Troc de tăciune
Un răsărit pe un apus-
Cine mi se încumetă?
Ce va veni, pe ce s-a dus,
Ce-i ars, pe ce mai fumegă;
Iluzie pe un cert mister,
Ce-am dat, pe ceea ce mai cer,
Dau două aripi albe-n zbor
Pentru alintul după dor,
Apă vernil cu valuri,
Pentru trei calde șaluri
În iarna depărtării,
Să-i fie cald uitării,
Dau somn curat lângă izvor,
Pentru un singur porumbel necălător,
Iubirea ta, pe viața mea,
Am și plătit-o undeva candva;
Cruci negre mari din aspru lemn,
Pentru acel înălțator îndemn,
De a trăi oricât, oricât,
Cu lanțul ferecat, greu atârnând la gât,
Toți ochii negri de tăciune
Pentru o clipă de înțelepciune,
Tot timpul de la facere încoace,
Pentru acel "încolo", clocotind a pace,
Dau tot nimicul din pământ
Pentru a-mi ține legământ
Însă "nimicul" nu-i al meu,
Nimic nu- mi aparține,
Trocul acesta neiertat de greu,
Mă vrea în schimb pe mine.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre negru
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre schimbare
- poezii despre porumbei
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.