Ștefan Cel Mare și Vrâncioaia
Într-un loc frumos ca raiul, pe un deal bătut cu flori
o bătrână-și ducea traiul, cu ai ei șapte feciori
un deal unic sub Carpați, ce-l bătea vântul și ploaia
moștenit de șapte frați și de mama lor, Vrâncioaia.
Cât era ziua de mare, ei munceau cu drag și spor
privegheați de mândrul soare și de ochii mamei lor,
tăiau lemne, coseau iarbă, păzeau oile cu miei
toți frumoși și puși pe treabă și viteji ca niște zmei.
Și-ntr-o seară pe Dumbravă, că așa se cheamă dealul
se auzea cum vine-n grabă un străin ce mâna calul.
Pe un armăsar de rasă un drumeț la trap mergea
iar Vrâncioaia-n cale-i iese, cu glas stins îl întreba:
- Bună seara, măi, străine! Ce te aduce pe la noi?
Că aici nimeni nu vine, doar ciobanii de prin văi.
- Bună seara! Sărut mâna! Peste munți am rătăcit
am văzut casa când luna de sub deal a răsărit.
Dumnezeu m-a îndrumat, se gândi în sinea lui
după ce-a descălecat de pe șaua roibului.
- Te rog să-nnoptezi aici, ești flămând și obosit,
îți pun masa să mănânci și un pat pentru dormit.
- Mulțumesc de bunătate! Bucuros că te-am găsit!
o să stau aici la noapte, am mers mult, sunt obosit.
După ce intră pe ușă încă odată-i dă binețe
și-o întreabă pe mătușă:
- Singură la bătrânețe?
- Nu sunt singură, să știi! Sunt aici cu Dumnezeu!
și cu ai mei șapte fii ce mi-s sprijin, dragul meu.
- Da' feciorii nu-s acasă? o întreabă iar străinul
- O să vină, sunt la coasă, de trei zile clădesc fânul,
sănătate să ne dea bunul nostru Dumnezeu,
căci în rest avem de toate, nu ne plângem că e greu...
șapte fii am legănat, i-am crescut cum am putut,
căci pe soț mi l-a luat Dumnezeu, de la-nceput.
După ce s-a ospătat și vreo oră au vorbit
calu-n grajd el și-a băgat și apoi a adormit.
Pe cărări cu iarbă deasă, la un ceas târziu în seară
fiii babei vin acasă, zarvă mare fac pe afară.
Vrâncioaia i-a înștiințat, când în casă au sosit
că la ei a înnoptat un străin ce-a rătăcit.
- Doarme un străin la noi, dragii mei, a rătăcit
pe un cal roib urca din văi, era tare obosit.
au dat roată la o masă, Domnului au mulțumit,
bucuroși că au în casă pe drumețul obosit.
când fac patul să se culce și pun hainele în cui
văd o sabie cu cruce la capul străinului...
fir de aur strălucea pe mantaua lui domnească
și o biblie pe ea, pe un scaun, la fereastră.
- Este Ștefan, Domnitorul! zise unul dintre frați.
nimeni n-a mai pus piciorul plin de aur prin Carpați...
uite, are buzdugan, are-o biblie și-o cruce;
este Voievodul Ștefan! Ce-a pățit? Unde se duce?
spune unul:
- Dimineață să-ntrebăm pe Domnitor,
să-i dea mama vreo povață, poate-i e de ajutor...
auzind tot ce-au vorbit, Ștefan Vodă se trezește,
salutând de bun găsit și apoi le povestește:
- Fiii mei, eu sunt Ștefan, am venit peste Carpați,
m-a-ncolțit turcul dușman, ajutor vă cer să-mi dați.
- Am pe lume șapte fii, de îți sunt de ajutor,
ia-i cu tine-n bătălii, chiar de o să-mi fie dor.
Mulțumit de ajutorul pe care i-l dădu bătrâna,
spune Ștefan Domnitorul, arătând spre munți cu mâna:
- Mergeți, faceți oaste mare, șapte munți o să primiți
unul pentru fiecare, veci de veci să-i stăpâniți!
Mergeți prin satele voastre, de prin munți, dealuri și văi,
vreau să facem mare oaste, să-i distrugem pe călăi!
Au umblat o săptămână, au strâns sute de voinici,
lați în spate și în mână aveau săbii mari și furci,
cu un buzdugan în mână, Ștefan, cu fiii de mocani
intrând în tabăra străină, nimici pe-ai lui dușmani.
Apoi, feciorii babei, s-au întors acasă,
numele lor la șapte sate atunci au pus...
și azi, pe deal, mai sunt vrânceni la coasă
și încă stă semeață, casa babei, colo sus...
poezie de Vasile Tudorache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre oi
- poezii despre cai
- poezii despre vestimentație
- poezii despre seară
- poezii despre sat
- poezii despre religie
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Domnitorul Vlad
* DOMNITORUL VLAD *
Vuiet mare se aude și se-ntunecă pământul, tună, fulgeră și ploaia în rafale-o duce vântul.
Iar în noapte se aude cum se-apropie un cal,
Pe cărarea unui munte, dintr-un sat transilvănean.
Un coif roșu pe cap poartă, pe frunte-i sclipește-o stea, într-o mână foc și spadă, armăsarul necheza,
În priviri are fior, ochii verzi ca de mărgean, pe-al său chip se citea dor când se apropie de Bran.
Și mergând la pas de cal, să nu fie observat, se-ntâlni cu o bătrână și-o întrebă:
Sunteți din sat?
Din sat, mamă, da' ce straie ai pe tine? Mândru ești!
Semeni cu un fel de crai, apărut de prin povești!
M-am întors din alte timpuri, după sutele de ani, după multe anotimpuri, m-am întors printre țărani.
*
Auzind una ca asta, bătrânica, de drumeț, se cutremură la gândul că străinul nu-i glumeț.
*
Vino, tinere, în casă... Îți pun masa să mănânci.
Și-l întreabă pe sub gene:
-- Unde vrei ca să te duci?
Nu pot să răspund la asta!
Atunci, ai vreo supărare?
- Am, măicuță. Țara asta nu este ceea ce pare....
Iar pădurile-s tăiate cu un nou tip de topoare.
Aaa, ai vrut să zici de drujbe, alea taie azi copacii. Când creștinii merg la slujbe, în păduri se fură fagii.
Cum? Deci, țara noastră moare, nu mai e dram de credință? Nu e frică, sărbătoare, nici un pic de pocăință?
...............................................
Și a stat cu bătrânica, două zile au vorbit...
..............................................
După care spuse:
- Mamă, uite de ce am venit:
Vreau să-mi iau de la fântâni cănile ce le-am lăsat!
*
Auzind una ca asta, baba s-a cutremurat.
* sculptură Vasile Tudorache
Doamne, nu cred ce-mi văd ochii! Tu ești, Vlad? Ești Domnitorul?
Nu mai este demult cinste, ne-au furat și viitorul.
Iar cănițele de aur, la fântâni odinioară, nu mai sunt nici în tezaur, au ieșit demult din țară.
Auzind-o și pe asta, că nu e rușine, frică, de pe scaun Domnitorul supărat trupu-și ridică.
Și nervos, mergând prin casă, cum îi era al lui fel...
O întreabă pe bătrână:
Ce mai știi de-al meu castel?
Spune, mamă, ce mai știi de Castelul meu din Bran?
Ce să știu, Mărite Doamne? L- au vândut acum un an.
Spun că sunt sătui de bir, ca să facă doar curat și din Domnitor (vampir), josnic nume ei ți-au dat.
Cum? După ce am scăpat țara de toți care au furat și în cinste-am dus domnia, ei vampir m-au botezat?
Eu am construit biserici, hainele-mi miros a mir, ascultam la slujbe predici... Aș putea să fiu vampir?
..................................................................................
Tulburat de supărare, de la tot ce-a auzit,
Iese trist din casa babei și sfios i-a mulțumit:
Aș vrea, mamă, să mai stau, dar rușinea nu mă lasă.
Mulțumesc, bătrână dragă, că m-ai așezat la masă!
O să plec în timpul meu, mă întorc în cimitir, spune, maică, mâine lumii, că Vlad nu este vampir!
.............................................................................
Murmurând blesteme-n șoaptă, îi sărută babei mâna, scufundându-se în noapte, după el veni furtuna.
Și trosneau copacii-n codru, apele s-au tulburat, după cel ce-a stins hoția, după Domnitorul Vlad.
poezie de Vasile Tudorache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viitor, poezii despre supărare, poezii despre rușine, poezii despre păduri, poezii despre mulțumire sau poezii despre creștinism
Recunoștință
La Putna clopotele bat,
E lume multă-n Mănăstire,
Să-i facă, iar, s-a adunat
Lui Ștefan Vodă pomenire.
Și nu-l vom da nicicând uitării,
Ne-om aminti de cel ce-a stat
De strajă la hotarul țării
Și de dușmani l-a apărat.
La două iulie mereu
S-aprindem câte-o lumânare
Căci Sfânt e lângă Dumnezeu
El, Ștefan, Ștefan Domn cel Mare.
poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre țări
- poezii despre uitare
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre recunoștință
- poezii despre lumânări
- poezii despre graniță
- poezii despre dușmănie
peste șapte mări și șapte țări
peste șapte munți și tot atâtea văi
prințul din povești
trece peste orice obstacole
pentru Cosânzeana lui
gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre țări, citate despre văi, citate despre obstacole, citate despre munți, citate despre depășire sau citate despre Ileana Cosânzeana
Se spune că "Ziua Judecății de Apoi" este supusă numărului 7 și că ea survine după șapte ore, șapte zile, șapte săptămâni, șapte luni, șapte ani. Poate chiar să survină peste 7 minute. Atunci plătești datoria karmică; amenda pentru încălcarea Legii.
