Muma lui Ștefan cel Mare
Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge și suspină tânăra domniță,
Dulce și suavă ca o garofiță;
Căci în bătălie soțul ei dorit
A plecat cu oastea și n-a mai venit.
Ochii săi albaștri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele și crinii pe față-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Și cu dulci cuvinte o îmbărbătează.
Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, și de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oștire fuge sfărămată.
Dar deschideți poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"
Tânăra domniță la fereastră sare.
- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieșit
Și-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit:
- "Ce spui, tu, străine? Ștefan e departe;
Brațul său prin taberi mii de morți împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De ești tu acela, nu-ți sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieții mele și să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu ești Ștefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruință
Nu poți ca să intri cu a mea voință.
Du-te la oștire! Pentru țara mori!
Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!"
Ștefan se întoarce și din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Dușmanii zdrobiți
Cad ca niște spice, de securi loviți.
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre armată
- poezii despre țări
- poezii despre Ștefan cel Mare
- poezii despre văi
- poezii despre vânt
- poezii despre vorbire
- poezii despre viață
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Soacra lui Ștefan Cel Mare
Pe o strada îngustă
Într-un bloc decent
Unde bate vântu și-i pe jos curent
Tânăra soție
Plânge și suspină
Că-i oprită apa și nu e lumină
Și că la serviciu soțul ei iubit
A plecat la 10 și n-a mai venit
Orologii sună noaptea jumătate
Jos în bloc la ușă, oare cine bate?
Eu sunt mama soacră, sunt făcut covrig
Vin de la serviciu și sunt mort de frig,
Tânăra nevastă fuge să-i deschidă
Dusă în balcon, mama soacră strigă
Ora e târzie ești un derbedeu
Unde ți-e chenzina?
Nu-ți sunt soacră eu
Ce sunt eu de vină
Dacă soarta-i crudă
Și-am muncit ca boul cu 50%
Am venit acasă să mă încălzesc
Și să fac o baie, să mă odihnesc
Ai venit degeaba îi răspunde soacra
Fiindcă nu-i căldură și-i oprită apa
Du-te la serviciu și de-o fi să mori
Vine sindicatul c-un buchet de flori
parodie de Autor necunoscut
Adăugat de A. Stan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre căsătorie, poezii despre soție, poezii despre soacre, poezii despre vinovăție, poezii despre tinerețe, poezii despre timp sau poezii despre soț
Visul lui Ștefan cel Mare
Seara răspândește umbrele-i ușoare.
Și melancolia trece gânditoare.
Dar Ștefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.
Inima-i zdrobită ca a lui oștire;
Țara-i întristată ca a lui gândire!
Pe un colț de piatră șade el în dor;
Vântul suflă păru-i lung, fluturător.
Pentru-ntâia oară inima lui plânge!
Ochii lui revarsă picături de sânge.
Acolo dă capul somnului mijind
Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.
Iată că-i apare o fecioară jună,
Ale cărei plete strălucesc la lună,
Negre și bogate sub cununi de flori;
Ochii ei asupră-i cad pătrunzători;
Cad ca două raze, dulci și călduroase,
Mâna ei atinge coamele-i undoase.
- "Ce? Eroul mare, umbra a grăit,
Însuși el suspină și s-a îndoit?
Înțeleg fricosul ce ascuns lovește,
Robul ce sărută jugul ce-l strivește;
Dar un suflet mare, suflet de bărbat,
Nu-nțeleg, o, Ștefan, cum s-a întristat!
Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată!
Urmă datoria care ți-e lăsată!
Orice-mpiedicare, stavili, vor pieri;
Cu-orice-mpiedicare țar-a ta va fi!"
Pe un nor de aur zboară ea cu fală;
Un parfum de roze pasul ei exală.
Ștefan se deșteaptă, șterge fața sa,
Unde-o lăcrimioară dulce se scura.
Luna argintoasă râde printre nori,
Dulcea filomelă cântă între flori;
Iar la focul lunii, când mi se deșteaptă,
Vede-a lui oștire care îl așteaptă.
Vede căpitanii ce îl înconjor
În tăcerea nopții le vorbește lor:
- "Fraților de arme, fala romănească!
