Fericire

De-o viaţă îndrăznesc să lupt cu efemerul,
Având ca ideal de libertate, cerul,
Visez la unica fracţiune de secundă,
De bunătate omenească furibundă

Ştiind că infinitul este atât de mic
Atunci când din cenuşă încerc să mă ridic,
În ochii mei, până la pura lor culoare,
Albastră, sinceră, fragil nemuritoare.

Nu ştiu să pot să-nvăţ uşor a abandona
Speranţa cum că viaţa înseamnă altceva,
Mă ţine universul în a lui splendoare
Şi certitudinea că viaţa e visare,

Visarea întru idealul perpetuării,
Vânt împletit în cozi din capetele zării,
Visare de rotund încolăcit în spire
De infailibilă şi pură fericire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire

De-o viaţă îndrăznesc să lupt cu efemerul,
Având ca ideal de libertate, cerul,
Visez la unica fracţiune de secundă
De bunătate omenească furibundă,

Ştiind că infinitul este ireal de mic
Atunci când din cenuşa lui încerc să mă ridic
În ochii mei, până la pura lor culoare,
Albastră, sinceră, fragil nemuritoare.

Nu ştiu să pot să-nvăţ uşor a abandona
Speranţa cum că viaţa înseamnă altceva,
Mă ţine universul în a lui splendoare
Şi certitudinea că viaţa e visare,

Visarea întru idealul perpetuării,
Vânt împletit în cozi din capetele zării,
Visare de rotund încolăcit în spire
De infailibilă şi pură fericire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce culoare au ochii tăi?

Nu ştiu ochii mei despre cine, ce-ţi vorbesc,
Dar imaginea ta mi-e intipărită pe retină.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când te privesc,
E ca un deja vu, cu frame-uri pe secundă.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă atragi,
De simt cum pierd controlul,
E profunzimea lor, nu ştiu cum faci,
În viaţă îmi reamenajezi decorul.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă respingi,
În contradicţie cu ceea ce simţi
Şi ascunzi în ei sensuri şi non-sensuri,
Paradigme cu subînţelesuri.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când îţi spun, mai stai,
Se deschid în semitonuri sau capătă nuanţe de nu pleca
Şi mă întorci din drum,
Direcţii diametral opuse,
Dar găsesc calea, chiar şi-n vremuri demult apuse.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când întreabă de mine,
Şi-mi cauţi privirea în oricine,
Pentru că în ei găseşti ceva familiar,
Acel "aşteaptă-mă", că vin îndat'.
Nu ştiu ochii mei despre cine, ce-ţi vorbesc,
Dar derulează imagini în dublu sens,
În primul plan, mi te proiectează, aşa cum te cunosc,
În perspectivă, mi te scanează interior-exterior.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa câteodată îşi cere iertare

Viaţa câteodată îşi cere iertare,
Îţi dăruieşte uneori în compensare
Ca într-un falanster, cât ai avea nevoie,
Nicicum cât meriţi, mitralieră-n foc de voie,

Fără de ţintă şi uneori fără de glonţ,
Pe un perete alb dintr-un fragil gablonţ,
Pe care tu deja, cu trupul conturat,
Ai inima ţintită de glonţul neratat;

Nu curge sânge însă iar începe ploaia,
Şterge visarea, se pogoară din nou droaia
De suferinţe, pe un cuget fără şansă,
Ce n-are cum să ştie c-o ne-nţeleasă ansă

Îl trage din pustie pe un pământ de dor,
Îl ţine să răsufle până ce alţii mor
Şi nu mai ştie unde, în alba sa predare,
Să regăsească poarta spre veşnica uitare.

Da, viaţa îşi cere uneori iertare,
Într-o complicitate uluitoare,
Sacrificând pe tine întru iertarea mea,
Sacrificând ce vine, pe ce a fost deja,

Balanţă descentrată ce are doar dreptate
Şi greutăţile în impoderabilitate
Şi numai tu în fond, legat la ochi priveşti,
Cum gânduri şi speranţe în van mai iroseşti,

Îngăduinţă, toleranţă, neputinţă,
Imagine princiară fără de umilinţă,
Da viaţa o eroică şi asumată dezertare,
Eşti singurul ce poate a-i dărui iertare.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poezie nu există moarte

În poezie nu există moarte,
Se-ntâmplă doar ca versul să dispară
Într-o metaforă ca semn carte,
Salvându-te a nu ştiu câta oara

Când o citeşti cu buze murmurânde,
Imagini împletind într-o visare,
Tu nevoind să pieri fără izbândă,
Uitat în lumea-ţi rece, muritoare,

În poezie e lumină şi sunt ceruri
Iar punctul este limita unui departe,
Aici nu pot fi două adevăruri
Chiar virgulă pot pune, după "moarte"...

