Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Dimitrie Bolintineanu

Muma lui Ștefan cel Mare

Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge și suspină tânăra domniță,
Dulce și suavă ca o garofiță;
Căci în bătălie soțul ei dorit
A plecat cu oastea și n-a mai venit.
Ochii săi albaștri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele și crinii pe față-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Și cu dulci cuvinte o îmbărbătează.

Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, și de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oștire fuge sfărămată.
Dar deschideți poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"
Tânăra domniță la fereastră sare.
- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieșit
Și-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit:
- "Ce spui, tu, străine? Ștefan e departe;
Brațul său prin taberi mii de morți împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De ești tu acela, nu-ți sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieții mele și să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu ești Ștefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruință
Nu poți ca să intri cu a mea voință.
Du-te la oștire! Pentru țara mori!
Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!"

Ștefan se întoarce și din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Dușmanii zdrobiți
Cad ca niște spice, de securi loviți.

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Mama lui Stefan cel Mare" de Dimitrie Bolintineanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.00- 8.99 lei.

Citate similare

Dimitrie Bolintineanu

Mărioara

"Dragul dulce-al vieței mele
La oaste s-a dus,
Și de-atuncea soare, stele,
Toate au apus!

Mâna mea l-a lui plecare
Calu-i a-nfrânat.
Și-ntr-o dulce sărutare
Inima mi-a dat."

Astfel cântă Mărioara
Dup-al ei iubit,
Și pe față-i lăcrimioara
Dulce a-nflorit.

Însă iată că sosește
Mândrul ei amor
Și în noaptea ce domnește
Spune al său dor.

- "În câmpia sângeroasă
Frații mi-am lăsat
Și la tine-a mea frumoasă,
Iată c-am zburat.

Căci, vezi tu, o, dulce nume,
Înger ce iubesc!
Fără tine-n astă lume
Nu pot trăiesc."

- "Ce zici tu, o, neferice,
Mândrul meu iubit!
Așadar eu nu-ți voi zice:
Bine ai venit!

Dar de nu poți fără mine
În lume-a trăi,
La bătaie eu cu tine,
Haide, voi veni!"

Amândoi pe cai s-aruncă
Și prin noapte zbor,
Și trecând prin verdea luncă
Cântă cu amor:

- "Dacă nu poți fără mine
În lume-a trăi,
Pentru țară, eu cu tine
Dulce voi muri."

poezie de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Valeriu Butulescu

Doamna Oltea: Doamne, ești mult mai mult decât un om! Tu ești păstor de oameni! Ștefan cel Mare și Sfânt!
Ștefan: E greu fii mare și sfânt, deopotrivă! Mai ales în politică! Te rog, mamă, nu mă strivi sub legende! Vreau trăiesc! Sunt fiul tău! Ștefan cel Viu!

replici din piesa de teatru Ștefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
George Coșbuc

Voichița lui Ștefan

Doamna lângă Ștefan vine,
Blândă-n vorbe și-n purtat:
Doamne, iar ești supărat!
Sunt, Voichiță, pentru tine!
Zăpăcită doamna sta
Și-nflorită de rușine:
Ce-am făcut, măria-ta?

Tu?... Nimic! Și vodă strânge
Mâna doamnei, gânditor.
Șerpii-și au culcușul lor...
Ah, Voichițo, cum aș plânge!
Rău ca Radu nimeni nu-i:
Uite-n pumni așa aș frânge
Gât de lup cum e al lui!

Doamna i-a pătruns cuvântul,
Până-n suflet i-a pătruns.
El tăcea, ea n-a răspuns.
Noapte e, și bate vântul,
Și prin noapte, cu vreo doi
Tari bați cu ei pământul.
Pleacă Ștefan la război.

Dintr-același ceas Voichița
Nu s-a mai oprit din plâns.
Brâu pe trup ea n-a mai strâns.
Nu și-a mai gătit cosița.
În genunchi, c-un dor păgân
Ea sărută iconița
Maicii Domnului, din sân,

Unu-i soț, iar altu-i tată,
Pentru care se ruga?
Zile-ntregi ea se lupta
De fiori cutremurată;
Când avea pe soț în gând
Ea se pomenea deodată
Pe părinte blestemând.

Ah, de-ar fi un zid de-aramă
Între dânșii, până-n nori!
Și prin plâns adeseori
Îi părea că ei o cheamă
Să-i împace! Ea, dar cum?
Pe ea cine-o bagă-n seamă?
Prutul să-l oprești din drum!

Și-ntr-o zi, sătui de sânge,
Iată-i, moldovenii vin,
Sufletul, de milă plin,
Al Voichiței cum se frânge:
Pentru soțul ei dorit
Râde veselă, și plânge
Pentru-un tată biruit.

Ea cu pași grăbiți pornește
Să-și cuprindă soțu-n prag;
Ochii-i stinși s-aprind de drag,
Ștefan însă ocolește
Ochii doamnei, e pripit.
Iar Voichița nu-ndrăznește
Nici să-i zică bun sosit.

Tu știi, Voichițo, bine!
Neamul vostru-i neam de hoți,
Și-i voi dușmăni pe toți,
Cum te dușmănesc pe tine!
Am să-i curm pe-ai tăi de veci
Nu mai poți trăi cu mine:
Tu ai mamă, poți să pleci.

Doamna-ngălbenind scoboară
Ochii umezi în pământ,
Făr-a zice vrun cuvânt.
Iese-apoi. I-a spus s-o doară,
Și-a durut-o ce i-a spus
Un altar ce se doboară
Când vin trăsnete de sus!

Și rămas acum viteazul
Singur în iatac, și-a pus
Capu-n mâini, pe gânduri dus.
El și-a potolit necazul
Dar pe doamnă o iubea!
Și-ngropând în coif obrazul
Ștefan vodă-acum plângea!

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Dimitrie Bolintineanu

Daniel Sihastru

Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,
Unde un sihastru a fugit de lume,
Cu vărsarea serii un străin sosi.
— "Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!"
— "Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune,
Să aștepte-afară! Sunt în rugăciune."
— "Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins;
Însăși a mea mumă astăzi m-a respins!
Viu sa-ți cer povața dacă nu-i mai bine
Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?"
Daniel Sihastru domnului a zis
— "Mă înșeală-auzul ori eu am un vis?
Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie,
Dar cu umilință lanțu-l încovoaie!
Ce e oare traiul, dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viața și robia nu pot sta-mpreună,
Nu e totd-odată pace și furtună.
Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi
Pentru neatârnare, oameni și pământuri;
Dar nu ai p-acela ca să-i umilești!
Poți ca să îi sfarâmi; dar nu să-i robești!
Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă,
Altuia mai harnic locul tău îl lasă!
Căci mai bine este supus lăudat,
Decât cu rușine domn și atârnat!"

După-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire
Și-nvingând păgânii nalță-o monastire.

poezie celebră de din Legende istorice (1865)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
Dimitrie Bolintineanu

Plopul

Eu aveam un plop de vale
Verde ca un smărăndel.
Trecătorii stând în cale
Înnoptau cătând la el.

Însă toamna a venit,
Plopul meu s-a veștezit.

Dacă prințul ce domnește
Ar fi vrut a mi-l schimba
Pe coroana ce lucește
Ca un soare-n fruntea sa,

Încă nufi schimbat
Plopul meu ce s-a uscat.

Vârfu-i peste stânci pletoase
De departe îl vedeam,
Și-nnoptând prin văi râpoase
După el mă îndreptam.

Însă toamna a venit,
Plopul meu s-a veștezit.

Dacă tânăra domniță
Plopul meu mi-ar fi cerut,
Dându-mi dulcea ei guriță
Șapte ani ca s-o sărut,

Nici atunci eu n-aș fi dat
Plopul meu ce s-a uscat.

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dimitrie Bolintineanu

Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare

Ca un glob de aur luna strălucea
Și pe-o vale verde oștile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Și pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Și recheamă dulce tinerii săi ani.
Viața noastră trece ca suava rouă
Când speranța dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viața lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci și argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Și în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală și le mulțumește
Și luând paharul astfel le vorbește:
— "Nu vă urez viață, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viața noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.
Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor,
Merită să-l poarte spre rușinea lor!
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge brațul, iau de martur cerul!
Dar românul nu va câmpuri fără flori,
Zile lungi și triste fără sărbători.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboară
Aripile taie-i, că ar vrea moară!
Astfel e românul și român sunt eu
Și sub jugul barbar nu plec capul meu."

poezie celebră de din Legende istorice (1865)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Flori pentru domniță

Flori pentru domniță

La castelul dintre brazi, cel ce-i construit pe stâncă,
Pe sub cerul înstelat, luna-l luminează încă.
De-l privești din depărtare totul pare amorțit,
O bucată de poveste, numai bună de citit,
Dar dacă urmezi cărarea care duce la castel
Ai s-auzi, de te apropii, cum cântă un menestrel.
Și acum, ca altă dată, a venit din depărtare
S-o încânte pe domniță fiindcă azi e sărbătoare,
Mai ales că-i singurică și pentru că e ziua sa
Ce dar poate îi facă? El, nimic, doar i-o cânta...
Până s-o trezi domnița și-o ieși iar la fereastră,
Menestrelu-și amintește cum plângea domnița noastră,
Fiindcă ani și ani la rând zmeul cel cu vocea groasă
Îi furase tinerețea și-o ținea închisă-n casă.
Și nu doar închisă-n casă, c-o-ncuiase în iatac
Și pentru a fi mai sigur, aruncase cheia-n lac!
Astfel, anii au trecut, dar privind pe o fereastră
Ea vorbea numai cu vântul și cu luna..., doamna noastră...
Mai vedea din când în când soarele când apunea
Iar atunci, domnița tristă, parcă se mai lumina.
La balconul ei veneau, rând pe rând, mici rândunici
Ciripind, cărau crenguțe ca să-și facă cuib aici.
I se așezau pe umăr și o ciuguleau cu drag
Când domnița se trezea și se arăta în prag.
Când lucrau la cuib de zor și își adunau crenguțe,
Aduceau în ciocul lor și pământ dar și semințe.
Și așa, în timp, domnița, printre gânduri și fiori,
Pe balcon crescu, în glastre și făcu un rai de flori.

Ușurel, pe nesimțite, luna s-a pierdut în zare
Iar pe cerul albăstrui, dintre stânci, se naște-un soare
Galben, ca un glob de aur, falnic și strălucitor,
Își împrăștie căldura când pe cer urcă ușor...
Și din amorțirea nopții, la castelul linistit,
În lumina dimineții, păsările s-au trezit
Aranjând de zor penajul, gureșe și șugubețe
Fac o larm-asurzitoare precum niște precupețe!
Lângă zidul de la poartă, într-un colț, pe la castel,
Păsările-n zarva lor, l-au trezit pe menestrel.
El își ridică privirea către singura fereastră
Unde-o să apară iarăși la fereastră, doamna noastră.