Dacă o să piară țara părintească,
Dacă-n cartea soartei este însemnat
A pieri poporul cel mai lăudat,
Cel puțin atuncea piară vitejește
Remușcând toiagul care îl lovește,
Ca un ager șarpe ce lovit și-nvins,
Caută să muște cel ce l-a atins!
Astfel e românul, și-n a lui cădere
Cine îl rănește, după dânsul piere!
Astfel e românul, astfel să pierim,
Și-n căderea noastră chiar să ne mărim!"
Mii de glasuri strigă... Luna bucuroasă
Dintr-un nor de aburi pare mai voioasă;
Stelele de aur mai cu foc lucesc
Și-n adâncul nopții văile mugesc:
- "Astfel e românul, astfel să pierim,
Și-n căderea noastră chiar să ne mărim!"
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tristețe, poezii despre râs, poezii despre foc, poezii despre șerpi sau poezii despre zbor
Mărioara
"Dragul dulce-al vieței mele
La oaste s-a dus,
Și de-atuncea soare, stele,
Toate au apus!
Mâna mea l-a lui plecare
Calu-i a-nfrânat.
Și-ntr-o dulce sărutare
Inima mi-a dat."
Astfel cântă Mărioara
Dup-al ei iubit,
Și pe față-i lăcrimioara
Dulce a-nflorit.
Însă iată că sosește
Mândrul ei amor
Și în noaptea ce domnește
Spune al său dor.
- "În câmpia sângeroasă
Frații mi-am lăsat
Și la tine-a mea frumoasă,
Iată c-am zburat.
Căci, vezi tu, o, dulce nume,
Înger ce iubesc!
Fără tine-n astă lume
Nu pot să trăiesc."
- "Ce zici tu, o, neferice,
Mândrul meu iubit!
Așadar eu nu-ți voi zice:
Bine ai venit!
Dar de nu poți fără mine
În lume-a trăi,
La bătaie eu cu tine,
Haide, voi veni!"
Amândoi pe cai s-aruncă
Și prin noapte zbor,
Și trecând prin verdea luncă
Cântă cu amor:
- "Dacă nu poți fără mine
În lume-a trăi,
Pentru țară, eu cu tine
Dulce voi muri."
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre îngeri, poezii despre verde, poezii despre sărut, poezii despre stele sau poezii despre nefericire
Doamna Oltea: Doamne, ești mult mai mult decât un om! Tu ești păstor de oameni! Ștefan cel Mare și Sfânt!
Ștefan: E greu să fii mare și sfânt, deopotrivă! Mai ales în politică! Te rog, mamă, nu mă strivi sub legende! Vreau să trăiesc! Sunt fiul tău! Ștefan cel Viu!
replici din piesa de teatru Ștefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre Ștefan cel Mare
- citate despre viață
- citate de Valeriu Butulescu despre viață
- citate despre sfinți
- citate despre sfințenie
- citate despre politică
- citate de Valeriu Butulescu despre politică
- citate despre mamă
Ma-sa lui Stefan cel Mare
I
Pe o stânca alba, e ca in bordel,
Curge chiar in casa un râu mititel,
Bea precum o sparta tânara domnita,
C-a prins damigeana, a cu tuiculita;
Findca a plecat sotul ei dorit
S-a carat cu alta, al naibii tampit.
Ochii ei sasii ard în lacrimele
Cum luceste oul langa ukulele;
Gusa ei masiva cade peste sân,
Barba si mustata pe fata se-ngân.
Dar scarba de soacra lânga ea vegheaza
Si cu - njuraturi o îmbarbateaza.
II
Un urlet se-aude noaptea jumatate.
In casa barbatul nevasta isi bate.
- "Nu ma lasi sa beau, m-ai facut tampit?
Ia d-aici nebuno, nu te-ai potolit?
Soarta ta e cruda si de asta data:
Ce te vaiti asa, vita incaltata?
Iti deschid si poarta, cara-te de-acasa...
Daca mai ramai, o s-ajungi pe masa!"
Tânara domnita pe fereastra sare.
- "Unde fugi nebuno?" zice doamna mare.
Schiopatand la poarta atunci a iesit
Si plangand amarnic babei i-a vorbit:
- Iar ma bate ala, dracu sa il ia;
Iar e beat ca porcu' da-l in aia mea.
-Eu sunt ma-sa fa, e betivul meu;
Tu sa taci din gura ca te bat si eu!