Florence Scovel Shinn în Poarta secretă care duce la reușită
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre zile, citate despre săptămâni, citate despre plată, citate despre ore, citate despre numere, citate despre minute sau citate despre legi
Voichița lui Ștefan
Doamna lângă Ștefan vine,
Blândă-n vorbe și-n purtat:
Doamne, iar ești supărat!
Sunt, Voichiță, pentru tine!
Zăpăcită doamna sta
Și-nflorită de rușine:
Ce-am făcut, măria-ta?
Tu?... Nimic! Și vodă strânge
Mâna doamnei, gânditor.
Șerpii-și au culcușul lor...
Ah, Voichițo, cum aș plânge!
Rău ca Radu nimeni nu-i:
Uite-n pumni așa aș frânge
Gât de lup cum e al lui!
Doamna i-a pătruns cuvântul,
Până-n suflet i-a pătruns.
El tăcea, ea n-a răspuns.
Noapte e, și bate vântul,
Și prin noapte, cu vreo doi
Tari să bați cu ei pământul.
Pleacă Ștefan la război.
Dintr-același ceas Voichița
Nu s-a mai oprit din plâns.
Brâu pe trup ea n-a mai strâns.
Nu și-a mai gătit cosița.
În genunchi, c-un dor păgân
Ea sărută iconița
Maicii Domnului, din sân,
Unu-i soț, iar altu-i tată,
Pentru care se ruga?
Zile-ntregi ea se lupta
De fiori cutremurată;
Când avea pe soț în gând
Ea se pomenea deodată
Pe părinte blestemând.
Ah, de-ar fi un zid de-aramă
Între dânșii, până-n nori!
Și prin plâns adeseori
Îi părea că ei o cheamă
Să-i împace! Ea, dar cum?
Pe ea cine-o bagă-n seamă?
Prutul să-l oprești din drum!
Și-ntr-o zi, sătui de sânge,
Iată-i, moldovenii vin,
Sufletul, de milă plin,
Al Voichiței cum se frânge:
Pentru soțul ei dorit
Râde veselă, și plânge
Pentru-un tată biruit.
Ea cu pași grăbiți pornește
Să-și cuprindă soțu-n prag;
Ochii-i stinși s-aprind de drag,
Ștefan însă ocolește
Ochii doamnei, e pripit.
Iar Voichița nu-ndrăznește
Nici să-i zică bun sosit.
Tu mă știi, Voichițo, bine!
Neamul vostru-i neam de hoți,
Și-i voi dușmăni pe toți,
Cum te dușmănesc pe tine!
Am să-i curm pe-ai tăi de veci
Nu mai poți trăi cu mine:
Tu ai mamă, poți să pleci.
Doamna-ngălbenind scoboară
Ochii umezi în pământ,
Făr-a zice vrun cuvânt.
Iese-apoi. I-a spus s-o doară,
Și-a durut-o ce i-a spus
Un altar ce se doboară
Când vin trăsnete de sus!
Și rămas acum viteazul
Singur în iatac, și-a pus
Capu-n mâini, pe gânduri dus.
El și-a potolit necazul
Dar pe doamnă o iubea!
Și-ngropând în coif obrazul
Ștefan vodă-acum plângea!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre soț, poezii despre râs, poezii despre plâns, poezii despre mâini, poezii despre gânduri, poezii despre căsătorie, poezii despre cuvinte sau poezii despre trup și suflet
Haina celor șapte ani
În toată trecerea prin ani
Alături fii de cei sărmani,
Să nu te lăcomești la bani
De cinste sunt destui orfani.
Și-n fiecare zi de săptămână
Să fii mereu cu voie bună,
Să împlinești ce ai de împlinit,
Să mulțumești, să fii și mulțumit.
Cu haina celor șapte ani de-acasă
Să-ți faci prezența mai frumoasă
Oriunde ai fi, te are-n seamă
Un crez și-o inimă de mamă!
Tu prin gândire și prin faptă,
Ai grijă s-o păstrezi curată!
"Mamei copiilor mei
Mamei nepoțelului meu
Și nu numai lor."
poezie de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre săptămâni, poezii despre inimă, poezii despre frumusețe sau poezii despre curățenie
Muma lui Ștefan cel Mare
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge și suspină tânăra domniță,
Dulce și suavă ca o garofiță;
Căci în bătălie soțul ei dorit
A plecat cu oastea și n-a mai venit.
Ochii săi albaștri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele și crinii pe față-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Și cu dulci cuvinte o îmbărbătează.
Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, și de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oștire fuge sfărămată.