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşteptările visării

Acum aş vrea să deştept visând
câteva deşteptări despre visare.
Adevărata visare nu este aceea
când nu-ţi este întrerupt somnul sau
când îţi este ruptă în două privegherea.
Adevărata visare este numai acea visare
când ţi se întâmplă
(dacă ţi se întâmplă)
să ţi se deştepte în vis fericirea
de a visa la altcineva
decât la tine însuţi.

Adâncă visare
(bună seara, priveghere!)
Măreaţă deşteptare
(bună dimineaţa, trezvie!)
Acum visez. Deşteaptă-mă,
Doamne, că nu ştiu ce fac!

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fulgilor crăiasă

Cochet,
În nuanţe violet,
Înfăşurat în mantia-i de visare,
Al toamnei ocru şevalet
Se prăbuşeşte pe cărare,

Discret,
Un soare ultraviolet
Pe nevăzute parcă azi dispare,
Se-nfig precum un piolet
Zâmbirile-i ce-au devenit atât de rare,

În sufletul ce astăzi pare-a fi de stâncă,
Unde iubirile de-o vară tremur' încă,
Unde se pregăteşte să-ţi devină iar mireasă,
Imaculata zărilor Cenuşăreasă
Înrobitoare prin privirea ei adâncă,

A fulgilor crăiasă.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ASUMARE TERŢIARĂ

În viaţa aceasta, precum un cadou vremelnic,
De răsărituri şi apusuri calculate,
Iubiri şi gânduri vinovat nevinovate,
În care-ţi cauţi imposibilul prielnic,

În viaţa aceasta dăltuită în neştire,
Din făuribile şi palide visări,
Din sinuoase şi aleatoare redresări,
Ce pleaca şi se-ntorc întru iubire,

E fiecare clipă un dar ultimativ,
Neinţeles, când cineva doar te iubeşte,
Însă privirile de tine îşi fereşte
Iar tu îl cauţi între veşnicii tardiv,

Ca singuri undeva-n acea statornicie,
A vaietului din bătăile de clopot,
A inimii pulsând ca mările în clocot,
Să reclădiţi aceea ce ar trebui să fie,

O antiteză a sintezei la murire,
În care nu greşeşti silabele din gesturi
Şi nu despărţi tot ce împărţi, cu resturi,
În care dăruieşi aşa întru neştire,

Spre neuitarea că am fost născuţi să fim,
Căci deseori te simt atât de vinovat,
Cum te condamni asemeni mie că ai furat,
Tot ceea nu poţi a transforma întru sublim.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profund fericită

M-ai întrebat de ce sunt fericită,
Cum pot în lumea asta smintită;
Pentru ca moartea n-a fost nicicând o opţiune
Apă sfinţită pe negru tăciune,
Rugă-n genunchii impusei tăceri,
În eternul priveghi al zilei de ieri,

Pentru că sunt câteva minuni esenţiale
În zbuciumul gândurilor existenţiale
Ce trec prin mine precum o undă,
În zbaterea lor nemuribundă,
A stării pe loc ca dovadă de-o zi,
Pe marginea sfărâmată a prăpastiei de-a fi,

Îndrăzneala ca boală nevindecată
Îmi îndreaptă privirea spre cer înc-o dată
Şi privesc în ochii lui Dumnezeu,
Miracolul facerii iubirii din greu,
Din gri, din singur, din moarte explicită,
Îţi răspund, atunci mă găsesc profund fericită.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de zbor

La marginea prăpastiei priveşti pierdut în jos,
Simţi tot ce te atinge cât este de frumos,
Cu braţele deschise, asemeni unor fluturi,
Sorbi viaţa şi frumosul din ale vieţii ciuturi,

În picături de pace, în picături de bine,
Memorii neculese din fostele destine
Şi cauti metrica iubirii spre a-ţi putea rima,
Dilema poeziei din însăşi viaţa ta.

Aruncă-te în poezie şi lasă-te să cazi uşor,
Gânduri în al tău suflet se nasc, trăiesc şi mor,
Aruncă-te ca-ntr-o iubire, fără de teama de-a cădea,
Aşa şi doar atunci, tu vei putea zbura.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirile ne-mpărtăşite

Plouă,
Se scurge luna veche
În luna palid nouă,
Oamenii picături
Se scurg şi ei ca nişte firimituri
De bine, pe o masă de săraci,
Aleargă abătuţi, uşor posaci,
Privind în golul de necunoscut
Care atunci când trece, iar va fi durut...

Şi braţe n-am pentru atâtea trupuri,
Buze nu am, ca în săruturi
Pe frunte, să pot spune "te iubesc",
Profundului sclipirii întru omenesc.

Iubirile ne-mpărtăşite,
Fac astăzi parte din ursite...
Şi-n neputinţa mea mă daruiesc a nimănui.
Plouă,
Merg pe străzi şi mă-ndrăgostesc de statui.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând

O zi dac-aş avea cu tata,
Venită de niciunde, dăruită aşa,
L-aş strânge-n braţe şi i-aş aranja cravata,
Pe frunte-apoi uşor l-aş săruta,

I-aş spune că sunt bine, fericită,
Că viaţa mea este aşa cum şi-a dorit,
Să-l simt cum ştie că mă simt iubită
Să-l simt şi eu că este fericit,

O zi dacă aş avea cu tata,
L-aş strânge- n braţe ca pe-un prunc
Şi tot ca prunc aş fi întotdeauna gata,
În braţele-i prea sigure să mă arunc

Aşa cum n- am făcut-o niciodată,
Cum am crezut că pot oricând...,
O zi dacă aş avea cu tata,
L-aş ţine-n braţe, doar plângând.

(In memoriam Prof. Dr. Vincenţiu-Valentin Tcacenco)

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea în veşnicie

M-am îndrăgostit,
M-am îndrăgostit cumplit
De o pană ce cădea în zbor,
Ireal, nemuritor,
Într-un dans sălbatic şi senzual,
M-am îndrăgostit ca de un ideal
De-acel zbor pe voalul unui gând,
Chiar ştiind că va sfârşi întru pământ,

Mi-am îndrăgostit fiinţa de cadere,
Văzând în aceasta-o mângâiere
Pentru un pământ pustiu şi crud arid,
Izgonit fără de dragoste în vid,
Ca o viţă urcătoare agăţată
Transformată dintr-un ideal în vinovată,
Spre-a iubi o unică secundă
Cu fiinţa ei cea mai profundă,

Neiubită pân-atunci şi neştiută,
Mult însingurată, deseori pierdută,
Rătăcită de trecut în viitor,
Învăţând să nege că îi este dor.
M-am îndrăgostit iremediabil şi cumplit,
De o pană rătăcită-n infinit,
Cerând de la lumea împietrită
Să mă lase o secundă fericită,

M-am îndrăgostit ca o adolescentă,
Pur deplin pentru o lume indecentă
Unde numai pana-n zbor mai ştie
Cum este căderea-n veşnicie,
M-am îndrăgostit de o nalucă,
Intr-o lume terminală şi pe ducă,
De lumina inocentă ce feeric
Compensează ani lumină de-ntuneric

Fără să îmi pese de un mâine-n sine
Ţintuită de destin între suspine,
Calm privesc întru ţintirea sa,
Infernala lui putere de-a rata
Visul spre lumină, copleşit de dor
Al clipitei oarbe, cât un viitor.
M-am îndrăgostit curat, copleşitor
De o pană, de un zbor.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ador

Iubesc acest pământ de vise şi durere
Şi nu-l lovesc,

Iubesc această viaţă de chin şi renunţare
Şi n-o rănesc.

O flacără e viaţa,
Tu un flutur
Şi flacăra te-ademeneşte
Şi zbori, visând, crezând în ea,
Dar focul ei te mistuieşte,

Un fum e viaţa,
Se ridică spre cer, apoi se pierde-n efemer,

Parfum e viata,
Se naşte din floare, cerşeşte vis şi moare,

Un vis e viaţa,
Se naşte- n noapte şi piere- n ale zorii şoapte,

Un cer e viaţa,
Plin de nopţi şi nori dar şi de zori,

Un fulger este viaţa,
Lucind aprins, pe care auzul îl percepe doar după ce demult s-a stins,

O ploaie-i viaţa,
Ce-ţi mângaie cărările de bucurie
Şi nu se hotărăste să îţi dea,
Iubire, fericire, pe vecie,

Iubesc această ploaie
Pe care poţi s-o stăpâneşti visând-o,
Trăiesc această viaţă
Ce poti s-o 'ngenunchezi iubind-o.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o vârstă e viaţa...

De-o vârstă cu apa,
de-o vârstă cu vântul
De-o vârstă e viaţa
cu cerul şi pământul.
De-o vârstă cu soarele,
de-o vârstă cu timpul,
Căutându-şi izvoarele
cucereşte Olimpul.
De-o vârstă cu Universul,
de-o vârstă cu infinitul,
Îşi continuă mersul
sfidând labirintul.
De-o vârstă cu eternitatea
îşi poartă dăinuirea
în imensitatea,
fără mărginire.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunde

Tată, schimbă o secundă a ta cu o secundă a mea,
Aşa te voi strânge o secundă la piept,
Voi trăi veşnicia pe care-o aştept,
Voi redeveni fiică a ta
Pentru secunda aceea care-ar conta,

Tată, întoarce albastrul spre mine zâmbind,
O singură clipă din infinit
Întoarce-te unde-ai pierit,
În noapte, în boală, oricând,
Întoarce-te iar pe pământ,

Eu simplă singurătate,
In lumea atât de străină,
Te iubesc ca o lipsă de vină,
Cu durerea lumilor toate,
Cu gândurile ei nevinovate,

Azi eşti sfântul la care mă-nchin
În genunchii lumilor mele,
Spre biserica miilor stele
În umbra enormului chin,
Cu cugetul stins în deplin,

Schimb o secundă din infinit
Cu preţul de-a nu mai cunoaşte, a scrie,
Nicicând pe lume o poezie,
Cu clipa în care nu vei fi murit,
Cu clipa în care te ştiu fericit.

Dar ştiu că nu poţi veni către mine,
Mai ştiu ca în versuri mi-ai dat
Tot ceea ce viaţa mi-a luat
Cu preţul enormului bine
Şi al lumilor fără de tine.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bucium sună departe

O umbră în faţa uşii mele adastă,
Îi văd chipul în seara albastră,
Cu degetul pe buze cum adastă.

Încerc să strig – vocea mi se-neacă-n piept,
Încerc să strig. Aş vrea să mă deştept.
Deşi nu visez, parcă aş vrea să mă deştept.

Liniştea e atât de cumplită peste tot,
Aş striga, m-aş ridica, dar nu pot,
Aş izgoni cumplita umbră, dar nu pot.

Şi ochii mei se pătrund de trista-i faţă,
Şi ochii mei se îneacă în trista-i faţă,
Şi încetul cu încetul mă înfăşoară ca-ntr-o ceaţă.

poezie de Dan Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, prin mama mea

Tristeţea e prelungă în plânsul de copil,
Atât de sinceră şi pur definitivă,
Curate lacrimi spală privirea bleu vernil
Din sufletul gonind spre drumul în derivă,‎

El vede oare începutul sau sfârşitul
În spatele retinei neclarelor priviri?
Îi este dor de viaţă sau de infinitul
Ascuns în spatele multiplelor muriri?

Neconsolat îşi zbate mâinile în aer,
Himere pe pământ priveşte cu uimire,
Fuioare lungi de visuri din al speranţei caier
Se- ncurcă în neştire în miile de fire,

Le-ar despărţi dar poarta e-nchisa în uitare,‎
De parcă ar uita spre-a veşnic repeta,
Memoriile luminii din viaţa-i trecătoare;
Copilul meu prin mine iar eu prin mama mea.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbesc cu cerul... (întru toate)

Atunci când scriu, sau când oftez...
Adun poveri despre iubire;
Şi mă trezesc că-ţi desenez
Profilul tău... ca pe un mire.

Atunci când dorm, visez la tine...
Nu reuşesc să mă desprind;
Nici chiar în vis nu pleci din mine,
Îmi domini viaţa doar fiind.

Atunci când nu mai ştiu de tine...
Vorbesc cu cerul şi îl rog,
Să-mi dea curând veştile pline,
Ca din suspine să-mi abrog.

Când nu te am cât mai aproape,
Simt că sunt doar pe jumătate...
Mă scald în întrebări de ape,
Când eşti cu mine... sunt întru toate.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinitul ţării mele

Doar în ţara mea cea muribundă
Tăcerea trecerii este rotundă
Şi rotunjimea, nu e moarte, este timp,
La noi în gene arde focul viu ca nimb.

Aici în ţara mea şi-n a ei soartă
Sărutul nemuririi este poartă
Triumf al unei vieţi nepieritoare,
Asupra neputinţei morţii trecătoare.

Privind-o prin a inimii fereastră,
Zborul devine pasăre măiastră
Îngerii urcă şi apoi coboară
Fără bariera lumilor povara.

În ţara mea, încondeiatul ou
Fragil, născut din apa vie- a vieţii,
Primeşte nemurirea drept cadou,
Sublimă piedică în calea bătrâneţii.

Cuminţii mei, precum pământul din Carpaţi
În îngeri cred, balauri şi minune,
Sunt franti dar niciodata- ngenuncheaţi,
Pleaca toată fiinţa, doar în rugăciune.

Iar tu, când simţi române că totul ţi-a apus,
Ca trupul ţi-este stins ca trupul lui Iisus
Nu te lăsa învins, nu te lăsa răpus,
La noi duşmani..., de mii de ani...., şi infinitul curge înspre sus!

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a orbi, îmi găseam întotdeauna refugiul în plăcerea de a privi, în lectură, în timp ce acum mi-l găsesc în gândire sau, din moment ce capacitatea mea de a gândi nu este atât de bună, în visare - într-un anume sens îmi visez viaţa. Acesta este singurul lucru pe care pot să-l fac.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!