Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

George Coșbuc

Voichița lui Ștefan

Doamna lângă Ștefan vine,
Blândă-n vorbe și-n purtat:
Doamne, iar ești supărat!
Sunt, Voichiță, pentru tine!
Zăpăcită doamna sta
Și-nflorită de rușine:
Ce-am făcut, măria-ta?

Tu?... Nimic! Și vodă strânge
Mâna doamnei, gânditor.
Șerpii-și au culcușul lor...
Ah, Voichițo, cum aș plânge!
Rău ca Radu nimeni nu-i:
Uite-n pumni așa aș frânge
Gât de lup cum e al lui!

Doamna i-a pătruns cuvântul,
Până-n suflet i-a pătruns.
El tăcea, ea n-a răspuns.
Noapte e, și bate vântul,
Și prin noapte, cu vreo doi
Tari să bați cu ei pământul.
Pleacă Ștefan la război.

Dintr-același ceas Voichița
Nu s-a mai oprit din plâns.
Brâu pe trup ea n-a mai strâns.
Nu și-a mai gătit cosița.
În genunchi, c-un dor păgân
Ea sărută iconița
Maicii Domnului, din sân,

Unu-i soț, iar altu-i tată,
Pentru care se ruga?
Zile-ntregi ea se lupta
De fiori cutremurată;
Când avea pe soț în gând
Ea se pomenea deodată
Pe părinte blestemând.

Ah, de-ar fi un zid de-aramă
Între dânșii, până-n nori!
Și prin plâns adeseori
Îi părea că ei o cheamă
Să-i împace! Ea, dar cum?
Pe ea cine-o bagă-n seamă?
Prutul să-l oprești din drum!

Și-ntr-o zi, sătui de sânge,
Iată-i, moldovenii vin,
Sufletul, de milă plin,
Al Voichiței cum se frânge:
Pentru soțul ei dorit
Râde veselă, și plânge
Pentru-un tată biruit.

Ea cu pași grăbiți pornește
Să-și cuprindă soțu-n prag;
Ochii-i stinși s-aprind de drag,
Ștefan însă ocolește
Ochii doamnei, e pripit.
Iar Voichița nu-ndrăznește
Nici să-i zică bun sosit.

Tu mă știi, Voichițo, bine!
Neamul vostru-i neam de hoți,
Și-i voi dușmăni pe toți,
Cum te dușmănesc pe tine!
Am să-i curm pe-ai tăi de veci
Nu mai poți trăi cu mine:
Tu ai mamă, poți să pleci.

Doamna-ngălbenind scoboară
Ochii umezi în pământ,
Făr-a zice vrun cuvânt.
Iese-apoi. I-a spus s-o doară,
Și-a durut-o ce i-a spus
Un altar ce se doboară
Când vin trăsnete de sus!

Și rămas acum viteazul
Singur în iatac, și-a pus
Capu-n mâini, pe gânduri dus.
El și-a potolit necazul
Dar pe doamnă o iubea!
Și-ngropând în coif obrazul
Ștefan vodă-acum plângea!

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Citate similare

Dimitrie Bolintineanu

Muma lui Ștefan cel Mare

Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge și suspină tânăra domniță,
Dulce și suavă ca o garofiță;
Căci în bătălie soțul ei dorit
A plecat cu oastea și n-a mai venit.
Ochii săi albaștri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele și crinii pe față-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Și cu dulci cuvinte o îmbărbătează.

Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, și de la oaste întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oștire fuge sfărămată.
Dar deschideți poarta... Turcii -nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"
Tânăra domniță la fereastră sare.
- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieșit
Și-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit:
- "Ce spui, tu, străine? Ștefan e departe;
Brațul său prin taberi mii de morți împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De ești tu acela, nu-ți sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând -ngreuieze
Anii vieții mele și să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu ești Ștefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruință
Nu poți ca să intri cu a mea voință.
Du-te la oștire! Pentru țara mori!
Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!"

Ștefan se întoarce și din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Dușmanii zdrobiți
Cad ca niște spice, de securi loviți.

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Mama lui Stefan cel Mare" de Dimitrie Bolintineanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.00- 8.99 lei.
George Coșbuc

Crăiasa zânelor

Orcanul însuși stă domol
Și-n gânduri dulci se pierde,
Când zânele cu pieptul gol
Răsar pe lunca verde.
Ușoare, ca de neguri, fug
Prin liniștea adâncă,
Obrajii lor, ca flori de rug,
Sunt nesărutați încă.

Vezi tu departe-n Răsărit
Aprins lucind ca focul
Palatul lor? Împrejmuit
Cu zid d-argint e locul:
Acolo ele-n veci nu mor
Și vara-n veci nu moare,
Iar ele-și au crăiasa lor
Și toate sunt fecioare.

La țara lor nici zmei n-ajung!
Dar într-o zi, la poartă,
Bătu, de drumul greu și lung,
Slăbită și mai moartă,
O fată de-mpărat, cerând
Un loc de mas, sărmana,
Și se ruga milos de blând,
Și cum te cheamă? Ana.

Eu nu pot, Ano, -ți descui;
Acest drept al meu nu e.
Crăiasei noastre am să-i spui
vie -ți descuie.
P-un nor de aur lunecând
A zânelor crăiasă
Venea cu părul râurând,
Râu galben de mătasă.

Crăiasa-n purpur și-n smarald
S-ascunde, nu s-ascunde,
Străbați cu ochii viul cald
Al formelor rotunde.
Ard flacări ochii ei crăiești
Cum stă la zid plecată;
Descui. Dar eu tem că ești
Fecior! Ba nu: sunt fată!

Și dându-i zânele-adăpost
Trăia cu ele soră.
Dar într-o zi a fost ce-a fost
nu s-a duc la horă
Și-având inel, ea se juca
Stând singură-ntr-o vale:
Pe-acolo doamna se plimba
Și-a dat de Ana-n cale.

Ce ai tu, Ano? Uite ce-i!
Crăiasa schimbă fețe,
n-a văzut în viața ei
Inel, și ce mândrețe!
Din piatra tronului din rai
Cioplit în flori măiestre,
El singur unui fiu de crai
D-ajuns i-ar fi fost zestre.
Și cum îi zici? Inel îi zic!
Pe degetul suleget
Al zânei pus, pe cel mai mic,
Crescut părea pe deget.
O, dă-mi-l mie! drăgălaș
Se roagă ea-mbătată.
Ți-l dau, stăpâno, de mă lași
Să te cuprind o dată!

Crăiasa-n veselia ei
Cu grabă se-nvoiește:
Mă strângi la piept, și-atâta ce-i?
Și pieptul Anei crește,
Și cum întinde brațul drept
Mai viu îi bate pieptul
Și tremură, strângând la piept
Pe doamnă-sa cu dreptul.

Atâta ce-i? Dar m-a durut!
Să nu pui mâna stângă!
Și-n urmă zâna s-a zbătut
Că prea mult vrea s-o strângă.
Așa fac și copiii-n joc
Când nu-și înțeleg vrerea,
Dar zânei i-a părut d-atunci
i-a slăbit puterea.

A doua zi, sub umbre rari
De pom cu floarea albă,
Făcea, având mărgăritari,
Dintr-înșii Ana salbă.
Crăiasa vine iar. Zărind
Frumoasa jucărie,
Aprinșii-i ochi mai mult s-aprind
aib-acea mândrie.

Ce-i asta? Salbă! Ard răzleț
Mărgeanuri roșii-n pară,
Și n-ai fi dat d-ajunsul preț
Al salbei, dând o țară.
Și cui o dai tu? pătimaș
Zâmbind crăiasa-ngână:
Ți-o dau și ție, de mă lași
Să te sărut, stăpână!

Pe nimeni ea n-a sărutat,
Ori poate flori și fluturi,
Dar pentru salbă i-ar fi dat
Și-o sută de săruturi.
Așa fac doi coii în joc,
Când nu-nțeleg ce-i jocul,
Dar zânei i-a părut d-atunci
i-a pierit norocul.

A treia zi, privind în lac
Copila, ca-n oglindă,
Cerca și nu putea pe plac
Un brâu pe trup să-și prindă.
Crăiasa vine iar. Grăbit
S-a-ncins atunci crăiasa,
Și cât de strâns i s-a lipit
De caldul trup mătasa!

Ea bate-n palme, vede-n lac
Că strânsă-i stă mai bine;
Rotunde, ca un cap de mac,
Stau sânurile pline,
Mai naltă pare, și-n umblat
Mlădie ca o vargă,
Ea simte cât de rău i-a stat
În haina ei cea largă.

Și ochii-i otrăviți de dulci
La brâu sălbatici cată.
Ți-l dau, cu tine de mă culci
Alăturea o dată!
Dar, Ano, pentru ce nu-mi cei
Altce, că am eu multe!
Nu vreu! Și-n urmă asta ce-i?
De ce să n-o asculte?


*

Știți voi povestea, când un fiu
De împărat odată,
În piept cu dor turbat de viu,
S-a îmbrăcat în fată,
Și-având în loc de paloș fus,

Și-n loc de coif năframă,
Pe pieptul tânăr el și-a pus
Altiță-n loc de-aramă?

El stă pe tron, și lângă el
Ce trist crăiasa plânge!
Cu mâna ei cea cu inel
Rupându-și salba, strânge
Genunchii lui, ea stă-n genunchi!
Și brâul și-l dezleagă,
Și păru-i desfăcut mănunchi
Îi umple fața-ntreagă.

Eu toate, toate le-am pierdut!
Și Dumnezeu piardă
Din ochii lui, că te-am crezut!
El râde și-o dezmiardă:
Acum nu-i timp să te bocești;
Tu vii cu mine-acasă;
Crăiasă dacă nu mai ești,
Vei fi împărăteasă!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 5 septembrie 2016.
Distribuie

Patrick, lângă Cătălin

Sosit la noi cu speranță
Pentru o mai bună viață...
A jucat în "Ștefan cel Mare",
Iar la spital și-a dat ultima suflare.
În minutul 71 s-a prăbușit,
Departe de casă a murit.
Moartea pe el l-a învins,
Prea devreme s-a stins...
A sa mamă, al său tată
N-o să-l mai vadă vreodată.
Scumpa lui soție plânge,
În brațe nu-l poate strânge...
Trebuia ne pregătim de finală,
Însă pe stadion e liniște totală.
Amintirea ta rămâne vie,
Acolo suntem datorită ție...
Tu ne-ai calificat,
Dar la Cer te-ai ridicat.
Trista noapte, niciodată
Nu va fi de noi uitată...
Pentru ce-ai făcut, îți mulțumim,
Toată viața o să te iubim.
Un gol mare ai lăsat
De când Sus ești plecat.

Prea în grabă, Cătăline
A venit el lângă tine...
Voi, Câini pân' la moarte,
Acum și-n Eternitate!

poezie de (7 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de tata

(poezie închinată tatălui meu
Costache Tiron)

Nu plânge, tată, lacrima-ți doare,
Mai bine-n veselie îți scaldă al tău dor,
Așa și pentru mine va fi mult mai ușor
Și zâmbet drept răspuns spre tine o să zboare.

Nu plânge, tată, sufletul mi-ai rupt,
Tristețea ta prin mine o să treacă
Și lacrima-ți o simt cum mă încearcă
Și din durere zilnic înfrupt.

Nu plânge tată, doar mângâie-mă-n gând,
Durerea despărțirii strivește-o între gene,
Norocul mi-l trezește și nu urzi blesteme
Pentru înstrăinarea care m-a scos din rând.

Nu plânge tată, că și așa mi-e greu
Printre străini, cu doruri ce am strâns
Și nimeni n-o să știe cât sufletul mi-a plâns
Neînțeles de nimeni, nici chiar de Dumnezeu.

....................................................

Între ce am și Domnul ce ne are,
Ești duhul ce-mi aduce alinare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carteIon Creangă

Și mergând ea tot înainte, a ajuns apoi și ea la Sfânta Duminică; dar și aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie și prostește. În loc facă bucatele bune și potrivite și să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moșneagului de bine, ea i-a opărit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip le poată lua cineva în gură... și când a venit Sfânta Duminică de la biserică, și-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă și îngăduitoare, n-a vrut să-și puie mintea c-o sturlubatică și c-o leneșă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-și aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, și să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit și și-a ales lada cea mai nouă și mai frumoasă; căci îi plăcea ia cât de mult și ce-i mai bun și mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-și ia ziua bună și binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci pornește ca de la o casă pustie și se tot duce înainte; și mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică pornească după dânsa, s-o ajungă și să-i ieie lada.

în Fata babei și fata moșneagului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Fata babei și fata moșneagului" de Ion Creangă este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Stelică Romaniuc

Unui soț

Cum și-a dorit-o de mireasă
Și "Da!" i-a spus sub jurământ,
Acela i-a rămas în casă
De-atuncea ultimul cuvânt.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum?

Cum îmi voi mai plânge dorul
După-nchiderea de pleoapă?
Mi-a simți lutul fiorul -
Lutul ce dormea în groapă?

Cum vedea-voi luna plină
Care printre nori înoată?
Pomii dragi de prin grădină
Cum să-i mai culeg vreodată?

Cum voi mai păși prin iarbă
Diminețile cu rouă
Când voi ține fără treabă
Pe piept mâinile-amândouă?

Cum s-ascult seară de seară
Cântul mierlei de prin șes
Când la mine nu-i coboară
Trilul dulce ca un vers?

Cum să îmi mai țesăl roibul
Pregătit de călărie
Când i-a șade-n coamă colbul
Ce s-a ridicat din glie?

Cum să port în sărbătoare
Mândra-n șaua de aramă,
Să-i culeg, de drag, vreo floare...
... beau vin, mânc pastramă?

Cum vreun iepure sălbatic
Doborî-voi c-o săgeată?
Rumenitul pe jăratic
Mândra n-o să-l mai împartă...

Cum să îți mai sorb surâsul
Ce răpitu-l-ai din rai
Când, strângându- într-însul,
N-o vrea lutul să mă ai?

Vino, ia-mi iubirea toată,
Să mai fim iar amândoi!
Trece timpul, nu se gată,
Ne găta-vom, însă, noi!

poezie de
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum?

Cum îmi voi mai plânge dorul
După-nchiderea de pleoapă?
Mi-a simți lutul fiorul -
Lutul ce dormea în groapă?

Cum vedea-voi luna plină
Care printre nori înoată?
Pomii dragi de prin grădină
Cum să-i mai culeg vreodată?

Cum voi mai păși prin iarbă
Diminețile cu rouă
Când voi ține fără treabă
Pe piept mâinile-amândouă?

Cum s-ascult seară de seară
Cântul mierlei de prin șes
Când la mine nu-i coboară
Trilul dulce ca un vers?

Cum să îmi mai țesăl roibul
Pregătit de călărie
Când i-a șade-n coamă colbul
Ce s-a ridicat din glie?

Cum să port în sărbătoare
Mândra-n șaua de aramă,
Să-i culeg, de drag, vreo floare...
... beau vin, mânc pastramă?

Cum vreun iepure sălbatic
Doborî-voi c-o săgeată?
Rumenitul pe jăratic
Mândra n-o să-l mai împartă...

Cum să îți mai sorb surâsul
Ce răpitu-l-ai din rai
Când, strângându- într-însul,
N-o vrea lutul să mă ai?

Vino, ia-mi iubirea toată,
Să mai fim iar amândoi!
Trece timpul, nu se gată,
Ne găta-vom, însă, noi!

poezie de (5 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian MoroșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Curriculum Vitae

Puțin ne pasă cine-i, al cui, și cum îl cheamă.
El a trecut liceul cu cea mai slabă notă,
Apoi s-a făcut actor. Dar fața-i idioată
N-a încântat pe nimeni, cel mult pe câte-o damă.

A-ntrat apoi în oaste și-a stat, cum bag de seamă,
În lazaret trei toamne, pus bine de-o cocotă.
Ieșind, a scris novele, dar n-a scris bun o iotă;
Apoi s-a făcut pictor și-artist de panoramă.

Cu timpul un istoric i-a dat scrie copii,
Dar nu știa sintaxa, scria ca-n timpul mitic
S-a hotărât în urmă să-și deie ortul popii.

S-a spânzurat! Dar bietul rămase paralitic,
l-au tăiat din ștreanguri, și-atunci ștergându-și stropii
P-obraz, și-a dat de petic, fondând un ziar critic.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 9 aprilie 2016.
Distribuie
Any Drăgoianu

De vorbă cu pădurea

De la fereastra casei mele se vede pădurea;
Și când bate vântul copacii-mi vorbesc.
Ieri, de exemplu mi-au spus că suferă de sete,
Eu trebuia să-i înțeleg mai bine ca oricine.

O pasăre mică a ciripit lângă mine,
Îmi aducea vești
Despre frunzele arțarului din colț,
Că erau certate și s-au împăcat.

Oare ulmul și-a curățat crengile uscate?

Pe stejar nu l-am mai ascultat demult
și-a pierdut frunzele
Și nu știu cum se face,
Dar nu-i mai dau altele în loc.
E mai bătrân decât mine,
Însă el nu se sperie
i-a crăpat coaja
Și-i plin de putregai.

Eu tem de fiecare rid
Ce-mi tulbură expresia feței
Și mă schimonosește-n fel și chip.
De-ar crește și-n mine curajul
Ca-ntr-un copac!

poezie de din Prin păcate, împreună (2008)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, lacrima-ți doare,
Mai bine-n veselie îți scaldă al tău dor,
Așa și pentru mine va fi mult mai ușor,
Și zâmbet drept răspuns spre tine o să zboare.

Nu plânge mamă, fiind același trup
Tristețea ta prin mine o să treacă,
Și lacrima-ți o simt cum mă îneacă
Și din durere ta ajung să mă înfrupt!

Nu plânge mamă, doar mângâie-mă-n gând,
Sărută-mă ca ieri cu drag, pe ochi, pe gene
Și leagană-mă iar, la pieptul tău fă-mi rând

Norocul mi-l trezește și nu urzi blesteme,
Căci nimenea nu știe măicuță cât am plâns
Și nici cât dor de tine în pieptul meu am strâns.

sonet de (2008)
Adăugat de Valeria Tamas IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 5 martie 2018.
Distribuie
Cornelia Georgescu

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea știe o lume-ntreagă,
Că fără tine pot mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate -mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot -mi imaginez.
Nici nu pot râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...

poezie de din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
George Coșbuc

Moartea lui Fulger

În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinți și-n capul gol,
Răsare, crește-n zări venind,
Și zările de-abia-l cuprind,
Și-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Și ține-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Și-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braț hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roș de sânge-i albul tort,
Și pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

Sărmanul crai! Când l-a văzut
Și, când de-abia l-a cunoscut,
Cu vuiet s-a izbit un pas
De spaimă-n lături și-a rămas
Cu pumnii strânși, fără de glas,
Ca un pierdut.

Să-i moară Fulger? Poți sfărma
Și pe-un voinic ce cuteza
-nalțe dreapta lui de fier
prindă fulgerul din cer?
Cum pier mișeii dacă pier
Cei buni așa?

Dar mâne va mai fi pământ?
Mai fi-vor toate câte sunt!
Când n-ai de-acum să mai privești
Pe cel frumos, cum însuți ești,
De dragul cui să mai trăiești,
Tu soare sfânt?

Dar doamna! Suflet pustiit!
Cu părul alb și despletit
Prin largi iatacuri alerga,
Cu hohot lung ea blestema,
Și tot palatul plin era
De plâns cumplit.

La stat și umblet slabă ce-i!
Topiți sunt ochii viorei
De-atâta vaiet nentrerupt,
Și graiul stins și-obrazul supt
Și tot vestmântul doamnei rupt
De mâna ei!

- "De dorul cui și de-al cui drag,
-mi plângă sufletul pribeag,
Întreagă noaptea nedormind,
Ca s-aud roibii tropotind,
sar din pat, s-alerg în prag,
Să te cuprind!

Nu-l dau din brațe nimănui!
Închideți-mă-n groapa lui -
Mă lași tu, Fulgere, mor?
Îți lași părinții-n plâns și dor?
O, du-i cu tine, drag odor,
O, du-i, o, du-i!

Ah, mamă, tu! Ce slabă ești!
N-ai glas de vifor, jelești;
N-ai mâini de fier, ca fier frângi;
N-ai mări de lacrămi, mări plângi,
Nu ești de foc, la piept să-l strângi,
Să-l încălzești!

Și tu, cel spre bătăi aprins,
Acum ești potolit și stins!
N-auzi nici trâmbițile-n văi,
Nu vezi cum sar grăbiți ai tăi -
Râdeai de moarte prin bătăi,
Dar ea te-a-nvins.

Pe piept, colac de grâu de-un an,
Și-n loc de galben buzdugan,
Făclii de ceară ți-au făcut
În dreapta cea fără temut,
Și-n mâna care poartă scut
Ți-au pus un ban.

Cu făclioara, pe-unde treci,
Dai zare negrilor poteci
În noaptea negrului pustiu,
Iar banu-i vamă peste râu.
Merinde ai colac de grâu
Pe-un drum de veci.

Și-ntr-un coșciug de-argint te-au pus
Deplin armat, ca-n ceruri sus
fii întreg ce-ai fost mereu,
tremure sub pasu-ți greu
Albastrul cer, la Dumnezeu
Când vei fi dus.

Mirați și de răsuflet goi,
Văzându-ți chipul de război,
steie îngerii-nlemnit;
Și, orb de-al armelor sclipit,
S-alerge soarele-napoi
Spre răsărit!...

Iar când a fost la-nmormântat,
Toți morții parcă s-au sculat
Să-și plângă pe ortacul lor,
Așa era de mult popor
Venit plângă pe-un fecior
De împărat!

Și popi, șirag, cădelnițând
Ceteau ectenii de comând -
Și clopote, și plâns, și vai,
Ș-oștenii-n șir, și pas de cai,
Și sfetnici, și feciori de crai,
Și nat de rând.

Și mă-sa, biata! Cum gemea
Și blestema, și se izbea
sară-n groapă: - "L-au închis
Pe veci! Mi-a fost și mie scris
Să mă deștept plângând din vis,
Din lumea mea!

Ce urmă lasă șoimii-n zbor?
Ce urmă, peștii-n apa lor?
fii cât munții de voinic,
Ori cât un pumn fii de mic,
Cărarea mea și-a tuturor
E tot nimic!

Că tot ce ești și tot ce poți,
Părere-i tot dacă socoți -
De mori târziu ori mori curând,
De mori sătul, ori mori flămând,
Totuna e! Și rând pe rând
Ne ducem toți!

Eu vreau cu Fulger rămân!
Ah, Dumnezeu, nedrept stăpân,
M-a dușmănit trăind mereu
Și-a pizmuit norocul meu!
E un păgân și Dumnezeu,
E un păgân.

De ce să cred în el de-acum?
În fața lui au toți un drum,
Ori buni, ori răi, tot un mormânt!
Nu-i nimeni drac și nimeni sfânt!
Credința-i val, iubirea vânt
Și viața fum!

Și-a fost minune ce spunea!
Grăbit poporul cruci făcea
De mila ei, și sta-ngrozit. -
Și-atunci un sfetnic a venit
Și-n fața doamnei s-a oprit,
Privind la ea.

Un sfânt de-al cărui chip te temi
Abia te-aude când îl chemi:
Bătrân ca vremea, stâlp rămas,
Născut cu lumea într-un ceas,
El parcă-i viul parastas
Al altor vremi.

Și sprijin pe toiag cătând
Și-ncet cu mâna ridicând
Sprâncenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele răsar:
- "Nepoată dragă! De-n zadar
Te văd plângând.

De cum te zbuciumi, tu te stingi
Și inima din noi o frângi -
Ne doare c-a fost scris așa,
Ne dori mai rău cu jalea ta:
De-aceea, doamnă, te-am ruga
Să nu mai plângi.

Pe cer când soarele-i apus,
De ce să plângi privind în sus?
Mai bine ochii-n jos să-i pleci,
vezi pământul pe-unde treci!
El nu e mort! Trăiește-n veci,
E numai dus.

N-am cap și chip pe toți să-i spui
Și-aș spune tot ce știu, dar cui?
de copil eu m-am luptat
În rând cu Volbură-mpărat
Și știu pe Crivăț cel turbat
Ca țara lui.

Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Și toți s-au dus pe-același drum.
Ei și-au plinit chemarea lor
Și i-am văzut murind ușor;
N-a fost nici unul plângător,
Că viața-i fum.

Zici fum? O, nu-i adevărat.
Război e, de viteji purtat!
Viața-i datorie grea
Și lașii se-ngrozesc de ea -
aibă tot cei lași ar vrea
Pe neluptat.

De ce să-ntrebi viața ce-i?
Așa se-ntreabă cei mișei.
Cei buni n-au vreme de gândit
La moarte și la tânguit,
Căci plânsu-i de nebuni scornit
Și de femei!

Trăiește-ți, doamnă, viața ta!
Și-a morții lege n-o căta!
Sunt crai ce schimb-a lumii sorți,
Dar dacă mor, ce grijă porți?
Mai simte-n urmă cineva
ei sunt morți?

Dar știu un lucru mai pe sus
De toate câte ți le-am spus:
Credința-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi,
Că multe-s tari cum credem noi
Și mâine nu-s!

Și-oricât de amărâți fim
Nu-i bine să ne dezlipim
De cel ce viețile le-a dat! -
O fi viața chin răbdat,
Dar una știu: ea ni s-a dat
Ca s-o trăim!

Ea n-a mai plâns, pierdut privea
La sfetnic, lung, dar nu-l vedea
Și n-a mai înțeles ce-a zis
Și nu vedea cum au închis
Sicriul alb - era un vis
Și ea-l trăia.

Senini de plânset ochii ei,
Vedea bărbați, vedea femei,
Cu spaimă mută-n jur privea.
Din mult nimic nu-nțelegea;
Și să muncea știe ce-i.
Și nu putea.

I-a fulgerat deodată-n gând
râdă, căci vedea plângând
O lume-ntreagă-n rugăciuni. -
"În fața unei gropi s-aduni
Atâta lume de nebuni!
mori râzând...

Și clopotele-n limba lor
Plângeau cu glas tânguitor;
Și-adânc, din bubuitul frânt
Al bulgărilor de pământ,
Vorbea un glas, un cântec sfânt
Și nălțător:

"Nu cerceta aceste legi,
ești nebun când le-nțelegi!
Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
George Coșbuc

Trei, Doamne, și toți trei!

Avea și dânsul trei feciori,
Și i-au plecat toți trei deodată
La tabără, sărmanul tată!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea că-i greu războiul,
N-ai timp simți mori.

Și luni trecut-au după luni -
Și-a fost de veste lumea plină,
Că steagul turcului se-nchină;
Și mândrii codrului păuni,
Românii-au isprăvit războiul,
s-au bătut nebuni.

Scria-n gazetă că s-a dat
Poruncă să se-ntoarcă-n țară
Toți cei plecați de astă-vară -
Și rând pe rând veneau în sat
Și ieri și astăzi câte unul
Din cei care-au plecat.

Și-ai lui întârziau! Plângând
De drag că are să-i revadă,
Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă
Cu ochii zarea măsurând,
Și nu veneau! Și dintr-o vreme
Gemea, bătut d-un gând.

Nădejdea caldă-n el slăbea,
Pe cât creștea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toți d-a rândul,
Dar nimeni știre nu-i știa.
El pleacă-n urmă la cazarmă
afle ce dorea.

Căprarul vechi îi iese-n prag.
- "Ce-mi face Radu? î el întreabă,
De Radu-i este mai cu grabă,
Radu-i este cel mai drag.
- "E mort! El a căzut la Plevna
În cel dintâi șirag!

O, bietul om! De mult simțea
Radu-i dus de pe-astă lume,
Dar astăzi, când știa anume,
El sta năuc și nu credea.
Să-i moară Radu! Acest lucru
El nu-l înțelegea.

Blăstem pe tine, braț dușman!
- "Dar George-al nostru cum o duce?
- "Sub glie, taică, și sub cruce,
Lovit în piept d-un iatagan!
- "Dar bietul Mircea?" - "Mort și Mircea
Prin văi pe la Smârdan.

El n-a mai zis nici un cuvânt;
Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos bătut în cuie,
Ținea privirile-n pământ,
Părea vede dinainte-i
Trei morți într-un mormânt.

Cu pasul slab, cu ochii beți
El a plecat, gemând p-afară,
Și-mpleticindu-se pe scară,
Chema pe nume pe băieți,
Și se proptea de slab, sărmanul,
Cu mâna de păreți.

Nu se simțea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri să se simțească;
El trebuia să s-odihnească -
Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz
S-a pus, înmormântând în palme-i
Slăbitul său obraz.

Și-a stat așa, pierdut și dus.
Era-n amiazi și-n miez de vară
Și soarele-a scăzut spre seară,
Și-n urmă soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.

Treceau bărbați, treceau femei,
Și uruiau trăsuri pe stradă,
Soldați treceau făcând paradă, -
Și-atunci, deștept, privi la ei
Și-și duse pumnii strâns pe tâmple:
"Trei, Doamne, și toți trei!

poezie celebră de din Balade și idile (1891)
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 13 septembrie 2016.
Distribuie
Marius Robu

Vis cu cuc

O pasăre s-a speriat de mine
Și-a vrut zboare noaptea prin copaci
Dar negura i-a stat în cale bine
Și liniștea i-a spus: "Te rog taci!"

N-a mai suflat. Și-o fi adus aminte
De ce-a visat și s-o fi sinucis
Dar cum tăcu cum se făcu cuvinte
Care pe limba cucului s-au scris.

La fel zboară iubirea mea cuminte
De parcă fu și pasăre și vis.

poezie de din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondelul lui Ștefan

Și plânge Ștefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită
Ce-a fost abuziv despărțită,
Iar mii de familii separate.

Destine-ntregi rapid curmate
Și mândra sa țară asuprită.
Și plânge Ștefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită

A apărat-o pân' la moarte
N-a fost de rivali cotropită.
Noi nu i-am păstrat-o unită
Tot sperăm la o dreptate
Și plânge Ștefan la Cetate.

rondel de (21 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cioara

Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Și omul ca să-și uite buba,
aleargă...
Însă, paralel,
necazu-i veșnic lângă el.
Așa
o cioară,
prinsă-n laț
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
fii schiloadă!
fii de râsul tuturor!
vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
și tu vii în cioc
grămadă!

Și-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini și ea,
să mai vorbească, asculte,
râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăț.

Iar gloata i-a și pus probleme:
— Pe unde-ai fost?
— La ce ospăț?
— Am fost și eu peste coline...
— Dar cu ce gând?
— După ce pradă?
— Așa... ca mă mai uit de coadă...
— Ei, și-ai uitat?
— Și-a fost mai bine?
— Aș! cum să uit?
Nu mă vedeți?
A fost și coada după mine...

MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
vii Žnapoi tot cum te-ai dus.

Eu unul
când simt răpus,
nu caut oameni buni de glume,
ci vin degrabă la Isus!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu am un Tată

Eu am un Tată scump în cer
Și-un Sfânt Mijlocitor mai am,
În încercări eu nu disper
Căci nu mai sunt cel ce eram.

Isus Hristos m-a mântuit
Și viața veșnică mi-a dat,
De făr'-de-legi m-a izbăvit,
În sânge haina mi-a spălat.

Cum voi putea să-I mulțumesc
pentru mine a murit?
Cum aș putea -L părăsesc
Când pentru mine s-a jertfit?

Pe lemnul crucii El a plâns
Nu pentru El, ci pentru noi,
C-atât de josnici am ajuns,
La suflet și la minte goi...

Eu, dezbrăcat de caracter,
Înconjurat de lașitate,
N-am mai avut ce să-I ofer,
Doar pizmă, ură, răutate...

Dar El, plângând cu mult amar,
Cu sângele-I curgând pe cruce,
Îndurător fără hotar
Îmi spuse-atunci cu voce dulce:

"Eu vin la tine să te iert
Iar tu cu pietre-arunci în Mine,
În gură ai veninul fiert,
Îți fierbe sângele prin vine.

Să nu uiți însă niciodată
ai un Tată scump în cer
Și-o dragoste nestrămutată
Eu azi pe cruce îți ofer."

Nu meritam fim iubiți
Ducând o viață de păcate,
De-aceea suntem fericiți
Că ne-ai salvat, Sfânt Împărate.

Pe Golgota, acolo, sus
A fost iertat păcatul meu
Prin jertfa Domnului Isus
Pe lemnul crucii gros și greu.

Smerit, vin astăzi – ca și El –
Să-I mulțumesc o veșnicie
Căci însăși jertfa Lui de Miel
M-a adăpat din Apa Vie.

poezie de din Semințe de Rai
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dimitrie Bolintineanu

Daniel Sihastru

Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,
Unde un sihastru a fugit de lume,
Cu vărsarea serii un străin sosi.
— "Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!"
— "Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune,
aștepte-afară! Sunt în rugăciune."
— "Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins;
Însăși a mea mumă astăzi m-a respins!
Viu sa-ți cer povața dacă nu-i mai bine
Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?"
Daniel Sihastru domnului a zis
— "Mă înșeală-auzul ori eu am un vis?
Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie,
Dar cu umilință lanțu-l încovoaie!
Ce e oare traiul, dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viața și robia nu pot sta-mpreună,
Nu e totd-odată pace și furtună.
Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi
Pentru neatârnare, oameni și pământuri;
Dar nu ai p-acela ca să-i umilești!
Poți ca să îi sfarâmi; dar nu să-i robești!
Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă,
Altuia mai harnic locul tău îl lasă!
Căci mai bine este supus lăudat,
Decât cu rușine domn și atârnat!"

După-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire
Și-nvingând păgânii nalță-o monastire.

poezie celebră de din Legende istorice (1865)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
Marius Robu

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu duc
Dar unde stă nu știu prea bine.

Că pacostea și furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Șade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă și după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu știu ce i-a cerut
Că nici n-avea și nici n-a vrut.

poezie de din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!