Dar deschideți poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"
Tânăra domniță la fereastră sare.
- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieșit
Și-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit:
- "Ce spui, tu, străine? Ștefan e departe;
Brațul său prin taberi mii de morți împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De ești tu acela, nu-ți sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieții mele și să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu ești Ștefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruință
Nu poți ca să intri cu a mea voință.
Du-te la oștire! Pentru țara mori!
Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!"
Ștefan se întoarce și din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Dușmanii zdrobiți
Cad ca niște spice, de securi loviți.
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre armată, poezii despre Ștefan cel Mare, poezii despre văi, poezii despre vânt, poezii despre vorbire sau poezii despre viață
Ne pleacă copiii
Ne pleacă copiii departe în lume
Ne pleacă copiii să câștige o pâine
Ne pleacă copiii departe, departe
Ne pleacă copiii uneori către moarte
Ne pleacă copiii departe in lume
Ne pleacă copiii sperand ca‐i mai bine
Să aibă ce pune pe masă la prunci
Dar suferind mult de dorul de‐aici
Rămân măicuțele plângand la poartă
Rugându‐se Domnului să le dea o soartă
Prin care să le fie bine în lume
Dar să se întoarcă în anul ce vine
Ne pleacă și mamele pruncilor mici
Răman întristați doar cu ai lor bunici
Sau cu vreo mătușa bătrână, bolnavă
Se roagă poporul strigând Domnului "Slavă "
Se roagă măicuțele la Dumnezeu
Și Măicuței Sale pentru traiul cel greu
Ele nu cer mai mult decat sănatate
Pentru cei de aici și cei de departe
Ajută‐i, o, Doamne, sa fie‐ împreună
Să‐și țină măicuțele pruncii de mână
Să‐și câștige pâinea aici în țara lor
Să nu‐i mai chinuie sentimentul de dor
O, Doamne, Doamne Sfinte, dă‐ne pace în lume
Și locuri de muncă... noi nu putem spune
Nimanui decat Tie, O, Bun Dumnezeu
Cât de greu ne este și‐i plângem mereu
O, Doamne Iisuse, pe Cruce Răstignit
La mine la ușă atât ai bătut!
Eu n‐am știut Doamne ce mult mă iubeai
Și doar o binețe, atât așteptai
Am multe păcate dar trăiesc în lume
N‐am unde mă plânge, doar numai la tine
Că nimeni nu m‐ajută și‐mi‐e tot mai greu
Nu știe ce‐i cu mine, nici fratele meu
Unii au de toate și‐s date de Tine
Ei cred că‐împarațesc vesnic o lume
N‐au milă de mine sau de pruncul flămând
Dar goi pleacă, Doamne, când intră‐n mormânt
Iți cer acum iertare, Doamne, știi bine,
Pentru copii mei, părinți, pentru lume
Să avem mulțumire și‐un mic ajutor
Cerem doar mântuire, pentru‐ntregul popor
O, roagă‐te Măicuță, Bunului Dumnezeu
Să ne dea minte bună prin Duhul Sfânt al Său
Să ne întoarcem ochii mai mult la credință
Să trăim în iubire, nu în suferință
poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre bebeluși, poezii despre pâine, poezii despre dor sau poezii despre ajutor
Creația
Și Dumnezeu a apărut în spațiu,
A privit în jur și a spus:
Sunt singur
Îmi voi face o lume.
Și până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopți
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Și, de nicăieri, a apărut lumina,
Și bezna s-a rostogolit într-o parte,
Și lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!
Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Și-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălțuind noaptea cu luna și cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric și lumină,
A potrivit lumea;
Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!
Apoi Dumnezeu s-a retras
Și soarele era în mâna lui dreapă,
Și luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Și Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Și se înălțau de nicăieri munți.
Apoi s-a oprit și a privit, și a văzut
Că pământul era fierbinte și sterp.
Așa că Dumnezeu a ieșit la marginea lumii
Și a scuipat cele șapte mări
A clipit și-au licărit fulgerele
A bătut din palme și s-au rostogolit tunetele,
Și-au început să curgă apele de deasupra pământului
Și apele răcoreau arșița.
Apoi s-a ivit, verde, iarba
Și-au îmbobocit, roșii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii și-au întins brațele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Și râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăși,
Și-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.
Atunci Dumnezeu a ridicat brațul și și-a fluturat mâna
Deasupra mării și a uscatului,
Și-a spus: Veniți! Veniți!
Și mai repede decât a putut Domnul să-și coboare mâna,
Pești și pescăruși,
Animale și păsări
Înotau pe râuri și pe mări,
Mișunau prin păduri și prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Și Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!
Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Și a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Și s-a uitat la steluțele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate viețuitoarele ei...
Și Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.
Și-atunci Dumnezeu s-a așezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în liniște,
Lângă un râu adânc și larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit și s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!
Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Și acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele și l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colțuri ale nopții,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale
Acest măreț Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boț de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.
Apoi i-a dat suflarea vieții,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.
poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre întuneric, poezii despre râuri, poezii despre degete, poezii despre apă sau poezii despre animale
Șapte zile
Întineresc în fiecare noapte
Și-mbătrânesc în fiecare zi
Dar ce folos? Că zilele sunt șapte
Iar noaptea numai una poate fi.
Te văd în vise, tânăr, tot mai rar
Și tot mai rar oglinda o privesc,
Am degete și suflet în zadar
Să număr am uitat și să iubesc.
Iar când primesc în dar un vis cu tine
Mă-ntreb ce să-i mai cer lui Dumnezeu
Să te visez o viață? Sau mai bine
Să fii o săptămână doar al meu?
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre zile sau poezii despre tinerețe
Lângă leagăn
Dormi acum, odorul mamei,
Dormi că ești pe prag,
Strânse-n aripa năframei
Flori de rug ți-am pus, din vale
Roșii strămături de bete,
Să fii drag așa la fete,
Cum ești drag măicuței tale,
Dragul mamei, drag.
Ieri pe când cântau cocoșii,
Peste piept ți-am pus
La cămașă panglici roșii,
De deochi, ca el să piară
Unde spaime-l înspăimântă
Și cocoșii-n zori nu-i cântă
Să rămâi curat, ca fața
Soarelui de sus.
Dormi în pace și te scoală
Tânăr plugărel!
Azi prin somn mi-ai râs în poală
Și te-am dus plângând sub cruce.
Maica Domnului când vine
Pune-o mână peste tine,
Măr de aur ea-ți aduce
Să te joci cu el.
Nouă luni în zori, pe rouă,
Tot ți-am descântat,
Joi curate, alte nouă
Să ai inimă curată
Și să fii păzit de ele,
Șapte stele, logostele
Fie-ți scrise-n cer și-o fată
Mândră de-mpărat.
M-am rugat de ursitoare
Pentru capul tău,
S-odrăslești, ca rupt din soare,
Toată lumea să te placă;
Dar nici fapt și pus-din-ură,
Nici un fel de-aruncătură,
Nici un farmec să nu-ți facă
Nici un rău.
Dormi, plugarul meu, în pace,
Scumpul meu odor!
Mare-al mamei, te vei face;
Să te văd cu noi la masă,
Și-alergând cu drag pe luncă
După tatăl tău la muncă,
Tânăr voinicel, prin casă
Mamei de-ajutor!
Uite-l ici și-ntr-altă parte,
Ochii-n cap îi fug;
Îl trimiți și-i și departe
S-aduci poala cu surcele.
Ș-aduci apa cu cofița,
Tatei să-i deschizi portița
Când se-ntoarce, frânt de trudă
Seara de la plug!
O, de te-aș vedea eu mare,
Să mă duc și eu
La amiază cu demâncare
Unde-ți fi, la plug, la coasă!
Să-mi ochesc atunci la horă
Dintre-atâtea fete-o noră
Dormi și crești, și fă-te mare
Plugărașul meu!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre țărani, poezii despre trecut sau poezii despre tată
Sunt obosit
Sunt obosit de vinul care l-am băut,
Sunt obosit de gerul care m-a supt,
Sunt obosit de-un dedesubt
De tine doar, de tine doar știut.
Sunt obosit de Viața ce-am trăit,
Sunt obosit de Moartea ce mă cheamă,
Sunt obosit ca n-am luat în seamă
Că eu de tine, că tu de mine, ne-am rătăcit.
Sunt obosit de anii douăzeci,
De-un vis de-a pururi neîmplinit....
Dar, uite, ososeala a luat sfârșit,
Nu oboseala, iubirea e pe veci.
Când nimeni nu ar fi mai crezut
Că din Neant ai apărut.
poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre vin, poezii despre sfârșit sau poezii despre iubire
Spune mâinilor tale să aștepte
Spune mâinilor tale să aștepte,
în jurul dumitrițelor albe,
ca soția lui Loth care strânge frunzele din grădină,
în seara împietririi,
în timp ce copiii și câinii și pisicile
sar peste ele, țipând.
Spune-mi, dacă te-aș săruta de zece ori, ar fi de-ajuns până mâine?
A rupt un bulgăr alb și a spus, dând foc și privind înainte:
Văd cum începe ea, veșnicia,
îndelung răbdătoare cu noi, să ne găsim,
în viața aceasta sau cea viitoare.
(Ce rău e să dormi singur.)
Dar dacă ar fi nouă sau opt, ar ajunge o lună?
Șapte, un an?
(Aici e doar o mână de oameni, dar răi, morți sau vii).
Focul din frunze, din piept și din cer repeta:
Nouă sau opt, șapte, un an și o lună!
