Prinţul

Biruitor de lifte şi jivine,
Aşteaptă dârz, la rându-i biruit,
Şi ochii lui, de patru timpuri pline,
Incremeniţi pe zare, n-au dormit.
Pe locul unde şi-a răpus vrăjmaşii,
Iar slava lor tărâna a căzut,
S-au arătat, în urmă, în sânge, paşii
Curteniilor şireţi ce l-au vândut.
Inchis în turnul morţii din poruncă,
Prinţul e-ntreg, dar gândurile-l dor,
Ca nişte vulturi negri ce-şi aruncă
Intre coteţe rotirile lor.
Puterea lui întreagă şi vitează
Ascultă-n noaptea de safir şi lut,
Din depărtare, calul că-i nechează,
Care prin adieri l-a cunoscut.
Şi când îl rod păduchii câteodată
Pe dedesubtul platoşei domneşti,
Prinţul te simte, spada fermecată,
Prinsă de şold, c-ai tremurat şi creşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul farului

În singurătatea limpede-a înserării,
Privind din turnul vechi spre largul mării,
Când lumina abia mai pâlpâie în zare,
El vede cum lucrurile din depărtare

Sunt impregnate-n purpură împărătească,
Cum noaptea cheamă brizele s-aline şi să răcorească.
Atunci culoarea aerului coboară
– Domnul ştie unde – şi se face-aproape seară;

Crepusculul şi-a adâncit culoarea,
Iar el din turnul zvelt care veghează marea
Trimite pe cărări de lumină salutul lui de bine
Fiecărei nave care pleacă sau nave care vine.

poezie de Helen Emma Maring, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul s-a ridicat din pat şi a pus-o pe Gretchen în locul lui să doarmă; mai mult nu putea face nici el. Gretchen şi-a împreunat mâinile şi s-a gândit: "Ce buni sunt oamenii şi animalele!" Şi a închis ochii şi a adormit. Toate visurile au venit iar valvârtej înapoi şi acuma erau ca nişte îngeri şi trăgeau o săniuţă în care era Karl, şi el făcea semn din cap. Dar nu era decât un vis şi de aceea a pierit când ea s-a trezit.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Tudor Arghezi

Buchetul rimelor ce dai
Au o puternică savoare,
Dar titlul "Flori de putregai"
Arghezi, cred că nu-i cuminte,
Nu vezi că prea aduce-aminte
C-ai stat odată la răcoare?

hexagramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul din Trivale

Pe Maracana s-a lăsat durere
Şi ţara toată inima îşi frânge,
Că Prinţul din Trivale-şi ia transferul,
Întreaga lume-a fotbalului plânge.
Nicicând Gâscanul n-a plecat de-acasă,
Nu s-a vândut nici pentr-un sac de bani,
Dar un manager negru cu o coasă
Azi i-a făcut contract pe mii de ani.
Magicianul fentei pe gazoane
Pe orice adversar l-a dezarmat,
Dar astăzi Gicu, Prinţul din Trivale
Un singur adversar n-a mai fentat.
Fineţea driblingului plin de vrajă,
Pe care Prinţu-l preschimba în artă
Şi cu măiastra-i tehnică de clasă
Balonu-l aşeza perfect în poartă,
De ridica-n picioare stadionul
Şi numele i-l trimitea-n eter,
De astăzi, Prinţul nostru din Trivale,
Va ferici suporterii din cer.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru (28 octombrie 2007)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA MOARTEA FRATELUI MEU, IULIAN

Din lut făcuţi suntem şi-n lut plecăm,
Dar tot din lut, mereu la Cer visăm;
De ce suntem de Cer mereu străini,
De ce, de-aici, noi nu plecăm divini?

S-a spus că noi de Cer suntem iertaţi,
Că-n cruce-i suntem lui Iisus toţi fraţi;
S-a spus că Înviere-i într-o zi,
Dar când va fi-nviere, când va fi?

Azi sufletul îmi este sfâşiat,
Că azi un frate-i este morţii dat,
De vechiul Iuda-atât de nemilos
Ce l-a vândut şi pe Iisus Hristos!

Tu, frate-al meu, plecat de pe pământ,
Vei fi în ceruri, cu Iisus, un sfânt,
Că-i eşti prin Cruce, frate viu, mereu,
Soldat al ţării şi-al lui Dumnezeu!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbii

O, suflete, priveşte-i! sunt trişti şi singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Ţintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neştiutori de lume, cu umblet de lunatici.

Pe faţa lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii şi-i îndreaptă spre larga depărtare
Şi-aşa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu şi-o-nclină.

Se pierd prin noaptea soră cu veşnica tăcere...
Tu râzi şi cânţi, cetate cu lacomă plăcere
Şi voluptatea vieţii cu frenezie-o sorbi.

Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu paşii grei
- De ce-şi ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-apucară să se aşeze bine, şi veni veste la împăratul că vrăjmaşii lui cu oştire şi mai mare s-au ridicat asupra lui. Se găti dară şi el de război şi plecă s-o întâlnească. Făt-Frumos iară se rugă să-l lase şi pe dânsul să meargă, şi iară fu huiduit. Dară daca dobândi voie, porni iară cu iapa lui. Fu şi de astă dată de râs şi de bătaie de joc, când l-a văzut oştirea că iară se înnomolise şi nu putea să-şi scoaţă iapa din noroi de fel, de fel. Îl lăsară înapoi dară el ajunse şi acum mai nainte la locul de luptă, prefăcut în Făt-Frumos, călare pe calul cu aripi, şi îmbrăcat în hainele lui cele cu cerul cu stelele. Oştile deteră în tâmpene şi în surle şi se loviră, iar Făt-Frumos, daca văzu că vrăjmaşii sunt mai puternici, se repezi din munte şi-i puse pe goană.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi resemnate

S-au stins ochii lor, în Noaptea cea din urmă,
Deşi viaţă-au dorit, ei Visul l-au vânat...
În inimi hulitoare speranţele se curmă
Şi sevă roditoare nu au găsit vreodat'.

Dar sufletul degeaba l-au bălăcit în scârnă
El încă va rămâne de spaime-adînci muşcat.
Iar îngerul din dreapta pe umăr stâng atârnă
Şi inima sfâşie spre Moarte, ne-ncetat!

poezie de Emile Nelligan, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un cuib de rândunică

erau braţele lui. şi eu mă simţeam în siguranţă. la adăpost
chiar dacă nu era un sfarmă piatră sau un strâmbă lemne, era îngerul meu păzitor
şi împreună descopeream lumea miraculoasă a poveştilor ori de câte ori
plecam la plimbare în parc
el ştia unde este palatul Zânei Zorilor şi pe unde trebuie să treacă Făt Frumos
el o ajuta pe Cenuşăreasa să scuture cenuşiul zilelor morocănoase
şi tot el mi-l arăta pe prinţul cel bubos ce-şi orăcăia nedreptatea
florile creşteau din poveştile lui mai curate şi mai colorate
iar mâinile lui găseau rostului şi locul fiecarui lucru
buzele lui nu ştiau povestea lui "te iubesc"
dar din inima lui picura balsam
şi căzăturile suflate cu îndărătnicie
se vindecau miraculos
mă lipeam de spatele lui
şi împreună tăiam valurile zilelor
când mă urca pe umeri puteam să comând
şi întreg pământul se întindea la picioare
dar când palmele lui
se strângeau ca un cuib de rândunică
alungau tristeţea uitării

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspector şef Uhl: După cum ştiţi... câteodată o urmărim pe Ducesa de Teschen pentru siguranţa ei... Ieri a fost văzută în compania altui bărbat...
Prinţul Leopold: Cine era?
Inspector şef Uhl: Eisenheim, iluzionistul.
Prinţul Leopold: Şi ce făceau?
Inspector şef Uhl: S-au întâlnit şi...
Prinţul Leopold: Se atingeau? Se sărutau?... Au avut relaţii intime?

replici din filmul artistic Iluzionistul
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Prinţul Atomilor care a biruit moartea prin lumina învierii, imprimându-le atomilor magnifica energie a vieţii veşnice. Cercetează, experimentează dragostea Lui! Crede în El, alege-L ca model şi îţi atingi al fericirii ţel!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmele de dor

Dar numai duminica ne certăm?!
Unde sunt florile, unde e dragostea?
S-au pierdut?
Unde eşti tu, unde e noaptea?
Noaptea aceea de lut,
Când îţi acopeream ochii cu linişte
Caută-mi un puzzle!
Aşterne-mi în inima foc,
Desfă-ţi mijlocul sânilor!
Şi te voi încălzi cu palmele mele de dor
Să te cuprind în marea de foc a inimii mele
Ce stare de foc o pasăre-mi strigă
Prin munte-mi trece un vânt
Îţi deschid ochii cu dimineaţa ochilor mei
Limpezi, ca soarele, ca razele soarelui din cuvânt.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Puneţi-mi funingine în gură
De acuma cărţile s-au scris
Prinţul a aprins o lumânare
Ca să-şi ardă primul manuscris

Dincolo de frigul din incinte
Ştiu să moară stelele frumos
Nişte izgoniţi din galaxie
Merg pe cer cu capetele-n jos

Peste-aceste resturi de armada
Plouă de un veac torenţial
Se usucă-n camera cu stampe
Mâna cu inele-a unui cal

Fumurile lumii s-au răcit
Tu enigma cărţilor dezleag-o
Calcă marea Prinţul Fericit
Prin indepingibilis imago

De acum tăcerea va învinge
Marea ieroglifă s-a-ncifrat
Hai şi scoate ochii mei albaştri
Pasăre cu zborul răsturnat

poezie de Octavian Soviany
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul călare

Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

La ora când toţi, în secunda când toţi,
bolnavi, sănătoşi, unii vii, alţii morţi,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
şi vor să încalece şi vor să se ducă
şi vor să-şi ia caii legaţi de ulucă,
o, şi-a găsit fiecare,
o, şi-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul lui Brâncuşi

Când umbra se lungeşte în asfinţit de soare,
Chipul cioplit în piatră al,, Porţii de Sărut''
Cu vraja şi sublimul smintiţi în sărutare,
Ascultă cum finalul imploră început.

E locul unde piatra sărută timpul mut,
Cuvântul zugrăveşte din inefabil fraze,
Iar ochii largi sub pleoapă deschişi în absolut
Îşi caută lumina în spaţiul dintre raze.

L-au dobândit poporul, obârşia şi vatra,
Ca binecuvâtare a codrilor prin lut
Şi l-au jurat pe cruce la poarta de sărut
Să ştie tot românul că-i frate şi cu piatra.

O operă a lumii cum nu mai este alta
A scos din piatra sacră nimic şi absolut
Trudită-n praful stelei din care s-a născut
Din dragostea ciocanului cu dalta

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea gândului din urmă

Valurile nopţii poartă, înspumate,
Gânduri fără formă şi frânturi de vis,
Prin creneluri strâmte,-n turnul de cetate
Sufocat de lanţul care l-a închis.

Par copii ai zilei rătăciţi în noapte,
Care-ncearcă teama-n zâmbet să ascundă
Când se-aventurează, cu mişcări inapte,
Prin ferestre-nchise, turnul să pătrundă.

Printr-o crăpătură, gândul cel din urmă
Îşi găseşte-o cale-n zidul plin de cruci
Şi singurătatea turnului o curmă:
"Cât mai stai închisă-n turnul cu năluci?

Te deschide-n lumea care ţi-a răpus
Dintre-atâtea visuri, pe acela care
Ţi-a-mplinit menirea şi, iubind, te-a dus
Înspre nemurire, prin abandonare."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!