Dorul vântului hoinar
Învălurit e-al apei luciu
De vântul hoinărind pe lac,
Nu, nu-i o toană, nu-i capriciu:
La șoapta-i nuferi se desfac!
Ce doină stranie îngână?
Oare ce-ascunde-al său oftat?
Ce doruri tăinuite-l mână
De-i neoprit din căutat?
Cum poate-atâtea să ne spună
Făr-a rosti vreun cuvânt
Și cum fermecătoarea-i strună
Preschimbă vaietele-n cânt!
Ce-l scoate din cămări, ce-l face
S-alerge norii fumurii?
Ce-nchipuire nu-i dă pace
Stârnind extaz, apoi furii?
Să aibă vântu-o misiune,
Că doar n-aleargă de nebun?
La ce atâta pasiune?...
De dorul meu ce să mai spun...
poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (13 mai 2022)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre dor
- poezii despre capricii
- poezii despre pace
- poezii despre nuferi
- poezii despre nori
- poezii despre nebunie
- poezii despre cuvinte
- poezii despre apă
Citate similare
Oprește-te s-asculți ...
N-auzi cum povestește vântul
Cu susur alintând pământul?
Când freamătă și-aleanu-și varsă
Prin lanul de secară arsă?
Când sprinten fluieră și cântă
Frunzișu-n frasini îl frământă?
Șoptește tainic cu-a lui boare:
Nimic nu este nou sub soare!
S-asculți și picurii de ploaie,
Când vin mărunți, ori cad șiroaie,
În fascinantul ritm, în ropot,
Sau suspinat ca într-un șopot,
Cum se preling pe ramuri ude,
Ar spune celui care-aude
Că nu-i urcuș fără cădere,
Nici viață nu-i fără durere!
Auzi cum murmură izvorul
Când prin prundiș îl mână dorul?
Îl mângâie grăbit, dar trece,
Nu-și lasă albia să sece,
Un clipocit și se desparte
Că-l mână dorul mai departe...
Șoptește: nu-i timp de visare,
De-un loc să nu te legi prea tare!
poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (2 august 2021)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre ritm
- poezii despre ploaie
- poezii despre muzică
- poezii despre legi
- poezii despre durere
Terra
Se naște el, Pământul, cu fiecare ființă,
Ingurgitat și pus la loc ca o icoană,
Ce face din bucăți, de secte, o credință,
Ca fiind el, altfel pururi... Renaște om, iguană!
Se moare, oare, Pământul, de atâta neștiință
Pierdut în dogme stranii, atâte multe rele
Și-ar putea el să curme atâta neputință,
Cum a curmat deja, reptilele... de grele.
Oare o trăi, Pământul, așa precum eu, ființă
-Ce nu-i sunt eu suprem, el este, el mă ține
Și nu suportă gravul, ce-l am ca locuință-...
Nerecunoscător, plăti-voi, o zi... Ce poate vine?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre Pământ, poezii despre nerecunoștință, poezii despre naștere, poezii despre moarte, poezii despre ignoranță sau poezii despre icoane
Pe malul unui lac
Pe malul unui lac privesc,
Misterul încerc să-l răscolesc.
Privind tăcerea ce-l cuprinde,
Stăpân de închipuiri devine.
Pe malul unui lac te-am cunoscut,
În oglinda lui te-am revăzut,
În unduirea lui te-am căutat,
Și tot el mi te-a luat.
În dansul apei line regăsesc,
Și liniște și pace și suspine,
Aș vrea să mă reculeg în tine.
poezie de Anca Margaritescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tăcere, poezii despre devenire sau poezii despre dans
Sâsâie, dar nu-i gânsac, are apă, dar nu-i lac. Iar de-i ceri, numai să vrei, chiar din cioc îți dă să bei.
Este ceainicul.
întrebări și răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre apă
E... "nu-i"!
Cum oare-o fi senzația, o zi, de-a nu mai fi?
Căci și nimicul este... nu s-ar mai denumi!
Doar că nu este "a fi", este "a nu fi", un "nu-i"...
Absent, c-un loc și el; neant, cui te supui!
Că minus, sigur, este, cu certitudine-n balanță,
Altfel s-ar dărâma cumul, tot doar creanță!
N-ar fi lipsa, în minus, așa cum e, o esență
Și șir de număr, cifre... n-ar fi, n-ar fi valență?!