(Luna în cer, ca și viața, era singură, una.)
Toate lucrurile au ajuns să îți semene
și dacă mă lipesc de copaci, de zid sau de frunze
un singur sărut îmi ajunge,
pe care îl numesc Tu.
Tu, stau într-un colț, cu gândul la tine.
Copiii se ceartă, câinii și pisicile sar peste frunze.
Pe mine nimeni nu mă întreabă ce vreau.
Loth a venit de la muncă, e flămând și nervos,
îmi povestește că Dumnezeu a murit și vrea să ne mutăm astă-seară, cu trenul de șapte.
poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre frunze, poezii despre foc, poezii despre alb, poezii despre trenuri sau poezii despre soție
Un arici zis "Plimbărici"
În grădină a sosit
Într-un loc mai părăsit
O pereche de arici
Ca să caute furnici.
Dumnealui e Aricel,
Iute e ca un prâsnel.
Dumneaei, o Aricuță,
Sprintenă și hărnicuță.
Cu hăinuța lor de ace
Au doi pui ca ghemotoace:
Unul este Ace Mici,
Celălalt e Plimbărici.
Când sunt singuri, cei doi frați
Sunt cam neastâmpărați.
(Ați văzut arici cuminți
Sau, poate, cocoș cu dinți?)
Ziua și-o petrec în joc
Și nu stau o clipă-n loc.
Tata, mama, la vânat
De trei ore au plecat
După broaște și furnici,
Hrană bună pentru-arici.
Nici nu s-au îndepărtat
Puii s-au încăierat
Pe vreo gâză sau un pai,
De stârnesc mare alai.
De hârjoană, obosit,
Ace Mici a adormit.
Frate-său, știți, mai zglobiu,
Deși ceasu-i cam târziu,
Pleacă singur la plimbat
Pe un drum puțin umblat.
Plimbărici e un voinic,
Nu se teme de nimic.
Ia priviți-l ce fălos
Calcă frunzele pe jos!
"Trilu-li-lu, bine-mi pare
Că sunt liber și sunt mare!"
Și așa-i de zăpăcit
Că-ntr-o groapă-a nimerit...
"Văleleu" în gura mare
Plimbărici se vaită tare.
Scoateți-mă de aici
Că sunt cel mai bun arici!
Tot ce vreți am să vă dau
Și promit, acasă stau.
Vai, lăbuța, vai, mă doare,
Nu m-aude nimeni, oare?
Vedeți bine, negreșit,
Ajutoarele-au venit:
Un motan și o pisică,
El mai mare, ea mai mică.
Patru ochi privesc în jos
Cât e de neputincios.
"Ce-o fi astă creatură?
O fi bună de friptură?"
Hmm... se linge el pe bot,
Îl înghit cu țepi cu tot!''
Și-l atinge, dar degrabă
Un țepoc îi intră-n labă
Iar motanul și-o pisică
Miaună și fug de frică.
- Ce te faci măi, Plimbărici,
Dacă sperii și pisici?
Necăjit e mai apoi,
Nu mai face tărăboi,
Tace și de teamă el
Că-l aude vreun cățel.
........................
După-o noapte și o zi
Grădinarul îl găsi
Și îl scoase pe arici
Care-acum... e pe aici!
poezie pentru copii de Gabriela Gențiana Groza din Papucul păpușii (2001)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre vânătoare, poezii despre tăcere, poezii despre superlative, poezii despre sperieturi sau poezii despre promisiuni
Josiah Tompkins
Am fost cunoscut de toată lumea și foarte mult iubit,
Bogat, conform standardelor recunoscute
În Spoon River, unde am trăit și muncit.
Aici eram acasă,
În pofida faptului că toți copii mei au plecat departe
Căci acesta este rostul vieții toți, mai puțin unul.
Băiatul cel mic a rămas acasă
Pentru a fi sprijinul meu la bătrânețe,
Și cosolarea mamei sale.
Apoi, eu am început sa devin tot neputincios, iar el tot mai puternic;
Și nu mai era de acord cu mine in privința afacerilor,
Și soția lui spunea că sunt o piedică pentru el;
Și și-a convins mama să fie de partea lui,
Și tot așa până când mi-au dat lovitura finală, încercând să mă mute
În casa unde copilărise ea, în Missouri.
Astfel o bună parte din averea mea s-a pierdut
Oricum, îmi făcusem testamentul chiar înainte să se fi întâmplat asta,
Așa ca n-a putut profita prea mult.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre testament, poezii despre standard, poezii despre obstacole sau poezii despre devenire
Mi s-a rătăcit și urma...
Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut pașii în timp,
Mi s-a rătăcit și urma către casa părintească,
De vreo șapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec și-au început spini și bălării să crească
Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger și-n veri fierbinți
Prin mireasma de rășină de la crengile de pin
Nu simțeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinți
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin
Parcă-i văd cum așteptau cu privirea înduioșată
Și împovărați de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă ațintiți mereu spre poartă
Doar ca să-și vadă copiii... altfel viața n-avea rost...
Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcați cu soarta lor și credința-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...
Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Și prin casă ard tămâie cu miros ca de rășină
Dar nu pot oricât aș vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare și plec capul spre țărână...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre îngeri, poezii despre vară, poezii despre toamnă sau poezii despre rouă
Lutul și Olarul...
... Lutul gemea... în Mâna creatoare...
Plângea cu amar... sunt numai o țărână
Destul!... căci orice colțișor mă doare!
Ce vrei să faci?... sunt doar un bulgăre de tină.
Eu nu mai pot!... oprește-te!... am obosit!...
Și oftând... se tot zvârcolea pe roată
De ce chiar eu?... ce bun în mine ai găsit?...
Eu nu mai vreau să fiu de tine modelată.
Încă puțin... așteaptă... meșterul i-a spus
Azi vreau din tine să fac un vas frumos
Dar trebuie să mă asculți... să fii supus...
Tu pentru mine ești vasul cel mai prețios.
... Și el... a răsuflat cu ușurare...
Dar când s-a văzut în foc s-a înspăimântat
Striga, mă frige!... eu nu mai am răbdare!...
Sunt fără vlagă!!!... și strigătul a încetat...
... El l-a scos din zgură... și l-a șlefuit...
I-a făcut și lui... în atelier un loc...
Cu argint și aur... apoi l-a poleit...
Să fii mai trainic... trebuie să treci prin foc.
... Așa Eu te-am văzut în visurile mele...
În culori frumoase... cu linii de smarald
Să strălucești la soare... și-n licărit de stele...
Mă bucur!... șopti Olarul cu un zâmbet cald.
Acum era un vas de cinste în mâna Lui
Doar ieri... o tină fără formă a fost...
Este bine ca drumul tău... smerit să-l sui
Să lupți cu Acel ce te-a creat nu are rost.
poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre stele, poezii despre spaimă, poezii despre smerenie sau poezii despre prezent
Urătură din zona Voronei
Aho! Aho!
Ascultați măi frați români,
Tineri și voi, cei bătrâni,
Și voi, fete și neveste.
Ce vă spun, e o poveste,
Cum a fost și cum mai este.
Într-un suflet vă sculați,
Și sub pravila română,
Dați năvală-n spre Carpați,
Unde plâng copii și mame,
Unde frații noștri mor.
Mor strângând la piept, sărmanii,
Tricolorul țării lor.
Duceți-le mângâierea,
Ce-o aștepta de la noi,
Libertatea mult dorită,
Și păzită de eroi.
Sus, drapelul României,
Trece umbra lui Ștefan
Care merge cu noi astăzi,
Să-i înfrângă pe tirani.
Aveți arme, aveți sânge,
Aveți mândri căpitani,
Dați năvală să învingeți
Pe-ai românilor dușmani.
Umbra lui Ștefan cel Mare,
Și-a viteazului Mihai,
Vă conduce la izbândă,
Și mărire peste plai.
După dânșii dați năvală,
Treceți iute la hotare,
Numai strigătul de "ura"
Să-nspăimânte pe dușmani.
Să piară la glasul nostru,
De pe plaiul strămoșesc.
Sus pe culmea dealului,
Merge-n voia calului,
Un voinic de căpitan,
Care-i zice Stroi Plopan.
Aruncă ochii de sus,
Când spre șesul înflorit,
Și tot cată ca să vadă,
Acolo-n zare câte-o pradă.
Ciocârlia sus cânta,
Iar voinicul cuvânta:
- Cum nu am aripa ta,
Ciocârlie nevăzută,
Păsărică-n cer pierdută,
Cum nu am și zborul tău,
Să mă-nalț în cer și eu.
Ca să văd în dos de zare,
De nu vin oștiri tătare.
Să răpească și să fure,
Fete mari cu ochi de mure,
Și copii mărunți la ani,
Copilași de cei bălani.
Cum mergea și cum grăia,
Iată-l măre că vedea,
Jos, devale, pe sub deal,
Lâng-o apă, sus pe mal,
Un foc mare strălucind.
Iar departe, lângă foc,
Se bocea o mândră fată,
De o salcie legată.
De umplea câmpul de milă.
Dar păgânii o priveau,
Și în limba lor ziceau:
- Mult plătește-aist odor,
Că e puică de bun soi,
Și-i ca trestia la boi,
Și-i ca luna la obraz,
Numai bună de-un viteaz,
Ghirai hanul, pentru bea,
Ne-a da scule câte-om vrea,
Și caftane de sultan,
Și 50 de pungi de bani.
