Poveste fără final - partea a II-a
Și s-a stins apoi moșneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' și,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiță abandonată
Crescută de-acești bătrâni, fără mamă, fără tată...
Mai târziu și-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o și-a dorit-o pentru viitor prezentă.
Și-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''
Trecuse prin școala vieții și acum era studentă.
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Și-a pornit așa într-o doară într-o bună dimineață
Să-și caute rădăcina într-un sat pierdut în ceață...
Cu emoție și teamă a bătut ușor la ușă
Fata cu ochii albaștri și cu fața de păpușă...
I-a deschis atunci bunica și-a-mbrățișat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată.
Printre lacrimi și suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvășită și-a îmbrățișat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să știe că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-și ia grijile pe umăr,
Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Și-o privea cu remușcare și cu drag pe biata față...
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul și viața
Să-și aducă-napoi fiul la fetița lui, la,, soața''.
Era însă așa târziu și o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaștri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....
Și-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar știa acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
În sfârșit știe răspunsul la dramatica-ntrebare
L-a găsit printre morminte.... și-a aprins o lumânare...
Este clar o eroină din romanul vieții sale
C-un parcurs întortocheat și.... puțin noroc în cale....
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre tinerețe
- poezii despre tată
- poezii despre sfârșit
- poezii despre mamă
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre școală
- poezii despre școala vieții
- poezii despre viitor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Poveste fără final... - partea a doua
Și s-a stins apoi moșneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' și,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiță abandonată
Crescută de-acești bătrâni, fără mamă, fără tată
Mai târziu și-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o și-a dorit-o pentru viitor prezentă
Și-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''
Trecuse prin școala vieții și acum era studentă
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Și-a pornit așa într-o doară într-o bună dimineață
Să-și caute rădăcina într-un sat pierdut în ceață
Cu emoție și teamă a bătut ușor la ușă
Fata cu ochii albaștri și cu fața de păpușă
I-a deschis atunci bunica și-a-mbrățișat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată
Printre lacrimi și suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvășită și-a îmbrățișat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să știe că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-și ia grijile pe umăr
Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Și-o privea cu remușcare și cu drag pe biata fată
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul și viața
Să-și aducă-napoi fiul la fetița lui și,, soața''
Era însă așa târziu și o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaștri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....
Și-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar știa acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
Este clar o eroină din romanul vieții sale
C-un parcurs întortocheat și.... puțin noroc în cale....
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste fără final...
O fetiță-abandonată, care avea câteva luni,
De destin a fost purtată spre casa unor bătrâni
Dintr-un sat uitat de lume și departe de oraș
Și-au luat-o să o crească... Doamne sfinte, ce curaj!
Că,, mamaie'' și,, tataie'' au crescut și alți copii
Nedoriți sau părăsiți de părinți plecați hai hui...
Chiar și,, mama adoptivă'' care le-a adus fetița
A crescut la ei în casă și știa ce-i umilința
De-a fi fost abandonată de părinții ei cei buni
Și de-aceea, prin ea, Domnul a făcut acum minuni.
Când fetița a crescut și-a-nceput să zică,, mamă''
Mama bună n-a răspuns, n-o știa, de bună seamă!
Dar pe doamna ce-a adus-o a crezut-o drept mămică
Și,, mamaie'' și,, tataie'' la bătrâni știa să zică.
Acel înger de fetiță a crescut, s-a făcut mare
Avea doisprezece ani când, ca din senin apare,
Tocmai când era la școală, o femeie tinerică
Ce-a venit să o cunoască pretinzând că-i e mămică...
Pentru ea era străina care a abandonat-o...
Fata n-a primit sărutul și nici n-a îmbrățișat-o
Mama bună a fetiței a vărsat lacrimi amare
Și-atunci a-nțeles și dânsa ce înseamnă-abandonare
S-a dus plânsă la oraș, resemnată, să aștepte
Poate fata, de-o vrea Domnul, va putea-n curând s-o ierte...
Fata este domnișoară, e frumoasă și deșteaptă
Are-n viață două mame și-o,, mamaie'' (care-i moartă.)
Și cum,, mama adoptivă'' s-a dus în străinătate,
... Pe,, mamaie'' -a luat-o Domnul,... de dor și singurătate,
Pe fetița-abandonată glasul sângelui o cheamă
Și-și dorește îmbrățișarea celei care-i este mamă!
A iertat-o fără zgomot, tot trecutul l-a uitat...
Dar acum bietul,, tataie''-i un moșneag abandonat!
Voi, copii, pe care moșul v-a crescut cu-a lui blândețe
Să mai treceți pe la dânsul... poate doar să-i dați binețe...
Și s-aveți, copii, respect și cu el s-aveți răbdare
Că-n curând va cere moșul să-i aprindeți lumânare!...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre timp, poezii despre creștere, poezii despre îngeri, poezii despre trecut sau poezii despre sărut
Și mergând ea tot înainte, a ajuns apoi și ea la Sfânta Duminică; dar și aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie și prostește. În loc să facă bucatele bune și potrivite și să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moșneagului de bine, ea i-a opărit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură... și când a venit Sfânta Duminică de la biserică, și-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă și îngăduitoare, n-a vrut să-și puie mintea c-o sturlubatică și c-o leneșă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-și aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, și să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit și și-a ales lada cea mai nouă și mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult și ce-i mai bun și mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-și ia ziua bună și binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci pornește ca de la o casă pustie și se tot duce înainte; și mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă și să-i ieie lada.
Ion Creangă în Fata babei și fata moșneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre sfinți
- citate despre religie
- citate despre frumusețe
- citate despre toleranță
- citate despre superlative
- citate despre poduri
- citate despre plată
- citate despre obrăznicie
- citate despre mâncare
Într-o clipită, tânărul a fost lângă ea, a atins colivia cu floarea și apoi a atins-o și pe babă. Jorinde și-a reluat înfățișarea de fată frumoasă, așa cum era, iar baba și-a pierdut puterile malefice. Tinerii le-au ajutat și pe celelalte fete vrăjite să-și recapete înfățișarea și libertatea, apoi s-au întors acasă la ei și au trăit o viață frumoasă și fericită.
finalul de la Jorinde și Joringel de Frații Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre tinerețe, citate despre libertate, citate despre flori, citate despre fete frumoase, citate despre fete, citate despre fericire sau citate despre ajutor
Povestea bărbatului care a visat foarte mult
A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât
și deși era un om bun și harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas
după un timp
văzând că nu-și găsește jumătatea
bărbatul a plecat din sat și și-a făcut un bordei
în pădure
cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe și plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul și cu creșterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi
din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o ușă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu
însă bărbatul din pădure
deși începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit
într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
și s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure
dar stejarul
care văzuse multe la viața lui
dar niciodată un om așa de urât
și-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său
însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
și s-a trezit în fața lui Dumnezeu
i-a zis
Doamne
știi că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
și pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am mințit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viața
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
că nicio femeie nu mă vrea
iar Domnul i-a spus
te știu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aș iubi
nu pot crea o femeie așa de urâtă
încât să te iubească pe tine
însă
dacă tot veni vorba
tu poți
uite
din crengile uscate ale stejarului
poți alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut și-o învelești cu frunze
că de restul mă ocup eu
iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut
dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o și mai urâtă decât era el
a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
și l-a rugat să-i dea viață
iar Domnul
fiindcă așa i-a promis
a suflat viață în femeia omului din pădure
văzând astă minune
bărbatul a mulțumit
apoi a trezit-o ușor
sărutând-o pe frunte
atunci ea a deschis ochii și l-a întrebat:
cine ești tu
de ești așa de urât
că mă sperii
iar el a plâns și i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut așa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic și înțelept
să te pot sluji cât mai bine
însă ea a închis ochii
iar el a înțeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns
și pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-și lepăda din urâțenie
și a deveni tot mai frumoasă
nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
și-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată
și l-a văzut și ea
și a înțeles ce înseamnă dragostea
și mult a mai gemut în noaptea aceea
văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
știu că a sosit timpul să ne despărțim
te-am slujit cât am putut de bine
și sper că nu ești nemulțumită de ceva
du-te după tânărul acela frumos
și dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauți
de te vei putea uita în ochii mei
și dusă a fost
peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simțit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors
însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
și-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi
iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors și nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în fața lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume
dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă și fericită
și poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
și nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
așa cum nu mai fusese altul
vreodat'
poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre iubire, poezii despre bărbați, poezii despre urâțenie, poezii despre sperieturi sau poezii despre păduri
Casabianca
Pe puntea-n flăcări e-un băiat,
Când toți au cam fugit;
Și focul de pe cuirasat
Pe morți i-a învăluit.
Cu toate-acestea demn stătea,
Sfidând vântul ostil;
Făptură vajnică era,
Cu formă de copil.
Și nu fugea de fumul gros,
Căci tatăl nu i-a spus;
Dar tatăl, mort, zăcea pe jos
Și glasu-i era dus.
El îl chema, "Zi, tată, zi
Aici am terminat?"
Dar căpitanul n-auzi
Că fiul l-a strigat.
"Vorbește, tată, e de-ajuns?
Să plec, oare-aș putea?"
Ghiulele crunte i-au răspuns,
Iar focul pârjolea.
Simțea suflarea lor pe-obraz
Și-n părul răsfirat;
În postul morții stătea treaz
Privind îngândurat.
Și-a strigat iar, cu glas răcnit,
"Mai stau, tată, și-acum?"
În timp ce peste el, grăbit,
Văpaia-și croia drum.
Și vasul îl înfășura,
Și steagul cel stingher,
Peste copil ea fâlfâia
Ca flamurile-n cer.
Apoi, un tunet lung vuia
Băiatul, unde-i dus?
Pe mare vântul arunca
Fragmente mici de sus;
Din cârmă, fanion, catarg,
Ce rolul și-au jucat
Dar a pierit acolo-n larg
Și-un suflet de băiat.
poezie de Felicia Hemans, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre foc, poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre suflet sau poezii despre păr
Parabola bătrânului și a tânărului
Așa că Abraham s-a ridicat, și-a spart lemnele, și-a plecat,
Și-a luat cu el amnarul și iasca, și-un cuțit.
Și cum stăteau ei doi acolo, umăr lângă umăr,
Isaac primul născut a luat cuvântul și-a spus, Tată,
Toate sunt pregătite, fierul și focul,
Dar unde este mielul pentru această ofrandă a arderii de tot?
Atunci Abraham a legat tânărul cu curele și chingi,
Și a ridicat parapeți, și a săpat șanțuri,
Și a scos cuțitul să-și ucidă fiul.
Când, iată! Un înger a strigat din slavă
Și i-a spus, NU atinge băiatul,
Nici nu-i pricinui vreun rău. Uite,
Un berbec, prins cu coarnele în tufiș;
Oferă Berbecul Trufiei, în locul copilului.
Dar bătrânul nu a acceptat, ci și-a ucis fiul,
Și jumătate din copiii Europei, unul câte unul.
*** Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre- Oise exact cu o săptămână înainte de semnarea armistițiului care încheia primul război mondial.
poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi, poezii despre copilărie, poezii despre săptămâni sau poezii despre război
Povestea din vis
A fost odată, într-o altă lume,
a viselor și-a vechilor povești,
un împărat ce își făcuse-un nume
asemenea aleșilor cerești.
Era vestit prin legile-i severe
cu care-i pedepsea pe răi și furi,
dar și prin recompense și plăcere
când oamenii păreau cinstiți și puri.
În sala unde împărțea dreptate
părea un zeu pe tronul lui de fier
și toți sperau ca, într-o zi, el, poate,
va renunța să fie tot stingher,
căci tronul de alături, de o vreme
era tot gol, în așteptarea ei,
a celei pentru care încă geme
în inima-nghețată ca un stei.
Venise-n viața lui ca o minune
pe care a primit-o și-a iubit,
dar n-ar putea nicicând, la nimeni spune
de ce sau cât a fost de-ndrăgostit,
căci el, ce nu suportă o minciună,
a înțeles târziu, că-ntr-un ocean
o floare însetată să răpună
nu poate fi oprită, e în van
să ceri meduzei brațele să-și plimbe
pe corpul tău, în dulce mângâiat,
să uite cum a fost și să se schimbe
atunci când tot ce-a vrut, a câștigat.
El a-nțeles, i-a spus, ea a plecat,
iar locul ei de-atunci, acum e gol
și n-o așteaptă cum o fi sperat,
inabordabil, cu un singur rol:
acela de a-i aminti iubirea,
trădarea și minciuna fără rost,
plecarea, dorul și nefericirea
dintr-o poveste care,-n vis, a fost.
A fost odată, într-o altă lume,
a viselor și-a vechilor povești,
povestea căreia i-am dat un nume
și poți acum, și tu, s-o povestești.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre minciună, poezii despre trădare, poezii despre schimbare, poezii despre plăcere, poezii despre plimbare sau poezii despre ocean
Despre tata, niciodată
Cât de greu îi era să nu imite,
uneori nu-ți permiți nici măcar luxul de a fi cel mai grozav nimeni dintr-o rază de la becul unui gang!
Să reușești să stai într-un picior
cu ochii închiși, fără să te clatini.
durerea resemnării să atârne pe taler tot atât cât un kilogram de aur!
La un asemenea preț scăzut al vieții nu-i mai rămăsese decât lațul îngrădirii,
adorația oarbă pentru câmpurile cu maci pe care le înrăma în fiecare vară pentru mama,
l-a alungat pe tata sub capacul orașului.
Voia să depună o coroană la mormântul singurei lui iubiri
așa că i-a îmmpletit una din străzile cele mai frumoase.
Spre bătrânețe și-a îndreptat atenția spre singura lui vocație,
se așeza la fereastră și picta nebunia,
n-a reușit niciodată să combine două nuanțe
nici să se strecoare în labirintul vieții cu adevărat.
Mama l-a așteptat până și la intrarea în veșnicie,
ar fi trebuit s-o ajute să-și ridice speranțele colbuite,
cum se ridicau și făceau câțiva pași,
se împleticeau și cădeau într-un scâncet de nou născut.
poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre pictură, poezii despre picioare, poezii despre oraș, poezii despre ochi, poezii despre nebunie sau poezii despre naștere
Fiul Luminii
Își rătăcise drumul și-acum nu mai știa
Nici unde-i este casa, părinții, cine-i el,
De ce-i atât de singur și cine e acel
De vină pentru toate și unde l-ar afla.
Iar Timpul ce-l uitase prin anii de lumină
Parcurși la întâmplare prin marele neant,
Privea, arar, intrusul, c-un zâmbet arogant,
Și-i răspundea la toate c-o liniște deplină.
Plutea prin nemurire, prin lumea dintre stele,
Și învăța atâtea cât nimeni n-a cuprins,
Dar ce conta că-i liber, că e de neatins,
Pe-un taler ce-i deasupra singurătății grele?
A căutat milenii răspunsul la-ntrebare
Și a găsit fragmente, le-a cântărit, le-a șters,
S-a întrebat pe sine, în propriu-i univers,
Și-a întrebat Lumina ca ultimă-ncercare.
A înțeles că este, din vremuri vechi, un zeu,
Lumină din Lumină, o parte din Cuvânt
Pierdută-atâta vreme din rostu-i pe Pământ...
Și-a coborât îndată, ascuns în curcubeu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre învățătură, poezii despre zâmbet, poezii despre vinovăție, poezii despre stele, poezii despre singurătate, poezii despre cuvinte sau poezii despre curcubeu
Booking la plajă
Motanul Booking a plecat
În vacanță, la bronzat,
Însă crema și-a uitat,
Iar soarele l-a ars imediat.
S-a dus fuga la stăpâna...
S-a plâns că-l ustură mâna
Și codița... și blănița...
Crema i-a furat-o Mița.
Și a mers pâș-pâș la ea.
Ea-n apă se bălăcea...
L-a-ntrebat care-i problema,
El i-a spus că n-are crema.
Mița însă nu știa
Crema unde se afla
S-a dus Booking și la Tanu,
Dar nu știa nici motanul.
Atunci a plecat la Mițoi
Făcând mare tărăboi.
Dacă la el nu era,
Cine-ar fi putut s-o ia?!
Așa că de supărare
Booking a purces la plecare,
Căci crema de n-o găsea
Nu se mai putea bronza.
Când și-a pus slipu-n rucsac
Crema i s-a arătat.
Era într-un colț uitată,
Printre rufe aruncată.
Pe prosop din nou s-a-ntins,
Chiar de soarele l-a prins.
Dar crema se risipise...
Dragul meu, ce zile triste!
Booking s-a înfuriat
Pe toți i-a amenințat:
Dacă făptașul nu se va preda,
Pe toți îi va retrograda.
Atunci Mițoi i-a spus spășit:
"Din cremă eu am folosit",
Iar după el, imediat,
Tanu și Mița s-au predat.
"- Booking, n-ar fi o problemă,
Îți vom lua o altă cremă!"
- Aveți dreptate, dragii mei!
Pentru ce ăst tărăboi?!
Oh... și mai aveți dreptate,
Jenă-mi e acum de toate!
Ce scandal am provocat!
Mii de scuze! S-a-ntâmplat...
Mai bine altă cremă-mi luam
Și nu mă mai supăram!
Pielea nu mi-aș fi prăjit
Și aș fi fost mai fericit.
Apoi motanul a plecat
Cremă să ia a încercat.
-"Nu mai avem, ne pare rău!"
-"Ghinionost mai sunt și eu!"
Și trist, la plajă s-a întors...
- "Să mă bronzez, dar ce folos?!"
Mai tot pârlit, sătul de toate
Plecă motanul mai departe...
poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiță din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre vacanță, poezii despre supărare, poezii despre scandal, poezii despre plâns, poezii despre plajă sau poezii despre pisici
Cafeaua de dimineață
El și-a pus cafeaua
liniștit în ceașcă,
laptele l-a pus
în ceașca de cafea,
zahărul l-a pus
în cafeaua cu lapte
și cu lingurița
l-a amestecat.
a băut cafeaua,
ceașca a lăsat
fără să-mi vorbească.
a scos o țigară,
a fumat tăcut,
s-a jucat cu fumul
- cercuri a făcut -
a pus, calm,
tot scrumul
într-o scrumieră
fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.
și s-a ridicat,
și-a pus pălăria
cu un gest distrat,
și-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru că ploua,
apoi a plecat.
a plecat în ploaie
fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.
(și atunci mi-am strâns
fruntea grea în palme
și am plâns...
am plâns...)
poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre lactate, poezii despre fumat, poezii despre cafea, poezii despre zahăr, poezii despre tăcere sau poezii despre jocuri
Curriculum Vitae
Puțin ne pasă cine-i, al cui, și cum îl cheamă.
El a trecut liceul cu cea mai slabă notă,
Apoi s-a făcut actor. Dar fața-i idioată
N-a încântat pe nimeni, cel mult pe câte-o damă.
A-ntrat apoi în oaste și-a stat, cum bag de seamă,
În lazaret trei toamne, pus bine de-o cocotă.
Ieșind, a scris novele, dar n-a scris bun o iotă;
Apoi s-a făcut pictor și-artist de panoramă.
Cu timpul un istoric i-a dat să scrie copii,
Dar nu știa sintaxa, scria ca-n timpul mitic
S-a hotărât în urmă să-și deie ortul popii.
S-a spânzurat! Dar bietul rămase paralitic,
Că l-au tăiat din ștreanguri, și-atunci ștergându-și stropii
P-obraz, și-a dat de petic, fondând un ziar critic.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre liceu, poezii despre jurnalism, poezii despre istorie sau poezii despre femei
Linia albă
M-a sunat mama
pe linia albă a telefonului,
a vrut să știe cum o mai duc,
dacă mai amestec cuvinte
pe foițe albe de velină,
dacă am cules
dulceața-amăruie
a vișinului din fața casei.
O cert
pentru că inima ei
a plecat în vacanță,
incognito,
fară bagaje de mână,
îmbrăcată sumar;
doar un cearșaf alb de mătase
și o mică icoană
care stătea agățată pe peretele
de la soare răsare, ca suvenir.
Îmi vorbești
despre bunica, că este fericită,
că și-a găsit jumatatea pierdută
undeva prin munții Urali,
pe un drum cu pietre.
Mama crede
că pietrele acelea multe și colțuroase
ar fi lacrimile lui cumulate.
Am întrebat-o
dacă știe ceva despre tata,
dar, o tăcere s-a făcut auzită
de parcă cineva tăiase
intenționat firul telefonului.
Înțelesesem
probabil
biletul lui de călătorie
a avut alt itinerar,
cine știe,
cu timpul
focul purifică.
... Și totuși, eu,
vă duc lipsa...
poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre vișine, poezii despre telefon sau poezii despre munți
Toți mesenii într-o glăsuire găsiră cu cale că pe nedrept a fost fata gonită din casa părintească. Atunci tatăl fetei mărturisi că n-a știut să prețuiască duhul fetei sale și și-a cerut iertăciune. Fata, și ea, i-a sărutat mâna și și-a cerut și dânsa iertăciune dacă fapta ei l-a supărat. Și se puseră pe o veselie și pe o petrecere de se duse vestea în lume. Tatăl fetei se veselea, nu se veselea, dar socrul știu că se veselea și se mândrea că a dobândit o așa noră, și de viță bună, și înțeleaptă și harnică.
Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înțelepciune, citate de Petre Ispirescu despre înțelepciune, citate despre sărut, citate de Petre Ispirescu despre sărut, citate despre supărare, citate de Petre Ispirescu despre supărare, citate despre mâini, citate de Petre Ispirescu despre mâini, citate despre hărnicie sau citate de Petre Ispirescu despre hărnicie
Fiul cel mai mic
Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii
Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă și cu sârg viața să-și trăiască
Acasă dar clădindu-și prin muncă-un viitor
Și fiul cel mai mic averea și-a pierdut
Cu fetele stricate și oamenii cei răi
Sărac curând ajunse și-un om necunoscut
Căci a călcat porunca de la părinții săi
Și-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese atâta bogăție
În zdrențe ajunsese ca orice cerșitor
Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te așteaptă
Și el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun și tatăl tău te iartă
Și iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva că fiu-i se va-ntoarce
Și tatăl lui nerăbdător mereu l-a așteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace
Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut creștea și tot creștea
Când tatăl îl aștepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia
Și iată chipu acela mai mare și mai mare
Cine-o fi oare or" n-o fi chiar băiatul meu
E el și se avântă deodată-n alergare
Și-n brațe îl cuprinse chiar pe băiatul său
O fiul meu o fiul meu ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu și-o să-ți dărui o mantie
O fiul meu o fiul meu iubit
Eu nu sunt vrednic ca numele să-ți port
Șoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu ești fiul meu și eu îți dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare
Aduceți haina cea mai bună pentru al meu băiat
Și puneți-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă și atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc
A fost pierdut dar s-a găsit și iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă și eu în sărbătoare
Iarăși îl primesc căci nu e orișicine
E mare bucuria o vai e atât de mare
Dar fiu ce rămase acasă rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Și-averea lui întregă el și-a prăpădit
Doi oameni iată în față ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Și nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas
Și fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său și care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Știe că averea praf el a făcut
Eu văd în fiul cel mai mare îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit neamurile care
Își văd distrusă viața și-l vor pe-al vieții Miel
Căci vor ca să se scape de moarte și pierzare
Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Și astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deși era acasă era în sine rău
El nu vedea iubirea și n-o înțelegea
Trăind dar în belșug și fără suferință
Tot că-i aparține lui însuși el vedea
Și nu-i păsa nicicum de-a fratelui ființă
El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neștire
Așa gândi odată firea doar cum cere
Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi și chiar comori
În El să ne încredem viața-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri și nu de-ai firii zori
Și nu dar de pământ de bunuri și averi
Ci doar de Fiul Lui Isus pe veci să fim legați
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Și ne-a luat cu Sine să-i fim pururea frați
31-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre avere, poezii despre sărăcie, poezii despre prezent, poezii despre bucurie, poezii despre bogăție sau poezii despre încredere
Rutină
să te lovești bezmetic ca fluturii de lună
fără niciun scop prinși în efectul de pendulă
ca insectele din capcana luminii de bec
viața noastră avea un singur anotimp
și o singură noapte și nimeni nu știa de ce
apoi ne-am plictisit să mai întrebăm
așa că ne turnam vin în borcane de sticlă
și povesteam
ce am fi vrut să ni se fi întâmplat
mai toți am fost prinți apoi milițieni șoferi
oameni fără noroc jinduind noroc
doar fiul tatălui meu nu am fost
tatăl meu a avut o fântână
era cea mai adâncă și limpede din sat
până într-o zi când a venit un străin
i-a dat doi lei
și a plecat cu fântâna în spate până sus la deal
tatei i s-a părut că străinul e de pe altă planetă
mai știa și că pe Marte nu e apă neam
i-a cerut doi lei ca nu cumva să se înece în ea
în cealaltă viață, viața de după moarte
era așa o vorbă la noi în sat
câinii și fântânile nu se dădeau
și nici nu se primeau de pomană
mai era și păcat
eu mi-am început viața legănat într-o boxă
cu muzică rock dată tare și cu jazz
cum tot timpul era noapte nu aveam umbră
și ca să nu mă ia vântul țineam în buzunar
un cocoloș de hârtie un fluier și un zar
ca să nu mă piardă tata mi-a cusut
pe umărul drept un fel de etichetă
pe care scria habar nu am
cum îl cheamă dar e fiul meu
știe să asculte muzică rock dată la maxim
și jazz mult jazz cântat la trompetă contrabas și pian
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre automobiliști, poezii despre început, poezii despre zaruri sau poezii despre trompetă
Ochiul
Într-o zi Ochiul a spus, "Văd dincolo de-aceste văi un munte
învăluit de-o ceață albăstruie. Nu-i așa că-i frumos?"
Urechea a ascultat câteva clipa cu atenție și-a spus,
"Unde-i acel munte? Eu nu-l aud."
La rândul ei Mâna a luat cuvântul și-a spus,
"Încerc în zadar să-l simt sau să-l ating, nu-i niciun munte."
Iar Nasul, "Nu există niciun munte, nu-i simt mirosul."
Atunci Ochiul și-a văzut de drum, iar ceilalți
au început să-și dea cu părerea despre ciudata iluzie a Ochiului:
"Ochiul are probleme, ceva nu-i în regulă cu el."
poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre urechi, poezii despre nas, poezii despre mâini, poezii despre frumusețe sau poezii despre existență
Valurile făceau parcă niște semne ciudate. Și Gretchen și-a scos pantofii la care ținea mai mult decât la orice și i-a aruncat în apă; pantofii însă au căzut prea aproape și valurile i-au adus la mal. Ai fi zis că râul nu voia să ia ce-avea ea mai scump, deoarece Karl nu era la el. Gretchen a crezut că n-a aruncat pantofiorii destul de departe și atunci s-a suit într-o luntre care era legată în păpuriș, s-a dus până la capătul ei și a aruncat pantofii în apă. Luntrea însă nu era legată bine și, când fetița s-a repezit să arunce pantofii, s-a desprins de țărm și a pornit pe apă. Gretchen, când a văzut așa, a vrut să se întoarcă și să sară pe mal, dar luntrea acuma ajunsese departe și pornise pe râu în jos.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râuri, citate despre încălțăminte, citate de Hans Christian Andersen despre încălțăminte, citate de Hans Christian Andersen despre fete, citate despre apă sau citate de Hans Christian Andersen despre apă
Păpușarul
Un păpușar mergea pe stradă
Pășind teatral spre absolut,
Cu ochii strânși să nu mai vadă,
Femeia, ce i-a fost păpușă în trecut.
Din când în când privea-napoi
Și își trecea prin plete mâna,
Să uite totuși că au fost doi,
Și inima le-a fost doar una.
Purta bocanci, era murdar
Și-avea în mână trei mărgele,
Spunea la toți că-i păpușar,
Dar și-a pierdut păpușa printre stele.
Cândva în ochii lui era doar artă
Si îl citeai în ei pe Dumnezeu,
Dar s-a pierdut pe-un drum de piatră,
Și a uitat, că acea păpușă am fost eu!
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre teatrul de păpuși, poezii despre păpuși, poezii despre încălțăminte, poezii despre teatru, poezii despre religie sau poezii despre inimă