Însa daca naiba, vrând sa-ngreuieze
Si nebuna asta sa ma enerveze,
Si tu fiule nu prea te-ai schimbat;
Daca esti Vasile al adevarat,
Vino beat acasa fara de cuviinta
Bate-o pe nebuna, e a mea dorinta.
Du-te la bufet si bea pana mori!
Si adu-i si matii un kil de lichior!"
III
Se-ntoarce Vasile si din dramba suna;
Hai sa te bat iara, muiere nebuna.
Macelul incepe, sanii ei zdrobiti
Atarna pe burta de nebun loviti.
parodie de Constantin Sava, după Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Constantin Sava
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre draci, poezii despre tăcere, poezii despre stânci, poezii despre schimbare, poezii despre râuri sau poezii despre ochi
Voichița lui Ștefan
Doamna lângă Ștefan vine,
Blândă-n vorbe și-n purtat:
Doamne, iar ești supărat!
Sunt, Voichiță, pentru tine!
Zăpăcită doamna sta
Și-nflorită de rușine:
Ce-am făcut, măria-ta?
Tu?... Nimic! Și vodă strânge
Mâna doamnei, gânditor.
Șerpii-și au culcușul lor...
Ah, Voichițo, cum aș plânge!
Rău ca Radu nimeni nu-i:
Uite-n pumni așa aș frânge
Gât de lup cum e al lui!
Doamna i-a pătruns cuvântul,
Până-n suflet i-a pătruns.
El tăcea, ea n-a răspuns.
Noapte e, și bate vântul,
Și prin noapte, cu vreo doi
Tari să bați cu ei pământul.
Pleacă Ștefan la război.
Dintr-același ceas Voichița
Nu s-a mai oprit din plâns.
Brâu pe trup ea n-a mai strâns.
Nu și-a mai gătit cosița.
În genunchi, c-un dor păgân
Ea sărută iconița
Maicii Domnului, din sân,
Unu-i soț, iar altu-i tată,
Pentru care se ruga?
Zile-ntregi ea se lupta
De fiori cutremurată;
Când avea pe soț în gând
Ea se pomenea deodată
Pe părinte blestemând.
Ah, de-ar fi un zid de-aramă
Între dânșii, până-n nori!
Și prin plâns adeseori
Îi părea că ei o cheamă
Să-i împace! Ea, dar cum?
Pe ea cine-o bagă-n seamă?
Prutul să-l oprești din drum!
Și-ntr-o zi, sătui de sânge,
Iată-i, moldovenii vin,
Sufletul, de milă plin,
Al Voichiței cum se frânge:
Pentru soțul ei dorit
Râde veselă, și plânge
Pentru-un tată biruit.
Ea cu pași grăbiți pornește
Să-și cuprindă soțu-n prag;
Ochii-i stinși s-aprind de drag,
Ștefan însă ocolește
Ochii doamnei, e pripit.
Iar Voichița nu-ndrăznește
Nici să-i zică bun sosit.
Tu mă știi, Voichițo, bine!
Neamul vostru-i neam de hoți,
Și-i voi dușmăni pe toți,
Cum te dușmănesc pe tine!
Am să-i curm pe-ai tăi de veci
Nu mai poți trăi cu mine:
Tu ai mamă, poți să pleci.
Doamna-ngălbenind scoboară
Ochii umezi în pământ,
Făr-a zice vrun cuvânt.
Iese-apoi. I-a spus s-o doară,
Și-a durut-o ce i-a spus
Un altar ce se doboară
Când vin trăsnete de sus!
Și rămas acum viteazul
Singur în iatac, și-a pus
Capu-n mâini, pe gânduri dus.
El și-a potolit necazul
Dar pe doamnă o iubea!
Și-ngropând în coif obrazul
Ștefan vodă-acum plângea!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre plâns, poezii despre mâini, poezii despre gânduri, poezii despre cuvinte sau poezii despre trup și suflet
Daniel Sihastru
Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,
Unde un sihastru a fugit de lume,
Cu vărsarea serii un străin sosi.
"Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!"
"Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune,
Să aștepte-afară! Sunt în rugăciune."
"Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins;
Însăși a mea mumă astăzi m-a respins!
Viu sa-ți cer povața dacă nu-i mai bine
Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?"
