte păgâne ce-n gând te dezbracă.
Aştepţi oare prinţul din vis să apară,
în braţele lui să te urce pe scară,
amorul pribeag în zori să ţi-l soarbă
cu gura nebună de patimă oarbă?...
Auzi dinlăuntru doar gândul cum plânge
în visul brodat cu imagini nătânge,
desprinse haotic din fresce baroce
pictate orgasmic de mâini echivoce...
Şi cauţi himeric, pe pânza străină,
doritul tău prinţ, sperând că-o să vină,
din trup să îţi soarbă cumplita ispită
în nopţi nedormite, când luna te-agită.

Frumosul meu prinţ, din vis te coboară!...
Tăcută te rogi în taverna murdară -
nu-ti pasă că-n preajmă ajung santinele
lovind cu pahare de vin în tejghele...
Te rogi mai departe, cu faţa lividă,
când luna se pierde tacută-n firidă.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Se pierde decorul în umbra străină,
iar vorbele grele, venite-n surdină,
alungă perdeaua cu falduri astrale
din buza ferestrei cu geamuri ovale.
Şi muzica rece, ce urcă pe scară,
în ritmuri năuce se-aude de-afară.
Din colţuri de stradă ajung santinele,
lovind cu pahare de vin în tejghele,
iar zgomotul sticlei, plecate-ntr-o rână,
mulţimi nevăzute din colţuri adună
sub luna ce bate tăcută-n firidă,
tecând peste chipuri cu faţa lividă.

Tu stai şi priveşti dintr-un colţ solitară
scandalul iscat în taverna murdară
şi rujul ţi-l laşi pe paharul de sticlă...
Zâmbeşti languros şi înfrunţi fără frică
priviri aruncate din umbra opacă
cu pofte păgâne ce-n gând te dezbracă.
Aştepţi oare prinţul din vis să apară,
cu tine în braţe să urce pe scară,
amorul pribeag în zori să ţi-l soarbă
cu gura nebună de patimă oarbă?...

O, nu! E doar gândul tău care plânge
în visul brodat cu imagini nătânge,
desprinse haotic din fresce baroce
pictate orgasmic de mâini echivoce...
Şi cauţi himeric, pe pânza străină,
doritul tău prinţ, sperând că-o să vină,
din trup să îţi soarbă cumplita ispită
în nopţi nedormite, când luna te-agită.

Frumosul meu prinţ, din vis te coboară!,
tăcută te rogi în taverna murdară –
nu-ti pasă că-n preajmă ajung santinele
lovind cu pahare de vin în tejghele...
Te rogi mai departe, cu faţa lividă,
când luna se pierde tăcută-n firidă.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 31.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mansatrdă

Stau cărţile strâmbe pe raftul de sus
privind prin fereastra cu geamuri ovale
cum soarele trece din nou spre apus
cu razele-n ziduri ca nişte pumnale.

Rămâne o clipă de strajă pe deal,
ascultă fanfara din vechea cazarmă,
soldaţii repetă un marş triumfal,
iar notele parcă sunt trase din armă.

Ajung în rafale sus la mansardă,
s-aşază pe cărţile-n rafturi uitate,
bemolii stresaţi încep să mă ardă
cu doruri tardive de-acasă plecate.

Rămâne în urmă un dor mai rebel,
mă bântuie-n voie cu gânduri haine,
aş vrea să-l alung sau să trec peste el
dar stă şi-mi vorbeşte întruna de tine.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exilul

Cum anii trecură – poveri nechemate
pe chipul-mi rămas într-o vară târzie! –
şi-atâtea speranţe..., în urmă lăsate,
fac astăzi, în juru-mi, o horă hazlie!...
.
Deodată aud un cântec de seară,
uitat mai de mult într-un han prăfuit,
şi zeci de dorinţe se puseră iară
să muşte cu sete..., din fructul oprit!...
.
Exilu-mi deschide departe o poartă,
în noapte-şi aruncă capcanele-ncet,
iar cugetul gustă edenică soartă,
nu falsă magie..., ascunsă discret.
.
Departe şi singur – ce tristă povară! –
în suflet revine, o simt tot mai mult,
când dorul pribeag spre patrie zboară
şi glasul tău, mamă, în suflet l-ascult.
.
O, cum te-am vândut tinereţe credulă,
pe muzica scrisă-ntr-un fals triolet,
din care năprasnica vremii pendulă
cu ultima notă mai bate încet, încet, încet...

