Paznicul farului

În singurătatea limpede-a înserării,
Privind din turnul vechi spre largul mării,
Când lumina abia mai pâlpâie în zare,
El vede cum lucrurile din depărtare

Sunt impregnate-n purpură împărătească,
Cum noaptea cheamă brizele s-aline şi să răcorească.
Atunci culoarea aerului coboară
– Domnul ştie unde – şi se face-aproape seară;

Crepusculul şi-a adâncit culoarea,
Iar el din turnul zvelt care veghează marea
Trimite pe cărări de lumină salutul lui de bine
Fiecărei nave care pleacă sau nave care vine.

poezie de Helen Emma Maring, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnul din Pisa

Când văzu cum vine criza,
Iute precum un leopard...
Panicat, Turnul din Pisa,
Se mai înclină un grad.

epigramă de Alex Dospian (iulie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urca în turnul

bisericii catolice din oraşul
mai mult de munte să întoarcă
două din cele trei ceasuri
care aveau tupeul să funcţioneze
aproape bine pentru cetăţeni
zi şi noapte urca scările de lemn
cu miros de catran şi ameţea
întotdeauna era sigur că o să cadă
chiar îi părea bine să gândească
cum gândeşte acum în camera
unde ticăiau mecanismele vechi

în dreptul ceasului defect zâmbea
niciodată nu a arătat ora exactă
nici nu avea ce căuta în turnul
acela vechi de biserică impunătoare
îi venea de multe ori să bată rotiţele
cu barosul şi ciocanul cel mititel

ceasul acela se hodorogise de tânăr
el a început după optzeci de ani
să se simtă cum se simţise ceasul
defect de tânăr nu bătea ora exact

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru Denisa

Aşa cum însuşi Domnul zis-a,
Ca să privim lumina clară,
O, Doamne-a nu ştiu câta oară,
O s-o întâmpin pe Denisa...

Rivalizează cu narcisa
Sau cu o altă floare rară,
Aşa cum însuşi Domnul zis-a,
O floare albă-n subsuoară.

E dulce, ah!, precum caisa,
Şi-i radioasă şi solară,
De-aş întâlni-o într-o seară,
M-oi înclina ca Turnul cel din Pisa,

Aşa cum însuşi Domnul zis-a!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnul de veghe

E un peisaj îmbrăcat în perspectiva
prea îngustă,
adică închisă
în turnul care
parcă se scurge spre orizont
pînă să atingă un infinit,
falia dintre tine şi mine,
cum se întinde,
ca balta de ulei
despărţirea cerului cu pămîntul,
cea fără de cusur,
şi deci fără nici o noimă,
prea îngustă,
adică închisă
în turnul care
parcă se ridică spre soare
pînă la un simplu punct –
locul de unde se scapă din tine
către unghiul de fugă
dintre margini şi Noi,
dilatat ca pupila de noapte.

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul

Biruitor de lifte şi jivine,
Aşteaptă dârz, la rându-i biruit,
Şi ochii lui, de patru timpuri pline,
Incremeniţi pe zare, n-au dormit.
Pe locul unde şi-a răpus vrăjmaşii,
Iar slava lor tărâna a căzut,
S-au arătat, în urmă, în sânge, paşii
Curteniilor şireţi ce l-au vândut.
Inchis în turnul morţii din poruncă,
Prinţul e-ntreg, dar gândurile-l dor,
Ca nişte vulturi negri ce-şi aruncă
Intre coteţe rotirile lor.
Puterea lui întreagă şi vitează
Ascultă-n noaptea de safir şi lut,
Din depărtare, calul că-i nechează,
Care prin adieri l-a cunoscut.
Şi când îl rod păduchii câteodată
Pe dedesubtul platoşei domneşti,
Prinţul te simte, spada fermecată,
Prinsă de şold, c-ai tremurat şi creşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe, multe, mici mărunte

Poate că dacă aş avea
gânduri
câte fire de nisip se nasc
sub buzele mării,
aş reuşi să îmi cumpăr
o viaţă
în care să fiu
doar rege, nu şi cerşetor.

La poarta mea
nu mai trece gândul zâmbind.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
şi nu mă aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Plouă cu gânduri tot mai vechi,
tot mai triste.
Mi-e greu sub ele,
mă scufund sub apa lor
din care, rupându-se, mirii
s-au îndepărtat, albi, de lume
şi-au furat cu ei raza de zâmbet.