Stroi Plopan mi-l auzea,
Calul iute-l repezea,
Auzit-am auzit,
De ronul îndrăcit,
Cică-i prins de mare dor,
Să meargă pe-un pod plutitor,
Când pe apă curgătoare,
Când pe apă-ntins la soare.
Pân la Dunărea cea lată,
Pân la Marea tulburată,
Stroi Plopan atunci a scos,
Buzduganul ghintuit,
Și-n dușmani el a lovit.
Iar fata bucuroasă,
A plecat cu el acasă.
Opriți plugul băietani,
La anul și la mulți ani!
folclor românesc
Adăugat de Rază de Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre mândrie, poezii despre drapel sau poezii despre înfrângere
Încă șapte
Șapte zile, numai șapte,
Au făcut lumină-n noapte
Și peste pământ o apă
Unde suflet se adapă
Șapte zile, muncă multă,
Peste tot ce ne ascultă,
Dinlăuntru, din văzduh,
Unde este Sfântul Duh
Noi? Ne-a luat câteva clipe,
Am pierdut năuci aripe,
Le călcăm pe sub picioare
Și ne doare... și ne doare
Însă vezi?... avem pastile,
Ce păcat că-s inutile,
Cum să vindece miracol,
Ce nu știe de obstacol?
Dar le luăm, pe zile, șapte,
Patru ziua, trei în noapte,
Să "ajute"... să nu știm,
Pentru ce... de ce trăim
Așa că mai dă-ne șapte,
Să ieșim încet din noapte,
Vrem lumină din divin,
Pentru oameni... să mai fim
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare sau poezii despre muncă
A venit Cel ce-a creat
a venit Isus aici
El iubirea și Lumina
de al morții crude bici
scăpați să fim todeauna
a venit Învățătorul
tot ce-i bun să ne învețe
noi însă doar cu piciorul
i-am călcat a Lui povețe
a venit Hristos iubirea
să ne ia pe palma Lui
omul însă răzvlătirea
oferit-a Domnului
a venit Cel ce-a creat
aici mersul omenirea
însă noi l-am condamnat
deși El ne-a dat iubirea
Cel ce-a plămădit țărâna
și în ea chipul și-a pus
El Viața și Lumina
a venit la noi Isus
și-a vorbit de sfințenie
de pace neprihănire
c-ar vrea omu-n veci să fie
pătruns de a Lui iubire
El ne-a spus că e Lumina
trimisă de Tatăl Său
să ne ofere-ntodeauna
să fim fii de Dumnezeu
a venit Isus din cer
raza sfântă de lumină
pentru oamenii ce pier
străpunși de imensa vină
și de Tatăl ne-a vorbit
de lucrarea Lui cea vie
însă noi l-am huiduit
și pe munți și în pustie
Domnul Cel ce ne-a creat
dându-ne înfățișarea
nouă ni s-a arătat
să ne ofere-n veci salvarea
însă noi toți plini de ură
l-am scuipat l-am ocărât
și i-am dat a Lui făptură
El să fie răstignit
plin de pace și lumină
pe toți Domnul ne-a chemat
să trăim fără de vină
nu în pofte și-n păcat
ne-a-nvățat Isus iubirea
viața în neprihănire
însă noi toți osândirea
i-am adus dându-i pieirea
fără pată fără vină
aici Domnul a trăit
a fost soare și lumină
însă noi l-am osândit
Isus mâna ne-a întins
viața ca să ne ofere
noi cu chipul crud închis
l-am bătut printre unghere
El pe atâți i-a vindecat
și le-a fost de ajutor
pe căzut l-a ridicat
al nostru Mântuitor
a dat orbilor vedere
muților le-a dat Cuvânt
și atâtor mângăiere
le-a dat pe acest pământ
pe ologi El i-a făcut
ca să umble pe picioare
iar Domnul celui căzut
i-a adus a Lui salvare
a trăit fără de vină
fără pată pe pământ
chemănd oamenii să vină
s-asculte de Tatăl Sfânt
de acee-a fost condamnat
El să moară răstignit
pentru că a ajutat
pe cel slab și rătăcit
pentru că a vindecat
pe bolnavi pe cei răniți
orbilor vedere a dat
și acelor rătăciți
Doamne iartă-ne acum vina
spală-ne ne curățește
căci te vrem întodeauna
sufletul nost" te iubește
fă-ne Isus să-ți slujim
și noi ca să fim lumină
căci Isuse te iubim
și ne vrem fără de vină
numai Tu dai mântuire
și poți ca să ne slavezi
umple-ne de-a Ta iubire
căci te vrem Isus Tu vezi
glorie și slavă Ție
peste noi vrem să domnești
o Isus în veșnicie
viață să ne dăruiești
vino dar trăiește-n noi
o Isus în veșnicie
ca în ziua de apoi
să-ți cântăm mărire Ție
poezie de Ioan Daniel Bălan (6 septembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre salvare sau poezii despre mântuire