Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo
deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică
iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc
orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu și Ana
geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre dimineață
- poezii despre cafea
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre trenuri
- poezii despre toamnă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo
deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică
iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc
orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu și Ana
geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea, un fluture alb
vine din umbră și mușcă
din marginea urmelor
așa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieșise din drepturi
tata mă ținea strâns de mână
ca și când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de liniște
dimineața
mult prea devreme
prin care oamenii trec
urcă și coboară
dintr-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie
de fapt fiecare
are propria liniște
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aș fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...
acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniștea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...
pielea îi mirosea a fum
stăteam unul lângă altul
și ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare
părea trist și nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă șerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
așează-ți capul pe pernă și
privește fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...
și-am adormit
dimineața aerul călduț
îmi înfășura trupul
ascuns între palme
simțeam o stare
de sufocare și teamă
am deschis geamul și
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămașă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea
poate neputința din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult
m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii și l-am strigat...
undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...
îmi părea cel mai trist lucru
aș fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre și
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină
abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...
de dincolo pătrundea mult frig...
poezie de Teodor Dume din Carte: moartea, un fluture alb. Editura: Pim Iași
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre somn, poezii despre fluturi, poezii despre zâmbet, poezii despre zbor, poezii despre vorbire sau poezii despre transporturi
Pentru o oră de liniște
te părăsesc iubito
e doar un gest pentru a-mi
curăța rănile pline de așchii
... și începe să plouă fără vânt și
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deși înțeleg că și Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine
din toate slăbiciunile îmi fac ziduri
printre care mă plimb apoi
mă furișez înspre singurul loc neatins...
din singurătăți îmi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit
nici nu știu cum să-mi definesc întâmplarea
mai las un pic să-mi ard neliniștea
și clipa în care-am mărturisit
că am iubit și am fost
tot ceea ce nu mai pot să fiu
e târziu și-n deșertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
și tac
te părăsesc iubito
e doar un ultim gest...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre religie, poezii despre întuneric, poezii despre vânt, poezii despre vinovăție, poezii despre trădare, poezii despre singurătate sau poezii despre ploaie
Gesturi, doar atât cât durează un vis
aș vrea să schimb ceva în mine
pentru o vreme
să redevin copil
ar putea să doară
nu știu
nu prea am rude sau
pe cineva aproape de suflet
am avut-o pe Ana
nu tare de mult
a plecat
unii spun că sufletul nu pleacă
de aici până când lucrurile
nu sunt rânduite și că
se reîntoarce dacă
nu duce cu el
bănuțul de argint
busuiocul și
câteva lacrimi
Ana s-a reîntors
am văzut-o în vis avea
părul despletit ochii adânciți
mâinile slabe și degetele lungi
purta cămașa albă cu dantela cusută
în ajunul paștelui în care a plecat...
și-a rotit ochii prin casă
apoi s-a oprit la mine nu clipea
inima îmi zvâcnea ca o rană
m-am trezit
cu ochii umezi
am privit dincolo fereastra
ea dispăruse în întunericul rece și greu
îmi amintesc cum plângeam
în mine pe furiș ca și atunci când
eram mic și nu voiam să-mi dau jos cămașa
îmi era teamă că mă vede Dumnezeu
așa îmi spunea Ana
mai cred și acum că ea
locuiește aproape de Dumnezeu
și uneori se uită la mine
ca atunci când mă duceam
la biserica albă din spatele prunilor
de fiecare dată când bat clopotele
la noi plouă de dincolo dealul
se prelinge ca o rază
pe acoperiș
liniștea ronțăie din margini
străzile devin înguste
sub cerul înfundat
se bălăcesc grijile
doar Ana uneori
mă privește și tace
degeaba
am vrut să spun
cât durează un vis și să
mă identific cu această așteptare
nu cunosc semnificația gestului
se pleacă pur și simplu...
poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre visare, poezii despre tăcere, poezii despre schimbare, poezii despre rude sau poezii despre păr
Îmi cer iertare, bunico!
lasă-mă să-ți spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aștept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineața devreme cum
îmi linișteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurși
prin clespidra din mine
mai știi când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenușa din fața sobei
și nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic și privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire și încredere sau
câte puțin din fiecare
e noapte și plouă
îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbește de mine
ca o liniște de lampa ne aprinsă de multă vreme
fața de masă s-a rupt pe la colțuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit și el
gardul dintre noi și unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le știi
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...