Și cât de explicabil este un nu, "nu mai e",
Cel nevăzut, ne "a fi"-ul, de antimaterie,
În neîntâlnirea-i lipsă, programic; ca și astru...
Ce-n negru nu se încrede, de pierit, de dezastru?...
Și neantul dus, plecat, ce-l ținem suflet, noi,
Cel ce-n întâlniri n-apare, ne apără de "apoi"?
Nu e mister nicicum, că nu-i mister nici el...
E-un punct; acul la zero! Neființa... cu eternel!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre suflet, poezii despre numere, poezii despre negru, poezii despre astre sau poezii despre apărare
De ți-e inima pustie
Sau de doruri arsă,
Câtă vreme bate vie,
La-a tristeții colivie
Oaspete nicicând să-i fie,
Focul iute-ți varsă
Și fă cale-ntoarsă!
De ți-e inima cu toane
Și nițel posacă,
N-o supune la canoane,
Vezi ce-ascunde prin cotloane,
Nicidecum nu trage-obloane,
Sub boltă opacă
N-o lăsa să zacă!
De ți-e inima-mboldită
De necoaptă minte,
N-o lăsa neîngrădită,
De scaieți de-i năpădită
Roada bună-i pricăjită,
Trage-nvațăminte
Și mergi înainte!
De ți-e inima...
Olivia Pocol
citat din volumul de versuri Apusul unei crizanteme de Olivia Pocol (3 februarie 2022)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tristețe, citate despre inimă, citate despre foc, citate despre dor sau citate despre capricii
Idilă cu cântec
Cum doamna își dorea o " fantezie"
El se gândi că nu-i doar un "capriciu"
Și-n "fugă " declară, din gelozie,
Că ea este " sonată " din oficiu.
epigramă de Mihaela Banu din Eu râul tău, tu matca mea (2015), traducere de Mihaela Banu
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre muzică, epigrame despre gelozie, epigrame despre dorințe sau epigrame despre capricii
Strofe de-a lungul anilor
Când prin oraș calci lin pe străzi
sămânța ulmilor, și-n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?
Când mușchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
și glasul picurat ți-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?
Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?
Când între lipsă și prisos
ne bucurăm de câte sunt
și cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt?
Când îți ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?
Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeași stea -
mai e nevoie de destin?
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre verde, poezii despre sculptură, poezii despre păduri, poezii despre oraș sau poezii despre ochi
Inițiator?!
... începe oare început sau totu-i doar un ciclu;
cum mobila din lemnul de copac nu-i din semințe
născute-n luminișuri dintr-un putregai de foste ființe
și Dumnezeu ce-n joacă ne-a făcut, o să mai facă... e arbitru?!?
... și cel ce-ncearc-avid să strângă, fals să se delimiteze,
nu-i oare om ce-ncearcă să devină un popor
dintr-un amestec de-alte și-alte nații, un migrator...
că doar așa, nu-i un incest... și face lume, timp să-ncânte?!?
... și dacă cultivăm mereu, ne educăm unii pe alții genii
ce-nsămânțăm câmpii, cernoziom și apoi trăim din grâne...
oare n-om fi pământ așa cum ni se spune?...
că singuri ne săpăm culcuș final în cripte, de milenii!?!
... și câine, ce numim domesticul cu crez, că îi dăm casă,
nu-i doar sublim prieten, ci-i prietenia-n sine?!?...
că o deține, ne-a domesticit pe tine și pe mine,
în mai uman, mai răbdător, mai sincer!... lui, de noi îi pasă!?!...
... e oare cum Big Bang nedeslușit, amăgitor
în început ce n-are început din alt sfârșit
ce mintea nu concepe, din taboo ce-am încropit...
șă-și creadă singură neștiința de a tot-începător?!?...
... și-atunci ce simplu-i de-nțeles ce pare infiorător;
nu-i totul de la sine "inventat" ca o spirală ce se-nvârte
pierzând capăt și punct, căci nu le-avem, trăim pe unde scurte...
și-i prea pretențios, neacoperit... să ne-ncropim în creator?!?...
... sau poate idealu-i adevăr întâmplător
dintr-o iluzie că împreună, cu credință-n noi,
creeăm cu toții; vii, pe cei ce au fost, vor fi... și toți cei de apoi,
un univers în paralel?!... N-am fi realul inițiator?!?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre început, poezii despre tabu, poezii despre sinceritate, poezii despre religie, poezii despre prietenie sau poezii despre lemn
Cum?!
ce versuri grele și limbaj de plumb
așterne pana mea pe molcuma hârtie
o țară se preface că nu știe
de ce nu tac ca mortul în porumb
al doilea sfert de veac icnește vag
ca un țăran trezit din crâncenă beție
dar care-i în deplină armonie
cu primul sfert bătând același prag
cum de-am crezut în moldovenii mei
cum de-am putut să-i cred în libertate
chiar dacă totul e aici pustietate
cum de-am crezut în falșii Moisei?!
