Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

George Coșbuc

Voichița lui Ștefan

Doamna lângă Ștefan vine,
Blândă-n vorbe și-n purtat:
Doamne, iar ești supărat!
Sunt, Voichiță, pentru tine!
Zăpăcită doamna sta
Și-nflorită de rușine:
Ce-am făcut, măria-ta?

Tu?... Nimic! Și vodă strânge
Mâna doamnei, gânditor.
Șerpii-și au culcușul lor...
Ah, Voichițo, cum aș plânge!
Rău ca Radu nimeni nu-i:
Uite-n pumni așa aș frânge
Gât de lup cum e al lui!

Doamna i-a pătruns cuvântul,
Până-n suflet i-a pătruns.
El tăcea, ea n-a răspuns.
Noapte e, și bate vântul,
Și prin noapte, cu vreo doi
Tari să bați cu ei pământul.
Pleacă Ștefan la război.

Dintr-același ceas Voichița
Nu s-a mai oprit din plâns.
Brâu pe trup ea n-a mai strâns.
Nu și-a mai gătit cosița.
În genunchi, c-un dor păgân
Ea sărută iconița
Maicii Domnului, din sân,

Unu-i soț, iar altu-i tată,
Pentru care se ruga?
Zile-ntregi ea se lupta
De fiori cutremurată;
Când avea pe soț în gând
Ea se pomenea deodată
Pe părinte blestemând.

Ah, de-ar fi un zid de-aramă
Între dânșii, până-n nori!
Și prin plâns adeseori
Îi părea că ei o cheamă
Să-i împace! Ea, dar cum?
Pe ea cine-o bagă-n seamă?
Prutul să-l oprești din drum!

Și-ntr-o zi, sătui de sânge,
Iată-i, moldovenii vin,
Sufletul, de milă plin,
Al Voichiței cum se frânge:
Pentru soțul ei dorit
Râde veselă, și plânge
Pentru-un tată biruit.

Ea cu pași grăbiți pornește
Să-și cuprindă soțu-n prag;
Ochii-i stinși s-aprind de drag,
Ștefan însă ocolește
Ochii doamnei, e pripit.
Iar Voichița nu-ndrăznește
Nici să-i zică bun sosit.

Tu mă știi, Voichițo, bine!
Neamul vostru-i neam de hoți,
Și-i voi dușmăni pe toți,
Cum te dușmănesc pe tine!
Am să-i curm pe-ai tăi de veci
Nu mai poți trăi cu mine:
Tu ai mamă, poți să pleci.

Doamna-ngălbenind scoboară
Ochii umezi în pământ,
Făr-a zice vrun cuvânt.
Iese-apoi. I-a spus s-o doară,
Și-a durut-o ce i-a spus
Un altar ce se doboară
Când vin trăsnete de sus!

Și rămas acum viteazul
Singur în iatac, și-a pus
Capu-n mâini, pe gânduri dus.
El și-a potolit necazul
Dar pe doamnă o iubea!
Și-ngropând în coif obrazul
Ștefan vodă-acum plângea!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Citate similare

Dimitrie Bolintineanu

Muma lui Ștefan cel Mare

Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge și suspină tânăra domniță,
Dulce și suavă ca o garofiță;
Căci în bătălie soțul ei dorit
A plecat cu oastea și n-a mai venit.
Ochii săi albaștri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele și crinii pe față-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Și cu dulci cuvinte o îmbărbătează.

Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, și de la oaste întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oștire fuge sfărămată.
Dar deschideți poarta... Turcii -nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"
Tânăra domniță la fereastră sare.
- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieșit
Și-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit:
- "Ce spui, tu, străine? Ștefan e departe;
Brațul său prin taberi mii de morți împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De ești tu acela, nu-ți sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând -ngreuieze
Anii vieții mele și să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu ești Ștefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruință
Nu poți ca să intri cu a mea voință.
Du-te la oștire! Pentru țara mori!
Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!"

Ștefan se întoarce și din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Dușmanii zdrobiți
Cad ca niște spice, de securi loviți.

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Mama lui Stefan cel Mare" de Dimitrie Bolintineanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.00- 8.99 lei.
George Coșbuc

Crăiasa zânelor

Orcanul însuși stă domol
Și-n gânduri dulci se pierde,
Când zânele cu pieptul gol
Răsar pe lunca verde.
Ușoare, ca de neguri, fug
Prin liniștea adâncă,
Obrajii lor, ca flori de rug,
Sunt nesărutați încă.

Vezi tu departe-n Răsărit
Aprins lucind ca focul
Palatul lor? Împrejmuit
Cu zid d-argint e locul:
Acolo ele-n veci nu mor
Și vara-n veci nu moare,
Iar ele-și au crăiasa lor
Și toate sunt fecioare.

La țara lor nici zmei n-ajung!
Dar într-o zi, la poartă,
Bătu, de drumul greu și lung,
Slăbită și mai moartă,
O fată de-mpărat, cerând
Un loc de mas, sărmana,
Și se ruga milos de blând,
Și cum te cheamă? Ana.

