Rugăciune Tatălui nostru

Mă-nalţ Părintelui Etern
C-o jalbă; Doamne, oare-s demn
Să Te Întreb cum de Te am, doar Tată?
Oare-s orfan şi Mamă nu mi-e Dată
Să O sfinţesc, aşa cum fac cu anii,
La Tine mă-nchinând în liturghii şi psalmii,
Te venerând pe nume de Împărat?
Mi-aş căuta şi-un Pântec de-a fost Dat!?
M-am lepădat în voia-Ţi suverană,
Dar îmi lipseşte parcă suavul de Matroană
Să-mi mângâie de mic zulufii, să mă scalde
În lucii lacrimi, între braţe calde.
Mă rog la Tine să mă plămădeşti
Din pâinea Mamei, din cuptoare Îngereşti;
Te-ntreb de nu-i S-ompartă zi de zi,
De nu-i şi Ea... Femeie?... Spune-mi, oare o Fi?
... Să ierte dulce, cum ne ierţi, o omenire
Ce-Ţi suntem în genunchi, feriţi de ispitire.
Să ne dea Ea oblojul la viclean, că Ştie,
A Făcut mulţi, ne-a-nsămânţat o seminţie?!
E poate doar himeră, Doamne, gându-mi celestin
Ce-l îndrug pur şi cast, într-o-ntrebare-ngenunchiat... Amin.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut doar câte un părinte

Am trecut astăzi iar pe-unde m-am născut;
Fugar, pe lângă casă şi am un nod în gât...
S-au prăvălit pe sufletul ce-l am, ce-i numai unul,
Talazuri de-amintiri torente, cu duiumul.

Că am aşa cum toţi, din lumea-ntreagă, o mamă
Şi doar un singur tată; le-am făcut ieri pomană
Şi-i plâng de unul singur, că n-are cine altul
Şi mi-e un dor nebun... Şi doar privesc înaltul!

Ah, Doamne, înţelegi că eşti la fel, tot unul,
Că sunt pierdut şi mintea mi-e goală cum nebunul
Ce tot crede-n reluare; multiple reîncarnări,
Strigând în van visând, răspuns în alinări...

M-arunc din azi pe-ecranul ce-l port pe emisferă
Şi-ntorc rola de film uzat, o efemeră
De calde chipuri scrise codificat în sânge
Şi mintea-mi s-a oprit... Un cerc pe tâmple strânge!

Sunt un şuvoi de dor şi nespusă durere
Ascunsă, că nu-i nimeni să-ntrebe şi mi-ar cere
Să-mi descarc timp -ce l-am- implementat în cărnuri
Cum tatuaje adânci... Nici oasele n-am ţărmuri!...

Mă mângâie cuvinte recunoscute, line
Şi simt atingeri molcome, înecuri în suspine
De despărţiri, ce-acum regret că-s adunate,
Le calculând pierdute, din mine... Eternitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Pe-o masă veche din odaie
Sub stinsa lumânării vâlvătaie
Stă tristă o scrisoare în Ajun
Ce i-am trimis bătrânului Crăciun.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Tăicuţul meu cu părul nins
Îngerul meu de pe Pământ
Care a plecat şi-apoi s-a stins
Fără să-mi lase al său cuvânt.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de voi, părinţii mei
De casa noastră cea mai sfântă
De clopoţei, de zurgălii
De oamenii care colindă.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să vă mai colind o dată!

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am frică

Câte vise, câte ganduri,
Au trecut de-atunci prin noi
Câte planuri şi iluzii
Ne-am făcut noi despre... noi.

Insă zilele cum trec şi cum clipele se scurg,
Lucrul ce-mi e cel mai cert şi nu ştiu, cum să îţi spun,
Căci mi-e teama... nu de tine şi de vanitatea ta,
Ci de ce va zice, lumea imbecilă, crudă, rea.

Dar n-am frică, of degeaba,
Staţi cu toţii şi-aşteptaţi,
Căci eu ştiu prea bine calea
Şi nu vreau ceva să-mi daţi.

Doar în mine este Domnul,
Şi oare cum aş putea
Să greşesc de-acuma drumul
Ce duce-n inima ta?

Doamne, în genunchi mă rog,
Ca-n parcursul vieţii mele,
Să mă păzesti de neghiobi,
Şi de toate cele rele.

Şi tot în genunchi, mai stau,
Doamne un lucru mai vreau,
Să ai grijă şi de mine
Căci fară tine, nu-i bine.

Şi o ultimă dorinta...
Doamne, să-mi dai umilintă,
Şi smerenie şi jale, să nu rătăcesc din cale
Luminează viata mea, Doamne TU îmi eşti calea!

poezie de Lusiana Drăguşin (13 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine, mamă!

