Urmărindu-mi privirea, bătrâna mi-a povestit că până nu demult pereţii fuseseră tapetaţi cu fotografii de călătorie. Asta fusese pasiunea vieţii ei, să călătorească, şi asta făcuse aproape toată viaţa, călătorise prin lume. Până într-o zi când, privind acele fotografii din care o femeie, trecând de la o vârstă la alta, îi zâmbea întotdeauna la fel de lângă piramidele din Egipt sau tolănită într-o gondolă pe canalele Veneţiei, iţindu-şi capul din spatele unor indience care duceau ofrande de flori sau ţinând în palme figurinele de abanos ale artizanilor africani, a avut sentimentul că şi-a împrumutat viaţa altcuiva; cuiva care nu i-a mai restituit-o niciodată.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am stat niciodată să detaliez despre obiectivele sau tipul camerei cu care am făcut o anumită fotografie. Dar mi-a plăcut să-mi amintesc povestea din spatele acelei fotografii şi starea de spirit pe care am avut-o atunci când am declanşat.

Emanuel Tânjală în Jurnalul unui fotograf
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de portocal

Bunicul era cu poveştile
mă iubea, chiar dacă nu mi-a vorbit niciodată
se uita din fotografia veche la mine
avea la ureche flori de portocal
şi o bunică încolăcită-n scaun.

Într-o noapte mi-a atins aripa dreaptă
mi-a sărutat liniştea din gene
cu pulbere de triluri mi-a povestit viaţa şi moartea
în cameră se împleteau luminile din stradă
bunicul era om bun şi camera adia toată în miros de portocali.

poezie de Laura Soltuzu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândi la ceea ce învăţase, la ceea ce fusese ea odată şi la ce devenise acum. Era o femeie care primise sfaturi de la omul pe care îl iubise, pe care le urmase şi încercase din răsputeri să se vindece. Era o femeie care făcuse greşeli, care uneori plângea lunea dimineaţa sau singura noaptea în pat. Era o femeie care se plictisea adesea de viaţa ei şi care găsea dificil să se dea jos din pat dimineaţa pentru a merge la serviciu. Era o femeie care avea destul de des zile când era prost dispusă, care se privea în oglindă şi se intreba de ce nu se ducea la sala de gimnastică mai des; era o femeie care se întreba uneori care naiba era rostul ei pe această lume. Era o femeie care uneori încurca lucrurile. Pe de altă parte, era o femeie care ştia ce înseamnă iubirea adevărată şi care era gata să trăiască intens, cu mai multă iubire, şi să-şi facă amintiri noi. Indiferent dacă asta urma să se întâmple în zece luni sau peste zece ani. Indiferent ce o aşteptă mai departe, ştia că trebuie să-şi deschidă inima şi să o urmeze oriunde o ducea. Între timp trebuia doar să trăiască.

Cecelia Ahern în P.S. Te iubesc
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre şi greieri

E o seară cu umbre şi greieri
cu luna care stă la pândă...
de tăcerea lucrurilor mi-e teamă
şi de tot ce pune stăpânire pe om
până şi umbra e un fel de mare
pe care nu o putem domina
pe un pat de crini, demult nu se mai moare,
întotdeauna la capătul luminii nu e întunericul
ci Ea (pe umbră dacă calci nu doare!)
între singurătate şi moarte e un prag
ce se ţine scai de toate ale tale
până când, toate culorile vieţii (într-o zi)
din viaţă... se retrag...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din poem nou, Amprente (28 iunie 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că te-aş iubi cu răbdare

dacă viaţa asta ar fi un pic mai veşnică
dar aşa fiecare clipă în care nu ne iubim
mi se pare un univers pierdut
şi le tot număr
uneori ca un biet om
alteori precum un contabil chiţibuşar
un rai un iad un rai un iad
şi tot aşa
până aproape de doi
nici măcar dumnezeu nu ştie număra altfel
decât dintr-o lume în alta
în căutarea perechii ideale

doar moartea asta numără parşiv de bine
din doi în doi
ba chiar şi din zece în zece
aproape sferic
ca şi cum ar dănţui în paşi adăugaţi
cu nemurirea uitată într-o lacrimă
de cine mai ştie care făt frumos
mâncător de jăratic cosânzean

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micime

am intrat şi am ieşit din peretele ăsta
din buretele ăsta din pianul ăsta din cana asta
din mama şi din tata când ei dormeau într-o nucă

s-au vărsat lacrimi în pumni în mare
într-un fragil curcubeu
ne-am pierdut identităţile cardurile viaţa
femeile au invadat spaţiile intime
ale bărbaţilor
între mâini printre degete au curs râuri
ambrozie bucle din abanos umbre şi umeri
s-au iubit balenele cu peşti feluriţi

am iubit şi eu

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice femeie

Orice femeie ar trebui să aibă
Destui bani, ca să se poată muta...
Să îsi închirieze un loc al ei, chiar dacă
Nu vrea să facă asta niciodată
Sau nu are nevoie...
Ceva perfect cu care să se îmbrace dacă un angajator sau
Iubitul visurilor ei i-ar spune că trebuie să se întâlnească într-o oră...

Orice femeie ar trebui să aibă
O tinerete pe care va fi multumită să o lase în urmă...
Un trecut savuros, pe care să îl povestească
La bătrânete...

Orice femeie ar trebui să aibă
Un set de surubelnite, o masină de găurit si un sutien negru, din dantelă...
Un prieten care o face mereu să râdă
Si unul care o lasă să plângă...

Orice femeie ar trebui să aibă
O piesă buna de mobilier pe care nu a avut-o nimeni din familia ei...
8 farfurii care să fie la fel,
Pahare de vin si o retetă care îi va face
pe oaspetii ei să se simtă mândri...
Sentimentul de control asupra destinului său...

Orice femeie ar trebui să stie
Cum să se îndrăgostească fără să se piardă pe ea însăsi,
Cum să renunte la un job,
Să se despartă de un iubit
Si să îsi confrunte un prieten
Fără să ruineze prietenia.
Când să încerce mai mult...
Si când e timpul să plece...

Orice femeie ar trebui să stie
Că nu îsi poate schimba lungimea coapselor,
Lărgimea soldurilor,
Sau natura părintilor săi.
Că poate nu a avut o copilărie perfectă...
Dar acum, s-a sfârsit...

Orice femeie ar trebui să stie
Ceea ce ar face sau nu ar mai face pentru iubire...
Cum să trăiască în singurătate,
Chiar dacă nu-i place asta...

Orice femeie ar trebui să stie
În cine poate să aibă încredere,
Si în cine să nu aibă
Dar si de ce ar trebui să îsi asume responsabilitatea...

Orice femeie ar trebui să stie
Spre ce se îndreaptă...
Poate fi masă de la bucătăria unui prieten
Sau o cabană frumoasă din pădure...
Si când sufletul ei are nevoie de alinare...

Orice femeie ar trebui să stie
Ceea ce poate si ceea ce nu poate să îndeplinească într-o zi...
O lună...
Un an..."

poezie de Pamela Redmond Satran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măcar o dată la câţiva ani îmi vine să fac tabula rasa. Să arunc încărcătura materială şi afectivă din viaţa mea, să eliberez nişte culoare, să curăţ nişte terenuri, să renunţ la o parte din amintirile mele. Atunci când mă apucă, ard manuscrise, arunc pliante, aranjez fotografiile în albume ca şi când n-ar mai trebui să le privesc niciodată, arunc obiectele care nu-şi găsesc un loc în câmpul meu vizual sau cărora nu le găsesc întrebuinţare zilnică. Mă debarasez fără regrete de toate lucrurile cărora nu le pot da o semnificaţie nouă. Într-un fel, ştiu că fac asta ca să las loc altor oameni, altor întâlniri, altor idei, altor obiecte, altor amintiri, deşi nu asta e intenţia mea. Pur şi simplu îmi place să merg mai departe, privind în urma mea cu nostalgia cu care contemplu siajul unei bărci uşoare...

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu demult am primit un mesaj de la el. Mi-a zis că şi fără pagini întregi de cuvinte scrise sunt extraordinară. Am zâmbit constatând că nu şi-a pierdut abilitatea de a curta, chiar dacă eu i-am cam uitat privirea. Şi, din toată povestea noastră, petrecută într-o perioadă în care eu eram aproape liberă şi el aproape ocupat, îmi mai amintesc doar stările de bine.

Anda Docea în Camere de hotel, Pentru un strop de fericire (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugenia Todd

Vi s-a întâmplat şi vouă, trecători,
Să aveţi o măsea care să vă asigure un continuu disconfort?
Sau o durere sub coaste care nu vrea nicidecum să cedeze?
Sau o tumoare malignă care creşte zi de zi?
Astfel încât, chiar şi în somnul cel mai profund,
Rămâne mereu prezentă o urmă de conştiinţă sau fantoma unui gând
Despre măsea, coaste, tumoare?
Tot aşa o iubire rănită sau o ambiţie îngenuncheată,
Sau o greşeală care ţi-a contorsionat viaţa
Pentru totdeauna, până la sfârşit,
Ca măseaua sau durerea de sub coaste,
Va pluti prin visele tale din somnul final
Până când, la ieşirea din sfera lumii, libertatea absolută
Va veni la tine într-o dimineaţă ca la un om care pe neaşteptate
Se trezeşte vindecat şi bucuros!

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume în care, când eşti prosper şi bine hrănit, poţi avea sentimentul că totul e relativ, că toate valorile sunt consensuale şi negociabile. Că valori umane ca mila, suferinţa, credinţa, dragostea chiar, nu sunt altceva decât patetisme ieftine sau clişee culturale de mult uzate. Că arta este ironie şi experiment perpetuu, joc cu concepte la rândul lor negociabile. Că Dostoievski este un mare scriitor pentru că un număr de oameni au decis acest lucru printr-un fel de vot (fie el şi cenzitar). E o lume a spectacolului şi-a virtualităţii, a depeizării şi-a selecţiei naturale în toate zonele imaginabile: supravieţuiesc acele branşe ale ştiinţei care atrag mai multe fonduri pentru cercetare, acele genuri de filme care aduc mai mult profit, acele tipuri umane care se adaptează mai bine lumii uşoare, vesele şi apocaliptice prin care trecem ca-n vis.

Mircea Cărtărescu în Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Benjamin Pantier

Împreună în acest mormânt zac Benjamin Pantier, avocat,
Şi câinele Nig, companionul constant, consolatorul şi prietenul.
În josul drumului cenuşiu, prieteni, copii, oameni şi femei,
Părăsind unul dupa altul viaţa, m-au lăsat până la urma singur
Cu Nig ca partener, împărţind acelaşi pat, tovarăş de băutură.
În dimineaţa vieţii am avut ambiţie şi am cunoscut gloria,
Dar ea, care îmi supravieţuieşte, mi-a prins sufletul în capcană
Cu un laţ care m-a însângerat de moarte,
Până când eu, odată cu voinţa tare, am ajuns o rufă, indiferent,
Trăind cu Nig într-o cameră din spatele unui oficiu murdar.
Lângă maxilarul meu stă cuibărit osul nasului lui Nig.
Povestea noastră s-a pierdut în tăcere. Treci pe alături, lume nebună!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să călătorim într-o casă americană nou-nouţă

Sunt uşi
care se vor eliberate
din balamale pentru
a zbura împreuna cu norii.

Sunt geamuri
care se vor
scoase din ramele lor
pentru a alerga
împreună cu căprioarele prin
iarba unor imaşuri fără hotar.

Sunt ziduri
care vor să se înalţe
cu munţii
prin crepusculul străveziu
al zorilor.

Sunt pardosele
care vor să să-şi transfere
substanţa în
flori sau în copaci.

Sunt acoperişuri
care vor să călătorească,
graţioase,
cu stelele pe
orbite de întuneric.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa nu
te pregăteşte şi nu
te întreabă niciodată nimic.
Nu o interesează cine esti, ce studii ai, ce vârstă ai, dacă eşti fericit sau dacă eşti pregătit pentru o alta provocare.
Te supune doar unor experienţe şi apoi
te lasă să te descurci.
Dacă te doare şi suferi nu o interesează.
E problema si alegerea ta!
Rămâi cu durerea sau te schimbi.
Cine nu intelege lecţia o va repeta.
Şi vom repeta până când vom învăţa ceea ce avem de învăţat din fiecare lecţie a vieţii.
Altă cale nu ştiu să existe pentru că ea, viaţa, îţi cere in fiecare zi să
alegi... să inveti... şi să continui...
Atat!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadastrul omului cu lumea

e un simplu cadastru al omului cu lumea, dragă domnule
un pasaj din viaţa unui vetust scriitor orb
o memorie a timpului care se desfăşoară periodic într-o obnubilaţie
şi catrafusele candidei linişti ale beţivului din zilele noastre
prăfuite la periferia unui oraş murano
lâncezesc vremea coatelor tocite
mai spune ceva despre asta
cum din cap ne sar cartonaşe colorate
semn că senectutea se înrudeşte prin culoare cu lipsa de văz
sunt o poliţă de care mă sprijin ca de mama
umbra unui tată neştiut
creator de vieţi aici sau în altă parte
un punct desprins de sol prin neuroni

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că nu putem trăi numai în prezent. Mai ales noi femeile, avem dorinţa aceea de a ne complica viaţa într-un mod inedit, visăm totdeauna ce nu putem avea, şi cred că asta se întâmplă până târziu. Nu cred că există o vârstă a renunţărilor, eu cred că o femeie, fericită sau nu..., visează până în ultima sa clipă la fericirea aceea totală, deplină, care nu există cu adevărat, şi care nu va fi să fie trăită niciodată de nici un muritor. Trebuie să fie cald, ca apoi să fie rece, să poţi simţi aşadar, să fie rău, ca apoi să fie bine şi asta să zdruncine fiinţa ta din toate temeliile, trebuie să fie ură ca apoi să fie iubirea de după..., ea, amară, dulce, dar prezentă. Ce am fi noi fără contrastele astea, fără antagonisme?

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Aş fi vrut să-mi trăiesc viaţa aşa cum am vrut şi nu viaţa pe care o aşteptau alţii de la mine". Acesta a fost cel mai întâlnit regret printre bolnavi. Când oamenii realizează că viaţa lor este pe punctul de a se sfârşi, se uită în trecut şi îşi dau seama câte visuri au rămas neîmplinite. Mulţi dintre oameni nu şi-au onorat nici măcar jumătate dintre visurile pe care le-au avut şi asta din cauza deciziilor pe care le-au luat sau nu le-au luat. Sănătatea aduce cu ea o libertate de care puţini suntem conştienţi, până în momentul în care nu o mai avem...

Bronnie Warre în Top 5 regrete ale muribunzilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focuri din toamne

se învrăjbesc limbile ruginii, iubite
ale focurilor din toamnele vieţii noastre
viaţa e o călătorie prin sufletul nostru
cu halte în care ispitim visul,
sau, dimpotrivă, îl alungăm,
continuând să ne târâm zborurile
prin prăpăstiile contingenţei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cum se pleacă din lumea asta

ne-am hotărât să râcâim pereţii
să-i reparăm să dăm o mână de glet cum se spune
apoi să-i vopsim cu vinarom de culoarea ambientului

am început cu peretele din spatele patului
ea dintr-un colţ eu dintr-un colţ
nu ne-a deranjat niciodată mizeria care ne intra pe sub unghii
mai târziu am adus mai multe găleţi
pentru sângele care ni se scurgea din abundenţă

pe seară am fost gata
puteam privi stelele de foarte aproape
amintirile se transformaseră într-o răcoare
care ne strivea din toate părţile

îţi mulţumesc că ai fost cu mine
mi-a zis şi a strâns la piept cu cioturile rămase
ultima păpuşă de pluş făcută cadou

nici nu ştiu când a dispărut
poate a luat-o unul dintre sutele de copaci în scorbura lui
mi-a părut rău că nu am apucat să îi zic măcar
mamă ştii....

între timp noile degete m-au vindecat
pereţii au crescut la locul lor de cinste
mă trezesc cred
din când în când din somn
ghemuit într-un colţ
cu ghearele suflecate de treabă

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Microscop

Stăteam într-o grădină fără gard,
dar după gard stătea un virtuoz.
Cînta din carnea mea şi dintr-o
ură pentru femeia care nu cînta
într-o grădină care nu era a mea.

Sărbătorea ceva ciudat, decesul
său. Era demult uitat şi din uitare
trăgea pe gură ultimul cuvînt
c-a fost pe lume o grădină-aşa
încăpătoare, pînă cînd măceşul
mi-a zis că ar putea fi tatăl meu,

dar nu putea, ştiu eu că sunt
copilul vrăjitorului din oz cu ochii
roz şi trupul din cianură şi-astept
nervoasă viaţa dintr-o floare,
dintr-o grădină care nu era decît
o carte citită azi la Iaşi într-un
troleu, iar lumea din troleu urla
la mine să tac, sau să cobor,
sau chiar să mor. Urlam şi eu la ei

să mă omoare şi-am coborît în
staţia Mereu. Eram cu tata care
mă-ntreba dacă mai reuşim
să mergem la muzeu. Era o zi
cu îngeri în sobor şi demoni
cognoscibili de sistem şi căutam,
de fapt, grădina aia cu celule stem
în care nicio rană nu mai doare.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!