Eu nu pot, Ano, -ți descui;
Acest drept al meu nu e.
Crăiasei noastre am să-i spui
vie -ți descuie.
P-un nor de aur lunecând
A zânelor crăiasă
Venea cu părul râurând,
Râu galben de mătasă.

Crăiasa-n purpur și-n smarald
S-ascunde, nu s-ascunde,
Străbați cu ochii viul cald
Al formelor rotunde.
Ard flacări ochii ei crăiești
Cum stă la zid plecată;
Descui. Dar eu tem că ești
Fecior! Ba nu: sunt fată!

Și dându-i zânele-adăpost
Trăia cu ele soră.
Dar într-o zi a fost ce-a fost
nu s-a duc la horă
Și-având inel, ea se juca
Stând singură-ntr-o vale:
Pe-acolo doamna se plimba
Și-a dat de Ana-n cale.

Ce ai tu, Ano? Uite ce-i!
Crăiasa schimbă fețe,
n-a văzut în viața ei
Inel, și ce mândrețe!
Din piatra tronului din rai
Cioplit în flori măiestre,
El singur unui fiu de crai
D-ajuns i-ar fi fost zestre.
Și cum îi zici? Inel îi zic!
Pe degetul suleget
Al zânei pus, pe cel mai mic,
Crescut părea pe deget.
O, dă-mi-l mie! drăgălaș
Se roagă ea-mbătată.
Ți-l dau, stăpâno, de mă lași
Să te cuprind o dată!

Crăiasa-n veselia ei
Cu grabă se-nvoiește:
Mă strângi la piept, și-atâta ce-i?
Și pieptul Anei crește,
Și cum întinde brațul drept
Mai viu îi bate pieptul
Și tremură, strângând la piept
Pe doamnă-sa cu dreptul.

Atâta ce-i? Dar m-a durut!
Să nu pui mâna stângă!
Și-n urmă zâna s-a zbătut
Că prea mult vrea s-o strângă.
Așa fac și copiii-n joc
Când nu-și înțeleg vrerea,
Dar zânei i-a părut d-atunci
i-a slăbit puterea.

A doua zi, sub umbre rari
De pom cu floarea albă,
Făcea, având mărgăritari,
Dintr-înșii Ana salbă.
Crăiasa vine iar. Zărind
Frumoasa jucărie,
Aprinșii-i ochi mai mult s-aprind
aib-acea mândrie.

Ce-i asta? Salbă! Ard răzleț
Mărgeanuri roșii-n pară,
Și n-ai fi dat d-ajunsul preț
Al salbei, dând o țară.
Și cui o dai tu? pătimaș
Zâmbind crăiasa-ngână:
Ți-o dau și ție, de mă lași
Să te sărut, stăpână!

Pe nimeni ea n-a sărutat,
Ori poate flori și fluturi,
Dar pentru salbă i-ar fi dat
Și-o sută de săruturi.
Așa fac doi coii în joc,
Când nu-nțeleg ce-i jocul,
Dar zânei i-a părut d-atunci
i-a pierit norocul.

A treia zi, privind în lac
Copila, ca-n oglindă,
Cerca și nu putea pe plac
Un brâu pe trup să-și prindă.
Crăiasa vine iar. Grăbit
S-a-ncins atunci crăiasa,
Și cât de strâns i s-a lipit
De caldul trup mătasa!

Ea bate-n palme, vede-n lac
Că strânsă-i stă mai bine;
Rotunde, ca un cap de mac,
Stau sânurile pline,
Mai naltă pare, și-n umblat
Mlădie ca o vargă,
Ea simte cât de rău i-a stat
În haina ei cea largă.

Și ochii-i otrăviți de dulci
La brâu sălbatici cată.
Ți-l dau, cu tine de mă culci
Alăturea o dată!
Dar, Ano, pentru ce nu-mi cei
Altce, că am eu multe!
Nu vreu! Și-n urmă asta ce-i?
De ce să n-o asculte?


*

Știți voi povestea, când un fiu
De împărat odată,
În piept cu dor turbat de viu,
S-a îmbrăcat în fată,
Și-având în loc de paloș fus,

Și-n loc de coif năframă,
Pe pieptul tânăr el și-a pus
Altiță-n loc de-aramă?

El stă pe tron, și lângă el
Ce trist crăiasa plânge!
Cu mâna ei cea cu inel
Rupându-și salba, strânge
Genunchii lui, ea stă-n genunchi!
Și brâul și-l dezleagă,
Și păru-i desfăcut mănunchi
Îi umple fața-ntreagă.

Eu toate, toate le-am pierdut!
Și Dumnezeu piardă
Din ochii lui, că te-am crezut!
El râde și-o dezmiardă:
Acum nu-i timp să te bocești;
Tu vii cu mine-acasă;
Crăiasă dacă nu mai ești,
Vei fi împărăteasă!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Patrick, lângă Cătălin

Sosit la noi cu speranță
Pentru o mai bună viață...
A jucat în "Ștefan cel Mare",
Iar la spital și-a dat ultima suflare.
În minutul 71 s-a prăbușit,
Departe de casă a murit.
Moartea pe el l-a învins,
Prea devreme s-a stins...
A sa mamă, al său tată
N-o să-l mai vadă vreodată.
Scumpa lui soție plânge,
În brațe nu-l poate strânge...
Trebuia ne pregătim de finală,
Însă pe stadion e liniște totală.
Amintirea ta rămâne vie,
Acolo suntem datorită ție...
Tu ne-ai calificat,
Dar la Cer te-ai ridicat.
Trista noapte, niciodată
Nu va fi de noi uitată...
Pentru ce-ai făcut, îți mulțumim,
Toată viața o să te iubim.
Un gol mare ai lăsat
De când Sus ești plecat.

Prea în grabă, Cătăline
A venit el lângă tine...
Voi, Câini pân' la moarte,
Acum și-n Eternitate!

poezie de (7 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Legenda rândunelei

Din zori, de cum s-aprind,
Tot cântă rândunica
Sub streșini ciripind
Era și fată mare
Și mândră de-a cătare
Și-apoi, pe lângă toate,
Și fată de-mpărat.
Ușor se duce nume
De-un lucru bun în lume,
Dar mai ușor de-un lucru
Frumos cu-adevărat.
Și-n toată lumea vestea
I-a mers, cum merg de-acestea
Când trec din gură-n gură
Grăbit din sat în sat.

Dă roate șoimu-n zbor
Și țipă rândunica
Și n-află ajutor.
Cum vin în șir cocorii,
Venit-au pețitorii:
Ieșea din casă unul,
Iar celălalt intra.
Și ea și-a plâns durerea:
O, dă- cui ți-e vrerea,
Măicuțo, dar străină
Departe nu mă da!
Și-n ciuda bietei fete,
Ea, vitrega, o dete
Străinilor de-acolo,
Veniți de undeva.

Cad fulgi pe câmpul gol
Și plânge-o rândunică
Pierdută dintr-un stol
Pe-un larg adânc al mării
Spre-adâncul larg al zării
Se duc corăbii multe
Cu fata de-mpărat.
De-amar ea nu mai poate:
Inelul scump și-l scoate,
Din deget, și-l aruncă
În marea ce-o străbat.
Atunci, să știi tu bine,
Voi mai vorbi cu tine,
Când mi-or găsi inelul.
Iar mirele-a înghețat.

La cuib venind acum,
Sfărmat găsi ea cuibul
Iar puii morți în drum
Ea blândă se supune
Și face tot cum spune
Bărbatul ei, și-n toate
Nu-i dă nici un cuvânt
De plângere; nu-și frânge
Nici mâinile, nu plânge,
Ci rabdă datul sorții.
Dar, tare-n jurământ,
E mută a ei gură:
Nici dragoste, nici ură
N-arată, ci rămâne
De-a pururi un mormânt.

Prin pomi sunt lațuri mii.
Prin aer zboară șoimii,
La cuib pândesc copii
Și iată! azi răsună
De multă voie bună
Palatul tot; cu vuiet
La rege robii vin.
Un pește-au prins în mare
Și-n el, în bună stare,
Inelul scump al doamnei.
I-l dau, de sânge plin!
Stăpânul îl privește
Și vesel se pornește
La doamnă-sa să-i spună,
Scăpat de-atâta chin.

Aripile i-au frânt,
Se zbate-acum de moarte
În țărnă, pe pământ
De-acum tu nu mai plânge!
Și-n brațe el o strânge.
Cu mâna cea purtată
Prin sânge pe inel,
Bărbia el i-o prinde:
Dar brațele-și întinde
Cu țipet doamna-n aer,
Uitându-se la el.

Iar brațele-i deodată
În vânt încep bată,
Mișcări părând de aripi
Cu umblet ușurel.

Și s-a nălțat în vânt
Deodată rândunica!
E negru-al ei vestmânt,
Că-n negru se purtase
De când se măritase!
De-atunci ea vesel zboară
Pe dealuri și pe lunci
Și-ntruna ciripește
Și-ntruna povestește
Tot ce-a tăcut o viață
De jale și de munci.
Și cum fu dezmierdată
De-o mână-nsângerată,
E gâtul rândunelei
Ca sângele de-atunci.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de tata

(poezie închinată tatălui meu
Costache Tiron)

Nu plânge, tată, lacrima-ți doare,
Mai bine-n veselie îți scaldă al tău dor,
Așa și pentru mine va fi mult mai ușor
Și zâmbet drept răspuns spre tine o să zboare.

Nu plânge, tată, sufletul mi-ai rupt,
Tristețea ta prin mine o să treacă
Și lacrima-ți o simt cum mă încearcă
Și din durere zilnic înfrupt.

Nu plânge tată, doar mângâie-mă-n gând,
Durerea despărțirii strivește-o între gene,
Norocul mi-l trezește și nu urzi blesteme
Pentru înstrăinarea care m-a scos din rând.

Nu plânge tată, că și așa mi-e greu
Printre străini, cu doruri ce am strâns
Și nimeni n-o să știe cât sufletul mi-a plâns
Neînțeles de nimeni, nici chiar de Dumnezeu.

....................................................