Daniel Sihastru domnului a zis
"Mă înșeală-auzul ori eu am un vis?
Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie,
Dar cu umilință lanțu-l încovoaie!
Ce e oare traiul, dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viața și robia nu pot sta-mpreună,
Nu e totd-odată pace și furtună.
Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi
Pentru neatârnare, oameni și pământuri;
Dar nu ai p-acela ca să-i umilești!
Poți ca să îi sfarâmi; dar nu să-i robești!
Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă,
Altuia mai harnic locul tău îl lasă!
Căci mai bine este supus lăudat,
Decât cu rușine domn și atârnat!"
După-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire
Și-nvingând păgânii nalță-o monastire.
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Moldova, poezii despre visare, poezii despre sfaturi, poezii despre seară, poezii despre sclavie sau poezii despre rușine
Plopul
Eu aveam un plop de vale
Verde ca un smărăndel.
Trecătorii stând în cale
Înnoptau cătând la el.
Însă toamna a venit,
Plopul meu s-a veștezit.
Dacă prințul ce domnește
Ar fi vrut a mi-l schimba
Pe coroana ce lucește
Ca un soare-n fruntea sa,
Încă nu aș fi schimbat
Plopul meu ce s-a uscat.
Vârfu-i peste stânci pletoase
De departe îl vedeam,
Și-nnoptând prin văi râpoase
După el mă îndreptam.
Însă toamna a venit,
Plopul meu s-a veștezit.
Dacă tânăra domniță
Plopul meu mi-ar fi cerut,
Dându-mi dulcea ei guriță
Șapte ani ca s-o sărut,
Nici atunci eu n-aș fi dat
Plopul meu ce s-a uscat.
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă sau poezii despre păr
Copilașii
"Seara primaverii caldă
Cu dulci lacrime ne scaldă;
Austrul ne-adoarme lin
În duiosul lui suspin,
Iar a nopții stea tăcută
Cu dulci raze ne sărută.
Dar noi nu mai adormim
De când plânsul ți-auzim,
Maica noastră, nu mai plânge,
Plânsu-ți inima ne frânge!"
Sora mare-era mireasă
Dalbă, mândră-mpărăteasă.
Sora mare tot aude
Și cu-aceste gânduri crude:
- "Împărate, zise ea,
Dacă mâine n-ăi tăia
Cei doi brazi ce fruntea-nclină
Pe fereastra din grădină,
Casa ta voi părăsi
Și-n deșerturi voi fugi."
Doamna zice și pe loc
Brădiorii cad în foc;
Dar prin iarba cea-nflorită
Și de rouă poleită,
P-un tapet de ghiocei,
Iată c-au sărit scântei,
Și scânteile rouate
Și de soare sărutate
Se schimbară-n doi feciori
Drăgălași ca două flori.
- "Noi suntem cei doi feciori
Cu cosițele-aurite...
Șir'te mărgărite!"
Mărgărelul, cât vorbea,
Singur iute se-nșirea.
Iară când a fost numit
Cu măicuța ce-au vorbit,
Cele mărgăritărele
S-au schimbat în lăcrimele.
Împăratu-a cunoscut
Copilașii ce-au pierdut,
P-a lor maică doritoare
El o scoate din prinsoare.
Însă soața-i vinovată,
Între doi fugari lăsată,
În deșerturi a plecat...
Soarele s-a-mbucurat.
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre viitor sau poezii despre somn
Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare
Ca un glob de aur luna strălucea
Și pe-o vale verde oștile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Și pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Și recheamă dulce tinerii săi ani.
Viața noastră trece ca suava rouă
Când speranța dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viața lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci și argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Și în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală și le mulțumește
Și luând paharul astfel le vorbește:
"Nu vă urez viață, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viața noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.
Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor,
Merită să-l poarte spre rușinea lor!
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge brațul, iau de martur cerul!
Dar românul nu va câmpuri fără flori,
Zile lungi și triste fără sărbători.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboară
Aripile taie-i, că ar vrea să moară!
Astfel e românul și român sunt eu
Și sub jugul barbar nu plec capul meu."
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre zile sau poezii despre vulturi
Flori pentru domniță
Flori pentru domniță
La castelul dintre brazi, cel ce-i construit pe stâncă,
Pe sub cerul înstelat, luna-l luminează încă.
De-l privești din depărtare totul pare amorțit,
O bucată de poveste, numai bună de citit,
Dar dacă urmezi cărarea care duce la castel
Ai s-auzi, de te apropii, cum cântă un menestrel.
Și acum, ca altă dată, a venit din depărtare
S-o încânte pe domniță fiindcă azi e sărbătoare,
Mai ales că-i singurică și pentru că e ziua sa
Ce dar poate să îi facă? El, nimic, doar i-o cânta...
Până s-o trezi domnița și-o ieși iar la fereastră,
Menestrelu-și amintește cum plângea domnița noastră,
Fiindcă ani și ani la rând zmeul cel cu vocea groasă
Îi furase tinerețea și-o ținea închisă-n casă.
Și nu doar închisă-n casă, c-o-ncuiase în iatac
Și pentru a fi mai sigur, aruncase cheia-n lac!
Astfel, anii au trecut, dar privind pe o fereastră
Ea vorbea numai cu vântul și cu luna..., doamna noastră...
Mai vedea din când în când soarele când apunea
Iar atunci, domnița tristă, parcă se mai lumina.
La balconul ei veneau, rând pe rând, mici rândunici
Ciripind, cărau crenguțe ca să-și facă cuib aici.
I se așezau pe umăr și o ciuguleau cu drag
Când domnița se trezea și se arăta în prag.
Când lucrau la cuib de zor și își adunau crenguțe,
Aduceau în ciocul lor și pământ dar și semințe.
Și așa, în timp, domnița, printre gânduri și fiori,
Pe balcon crescu, în glastre și făcu un rai de flori.
Ușurel, pe nesimțite, luna s-a pierdut în zare
Iar pe cerul albăstrui, dintre stânci, se naște-un soare
Galben, ca un glob de aur, falnic și strălucitor,
Își împrăștie căldura când pe cer urcă ușor...
Și din amorțirea nopții, la castelul linistit,
În lumina dimineții, păsările s-au trezit
Aranjând de zor penajul, gureșe și șugubețe
Fac o larm-asurzitoare precum niște precupețe!
Lângă zidul de la poartă, într-un colț, pe la castel,
Păsările-n zarva lor, l-au trezit pe menestrel.
El își ridică privirea către singura fereastră
Unde-o să apară iarăși la fereastră, doamna noastră.
Uite-o, a și apărut! Parcă florile-i zâmbesc
Când se-apropie de ele și în felul lor vorbesc:
"Ce frumoasă ești, stăpână, uite um te-ai primenit
Parcă tu ai fi o floare, uite cum ai înflorit!
Iară rochia îți curge fină și frumos brodată
Peste trupul tău micuț, parc-ai fi încă o fată!
Uite cum joacă mătasea! Uite cât este de fină
Că abia-ți ascunde nurii când te miști ca o felină!
Geaba vrei să o ascunzi, când mergând și-abia pășești,
Glezna-ți fină, delicată, fiindcă n-ai să reușești!
Nu roși, că prinzi culoare mai frumoasă și uite, vezi
Care dintre noi e floare? Tu sau noi, spune, ce crezi?
Haide, vino și-ți alege dintre noi și-mpodobește
Părul tău cârlionțat, negru, care-ți strălucește!
Dacă vrei o floare albă, pune-n cap o margaretă
Care îți va lumina coafura ta cochetă!
Poate vrei un fir de crin, cu miros îmbătător,
Care să îți parfumeze trupul tău îmbietor!
Ori poate pe păru-ți negru, un mănunchi de flori de maci
Ți s-ar potrivi mai bine o cunună dacă-ți faci!
Vrei narcise, lăcrămioare, panseluțe, trandafiri?
Poți să ne-mpletești pe toate, în cosiță, fir cu fir!
Astfel, florile din glastră, doamnei noastre îi vorbesc
Oferindu-se cu drag, fiindcă tare o iubesc!
Menestrelul o privește murmurînd un cântecel
Sub balconul plin cu flori, printre stânci, la un castel.
Soare, cântec, păsărele, flori și fluturi la balcoane
O-nsoțesc pe doamna noastră și pe voi, frumoase doamne!...
poezie de Florentina Mitrică (24 aprilie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre muzică, poezii despre lumină, poezii despre frumusețe, poezii despre păsări sau poezii despre castele
Cântec național
- "Tu, ce-ai salbă gălbioară,
Tu, ce ești o garofiță,
Frumușică, bălăioară,
Cu inele pe cosiță:
Cum adun pe floricică
Flutureii miere nouă,
Lasă, dulce frumușică,
Pe guriță-ți s-adun rouă!"
- "De am salbă gălbioară,
Nu sunt floare garofiță,
Iar de sunt eu bălăioară,
Dar n-am rouă pe guriță.
Iar de vrei să-ți fiu soție
Și de vrei să-ți fiu iubită,
Mergi atunci la bătălie
Căci e țara, vai! robită!"
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre rouă sau poezii despre miere
Într'o zi împăratul plecă la bătălie, și lăsând pe fiul să în locu-i, îi dete o mulțime de chei în mână și-i zise: fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei să intri, iară în casa ce se deschide cu cheia de aur, să nu-ți calce piciorul, căci nu va fi bine de tine. Cum plecă împăratul din oraș, fiul său intră prin toate casele și văzu, o mulțime de pietre nestemate foarte frumoase, dară nu-i plăcu nici una, în cele din urmă ajunse și la casa ce se deschidea cu cheia de aur, stătu puțin, se gândi la porunca ce-i dedese tată-său, dar biruindu-l nerăbdarea, intră în lăuntru și văzu un ochian de sticlă; se uită prin el și văzu un palat cu totul și cu totul de aur, în cât la soare te puteai uita, iară la dânsul ba. Și într'nsul ședea doamna Chiralina, tânăra copilă floare de grădină frumoasá ca o zână. După ce o privi mai mult timp, puse ochianul iarăși la locul lui și ieși afară cu ochii plini de lacrămi.
Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tinerețe, citate despre timp, citate despre război, citate despre picioare, citate despre palate, citate despre oraș, citate despre ochi, citate despre frumusețe sau citate despre flori
Rondelul lui Ștefan
Și plânge Ștefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită
Ce-a fost abuziv despărțită,
Iar mii de familii separate.
Destine-ntregi rapid curmate
Și mândra sa țară asuprită.
Și plânge Ștefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită
A apărat-o pân' la moarte
N-a fost de rivali cotropită.
Noi nu i-am păstrat-o unită
Tot sperăm la o dreptate
Și plânge Ștefan la Cetate.
rondel de Alina-Georgiana Drosu (21 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză, poezii despre mândrie, poezii despre familie sau poezii despre dreptate
Trecătorului
În fața casei mele te afli. Intră dacă
Măcar o dată viața un dor ți-a sugrumat
Și-n chinuri al tău suflet de-a trebuit să tacă
Aici vei știi cât doare un țipăt nestrigat.
Căci, cine valul vieții nu l-a simțit într-însul
Cum urcă și se zbate, ca marea când e rea,
Și n-a știut ce-i visul, ce-i dragostea și plânsul,
Acela o sa fie străin în casa mea.
Dar dacă vii la mine cu fruntea înnorată
Simțind și tu că visul e greu să-l faci cuvânt
Atunci împinge poarta și intră; o să bată
O inimă de frate în oaspetele sfânt.
Trecutul meu va crește din umbra ce se lasă.
Îți voi întinde jilțul să stai. Vei asculta
Și-ți va părea o clipă, că ești la tine-acasă
Și versul meu că spune povești din viața ta!
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre trecut, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre poezie
Văduva din Nain
O văduvă era o dată
și ea un singur fiu avea
în viața asta ce-i fu dată
să-i fie drag aici de ea
pe nimeni ea n-a mai avut
ci fiul ei ce-i rămăsese
un sprijin dulce și un scut
de parcă ea însăși l-alese
dar vai veni o vreme când
o boală crudă l-a lovit
și apoi băiatul în curând
s-a stins sărmanul și-a murit
rămase văduva acum
doar singură fără sprijin
lovită crud pe-l vieții drum
gustând al morții crud venin
a ei speranță s-a topit
în viața crudă pe pământ
când fiu-i iată a murit
aproape fiind de mormânt
s-a rupt și cerul și pământul
pe palma zilei fără milă
când în sucriu îi e copilul
cu ultim-a vieții filă
și l-au luat să-l ducă la mormânt
cu trupu-i firav în sicriu
să împlinească al Domnului Cuvânt
căci nu era băiatul viu
din Nain iată din cetate
pe când pe poartă ei ieșeau
mulțimile îndurerate
ce adesea iată lăcrimau
pe văduvă văzând cum plânge
și cum se zbate-n chinul ei
cum mâinle amar își frânge
pierzându-și singurul temei
căci el i-a fost reazim și rost
băiatu acesta ce-a murit
dar azi e singură la post
cu sufletul prea greu rănit
și atunci o iată pe la poartă
Hristos Domnul se afla
și El mulțimea adunată
prin ochii Lui o sesiza
vedea cum văduva se zbate
în plânsul ei atât de amar
și lacrimi calde-ndurerate
din ochi îi cad parcă-n zadar
cu ochii Lui de Creator
văzu durerea și necazul
cum a izbit necruțător
cumplit în ființa ei talazul
și mila iată îi străpunse
și Lui Ființa și Făptura
căci pentru acesta El venise
ca să trăiască viu Scriptura
di mila văduvei cuprins
o iată Domnul i-a vorbit
cu-o vorbă caldă ca în vis
văduvei cu chip rănit
nu plânge și El s-apropiat
atunci îndată de sicriu
și așa ușor El a strigat
tinerelule scoală-te îți spun
și glasul Lui s-a împletit
cu ochii ficși ai tuturor
iar tănărul vai s-a trezit
părând tărâmul basmelor
și mortul iată apoi a stat
în capul oaselor cuminte
băiatul chiar a înviat
l-a Domnului sfinte cuvinte
mărie Tatălui Cel Sfânt
glorie și Lui Hristos
căci Domnul slavei prin Cuvânt
își puse amprenta aici jos
căci morții iată îi ridică
să umble astăzi pe picoare
puterea Lui e veșnic sfântă
căci doar Hristos ne e salvare
și Domnul Isus văduvei i-a dat
băiatul iarăși în viață
fie Tatăl lăudat
căci El spre ceru-i ne înalță
mărire Mielului Cel Sfânt
să- cânte-ntreagă omenirea
căci El și morții din mormânt
i-nvie căci este iubirea
glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste și onoare
Lui Hristos El Fiul Său
ce ne oferă azi salvare
poezie de Ioan Daniel Bălan (22 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văduvie, poezii despre creștinism sau poezii despre prezent
Hora sufletelor
azi pământul nostru plânge
plânge Prutul, plâng Carpații
lacrima mai plânge încă
de la Tisa pînă la mare
trupul azi, o rană adâncă
trăit-am o viață în temnițe de ură
vârâți acolo de dușmani
suntem străini acum în țara noastră
tărâm străbun de vise sfâșiate
nu pot a suporta
ura, minciuna și hoția
hotarul ni l-au scrijelit în suflet
niște ticăloși ce se credeau odată zei
suntem urmași ai dacilor rămași prin codrii seculari
mai trece Ștefan încă o dată
cu bravii lui plăieși pe câmpuri de dor
tu, frate, ce astăzi zaci lovit de soartă
vino să împărțim pita noastră în două
am fost aici, de mii de ani
frate și soră
deși ne-au învrăjbit aprigi dușmanii
în secole de ură
hai rupe române chingile dureri
rupe hotare, sora mea cea bună
ce zaci la ușa sufletului meu
mama plânge iar în poartă
ochii triști, ochii goi
privind în depărtări de suflet
balada ultimilor eroi
e frig, e pustiu
ne uscăm pe brațele crucii
loviți și umiliți de oameni răi
Doamne, cheamă acasă fii mei
să vii, să vii din nou, tu Basarabie, la mumă
să încălzim lumina pură
doi frați uniți pe veșnicie
vino frate, trece azi Carpații
întoarce-te cu fața către soare
pășind încet, umil spre Dumnezeu
mă așez pe piatra de hotar și strig
mi-e dor de tine, frate, hai vino surioară
sub stele, printre cruci și lacrima durerii
cu pașii dârzi să trecem printre mărăcini
și hora noastră cea străbună, să o facem peste spini
vino, Doamne și luminează sufletele noastre
cu speranță și iubire
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre graniță, poezii despre dușmănie sau poezii despre durere
Fata de la Cozia
Trâmbița răsună sus pe coasta verde;
Armia lui Țepeș printre brazi se pierde.
- "Iată! strig vitejii, mândrul căpitan
Ce-a ucis cu mâna-i pașa musulman!"
Domnul îl sărută și cu bucurie:
- "Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soție?
Dacă vrei avere, da-ți-voi cât vei vrea;
Dacă vrei soție, da-ți-voi fata mea!"
- "Doamne! nu voi aur, nici onori deșarte:
N-am venit în lupte sa-mi trag așa parte;
Plângerile țării brațul mi-a-narmat;
Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat.
Iar de este vorba să-mi dai soțioară,
Află că eu însumi sunt o fetișoară!"
La aceste vorbe junele frumos
Coiful își aruncă, păru-i cade-undos.
Toată adunarea vede cu răpire
O fetiță dulce ca o fericire.
Domnul se răpeste de mândrețea ei.
- "Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?"
- " Doamne, zise fata, vrei să fiu soție
Unui din ostașii care-mi place mie?
Toți sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc;
Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc."
Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare
Și cu o vorbire dulce rugătoare:
- "Fii a mea domniță și îți jur pe cer
Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!"
La aceste vorbe tânăra fecioară
Rumenind la față ca o rozișoară:
- "Dacă vei iubirea-mi să o dobândești,
Pentru țară, doamne, să mori, să trăiești!"
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate sau poezii despre promisiuni
Prin înțelepciune, Domnul a întemeiat pământul, iar prin înțelegere a întărit cerurile. Prin știința Sa a deschis adâncurile și norii picură rouă. Fiul meu, să nu se depărteze acestea dinaintea ochilor tăi; păstrează înțelepciunea și buna chibzuială, căci ele sunt viața sufletului tău și podoabă pentru gâtul tău. Atunci tu vei merge fără teamă pe calea ta și piciorul tău nu se va poticni. De te culci, nu-ți va fi teamă, iar de adormi, somnul tău va fi dulce.
Solomon în Pildele lui Solomon, Îndemnare la fapte bune. Lauda înțelepciunii - 3:19-24
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înțelepciune, citate despre somn, citate despre știință, citate despre suflet, citate despre rouă sau citate despre nori
Prietenul de pe Pământ
Iubirea mea, tu ești minunea
Ce-mi luminează-un Univers!
Mai bună-mi pare (astăzi) lumea
Ești Armonie-n cânt și-n vers.
Căci sunt îndrăgostit de tine,
Ești trup și suflet și ești gând.
Prin ochii mei pătrunzi în mine,
În ochii tăi eu mă scufund.
Porți chip angelic de fecioară,
Ai trupul unui trandafir.
Sufletul tău este-o comoară,
Sunt mai bogat că un emir.
Când am plecat prin galaxie,
Cu destinația Pământ,
Nu bănuiam ce-are să fie,
Că nu voi mai putea să cânt.
Mi-a spus-o însuși Creatorul
C-am să trăiesc câteva vieți,
Până îmi voi găsi amorul,
Pe mine (oare) mă aștepți?
"Nu tot ce zboară se mănâncă!"
Nici ce-i frumos este și bun...
Tu ești o lume într-o nucă.
Dacă te vreau, eu sunt nebun?
Cât e de importantă coaja?
Doar miezul trebuie să-l strâng.
Dacă te pierd, se pierde vraja
Și-atunci degeaba-ncep să plâng..
Iar de va fi că înc-o dată
Să mă renasc pe-acest Pământ,
Nu tu vei fi cea vinovată
De toate relele ce sunt!
Tu ești micuța mea prințesă,
Eu știu că vei rămâne vis!
Nu astă lume nu ne lasă...
Noi ne-ntâlnim în Paradis!
Ai fost și vei rămâne încă
"Prietenul de pe Pământ"
Când ești cu mine sunt o stâncă,
Când tu nu ești devin mormânt.
Dar noi suntem o galaxie
De sentimente și de dor!
Să te urăsc că ești Femeie,
Să nu-l ascult pe Creator?
Deși îmi pare crudă soarta,
Nu pot să fiu un răzvrătit!
Nu voi că eu să închid Poarta
Ce duce către Infinit!
Rămânem două emisfere,
Care își au propriul destin
Închis în trupuri efemere...
Tu mă aștepți? Eu am să vin?
poezie de Daniel Petrișor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!