Uite-o, a și apărut! Parcă florile-i zâmbesc
Când se-apropie de ele și în felul lor vorbesc:
"Ce frumoasă ești, stăpână, uite um te-ai primenit
Parcă tu ai fi o floare, uite cum ai înflorit!
Iară rochia îți curge fină și frumos brodată
Peste trupul tău micuț, parc-ai fi încă o fată!
Uite cum joacă mătasea! Uite cât este de fină
Că abia-ți ascunde nurii când te miști ca o felină!
Geaba vrei să o ascunzi, când mergând și-abia pășești,
Glezna-ți fină, delicată, fiindcă n-ai reușești!
Nu roși, că prinzi culoare mai frumoasă și uite, vezi
Care dintre noi e floare? Tu sau noi, spune, ce crezi?
Haide, vino și-ți alege dintre noi și-mpodobește
Părul tău cârlionțat, negru, care-ți strălucește!
Dacă vrei o floare albă, pune-n cap o margaretă
Care îți va lumina coafura ta cochetă!
Poate vrei un fir de crin, cu miros îmbătător,
Care îți parfumeze trupul tău îmbietor!
Ori poate pe păru-ți negru, un mănunchi de flori de maci
Ți s-ar potrivi mai bine o cunună dacă-ți faci!
Vrei narcise, lăcrămioare, panseluțe, trandafiri?
Poți ne-mpletești pe toate, în cosiță, fir cu fir!
Astfel, florile din glastră, doamnei noastre îi vorbesc
Oferindu-se cu drag, fiindcă tare o iubesc!
Menestrelul o privește murmurînd un cântecel
Sub balconul plin cu flori, printre stânci, la un castel.
Soare, cântec, păsărele, flori și fluturi la balcoane
O-nsoțesc pe doamna noastră și pe voi, frumoase doamne!...

poezie de (24 aprilie 2016)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Girel Barbu

Mama lui Fănică căpșunarul (după Dimitrie Bolintinenu)

Pe-o uliță-nfundată, dintr-un vechi cătun,
Într-o casă mică, înghețată tun,
Plâng pe întuneric, doi părinți bătrăni,
Că unicul lor fiu, e dus la cules căpșuni.
Și cum stau așa, suspinând în șoapte
Oare cine bate-n poartă, pe la miez de noapte?
-Eu sunt dragii mei, din Spania întors,
Sunt epuizat, că am venit pe jos.
Și am în gât o foame de lup,
Că îmi vine, zău și poarta asta să o rup.
N-am mai pus în gură, nimic de trei zile, mamă,
N-am nimic în pungă că-am fost jefuit la vamă.
-Ce îndrugi străine-, păcatele mele,
Fiul meu e dus aducă lovele,
în țară nu a mai avut loc
L-a trecut pe tușă Guvernul lui Boc.
te cred pungașule, îmi e tare greu
Și de ești tu acela, nu-ți sunt mamă eu.
Pleacă maică, du-te înapoi
de nu, sun acum la 112!

parodie de , după Dimitrie Bolintinenu
Adăugat de Girel BarbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 12 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Petre Ispirescu

Într'o zi împăratul plecă la bătălie, și lăsând pe fiul să în locu-i, îi dete o mulțime de chei în mână și-i zise: fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei să intri, iară în casa ce se deschide cu cheia de aur, să nu-ți calce piciorul, căci nu va fi bine de tine. Cum plecă împăratul din oraș, fiul său intră prin toate casele și văzu, o mulțime de pietre nestemate foarte frumoase, dară nu-i plăcu nici una, în cele din urmă ajunse și la casa ce se deschidea cu cheia de aur, stătu puțin, se gândi la porunca ce-i dedese tată-său, dar biruindu-l nerăbdarea, intră în lăuntru și văzu un ochian de sticlă; se uită prin el și văzu un palat cu totul și cu totul de aur, în cât la soare te puteai uita, iară la dânsul ba. Și într'nsul ședea doamna Chiralina, tânăra copilă floare de grădină frumoasá ca o zână. După ce o privi mai mult timp, puse ochianul iarăși la locul lui și ieși afară cu ochii plini de lacrămi.

în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.

Rondelul lui Ștefan

Și plânge Ștefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită
Ce-a fost abuziv despărțită,
Iar mii de familii separate.

Destine-ntregi rapid curmate
Și mândra sa țară asuprită.
Și plânge Ștefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită

A apărat-o pân' la moarte
N-a fost de rivali cotropită.
Noi nu i-am păstrat-o unită
Tot sperăm la o dreptate
Și plânge Ștefan la Cetate.

rondel de (21 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cincinat Pavelescu

Trecătorului

În fața casei mele te afli. Intră dacă
Măcar o dată viața un dor ți-a sugrumat
Și-n chinuri al tău suflet de-a trebuit tacă
Aici vei știi cât doare un țipăt nestrigat.

Căci, cine valul vieții nu l-a simțit într-însul
Cum urcă și se zbate, ca marea când e rea,
Și n-a știut ce-i visul, ce-i dragostea și plânsul,
Acela o sa fie străin în casa mea.

Dar dacă vii la mine cu fruntea înnorată
Simțind și tu că visul e greu să-l faci cuvânt
Atunci împinge poarta și intră; o să bată
O inimă de frate în oaspetele sfânt.

Trecutul meu va crește din umbra ce se lasă.
Îți voi întinde jilțul stai. Vei asculta
Și-ți va părea o clipă, că ești la tine-acasă
Și versul meu că spune povești din viața ta!

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Văduva din Nain

O văduvă era o dată
și ea un singur fiu avea
în viața asta ce-i fu dată
să-i fie drag aici de ea

pe nimeni ea n-a mai avut
ci fiul ei ce-i rămăsese
un sprijin dulce și un scut
de parcă ea însăși l-alese

dar vai — veni o vreme când
o boală crudă l-a lovit
și apoi băiatul în curând
s-a stins sărmanul și-a murit

rămase văduva acum
doar singură fără sprijin
lovită crud pe-l vieții drum
gustând al morții crud venin

a ei speranță s-a topit
în viața crudă pe pământ
când fiu-i iată a murit
aproape fiind de mormânt

s-a rupt și cerul și pământul
pe palma zilei fără milă
când în sucriu îi e copilul
cu ultim-a vieții filă

și l-au luat să-l ducă la mormânt
cu trupu-i firav în sicriu
împlinească al Domnului Cuvânt
căci nu era băiatul viu

din Nain iată din cetate
pe când pe poartă ei ieșeau
mulțimile îndurerate
ce adesea iată lăcrimau

pe văduvă văzând cum plânge
și cum se zbate-n chinul ei
cum mâinle amar își frânge
pierzându-și singurul temei

căci el i-a fost reazim și rost
băiatu acesta ce-a murit
dar azi e singură la post
cu sufletul prea greu rănit

și atunci o iată pe la poartă
Hristos Domnul se afla
și El mulțimea adunată
prin ochii Lui o sesiza

vedea cum văduva se zbate
în plânsul ei atât de amar
și lacrimi calde-ndurerate
din ochi îi cad parcă-n zadar

cu ochii Lui de Creator
văzu durerea și necazul
cum a izbit necruțător
cumplit în ființa ei talazul

și mila iată îi străpunse
și Lui Ființa și Făptura
căci pentru acesta El venise
ca să trăiască viu Scriptura

di mila văduvei cuprins
o iată Domnul i-a vorbit
cu-o vorbă caldă ca în vis
văduvei cu chip rănit

nu plânge — și El s-apropiat
atunci îndată de sicriu
și așa ușor El a strigat
tinerelule — scoală-te îți spun

și glasul Lui s-a împletit
cu ochii ficși ai tuturor
iar tănărul — vai s-a trezit
părând tărâmul basmelor

și mortul iată apoi a stat
în capul oaselor cuminte
băiatul chiar a înviat
l-a Domnului sfinte cuvinte

mărie Tatălui Cel Sfânt
glorie și Lui Hristos
căci Domnul slavei prin Cuvânt
își puse amprenta aici jos

căci morții iată îi ridică
umble astăzi pe picoare
puterea Lui e veșnic sfântă
căci doar Hristos ne e salvare

și Domnul Isus văduvei i-a dat
băiatul iarăși în viață
fie Tatăl lăudat
căci El spre ceru-i ne înalță

mărire Mielului Cel Sfânt
- cânte-ntreagă omenirea
căci El și morții din mormânt
i-nvie căci este iubirea

glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste și onoare
Lui Hristos — El Fiul Său
ce ne oferă azi salvare

poezie de (22 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Hora sufletelor

azi pământul nostru plânge
plânge Prutul, plâng Carpații
lacrima mai plânge încă
de la Tisa pînă la mare
trupul azi, o rană adâncă
trăit-am o viață în temnițe de ură
vârâți acolo de dușmani
suntem străini acum în țara noastră
tărâm străbun de vise sfâșiate
nu pot a suporta
ura, minciuna și hoția
hotarul ni l-au scrijelit în suflet
niște ticăloși ce se credeau odată zei
suntem urmași ai dacilor rămași prin codrii seculari
mai trece Ștefan încă o dată
cu bravii lui plăieși pe câmpuri de dor
tu, frate, ce astăzi zaci lovit de soartă
vino împărțim pita noastră în două
am fost aici, de mii de ani
frate și soră
deși ne-au învrăjbit aprigi dușmanii
în secole de ură
hai rupe române chingile dureri
rupe hotare, sora mea cea bună
ce zaci la ușa sufletului meu
mama plânge iar în poartă
ochii triști, ochii goi
privind în depărtări de suflet
balada ultimilor eroi
e frig, e pustiu
ne uscăm pe brațele crucii
loviți și umiliți de oameni răi
Doamne, cheamă acasă fii mei
vii, vii din nou, tu Basarabie, la mumă
încălzim lumina pură
doi frați uniți pe veșnicie
vino frate, trece azi Carpații
întoarce-te cu fața către soare
pășind încet, umil spre Dumnezeu
așez pe piatra de hotar și strig
mi-e dor de tine, frate, hai vino surioară
sub stele, printre cruci și lacrima durerii
cu pașii dârzi trecem printre mărăcini
și hora noastră cea străbună, să o facem peste spini
vino, Doamne și luminează sufletele noastre
cu speranță și iubire

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dimitrie Bolintineanu

Fata de la Cozia

Trâmbița răsună sus pe coasta verde;
Armia lui Țepeș printre brazi se pierde.
- "Iată! strig vitejii, mândrul căpitan
Ce-a ucis cu mâna-i pașa musulman!"

Domnul îl sărută și cu bucurie:
- "Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soție?
Dacă vrei avere, da-ți-voi cât vei vrea;
Dacă vrei soție, da-ți-voi fata mea!"

- "Doamne! nu voi aur, nici onori deșarte:
N-am venit în lupte sa-mi trag așa parte;
Plângerile țării brațul mi-a-narmat;
Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat.
Iar de este vorba -mi dai soțioară,
Află că eu însumi sunt o fetișoară!"

La aceste vorbe junele frumos
Coiful își aruncă, păru-i cade-undos.
Toată adunarea vede cu răpire
O fetiță dulce ca o fericire.
Domnul se răpeste de mândrețea ei.
- "Care din boierii-mi vrei bărbat iei?"

- " Doamne, zise fata, vrei fiu soție
Unui din ostașii care-mi place mie?
Toți sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc;
Însă pe-al meu mire voi îl iubesc."

Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare
Și cu o vorbire dulce rugătoare:
- "Fii a mea domniță și îți jur pe cer
Pentru tine-n lume trăiesc, pier!"

La aceste vorbe tânăra fecioară
Rumenind la față ca o rozișoară:
- "Dacă vei iubirea-mi să o dobândești,
Pentru țară, doamne, să mori, trăiești!"

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prin înțelepciune, Domnul a întemeiat pământul, iar prin înțelegere a întărit cerurile. Prin știința Sa a deschis adâncurile și norii picură rouă. Fiul meu, să nu se depărteze acestea dinaintea ochilor tăi; păstrează înțelepciunea și buna chibzuială, căci ele sunt viața sufletului tău și podoabă pentru gâtul tău. Atunci tu vei merge fără teamă pe calea ta și piciorul tău nu se va poticni. De te culci, nu-ți va fi teamă, iar de adormi, somnul tău va fi dulce.

în Pildele lui Solomon, Îndemnare la fapte bune. Lauda înțelepciunii - 3:19-24
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prietenul de pe Pământ

Iubirea mea, tu ești minunea
Ce-mi luminează-un Univers!
Mai bună-mi pare (astăzi) lumea
Ești Armonie-n cânt și-n vers.

Căci sunt îndrăgostit de tine,
Ești trup și suflet și ești gând.
Prin ochii mei pătrunzi în mine,
În ochii tăi eu mă scufund.

Porți chip angelic de fecioară,
Ai trupul unui trandafir.
Sufletul tău este-o comoară,
Sunt mai bogat că un emir.

Când am plecat prin galaxie,
Cu destinația Pământ,
Nu bănuiam ce-are fie,
nu voi mai putea cânt.

Mi-a spus-o însuși Creatorul
C-am trăiesc câteva vieți,
Până îmi voi găsi amorul,
Pe mine (oare) aștepți?

"Nu tot ce zboară se mănâncă!"
Nici ce-i frumos este și bun...
Tu ești o lume într-o nucă.
Dacă te vreau, eu sunt nebun?

Cât e de importantă coaja?
Doar miezul trebuie să-l strâng.
Dacă te pierd, se pierde vraja
Și-atunci degeaba-ncep plâng..

Iar de va fi că înc-o dată
renasc pe-acest Pământ,
Nu tu vei fi cea vinovată
De toate relele ce sunt!

Tu ești micuța mea prințesă,
Eu știu că vei rămâne vis!
Nu astă lume nu ne lasă...
Noi ne-ntâlnim în Paradis!

Ai fost și vei rămâne încă
"Prietenul de pe Pământ"
Când ești cu mine sunt o stâncă,
Când tu nu ești devin mormânt.

Dar noi suntem o galaxie
De sentimente și de dor!
te urăsc că ești Femeie,
nu-l ascult pe Creator?

Deși îmi pare crudă soarta,
Nu pot fiu un răzvrătit!
Nu voi că eu să închid Poarta
Ce duce către Infinit!

Rămânem două emisfere,
Care își au propriul destin
Închis în trupuri efemere...
Tu aștepți? Eu am vin?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

De ce să mori tu?

Tu nu ești frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceață peste pieptu-ți ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină,
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci și tu prin lume... ca un basmu de proroc!
Ești săracă dar bogată, ești mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poți oare fi de vină
Dacă fața ți-e urâtă, pe când anii-ți sunt de foc.

Când ai ști tu cât simțirea-ți și privirea-nduioșată
Cât te face de plăcută și de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi ș-ai ascunde negreșit
În cosița ta de aur fața-ți dulce și șireată.
Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă de fel.
Pe când tu... ești numai suflet. Ești ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubește ar veghea-n eternitate.

Șterge-ți ochii, blondă Marta... ochii-ți negri... două stele
Mari profunzi ca vecinicia și ca sufletu-ți senin.
O, nu știi cât e de dulce, de duios și de divin
De-a te pierde-n ochii-aceștia străluciți în lacrimi grele.

O, surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea... o sântă,
O martiră ce surâde printr-a lumei dor și chin,
Pe când ochiul ei cel dulce și de lacrimi încă plin
Se ridică pentr-o rugă cătră bolta înstelată.

Ai surâs?!... O! ești frumoasă... înger ești din paradis
Și mă tem privind la tine... căci ți-o jur: nu m-aș mira
Dac-ai prinde aripi albe și la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.

poezie celebră de (1869)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 18 octombrie 2019.
Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Vasile Alecsandri

Ștefan și Dunărea

"Dunăre! ce plângi tu oare?"
"Plâng o floare de sub soare
Ce din sânu-mi a răpit
Ștefan-vodă cel cumplit!"

Pe cel țărm bătut de valuri,
Sus pe zare, sus pe maluri,
Sunt trei cete de oșteni,
Turci, tătari și moldoveni.

Una-i ceata hanului,
Una-i a sultanului,
Una-i a Ștefanului!
Iar în câmpul cel turcesc
Mii de săbii zângănesc;
Iar în câmpul tătaresc
Mii de arce săgetesc;
Iar în cel moldovenesc
Doi luceferi strălucesc:
Ștefan-vodă cel frumos
Ș-o copilă, chip duios.

Fata plânge, fata zice:
"Lasă-mă să fug de-aice,
O! Ștefane, scumpul meu!"
Domnul zice: "Nu! nu vreu,
Nu, pre sfântul Dumnezeu!
Că-mi ești dulce la privit
Și mai dulce la iubit,
Ca lumina soarelui
La lupta viteazului".

"De-ți sunt dragă, de-s frumoasă
Ia-, doamne, ori lasă."
"Ba! de-a fi să lupt pe dată
Chiar cu Dunărea turbată,
Nu te las nici chiar de-un pas.
Nici chiar morții nu te las."
"Apoi dar, rămâi cu bine,
tu n-ai parte de mine!"
Fata zice și s-aruncă
Iute-n Dunărea adâncă!

Valurile clocotesc,
Pe copilă-o-nvăluiesc
Ș-o azvârl din val în val,
Depărtând-o de la mal.
Turcii stau încremeniți,
Moldovenii împietriți
Și tătarii înlemniți.
Stau și ulii în zburare,
Stau și caii-n alergare,
Stă și soarele-n mirare,

Căci deodată ce se vede?
Cine-n valuri se repede?
Domnul Ștefan cel vestit,
Domnul cel nebiruit!
El s-azvârle nebunește
Și înoată voinicește.
Taie-o brazdă, taie nouă,
Taie Dunărea în două,
Și pe fată mi-o ajunge
Și la piept cu foc o strânge
Și se-ntoarce fericit
Sus, pe malul înflorit.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Doina-Maria Constantin

Poveste despre țara mea

Povestea ce-ți voi spune astă dată
Nu începe cu a fost odată.
E povestea unui dor nestins
Ce eternitatea toată a cuprins.
Să știi copile că-i un loc de vis în astă lume
Unde doinele plâng pe coline,
Buciumul sună prelung
și clopotele sună-ndelung.
Ca vinul vechi păstrat în pivnițe străbune
dospite doruri iubirea întreține.
Geneza unui neam de daci neînfricați
noi o transmitem prin legenda bravilor bărbați,
ai gliei străbune, soldați.
Decebal și Burebista legendari conducători,
Țepeș, Ștefan și Mihai, voievozi și domnitori
Viața și-au sacrificat pentru acest pământ cu flori.
Pajiști, munți cu pântecele pline,
Râuri repezi cristaline,
Marea cea mare și holdele-aurii
Sunt suflet și trup ale acestei glii.
Aici cântă ciocârlia lui Zamfir,
Balada lui Porumbescu adie ca un zefir
Coloana lui Brâncuși susține pentru noi
Iubirea lui Dumnezeu,
Așezați la Masa Tăcerii sufletele ajung în apogeu.
Albastrul de Voroneț ne veghează credința
Moaștele Sfinților la Argeș ori Sucevița
păstrează pentru noi curajul dar și umilința.
Cu sfințenie păstrează copile
Nectarul creat de albine
Și du mai departe sfânta moștenire!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Doamna Oltea: Nu așa, măria ta! Scrie numele tău de domn întru veșnicie!
Ștefan (zâmbind amar): Bine, mamă! Mai scriu un rând! (Scrie.) Sunt un pumn de pământ. (Rar.) Am luptat, am iubit, am visat! Io Ștefan cel Mare și Sfânt! (Cade cortina.)

replicile de final din piesa de teatru Ștefan cel Viu, scenariu de
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Cum poți afla cine te sună cu număr privat? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!