e noapte și plouă
cobor în întunericul din mine și aștept...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre tată, poezii despre sărut sau poezii despre păianjeni
Îmi cer iertare, bunico!
lasă-mă să-ți spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aștept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineața devreme cum
îmi linișteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurși
prin clespidra din mine)
mai știi când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenușa din fața sobei
și nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic și privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire și încredere sau
câte puțin din fiecare
e noapte și plouă
îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbește de mine
ca o liniște de lampa ne aprinsă de multă vreme
fața de masă s-a rupt pe la colțuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit și el
gardul dintre noi și unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le știi
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...
e noapte și plouă
cobor în întunericul din mine și aștept...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un fel de remiză
știu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine și tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele și mirosul greu de igrasie
care mă împiedică să te văd
nu e nici ură nici încăpățânare
ci doar un zid umed și înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...
încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
și mi-e greu
presimt ceva rău
neputința se-ncolăcește pe mine
și îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârșiturile sunt părți
care egalează distanța dintre noi
aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...
***
nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât să stau în fața oglinzii
și să privesc depărtările
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre încăpățânare, poezii despre sfârșit, poezii despre moarte, poezii despre jocuri sau poezii despre dorințe
Un ultim gest...
începe să plouă fără vânt și
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deși înțeleg că și Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine
din slăbiciuni îmi fac ziduri
printre care mă plimb
apoi o să mă furișez
înspre un loc
unde să- mi pot curăța
rănile pline de așchii
din singurătăți
o să-mi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit
nici nu știu cum să-mi definesc întâmplarea
mai las un pic să-mi ard neliniștea
și clipa în care-am mărturisit
că am iubit și am fost
tot ceea ce nu mai pot fi...
e târziu și-n deșertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
și aștept...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plimbare
Lumânări stinse
tot ce ține de moarte există
în mine și în lucruri
doar numele
poate face diferența
întâmplările sunt aproape aceleași
și nimic nu mă leagă de ziua
care sfârșește în mine
oamenii au uitat să mai salute
ba chiar și mersul pe jos
copiii habar nu au să joace șotron
în locul cheii de la gât atârnă oboseala
e o zi ca oricare alta în care
nu se mai întâmplă nimic...
azi a murit mătușa din partea lui tata
de la o vreme vorbea în somn
ultima dată am văzut-o în curtea
spitalului municipal
nu m-a recunoscut
era atentă la fluturii albi care
zburau înspre cer...
din când în când râdea ironic
și îmi spunea să plec
atunci îmi era teamă simțeam
în ceafă un fel de fierbințeală
îmi distribuiam privirea în stânga și
în dreapta și mă gândeam cum să ajung acasă
stau cu tata în mijlocul camerei și
mă gândesc la toți oamenii care mor
sufăr
am prea multe morți în mine
și totuși
mătușa nu a mai venit acasă
nu îmi fac griji
dincolo e mult mai bine
așa s-a întâmplat și cu bunicul
l-am visat într-o noapte
era îmbrăcat în halatul alb de casă
și vorbea stâlcit
jucam un joc pe care îl știam doar noi
simțeam nevoia să mă bucur să strig...
nu nu îmi fac griji
îmi înmoi obrajii între palme și aștept
în seara asta o să mă culc mai devreme
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre șotron, poezii despre seară sau poezii despre prezent
Tot un om...
Atata timp te-am ridicat,
Pana acolo unde nu-ti era locul..
Atata timp am asteptat
Sa pot sa-ti zic ce simt cu adevarat..
Dar parca totul a fost un joc..
Acum cand jocul s-a terminat
Am reusit sa te cunosc cu-adevarat...
Ti-am vazut fata fara masca,
Am vazut adevaratul "TU"
Caci tu cel ce erai in mine, erai altfel decat "TU"
Acum am senzatia ca totul s-a schimbat,
Ca tu esti altfel,
Insa tu ai fost mereu asa,
Eu sunt cea care a vazut in sfarsit realitatea...
Dupa toate astea, a mai ramas ceva?
E prea tarziu sau poate prea devreme ca sa pot accepta,
Adevarul si pe tine...
Insa asa cum esti tu... esti o parte din mine...
Asa ca... mai bine un gol in mine decat un suflet plin de iluzii desarte
Sunt toate doar povesti... ce s-au lasat prea mult asteptate....
Esti tot un om ca si mine..
Altceva nu esti si nici nu vei mai fi
In ochii mei esti tot un om, un copil, un adult...
Se aud ganduri pe care tot incerc sa le ascult...
poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre realitate, poezii despre ochi, poezii despre măști sau poezii despre cunoaștere
Îngerul clandestin
crezând că soarele ascuns
dincolo buza dealului
se va juca cu mine
astăzi
am alergat înspre deal
aș fi vrut să mă învețe
un joc nou dar
în timp ce urcam
am văzut un înger
alunecând din cer
era alb și trist
părea că e tare bolnav
și nu avea aripi așa cum
îmi spunea mama seara
înainte de culcare...
de drag îl port cu mine
și-i vorbesc deși între
identitatea lui și a mea
e mult spațiu
aș fi vrut să-l îngrijesc
până să-i văd aripile
crescute din umăr
deși părea interesat și
fericit la culme de parcă
ne-am fi cunoscut și ne-am fi
jucat de-o viață printre lucruri uitate
mă privea întrebător
trecea prin mine hipnotic...
în tentativa de a merge împreună
a intervenit mama cu
un sărut cald
mă bucur că era doar un vis...
mi s-a umplut gura
de cuvinte și lacrimi
dar am tăcut...
aș fi vrut să o întreb pe mama
dacă în mine s-au întâmplat
toate acestea și dacă
îngerul acela va muri...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre aripi, poezii despre învățătură sau poezii despre uitare
Cândva și tata a iubit
dragostea e doar un gest prin care
trece liniștea înspre libertatea
de a iubi și a fi iubit
cândva și tata a iubit
știu bine asta
îmi plăcea să mă prefac că dorm și
liniștea cobora peste patul meu
ca o umbrelă
era cald în acea oră târzie
consumam vise
(simțeam fiecare parte din mine)
îmi lipeam obrazul de lumina lămpii
și-l vedeam pe tata tolănit pe fericire
între mine și el doar o tăcere și
câteva respirații dizolvau
întunericul proptit de geam
curiozitatea mi se plimba prin vene
ca un marfar greu și cu jumătate de ochi
încercam să țin timpul în loc
la urma urmei orice suferință
e o clipă dintr-un infinit ori
o iluzie în care oamenii
se retrag ca într-un templu
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință
Din înalt
Din înalt privești spre mine cu ochi blajini,
așa cum făceai tot timpul,
erai lângă mine și mă purtai în gând
chiar și în momentele când îți era greu.
Eu te întâlneam rar, crezând că-i mai importantă
rutina mea zilnică, alergarea după himere.
M-ai trezit din amorțeală printr-o strângere de mână,
o strângere blândă și plină de iubire,
dar era prea târziu.
Cineva te-a iubit mai mult decât oricine,
de aceea te-a chemat la el, printre stele.
Ce a rămas în urma ta sunt doar amintirile,
alergând prin pustietatea acestor vremi,
în speranța reîntâlnirii.
Când plângeam,
plângeai cu mine pentru visul meu,
când râdeam,
erai o primăvară superbă cu apusuri vulcanice.
Acum... chiar de îmi continui visul,
știu că soarele și vântul te iubesc ducând
pulbere de stele spre locul din care mă privești,
tu fiind sora mea sub soare,
iar eu, frate pe pământ.
poezie de Ioan Forgaci (14 noiembrie 2011)
Adăugat de aer nelu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre stele, poezii despre primăvară sau poezii despre gânduri
Mă aud trecând...
azi sunt mult mai trist și mai singur
uit câte ceva în fiecare zi
las semne sub fiecare nume
pe care l-am uitat și
mă descompun
în privirile altora
în căutarea a ceea ce am fost
mi-am aciuit sub pleoape
toate amintirile
cu gesturi largi mă uit în mine
ca într-o rană și
mă rog
pentru lumina altei lumi
poate că e firesc în realitatea asta
poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri
Îndrăgostit de un bibelou
În gara veche, pe linii uitate
Stau trenuri ruginite, de plouate
Doar mai scârție ceva, când le bate vântul
Amintiri estompate... nu le mai ajungi cu gândul.
Dar a mai rămas una, una poate zurlie
De când este acolo, nimeni nu mai știe
Se vede prin geam o frumoasă cutie
Simt că trebuia să fie un frumos cadou
Căci în cutie este un imaculat bibelou.
Din trenul cel vechi
Îl iau la mine acasă
Îl pun lângă ceasul meu,
pe masă
Și dimineața, când mă uit
la ceas
Văd în bibelou o fată frumoasă.
Zâmbesc adeseori și mă gândesc la ea
Cine știe cadoul pentru cine trebuia?
Dar este atât de vesel pe măsuța mea.
Fată frumoasă, imaculat bibelou
Stai aici, la mine, să mă trezesc mereu
Să îți spun ce minune ești, în gândul meu
Tu îmi alungi norii, tu alungi ceața
Parcă îmi spui mereu, 'bună dimineața'.
O, ce nebun sunt
Sunt îndrăgostit de un bibelou
De un vis, ce niciodată nu se va mai implini
din nou.
Dar în trenul acela, ruginit
Atâtea vise nu s-au împlinit
De aceea, nebun e gândul meu
Sunt mereu îndrăgostit de un bibelou.
Este fata în acel bibelou
În rochie albă de nuntă.
Ii fac și poze, de tablou
Visul vremea înfruntă.
poezie de Alex Dan Șerbănescu (21 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre ceas, poezii despre cadouri sau poezii despre rochii
Rânduiala lui Dumnezeu...
De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...
și ce trist...
uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă și ea cu nu prea mult timp
înainte de paști
mi- e greu să-l învinovățesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puțin în fiecare zi...
știu că așa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?
poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învinovățire sau poezii despre zile
Eu voi pleca la tata...
astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele
venele sufocate de umbre
și de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu știu cum să încep
ideile se detașează
și nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină
sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
și se rânduiesc adânc în mine
închid ochii și respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata și totuși
vreau să-i scriu
cerul și-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în orașul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aștept până se termină toamna
e destul de lungă
tac și mă uit
timpul mușcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâșiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând și
despic senzații
neputința de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipsește
nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil
cuprind cerul
și supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
știu că mă simte
în urmă vin liniștile șoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier
se aude
nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferința
în mine
mă opresc pentru o clipă
și privesc o icoană
emoția intră adânc
mă chircesc și țip
până se sparge umbra
eu voi pleca la tata
*
(text din volumul: moartea, un fluture alb. Autor: Teodor Dume)
poezie de Teodor Dume (februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Efecte secundare
trupul meu e un adăpost pentru săraci
unde se mănâncă și se bea puțin
uneori e mult întuneric și se întâmplă
în diminețile în care intuiesc
existența unor sentimente intermediare
deși nici nu știu cât de mult contează
ambuteiajul produce zgomote
un fel de trepidații care decantează
sentimentele insalubre
doar atât
cât să pot respira
în toate acele ore
simt o arsură
pare nefiresc
de la o vreme
aerisesc de trei ori pe zi
dimineața
când cerul se dilată peste umerii mei
acoperindu-mi teama
la amiază
când soarele se holbează la mine
ca la o piersică coaptă
și colo mai înspre seară când
mă privesc pe dinăuntru ca să văd
ce-a mai rămas pentru ziua de mâine
știu că e o aglomerare de lucruri acolo
printre care și o suferință
ce respiră haotic
dar nu-mi pasă
cel ce ocolește suferința moare încet
pentru că nimeni și nimic nu poate
înlocui atingerea
asta e tot...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre sărăcie, poezii despre piersici sau poezii despre ore
Sunt egoist
ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
și se termină asemenea
nu e o pretenție absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ține minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărți de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deși se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deși este esența dumnezeirii
dar și a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârșit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deși toată lumea începe și se sfârșește odată cu ea
într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice
recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podișul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)
toate minunile
toate deșertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca și cum aș reuși să înghesui infinitul într-o clipă
deși nu mai am nevoie de ea
iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre perfecțiune sau poezii despre paradox
În toamna aceea
Era toamnă
Erau și niște castani
Și o bancă.
Eu ședeam
Eram palid și poate frumos
Și mă gândeam.
Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.
Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Și-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Și pe urmă mai sus
Foarte sus.
Avea niște pulpe rotunde, frumoase
Și ciorapi eleganți de mătasă
A stat mult până și i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Și ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Și m-a văzut.
Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roșu
Și eu simțeam cum mă înroșesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.
Și a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei și fete frumoase.
Și eu ședeam mai departe pe bancă
Și mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Și mai erau și niște castani.
poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre tramvaie, poezii despre roșu, poezii despre fete frumoase, poezii despre fete sau poezii despre albastru