Între ce am și Domnul ce ne are,
Ești duhul ce-mi aduce alinare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Creangă

Și mergând ea tot înainte, a ajuns apoi și ea la Sfânta Duminică; dar și aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie și prostește. În loc facă bucatele bune și potrivite și să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moșneagului de bine, ea i-a opărit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip le poată lua cineva în gură... și când a venit Sfânta Duminică de la biserică, și-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă și îngăduitoare, n-a vrut să-și puie mintea c-o sturlubatică și c-o leneșă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-și aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, și să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit și și-a ales lada cea mai nouă și mai frumoasă; căci îi plăcea ia cât de mult și ce-i mai bun și mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-și ia ziua bună și binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci pornește ca de la o casă pustie și se tot duce înainte; și mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică pornească după dânsa, s-o ajungă și să-i ieie lada.

în Fata babei și fata moșneagului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Stelică Romaniuc

Unui soț

Cum și-a dorit-o de mireasă
Și "Da!" i-a spus sub jurământ,
Acela i-a rămas în casă
De-atuncea ultimul cuvânt.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ștefan Cel Mare și Vrâncioaia

Într-un loc frumos ca raiul, pe un deal bătut cu flori
o bătrână-și ducea traiul, cu ai ei șapte feciori
un deal unic sub Carpați, ce-l bătea vântul și ploaia
moștenit de șapte frați și de mama lor, Vrâncioaia.
Cât era ziua de mare, ei munceau cu drag și spor
privegheați de mândrul soare și de ochii mamei lor,
tăiau lemne, coseau iarbă, păzeau oile cu miei
toți frumoși și puși pe treabă și viteji ca niște zmei.
Și-ntr-o seară pe Dumbravă, că așa se cheamă dealul
se auzea cum vine-n grabă un străin ce mâna calul.
Pe un armăsar de rasă un drumeț la trap mergea
iar Vrâncioaia-n cale-i iese, cu glas stins îl întreba:
- Bună seara, măi, străine! Ce te aduce pe la noi?
Că aici nimeni nu vine, doar ciobanii de prin văi.
- Bună seara! Sărut mâna! Peste munți am rătăcit
am văzut casa când luna de sub deal a răsărit.
Dumnezeu m-a îndrumat, se gândi în sinea lui
după ce-a descălecat de pe șaua roibului.
- Te rog -nnoptezi aici, ești flămând și obosit,
îți pun masa mănânci și un pat pentru dormit.
- Mulțumesc de bunătate! Bucuros că te-am găsit!
o să stau aici la noapte, am mers mult, sunt obosit.
După ce intră pe ușă încă odată-i dă binețe
și-o întreabă pe mătușă:
- Singură la bătrânețe?
- Nu sunt singură, să știi! Sunt aici cu Dumnezeu!
și cu ai mei șapte fii ce mi-s sprijin, dragul meu.
- Da' feciorii nu-s acasă? o întreabă iar străinul
- O vină, sunt la coasă, de trei zile clădesc fânul,
sănătate ne dea bunul nostru Dumnezeu,
căci în rest avem de toate, nu ne plângem că e greu...
șapte fii am legănat, i-am crescut cum am putut,
căci pe soț mi l-a luat Dumnezeu, de la-nceput.
După ce s-a ospătat și vreo oră au vorbit
calu-n grajd el și-a băgat și apoi a adormit.
Pe cărări cu iarbă deasă, la un ceas târziu în seară
fiii babei vin acasă, zarvă mare fac pe afară.
Vrâncioaia i-a înștiințat, când în casă au sosit
că la ei a înnoptat un străin ce-a rătăcit.
- Doarme un străin la noi, dragii mei, a rătăcit
pe un cal roib urca din văi, era tare obosit.
au dat roată la o masă, Domnului au mulțumit,
bucuroși că au în casă pe drumețul obosit.
când fac patul să se culce și pun hainele în cui
văd o sabie cu cruce la capul străinului...
fir de aur strălucea pe mantaua lui domnească
și o biblie pe ea, pe un scaun, la fereastră.
- Este Ștefan, Domnitorul! zise unul dintre frați.
nimeni n-a mai pus piciorul plin de aur prin Carpați...
uite, are buzdugan, are-o biblie și-o cruce;
este Voievodul Ștefan! Ce-a pățit? Unde se duce?
spune unul:
- Dimineață -ntrebăm pe Domnitor,
să-i dea mama vreo povață, poate-i e de ajutor...
auzind tot ce-au vorbit, Ștefan Vodă se trezește,
salutând de bun găsit și apoi le povestește:
- Fiii mei, eu sunt Ștefan, am venit peste Carpați,
m-a-ncolțit turcul dușman, ajutor vă cer -mi dați.
- Am pe lume șapte fii, de îți sunt de ajutor,
ia-i cu tine-n bătălii, chiar de o să-mi fie dor.
Mulțumit de ajutorul pe care i-l dădu bătrâna,
spune Ștefan Domnitorul, arătând spre munți cu mâna:
- Mergeți, faceți oaste mare, șapte munți o să primiți
unul pentru fiecare, veci de veci să-i stăpâniți!
Mergeți prin satele voastre, de prin munți, dealuri și văi,
vreau facem mare oaste, să-i distrugem pe călăi!
Au umblat o săptămână, au strâns sute de voinici,
lați în spate și în mână aveau săbii mari și furci,
cu un buzdugan în mână, Ștefan, cu fiii de mocani
intrând în tabăra străină, nimici pe-ai lui dușmani.
Apoi, feciorii babei, s-au întors acasă,
numele lor la șapte sate atunci au pus...
și azi, pe deal, mai sunt vrânceni la coasă
și încă stă semeață, casa babei, colo sus...

