Lumea zurgălăilor de ceară

Regină în caleaşcă de uitare,
Trece ades splendoarea clipei
Peste maidanul vieţii trecătoare,
Aflat la marginea risipei,

Îmbătrâneşte-mpărăteasa
Cât rugineşte atelajul,
Cât preotul şi preoteasa
Din smirnă rostuiesc mulajul

Roţii fără de cadran
Ce se înfige în pamânturi,
Clipă de clipă, an de an
Şi nimeni nu mai ştie cânturi

De noapte, care sorb lumina,
Cânturi de umbre care nu au scop
Ar trebui doar să-şi asume vina
Ca suntem şi rămânem doar un strop.
...
În lumea zurgălăilor de ceară,
Uitare pre uitare se omoară.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mrejele propriului sine

Ai gust de uitare şi de zadar,
Timpul, Octombrie, pictat fără har,
Pe pânza în care un trup învelesc,
Stoluri aşterne, pasari păşesc...

Umilele ceruri le sunt interzise,
Iubite Octombrie, acestea fiind zise,
Îmbracă-ţi tunica de palidă ceară,
E frigul prea mare, în sine şi-afară

Şi degeaba reproşul aceluiaşi timp
Aşez în lumile ce nu pot să schimb,
Ai gust de deja iar ceea ce vine,
Pierit cade-n mrejele propriului sine.

Octombrie cu trepte de miere-n culoare,
Sunt zilele tale profund trecătoare,
Ai gust de uitare, vei trece iar;
Octombrie iubire, ai gust de zadar.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Câteodată uit,
Uit totul,
Uit rotund,
O uitare precum un fruct
Al pasiunilor pierdute,
Cu gust de timp mohorât

Şi atunci o zăresc cum fuge
Clipa despletită,
Pe un maidan al părerilor de rău,
Julită de trecut,
Desculţă‎ de prezent,
Tânără de viitor,
Chicotind ca vântul,
La un singur oftat secundă
De miezul sufletului,
Pe ceasul aceloraşi lacrimi,

O prind din urmă,
De umerii ei mici
Şi îi spun cu milă,
Scuturând-o,
"Tu de aici nu mai pleci niciodată,
Deoarece
Vei îmbătrâni clipă
Iar eu nu te voi mai recunoaşte

Vei avea şi tu
Copiii tai,
Îi vei învăţa dispreţul
Prin semne
Şi preţul
Ca troc;

Ce-ţi pot eu oferi
Pentru
A nu-ţi ‎ mai uita părinţii?

Poate că doar iertare,
Căci altfel,
Bătrână,
Matusalemic brazdată
De fagurii timpului,
Nu-ţi vei îngădui clipă,
Calea
Reîntoarcerii
În mine.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este un întreg din care zi de zi, clipă de clipă timpul rupe câte puţin până devine uitare.

aforism de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou infinit

Există o scorbură a copacului vieţii,
În care-ngenunchiaţi, uneori, ei, poeţii
Tânjesc iluzoriu a se ascunde,
În viile clipe din moarte secunde;

Dezirabila clipă, însemnând oricât vrei,
Înfinit înmulţită cu factor de trei,
Lungimea ei lambda, de palidă undă
E-o eră de flutur sau o milisecundă;

Copacul din cuiburi ale aceloraşi cuci,
Din care sculptează miliarde de cruci
Făuritori ce-au tocit amnarul de foc,
În frigul din rana aceluiasi loc,

În locul în care doar dorul e sclav
Şi galben şi palid şi trist de bolnav,
Căzut ca o noapte, peste copacul trănzit,
Fără de frunze şi etern ne-nverzit,

Sculptându-i o scorbură către plus infinit.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah planetar

O tablă pătrată pe o masă pătrată,
Istorie, uitată, minţită, furată,
Pioni care ară doar câmpuri de oase,
Cu regi abdicanţi şi metrese frumoase,

Şah!, spuse negrul dar albul omoară,
Omoară şi roşu şi galben de ceară,
Omoară cu ură şi făr' de măsură,
Nebunul vorbeşte, e slobod la gură,

Şah!, pierde tura controlul pe flancuri,
Trimit escadrile de-avioane şi tancuri,
Peste o tablă alb negru şi goală,
Ideologică luptă, pur materială,

Şah! şi regina se-apleacă, suspină,
Sacrificată fiind fără de vină,
De-un rege despotic ce joacă la pat...
În spate pionii, sunt trei, e şah mat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa câteodată îşi cere iertare

Viaţa câteodată îşi cere iertare,
Îţi dăruieşte uneori în compensare
Ca într-un falanster, cât ai avea nevoie,
Nicicum cât meriţi, mitralieră-n foc de voie,

Fără de ţintă şi uneori fără de glonţ,
Pe un perete alb dintr-un fragil gablonţ,
Pe care tu deja, cu trupul conturat,
Ai inima ţintită de glonţul neratat;

Nu curge sânge însă iar începe ploaia,
Şterge visarea, se pogoară din nou droaia
De suferinţe, pe un cuget fără şansă,
Ce n-are cum să ştie c-o ne-nţeleasă ansă

Îl trage din pustie pe un pământ de dor,
Îl ţine să răsufle până ce alţii mor
Şi nu mai ştie unde, în alba sa predare,
Să regăsească poarta spre veşnica uitare.

Da, viaţa îşi cere uneori iertare,
Într-o complicitate uluitoare,
Sacrificând pe tine întru iertarea mea,
Sacrificând ce vine, pe ce a fost deja,

Balanţă descentrată ce are doar dreptate
Şi greutăţile în impoderabilitate
Şi numai tu în fond, legat la ochi priveşti,
Cum gânduri şi speranţe în van mai iroseşti,

Îngăduinţă, toleranţă, neputinţă,
Imagine princiară fără de umilinţă,
Da viaţa o eroică şi asumată dezertare,
Eşti singurul ce poate a-i dărui iertare.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primăvara aceasta

În primăvara-acesta nu se piere,
Zbor păsările care muşcă din tăcere,
Cu ciocurile albe, stinse-n promoroacă
În dimineaţa flăcărilor ce se joacă

În ochii lor de rouă şi lumină,
În care-nmugureşte ziua cea senină
Şi izbucnesc din cute de pamânturi,
Fire de iarba precum dalbe gânduri

Ale bunicii când torcea uşoare
Fire-mpletite din urzelile de soare...
În primăvara-aceasta naşte visul
Ce zugrăveşte pe pamânturi paradisul,

Pentru acei ce-l ştiu şi nu îl dau uitării,
Pentru acel miraj de necuprins al zării.
În primavara-aceasta nu e timp de teamă,
Au început pădurile să geamă

De verdele-ncărcat pe trunchiuri
Chiar şi iluminatele triunghiuri
Au desluşit că verdele e unicul curtean
Ce nu trădează chiar murind un an,

În primăvara-aceasta, ca în toate cele,
Se-ngroapă în pamânturi cele rele,
În sensul ne-nfloririi, peste care
Va răsări lumina, pentru fiecare.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transhumanţă

Caut o poartă plină spre lumile din mine,
O separaţie clară între urât şi bine,
Duc timpul în trecut, să-l simt în siguranţă,
El, gentilom ucis de propria-i elegantă,

Duc timpul în trecut, îl trec eu pragul clipei,
Căci nu mai pot a duce blestemele risipei,
Când amintirea însăşi nu are adăpost,
Când lucrurile strâmbe înving fără de rost,

Duc timp în agonie, pe braţele-mi firave,
Sperând că-l pot salva de minţile bolnave
Care-i privesc sclipirea fiind cea de pe urmă,
Cât el într-o clepsidră, stors de durere, scurmă,

Refuz să mă opresc, refuz să-l dau pieirii,
În fond doar el cunoaşte drumeagul nemuririi,
În fond doar el cunoaşte ce cale se afundă
Şi unde e vârtejul, iubirii ce inundă,

Duc timpul în trecut, să-l vindec pentru-a fi
Iar el pentru aceasta adaugă o zi
După o alta stinsă, într-un jurnal secret,
În limba cunoscuta de orişice poet

Ce scrie despre-atingeri ce nu sunt trecătoare,
În lumea noastră moartă de-atâta tulburare...
Caut salvarea clipei, ca într-o transhumanţă
Duc timpul în trecut, să-l simt în siguranţă.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai rămas

A mai rămas
doar o cupă din fericirea
care nu va mai fi dincolo de fiinţa mea.
Ard de dorinţă să o ţin în mine,
de teamă să nu o pierd într-o clipă
de uitare sau de rătăcire...
Când nu voi mai fi,
doar crângul copilăriei
va mai vorbi în graiul florilor
iar scrinul amintirilor
va mai păstra încă
papirusul unei umbre
parfumată cu fericirea uscată
de dincolo de fiinţă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

VEŞNICUL NĂSCUT

Câte am smuls din început,
Dorinţi ascunse ca dintr-un trecut,
Încet, precum petala firii,
Smulsă în numele iubirii...

Mă vrea, mă iartă, nu mă vrea,
Astăzi la El, mâine la ea,
Astăzi la ea, mâine la El,
Nevinovatul porumbel

Din mine, condamnat la pace,
Îşi trage sufletul şi zace
Pe grânele atâtor lumi,
În foametea dintre nebuni;

Ma iartă, mă alungă, mă ucid,
Flori colorate care se divid
Şi nu mă-ncred în ultima petală,
Ea însăşi doar o boală terminală,

În care sens de nu e jumătatea florii
Iar diferenta, uneori doar zorii
Vor mai putea-o revela,
Atâta doar, cât cerul va încuviinţa

Înrourarea, ca o ploaie peste ape
Menită să adape unicul aproape,
Înrourarea întru sensul ploilor albastre,
Dinspre pamânturi, către cerurile noastre.

Petalele in sensuri de pamânturi,
Precum în sens de ceruri ale mele gânduri,
În pietatea unor începuturi
Create din orice dar nu din luturi;

Şi mă sacrific ca într-un etern ritual,
Al smulgerii de sine, din palidul banal
Tot îngropând in mine, veşnicul născut,
Un prim sfarsit, un ultim început.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Uitare

Am fost invitat într-o seară,
la masa din Marea Uitare,
acolo gustând, fiecare,
doar gânduri ce-s gata să moară.

Eram invitat de onoare,
servit doar cu cele lăsate
la urmă să fie uitate
-desert pregătit cu răbdare-

Zâmbeam cu tristeţe pe faţă,
ştiind că eram doar o umbră
uimită, la masa cea sumbră

a celor plecaţi dintr-o viaţă
spre alta, un drum ce te-nvaţă
că "Marea Uitare" răsfaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Germinare

Închisa de voie-n pământul tăcerii
Îmi las gândul punte spre toţi cei ai mei,
În somn nedormit, amintirea durerii
De apa îmi pare, de viaţă, de zmei,

Memorii pierite mă strigă în noapte,
În liniştea curbă lumina e miopă,
Păşesc într-o lume a poamelor coapte
Ce propria sămânţă-n pământ o îngroapă

Doar astfel gândesc că vor rupe zăgazul,
Aşa nemurirea pe veci le e dată
Ridică-mi privirea, atinge-mi obrazul,
Sădeşte-mă cât încă sunt nevinovată,

Să cresc din pământuri asemenea lor,
În lumea în care adâncul vibrează,
Salvează-mă mult înainte să mor,
Sădeşte-mă cât încă sunt trează,

Căci azi încolţită-n speranţa ce zbate,
În lumea în care mai totul e zare,
Pe vânt fericirea din tot şi din toate,
În sufletu-mi verde, un germene pare.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o clipă când din aripile scriitorului rămâne doar o pană! Ea încearcă să ajute zborul să nu cadă în uitare.

citat din Nicolae Petrescu- Redi (2022)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sessio finita est

în aerul prea fierbinte
amintirile îmi par nişte cuburi de gheaţă
când nu mai funcţionează dozatorul din uşa frigiderului

apa se evaporă paharul se topeşte
mâinile mi se fac ba de cretă ba diabazice

până la urmă se perindă în grabă şi mezozoicul
trece

o vară
ca nicio vară
îmi scrie cu lavă pe tricou
uitare
uitare
uitare

computer închide-te

trăiesc
trăieşte

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume pierdută

O lume de mistere şi visuri ne-mplinite,
O lume de durere şi lacrimi risipite...
O lume-ncrâncenată ce zace în război,
Care trăieşte azi, dar moare-ncet, cu noi.

E lumea ce ne ţine, ne ştie şi ne doare,
În care răsar stele şi înfloreşte-o floare,
În care păsări cântă pe ramu-nmugurit
Şi-n care primăvara, se pare, n-a murit.

E lumea ce se stinge încet, fără să ştim,
În care totu-ngheaţă, iar noi nu mai iubim.
E lumea ce devine, încet, mult mai străină...
Iar pentru toate astea, doar noi suntem de vină.

O lume ce se pierde de-atâta nepăsare
Şi care-i rătăcită în noapte şi-n uitare...
O lume pregătită să dea ultima luptă,
Dar, fără să regrete, mai pierde o redută.

poezie de Cristina Ghindar Greuruş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirajul clipei trecătoare

Dispare dintr-odată clipa în trecut,
dar amintirea sa în urmă mai rămâne
pe un tipar mental, total necunoscut,
croit, cândva, la margine de ficţiune.

Ce-aduce clipa dispărută peste timp,
la tragicul tipar rămasă racordată...?
Ştiu poate zeii de pe miticul Olimp,
de vor mai fi nemuritori, ca altădată.

La clipa trecătoare te mai poţi gândi
când notele flotante-n game mişcătoare
cu-aceeaşi întrebare - "a fi sau a nu fi?"
îţi calcă, fără milă, Eul în picioare?

Căci într-o margine de clipă lunecând,
vei resimţi, subit, cum Eul tău apune
pe brâuri de uitare ce-ţi rămân în gând
cu amintiri prea vagi şi fără fuziune.

Refrene reci, venite-n valuri din trecut,
ne amăgesc mereu, cu-aceeaşi nepăsare,
într-un prezent opac şi fără de-nceput
adus, necontenit, de clipa trecătoare...

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

uitare

Uitare. Starea sau condiţia în care răul încetează lupta şi tristeţea este în repaus. Groapa de gunoi eternă a faimei.

definiţie aforistică de Ambrose Bierce din Dicţionarul Diavolului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de zbor

La marginea prăpastiei priveşti pierdut în jos,
Simţi tot ce te atinge cât este de frumos,
Cu braţele deschise, asemeni unor fluturi,
Sorbi viaţa şi frumosul din ale vieţii ciuturi,

În picături de pace, în picături de bine,
Memorii neculese din fostele destine
Şi cauti metrica iubirii spre a-ţi putea rima,
Dilema poeziei din însăşi viaţa ta.

Aruncă-te în poezie şi lasă-te să cazi uşor,
Gânduri în al tău suflet se nasc, trăiesc şi mor,
Aruncă-te ca-ntr-o iubire, fără de teama de-a cădea,
Aşa şi doar atunci, tu vei putea zbura.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea nu omoară, ci doar roade încet, zi de zi, până devii uitare...

Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudine

... cu cât mai scurtă-i o iubire
cu-atât mai lungă-i o uitare
cu atât mai greu în amintire
se stinge trist o lumânare

cu cât mai lungă-i o iubire
cu-atât mai scurtă-i o uitare
cu-atât scânteia fericirii
în suflet arde ca un soare

întreagă lume-i energie
incertitudine paradoxală
cuantică incertitudine şi vie
precum iubirea ta fundamentală...

poezie de Iurie Osoianu (23 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!