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul toamnei

Regretele ajunse în cumpăna de gânduri
mă răscolesc adesea cu false povestiri
găsite-n neuitarea ieşită dintre prunduri
când dorurile mute doinesc despre iubiri.

Afară frigul toamnei, venită fără teamă
pe aripa îngustă a unui vânt tăios,
din vara alungată îşi ia pretinsa vamă
a zilelor senine, întoarse-acum pe dos.

Prin parcurile goale scaieţii mor de ciudă
că movul din corole a devenit doar puf,
din care smulge vântul, cu aripa sa nudă,
ciudate şomoioage umplute cu năduf.

La ora insomniei aud cum toamna-mbracă
veşminte reci ţesute pe margini de fior,
cu amintiri furate din vara care pleacă,
pe-o cale nevăzută, spre alt tărâm, în zbor.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceasul uitării

E toamnă târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieşind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aduc la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung fără veste, spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheaţă, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citeşte, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheaţă ad-hoc,
ascultă şi vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur aşa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure copacii sunt goi.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 21.06.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie

Ascult, meditez şi aştept să-nţeleg
tăcerea din gândul ce-ar vrea să pornească
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduţi
prin vagi amintiri încercând să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuţi
din mame uitate sub gloanţele trase.

Şi voci neştiute aud din trecut,
se scurg prin ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din tristul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.

Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,
purtând peste zâmbete stropi de venin
şi măşti de revoltă cusute pe faţă.
Azi încă mai mor în nepatria lor
eroi fără voie, trimişi prea departe,
ajunşi amintiri în străinul decor
al căii parcurse din viaţă spre moarte.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget rănit

Stă cugetul rănit pe brâul unui troc,
tot aşteptând să vină o schimbare,
pentru a-şi găsi, din nou, pretinsul loc
pierdut cândva la tragerea cea mare.
Iar clipele, trecând prin acele de ceas,
scot din pendulă numai amăgire –
din ritmica bătaie-n urmă au rămas
doar vagi regrete dintr-o nălucire.

Din hăul nevăzut al timpului pierdut,
ce s-a desprins de clipa care moare,
revin fără răgaz, pe umbre de sărut,
doar lungi păreri de rău ameţitoare.
Iar mutele speranţe care-ajung târziu
nu-mi pot aduce nici-o izbăvire,
se scurge timpul în zadar fără să ştiu
de ce te-ntorci mereu în amintire.

Când somnu-alunecă la margine de vis,
în prag de gând te văd neîmpăcată,
rupând tăcerile din vechiul paradis
când oazele ne cheamă încă-odată.
Se redeschid speranţele din visul meu,
văd palmierii fremătând în vrie,
pe cerul vieţii-n arcul unui curcubeu
văd semnele de toamnă timpurie.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 14.05.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înscrisul cel nou

E noapte târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieşind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aduc la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung fără veste, spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheaţă, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citeşte, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheaţă ad-hoc,
ascultă şi vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur, aşa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure copacii sunt goi.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei de ieri

E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
uitat printre florile puse în glastră.

Se lasă-nserarea şi gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceaţa din visuri păgâne,
mai multe acum decât au fost ieri.

Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deşert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetul frânt peste dorul inert.

Şi parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul calin
al celei venite cu ziua de ieri.

Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu magic parfum readus din trecut,
se pierd, cu tăcerea pereţilor goi,
pe buzele frânte-ntr-un ultim sărut.

poezie de Corneliu Neagu (21 mai 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus în Sahara

Curgea în tăcere pe dune apusul,
iar soarele-n zare părea tot mai greu,
cu raze de aur broda necuprinsul,
venind mai aproape de sufletul meu.
Sub tălpi tremura un râu fără prunduri,
şi paşii deasupra cădeau tot mai moi,
soseau întrebări neştiute pe gânduri,
iar timpul venea peste timp înapoi.

Cu el aducea amintiri destrămate
rămase în urmă la margini de drum
sau puse sub lacăt în inimi furate
ascunse-n uitări redeschise acum.
Ajung peste gânduri în ritmuri păgâne,
cu ele-aducând un parfum neştiut,
când noaptea cu ziua încep să se-ngâne
la margini de oază, pe drumul pierdut.

Tăcerea pluteşte pe dunele goale,
cu umbrele serii căzute din cer,
năluci neştiute încep să se scoale,
venind fără veste pe dorul stingher.
Dar cerul se umple întruna cu stele,
aruncă luciri de cristal în eter,
ajung printre creste în fine dantele,
din cugetul frânt nălucirile pier.

Se simte şi oaza dorită aproape,
din faţă adie o boare de vânt,
iar dorul deodată se pierde pe ape,
venind înapoi pe rostiri cuvânt.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre Vamă

Era într-o noapte toridă de vară,
dorinţe păgâne veneau din afară
cu duhuri ţesute din false ispite
ascunse în vechi amăgiri adormite.
Te văd şi acum în taverna barocă,
prin norii de fum plutind echivocă,
sub buza ferestrei cu geamuri ovale
pictate cu scene din visuri astrale.
Păreai rătăcită - venind de departe,
pierdută-n oraşul cu mituri deşarte,
păstrate în case cu-obloane-ntr-o rână
ce parcă trecutul voiau să şi-l spună.

Din colţul opus mă priveai solitară,
cu ochii cuprinşi de-o tristeţe amară,
simţind cum veneau peste umbra opacă
dorinţe păgâne ce-n gând te dezbracă.
Dar eu te chemam cu privirea-mi duioasă,
să vii să te-aşezi lângă mine la masă,
departe de ochi cu priviri anodine,
ce-n trombă cădeau din văzduh peste tine.
Dar iată, prin noaptea toridă de vară,
de mână plecam amândoi înspre gară.

Când trenul pornea, să ne ducă spre Vamă,
nici nu aflasem măcar cum te cheamă.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN 2247-1545
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce am...

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Şi nu mă plâng, şi nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treacă –
din ieri, din azi, din mâine mă ridic
chiar dacă-ar fi să sap şi-n piatră seacă.

Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
şi calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.

Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mişcătoare.
Chiar dacă toamna vieţii a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din noi

Te-aştept şi-acum, în fiecare seară,
deşi-nţeleg că nu mai poţi s-ajungi...
Pe-aleea noastră-au înflorit salcâmii,
nu vreau să te-ntristez şi nici să plângi!

Dar cât de lungă-mi pare aşteptarea –
tăcerea grea se-aşterne între noi...!
Ce-a fost rămâne doar o amintire –
se scutură salcâmii de atâtea ploi...!

Rămâne doru-n cuget, ca o umbră,
iar chipul tău se-aşterne peste ea,
încerc să-l trec prin rama din fereastră,
dar amintirea parcă nu mai vrea...!

Încep să uit a timpului măsură,
regretele din umbră mă-ncolţesc,
privesc uimit la chipul din oglindă,
pe zi ce trece văd că-mbătrânesc!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceasul uitării

E toamnă târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieşind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aud la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung la fereastră spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheaţă, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citeşte, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheaţă, pe loc,
ascultă şi vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur aşa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure sunt pomii mai goi.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însemnele uitării

Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.

Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.

Deodată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste, cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.

Învăluită-n ceaţă, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc –
cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ţi plâng.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii peste vreme...

Trec anii peste vreme şi vremea peste ani –
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.

Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deşarte.

Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
prin poezii orfane şi fără pic de duh
ce şi-au găsit cuvântul în coada de lopată.

Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
să regăsesc uitarea sub umbrele opace
aduse peste noapte de vântul ascendent
din margini de iubire, venită să mă-mpace.

Îndată şi tăcerea se-aşterne, ca un scut,
o linişte cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în braţe mă cuprinde.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!