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum?

Cum îmi voi mai plânge dorul
După-nchiderea de pleoapă?
Mi-a simți lutul fiorul -
Lutul ce dormea în groapă?

Cum vedea-voi luna plină
Care printre nori înoată?
Pomii dragi de prin grădină
Cum să-i mai culeg vreodată?

Cum voi mai păși prin iarbă
Diminețile cu rouă
Când voi ține fără treabă
Pe piept mâinile-amândouă?

Cum s-ascult seară de seară
Cântul mierlei de prin șes
Când la mine nu-i coboară
Trilul dulce ca un vers?

Cum să îmi mai țesăl roibul
Pregătit de călărie
Când i-a șade-n coamă colbul
Ce s-a ridicat din glie?

Cum să port în sărbătoare
Mândra-n șaua de aramă,
Să-i culeg, de drag, vreo floare...
... beau vin, mânc pastramă?

Cum vreun iepure sălbatic
Doborî-voi c-o săgeată?
Rumenitul pe jăratic
Mândra n-o să-l mai împartă...

Cum să îți mai sorb surâsul
Ce răpitu-l-ai din rai
Când, strângându- într-însul,
N-o vrea lutul să mă ai?

Vino, ia-mi iubirea toată,
Să mai fim iar amândoi!
Trece timpul, nu se gată,
Ne găta-vom, însă, noi!

poezie de (5 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum?

Cum îmi voi mai plânge dorul
După-nchiderea de pleoapă?
Mi-a simți lutul fiorul -
Lutul ce dormea în groapă?

Cum vedea-voi luna plină
Care printre nori înoată?
Pomii dragi de prin grădină
Cum să-i mai culeg vreodată?

Cum voi mai păși prin iarbă
Diminețile cu rouă
Când voi ține fără treabă
Pe piept mâinile-amândouă?

Cum s-ascult seară de seară
Cântul mierlei de prin șes
Când la mine nu-i coboară
Trilul dulce ca un vers?

Cum să îmi mai țesăl roibul
Pregătit de călărie
Când i-a șade-n coamă colbul
Ce s-a ridicat din glie?

Cum să port în sărbătoare
Mândra-n șaua de aramă,
Să-i culeg, de drag, vreo floare...
... beau vin, mânc pastramă?

Cum vreun iepure sălbatic
Doborî-voi c-o săgeată?
Rumenitul pe jăratic
Mândra n-o să-l mai împartă...

Cum să îți mai sorb surâsul
Ce răpitu-l-ai din rai
Când, strângându- într-însul,
N-o vrea lutul să mă ai?

Vino, ia-mi iubirea toată,
Să mai fim iar amândoi!
Trece timpul, nu se gată,
Ne găta-vom, însă, noi!

poezie de
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

De vorbă cu pădurea

De la fereastra casei mele se vede pădurea;
Și când bate vântul copacii-mi vorbesc.
Ieri, de exemplu mi-au spus că suferă de sete,
Eu trebuia să-i înțeleg mai bine ca oricine.

O pasăre mică a ciripit lângă mine,
Îmi aducea vești
Despre frunzele arțarului din colț,
Că erau certate și s-au împăcat.

Oare ulmul și-a curățat crengile uscate?

Pe stejar nu l-am mai ascultat demult
și-a pierdut frunzele
Și nu știu cum se face,
Dar nu-i mai dau altele în loc.
E mai bătrân decât mine,
Însă el nu se sperie
i-a crăpat coaja
Și-i plin de putregai.

Eu tem de fiecare rid
Ce-mi tulbură expresia feței
Și mă schimonosește-n fel și chip.
De-ar crește și-n mine curajul
Ca-ntr-un copac!

poezie de din Prin păcate, împreună (2008)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
George Coșbuc

Curriculum Vitae

Puțin ne pasă cine-i, al cui, și cum îl cheamă.
El a trecut liceul cu cea mai slabă notă,
Apoi s-a făcut actor. Dar fața-i idioată
N-a încântat pe nimeni, cel mult pe câte-o damă.

A-ntrat apoi în oaste și-a stat, cum bag de seamă,
În lazaret trei toamne, pus bine de-o cocotă.
Ieșind, a scris novele, dar n-a scris bun o iotă;
Apoi s-a făcut pictor și-artist de panoramă.

Cu timpul un istoric i-a dat scrie copii,
Dar nu știa sintaxa, scria ca-n timpul mitic
S-a hotărât în urmă să-și deie ortul popii.

S-a spânzurat! Dar bietul rămase paralitic,
l-au tăiat din ștreanguri, și-atunci ștergându-și stropii
P-obraz, și-a dat de petic, fondând un ziar critic.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea știe o lume-ntreagă,
Că fără tine pot mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate -mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot -mi imaginez.
Nici nu pot râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
George Coșbuc

Moartea lui Fulger

În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinți și-n capul gol,
Răsare, crește-n zări venind,
Și zările de-abia-l cuprind,
Și-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Și ține-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Și-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braț hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roș de sânge-i albul tort,
Și pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

Sărmanul crai! Când l-a văzut
Și, când de-abia l-a cunoscut,
Cu vuiet s-a izbit un pas
De spaimă-n lături și-a rămas
Cu pumnii strânși, fără de glas,
Ca un pierdut.

Să-i moară Fulger? Poți sfărma
Și pe-un voinic ce cuteza
-nalțe dreapta lui de fier
prindă fulgerul din cer?
Cum pier mișeii dacă pier
Cei buni așa?

Dar mâne va mai fi pământ?
Mai fi-vor toate câte sunt!
Când n-ai de-acum să mai privești
Pe cel frumos, cum însuți ești,
De dragul cui să mai trăiești,
Tu soare sfânt?

Dar doamna! Suflet pustiit!
Cu părul alb și despletit
Prin largi iatacuri alerga,
Cu hohot lung ea blestema,
Și tot palatul plin era
De plâns cumplit.

La stat și umblet slabă ce-i!
Topiți sunt ochii viorei
De-atâta vaiet nentrerupt,
Și graiul stins și-obrazul supt
Și tot vestmântul doamnei rupt
De mâna ei!

- "De dorul cui și de-al cui drag,
-mi plângă sufletul pribeag,
Întreagă noaptea nedormind,
Ca s-aud roibii tropotind,
sar din pat, s-alerg în prag,
Să te cuprind!

Nu-l dau din brațe nimănui!
Închideți-mă-n groapa lui -
Mă lași tu, Fulgere, mor?
Îți lași părinții-n plâns și dor?
O, du-i cu tine, drag odor,
O, du-i, o, du-i!

Ah, mamă, tu! Ce slabă ești!
N-ai glas de vifor, jelești;
N-ai mâini de fier, ca fier frângi;
N-ai mări de lacrămi, mări plângi,
Nu ești de foc, la piept să-l strângi,
Să-l încălzești!

Și tu, cel spre bătăi aprins,
Acum ești potolit și stins!
N-auzi nici trâmbițile-n văi,
Nu vezi cum sar grăbiți ai tăi -
Râdeai de moarte prin bătăi,
Dar ea te-a-nvins.

Pe piept, colac de grâu de-un an,
Și-n loc de galben buzdugan,
Făclii de ceară ți-au făcut
În dreapta cea fără temut,
Și-n mâna care poartă scut
Ți-au pus un ban.

Cu făclioara, pe-unde treci,
Dai zare negrilor poteci
În noaptea negrului pustiu,
Iar banu-i vamă peste râu.
Merinde ai colac de grâu
Pe-un drum de veci.

Și-ntr-un coșciug de-argint te-au pus
Deplin armat, ca-n ceruri sus
fii întreg ce-ai fost mereu,
tremure sub pasu-ți greu
Albastrul cer, la Dumnezeu
Când vei fi dus.

Mirați și de răsuflet goi,
Văzându-ți chipul de război,
steie îngerii-nlemnit;
Și, orb de-al armelor sclipit,
S-alerge soarele-napoi
Spre răsărit!...

Iar când a fost la-nmormântat,
Toți morții parcă s-au sculat
Să-și plângă pe ortacul lor,
Așa era de mult popor
Venit plângă pe-un fecior
De împărat!

Și popi, șirag, cădelnițând
Ceteau ectenii de comând -
Și clopote, și plâns, și vai,
Ș-oștenii-n șir, și pas de cai,
Și sfetnici, și feciori de crai,
Și nat de rând.

Și mă-sa, biata! Cum gemea
Și blestema, și se izbea
sară-n groapă: - "L-au închis
Pe veci! Mi-a fost și mie scris
Să mă deștept plângând din vis,
Din lumea mea!

Ce urmă lasă șoimii-n zbor?
Ce urmă, peștii-n apa lor?
fii cât munții de voinic,
Ori cât un pumn fii de mic,
Cărarea mea și-a tuturor
E tot nimic!

Că tot ce ești și tot ce poți,
Părere-i tot dacă socoți -
De mori târziu ori mori curând,
De mori sătul, ori mori flămând,
Totuna e! Și rând pe rând
Ne ducem toți!

Eu vreau cu Fulger rămân!
Ah, Dumnezeu, nedrept stăpân,
M-a dușmănit trăind mereu
Și-a pizmuit norocul meu!
E un păgân și Dumnezeu,
E un păgân.

De ce să cred în el de-acum?
În fața lui au toți un drum,
Ori buni, ori răi, tot un mormânt!
Nu-i nimeni drac și nimeni sfânt!
Credința-i val, iubirea vânt
Și viața fum!

Și-a fost minune ce spunea!
Grăbit poporul cruci făcea
De mila ei, și sta-ngrozit. -
Și-atunci un sfetnic a venit
Și-n fața doamnei s-a oprit,
Privind la ea.