Pe acoperişurile lumii
au crescut lacrimi
care poartă pe buze
numele drumurilor ce ne-au
obosit singurătatea.
Depărtarea, vine ca o soră a ta,
cel plecat din inima mea
cu acoperiş de lacrimă.

Sunt lângă tine zilnic, dar
m-au umbrit gândurile tale
tot mai negre
şi nu mai pot să păşesc
spre lumină iar.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea gândului din urmă

Valurile nopţii poartă, înspumate,
Gânduri fără formă şi frânturi de vis,
Prin creneluri strâmte,-n turnul de cetate
Sufocat de lanţul care l-a închis.

Par copii ai zilei rătăciţi în noapte,
Care-ncearcă teama-n zâmbet să ascundă
Când se-aventurează, cu mişcări inapte,
Prin ferestre-nchise, turnul să pătrundă.

Printr-o crăpătură, gândul cel din urmă
Îşi găseşte-o cale-n zidul plin de cruci
Şi singurătatea turnului o curmă:
"Cât mai stai închisă-n turnul cu năluci?

Te deschide-n lumea care ţi-a răpus
Dintre-atâtea visuri, pe acela care
Ţi-a-mplinit menirea şi, iubind, te-a dus
Înspre nemurire, prin abandonare."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare este Domnul Psalm 48

Mare este Domnul, laude Îi cânt
Mare este Domnul în cetatea mare
Care stă pe munte, Muntele cel sfânt
Bucuria lumii, loc de închinare.
Înspre miazănoapte e lumina ei,
Împăratul nostru şi-a ales-o casă,
Turnul de scăpare este pentru cei
Ce se-ncred în Dânsul lumea când o lasă.

Iată ca-mpăraţii toţi s-au adunat
Au privit-o-n silă cum priveşti o slugă
Însă o durere când i-a apucat
S-au privit cu spaima şi s-au pus pe fugă.

I-ai bătut cu vântul cel din răsărit,
Cu durerea celei care sta să nască
Tocmai cum din vremuri fost-am auzit
S-a-ntâmplat ca Domnul să Se proslăvească.

Doamn-n veşnicie toate le-ai supus
Numele şi slava fă-le să răsune
Dincolo de mare şi de cer mai sus
Dumnezeul nostru imn şi rugăciune.

Sfântul munte strigă plin de bucurii
Vesele sunt toate a lui Iuda fiice
Când cu judecată dreaptă temelii
Pui Cetăţii Tale ca să se ridice.

Să se-ntindă faima-i dincolo de nori,
Cercetaţi palate, turnuri în lumină
Să-L vedeţi pe Domnul îmbrăcaţi în flori
Să-L vestiţi pe Domnul celor ce-or să vină...

poezie de Adriana Cristea (30 mai 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna şi valurile

De unde vin şi încotro se tot duc în spume,
Valurile mării, niciun om n-ar putea spune.
Descântul lunii, fermecător,
Toarce în pantofii lor,
Necontenind încoace şi-încolo să le-îndrume.

Legile ei decid care vieţi vor fi condamnate,
Ce nave şi ce mărfuri scufundate,
Iar valurile se supun fără echivoc
Acelui crud joc,
Fără a lua-n seamă ţărmurile-înspăimântate.

"Cei care coboară la mare în corăbii,"* duşi de val,
Şi corali cresc pe buzele lor de coral.....
Şi luna în tot acest timp
Cu un vampir, apelor călăreţi,
Beau nectarul din sângele propriei vieţi.

* Psalmul 106/23-24
"Cei care coboară la mare în corăbii, şi-şi fac lucrarea lor pe ape mari,
Aceia au văzut lucrurile Domnului şi minunile Lui din adâncuri."

poezie de Ruby Archer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictorul vede acel loc în care lumea nu ştie cum să ajungă! Pictorul vede dincolo de banalitate! Pictorul vede pauza din zborul aripii fluturelui. El vede cum un colţ de buză imperceptibil se lasă a plâns. El vede cerul cand iubeşte şi pâmântul cum primeşte lumina lui!

Viorel Muha (martie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul credinţei

În palma mea se află clipa
cu arome de primăvară
şi culoarea ochilor tăi
descântaţi cu iarba fiarelor
în vraja nopţii
luna îşi ascunde privirea
sub veşmântul de stele
privirile ard ca o torţă
în valul tăcerii.
Zâmbetul se desface în două
şi se prelinge
în apa izvorului îndrăgostit
se deschid cărări ce urcă
printre brazi
la a călugărului stâncă
unde floarea de colţ suspină
sub mângâierea licuriciului
iar clopotul îşi spune rugăciunea
în turnul de veghe al schitului.
În aer pluteşte sărbătoarea
oameni grăbiţi de dorul credinţei
privesc tăcerea din icoane
harul sfânt coboară din cer.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

Pescarul se scoală cu noaptea-n cap,
Când toţi ai casei mai dorm în patul cald,
Şi-şi scoate pâinea cea de toate zilele
Din adâncul mării vălurite, de smarald.

Stranie viaţă are, o jumătate pe pământ,
Iar cealaltă plutind pe apele saline –
El nu-i nici peşte, dar nici chiar om nu este,
Aşa ca dumneavoastră sau ca mine.

Pescarul are ochii cumva altfel;
Ei te privesc ciudat şi parcă de departe,
Ca şi cum ar fi văzut atâtea lucruri
Înfricoşătoare şi de mirare foarte.

Ei sunt ca marea în zilele cu ceaţă –
Nici gri-oţel, dar nici albaştri peste poate;
Sunt ca incredibilele-i poveşti pe care ni le spune,
Nu chiar, dar – cine ştie – poate-adevărate.

Cunoaşte-atâtea despre nave şi curenţi,
Despre nori şi vânt, ghinioane şi deochi!
Dar când îi vorbesc despre lucruri din oraş,
Strâmbă din nas şi-mi face semn din ochi...

poezie de Abbie Farwell Brown, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna copiilor

Când vine toamna la ţară
Ies copii pe ulicioară.
Cu frunzele-n dans se prind
Şi aleargă după timp.
Zeul Cronos îi veghează,
Toamna îi îmbrăţişează,
Le aşterne din flori multe
Covor pe care să zburde.
Până coboară din munte
Iarna cu stele mărunte,
Culoarea galben-aurie
Le face altă bucurie.
Le pune-n spate ghiozdanul
Cu mate şi-abecedarul,
Iar când sună clopoţelul
Merg la şcoală... cu căţelul.

poezie de Dumitru Delcă (17 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aci sosi pe vremuri

La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,
Păianjeni zăbreliră şi poartă şi zăvor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru şi poteri şi haiduc.

În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerăbdător bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.

Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină
Sări subtire-o fată în largă crinolină.

Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat "Le Lac".

Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse "Sburătorul" de-un tânăr Eliad.

Ea-l asculta tăcută cu ochi de peruzea...
Si totul ce romantic, ca-n basme se urzea.

Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Dar ei, în clipa asta, simteau că-o să rămână...
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...

Ce straniu lucru: vremea! – Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ştersele portrete.

Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poti uita...

Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.

Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.

Subţire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-ânsul amurgul se opri...

Şi m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram
Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.

Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Şi-am spus "Balada lunei" de Horia Furtună,

M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist.

Şi cum şedeam... departe, un clopot a sunat
– Acelaşi clopot poate – în turnul vechi din sat...

De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

poezie clasică de Ion Pillat din Pe Argeş în sus (1923)
Adăugat de Eugen Sfichi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare

Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare
Cu geamăt lung şi jalnic de suflet chinuit,
Şi umbra fu ca plumbul în turnul urgisit,
Iar corbii s-adunară, strigând în depărtare.

Ha, corbii s-adunară strigând în depărtare,
Căci pradă lor gătirăm din trupul prihănit
Ce sta întins şi rece în turnul părăsit:
Şi mortul era visul suprem de aşteptare.

Şi noi omorâtorii stam palizi şi tăcuţi,
Privind cu ochii turburi în noapte, aiuriţi.
Ah, nopţile din suflet ce triste şi amare-s!

Simţirăm plini de groază o mână nevăzută
Stând gata ca să scrie în noaptea grea şi mută,
Cu slove arzătoare sinistrul: Teckel, Phares.

poezie clasică de Ştefan Petică
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, veşnicule, mi te-ai arătat

Tu, veşnicule, mi te-ai arătat.
Şi te iubesc ca pe un fiu iubit,
care demult, de mic m-a părăsit,
căci pe-acel tron destinul l-a chemat,
de unde ţările apar ca văi.
În urmă am rămas ca un moşneag
ce nu îşi mai pricepe-acum feciorul,
şi lucrurile noi le ştie vag,
spre care pe vlăstar îl mână dorul.
Uneori tremur de norocul tău,
ce pe străine nave a pornit,
uneori iar te vreau în sânul meu,
în bezna asta care te-a hrănit.
Mi-e frică uneori că nu mai eşti,
când vremea-ncepe-n mreje să mă ţie.
Citesc atunci în evanghelii: şi trăieşti,
şi orice rând de veşnicia-ţi scrie.

Sunt tatăl; totuşi fiul e mai mare,
e tot ce fuse tatăl şi cel care
n-a fost acesta, creşte-acum într-însul;
el e viitorul şi e repetarea,
el este sânul, el e marea...

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Poate că aşa a început totul
îţi înmoi degetele în culoarea roşu
aşa s-a făcut
iar pasărea învaţă să zboare chiar şi cu sânge şiroindu-i din trup
pe
cărărui vechi de brumă
chiar şi pe picioarele tale care merg în neştire ca să caute
mănăstiri curate
şi
bătăia veche de toacă
acum când a rămas doar o tăcere adâncă şi galbenă de s-au prăbuşit toate
cu pumnalul pe o bordură ca şi cum s-ar fi rănit toate ale lumii acesteia
poate doar pasărea să mai ştie
pe unde a trecut prin ce leagăne şi-a lăsat duhul
ori pe unde s-a despărţit pe lângă ce fântâni de lume
să mai treacă
hrăneşte naibii pasărea aceasta altfel
se vor opri ceasurile
după inima ei
acum
liniştită
mai sunt doar câteva cărărui de smochini şi de brumă amestecate în timpurile-acestea
probabil ar trebui să îţi scriu despre bărbat şi femeie
cum s-au întâlnit când era răcoare şi bine în poala pădurii
de unde atâta Adam de unde ar fi Eva pe care o strânge la piept după stânci
ţinându-i sânul cu mâinile crămpoţindu-l cu mâinile mâinile mâinile coapsa jupa dezvelitura ei netedă
dumnezeu a uitat culoarea în pasăre şi nu îi mai dă drumul vreodată
stă cu ghiarele-n ei
pentru că şi el este pasăre şi are un ochi în spatele capului şi cu ochiul acela nu lasă
e
doar
calea
îngerilor
care aşteaptă în spatele furiei care priveşte de departe perechea
va mai curge mult sânge până se va despărţi bărbat de femeie, din pasăre
ca să alerge din nou
întâmpla-se-va din nou atunci atingerea bărbatului
ţinându-i din nou poala rochiei ridicând-o deasupra capului să se dezgolească odată sfârşitului
bărbatul
femeia
ţinându-şi sufletul în mâini fiecăruia
p
â
n
ă
la Eden.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristeţea împiedică lesne sângele ajuns în venele feţei să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorinţa sau ura împing spre faţă alt sânge din părţile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feţei o face roşie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puţin repede, precum şi fiindcă astfel se poate aduna în venele feţei mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este ruşine, aceasta fiind compusă din iubire de sine şi dintr-o dorinţă puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părţile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre faţă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

Întru-n Sibiu încet ca-ntr-o-ncăpere
În care e un mort. Pe partea dreaptă
Am zidurile surde de tăcere.
Pe partea stângă inima-nţeleaptă.

În jur văd numai porţi şi-n porţi ferestre,
Iar în ferestre ochi care mă-ngheaţă.
Într-un Sibiu domol ca-ntr-o poveste
În care port viziera peste faţă.

Cu fiecare pas făcut prin sânge,
Tot mai adânc pătrund în noaptea care
Întâi de jos în sus mă strânge,
Apoi de sus în jos mă prinde-n gheare.

Stradelele mă-nghit dintr-una-ntr-alta,
Iar scările mă urcă şi coboară,
De nu mai ştiu: biserica e-n balta
Cerului larg, sau ceru-n ea coboară.

Şi peste tot o linişte ca-n clipa
Când marea se sărută cu pământul.
Liliacu-şi linge-n somn trudit aripa
Şi printre arbori vechi foşneşte vântul.

Intru-n Sibiu cum intră-n ceaţă luna,
Mai mult alunecând decât cu pasul,
Şi-n liniştea ce-ascunde-n ea furtuna
Ascult cum bate-n turnul straniu ceasul.

Intru-n Sibiu livid, sătul de viaţă.
Dar pregătit pe străzile uitate
În fiecare clipă să dau faţă
Cu mortul care umblă prin cetate.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!