În primăvara aceasta

În primăvara-acesta nu se piere,
Zbor păsările care muşcă din tăcere,
Cu ciocurile albe, stinse-n promoroacă
În dimineaţa flăcărilor ce se joacă

În ochii lor de rouă şi lumină,
În care-nmugureşte ziua cea senină
Şi izbucnesc din cute de pamânturi,
Fire de iarba precum dalbe gânduri

Ale bunicii când torcea uşoare
Fire-mpletite din urzelile de soare...
În primăvara-aceasta naşte visul
Ce zugrăveşte pe pamânturi paradisul,

Pentru acei ce-l ştiu şi nu îl dau uitării,
Pentru acel miraj de necuprins al zării.
În primavara-aceasta nu e timp de teamă,
Au început pădurile să geamă

De verdele-ncărcat pe trunchiuri
Chiar şi iluminatele triunghiuri
Au desluşit că verdele e unicul curtean
Ce nu trădează chiar murind un an,

În primăvara-aceasta, ca în toate cele,
Se-ngroapă în pamânturi cele rele,
În sensul ne-nfloririi, peste care
Va răsări lumina, pentru fiecare.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VEŞNICUL NĂSCUT

Câte am smuls din început,
Dorinţi ascunse ca dintr-un trecut,
Încet, precum petala firii,
Smulsă în numele iubirii...

Mă vrea, mă iartă, nu mă vrea,
Astăzi la El, mâine la ea,
Astăzi la ea, mâine la El,
Nevinovatul porumbel

Din mine, condamnat la pace,
Îşi trage sufletul şi zace
Pe grânele atâtor lumi,
În foametea dintre nebuni;

Ma iartă, mă alungă, mă ucid,
Flori colorate care se divid
Şi nu mă-ncred în ultima petală,
Ea însăşi doar o boală terminală,

În care sens de nu e jumătatea florii
Iar diferenta, uneori doar zorii
Vor mai putea-o revela,
Atâta doar, cât cerul va încuviinţa

Înrourarea, ca o ploaie peste ape
Menită să adape unicul aproape,
Înrourarea întru sensul ploilor albastre,
Dinspre pamânturi, către cerurile noastre.

Petalele in sensuri de pamânturi,
Precum în sens de ceruri ale mele gânduri,
În pietatea unor începuturi
Create din orice dar nu din luturi;

Şi mă sacrific ca într-un etern ritual,
Al smulgerii de sine, din palidul banal
Tot îngropând in mine, veşnicul născut,
Un prim sfarsit, un ultim început.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea zurgălăilor de ceară

Regină în caleaşcă de uitare,
Trece ades splendoarea clipei
Peste maidanul vieţii trecătoare,
Aflat la marginea risipei,

Îmbătrâneşte-mpărăteasa
Cât rugineşte atelajul,
Cât preotul şi preoteasa
Din smirnă rostuiesc mulajul

Roţii fără de cadran
Ce se înfige în pamânturi,
Clipă de clipă, an de an
Şi nimeni nu mai ştie cânturi

De noapte, care sorb lumina,
Cânturi de umbre care nu au scop
Ar trebui doar să-şi asume vina
Ca suntem şi rămânem doar un strop.
...
În lumea zurgălăilor de ceară,
Uitare pre uitare se omoară.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troc de tăciune

Un răsărit pe un apus-
Cine mi se încumetă?
Ce va veni, pe ce s-a dus,
Ce-i ars, pe ce mai fumegă;
Iluzie pe un cert mister,
Ce-am dat, pe ceea ce mai cer,
Dau două aripi albe-n zbor
Pentru alintul după dor,
Apă vernil cu valuri,
Pentru trei calde şaluri
În iarna depărtării,
Să-i fie cald uitării,
Dau somn curat lângă izvor,
Pentru un singur porumbel necălător,

Iubirea ta, pe viaţa mea,
Am şi plătit-o undeva candva;
Cruci negre mari din aspru lemn,
Pentru acel înălţator îndemn,
De a trăi oricât, oricât,
Cu lanţul ferecat, greu atârnând la gât,

Toţi ochii negri de tăciune
Pentru o clipă de înţelepciune,
Tot timpul de la facere încoace,
Pentru acel "încolo", clocotind a pace,

Dau tot nimicul din pământ
Pentru a-mi ţine legământ

Însă "nimicul" nu-i al meu,
Nimic nu- mi aparţine,
Trocul acesta neiertat de greu,
Mă vrea în schimb pe mine.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina cea mare

Sublimă această bună vestire,
Că viaţa mai are deplină iubire
De dăruit;
În muguri, câte un infinit
Izbucneşte cu-aceeaşi putere,
Ca răspuns la propria-i durere

Şi fiece fir ce răsare
Pe câmpuri de iarbă, nu-i întâmplare,
Sunt fire puternice şi fire firave,
Vivace şi crude sunt fire bolnave
Pe toate le naşte spre vindecare
Puterea luminii din Lumina Cea Mare.

Sublimă această iubire de viaţă,
Răbdarea aceasta de-ai face faţă
Menirii...
Miracolul acesta pur al iubirii
Te poate renaşte din noapte şi ger,
Speră făptură! Cum însămi eu sper,
Că eşti la rându-ţi o primăvară,
Chiar dacă viaţa sublimă povară
Îţi pare,
Fără-nflorire şi fără scăpare.

Dar totuşi atâta frumos
Cade toamna tandru pe jos,
Ca un dar, ca zălog
Că şi cel care-i falnic şi acela olog
Merinde-or avea pentru gerul cumplit,
Care revine la infinit.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă luna pare că stă singură pe bolta albastră cerească al cerului de opal, este percepută ca fiind singuratică, dar nu este, fiindcă toate astrele care strălucesc o mângâie cu lumina lor din cele mai distante locaţii din univers, de lumina soarelui, care îi oferă din abundenţă iubire, culori care o mângâie oferindu-i fire de lumină din distantul neant al universului care este veşnic infinit.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Fiecare pas al vieţii
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă trezesc devreme

Te salut, soare care-mi luminezi faţa.
Te salut, pe tine care faci dimineaţa
şi o desfăşori pe câmpii,
şi peste petalele lalelelor,
şi peste zorelele aţipite,
şi luminezi ferestrele, chiar şi pe ale celor
răutăcioşi sau nemernici –

îţi spun ţie, care ştii să te rogi cel mai bine,
steaua mea dragă, aflată
acolo unde te afli în univers
pentru a ne păzi de noaptea beznei veşnice,
pentru a ne mângâia cu lumina ta caldă,
pentru a ne îmbrăţişa cu razele luminii –
bună dimineaţa, bună dimineaţa, bună dimineaţa.

Priveşte-mă cum îmi încep ziua –
Binevoitoare, plină de fericire.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lada de zestre

în lada de zestre pun gânduri trainice
şi ia ţesută cu fire de lumină
timpul îmi e frate cu zorile darnice
ce m-au energizat cu prana divină.

demnă mă îndrept spre cele veşnice
ca floarea de lavandă cu mireasma fină
în lada de zestre pun gânduri trainice
şi ia ţesută cu fire de lumină.

primesc de la stele vise tainice
le-am adorat mereu cu iubirea senină
amintiri se-aprind ca nişte sfeşnice
lumina ce se naşte sufletu-mi alină.

în lada de zestre pun gânduri trainice
şi ia ţesută cu fire de lumină.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea miilor de licurici

Eu şi cu tine, singuri şi acum,
De lume ascunzându-ne în pace,
Opriţi la o răspântie de drum,
Ne împărţim cuvântul care tace,

Aşa cum doar în nopţile cu lună,
Pe brate-şi poartă dorul ce- a avut,
Un mire sărutând alba cunună
A dăruirii ei de tandru început,

Cum mama sânul dezgoleşte
Cu mâini curate mirosind a pâine,
Cea care oameni zămisleşte
Zidind în pântec ziua cea de mâine,

Eu şi cu tine singuri şi aici,
Înlănţuiţi în dulce frământare,
Noapte căzută peste mii de licurici,
Destin de-a lumina fără de soare

Şi te iubesc adânc, tu mă iubeşti,
Secundele se scurg de pe hârtie,
Când eu îţi scriu, tu mă citeşti
Şi ne atingem sufletele-n poezie.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diamant de rouă

ÎIn iadul nostru de cărbuni
În care încerci să te lipeşti de cineva
Să incerci şi să simţi că iubesti
Murdărindu-te din dorinţele lor cărbunare
Găseşti diamantul de rouă
Din plânsul nevăzut in intunericul
Minelor de suflete
Şi are o lumină că ar putea lumina
Toate aceste lagăre de nevoi ale noastre
Dar in viteza noastră de a descoperi
Filoane mai mari de ceea ce par diamante
Ce sunt doar cărbuni cu oglinzi pe ei
Trecem pe lângă acel infim dar infinit diamant al inimii
Ce are o lumină si puritate
Ce nu o găsesti in toate minele de suflet ale universului
El stând si asteptând palma care să-l culeagă fără al murdări
Chiar dacă palma e plină de praful săpăturilor in suflet

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă de purpură

Într-o întindere de ierburi
pe poteci cu dorurile inimii de foc
alergi spre pădurile de smarald
unde păsările îşi caută cu veselie norocul,
cântecul lor înghiţind cu totul tăcerea,

din arbori verdele se vărsa-n lumină.

Tu pluteşti prin gânduri la zmei
pe când nu se zăreşte niciun prinţ
şi magic salcâmii şi teii se îmbrătişează
în cuvintele pe care le nasc.

Visând la sfârşitul singurătăţii,
împreună să-i măcinăm calcarul
şi să respirăm verdele poeziei,

în fiecare dimineaţă de purpură.

Se ridică aburii pământului,
norii îşi lasă ploaia la timpul dorit
cum iubirea îţi cade pe ochi cu foame
încât te ucide aşteptarea, iubind,

Limba te seacă-n cuvinte nespuse
şi absoarbe lumina din ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

Ţi-ar spune ceva
ţi-aş spune orice
despre luna din geam
despre nopţile albe
şi despre visele din zori...
despre zilele negre...
despre cerul cu soare
sau chiar despre cel cu nori...
despre ciorile ce-l străbat
la ore fixe
dimineaţa şi seara...
despre cafeaua amară
sau despre ceaiurile dulci
sorbite cu înghiţituri mici
din aceeaşi ceaşcă...
despre grădina
în care aştept mai întâi ghioceii...
apoi păsările
şi fluturii...
despre ticăitul ceasului
ce mă-nsoţeşte
şi despre alte ceasuri
ce au trecut
sau despre cele care au ruginit
şi între timp s-au oprit...
despre oameni
ce erau dar au plecat...
despre alte nimicuri
despre nimic...
doar să nu las zăpada
din anotimpul în care-am ajuns
să se-aştearnă între noi

poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puzzle

Eu sunt un puzzle imperfect,
Bucăţi din mine, colorate,
Compun întregul meu afect
De piese mici, neregulate,

De poezii cu rimă suflet,
De poezii cu ritm trăire,
Trapeze ascuţite-n urlet,
Fără triunghiuri de iubire,

Sunt poezii cu ritm surdină,
Prin piesele-mi se scurge sânge,
Se-ncuie bezna în lumină,
Se luminează ce îmi plânge,

Ce să nu scriu, ce să ascund,
Bucata inimă stelată,
Piesa privire, gândul gând,
Speranţă mea necenzurată?

Odată mi-am pierdut trăirea
Rotundă ca un răsărit,
Şi aşteptând reîntregirea,
Străini m-au asamblat greşit,

Bucăţi din mine să le pier
Şi pentru ce şi pentru unde?
Astăzi sunt puzzle-ul de fier,
Sudat să nu mă poţi pătrunde.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru păstrarea căluţului de lemn

ana a crescut într-un pătuţ
cu ziduri îngenuncheate
spre dimineaţă toate păsările se trezeau
să-i asculte respiraţia şi laptele din cerul gurii

fiecare ramură fiecare frunză fiecare mamă
se face zid şi se dărâmă până dimineaţa
toate anele zboară spre cuiburile cele mai înalte
cele mai nezidite
să crească prunci în pătuţuri cu aripi de lemn

dormi

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Distinşii mei amici vă voi pofti
În seara asta-n jurul mesei mele
În numele divinei geometrii
Să devoraţi triunghiuri isoscele

Desigur fiecare câte trei
Din cele multe trase în frigare
Ca nişte devotaţi învăţăcei
Lăsând în străchini doar o bisectoare

Cu care servii se scobesc în dinţi
În timp ce pun mesenilor în blide
Dreptunghiuri acrişoare şi fierbinţi
La flama lumânării perpelite

Ce le veţi hăpăi apoi de zor
Cu ochii şi cu fălcile deodată
De pentagoane însă vă implor
Să nu se-atingă nicio invitată

Chiar dacă sunt gătite de Euclid
Ţi împărţite-n doctorale porţii
Să le mai ia din gustul lor arid
Gustaţi în schimb sublimele proporţii

Turnate-n vase-aduse de la Ur
Spre-a scufunda-n delicii comesenii
Unde produsul mezilor - vă jur -
Este egal cu cel ce-l dau extremii

Iar ca desert / superb şi decojit!/
O să primiţi un mare tetraedru
Să plece fiecare mulţumit
Şi dacă e posibil mai geometru

Spre dormitorul unde veţi dormi
Feriţi de toate ceasurile rele
Şi-n numele divinei geometrii
Închişi frumos în cercurile mele

poezie de Octavian Soviany
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de leagăn

Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineaţa, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.

De-atunci lumina nu mai e aceeaşi
Pe care o ştiu de demult
Şi nici pământul nu mai e acelaşi
Chiar dacă e totuşi pământ.

Copile, tu nu ştii mai nimic despre viaţa
În care ţi-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-şi curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.

Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Şi tu, copile, nici nu ştii că drumul
E lung din pământ în pământ.

Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.

poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casa bunicilor

Chiar dacă cei ce mi-au dat viaţă sunt părinţii,
Cei ce erau mereu cu mine au fost bunicii
Acolo în căsuţă albă, văruită,
Cu drag am crescută de-un bunic şi de-o bunică.

Acolo, bunicii cu-a lor bunătate,
M-au învăţat câte puţin din toate,
M-au învăţat să spun o rugăciune,
M-au îndemnat să fac doar fapte bune.

În casa lor cu drag am fost primită,
Răbdarea lor fiind nemărginită,
Chiar dacă mai făceam şi rele,
Bunicii nu mă prea certau cu ele.

Şi astfel, mama-bună, tata-bun,
M-au dezmierdat cu tot ce-aveau mai bun
Şi-n casa lor cea albă, văruită,
Am fost mereu copila lor iubită.

poezie de Andrada Brînduşa Keszeg
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă fiică a naturii

Stropi de ploaie cad peste chipul tău
Ca lacrimele care curg
Din ochii lui Dumnezeu.

Vântul te leagănă uşor,
Precum adoarme mama al său odor.
Soarele îţi admiră faţă
Şi privighetorile îţi dau bună dimineaţa.

Eşti o casă pentru păsările cereşti
Ca o mamă bună pentru oameni
Şi vieţuitoarele pământeşti.

Binecuvântată eşti de cel de sus
Pădure verde, pădure
Ca luceafărul care a răsărit şi încă n-a apus.
Eşti cea mai frumoasă fiică a naturii.

poezie de Vladimir Potlog (12 februarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multivers

Cred ca există multiversul,
E o genune între noi,
Iubirea- şi caută reversul
Iar noi ne-am transformat în doi,

Ne- am divizat precum un virus
Ucigator, de neoprit
Sunt hieroglife pe papirus
Ceea ce- am scris pe infinit,

Indescifrabil este parcă
În alfabetul propriului destin,
Pământul transformat în arcă
Unde doar singurii mai vin,

Perechea unui joc de cărţi
Rămâne pusă deoparte,
În labirintul unei hărţi
În care doar fugim de moarte,

Nici timpul nu mai e lumină,
Secundele sunt albe ploi,
În ani iubire si în vină
Măsor distanţele din noi

De- atunci de când viteza morţii
Ne- a depărtat de cer cumva,
Doi inocenţi în ale sorţii,
Pieriţi în galaxia ta,

Big bang-ul nu mai are sunet,
Celula stem s-a sinucis
În galaxia unui urlet
Din anticamera de vis,

Viaţa rămâne să răzbată,
O mamă veşnic purtătoare
Intr-o urgenţă operată
Pentru ca altfel pruncul moare,

Se naşte astfel multiversul,
În călimara de genune
Din care izbucneşte versul
Trăirilor de om nebune.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profund fericită

M-ai întrebat de ce sunt fericită,
Cum pot în lumea asta smintită;
Pentru ca moartea n-a fost nicicând o opţiune
Apă sfinţită pe negru tăciune,
Rugă-n genunchii impusei tăceri,
În eternul priveghi al zilei de ieri,

Pentru că sunt câteva minuni esenţiale
În zbuciumul gândurilor existenţiale
Ce trec prin mine precum o undă,
În zbaterea lor nemuribundă,
A stării pe loc ca dovadă de-o zi,
Pe marginea sfărâmată a prăpastiei de-a fi,

Îndrăzneala ca boală nevindecată
Îmi îndreaptă privirea spre cer înc-o dată
Şi privesc în ochii lui Dumnezeu,
Miracolul facerii iubirii din greu,
Din gri, din singur, din moarte explicită,
Îţi răspund, atunci mă găsesc profund fericită.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire

De-o viaţă îndrăznesc să lupt cu efemerul,
Având ca ideal de libertate, cerul,
Visez la unica fracţiune de secundă,
De bunătate omenească furibundă

Ştiind că infinitul este atât de mic
Atunci când din cenuşă încerc să mă ridic,
În ochii mei, până la pura lor culoare,
Albastră, sinceră, fragil nemuritoare.

Nu ştiu să pot să-nvăţ uşor a abandona
Speranţa cum că viaţa înseamnă altceva,
Mă ţine universul în a lui splendoare
Şi certitudinea că viaţa e visare,

Visarea întru idealul perpetuării,
Vânt împletit în cozi din capetele zării,
Visare de rotund încolăcit în spire
De infailibilă şi pură fericire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!