Despre tata, niciodată
Cât de greu îi era să nu imite,
uneori nu-ți permiți nici măcar luxul de a fi cel mai grozav nimeni dintr-o rază de la becul unui gang!
Să reușești să stai într-un picior
cu ochii închiși, fără să te clatini.
durerea resemnării să atârne pe taler tot atât cât un kilogram de aur!
La un asemenea preț scăzut al vieții nu-i mai rămăsese decât lațul îngrădirii,
adorația oarbă pentru câmpurile cu maci pe care le înrăma în fiecare vară pentru mama,
l-a alungat pe tata sub capacul orașului.
Voia să depună o coroană la mormântul singurei lui iubiri
așa că i-a îmmpletit una din străzile cele mai frumoase.
Spre bătrânețe și-a îndreptat atenția spre singura lui vocație,
se așeza la fereastră și picta nebunia,
n-a reușit niciodată să combine două nuanțe
nici să se strecoare în labirintul vieții cu adevărat.
Mama l-a așteptat până și la intrarea în veșnicie,
ar fi trebuit s-o ajute să-și ridice speranțele colbuite,
cum se ridicau și făceau câțiva pași,
se împleticeau și cădeau într-un scâncet de nou născut.
poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre superlative
- poezii despre viață
- poezii despre tată
- poezii despre pictură
- poezii despre picioare
- poezii despre oraș
- poezii despre ochi
- poezii despre nebunie
- poezii despre naștere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.