Un sfânt de-al cărui chip te temi
Abia te-aude când îl chemi:
Bătrân ca vremea, stâlp rămas,
Născut cu lumea într-un ceas,
El parcă-i viul parastas
Al altor vremi.

Și sprijin pe toiag cătând
Și-ncet cu mâna ridicând
Sprâncenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele răsar:
- "Nepoată dragă! De-n zadar
Te văd plângând.

De cum te zbuciumi, tu te stingi
Și inima din noi o frângi -
Ne doare c-a fost scris așa,
Ne dori mai rău cu jalea ta:
De-aceea, doamnă, te-am ruga
Să nu mai plângi.

Pe cer când soarele-i apus,
De ce să plângi privind în sus?
Mai bine ochii-n jos să-i pleci,
vezi pământul pe-unde treci!
El nu e mort! Trăiește-n veci,
E numai dus.

N-am cap și chip pe toți să-i spui
Și-aș spune tot ce știu, dar cui?
de copil eu m-am luptat
În rând cu Volbură-mpărat
Și știu pe Crivăț cel turbat
Ca țara lui.

Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Și toți s-au dus pe-același drum.
Ei și-au plinit chemarea lor
Și i-am văzut murind ușor;
N-a fost nici unul plângător,
Că viața-i fum.

Zici fum? O, nu-i adevărat.
Război e, de viteji purtat!
Viața-i datorie grea
Și lașii se-ngrozesc de ea -
aibă tot cei lași ar vrea
Pe neluptat.

De ce să-ntrebi viața ce-i?
Așa se-ntreabă cei mișei.
Cei buni n-au vreme de gândit
La moarte și la tânguit,
Căci plânsu-i de nebuni scornit
Și de femei!

Trăiește-ți, doamnă, viața ta!
Și-a morții lege n-o căta!
Sunt crai ce schimb-a lumii sorți,
Dar dacă mor, ce grijă porți?
Mai simte-n urmă cineva
ei sunt morți?

Dar știu un lucru mai pe sus
De toate câte ți le-am spus:
Credința-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi,
Că multe-s tari cum credem noi
Și mâine nu-s!

Și-oricât de amărâți fim
Nu-i bine să ne dezlipim
De cel ce viețile le-a dat! -
O fi viața chin răbdat,
Dar una știu: ea ni s-a dat
Ca s-o trăim!

Ea n-a mai plâns, pierdut privea
La sfetnic, lung, dar nu-l vedea
Și n-a mai înțeles ce-a zis
Și nu vedea cum au închis
Sicriul alb - era un vis
Și ea-l trăia.

Senini de plânset ochii ei,
Vedea bărbați, vedea femei,
Cu spaimă mută-n jur privea.
Din mult nimic nu-nțelegea;
Și să muncea știe ce-i.
Și nu putea.

I-a fulgerat deodată-n gând
râdă, căci vedea plângând
O lume-ntreagă-n rugăciuni. -
"În fața unei gropi s-aduni
Atâta lume de nebuni!
mori râzând...

Și clopotele-n limba lor
Plângeau cu glas tânguitor;
Și-adânc, din bubuitul frânt
Al bulgărilor de pământ,
Vorbea un glas, un cântec sfânt
Și nălțător:

"Nu cerceta aceste legi,
ești nebun când le-nțelegi!
Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, lacrima-ți doare,
Mai bine-n veselie îți scaldă al tău dor,
Așa și pentru mine va fi mult mai ușor,
Și zâmbet drept răspuns spre tine o să zboare.

Nu plânge mamă, fiind același trup
Tristețea ta prin mine o să treacă,
Și lacrima-ți o simt cum mă îneacă
Și din durere ta ajung să mă înfrupt!

Nu plânge mamă, doar mângâie-mă-n gând,
Sărută-mă ca ieri cu drag, pe ochi, pe gene
Și leagană-mă iar, la pieptul tău fă-mi rând

Norocul mi-l trezește și nu urzi blesteme,
Căci nimenea nu știe măicuță cât am plâns
Și nici cât dor de tine în pieptul meu am strâns.

sonet de (2008)
Adăugat de Valeria Tamas IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Răghinaru

Sărbătorile oamenilor singuri

Sunt singură, Mamă, trecut-a Crăciunul,
Prietenii, toți, de mine-au uitat,
N-a dorit să mă cheme la masă niciunul,
Doar ochii în lacrimi inutil s-au scăldat.

Sunt singură, Tată, iar anul se duse
N-am avut cui să-i spun să-l aibă mai bun,
A plecat răvășit de dorințe răpuse
Și am plâns înc-o dată, cum am plâns de Crăciun.

Sunt singură, Mamă, un mac sângeriu,
Tristețea m-a nins în ajun de An Nou,
Am urlat de durere ca un lup în pustiu,
Îngropând sfâșiat al Iubirii ecou.

Sunt singură, Tată, repetată durere,
Ca un corb solitar, tânjind spre Înalt,
Luminau artificii tresăriri austere,
Fantezii închideam în cutii de bazalt.

Sunt singură, Mamă, o văpaie nestinsă,
Foc arzând inutil, izbăviri implorând
De la Anul cel Nou, niciodată convinsă
De Speranța ce-mi face cu mâna râzând.