și cum de-am îndrăznit să nu mă dau profet
când toți sorbeau izvorul prorocirii
ce-l revărsau titanii neamului și firii
cei care-s astăzi la cheremul unui proxenet?!
cum de-am putut să cred că Prutul nu-i păgân
să cred cum că Carpatul nu-i departe
în pod de flori - că nu ne mai desparte
în visul că noi toți suntem români?!
cum de-m putut să cred în București
în cei ce-au împușcat rapid cizmarul
și au schimbat cu locul funia și parul
și securiști din vădiți în nefirești?!
cum am putut să cred în cei rămași
după atâta moarte, foame, deportări,
atâția schilodiți de vișoeni în torturări
constituie popor nu entități de lași?!
și în sfârșit ce naiba azi sărbătoresc
independența țării?! Care țară?!
să-mi spună cineva să nu mă doară
în graiul meu profund de românesc...
poezie de Iurie Osoianu (25 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre România, poezii despre țărani, poezii despre încălțăminte sau poezii despre viteză
Și-n noi "e putred mărul"
Prea bine știm că nu știm totul,
Dar câți din noi ar vrea să-nvețe?
Puțin pricepem, dar dăm votul
Și suntem gata de povețe.
E drept că nu-i dreptate-n lume,
Prea des sărmanul păgubește,
Iar opresorul n-are nume,
Dar ne mai pasă, ne privește?
E-adevărat că adevărul,
Când nu-i întreg, e tot minciună,
Pe dinăuntru-i putred mărul,
Dar arătăm doar partea bună...
Murim din clipa când ne naștem
Câte puțin, cum arde-o iască,
Din ale vieții mulți cunoaștem,
Dar ce puțini știu să trăiască!
Ne războim în timp de pace,
Mereu găsim în alții-o vină,
Nimic nu pare să ne-mpace,
Noi vrem "justiție divină"!
E-un dar să poți să simți cu frații,
Să-i poți citi ca pe o carte,
Dar ne vedem mai buni ca alții...
Ce hău de ei ne va desparte!
Oh, vai de cei bogați, sărmanii,
Nefericiți îmbătrâniră;
În lumea-n care-au preț doar banii
Chiar și-nțelepții-nnebuniră!
poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (12 iunie 2020)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre votare, poezii despre vinovăție, poezii despre sfaturi, poezii despre prăpăstii, poezii despre pagubă sau poezii despre nefericire
Rugăciune Tatălui nostru
Mă-nalț Părintelui Etern
C-o jalbă; Doamne, oare-s demn
Să Te Întreb cum de Te am, doar Tată?
Oare-s orfan și Mamă nu mi-e Dată
Să O sfințesc, așa cum fac cu anii,
La Tine mă-nchinând în liturghii și psalmii,
Te venerând pe nume de Împărat?
Mi-aș căuta și-un Pântec de-a fost Dat!?
M-am lepădat în voia-Ți suverană,
Dar îmi lipsește parcă suavul de Matroană
Să-mi mângâie de mic zulufii, să mă scalde
În lucii lacrimi, între brațe calde.
Mă rog la Tine să mă plămădești
Din pâinea Mamei, din cuptoare Îngerești;
Te-ntreb de nu-i S-ompartă zi de zi,
De nu-i și Ea... Femeie?... Spune-mi, oare o Fi?
... Să ierte dulce, cum ne ierți, o omenire
Ce-Ți suntem în genunchi, feriți de ispitire.
Să ne dea Ea oblojul la viclean, că Știe,
A Făcut mulți, ne-a-nsămânțat o seminție?!
E poate doar himeră, Doamne, gându-mi celestin
Ce-l îndrug pur și cast, într-o-ntrebare-ngenunchiat... Amin.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre iertare, poezii despre îngeri, poezii despre tată, poezii despre păr, poezii despre pâine sau poezii despre femei
Păzește-ți sufletul
Sufletul nu-i de vânzare
Nu-i pentru negocieri
Nu îl ține-n înnoptare,
Hrănește-l cu mângâieri.
Nu-i da pleavă niciodată
Nici otrava lumii reci
Te îndrumă spre răsplată
Nu spre sumbrele poteci.
Nu-l lăsa pătruns să fie
De vreun dor străin de har
Tratează-l cu alifie,
Dă-i un sfânt mărgăritar.
Nu-l închide în rutină,
Nu-l opri de la-nchinări
Vrea contactul să-l mențină
Cu adânci încredințări.
Sufletul nu-i pentru ceartă
E parte din Dumnezeu
E rănit și totuși iartă
Chiar cuvântul cel mai greu.
Când cuprins e de durere
Înseamnă că a văzut
Cum un frate nu mai cere
Darul Celui nevăzut.
Nu-l supune la plăcerea
Ce-ar vrea firea să ți-o dea
Lui îi place privegherea,
Poartă crucea chiar de-i grea...
Lui îi place să răspundă
Cu-n cuvânt odihnitor
În el poate să se-ascundă
Gândul lin și ziditor.
Sufletul nu-i de vânzare
(Bine știu cei credincioși)
Dacă nu-i dăm ascultare
Devenim neputincioși.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (16 aprilie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre răsplată, poezii despre plăcere sau poezii despre odihnă
Moarte la patruzeci de grade
Etilică mireasmă duhoare în împrejur
Și-un luciu de inox din ochi lichizi răzbate...
Pe-un roșu de fundal de-obraji, cu glasul dur
C-o răgușeală aiurea pășește, dă-nspre spate.
E slab cu burta-i mare sub pulover ca un bol
Și mâini sticloase anină neritmic, în balans...
Vorbește fără noimă se adresând în gol
Și drumu-i labirint, nicicum de vreun avans.
Încearcă tulburat câte o plesanterie
C-un râs ce nu-i al lui, se legănând din cap,
Dar nu-i răspunde nimeni; privit cu dușmănie
Se întoarce iar în drumu-i c-un gest de handicap.
Nici dinții nu-i mai are pe toți, e știrb în față
La locul de pahar și filtrul de țigară
Ce-o ține nesfârșit pe buza-i ruptă, creață,
Se îmbătând din fum și scrumul tras pe nară.
Singurul scop ce are e banul pentru crâșmă
Ce-l face zilier pe câte-o soldă-n sticlă,
De nu își vinde orice; apartamentul, cușmă...
Ce s-au băut deja! Să-l furi nu-i mai e frică?!
Încet scade ștacheta; nu mai ia vodcă scumpă
De patruzeci de grade, ia genocid preț bun,
Iar de un timp ca boala pe-ascuns să nu irumpă
Ia spirt medicinal... în loc și de săpun!?
Era-ntr-o zi trântit pe spate-n spasme scurte
Transfigurat, absent, chircindu-se-ntinzând...
Dup-un timp am aflat; l-au găsit lâng-o curte
Introvertit profund, o sticlă îmbrățișând...
Ciudat destin rescris de-o mână criminală
Asiduu aplecată spre a cere neființă
Fără vreun etalon de clasă sau de școală...
E secta ateistă cu alcoolica credință!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre școală, poezii despre vorbire, poezii despre râs, poezii despre roșu, poezii despre handicap sau poezii despre fum
Moartea nu-i așa de moarte...
Noaptea nu-i așa de noapte cum e lacrima tăcerii
Și nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i așa de rece cum dojana de nevină
Și nici negru-așa de negru cum e lipsa de lumină.
Vântul răvășește ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i așa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristețile-mi adapă.
Și nici toamnele nu-mi țipă, când îmi pierd veșmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i așa adâncă și nici valu-așa de mare,
Cum îmi este mie hăul și albastrul ce mă doare.
Încruntarea se-nsenină cu tandrețe și iubire,
Zâmbetul din colțul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-așa de groaznic și macabru, cum mi-e vina,
De-a mă ști nevinovată. Și îmi plânge rădăcina,
Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioșare și de facere de bine?
Tu arunci cu dușmănie și eu cu iertare-n tine.
Moartea nu-i așa de moarte, cum e viața de neviață-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n față!
Că nu sunt demnă de tine și mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre noapte, poezii despre zăpadă, poezii despre zâmbet sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Perimabili organici
De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... și spațiul să ocupe,
este cu chinul nesfârșit să-și treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se țină a nu se rupe...
deci nu "știe" decât consum și reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... și umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ș-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum și nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conștiință, nu-și pierde timp să-și ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-și are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, își stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârșite, sau se acuplează să dureze,
își face minți să prelucreze gânduri, să-și aibă ce conține,
făcându-și neîncetat speranțe -ce-s așa scurte- să creeze
un "nesfârșit" ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurți" la scara "este"
și ne credem c-o avem credință- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... niște teste!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre trenuri, poezii despre spațiu și timp, poezii despre prostie, poezii despre minciună, poezii despre existență sau poezii despre evoluție
Durere
Un nu știu, ce-i inexplicabil
Ca și cum doar cuvânt n-ajunge,
La fel cum rău ce tot străpunge;
Hâd penetrabil, implacabil.
E doar când simți că ești, că te-ai
Pe bucățele ignorate,
Când redescoperi "sănătate"
Nu doar cuvânt... ci bir să dai!?
Inopinat îți devii rival
Sau altceva; un zvâcnet surd
Dintr-un afund ascuns, absurd,
Ca și cum n-ai fi tu... Halal!
O înlănțuire strânsă-n carne,
Se apăsând 'n dezintegrare
Pe fir țesut cu încleștare
Să țină, întreg să nu răstoarne...
Ispititor te-mpinge-n gesturi
Să rugi ardoarea, să disloci
-Din bun ce-l ai și rău invoci
În debaras-... ce crezi că-s resturi!?
Ciudat să-ți crești cu grijă eul
Visând că-ți ești deplin stăpân
Și fără semn, cum un nebun
Să-ntorci ușor bine, în greul...
... Ce-i blestemat să-și ia pedeapsă
Stupidă, ca-ntr-o-nfiorare
Se declanșând voios, că doare
Cum glonțul; ce-i nul fără capsă!
Suferă suflet, minte, gândul,
Pe rând sau toate odată, strâns
Cu inima, cu corpu-n plâns
Sperând în gând că-și trece ea vrândul.
E junghi ce strânge, sfredelește,
Înțeapă, stoarce, arde, frige,
Zvâcnește-n vuiet, minte-ncinge,
Apasă, sfarmă, găurește...
... În usturime explodează
Și roade, îngheață inimi, smulge
Respir... puls, gând, visări străpunge
În prăbușiri epuizează!
Oroarea-i că e al tău străfund
Sădindu-se în lut ce-l ai,
Rupând sălbatic ce nu-i dai,
Trezind la crudul "muribund".
De ce-i creată -umilind
Cu atât amar de-ngenunchiere,
De rupt de zbor, strigăt, tăcere-
Durerea?... Simbol suferind!!!
E nevăzut ce-ți ia plăcere
Când crezi că-i doar frumos și bine;
Semnal că mierea-i din albine
Și dulce nu-i fără durere!...
E-n fond se pare un răspuns
Că nu cedezi la lupta strâmbă,
Când soarta chipul își scălâmbă
Și-ți spune; a naște nu-i îndeajuns!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre inimă, poezii despre sănătate, poezii despre simbolistică sau poezii despre semnale
Oare cine ești tu, fată?!
Lacrima e fructul sfânt,
E al inimii cuvânt,
În vremi când sufletul tace
Neaflându-și a sa pace...
Când glasul s-a săturat
Să mai strige-n lung și-n lat,
Ofuri vii ce-l încovoaie,
Răscolind prin măruntaie.
Colț de suflet sfâșiat
În vreun spin înveninat,
Perlă icnind fără vrere
Și născută din durere,
Oare cine ești tu, fată
Și de cine ne-ai fost dată?!
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre perle sau poezii despre fructe
Stomatologul
De ce-l stimez atâta oare?
M-a vindecat de mult, de toate
Și azi nimic nu mă mai doare
Că nu mai are ce-mi mai scoate!
epigramă de Adrian Becherete din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre stomatologie sau epigrame despre prezent
Când arde dorul...
Când arde dorul poți să spui,
Cât ți-e de greu? Aștepți,
Dar n-ai cui spune, nimănui
Nu-i pasă. Nu-i pasă tot repeți.
Timpul trece foarte greu.
Te uiți la poza din album,
Întrebi, de ce doar eu,
Mai iubesc? Nu sunt nebun?
Cu toate astea, încă speri,
Să fie totul foarte bine,
Că ființa care o preferi,
Va fi vreodată lângă tine.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Mihai Leonte despre timp, poezii despre iubire, citate de Mihai Leonte despre iubire, poezii despre fotografie sau citate de Mihai Leonte despre dor