Ca tine, mamă!

Pot, mamă, să-mi legăn copiii
Aşa cum se poate de bine,
Dar ştii, să îmi fie ruşine,
Nu-i leagăn mai bun ca la tine.

Pot, mamă, să cânt cum se cântă,
Pietoso, dacapo al fine.
Dar ştii, să îmi fie ruşine,
Nu-i cântec mai drag ca la tine.

Pot moarte să-nving şi să sufăr,
Să tac şi să plâng cum se plânge...
Dar, mamă, să-mi fie ruşine—
Nici plânge nu pot ca şi tine!

Chişinău 30 septembrie 2019

poezie de Mihai Ghidora (30 septembrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca tine, mamă!

Pot, mamă, să-mi legăn copiii
Aşa cum se poate de bine,
Dar ştii, să îmi fie ruşine,
Nu-i leagăn mai bun ca la tine.

Pot, mamă, să cânt cum se cântă,
Pietoso, dacapo al fine.
Dar ştii, să îmi fie ruşine,
Nu-i cântec mai drag ca la tine.

Pot moarte să-nving şi să sufăr,
Să tac şi să plâng cum se plânge...
Dar, mamă, să-mi fie ruşine—
Nici plânge nu pot ca şi tine!

Chişinău 30 septembrie 2019

poezie de Mihai Ghidora (30 septembrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii care uităm

Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înţelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!

Şi mă întreb de ce contăm,
Când ai putea şi fără noi?
De ce accepţi să existăm,
Acum şi-n ziua de apoi?

De ce ne ierţi şi ne ajuţi,
Chiar şi atunci când nu putem?
Ştiu bine Doamne, suntem mulţi,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem

Dar totuşi încă ne mai ţii
În braţe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, să fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm

Atât de mare-i voia Ta
Ca noi să devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi

Am să te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O ştim prea bine... dar uităm

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Tine Doamne...

Eşti tot ce am, la Tine Doamne
toate ideile adun, să înţeleg viaţă şi moarte,
să nu ajung un mic nebun, care le ştie el pe toate;
eşti tot ce am, la Tine Doamne
lacrimi în glob colecţionez, văzute doar de Tine, poate,
mă vor ruga să evadez... se dă o filă dintr-o carte,
iar eu înaintez...
eşti tot ce am, la Tine Doamne
ridic şi frământări şi basme,
când mierea este o amară şi focul rază boreală,
te regăsesc să mă înalţi mai sus de brazii din Carpaţi;
şi cald are să-mi fie... peste lacrimi uscate
aşez o poezie şi picturi abstracte;
eşti tot ce am, la Tine Doamne
îmi văd Sfârşitul şi Începutul,
când nu întrezăresc trecutul
mi-arăţi o lume viitoare să-mi uit durerea cântătoare...
să mă unesc în Univers între lumini ascunse-n vers
la Tine Doamne poposesc;
eşti tot ce am, ce am primit...
un plus şi minus Infinit,
un Început şi un Sfârşit...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai dă-mi vreme

Anii vin şi trec prea iute
Mulţi, puţini, cum ne e dat,
N-au urechi ca să asculte
Ruga noastră, au zburat.

Stau atunci şi mă gândesc
Ce-mi rămâne-n urmă mie?
Am ştiut cum să trăiesc
Punând suflu chezăşie?

Pierzând zilele de-a rândul
Cu îndemnuri trecătoare,
Încropind din aburi, visul
Ce pierea la simpla boare.

Socotind cum clipa pleacă
Şi doar grija îmi rămâne,
Văzând luntrea că se-neacă
Am vâslit spre-nchinăciune.

Te rog, Doamne, mai dă-mi vreme
Să ating al meu liman!
Spune-mi, Doamne: "Nu te teme!"
Când am frică şi alean.

Pentru suflet dă-mi o haină
Din iertare şi iubire,
Să o spăl în mare taină
În lumină şi smerire.

Nu vreau inimă pustie
Din argint şi nestemate,
Fă-o, Doamne, simplă, vie
Să o simt în piept cum bate.

Când din lume am să plec,
Nu ştiu când, poate şi mâine,
Fie-mi ceasul bun să trec
Vămile ce duc spre Tine.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie

Cât sunt copiii noştri mici,
Pentru ei, suntem TĂTICI.
Ce gingaş e, şi sună bine:
– Tăticule, mi-e dor de tine...

Dar anii trec. Şi deodată,
Nu mai eşti tătic, ci TATĂ.
Dar şi aşa, tot sună bine:
– Pa, tată! S-auzim de bine...​

Când cresc, şi nu le eşti pe plac,
Din tată, tu devii BABAC.
Şi vorba sună trist şi gol:
– Babacule, mai dă-mi un pol...​

Dar viaţa e un foc de paie,
Şi, vrei nu vrei, ajungi TATAIE.
Iar vorba ta, în râs e luată:
– Tataie, ia mai las-o baltă...​

În anii, care-ţi mai rămân,
Te vor numi doar, ĂL BĂTRÂN.
Şi vorba lor te năuceşte:
– Bătrâne, ce-ţi mai trebuieşte...​

Copile! Tu să ai ştiinţă,
Că ţi-am fost tată cu credinţă.
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi-am dat ŢIE.​

Dar, fă-mi te rog o bucurie!
La cimitir, să vii la mine,
Să-mi spui ca în copilărie:
– Tăticule, mi-e dor de tine...

poezie de Traian Calancia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divine senzaţii

Dacă iubirea este-n aer, că altfel n-are un' să fie,
cum poate ea, aşa cum ploaie
în picuri, ce udă pe alese, cum poate să nu crească
în toţi,
de atât ocean, imensa sursă, cum de nu-i vie,
cum de se poate să nu înmoaie
şi splendid să se oglindească
în orice fire... Doamne poţi?

Şi dacă dragoste nu doare, că nu e un lucru ce perimă,
doar naşte din nimic, un vid
şi se înfiripă în fire ramuri,
seminţe dând...
ce o oprimă?...
ce spirit, sau ce individ
orbit de doi pereţi, plini geamuri...
de ce-i laşi Doamne, le spărgând?

Şi-i una, ori sunt amândouă,
cum este aer, dar şi apă;
dragostea, foc stins de licoare
unind chimii nestudiate...
iubirea, aer fiind din rouă,
topind şi stânci cu cald, ce crapă,
pătrunsă, se înfiltrând cu spin de floare...
Doamne ne iartă, de-s uitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

mamă
eu mi-aş dori să mă-nţelegi
cum ai făcut de-atâtea ori
când mă strigai ca să mă cerţi
sau să mă ţii în braţe

mi-erau mai dragi caişii pe atunci
îţi mai aduci aminte cum mă ascundeam
în falnicele lor braţe
doar ca să îţi fac în ciudă

mamă

toţi arborii din lume mă iubeau
ca pe o frunză dintr-un anotimp
pierdut în cele multe
neînţelese de alţi ochi verzi

şi ai ştiut şi tu
aşa cum am simţit şi eu
că suntem trup comun acum
cu trunchiul lor

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil argat

Mamă scumpă, sunt străin.
Sunt argat la un hain.
Primesc mâncare ca un câine,
Nu ştiu de-apuc ziua de mâine.
Doamne,
de multă vreme îmi lipseşte
fiinţa care mă iubeşte.
Îndreaptă-o, Doamne, spre mine,
sufletul să mi-l aline.
S-aud glasul cum mă cheamă,
să simt căldura ei de mamă.
De dor să nu mai suspin,
inima să mi-o alin.
La Tine, Doamne, mă-închin:
scapă-mă de-al vieţii chin!
O minune să se-întâmple,
mama, sufletul să-mi umple.
Mereu să-mi fie aproape
să m-alinte zi şi noapte.
De tine, mamă mi-e dor
să te pot îmbrăţişa.
Către tine vreau să zbor
să te sărut, măicuţa mea.

poezie de Dumitru Delcă (21 iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide-mi o fereastră

Deschide-mi o fereastră către Tine,
Ascultă-mi rugăciunea, Domnul meu,
Mă ostenesc să te ascult mai bine
Şi când mă rog mă rog la Dumnezeu.
Sunt o făptură mică neînsemnată -
O gâză într-o lume de poveşti -
Dar mă mândresc că am în cer un Tată
Că Tu eşti Tatăl meu şi mă iubeşti.

Aşa cum sunt am fost creată-anume,
M-ai modelat cu palmele din lut,
Mi-ai dat un trup şi-apoi mi-ai dat un nume
Şi-n toate după Tine m-ai făcut.

Mi-ai dat iubire şi mi-ai dat credinţă
Că voi ajunge iar în casa Ta
M-ai învăţat că totu-i cu putinţă
Că nu-i nimic ce Tu nu poţi ierta...

Deschide-mi o fereastra către Tine,
Ascultă-mi rugăciunea, Domnul meu
Apleacă-Ţi îndurarea peste mine...
Sunt doar un om, dar strig la Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce combinaţie...

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i şi lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănţuire de ergi înşiruiţi... conştiinţă?...
Cum nu-i şi fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i fiinţă?

Cum cuarţul, ce-n cristale ţine, e evident că de el ştie,
Cum şi carbon şi musca ţeţe au toţi tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... fiinţate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... şi nu scoici uscate?

Cum apa, ce-o ţin, nu mă-neacă, este şi lacrimi şi oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânţându-mi-se aleane?
Cum foc şi arde şi se-mparte şi-n inimi... şi-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mişcă, doar noi parcurgem ştiut drum???

Cum aerul omoară peşte, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-şi încreţeşte şi nu-i la nimeni clorofilă?
Cum ştie dragostea chimie şi cum chimia nu iubeşte?...
Cum omul este tot secrete şi nu ştie singur ce este?

Cum sunt un lanţ în răsucire şi nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate şi singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubeşte... Şi-i sunt geamăn?

Şi chiar de-aş şti multe din ele -c-am învăţat, dar de la alţii-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, că genii-s presupus înalţii
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc şi fum
Şi sunt pierdut şi eu şi-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce şi cum???"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-e totuna

Nu mi-e totuna, Doamne, dacă-Ţi cânt
Din adâncimi de văi sau de pe stâncă,
Nu mi-e totuna dacă din pământ
Picioarele şi mâinile mi-s încă.
Nu mi-e totuna dacă mă închin
Cu noaptea-n ochi sau cu lumina-n pleoape,
Nu mi-e totuna când la Tine vin
De eşti departe sau de eşti aproape.

Nu mi-e totuna dacă-n faţa Ta
Mi-e inima curată sau murdară
Şi nu-i totuna, Doamne, de voi sta
La pieptul Tău sau voi rămâne-afară...

De-aceea plâng, de-aceea mă frământ
Şi iar Te rog să-mi dai putere, Tată,
Ca şi de-aş fi cu totul din pământ
Cu ea în trup de ceruri sunt legată.

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş ţese inima de-a ta

Mi-aş ţese inima de-a ta
Să bată împreună,
Eu doar al tău, tu doar a mea,
Noi Stele, Soare, Lună.

M-aş face, eu, una cu vântul,
Chipul tău mereu să-l mângâi,
Aş vrea doar eu să fiu cuvântul
Celui te iubesc dintâi.

Mi-aş ţese fiinţa mea de-a ta
Ca amândoi să mereu fim,
Dintr-un aluat cu fericirea,
Dospiţi, pe veci, să ne iubim.

Mi-aş face timp şi din netimp,
Doar ca să fiu mereu cu tine,
Aş inventa alt anotimp,
Tu să-mi fii anotimp, iubire!

Aş ţese din raze de soare
Veşmânt doar pentru amândoi,
Din curcubeu aş lua culoare,
Să colorăm viaţa din noi;

-Căci te iubesc cum n-am iubit,
Cum nu speram c-o să iubesc,
Cu tine mă simt împlinit,
Tu îmi eşti darul, sfânt, ceresc!

poezie de Răzvan Isac (30 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i totul pierdut

Doamne, când semenu-mi pleacă la Tine,
M-aş vârî ca-n-tr-o grotă-n lăuntru-mi durut...!
Mi-e, oare, oprit să-l mai văd?
E totul pierdut?...
Dar firea-mi vrăjmaşă mi-aduce-n priviri,
O piatră-azvârlită de el, într-un suflet...
Şi-un geamăt... de miel...!
Şi totu-i pierdut...!
Căci, singurul lucru ce-l dor c-a pierit
E, că n-a grăbit să-mi ofere-un "n-am vrut"!
O, iartă-l Tu, Doamne, şi-atunci...
Nu-i totul pierdut!!

poezie de Iulia Mirancea (14 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume

"My name is", "je m'apelle",
fără vreo importanţă
"cum mă cheamă",
când poate aş fi doar cel
lipsit de aroganţă,
dintr-o mamă
pur şi simplu, ca un viţel,
sau cheia de la clanţă,
ori metrul dintr-o vamă...
deci "kak tibia zavut",
sau "ei, come ti chiama"
e-o poreclire de altul dată,
brut,
după ce-n sunete a dat iama
printre silabe de băiat sau fată,
un uzufruct,
la care obligatoriu îi iei seama,
deja de alţii atestată
şi nu te reprezintă în niciun fel... ocult,
cu atâta ştiinţă adunată, rămâi osul, din zeama
în empirism amestecată...
nu tu; cuvinte, nişte cifre, o dată!
Doar o dată... Un, a fost numit, odată!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!