Sunt singură, Tată, dar soarta nu-mi plânge!
Mi- dori ca mâhnirea s-o prefac în gunoi
Când frenetic strigă zeci de gânduri nătânge...
Dar sunt singură, Mamă, pe Pământ, fără voi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Trei, Doamne, și toți trei!

Avea și dânsul trei feciori,
Și i-au plecat toți trei deodată
La tabără, sărmanul tată!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea că-i greu războiul,
N-ai timp simți mori.

Și luni trecut-au după luni -
Și-a fost de veste lumea plină,
Că steagul turcului se-nchină;
Și mândrii codrului păuni,
Românii-au isprăvit războiul,
s-au bătut nebuni.

Scria-n gazetă că s-a dat
Poruncă să se-ntoarcă-n țară
Toți cei plecați de astă-vară -
Și rând pe rând veneau în sat
Și ieri și astăzi câte unul
Din cei care-au plecat.

Și-ai lui întârziau! Plângând
De drag că are să-i revadă,
Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă
Cu ochii zarea măsurând,
Și nu veneau! Și dintr-o vreme
Gemea, bătut d-un gând.

Nădejdea caldă-n el slăbea,
Pe cât creștea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toți d-a rândul,
Dar nimeni știre nu-i știa.
El pleacă-n urmă la cazarmă
afle ce dorea.

Căprarul vechi îi iese-n prag.
- "Ce-mi face Radu? î el întreabă,
De Radu-i este mai cu grabă,
Radu-i este cel mai drag.
- "E mort! El a căzut la Plevna
În cel dintâi șirag!

O, bietul om! De mult simțea
Radu-i dus de pe-astă lume,
Dar astăzi, când știa anume,
El sta năuc și nu credea.
Să-i moară Radu! Acest lucru
El nu-l înțelegea.

Blăstem pe tine, braț dușman!
- "Dar George-al nostru cum o duce?
- "Sub glie, taică, și sub cruce,
Lovit în piept d-un iatagan!
- "Dar bietul Mircea?" - "Mort și Mircea
Prin văi pe la Smârdan.

El n-a mai zis nici un cuvânt;
Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos bătut în cuie,
Ținea privirile-n pământ,
Părea vede dinainte-i
Trei morți într-un mormânt.

Cu pasul slab, cu ochii beți
El a plecat, gemând p-afară,
Și-mpleticindu-se pe scară,
Chema pe nume pe băieți,
Și se proptea de slab, sărmanul,
Cu mâna de păreți.

Nu se simțea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri să se simțească;
El trebuia să s-odihnească -
Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz
S-a pus, înmormântând în palme-i
Slăbitul său obraz.

Și-a stat așa, pierdut și dus.
Era-n amiazi și-n miez de vară
Și soarele-a scăzut spre seară,
Și-n urmă soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.

Treceau bărbați, treceau femei,
Și uruiau trăsuri pe stradă,
Soldați treceau făcând paradă, -
Și-atunci, deștept, privi la ei
Și-și duse pumnii strâns pe tâmple:
"Trei, Doamne, și toți trei!

poezie celebră de din Balade și idile (1891)
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Vis cu cuc

O pasăre s-a speriat de mine
Și-a vrut zboare noaptea prin copaci
Dar negura i-a stat în cale bine
Și liniștea i-a spus: "Te rog taci!"

N-a mai suflat. Și-o fi adus aminte
De ce-a visat și s-o fi sinucis
Dar cum tăcu cum se făcu cuvinte
Care pe limba cucului s-au scris.

La fel zboară iubirea mea cuminte
De parcă fu și pasăre și vis.

poezie de din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondelul lui Ștefan

Și plânge Ștefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită
Ce-a fost abuziv despărțită,
Iar mii de familii separate.

Destine-ntregi rapid curmate
Și mândra sa țară asuprită.
Și plânge Ștefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită

A apărat-o pân' la moarte
N-a fost de rivali cotropită.
Noi nu i-am păstrat-o unită
Tot sperăm la o dreptate
Și plânge Ștefan la Cetate.

rondel de (21 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Poveste fără final... - partea a doua

Și s-a stins apoi moșneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' și,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiță abandonată
Crescută de-acești bătrâni, fără mamă, fără tată

Mai târziu și-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o și-a dorit-o pentru viitor prezentă
Și-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin școala vieții și acum era studentă
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Și-a pornit așa într-o doară într-o bună dimineață
Să-și caute rădăcina într-un sat pierdut în ceață

Cu emoție și teamă a bătut ușor la ușă
Fata cu ochii albaștri și cu fața de păpușă
I-a deschis atunci bunica și-a-mbrățișat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată

Printre lacrimi și suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvășită și-a îmbrățișat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să știe că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-și ia grijile pe umăr

Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Și-o privea cu remușcare și cu drag pe biata fată
Parcă ar fi vrut -ntoarcă înapoi timpul și viața
Să-și aducă-napoi fiul la fetița lui și,, soața''

Era însă așa târziu și o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaștri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....

Și-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar știa acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
Este clar o eroină din romanul vieții sale
C-un parcurs întortocheat și.... puțin noroc în cale....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook