Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Alexandru Vlahuță

Icoane sterse

Privesc de la fereastră, gânditor,
Cum soarele se lasă-n asfințit,
Deasupra lui chenarul unui nor
Cu aur și rubin pare tivit.

Albastrul cerului acolo-i șters;
Din nor bizare forme se desfac…
Cum le-aș așterne-n ritmul unui vers!
Dar se topesc… Acum, parcă-i un drac,

În haină de argint înfășurat,
Stă drept și ține-n mână un stindard.
Acu-i un urs… dar iată… s-a schimbat…
I-un popă pletele-ncâlcite-i ard.

O clipă-l văd cu brațele în sus,
Dar flacările lacome-l cuprind,
Un nor de praf se-nalță la apus,
Încet a nopții umbre se întind…

În pacea asta sfântă din amurg
Ce trist lucesc a cerului făclii!
Iar clipele vieții mele curg
Din ce în ce mai reci și mai pustii.

poezie clasică de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Romania pitoreasca. Schite si povestiri" de Alexandru Vlahuță este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.

Citate similare

Ivan Alexeievici Bunin

Acum când ora coboară în amurg

Acum când ora coboară-n amurg
Libere pe șesurile cerului, rând pe rând,
Către mare stoluri de păsări curg
Fluviu, umbra unei săgeți înaintând.

Crepusculul e limpede, stepa tăcută,
Roșu, asfințitul își arde la foc mic cărbunii...
Cerul e periat de stoluri în alunecare mută,
Delicate, aripile păsărilor pasc stelele pășunii.

Cât de departe zboară și cât de sus!
Tu privești – albastrul devine tot mai intens,
Pe când hăul cerului de toamnă, de nepătruns,
Deasupra ta se evaporă dilatându-se imens.

Această distanță își extinde-îmbrățișarea –
Sufletul pe sine însuși vrea să se dea-n dar,
El eliberează din lut o urmă, cum ar fi chemarea
Unei noi angoase iradiind lumina unui gând, a unui har.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu brațele durerii mele

Cu brațele durerii mele
Cuprind frenetic Universul
Și le deschid lăsând din ele,
se prelingă liber versul...

Tăcerea în adânc dezgroapă
Cu zor relicva amintirii,
Torcând în liniște sub pleoapă
Un cristalin fir al zdrobirii...

Trăiesc un ceas al prăbușirii
Cu întregul univers al meu
Dar nu mă las în voia firii,
O caut pe a lui Dumnezeu...

De-a fi mai bine sau mai greu,
Nu știu, dar nu voi da 'napoi,
Fiindcă Stăpânu-I Dumnezeu
Și peste Ziua de apoi...

Cu o nădejde neclintită,
Aspir din lutu întunecos,
La veșnicia fericită,
În slavă cu Isus Hristos

Și strâng în inimă durerea
Acestei crunte despărțiri
Înviorat de mângâierea
Făgăduite-i reîntâlniri...

E dreptn-o să-ți mai văd fața
Și nu-mi vei mai vorbi cu drag,
N-o să mai vină dimineața
În care să te văd în prag

Cu acel zâmbet minunat
Și cu privirea luminoasă,
Cu care m-ai îmbrățișat
Atunci când am venit acasă...

Dar am o mângâiere sfântă
Că ești în Cerul minunat
Cu cei ce slavă veșnic cântă
Slăvitului nostru Împărat!

Cu brațele durerii mele
Cuprind absența ta prezentă
În suflet, dar mai sus de stele,
Orice durere e absentă

Și nu-i vreo umbră de necaz,
Nici lacrimi, nici suspine
Fiindcă le-a șters de pe obraz
Hristos cu mâinile-I divine.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă

O ploaie deasă cade din văzduh
Din norii cenușii și reci,
Stau și privesc la sălcile ce plâng
Cum le apleacă ploaia pe poteci.

Văd doar alei triste și goale
Din parcul plin de frunze
De cânt și glasuri autumnale,
De iele, zmei și muze.

Ridică vântul frunze șuierând
Din parcul trist în ochi și cugetări
Și-același antic, umed anotimp
În ale nopții dese evadări.

Privește toamna-n casă mohorâtă
La joc de umbre reci și selenare,
Sufletu'-i singur iar odaia mută
Și ochii prizonieri in lumi bizare.

poezie de
Adăugat de Emil UtaleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diana Niță

O noapte în amurg

O noapte în amurg
În sufletul unui demiurg,
Trist și solitar,
Înecat în propriul amar.
Sub vatra lunii,
Se întrezăresc mii și mii
A stelelor făclii.
Sub umbra unui tei,
Cu al său condei,
Schițează în linii ample,
Potretul unui tinere doamne.
O viață boemă,
Simplă și lejeră,
O extravaganță
De înaltă manieră,
Într-o lume atăt de mizeră.
Ea, o perfecțiune întruchipată
În capodopere de artă,
O naturalețe infantilă
O privire docilă,
Un zâmbet inocent,
Un cutum evident,
Involuntar, inert.

Ochii ei de un albastru pur,
Sclipiri de stele în amurg.
Stele care nu se vor stinge vreodată,
Rămân și parcă așteaptă,
Să-i mai privesc măcar o dată,
Să mă scufund, iar in albastrul lor,
Albastrul cerurilor,
Să-i privesc cu dor.

Zâmbetul ei gingaș și surâzător,
Mi-a adus soarele,
Când eu aveam doar nori.
Mi-a alinat sufletul
De atâtea ori..
Parfumul ei nu s-a șters,
Îl simt ca și atunci;
Cu note florale și arome dulci,
Ce mă-mbie la visare,
Și la o profundă contemplare.

Mă jucam prin părul ei adesea,
Iar ea îmi zâmbea.
Îi șopteam cuvinte dulci
Și soapte de iubire,
Ne promiteam,
Că nu ne vom gandi,
Vreodată la desparțire.
În astă noapte de amurg
Sunt stele care se sting.
Nu mă mai așteaptă,
Ca și altădată,
Să-i mai privesc,
Măcar o dată
Și să-i uit.
O noapte în amurg,
În sufletul unui demiurg,
Rătăcit în intunericul obscur,
Fără al ochilor albastru pur,
Sub al lunii abajur,
Singur și confuz.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintirea unui triplu salt

Soarele mă împresoară și cu inima-mi vioară
iată, aripile-ntind zările să le cuprind!
Cu iubire și speranță, și cu multă cutezanță,
cu dragostea lui în piept, săgeata spre-nalt îndrept!
Din zori până-n asfințit ochii lui m-au însoțit.
Vedeam în lumina lor, bucuria mea din zbor.
Aveam palmele rănite, brațele mai ostenite, pletele mai cărunțite
doar iubirile-oțelite sub privirile iubite.
Zâmbetul rămas pe față luminează-ntreaga viață!

poezie de din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Pe plaja lacrimilor mele

Privesc pe cerul vieții mele
Cum stelele se sting... Și plâng...
E noaptea lor de suferință...
Poate și-al vietii lor amurg.

Pe plaja lacrimilor mele -
- n nisipul gândurilor stranii
A răsărit precum o umbră
Și-acum, când nu-și mai știe anii.

Pare că s-a-nfrățit cu zarea
Și-n zare veșnic rătăcește,
Dar în adâncurile nopții,
De-acuma, nu mai strălucește...

De ce-a murit? De ce se moare?
Și cu aperanță se hrănește
Destinul. Trecerea spre mâine
De ce din trupuri își clădește.

Mormânt și soclu? Nemurire
Visăm în orice clipă-a vieții...
Dar cine să o aibă? Cine?

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acostând la crepuscul în districtul Yuyi

Strângând velele lângă orașul Huai,
Folosesc drept port un golfuleț
Unde briza abia trezită urmărește cu biciul valurile.
Soarele scapătă spre apus, alunecând în amurg.
Oamenii se-întorc acasă. Lumina se stinge pe vârful muntelui.
Gâștele sălbatice se lasă-n zbor pe o insulă cu buruieni albe.
... La miezul nopții mă gândesc la poarta unui oraș din nord
Și ascult cum un clopot bate-între mine și moarte.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
Corneliu Neagu

Ce n-am iubit...

Aduce vântul frunze dantelate

lăsând în urmă arborii mai goi,

eu mi-amintesc iubirile ratate

rămase afară noaptea, după ploi.

Și mă cuprind regretele, deodată,

n-am știut atunci să le împac,

revin acum cu toamna-ntârziată,

plutind pieziș ca frunza din copac.

Le- aduna pe toate lângă mine

la gura sobei să le încălzesc,

dar când le văd îmi par niște străine,

cu ochii plânși și zâmbet nefiresc.

Ajung tot mai aproape de fereastră

dansând pe ritmul unui triolet,

se ofilesc garoafele în glastră,

privind prin geam apusul violet.

Se scurg prin mine clipele ratate,

ce n-am iubit rămâne doar un vis,

iubirile de-atunci, neacceptate,

în propria mea viață m-au închis.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Toamnele lăsate în trecut

Stau nemișcat în umbra răsfirată
sub falnicii copaci din luminiș,
mai treci și tu pe-acolo câteodat㠖
văd pașii tăi pe iarba din podiș.
Când te zăresc, copacii se frământă,
chemându-te să vii în umbra lor,
sub frunzele din plopii care cântă
pe notele desprinse dintr-un dor.

Eu te aștept privind în depărtare
când soarele coboară de pe cer,
iar umbrele-nserării cresc bizare
din scutul spart al unui lăncier.
Pe foșnetul din frunzele uscate
plâng toamnele lăsate în trecut,
se-ntorc acum pe melodii uitate
în cornul strâmb al unui arnăut.

Iși trece vântul mantia subțire
prin frunzele uscate din copaci,
pârâul între maluri, scos din fire,
stă abătut că ai ajuns dar taci.
Tăcerea ta îmi pare nesfârșită,
cuvintele nespuse mă rănesc,
privirile, trecute ca prin sită,
la mijlocul cărării se-ntâlnesc.

Din întâlnirea lor neprevăzută,
străfulgerat de-o rază de mister,
simt toate amintirile cum pier,
iar umbra ta se face nevăzută.

poezie de din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Metafizica

Pășesc pe muchia timpului și-mi pare
ciudat, asemeni unui semn de întrebare
tăișul ca o lamă de cuțit
tăind felii de ieri și azi, din infinit.

La ce bun oare,
când oricât ai tăia
se pare
că nimic nu s-a schimbat,
timpul e la fel de patrat
cu laturi la fel de egale

iar clipele, goale
curg în aceeași măsură,
iubire și ură,
venin și candoare
viață și moarte
’ntuneric sau soare.

Însă, mai multe pătrate, alăturate
formează un cub, o nouă dimensiune,
insinuantă ca o promisiune
ascunsă în interior.

Acum, am mai multe pătrate să măsor
iar clipele parcă nu mai dor
ci tăiate felii din infinit,
îmi spun că există-nceput și sfârșit.

poezie de
Adăugat de Irina Mihaela GrunzuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Am și uitat

Parcă am și uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristețea mea cui putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldați... Mă dor!
Și gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân și singur nu-i ușor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură și plâng în nopți târzii
Și pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuiește ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Și lângă mine-i numai Dumnezeu!
Și clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine pași șoptiți și ard,
Străin pribeag, de dor și nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin și cad...
Ai cui să fie pașii-aceștia oare?!

Și plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n ființa mea precum o noapte!
"Parcă am și uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea șoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrățișază-n umbre... Parcă știu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniți copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc vrea, să-mi fiți aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duși departe...
Deși în mine-atâtea doruri ard...
Deși e frig, deși e numai noapte...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nori de vară

Ȋn iarbă, vom sta pe spate
norii-i vom privi departe
printr-un plastic colorat
sau un ciob întunecat.

Vom vedea cum merg pe cer
ca un abur alb, stingher,
forme mari, înaripate,
ce plutesc amestecate.

Norul ăla parcă-i fum:
uite-l, trece chiar acum!
Următorul e un zmeu,
celălalt parcă-i un leu.

Dar tu nu te speria -
nu se vor apropia
niciodată de pământ,
căci plutesc purtați de vânt.

Vor merge în altă parte -
unde zarea îi desparte,
ajungând în altă țară
sub o formă mai bizară.

Parc-ar fi făcuți din vată,
dar sunt apă condensată
sau cristale mici de gheață
ce se pot preface-n ceață.

Orice nor sau norișor
e de ploaie purtător -
ploaia curge ca prin sită
sau găleată găurită!

Iar doi nori de catifea
ar putea chiar fulgera
de se-apropie prea mult
pe al cerului tumult.

Dar, când se vor despărți,
soarele se va ivi -
vom uita că a plouat.
Iată, norii au plecat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Intrebarile de ce?" de Simona Epure este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 20.99 lei.

Ultimul dar

ultimul dar pe care
mi l-aș face
ar fi să mă privesc în oglinda
din spatele oglinzii
ca să mă văd așa cum am fost
apoi m- întoarce pe dos să văd
cum fi vrut să fiu

după aceea
scoate rama din dreptul inimii
te- pune pe tine în mijlocul ei
și te- întreba,
cum putea face o curbă
cu viteza luminii
în imensitatea cerului
să ajung exact acolo
de unde am vrut să pornesc
și să-mi aduc aminte mereu
de cel
care nu mai sunt?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Privesc în splendoarea nopții

Privesc cerul și e liniște-n amurg,
Iar soarele se vede-n oglinda unei ape,
M-apropii de lac cât mai aproape,
Ș-ascult în tăcere izvoarele cum curg.

Privesc splendoarea, dar soarele a adormit,
Apoi ascult păsări cu simfonii ambientale,
Ce vin din cele patru puncte cardinale,
Iar eu înregistrez și ți le trimit.

Eu intru din nou în melancolii,
Iar brazii-și leagănă crengile din păcate,
Florile-și închid petalele înmiresmate
Și vântul bate într-un dans de veselii.

În lumina lunii se vede-un nor înaripat,
Ce cuprinde cerul fără teamă,
Se-aude-n depărtare ceva ce vrea să geamă,
Plângând iubirea-n lung și-n lat.

Și noaptea a trecut c-un gând ce-a mai rămas,
C-o liniște-n sufletul nou de primăvară,
Ș-apoi vine albastru pur și ne-nfășoară,
Ș-ajung la casa veche cu ultimul pas.

poezie de (14 martie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Iubiri păgane

Iubiri păgane de demult,

cu chipuri neuitate,

parc-au făcut un legământ –

la noapte să mă-ngroape.

Se adunară în amurg,

de mână agățate,

șiroaiele din ochi le curg

pe piepturi dantelate.

Apoi se prind, ca din senin,

un dans pios să facă,

iar dansul trist si anodin

mă strânge ca o teacă.

Cu fața-ntoarsă înapoi,

străin m-ascund de ele,

dar roată fac, cu sânii goi,

singurățatii mele.

Le strig pe nume, ca-n trecut,

dar mă privesc haine

și-n roata dansului tăcut

mă spânzură pe mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Licornul cu frâu de argint

Se lasă-nserarea și ninge afară,
cad fulgii de nea peste case dansând,
mă uit pe fereastr㠖 vrea să apară
licornul cu frâu de-argint, galopând.

Din hăuri de timp neștiute apare
cu aripa-ntinsă pe brâuri de ger,
deasupra, pe șaua de aur călare,
stă Zâna Zăpezii cu chip auster.

Ajunge îndată cu frâul în mână
și bate la ușă c-un vânt hibernal,
din zarea cernită cu biciul adună
povești să le țeasă pe geam în cristal.

O chem înlăuntru, să vină aproape
de soba încinsă, cu calul licorn,
din vatră jăratec să-i dau să se-adape,
cunună de aur să-i pun peste corn.

Dar văd că licornul rămâne afară,
iar zâna-i doar umbra iubirilor reci
pierdute în gerul venit într-o seară
când vântul zicea că-ntr-o zi o să pleci.

.

poezie de din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Coardele iubirii

Aș vrea să-Ți cânt din coardele iubirii,
Dar harpa-mi putredă, cum vezi, s-a rupt...
Și au rămas atâtea note fine
Prea trist și-amarnic să vibreze-n lut.

Însă ecoul lor cu freamăt dulce,
Cu zvon prea stins, nesigur și timid
Cum s-a rugat tâlharul de pe cruce,
Se-nalță către cer la asfințit.

Și-un singur dor nelămurit în slovă
Ca o scântee luptă înadins,
Cum s-a luptat și omu-ntâi, sărmanul,
În val de lacrimi pentu Paradis.

Eu nu vibrez ca în Eden, Stăpâne,
Eu cânt cum pot din strunele de lut...
Aș vrea să-Ți cânt din coardele iubirii,
Dar harpa-mi putredă, cum vezi, s-a rupt.

poezie de (16 ianuarie 2018)
Adăugat de Mihai GhidoraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cincinat Pavelescu

Oglinda

D-asupra patului ce-și frânge de mult icoana venerată,
În apa ei, oglinda râde din răsărit până-n amurg,
Și stă pe zid, mai albă vara și iarna mai întunecată,
Clepsidră-n care nu se vede nisipul clipelor ce curg.

Se schimbă tot ce are o formă, dar ea rămâne neschimbată.
Și soarbe gesturile noastre în ochiu-i rece și fatal,
Iar, martoră, nepăsătoare, ea stă în veci ne-nduplecată,
Atât în nopțile de doliu, cât și-n luminile de bal.

Și viața noastră-ntreagă tace în fundul tainicei oglinde;
Revăd pe mama cum s-apleacă d-asupra leagănului meu,
Văd zâmbetul blajin al tatei și-nduioșarea mă cuprinde,
Simțind că umbră cum sunt dânșii curând-curând voi fi și eu.

Și mâine altul o să vie în apa ei să-și vadă chipul,
În cadru-i trist punând o formă ce se va șterge cum s-au șters
Atâția pași pe malul mării, împrăștiați ca și nisipul
Pe care vântu-l ia și-l duce, cum poartă faima câte-un vers.

Și trecător și el ca mine prin viață ca printr-o oglindă,
Văzând-o-n negru-mbrobodită, cum stă pe zid nepăsător,
În sfâșierea dureroasă ce sufletul o să-i cuprindă,
Va înțelege plânsul tainic al lucrurilor ce nu mor.

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce poate fi mai trist...

ce poate fi mai trist în lumea asta
decât să vezi
cum lumina din ochii unui copil
se stinge încet încet
până devine amintire
că jocul a rămas neterminat
iar eu am fost mut
la nedumerirea lui

faceți liniște

o liniște atât de mare
încât
doar fulgii de zăpadă care cad
peste pustiul alb
să-mi spargă timpanele

poezie de
Adăugat de George IonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Aur și argint

Ești singură-n apus, în prag de toamnă,
când gândurile-ți toate, purpurii,
îți urcă pân' la nori și te îndeamnă
le urmezi, ca ele să devii.

Obrajii-ți ard, iar inima pulsează
în ritm ce-ți face sângele torent
ce îți inundă trupul și cutează
să-ți fie, al dorinței, stimulent.

Te lași în voia cerului o vreme,
și îți alinți un dor neîmplinit,
plutești în rubiniul cu poeme
al zilei ce se-ndreaptă spre sfârșit.

În liniștea apusului, îți pare
că Soarele, pe drumul său de foc,
e timpul ce se scurge într-o mare
în care anii nu-s decât un joc.

Îți cauți gândurile - se-nserează -
le-aduni sub raze care nu te mint
din Luna ce, acum, îți luminează
cărarea cu șuvițe de argint.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook