Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

și deși era un om bun și harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-și găsește jumătatea
bărbatul a plecat din sat și și-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe și plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul și cu creșterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o ușă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu

însă bărbatul din pădure
deși începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit

într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
și s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure

dar stejarul
care văzuse multe la viața lui
dar niciodată un om așa de urât
și-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său

însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
și s-a trezit în fața lui Dumnezeu

i-a zis
Doamne
știi că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
și pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am mințit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viața
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
că nicio femeie nu mă vrea

iar Domnul i-a spus
te știu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aș iubi
nu pot crea o femeie așa de urâtă
încât să te iubească pe tine

însă
dacă tot veni vorba
tu poți

uite
din crengile uscate ale stejarului
poți alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut și-o învelești cu frunze
că de restul mă ocup eu

iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut

dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o și mai urâtă decât era el

a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
și l-a rugat să-i dea viață

iar Domnul
fiindcă așa i-a promis
a suflat viață în femeia omului din pădure

văzând astă minune
bărbatul a mulțumit
apoi a trezit-o ușor
sărutând-o pe frunte

atunci ea a deschis ochii și l-a întrebat:
cine ești tu
de ești așa de urât
că mă sperii

iar el a plâns și i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut așa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic și înțelept
să te pot sluji cât mai bine

însă ea a închis ochii
iar el a înțeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns

și pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-și lepăda din urâțenie
și a deveni tot mai frumoasă

nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
și-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată

și l-a văzut și ea
și a înțeles ce înseamnă dragostea
și mult a mai gemut în noaptea aceea

văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
știu că a sosit timpul să ne despărțim
te-am slujit cât am putut de bine
și sper că nu ești nemulțumită de ceva

du-te după tânărul acela frumos
și dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauți
de te vei putea uita în ochii mei

și dusă a fost

peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simțit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors

însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
și-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi

iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors și nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în fața lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume

dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă și fericită
și poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
și nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
așa cum nu mai fusese altul
vreodat'

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ion Creangă

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile și socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă așa au vrut cu mine părinții și Dumnezeu, apoi așa să rămâie". Și s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua mușluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc și rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Și n-a trecut mult, și nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum așa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-și mai vadă părinții; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna iasă cu dânsul. Părinții, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, și, întrebând-o despre gospodărie și bărbat, ea a spus tot ce știa.

în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Booking la plajă

Motanul Booking a plecat
În vacanță, la bronzat,
Însă crema și-a uitat,
Iar soarele l-a ars imediat.

S-a dus fuga la stăpâna...
S-a plâns că-l ustură mâna
Și codița... și blănița...
Crema i-a furat-o Mița.

Și a mers pâș-pâș la ea.
Ea-n apă se bălăcea...
L-a-ntrebat care-i problema,
El i-a spus că n-are crema.

Mița însă nu știa
Crema unde se afla
S-a dus Booking și la Tanu,
Dar nu știa nici motanul.

Atunci a plecat la Mițoi
Făcând mare tărăboi.
Dacă la el nu era,
Cine-ar fi putut s-o ia?!

Așa că de supărare
Booking a purces la plecare,
Căci crema de n-o găsea
Nu se mai putea bronza.

Când și-a pus slipu-n rucsac
Crema i s-a arătat.
Era într-un colț uitată,
Printre rufe aruncată.

Pe prosop din nou s-a-ntins,
Chiar de soarele l-a prins.
Dar crema se risipise...
Dragul meu, ce zile triste!

Booking s-a înfuriat
Pe toți i-a amenințat:
Dacă făptașul nu se va preda,
Pe toți îi va retrograda.

Atunci Mițoi i-a spus spășit:
"Din cremă eu am folosit",
Iar după el, imediat,
Tanu și Mița s-au predat.

"- Booking, n-ar fi o problemă,
Îți vom lua o altă cremă!"
- Aveți dreptate, dragii mei!
Pentru ce ăst tărăboi?!

Oh... și mai aveți dreptate,
Jenă-mi e acum de toate!
Ce scandal am provocat!
Mii de scuze! S-a-ntâmplat...

Mai bine altă cremă-mi luam
Și nu mă mai supăram!
Pielea nu mi-aș fi prăjit
Și aș fi fost mai fericit.

Apoi motanul a plecat
Cremă ia a încercat.
-"Nu mai avem, ne pare rău!"
-"Ghinionost mai sunt și eu!"

Și trist, la plajă s-a întors...
- "Să bronzez, dar ce folos?!"
Mai tot pârlit, sătul de toate
Plecă motanul mai departe...

poezie pentru copii de din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fără cuvinte

azi m-am trezit devreme
cu o mare durere de cap

toată noaptea am visat
le recitam poezii serafimilor
și trebuia utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-același sau unul asemănător
deoarece la fiecare greșeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se mai stingea câte-un poet

și fiindcă la noapte aș putea avea același vis
m-am gândit să mai elimin din ele

am luat dicționarul
am citit pagină cu pagină
cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât să cuprindă literele cu coadă
dar și pe cele moțate

cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul
pe care nu-l știam
la fel făceam

cum vedeam un termen de care nu mai auzisem de mult
hârști cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
și devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea și locul său imaculat se făcea

și cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mai că nu-mi venea cred
așa că din nou i-am dat
iar și iar până când s-a consumat toată

văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul și-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la față de o așa mare descoperire

mi-au luat dicționarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
și-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân și-a înțepat degetul
și cu sângele lui le ștergea
așa că atunci când am coborât în stație
tăiasem deja jumătate
și dicționarul era cu mult mai ușor

dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus

e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe ușă

am luat dicționarul
am șters lacăt închis zece și fix
și imediat s-au deschis ușile și ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune

unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre
a răspuns
și ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete
și tocmai ce-l dureau foarte tare

după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine
zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
și mai erau atât de puține cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam

era de ajuns să dăm din mâini și ne înțelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greșeală
asta am priceput când a clipit și i-a curs o lacrimă
una singură
fiindcă un altul le-a șters pe următoarele

iar într-un târziu am văzut cu uimire
cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărțile pereții acoperișul librăriei
străzile și întregul oraș
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
și câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
și tremura din toate literele singur pe pagină

iar nouă ni s-a făcut milă și i-am spus
nu-ți fie teamă
te iubim

atunci
s-a ridicat timid în genunchi
apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
și după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălțat

ne făcea semne să-l urmăm

și-abia atunci pielița vieții s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca și cum am fi sub pământ
am zărit râmele
și am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămășile
fiindcă ne bucuram că și râmele ajung în rai

pe urmă am rămas fără încălțăminte
fără haine
chiar fără unghii și păr
am rămas goi
doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am rușinat
eram cu toții tineri
fericiți ca la facerea lumii
întrucât dicționarul era și el gol
și lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carteHenry Miller

Orice om care se consideră înfrânt, deznădăjduit, secătuit de resurse, să se molipsească de curaj de la mine. Aveam un condei care zgâria, o sticlă de cerneală și hârtie – singurele mele arme. Și am turnat tot ce mi-a trecut prin cap, fie avea sens sau nu. Îmi spuneam iar și iar că dacă un bărbat ca mine iubește, din toată inima lui, o femeie, dacă e gata să-și taie urechile și să i le trimită prin poștă, dacă o să-și scurgă sângele din inimă și o să-l pompeze pe hârtie, dacă o s-o satureze cu nevoia lui și cu dorul lui de ea, dacă o s-o asedieze până-n pânzele albe, femeia nu va putea să-l respingă. Bărbatul cel mai urât, cel mai nevolnic, bărbatul cel mai lipsit de merite trebuie să triumfe dacă e gata să-și dăruiască și ultimul strop de sange. Nicio femeie nu poate rezista în fața darului iubirii absolute.

în Sexus
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Sexus" de Henry Miller este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -49.95- 37.99 lei.

Fără cuvinte

azi m-am trezit devreme
obosit cu o mare durere de cap
toată noaptea am visat le recitam poezii serafimilor
și trebuia utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-același sau unul asemănător
deoarece la fiecare greșeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se stingea câte-un poet
și fiindcă la noapte aș putea avea același vis
m-am gândit să mai elimin din ele
am luat dicționarul
am citit pagină cu pagină cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât să cuprindă literele cu coadă
dar și pe cele moțate
cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul pe care nu-l știam
la fel făceam
cum vedeam un termen de care nu mai auzisem demult
hârști cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
și devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea și locul său imaculat se făcea
și cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mai că nu-mi venea cred
așa că din nou i-am dat
iar și iar până când s-a consumat toată
văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul și-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la față de o așa mare descoperire
mi-au luat dicționarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
și-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân și-a înțepat degetul și cu sângele lui le ștergea
așa că atunci când am coborât în stație
tăiasem deja jumătate
și dicționarul era cu mult mai ușor
dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus
e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe ușă
am luat dicționarul
am șters lacăt închis zece și fix
și imediat s-au deschis ușile și ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune
unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre a răspuns
și ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete și tocmai ce-l dureau foarte tare
după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
și mai erau atât de puține cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam
era de ajuns să dăm din mâini și ne înțelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greșeală
asta am priceput când a clipit și i-a curs o lacrimă
una singură fiindcă un altul le-a șters cu gândul pe următoarele
iar într-un târziu am văzut cu uimire cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărțile pereții acoperișul librăriei
străzile și întregul oraș
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
și câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
și tremura din toate literele singur pe pagină
iar nouă ni s-a făcut milă și i-am spus
nu-ți fie teamă te iubim
atunci s-a ridicat timid în genunchi apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
și după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălțat
ne făcea semne să-l urmăm
și-abia atunci pielița vieții s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca și cum am fi sub pământ
am zărit râmele
și am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămășile
fiindcă ne bucuram că și râmele ajung în rai
pe urmă am rămas fără încălțăminte fără haine
chiar fără unghii și păr
am rămas goi doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am rușinat
eram cu toții tineri
fericiți ca la facerea lumii
întrucât dicționarul era și el gol
și lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte

poezie de din Orașul văzut prin oglindă
Adăugat de Valentin BusuiocSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 5 ianuarie 2016.
Distribuie

Neanderthal (3)

Bărbatul ei nu mai era
Nici prost, nici bleg, cum îl știa,
Și, chiar atunci când încerca
Pe plac să-i facă, ea vedea
nu-i deloc atent la ea,
Iar mintea-i e... altundeva.

Și s-a gândit, s-a perpelit,
Dar, iată, ziua a sosit
-eu nu știu cine-a ciripit-
Când o idee i-a venit
Și cerului i-a mulțumit
Că ruga i-a-mplinit.

S-a dus și-a reușit, cumva,
Ca sapiensa blondă, rea
De muscă sau de altceva,
Să fie de acord cu ea
Că sigur-sigur, i-ar plăcea
Cu amândoi alăturea.

Că-n peșteră nu i-ar fi frig,
Și-ar fi, desigur, un câștig
La foc, în loc de pipirig,
Un lemn, din cele ce se-nfig
Cu vlaga unui cucurig
Vestit, cu, la femei, cârlig.

Așa a fost: în trei amor,
Iar anii au trecut ușor,
Și-n peșteră, muncind cu spor,
Au apărut, încetișor,
Cinci puradei. Iar el: "Vum knor!"
(Înseamnă: "Recunoscător!")

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viața fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viața frumoasă
Chiar și cu o vorbă duioasă

Și-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar și când e rău,
Ea știe mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viața dragă.

Femeia-n viața fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu și niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură și nu frige.

Ea îl iubește zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Și chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înțelegi,
O simți, dar este greu să o atingi.

Și inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar și atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândește diferit față de bărbat
Și duce la sfârșit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău prețuite
Pentru insuși cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Și peste tot bărbatul dorește s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Și îl păzește de tot ce este rău.

Curaj femeia îiunui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Și face din el un învingător
Chiar și atunci când e pe locul doi.

Nu poți cunoaște o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca și cum ar treubui zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca cunoaștem un ideal necunoscut,
Ca cunoști măcar puțin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viața unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Așa că trebuie mereu le iubim
Să le stimăm și să le prețuim.

Și chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Așa e stilul lor de a ne spune
ceva noi am făcut greșit

Sau poate puțin noi le-am iubit
Și vor le iubim puțin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Și ele sunt ceea ce ne-am dorit
Și nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Și le arătăm tot ce simțim.

Femeia iubește-o zi de zi,
În brațe mereu trebuie s-o ții,
Că daca ea va obosi
Viața frumoasă noi nu vom mai simți.

Și de aceea trebuie să știm
Cum le-alinăm, cum să le prețuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Horă în duminică

Ca și cum nu ți-aș mai spune nimic iau în schimb în mână
cana de apă și o scufund adânc adânc acolo unde începe apa șovăitoare să se limpezească
din ce în ce mai tare
s-ar deschide peste ea baba nopții ar curăți-o cu o rază de lună care alunecă peste;
Îți par pesemne mai frumoasă așa... cu amândoi umerii dezgoliți
cu o cămașă
care să mă acopere trăiesc în cămașa aceea care îmi cântă pe spate
nu îmi trebuiește nimic peste umeri
îmi aduc aminte de tata cum îmi trimitea de ziua mea floarea cea mai roșie
apoi se gândea dacă picioarele mele ar încăpea deja în conduri
cum și mama purta.
Îmi port mersul meu cum și mama purta.

Mergeam deunăzi la biserică clopotarul lipsea pesemne și clopotarii își țin femeile
în brațe și în tot felul de cămeși. Pesemne clopotarii
care iubesc nu mor niciodată.
L-am văzut venind înspre mine ca un chip drept și bălai de pe peretele cu sfinți
cu un strop de apă sfințită pe pleoapă, părul lui galben și prelins la ureche lucea în soarele de duminică
treisprezece ani o singură bătaie de palme îmi părea ca un sfânt căprior cu ochii din cei mai neprihăniți
mi-a părut doar pentru mine a bătut băiatul din palme
că pentru mine au sunat clopoțeii de la gleznele lui
i-am spus
tu ești moartea el mi-a spus da eu sunt moartea sunt
însă cea mai frumoasă din toate
am glas de copil
probabil tu ai avut odată o fiică dar nu ți s-a născut nu ți s-a născut nu ți s-a născut
glumești nu glumesc
femeia are copii cât pântecul ei cât femeia e para are copii cât pântecul ei
și i-am zis atunci sună din clopote și el a bătut din nou din palme și din picioarele lungi
auzeam clopoțeii de la picioarele lui dar mai voiam trăiesc
nu pot muri la treizeci de ani
mai voiam trăiesc
mi-a zis nu ai fost niciodată căsătorită ești femeie pentru tine sunt clopoțeii aceștia
iar eu doar două glezne să am
în cer femeile tinere sunt mirese cu moartea
eu doar două glezne să am
și a bătut din nou din picioare
mi-am adus aminte de Munch de strigătul acela și mi s-a făcut frică.
Am auzit din nou clopotul în duminica aceasta
dar nu l-am ascultat
cling cling
sună o stea prea frumos
pesemne Iisus în cer este prunc pentru El plâng eu dacă nu o să Îl găsesc cuminte în iesle.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Wislawa Szymborska

Născut

Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenușii.

Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la țărm.

Deci din ea a ieșit
în lume,
în neveșnicie.

Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.

Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet și gata.

Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,
l-a legat prin oase
ascunse în fața mea.

Singură i-a potrivit
ochii lui cenușii
cu care a privit spre mine.

Deci ea este, alfa lui
De ce mi-a arătat-o.

Născut.
Deci, totuși, și el născut.
Născut ca toți.
Ca mine, muritoarea.

Fiu de femeie adevărată.
Venit din adâncul corpului
călător spre omega.

Expus
la propria sa absență
oriunde
în fiecare clipă.

Iar capul lui
este capul ce trece prin zidul
permisibil, cu timpul.

Iar mișcările lui
sunt abateri
de la sentința generală.

Am înțeles
că a parcurs deja jumătate de drum.

Dar așa ceva el nu mi-a spus,
nu.

- Aceasta e mama mea -
mi-a spus doar.

poezie celebră de din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "View with a Grain of Sand: Selected Poems Paperback" de Wislawa Szymborska este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Odată, pe vremuri, și fiți siguri e mult timp de atunci, într-o pădure mare, trăia un sărman tăietor de lemne care, toată viața lui, se dusese în fiecare zi în pădure la tăiat de lemne. Și cum a plecat el așa în pădure într-o zi, nevasta i-a umplut desaga și i-a agățat o ploscă pe spate ca să aibă ce mânca și ce bea în pădure. Însemnase un uriaș stejar bătrân care, credea el, va fi un izvor nesecat de scândură.

începutul de la povestea Cele trei dorințe
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Lutul și Olarul...

... Lutul gemea... în Mâna creatoare...
Plângea cu amar... sunt numai o țărână
Destul!... căci orice colțișor doare!
Ce vrei faci?... sunt doar un bulgăre de tină.

Eu nu mai pot!... oprește-te!... am obosit!...
Și oftând... se tot zvârcolea pe roată
De ce chiar eu?... ce bun în mine ai găsit?...
Eu nu mai vreau fiu de tine modelată.

Încă puțin... așteaptă... meșterul i-a spus
Azi vreau din tine să fac un vas frumos
Dar trebuie să mă asculți... fii supus...
Tu pentru mine ești vasul cel mai prețios.

... Și el... a răsuflat cu ușurare...
Dar când s-a văzut în foc s-a înspăimântat
Striga, frige!... eu nu mai am răbdare!...
Sunt fără vlagă!!!... și strigătul a încetat...

... El l-a scos din zgură... și l-a șlefuit...
I-a făcut și lui... în atelier un loc...
Cu argint și aur... apoi l-a poleit...
Să fii mai trainic... trebuie să treci prin foc.

... Așa Eu te-am văzut în visurile mele...
În culori frumoase... cu linii de smarald
Să strălucești la soare... și-n licărit de stele...
Mă bucur!... șopti Olarul cu un zâmbet cald.

Acum era un vas de cinste în mâna Lui
Doar ieri... o tină fără formă a fost...
Este bine ca drumul tău... smerit să-l sui
Să lupți cu Acel ce te-a creat nu are rost.

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Neanderthal (2)

Ea a plecat, iar el... ce chin!
Că n-a avut, de-atunci, senin,
Ci doar furtună, iar alin,
Acolo- n peștera-cămin,
Nu are, ci doar gândul-spin
nu e în "ceva"... deplin.

Și s-a gândit, s-a răsucit,
Pân'-o idee i-a venit:
A mers la vraci, s-a spovedit,
I-a spus cât e de chinuit,
Și, cum să spun, a reușit
Ceva de neînchipuit.

Ce a făcut, ce n-a făcut,
Nu pot să spun, n-am văzut,
Dar, ce-a fost mic a tot crescut
Cât? - ce să zic? – de necrezut,
Că, dintr-un jet a prefăcut
O stâncă mare, într-un lut.

Iar peștera, de-atunci, a fost
Nu doar cămin și adăpost,
Ci la pelerinaj, un rost:
Ieșirea multora din... post,
Căci - de! - mărimea are-un cost,
Iar el... plătește, că nu-i prost.

Curând, chiar soața a aflat
Și n-a putut, n-a rezistat,
S-a prezentat, a comparat,
Apoi, spre noul ei bărbat
A zis "Kum vo" și... a plecat.
(Traduc: "- Ești no.2, păcat!")

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Creangă

Amu, într-una din zile, flăcăul se scoală de noapte, face mămăligă îmbrânzită și ce-a mai dat Dumnezeu, pune mâncarea în traistă, înjugă boii la car, zice Doamne-ajută și se duce la pădure, să-și aducă un car de lemne. Și ajungând el în pădure pe când se mijea de ziuă, a tăiat lemne, a încărcat carul zdravăn și l-a cetluit bine, și pân-or mai mânca boii, s-a pus mănânce și el ceva. Și după ce a mâncat cât a trebuit, i-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrânzită și, făcând-o boț, a zis: "Ce s-o mai duc acasă? ia s-o pun ici pe teșitura asta, că poate-a găsi-o vreo lighioaie ceva, a mânca-o și ea ș-a zice-o bodaproste". Și punând mămăliga pe teșitură, înjugă boii, zice iar un Doamne-ajută și, pe la prânzișor, pornește spre casă. Și cum a pornit el din pădure, pe loc s-a și stârnit un vifor cumplit, cu lapoviță în două, de nu vedeai nici înainte, nici înapoi. Mânia lui Dumnezeu ce era afară! să nu scoți câine din casă, dar încă om! Însă dracul nu caută mai bine; la așa vreme te face pierzi răbdarea și, fără vrei, te vâră în păcat.

în Povestea lui Stan Pățitul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cioara

Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Și omul ca să-și uite buba,
aleargă...
Însă, paralel,
necazu-i veșnic lângă el.
Așa
o cioară,
prinsă-n laț
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
Să fii schiloadă!
Să fii de râsul tuturor!
Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
și tu să vii în cioc
grămadă!

Și-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini și ea,
să mai vorbească, asculte,
râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăț.

Iar gloata i-a și pus probleme:
— Pe unde-ai fost?
— La ce ospăț?
— Am fost și eu peste coline...
— Dar cu ce gând?
— După ce pradă?
— Așa... ca mă mai uit de coadă...
— Ei, și-ai uitat?
— Și-a fost mai bine?
— Aș! cum să uit?
Nu vedeți?
A fost și coada după mine...

MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
vii Žnapoi tot cum te-ai dus.

Eu unul
când mă simt răpus,
nu caut oameni buni de glume,
ci vin degrabă la Isus!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nick: Știi tata se înțelege foarte bine cu comandantul vostru?
Maria: Nu știu... Cu Luci?! Ce vrei spui?
Nick: Păi, chiar Luci mi-a spus că tatăl meu i-a acordat prietenia sa, sprijinul său.
Maria: Serios?! Surprinzător... Deși n-ar trebui să mi se pară astfel. Luci e un tip care reușește stârnească astfel de reacții. Dar tatăl tău...
Nick: Da. I-a devenit un fel de... Domnul director de acolo, de pe Terra, care, după cum am înțeles eu, îl ajuta treacă peste anumite momente mai dificile. Acum tata s-a oferit de bună voie să-i ia locul acelui domn, deci, i-a acordat lui Luci prietenia și sprijinul său.
Maria: Ca vezi...
Nick: În plus, pe drum spre nava voastră, gândeam chiar să-i spun totuși câte ceva colegului tău, comandantul misiunii. Nu chiar tot ce știu, dar o bună parte din adevăr.
Maria: Adevărat, iubitule? Ai fi făcut asta?
Nick: Da. Sau nu... Nu știu. Eram derutat. Nu știam dacă ar fi bine să-i spun ceva, doar îi promisesem tatălui meu voi păstra în continuare tăcerea. Însă dacă nu vă găseam îmbrățișați și m-ar fi întrebat ceva în acest sens, cred că i-aș fi spus, totuși... Oricum, dacă i-aș fi spus ceva, nu i-aș fi spus totul, ci doar ceva foarte vag, sau...
Maria: Încă nu e prea târziu. I-ai putea încă spune.
Nick: Nu, acum nu, n-aș mai putea, deși... Vezi tu, și mie mi-e greu. Adică, aș vrea foarte mult ca ei știe că sunt la fel ca voi, că sunt de-al vostru, să ne putem bucura toți, împreună, de faptul că ne-am regăsit, dar... Nu! Acum nu! Chiar nu mai pot! Te rog, înțelege-! Să încercăm să-i facem pe plac tatălui meu, în continuare. Cel puțin deocamdată.
Maria: Bine, voi încerca și eu. Însă nu te asigur voi și reuși acest lucru. Dacă vreunul dintre ei va întreba ceva în acest sens, nu știu dacă mă voi putea abține. Serios, nu știu... Sper să nu mă întrebe.
Nick: Te înțeleg. Oricum, se pare că tot tatăl meu a câștigat și de data aceasta.
Maria: Așa e, se pare... Sper că într-adevăr va discuta cât mai curând cu Luci, deși nu știm ce îi va spune, însă sper că va reuși să-l convingă măcar să nu insiste asupra subiectului, o perioadă. Ceea ce ar putea reuși, de moment ce spui că se înțeleg atât de bine amândoi. Luci era foarte apropiat de domnul director, îi era un bun prieten, iar dacă tatăl tău a preluat rolul dânsului în viața lui, înseamnă că au devenit apropiați, deci, se înțeleg.
Nick: Așa sper și eu...

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Păi, da, după cum tocmai ți-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aș fi renunțat așa de ușor la el, sub nici o formă, pentru că și eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiți așa la mine? Ai amuțit? Nu spui nimic?! Ți se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aș fi despărțit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ți dai seama Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenția asupra lui, trezește oricui interesul? Așa s-a întâmplat și-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaștem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deși auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar e incredibil de frumos, atrăgător și inteligent, dar are multe alte calități, este tot ceea ce oricine și-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulțimea de admiratoare care-l înconjurau... Și nici după atâția ani n-a renunțat la încercarea de a-ți câștiga încrederea și prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ți se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu privi așa și nu-ți fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că știe totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înțeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunțat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deși nu mi-aș fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunțat, deși aș fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel și poate aș fi avut șanse să-l câștig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viața lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel și nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua șansă și n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost și cred că nu merită sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că știu, îmi dau seama că și tu îl iubești pe el, chiar dacă nu vrei recunoști asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poți! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar știu sigur că nu mă înșel! Așa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, vorbești cu el; atât așteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deși nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ți ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în fața ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândește-te bine.

replică din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vindecări

Domnul Isus a iubit
într-atâta omenirea
că la noi El a venit
să ne aducă fericirea

ca pe palme ne-a luat
Domnul Isus pe vecie
și viață El ne-a dat
ca să-i fim mireasma vie

Domnul Isus ne-a-nvățat
trăim neprihănirea
și pe atâți i-a vindecat
căci Hristos este iubirea

multora le-a întins mâna
și de Tatăl le-a vorbit
ca să umble-ntodeauna
într-un duh neprihănit

plin de milă și-ndurare
Domnul nostru a trăit
la oameni El vindecare
tuturor le-a dăruit

celor orbi le-a dat vedere
muților le-a dat cuvânt
căci din Sine o putere
ieșea atunci prin Duhul Sfânt

iar pe cei paralizați
Hristos i-a făcut să umble
de El au fost vindecați
Cuvântu să i-l asculte

pe leproși i-a curățit
iar curați El i-a făcut
pe săraci i-a-mbogățit
căci Cuvântu-au cunoscut

Domnul s-a-ndurat de toți
dând atâtor vindecare
a-nviat chiar și din morți
pentru slava Lui cea mare

când Iair veni la Sine
Domnul nu l-a refuzat
ci-a plecat să-i facă bine
după cum el l-a rugat

acasă când au ajuns
fica lui Iair murise
dar Hristos venit de sus
toate toate le știuse

nu mai plângeți fata doarme
ei vedeau că a murit
însă Domnu a vieții toane
El Însuși le-a deslușit

după ce a scos afară
toți străinii — i-a vorbit
fetiței ce era moartă
talita cumi — și ea s-a trezit

a-nviat atunci fetița
ba umble a-nceput
inserând l-ai săi credința
minunea când au văzut

Domnul a făcut doar bine
și pe atâția i-a salvat
din moarte și din ruine
viață iarăși El le-a dat

pe ologi El i-a făcut
iar să fug㠗 alerge
pe cei care au zăcut
i-a făcut spre-a înțelge

Mesia a venit
și le-ntinde iată mâna
omului nenorocit
El i-a dăruit lumina

pe când soarele apunea
mulți veneau la vindecare
Domnul Isus le dea
multora pe veci salvare

peste cei bolnavi a Sale mâini
Domnul Isus le punea
și-adâncit în rugăciuni
El pe toți îi vindeca

din atâția îndrăciți
ieșeau duhurile afară
oamenii iar izbăviți
erau din starea amară

cădeau unii la pământ
duhurile când ieșeau
la al Domnului Cuvânt
căci de Isus ascultau

nimenea nu a mai fost
plin așa de o putere
omenirii să dea rost
și atâta mângâiere

numai Mesia Hristos
Unsul Celui Prea Înalt
din moarte pe om l-a scos
și viață-n veci i-a dat

El e stânca și iubirea
e izvorul de viață
și El dă neprihănirea
celor ce prin El învață

viața cum să-și înnoiască
oameni noi ei devenind
pentru patria cerească
Adevăru doar trăind

glorie dar Lui Mesia
cinste slavă și onoare
căci ne oferă veșnicie
și în veci de veci salvare

Doamne Tată-ți mulțumim
pentru Mesia — Hristos
doar prin El noi azi trăim
și avem cerul glorios

poezie de (9 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Progresia Sfintei Treimi

Când nu mai am inspirație scriu,
Ce-ar mai fi de zis?
Mă gândesc la ce nu s-a mai gândit nimeni.
De pildă, când a zis Dumnezeu să fie lumină,
Lumina s-a făcut singură.
Ce, te gândeai c-a scăpărat El?!
I-a lăsat omului să descopere scânteia
În sine.
De fapt, cred că la început
Lumina era dintr-o bucată,
Clară ca bună ziua,
Fără foc întrânsa. Numai pentru ochi;
Reglată bine, tot, treabă, rost...
Curată.
Până a intrat în cârdășie cu focul
Și-a-nceput ardă, știu fetele cum e...
mai gândesc la faptul , la început,
Și omul a fost făcut dintr-o bucată,
Căci l-a făcut Dumnezeu bărbat și femeie,
Nu doar una sau doar altul, ce mai una, alta!?
L-a-mpărțit pe om în două, să nu fie singur
La Părinte.
Când a văzut ce prostie a făcut, a zis:
Bă, ăștia sunt ca oile: după una sar toate în baltă!
A deschis poarta staulului și ne-a dat drumul
Pe drumuri, la înmulțire.
Parcă-L văd ținându-se greu după noi,
Ca un păstor bătrân
După miliarde...
Iar Ei,
Doar Trei.

poezie de din Aproape alb (13 februarie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Intersecții de vorbe

Nu sunt atât de romantică, moșule, tâmplă albă, vecinule,
care nu știi cum duc zi de zi scrisorile dimineața la poștă,
cât plângeam pentru ele,
de fapt,
nu am mai modelat de mult timp pe oale din lut,
roata putredă e încă acolo,
știți,
am învățat pe de rost cum se ajunge cu mâinile,
cum se răscolește brazda, cu degetele, și lut era destul
făcut din pământ și din apă și încă din tot felul de rămășițe vegetale adunate în timp,
roata chemase pe nume,
știa cine sunt,
împrumutasem numele Elisabetei,
niște păsări frumoase mi-au spus
și iubitul meu așa să fi zis:
Lisabeth,
poate pe-o roată s-a făcut mai ales dreptatea Domnului,
bărbatul și femeia, crescând de copilași din mâinile Lui de foarte departe
zbenguindu-se
doi
șiragurilor de ani
crescând așa
până la adolescență,

De asta să îi spun eu femeii mele iubite,
probabil Dumnezeu nu ne lasă niciodată din mână,
și toți ne întoarcem la El
mai e un fapt,
așa cum astăzi am uitat îmi scot roata și luturile
se făcuse târziu,
așa
mi-am și spus,
privind pe femeia aceea tare iubită,
ea nu mai crede în Dumnezeu ci Îl caută departe, în Mantre, ori pe frunte de munte ea se clatină,
poate Dumnezeu nu există, își zice,
peste ea se deschide răul ca o ușă care nu se mai închide,
ori ce pasăre verde se lovește pe pomi,
ce să îi zic,
eu, bărbatul care întotdeauna i-am ghicit pașii/ picioarele/
ce să îi mai spun,
totul e o mare iluzie, e un mare lut, ce să-i spun?

Un câmp foarte moale
și
peste el
albăstrele
sunt mici și dulci le-ai pune pe limbă
vezi cine le-a făcut, din dragoste/ din apă dulce/ și sare
punându-le cu gingășie acolo unde trebuie
ca să crească,
vezi
unde e izvorul care le-a hrănit, și din care mi-am umplut cofele acelea, demult,
apa era foarte rece și era sigur iarnă,
ochii mei nu mai văd decât albăstrelele,
leagăn peste ele
albăstrelele se leagănă boarea le mângâie,
atâtea albăstrele, fosta mea dragoste, care te-ai dus, și te-ai dus,
apa
e acolo, turnată pe ele dinspre tot felul de nori drăguțași;

O să mă hrănesc cu mere din coșul acela și cu puțină pâine
până vii tu
m-a învățat o bătrână merele cu pâine sunt hrană bună când ești supărat
până vii tu
oamenii au secrete, în petale de flori care se ating unele pe altele, pe hârtie
din care se fac multe cărți
din care se fac pomii
stelele
noaptea
din care se face marea și spuma de mare
în ele;

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Golgota - justiția umană

Ierusalim
e noapte
și florile reci ale nopții
lucesc sus pe cer
ca
o cunună de cuvinte
ce
ți se aștern pe buze
pe
aripi de vis
chiar la Caiafa
marele preot
unde
Isus e legat
și El
se scaldă-n tăcere

El
Lumina ce
ne lumineză lumina

preoții
cei mai de seamă
bătrânii și cărturarii
căutau o acuzație demnă de luat în seamă
dar
nimic
nu se găsea

Isus
era nevinovat
mai curat ca picurul de rouă

doi martori
au venit mai pe urmă
și
iată ce-au mărturisit

Omul acesta a zis
Eu pot să stric Templu Lui Dumnezeu și
iarăși în trei zile
la loc să-l zidesc
iar
marele preot
s-a sculat în picioare
și i-a zis Lui Isus
nu răspunzi nimic la ceea ce
mărturisesc aceștia
împotriva Ta

Isus
tăcea
dar
marele preot
a izbucnit

te jur
în Numele Dumnezeului cel viu
ne spui
dacă ești Hristosul Fiul Lui Dumnezeu

da sunt
și mai mult
vă spun veți vedea pe Fiul Omului la
dreapta Lui Dumnezeu și venind pe norii cerului

a hulit
a strigat marele preot și
și-a rupt hainele
acum ați auzit hula Lui

și-a rupt hainele și-n ochii Lui Dumnezeu
rupte
au rămas
căci el Caiafa marele preot nu stătea înaintea
vreunui om
ci
stătea înaintea Creatorului întregului Univers
a
Celui ce a zidit
și munții
și marea
și zborul și umbra
viața și omul
făptura mâinilor Sale

căci El
Osânditul
era
Fiul Lui Dumnezeu
Marele nostru Creator
Cel ce i-a spus lui Moise
Eu sunt
Cel ce sunt

de aceea
Hristos i-a spus lui Caiafa
veți vedea
pe Fiul Omului la dreapta puterii Lui Dumnezeu
și
venind pe norii cerului

Hristos
i-a pus sub ochii minții cheia puterii Sale
dar mândria lui Caiafa
l-a împiedecat s-o vadă
și
marele preot s-a prăbușit în mândrie și ură
și
i-a întrebat pe cei din jur
ce credeți

e vinovat
fie pedepsit cu moartea

dar
pentru ce
pentru că a spus
veți vedea pe Fiul Omului
venind pe norii cerului

și
preoțimea lui Israel
și aprozii
l-au scuipat în față și
cu pumnii l-au plesnit
și
l-au pălmuit zicând
Hristoase
prorocește cine te-a lovit

ei
înțelepciunea lui Israel
l-au pălmuit
și
l-au lovit pe Cel ce e
Înțelepciunea
adevărata Înțelepciune
ce
a creat și ochii
și văzul
palma și degetele
auzul și sufletul
El
Cuvântul Lui Dumnezeu

bătrânii lui Israel
și marii preoți
l-au
dus pe Isus înaintea Lui Pilat
iar el
l-a întrebat
ești Tu
împăratul iudeilor

da sunt
i-a răspuns Isus
dar
nu i-a mai răspuns nimic la
acuzațiile care i le aduceau preoții cei mai de seamă
și
bătrânii norodului

atunci
era un întemnițat vestit
numit Baraba
și Pilat
care trebuia elibereze un deținut
i-a întrebat pe cei ce-l aduseseră pe Isus
pe cine voiți
vi-l eliberez
pe Baraba
sau pe Isus care se numește Hristos
dar
preoții cei mai de seamă și cărturarii au înduplecat norodu
să-l ceară pe Baraba
iar pe Isus să-l dea la moarte
astfel
ei au strigat
pe Baraba
îl vrem pe Baraba
dar
ce să fac cu Isus
i-a întrebat Pilat
fie răstignit
fie răstignit
dar ce rău a făcut
i-a întrebat iarăși Pilat

și mulțimea a început și mai tare să strige
fie răstignit
fie răstignit

văzând Pilat
vorbele și discuțiile cu mulțimea
nu ajută la nimic ci doar
strigătele norodului
se întețesc și mai mult
fie răstignit
fie răstignit
a
luat apă și și-a spălat mâinile
afirmând cu glas tare înaintea norodului
eu sunt nevinovat
de
sângele neprihănitului acesta
și
tot norodul lui Israel care era prezent a strigat
asupra noastră și
asupra copiilor noștri
fie sângele Lui

Pilat
l-a slobozit pe Baraba
iar pe Isus l-a dat în mâinile lor
ca să fie
răstignit

legea
și justiția umană
eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acesta
dar totuși
l-a dat fie răstignit

poezie de (12 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!