Mi s-a rătăcit și urma...
Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut pașii în timp,
Mi s-a rătăcit și urma către casa părintească,
De vreo șapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec și-au început spini și bălării să crească
Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger și-n veri fierbinți
Prin mireasma de rășină de la crengile de pin
Nu simțeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinți
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin
Parcă-i văd cum așteptau cu privirea înduioșată
Și împovărați de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă ațintiți mereu spre poartă
Doar ca să-și vadă copiii... altfel viața n-avea rost...
Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcați cu soarta lor și credința-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...
Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Și prin casă ard tămâie cu miros ca de rășină
Dar nu pot oricât aș vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare și plec capul spre țărână...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre îngeri
- poezii despre început
- poezii despre viață
- poezii despre vară
- poezii despre toamnă
- poezii despre rouă
- poezii despre religie
Citate similare
EU, COPACUL...
Eu m-am ascuns adesea, de mine, prin pădure
Și mă credeam copacul cu trunchi și ramuri dure;
Am alergat timidă spre licăriri de soare
Și mă credeam, eu însămi, o stea nemuritoare....
Mi s-a-ntâmplat odată s-alerg spre nicăieri,
Să zbor printre iluzii chiar dincolo de zări,
Am alergat prin beznă și prinsă în hățiș
Nu-mi mai găseam cărarea să ies spre luminiș...
Atuncea eu, copacul, m-am clătinat în noapte
Și-am picurat în zori cu rouă și cu șoapte...
Mi s-a deschis deodată fereastra către Cer
Și m-am rugat în taină:,, Nu mă lăsa să pier!''
Și am rămas copacul firav, dar în picioare;
Eu mai alerg și-acuma, ca orice muritoare,
Să ies din întuneric, culeg din cer lumină,
Și trec prin,, uși'' deschise... cu inima senină....
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre întuneric, poezii despre păduri, poezii despre picioare, poezii despre noapte, poezii despre lumină, poezii despre inimă sau poezii despre crengi
Cum Trece Viata
trec anii grei și viața-mi trece
ca un pasager
eu mă grăbesc s-ajung departe
chiar dacă trec prin ger
și rog Stăpânul Timpului
să-mi ea bonus, un an din cer
dar ce mai pot să sper
un an în minus sau în plus
oare pot eu să fac
din tinerețea mea un scut de fier
când văd frunzele vieții mele
în dansul vântului cum pier
și nu mai am putere
nici măcar să sper
mă-ntorc și socotesc mereu
câți ani din viața mea
pierdut-am în eter
poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vânt, poezii despre tinerețe, poezii despre ger, poezii despre frunze, poezii despre fier sau poezii despre dans
Tropote
Mureau încet fără curaj
Și triști și scunzi
Că nici triaj
Nu mai era în urma lor
Și nici un tren
Și nici o gară prinsă-n stern
Să-i mute parcă din blestem
Și n-aveau cui
Să-i plângă dorul
Nimănui
Mureau încet
Nici nu știau
Că înșiși fiii lor erau
Ai lor și parcă-ai orișicui
Pribegi pe zimții cerului
Veni o zi urcând în timp
Cu ceterele peste grind
Aveau acum arginți destui
Dar parcă totuși un alean
Că nici un cal nu mai era
Și nici un deal și nici un mit
Să-l treacă murgul nărăvit
Ca nechezând să scurme-n ger
Cu mândra-i coamă către cer
Să și-o reverse peste crâng
Un cal cu tropot din adânc
Veni o vreme și târziu
Când latră vântul a pustiu
Aduși cu ochii în pământ
Visând la murgul din adânc
Și la zăpezile din lunci
Crescute brațelor de-atunci
Doar umbra unui cal
Atât
Or aștepta-o din trecut
poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre tristețe, poezii despre trenuri, poezii despre trecut, poezii despre plâns, poezii despre ochi sau poezii despre gări
Nu aruncați trecutul...
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
nu fac acum bilanțuri efemere,
dar cred că am lăsat câte ceva
din frământări, din chinuri și durere.
Cărările umblate s-au schimbat,
n-au mai rămas decât în amintire,
dar, Doamne, oare nu ar fi păcat
să ne-aruncăm trecutu-n cimitire?
În viața noastră ce ar mai conta?
dacă-am uita de casa părintească,
sau școala sfântă care ne-nvăța
să ne mândrim cu glia strămoșească.
Ce să mai zic despre părinți și frați?
că am trecut prin viață împreună...
Cum să rămână peste timp uitați?
în suflete sunt zestrea cea mai bună!
De n-ar fi ei, nu am avea trecut,
nici viitor deschis și nici destine!
pribegi prin viața fără de-nceput,
doar slugi am fi prin țările străine!
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre școală, poezii despre viitor, poezii despre superlative, poezii despre suflet, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Glossă pentru vremuri triste
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălțat nămeții înspre stele
Și stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Scumpă măicuță. Știu că te-am pierdut.
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ți mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Și-am dus durerea morții după datini
Și doar în gânduri, mamă, te mai am.
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ți-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Și rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veșnică și mare.
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer și pe pământ,
A încolțit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheață,
Tu-ai să te naști poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca și-n viață
Versuri de lacrimi și frânturi de stea.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Și caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuță, nu te mai ridici
Spre cer înalți un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă și jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Și ne-ai lăsat cu sufletele goale.
S-au înălțat nămeții înspre cer
Și s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns și-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuța mea,
Ești de plecarea asta vinovată
Și vânt de dorul meu vei suspina.
Și stelele din ceruri au căzut,
Nu-ți mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuță, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Și stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuța mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Și candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieții mele
Și să te am aproape n-am putut.
Ți-e trupul lut și te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuță bună, prelungindu-ți chinul,
Poate că aș fi suferit și eu.
Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Și mângâierea-ți simt și te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele și în ploi,
În lacrimă de foc și în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.
Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele
Și stelele din ceruri au căzut,
S-au înălțat nămeții înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere sau poezii despre vinovăție
A mai trecut un an iubito
A mai trecut un an, iubito,
și am fost mereu uniți în tot,
cu-n zâmbet tist și lacrimi mute,
luptarăm zilnic prin noroi,
sătui de tot, plutind în vise,
am vrut să ajungem până-n cer,
și-am tot fugit, prin nori și stele
scăldați în infinitul gol.
A mai trecut un an iubito...
copacii iar vor înverzi,
și tot sătui de chipuri triste,
de păsări care trec în zbor,
vor amuți, scăldați de umbre,
și vom pieri și noi cu ei.
A mai trecut un an, iubito,
și vor mai trece atâtea veri,
și vom rămâne mereu singuri
bătuți de vânt, de ploi, de ger,
până când totul se va stinge,
doar noi, mereu, doar amândoi...
poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre visare, poezii despre verde, poezii despre păsări sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Trenul spre neant
Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis
Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari și pomii tot mai rari.
Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau și inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se țipă un raport.
Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, și mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.
Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aștept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.
E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toți au murit cândva,
Eu sunt de-o viață în neant și nu am cum pleca.
Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-așez la geam în trenul meu și simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.
|
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre căile ferate, poezii despre stele, poezii despre prăpăstii sau poezii despre muzică
Colind
În oamenii de pe aici
E Dumnezeu pesemne
Când ei în colț cu pașii mici
Aduc în casă lemne
Și e o liniște de rai
În gestul lor de-o viață
În care dau nutreț la cai
Și oile-și răsfață
Dar mai ales în tot ce fac
E semn că nu li-i frică
Un suflet cald dintr-un copac
La ceruri se ridică
Și uneori la focul mic
În casa lor sărmană
Isus înduioșat un pic
Coboară din icoană
O capră și-a zdrobit un corn
Sărind pe ușa spartă
Desenul fumului din horn
E operă de artă
Și-n toate șipcile din gard
Un clopot mai tresare
Cănd vreascurile-n brațe ard
C-o mistică ardoare
Ninsorile nici nu mai cad
În viscoliri cu vaiet
Scânteietorul lor răsad
Plutește blând în aer
Respiră-n toate un mister
Ce satul îl îndrumă
Trei sferturi să se afle-n cer
Și doar un sfert în humă
Și nu se știe, sunt țărani
Sau îngeri sunt pe semne
Cei care de atâția ani
Aduc în casă lemne
Și suflă-n focul lor mereu
Sporindu-le nădejdea
Să-I fie cald lui Dumnezeu
Aflat în toți aceștia
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre țărani, poezii despre răsfăț sau poezii despre rai
Poarta
pășesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur și pașii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub pașii rămași
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
pășesc printre spini și gânduri mă înțeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme țărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus și gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorții
se închide o ușă, se deschide o durere
mă cațăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre uitare, poezii despre câini sau poezii despre promisiuni
Mama
Mamă! Alfabetul vieții mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viață.
Și ne crești, cum doar tu știi,
Cu iubire și dulceață!
Tu îmi ești iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu ești cartea vieții mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Și acum tu, unde ești?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuță,
Ca și la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinți și casa părintească!
Viața ni-i scurtă și știu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Și mai știu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Așa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ și-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Și nutrim speranța regăsirii ce ne întinerește,
Că vom rămâne etern împreună.
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre mamă, poezii despre creștere sau poezii despre alfabet
Ploaia din deșert
Simt în mine pustiu și îmi ard amintiri
Printre resturi de gând ce își caută rost
Pe sub ziduri ce-au ars în mai vechi biciuiri
Cu năprasnicul ger de prin timpuri ce-au fost.
Sub cenuși, mai mocnesc dezbrăcate de lut,
Doar cuvinte de dor în strânsoare de jar
Ce-nconjoară scântei și le stinge tăcut
În credința-n târziu și speranță-n zadar.
Și mai sunt urme vechi de căldură din veri
Cu un Soare torid și priviri de senin,
Câte-un vis de demult, când erau primăveri
Iar în verdele meu se-alina un suspin.
Îmi tresare în piept o frântură de cer
De-un albastru intens, ce m-anunță că-s viu
Și că pot să mă iert, și mai pot să mai sper
La o ploaie-n deșertul din visul târziu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre deșert, poezii despre primăvară, poezii despre ploaie, poezii despre nuditate sau poezii despre lut
Plecați! Lăsați-ne țara
Pădurea mi-a fost prima casă, sorții
Copacii! - trecutul infinit în număr -
prin ei de multe ori, când văd pe cer un vultur
mă regăsesc, pipăind umeda țărână-a vieții
Acolo-mi cântă fructul, de sus întors
în jos sămânță
Acolo! văd răsăritul nostru și-apoi din el
o nouă existență
Acolo...
simt obida și-n ochi tristețea
simt trecutul sub umbre îngropat și viața
Acolo încet-n gând înșir pe prispa nopții
haiducul
găndul
tăcerea
iar noaptea
iarna, trecutul și cuvântul
Cămpia! - mi-a deschis fereastra zării -
mi-a deslușit lumina și cerul după ploi
Acolo am simțit depărtarea
râul
drumul
căderea vulturului
curcubeul în mii de culori
Marea mi-a vrăjit mintea, sufletul, gândul
Acolo am primit primul sărut
văntul mi-a mângâiat fața
lumina ochilor tăi
Acolo! - albul tău l-am privit tresărind -
urma trupului tău din nisip, mi-a simțit apăsarea
zgomotul valului a desăvârșit tăcerea
scoica privirea, iar mintea și ochii tăi spre cer ațintiți
uimirea
Casa din câmpie mi-a fost fereală de ploi
de haite de fiare, de ger și de vânt
Acolo copacul cioplit și înfipt în pământ
mi-a fost blidul, cana
lavița, nuielele din salcie puse la împletit
fereastra mi-a fost capul iubitei, privind spre răsărit
valea și pârâul, trupul meu răsucit
mi-a fost...
cărarea săpată între noi și ei
între apus și nevoi
Acolo unde soarele bate-n porți dimineți
doar el ne îndemna
viață! bine te-am regăsit, ridicați-vă și vă treziți
Acolo-n pădure și-n câmpie noi am fost
pruncul născut, bătrânul în toiag aplecat
râul în vale printre pietre călcat
femeia tânără între picioare goale strângând
fierbințeala iubirii
găndurile nașterii
roșul din asfințit
cuibul păsării din malul opus
cuib de ape cateodată dus
am fost plecarea, reîntorcerea, greșeala
acum vrem să nu mai fim în vânt
hoților, plecați și lăsați-ne țara
poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre vulturi sau poezii despre naștere
Noapte de iarnă
tatălui meu
Luminile s-au stins în tot orașul
Și lângă casă un câine latră trist,
Un vagabond s-a rătăcit pe stradă
Și Luna-l mângâie pe părul nins!
E ger de crapă pomii în grădină,
Trosnesc în sobă lemnele pe foc,
Văd fumul gros ieșind din coșul casei
Și simt miros de vâsc și busuioc.
Din fluierul de lemn se-aud cântând
Zăpezile ce-au colindat prin sat,
Iar prin ferestra veche de la tindă
Ți-aduce iarna chipu-ngândurat:
Te văd cum strângi zăpada-n fața casei,
Ești nins, mereu, în amintirea mea
Și ies desculță prin zăpada rece,
Să mai sărut o dată urma ta!
poezie de Aneta Timplaru Horghidan din Ochiul din cerc (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lemn, poezii despre iarnă, poezii despre vagabondaj, poezii despre sărut sau poezii despre păr alb
Cocorii mei
cocorii mei se duc spre sud
și-n nopți cu lună îi aud
furându-mi, stolurile pe rând,
toate comorile din gând
și-n urma lor rămân ușor
că aș putea și eu să zbor
spre landu-acela plin de grații
cu ei, într-una din formații;
dar eu n-am dreptul să le cer
să mă înalț prin ei la cer,
nici să mă ducă mai departe
și-atunci mă-nchid în câte-o carte
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cărți sau poezii despre comori
Eu la margine de gând
Plouă în neștire azi, toamna plânge pribegind
Fă-mi din frunza ta un cufăr, să-nchid lacrima si un gând.
Ca să nu mai strâng la sân doar tristeți și amăgiri
Toamnă lacrimă de gheață, sufletul nu-mi rătăci.
Eu la margine de gând, visele le-am semănat,
O speranță să răsară, și cu lacrimi le-am udat.
Și o clipă de tăcere, răsădit-am lângă-un gând
Azi mă pierd cu înserarea, să prind visul rătăcit.
Ziua bună, toamna mea, cu tristețea te aștept,
Stai alăturea cu mine, spune-mi unde ti-am greșit?
Tu nu știi că iarna vine, singură-s azi și mi-e frig,
Și cărările din frunze, pentru mine-au dispărut?
Am fost doar un vânt pribeag, pe un țărm la malul mării,
M-ai lăsat pe un câmp pustiu, pașii mei au rătăcit.
Valuri-se întorc la mal, eu unde să mă întorc,
Azi, distrusă și tăcută, unde oare să m-ascund?
Gândurile mele toate, devenit-au amintiri
Viața curge înainte, tot mereu către amurg.
Cu regret te-treb pe tine, plâng degeaba si oftez,
Ce-ai avut viață cu mine, de mi-ai dat cruce să port?
poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alergare târzie
Am alergat să prind lumina...
Dar noaptea cobora sub deal,
Să lumineze rădăcina
Pierduților de prin Ardeal,
Era doar noapte și-ntuneric,
Lumina s-a ascuns pe cer,
În stelele care feeric
Sporesc mereu al său mister
Când am atins bolta cu mâna
Secundele s-au dezlegat,
A coborât spre zori lumina
În clipele care-au plecat,
S-au dus să-si caute sorocul
De întuneric au scăpat,
Cărarea lor ardea ca focul
Când nori mergeau la adăpat,
Prin ploile de frunze arse
Lumina încă pâlpâia,
Se poticnea prinsă-n sinapse
Iar negrul nopții-o alunga,
Când noaptea intră în lumină,
Cărările se împletesc
Și clipa fără nici o vină
Se scurge-n timpul pământesc.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde sau poezii despre nori
Și 2018
Te-ai dus, cum s-au mai dus în zare,
Și mulți alți ani, naintea ta,
Mi-ai dat o casă, și mâncare,
Și am avut ce îmbrăca...
Mai mult eu nu cer de la tine,
Nici de la anul ce-o veni,
Cu cât mi-ai dat, îmi este bine,
Și pot, ferice, a trăi...
Aș vrea copiii doar, să fie,
În viața lor, tot mai voioși,
Să știu că-s oameni de-omenie,
Și că-s nepoții sănătoși,
Aș vrea să aibă și sărmanii,
Un blid pe masă, zi de zi,
Bătrânii să-și trăiască anii,
Alături de ai lor copii,
Aș vrea să fie-n lume pace,
Căci este loc pe-acest pământ,
Și neam cu neam să se împace,
Respectul să ne fie sfânt...
În fața ta-mi scot pălăria,
Căci fost-a pâinea bună-rea,
Demn înfruntat-am veșnicia:
Ai fost un an din viața mea!
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre respect, poezii despre pâine, poezii despre pace sau poezii despre mâncare
Mandolinate
Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea din apus.
De nu mă-nșel,
Era-n april:
Copil și el,
Și ea copil!
Cum s-au văzut,
Dragi și-au căzut.
Cum și-au zâmbit,
Și s-au iubit.
Și-au hoinărit
În jos și-n sus,
Spre răsărit
Și spre apus
Dar ceasul cel
Fatal veni
Ea râse, el
Îngălbeni:
S-au despărțit;
Și ea s-a dus
Spre răsărit,
El spre apus
II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Și vezi
Trecând
Perechi
La braț,
Și cum
Te-abați
Din drum,
Oftezi
Și-ți chemi
În gând
Un blând
Profil,
Și gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!
III
Eu știu cât sânt
De efemer
Un fulg în vânt
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Și nici în cer
Și-atâta-ți cer
În schimb, ca preț:
Doar să zâmbești
Când trist, pe drum,
Îl întâlnești
Pe cântăreț
Tu numai cum
Știi să zâmbești!
poezie celebră de Șt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare sau poezii despre nebunie
Numai una!
Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu șorțul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Și când o văd, îngălbenesc;
Și când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alții de-o pețesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo și-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Așa cum e săracă ea,
Aș vrea s-o știu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.
Și câte vorbe-mi aud eu!
Toți frații mă vorbesc de rău,
Și tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ține post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Ești un netot! Ți-e capul prost
Și-ți faci de cap, Ioane!
Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Și eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La frați eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Și fac ce vreau! Și n-am să mor
De grija sorții mele!
Mă-ngroapă frații mei de viu!
Legat de dânsa, eu să știu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Și ce folos de boi și vaci?
Nevasta dacă nu ți-o placi,
Le dai în trăsnet toate!
Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Așa om nici vlădica nu-i
Și nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una și-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre vorbire, poezii despre vaci, poezii despre urâțenie, poezii despre supărare, poezii despre soție sau poezii despre râuri
Glossă pentru cei săraci
Este o noapte geroasă,
Vulcani se înalță spre cer,
Ninsoare mă cheamă acasă,
Sub ram de mătasă, în ger.
La cumpăna nopții adoarme,
Sub umbre, un înger de nea,
Și nori se adună. Mi-e foame,
Mi-e foame de dragostea ta!
Este o noapte geroasă,
Copacii sunt triști și sunt goi
Și croncăne corbii pe casă,
Flămânzi și stingheri ca și noi.
Și gerul ne strânge, tot strânge,
Sărăcia mai mult ne apasă,
Mama suspină și plânge,
Amară tristețe e-n casă.
Vulcani se înalță spre cer,
Durerea-i prelungă văpaie,
Afară e ger, tot mai ger
Și vântul mai tare se-nfoaie.
Nici lemne de foc nu mai sunt,
Nici lacrimi a plânge cu jale,
Doar Ție-ți rugăm, Tată Sfânt,
Eternă, creștină-alinare.
Ninsoare mă cheamă acasă,
Mă-ntorc prin nămeți la trecut,
La mamă, la Zâna Crăiasă,
Cuminte, mă-ntorc spre-nceput.
Mi-e dor de gutuile coapte,
Le văd strălucind ca o lampă,
Le văd strălucindu-mi în noapte,
Le văd strălucindu-mi pe pleoapă.
Sub ram de mătasă, în ger,
Se pierde alaiul de îngeri,
Dispare un vis, în eter,
Iar eu plâng cu lacrimi de sângeri.
Un cânt de argint peste sat,
Un clopot, biserici uitate,
Credință, un strigăt spre-nalt,
Le-am luat amintire pe toate.
La cumpăna nopții adoarme
Același colind de copil
Și goana prin vânt și ninsoare,
Iubirea cu iz juvenil.
Pe geană omătul coboară
Și visu-i văpaie și jar
Și lacrimi pământu-mpresoară,
Pe crucea și trupul-amnar.
Sub umbre, un înger de nea,
În timpuri, un înger de ceară,
Un înger în inima mea,
Din cer, ca un vis se coboară.
Pe tălpile goale, de prunci,
Dureri încrustate... și boală...
Și cute mereu mai adânci,
Pierzându-se-n ura de smoală.
Și nori se adună. "Mi-e foame!"
Răspunde ecoul mâhnit.
Pe față curg lacrimi amare
Și corbi, din adânc, s-au ivit.
Sub pleoape izbește furtuna
Același ecou repetat.
Zadarnic fac semne cu mâna,
Ninsoarea, tăcut, m-a-ngropat.
Mi-e foame de dragostea ta,
Copil adormit în uitare,
Mi-e viața mai grea, tot mai grea
Și sufletul doare, tot doare!
Veghează-mi, ca somnul de veci,
Ușor, plin de taină să-mi fie!
Nu-mi da, n-am să vreau, (mă-nțelegi?),
Să port a durerii armie!
Mi-e foame de dragostea ta
Și nori se adună! Mi-e foame!
Sub umbre, un înger de nea,
La cumpăna nopții adoarme.
Sub ram de mătasă, în ger,
Ninsoare mă cheamă acasă.
Vulcan se înalță spre cer,
Este o noapte geroasă...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulcani