Coşbuc urca încet pe jos dealul Paşcanilor. Spusese birjarului să-l aştepte sus, la bordei. Era o dulce dimineaţă de vară; ciocîrlii să-nălţau cîntînd în slăvile cerului, toate de pe pămint, lucruri şi vietăţi, păreau că aduc laudă lui Dumnezeu, fericite că le-a fost dat să existe.

Alexandru Vlahuţă în Noi vrem pământ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acestea zicând, căscă gura de trei ori şi-şi dete sufletul. Se duse şi el ca toată suflarea de pe pământ, de pare că n-a fost de când lumea şi pământul. Îl jeliră ai săi, îl jeliră boierii, îl jeliră şi poporul; în cele de pe urmă trebuiră să-l îngroape. Aleodor, după ce se urcă în scaunul tătâne-său, deşi copilandru, puse ţara la cale ca şi un om matur. Toată lumea era mulţumită de domnirea sa, şi oamenii se făleau că le-a fost dat de sus ca să trăiască în zilele lui. Adesea ieşea Aleodor la vânătoare ca să-şi petreacă ceasurile ce-i prisosea de la trebile împărăţiei. El ţinea minte ce-i spusese tătâne-său şi se silea să-i păzească cuvintele cu sfinţenie. Într-o zi, nu ştiu cum făcu, dus fiind pe gânduri, şi alunecă de călcă pe pământul pocitului de om. N-apucă să facă zece, douăzeci de paşi, şi iată că se pomeni cu dânsul dinaintea lui. Acum nu-i era lui pentru că trecuse pe pământul omului celui slut şi scârbos, ci îi era ciudă cum de să calce vorba tatălui său ce-i spusese cu grai de moarte.

Petre Ispirescu în Aleodor împărat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşbuc păşea încet, gînditor, în liniştea acelei dimineţi de vară. La o vreme aude vorbă-n urma lui - un glas mînios de femeie necăjită, care-şi mustra bărbatul, răsuna ca o toacă. Poetul, tinchind din mers, privi-ndărăt: un om ş-o femeie, mărunţei şi slabi amîndoi, veneau agale, cu ochii în pămînt. Gura ei, meliţa, vorbea repede şi cu răutate. Spunea de juncanii vînduţi astă-iarnă, de birul neplătit, de datorii (...), de bordeiul în care ploua, de fata pe care nu pot s-o mărite - de multe, de multe.

El tăcea. Rar, cînd se mai oprea femeia ca să-şi ia suflet, s-auzea şi vorba lui scurtă, gravă, pururea aceeaşi:
-N-avem pămînt!

Alexandru Vlahuţă în Noi vrem pământ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn de laudă

Laudă inimă a mea pe Domnul,
Căci astăzi baţi doar pentru El.
Să-L laude prin imnuri, tot omul,
Ca să primim coroană sus în cer.

Lăudaţi ochi ai mei pe Domnul,
Căci astăzi priviţi a lui mărire
Precum frunzele adoră pomul,
Şi filosoful stă-n gândire.

Lăudaţi urechi pe Domnul Dumnezeu
Căci auziţi glas de păsărele
Precum se-nalţă sus mereu,
Aşa să fie imnul vieţii mele.

Căci cum inima, privirea şi auzul
Nu au fost de om create
Nici Soarele, luna sau amurgul.
Toate pentru-n scop au fost lăsate.

Laudă omenire pe Domnul Sabaot
Căci tot ce vezi îi aparţine,
Nu îţi asuma tu tot,
Laudă-L şi dă-i iubire.

rugăciune de Cosmin-Emanuel Petraşc (9 mai 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramă lui Alexandru Vlahuţă

Deşi la faţă e maimuţă,
Deşi la nume e Vlahuţă,
El dă dovezi că e biped,
Căci umblă pe velociped.

epigramă de Alexandru Macedonski din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compensare

Se laudă că, de jos în sus,
Corupţia au fost răpus.
Ne întrebăm de-i cu folos
Când creşte cea de sus în jos?

epigramă de Emil Ianuş din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşbuc s-a oprit în loc s-asculte. Ei au trecut pe lîngă el fără să-l bage în seamă - femeia depănîndu-şi cetania ei de mustrări, bărbatul însemnîndu-i clipele de odihnă cu veşnica încheiere:
N-avem pămînt!

Şi pe cînd ei se adînceau în zare, din vechile lor suferinţi un cîntec nou se urzea în marele suflet al poetului

Alexandru Vlahuţă în Noi vrem pământ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare din cauza familiei lui se comporta ea astfel?! Chiar în acea dimineaţă, Nis îl întrebase dacă nu i se părea că ar fi cam ciudată?! Nici Lucian nu prea ştia ce să mai creadă despre Lia. Era ba aprigă, înverşunată, pornită împotriva lui, ba timidă, ruşinoasă, ba temătoare... Adică, foarte schimbătoare; amabilă, chiar ea spusese că n-ar fi! Un singur lucru îi era foarte clar în privinţa ei: Anume că era foarte, foarte frumoasă şi că el era îndrăgostit lulea de ea. Dar culmea! Îi promisese că se va ţine departe de ea în tot cursul misiunii; nu doar ei, ci şi tatălui ei... Dacă ar fi fost vorba doar despre ea, ar fi mers; poate şi-ar fi încălcat deja acea promisiune absurdă până în acel moment. Dar de ce oare îi spusese acelaşi lucru şi domnului Virgil Stancu, tatăl ei?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dealul suferinţei

Ion visa fericit
C-o să-i fete vaca,
Dimineaţă a luat-o de funie
Şi-a dus-o la păscut.
A adormit în bătaia vântului,
Viţelul l-a mirosit,
Era spre vecie trecut.

Maria, la aproape un an,
Se gândea să-i facă mare pomană,
A scos gâştele din ţarc
Şi-a intrat în grădină
Să le-aducă buruiană,
A căzut cu braţul sub cap
Şi a rămas bătută de vânt
Cu ochii sub năframă.

Copiii, nepoţii, s-au întors în sat,
Vestea le-a cutremurat făptura
- Nu mai avem pe nimeni,
Ţara va muri
Când româneşte
Nu va rosti gura...

Dimineaţă, au pus ulcele de pământ
În portbagajul dorinţelor dorinţei,
Au îngenuncheat la plecarea pe poartă,
Vântul le-a răsturnat obada timpului
Sub dealul suferinţei!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoane sterse

Privesc de la fereastră, gânditor,
Cum soarele se lasă-n asfinţit,
Deasupra lui chenarul unui nor
Cu aur şi rubin pare tivit.

Albastrul cerului acolo-i şters;
Din nor bizare forme se desfac…
Cum le-aş aşterne-n ritmul unui vers!
Dar se topesc… Acum, parcă-i un drac,

În haină de argint înfăşurat,
Stă drept şi ţine-n mână un stindard.
Acu-i un urs… dar iată… s-a schimbat…
I-un popă pletele-ncâlcite-i ard.

O clipă-l văd cu braţele în sus,
Dar flacările lacome-l cuprind,
Un nor de praf se-nalţă la apus,
Încet a nopţii umbre se întind…

În pacea asta sfântă din amurg
Ce trist lucesc a cerului făclii!
Iar clipele vieţii mele curg
Din ce în ce mai reci şi mai pustii.

poezie clasică de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

David şi Templul

Din îndurare, Dumnezeu a dat
Lui David, planul Templului din ceruri,
Ca Solomon să-I facă un palat,
Iar David doar să strângă giuvaeruri.
La fel şi astăzi, Domnul hotărăşte
Prin cel mai mic să facă lucruri mari.
Deci, nu vă supăraţi când El voieşte
Să fiţi doar salahori şi nu zidari.

Căci celor mai smeriţi, le-a pus deoparte
Răsplată mare, sus, lângă Cristos,
Pe când celor slăviţi de guri deşarte
Le-ajunge "înălţarea" cea de jos

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un vâjâit năprasnic se înalţă valurile, aruncându-se pe podelele vaporului, şi în hârtoapele ce se deschid, vasul scăpătând se pleacă într-o parte, păreţii trosnesc strânşi între mişcătoarele dealuri de apă. O amăgire a simţurilor zăpăcite de spaimă: mi se pare că în loc să înaintăm, ne lăsăm în jos, ne scufundăm încet în adâncul mării.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt strain si calator

“Sunt strain si calator,
n-am aici palate.
Dar in tara fara nor
ale mele-s toate.

Toate stelele de sus,
tot ce n-are-n veci apus,
prin iubirea lui Isus,
ale mele-s toate.

Domnul meu in infnit
multe ceruri tine.
Pentru cine le-a zidit,
decit pentru mine?

Din neant cind le-a chemat,
Domnul mult s-a bucurat,
insa viata nu si-a dat
decit pentru mine…

Dar nici eu nu-s al oricui;
Lui Ii sunt cununa.
Casa mea si cerul Lui
tot ce-avem e una!

Si la bine si la greu
eu al Lui sunt, El, e-al meu;
eu, nimic — El, Dumnezeu,
dar ce-avem, e una!”

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Lungi nopţi învolburate,
Cerneau tristeţi prelungi,
Falşi iubitori de ţară,
Rosteau discursuri lungi.

Din glas de cucuvea
Curgeau, cuvintele dulcege,
Ce ascundeau minciuna,
Spre cine îi alege.

O nouă dimineaţă,
Ca după 4 ani,
Se naşte de sub ceaţă
Pe oameni şi pe bani.

Încet, pastorul nostru,
Îşi dezveleşte faţa,
Noi iar vom urca dealul
De mână cu speranţa.

Copilul mic întinse
Spre coajă a lui mână
Şi în stejar simţi, bătând,
O inimă română.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa de a urca Everestul s-a născut din imboldul primar de a urca dealul învecinat.

citat din Francis Younghusband
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsplate democraţiei

Principiul e plăcut de spus,
Însă adesea păgubos:
La critica de jos în sus,
Vin ordine de sus în jos.

epigramă de Alexandru Doru Şerban din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istovit, Doug a mormăit ceva de neînţeles de sub masca de oxigen, mi-a strâns fără vlagă mâna şi s-a târâit mai sus. La sfârşitul cozii era Scott Fischer, pe care-l ştiam întâmplător din Seattle, unde locuiam amândoi. Puterea şi voinţa lui Fischer erau legendare - în 1994 urcase pe Everest fără să folosească butelii de oxigen - aşa că am fost surprins de cât de încet se mişca şi cât de beat a părut când şi-a dat jos masca şi m-a salutat.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce urme de urieşi au lăsat legionarii lui Traian pe unde au trecut! Paşii lor se cunosc prin desfundăturile munţilor. Toate li s-au supus. Stâncile s-au dat la o parte şi le-au făcut loc, apele s-au plecat speriate de umbra şi zgomotul celor dintâi poduri ce le-au încălecat. Dunărea, însăşi măreaţa şi năpraznica Dunăre, s-a îmblânzit şi s-a dat învinsă în mâinile lor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vijelii cumplite au trecut peste noi, la toate am ţinut piept, şi nu ne-am dat, ş-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Ţara. Poporul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A făcut

o întrecere în revistă cu nasul
pe sus prin mestecenii plasaţi
strategic în jurul diviziei
strânse în şiruri frânte pe imensul
platou cu asfalt risipit pe jos
era o întrecere a trupelor trecute
pe un catalog mare aflat în mâinile
cu degete grele care mângâiau
fericite paginile umede cu scrisul
în totalitate dizolvat ca o dulce
armonie arătată de uniformele
negre trecute cu ochiul de general

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un biet om sărac. El avea femeie şi trei copilaşi. Lucra bietul om de da pe brânci, zi şi noapte, orice şi pe unde găsea, şi două în tei nu putea lega şi el. Bieţii copilaşi erau mai mult flămânzi decât sătui. Într-o dimineaţă, plecând la pădure ca să aducă ceva uscăturele pentru casă, văzu într-un copaci un cuib de pasăre, cum nu mai văzuse el până atunci. Se miră niţel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să ştie ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Îşi lepădă calevrii, îşi scuipă în palme şi se agăţă de copaci ca să se urce în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ou ca de găină. Aşa de frumos era oul şi lucios, lucios, încât parcă-i era milă să puie mâna pe dânsul. În cele din urmă, îl luă şi-l băgă în sân. După ce se dete jos, culese câteva uscături, făcu o sarcină mică, luă la spinare şi plecă cu dânsa acasă. Copiii, când văzură oul, săreau de bucurie. Se miră şi femeia lui, căci nici ea nu mai văzuse un astfel de ou. Nu ştiau cum să umble mai binişor cu dânsul, ca să nu-l scape jos să se spargă. Unul zicea ca să-l coacă în spuză şi să mănânce toţi dintr-însul; altul zicea ca să-l fiarbă; altul zicea ca să-l păstreze.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!