Nocturnă

Întru-n Sibiu încet ca-ntr-o-ncăpere
În care e un mort. Pe partea dreaptă
Am zidurile surde de tăcere.
Pe partea stângă inima-nţeleaptă.

În jur văd numai porţi şi-n porţi ferestre,
Iar în ferestre ochi care mă-ngheaţă.
Într-un Sibiu domol ca-ntr-o poveste
În care port viziera peste faţă.

Cu fiecare pas făcut prin sânge,
Tot mai adânc pătrund în noaptea care
Întâi de jos în sus mă strânge,
Apoi de sus în jos mă prinde-n gheare.

Stradelele mă-nghit dintr-una-ntr-alta,
Iar scările mă urcă şi coboară,
De nu mai ştiu: biserica e-n balta
Cerului larg, sau ceru-n ea coboară.

Şi peste tot o linişte ca-n clipa
Când marea se sărută cu pământul.
Liliacu-şi linge-n somn trudit aripa
Şi printre arbori vechi foşneşte vântul.

Intru-n Sibiu cum intră-n ceaţă luna,
Mai mult alunecând decât cu pasul,
Şi-n liniştea ce-ascunde-n ea furtuna
Ascult cum bate-n turnul straniu ceasul.

Intru-n Sibiu livid, sătul de viaţă.
Dar pregătit pe străzile uitate
În fiecare clipă să dau faţă
Cu mortul care umblă prin cetate.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru anul 2000

Vulturul ce roteşte sus
va fi atunci de mult apus.

Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin lunci
numai stejarii vor mai fi şi-atunci.

Mai aminti-mă-va un trecător
vreunui străin, sub ceasul lor?

Nu cred să mă vestească cineva,
căci basmul ar începe-aşa:

Pe-aici umbla şi el şi se-ntorcea mereu,
contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru anul 2000

Vulturul ce roteşte sus
va fi atunci de mult apus.

Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin lunci
numai stejarii vor mai fi şi atunci.

Mai aminţi-mă-va un trecător
vreunui străin, sub ceasul lor?

Nu cred să mă vestească cineva
căci basmul ar începe-aşa:

Pe-aici umbla şi el şi se-ntorcea mereu,
contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salamul de Sibiu

Oh! salamul de Sibiu
Nelipsit e din meniu
La o nuntă sau botez,
Sărbători cu chichirez.

Este un salam select,
Însă are un defect:
De Sibiu sau de Bacău,
Este scump de-ţi vine rău.

pamflet de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 aprilie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste care?...

Peste care zi din viaţă, te-am găsit şi admirat
Pe ce faţă şi prefaţă, cartea, rost şi-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colţ de viaţă, ne-a plăcut şi ne-a durut!

Peste care colţ de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, braţele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-aşez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în şoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viaţă, ai împrăştiat blestem?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lupului

Sus, peste luna-n flăcări, nori grei îşi grăbeau drumul
Aşa cum din incendii aleargă-n slavă fumul,
Şi codrii erau negri, şi-adânci în depărtări.
Mergeam tăcuţi prin iarba jilavelor cărări,
Prin bălăria deasă şi spinii-nalţi şi goi,
Când, pe sub brazii-asemeni cu cei din Lande, noi
Zărirăm umbra slabă a unor gheare mari
Lăsate-n hăituire de nişte lupi hoinari.
Ne-am reţinut suflarea ca linişte să fie
Şi paşii-ntrerupându-i. – Nici codru, nici câmpie
Nu suspinau în aer; ci, sus, pe-un stâlp stingher
O jalnică sfârlează ţipa prelung spre cer;
Căci vântu-urcat deasupra lumeştilor hotare,
Mai atingea cu talpa vechi turnuri solitare,
Iar jos, în văi, stejarii, plecându-se pe stânci,
Păreau că dorm pe coate în liniştile-adânci.
Nici un fior, când capul plecându-şi-l ades
Hăitaşul cel mai vârstnic, pe urme-ncet purces,
A cercetat nisipul, culcându-se; curând,
El, care niciodată nu a dat greş vânând,
Ne-a spus părerea-n şoaptă că semnele din tină
Vesteau grozave gheare şi-ascunsa vizuină
A lupilor pereche şi-a celor doi pui mici.
Ne-am scos din cingătoare cuţitele aici,
Şi ascunzând puşti lucii cu sclipătul de moarte
Pas după pas pornirăm dând crengile deoparte.
Trei dintre noi se-opriră şi vrând ca ei să ştiu
Zăresc doi ochi deodată aprinşi ca focul viu,
Şi văd şi patru forme uşoare şi mlădii,
Ce dănţuiau sub lună, acolo, -n bălării,
Aşa cum zburdă veseli, în orice dimineaţă
Ogarii, când stăpânul li se iveşte-n faţă.
Erau la chip asemeni şi-n joc la fel erau;
Dar în tăcere puii de lupi se zbenguiau,
Ştiind că, treaz aproape, şi numai la doi paşi
Doarme-ntre ziduri omul, cumplitul lor vrăjmaş.
Stătea-n picioare tatăl şi, lângă un copac,
Lupoaica împietrită parea statuia-n veac
Ce-o adorau romaniiş crescând sub coapsa ei
Pe Romulus şi Remus, străvechii semizei.
Pe labe-ntinse lupul se-aşează şi, cârlige,
Crispatele lui gheare jos, în nisip, le-nfige.
Pierdut se socoteşte, -ncolţit cum nu gândise,
Retragerea-i tăiată, potecile închise;
Atunci a prins puternic, cu gura-nflăcărată
Pe cel mai ager câine de calda beregată,
Şi nu vrea să-i dea drumul din fălcile-i de-oţel
Deşi potop de gloanţe treceau ca-n ciur prin el,
Deşi c anişte cleşte, cuţite de văpaie
Se-ncrucişau, intrându-i adânc în măruntaie,
Decât în clipa-n care dulăul sugrumat,
De mult timp mort îi cade sub labe sfâşiat.
Abia atunci îl lasă şi ne priveşte lupul.
Până-n prăsele-nfipte cuţitele-n tot trupul,
Îl ţintuiau de iarba scăldată-n al său sânge;
Puşti l-împresoară-acolo şi-n cerc sinistru-l strânge.
El tot ne mai priveşte şi somnul vieţii-l fură,
Lingându-şi negrul sânge ce-i înflorea pe gură,
Şi, fără să încerce de loc a şti cum piere,
El ochii mari şi-nchide şi moare în tăcere.

poezie celebră de Alfred de Vigny
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cum spuneam,
Trenul trece prin capul meu
Şi prin capul prietenilor mei.
Are vagoane dichisite şi simetrie corectă.
Cum spuneam,
Gara se află pe partea dreaptă sau, după caz
Pe partea stângă
Dar, tot aşa, cum spuneam, trenul are o distincţie aparte
De fiecare dată după tren galopează un cal
E un cal de paradă cu pantofii murdari şi cântă când
galopează.
Cum spuneam, mă uit la voi ce atenţi sunteţi
Când eu debitez prostii despre trenuri
care trec prin cap
şi cai care aleargă cântând.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua răsărită pe poteca celebrităţilor din Sibiu (oraş eminamente cultural si european) mi se pare unul din cele mai frumoase lucruri care mi s-au putut întâmpla. Ideea că plimbându-se prin acel "picior de plai" al Sibiului, spectatorii nu numai se vor plimba, dar şi vor alerga din teatru în teatru ca să aplaude şi să se bucure de stelele firmamentului teatral, în cautarea "gurii de rai" pe care o reprezintă fiecare spectacol mă încântă peste măsură!

citat din Gigi Căciuleanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora a treia am avut geografia. Şi eu care credeam că geografia e cine ştie ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte uşor! Geografia este ştiinţa despre pământul pe care trăim noi, despre munţi, mări şi oceane. Până acum îmi închipuisem că pământul nostru e drept şi întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă că nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu aşa ceva, dar am crezut că e cine ştie ce poveste sau născocire. Acum însă se ştie sigur că asta nu-i poveste. S-a stabilit că pământul nostru este un glob mare, mare de tot, şi că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii şi animalele şi tot ce se află pe pământ, şi iată de ce vietăţile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai că ei nu bagă de seamă asta şi-şi închipuie că merg aşa cum trebuie; pentru că, nu-i aşa, dacă lasă capul în jos şi se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalţă capul, văd cerul. De aceea li se pare că şi ei merg cum trebuie.

Nicolai Nosov în Vitea Maleev la şcoală şi acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă

Un poet priveşte de la fereastra etajului 10.
Prin faţa geamului său stoluri de păsări
taie cu aripile ceaţa,
halucinant o desfac în fâşii.
"Ce minunat! exclamă poetul.
Să vezi atâtea păsări
zburând în faţa ta
prin ceaţa acestei dimineţi!
Pare că ferestrele
sunt hublourile unei nave,
iar păsările negre -
valuri care curg, curg,
în flux şi reflux.
Luaţi-mă şi pe mine cu voi,
păsări ce răzbateţi prin ceaţă!"
Iar glasul lui se amestecă
cu ţipetele de păsări
care curg, curg...

De partea cealaltă, peste drum,
în faţa zborului dezlănţuit
vede spitalul cenuşiu,
cu ferestre, multe ferestre,
luminate de o lumină artificială bolnavă,
aburite de răsuflări bolnave,
de spaime şi dureri
ale unor ochi muribunzi,
care se văd prin ceaţă.
O altfel de ceaţă,
care tulbură
perdeaua insesizabilă dintre viaţă şi moarte.

Jos, străzile - un furnicar.
O cerşetoare cântă aceeaşi litanie,
din minut în minut,
obsesiv,
şi-un clopot o îngână, cu dangătul
înecat de-atâta ceaţă:
"Un bănuţ, domnule!
Un bănuţ, doamnă!"
Pe lângă ea viaţa trece nepăsătoare,
grăbită,
într-un sens haotic,
ca un stol mare de păsări
cu aripile legate prin ceaţa densă, densă:
maşini claxonând într-o goană infernală,
oameni mergând grăbiţi spre serviciu,
mame cu copii de mână,
pe care-i târâie pe un drum
ce pare că nu e al lor,
doi îndrăgostiţi ce se sărută
în văzul tuturor,
două adolescente cu căşti în urechi
ce traversează râzând
pe culoarea roşie a semaforului...

Şi pentru prima dată
poetul simte frigul acestui spaţiu de jos,
un spaţiu intermediar
între zborul în valuri al păsărilor
şi spaimele ochilor bolnavi
pe care îi vede prin geamurile aburite
ale spitalului.

Pentru prima dată,
nu se mai recunoaşte,
nu mai ştie cărui spaţiu aparţine,
în timp ce aripile-i tremură, legate,
şi tulbură cu fâlfâirea lor uşoară
perdeaua insesizabilă
dintre viaţă şi moarte...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Coboară jos"

Coboară jos din norii tăi
Pe-o stâncă-n margine de văi
Şi-atunci vei mulţumi frumos
Că nu eşti jos.

Coboară jos, la pompier,
Când scara lui te urcă-n cer
Şi - rogu-te! - nu te mira
Când n-oi putea!

Coboară jos doar un fuştel
Din scara ta, hai, uşurel!
E bine unde ai rămas,
C-un singur pas.

Coboară jos, în suflet, vrei?
Nu poţi! El nu e jos, eheeei!
În tine e, cum e şi-n alt'
Cum e şi-n 'nalt.

Coboară jos - a zis un sfânt,
Poet pe-al neamului pământ.
A scris... c-aşa a vrut-o el,
Poetu'-acel.

Ştia de-atunci, de când scria,
Că unii îl vor critica,
Citind, că vor avea un spasm,
Că-i pleonasm.

Licenţă este, literaţi!
Şi sunt atâtea, încetaţi!
Poeţii, de când lumea e,
Pot scrie-orice!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de Anul Nou

La mulţi Ani cu Sănătate!
Aceasta-mi este urarea
Pentru locuitorii din Cetate,
De peste tot cât ţine zarea.

Când s-apropie Sărbătoarea,
Prin oraşe şi prin sate,
La Mulţi Ani cu Sănătate!
Aceasta-mi este urarea.

Ea Universul îl străbate
Şi de prisos este-ntrebarea,
Dacă şi-n străinatate
A ajuns la timp urarea,

La Mulţi Ani cu Sănătate!

Sibiu 05.12.2015

rondel de Ioan Friciu din Inedita (5 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium nocturn

Taci, să s-audă noaptea care vine!
Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.

Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.

Nu te mişca! Să nu cumva să scape
Urechii mele glasu-acela pur
Pe care îl aud tot mai aproape
Şi tot mai clar, mai fără de-nconjur.

Nu tulbura cu sunetele tale
Această gravă muzică de sus,
Mai bine taci sub vastele portale
Sub care stai cu umărul adus.

Mai bine taci în noaptea care vine
Şi-n care-atâtea patimi mari se nasc.
Din nepătrunsa, larga-ntunecime
Nu poţi să ştii ce noi dureri mă pasc.

Iubito!-n noaptea asta-mpărătească
Numai tăcerea las-o să vorbească!

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

Se deschid,
Cum se deschide cerul
Când plouă;
Se deschid
Larg, mai larg,
Cum se deschide vulcanul
În erupţie.
Se leagănă,
Cum se leagănă norii pe cer
Când nu plouă;
Se leagănă,
Repede, mai repede
Cum se leagănă pământul
Când nu erup vulcanii.
Se fâlfâie,
De jos în sus,
De sus în jos,
Gustă din aer,
Se nasc pentru zbor,
Se înalţă
Din jos spre sus
Plutesc pe aer
Coboară pe pământ
Din sus spre jos.
Se unesc de cer
Şi îşi astâmpără setea
Cu picurii din ploaie
Şi îşi astâmpără foamea
Cu lava din vulcani.

Se deschid.
Se leagănă.
Se fâlfâie.
Se închid.

poezie de Claudiu Ovidiu Tofeni din Paşi pe nisip (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remuşcări

E ceasul prea târziu se pare
să mai oprească acest timp
şi timpul este ca o mare
cu valurile lui din chip.

Şi frunzele cândva de verde
pline de viaţă au mai fost,
acum e toamna şi se vede
pe unde umblu fără rost.

Cu mâinile în buzunare
şi cu paltonul încheiat,
privesc un cer şi o cărare
pe care des le-am mai umblat.

Sus este luna, jos pământul
şi între ele sunt doar eu,
mai e o linişte şi vântul
şi paşii mei şi Dumnezeu.

Mă-nchin la cerul plin cu stele
şi mă gândesc cum a trecut,
pe marea mea multă durere
ce n-am crezut-o şi văzut.

E ceasul prea târziu se pare
să mai îndrept ce am făcut
şi limbile nu au răbdare
şi mă lovesc şi-s abătut.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monosilab de... toamnă sibiană (parodie după George Bacovia)

Toamna la Sibiu
Vine cu alai
Iar.
Încep s-o descriu
Cu un guturai
Clar!
Plopii cei înalţi
Frunze pe pământ
Cern
Şi-astfel despuiaţi
Poartă un veşmânt
Tern.
Pe-asfalt şi cărări
Frunzele-au format
Stoc,
Zacusca-n cămări
A şi căpătat
Loc.
Lângă tomberon
Gunoaiele munţi
Zac,
Ş-apoi peste tot
Noaptea câinii nunţi
Fac.
Hingher – e-un cuvânt
Care-i din limbaj
Scos.
Câinii latră-n vânt
Rod cu mult curaj
Os.
*
Chiar în Sub Arini
Turmele de oi
Pasc,
De optimism plini,
Speranţele-n noi
Nasc:
S-avem fotbalişti
Ce spun hotărât
Da!
Printre microbişti
Să-nfloare-un cuvânt
"A"!
CSM să fii
Pentru Sibiu
Sol
S-aud, deşi-i plin,
Pe Municipal
Gol!
Şi nici un chibiţ să
Nu mai întrebe
"Ce,
Drumul vostru stă
Numai între B-
C?
*
Parcă simt în nări
Al pastramei gust
Fin.
Merg pe trei cărări
Că mi-au dat un must
Vin!
Şi într-un troleu
Aş vrea ca să mă
Sui,
Însă nici un Teu
Doamne iartă-mă
Nu-i,
Căci înşiruiţi
Pe-un larg bulevard
Stau,
Că-s oameni grăbiţi
Ei însă habar
n-au
Iar când s-au pornit
Îţi vine să te
-nmoi
Cinci dej-au oprit
Însă nici un Te
2!
Am s-o iau pe jos.
Gropile-s de ploi
Lac,
Eu sunt curajos
Şi-n gropile noi
Pac!
Mă mai ţin de-un pom
Da-n mâini mi-a intrat
Spin,
Cuie, ac, piron.
Pomu-i afişat
plin...

*
În culori pastel
Toamna prin frunziş
Bea,
Cerne-ncetinel
Sus la Păltiniş
Nea!
Iarna – imprudent
anotimp bizar
Trosc!
Iar pentru student
Fără numerar
Pleosc!
Examene-ncep
Bursele dispar
Vai!
Baruri, discoteci
Şi alte plăceri
N-ai!
Căldură la curs
Sau pe la cămin
Ioc,
Gândului-i dăm curs
"Vrem să auzim
Foc!"
Poate-i mistuim
Pe cei care legi
Scot,
Nu ca să trăim
Nici să înţelegi
Tot.
Taxe-au născocit,
Bursa ne-o ciuntesc
Mult,
Ne-au nenorocit
Numai ei trăiesc
Slut.
Pensioara lor
Pentru şapte guri
E,
Că dorm binişor
Iar tu poţi să-njuri
De...!
Remeşi, năstăseşti
Şi alţi ilieşti
Stop!
Vrem la Bucureşti
Ş-altfel de ciocoi
Pop!

parodie de Sever Purcia, după George Bacovia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, când încă zorii nu-s...

Vreau să vă fac mărturisire, acum când zorii încă nu-s că eu nu sunt decât iubire şi o primesc (ştiţi voi) de Sus.
De-i întuneric sau lumină, coboară-n mine dar divin, eu mai mărturisesc o vină şi beau o lacrimă de vin...
De cade frunza ruginie, sau mugurii-nfloresc pe ram, eu pun iubire-n poezie, că numai poezie am...
O pun şi în singurătate, să nu îi fie prea urât şi-n liniştea de peste noapte în care vise-am zăvorât...
Împart din ea la fiecare şi de cumva împart prea mult, e ca un leac de vindecare, pentru durerea ce-o ascult
În scâncete de neiubire la porţi închise unde bat atâtea suflete-n neştire într-un amurg întârziat...
Acum, când încă zorii nu-s, eu mă perind printre cuvinte, s-adun iubiri ce au apus şi să-mi aduc de ele-aminte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi sfânta Duminică a dat şi ea drumeţei un corn de prescură şi un păhăruţ de vin, ca să-i fie pentru hrană până la Mănăstirea-de-Tămâie; şi i-a mai dat o tipsie mare de aur şi o cloşcă tot de aur, bătută cu pietre scumpe, şi cu puii tot de aur, ca să-i prindă bine la nevoie; şi apoi a dat-o pe seama ciocârlanului, care îndată a şi pornit, şovâlcâind. Şi când ciocârlanul pe jos, când drumeaţa pe sus, când ea pe jos, când el pe sus. Şi când biata drumeaţă nu mai putea nici pe sus, nici pe jos, atunci îndată ciocârlanul o lua pe aripioarele sale şi o ducea. Şi tot aşa mergând ei încă un an de zile, cu mare greutate şi zdruncen, au trecut peste nenumărate ţări şi mări, şi prin codri şi pustietăţi aşa de îngrozitoare, în care fojgăiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fermecători, vidre câte cu douăzeci şi patru de capete şi altă mulţime nenumărată de gângănii şi jigănii înspăimântătoare, care stăteau cu gurile căscate, numai şi numai să-i înghită; despre a cărora lăcomie, viclenie şi răutate nu-i cu putinţă să povestească limba omenească.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai e puţin pînă-n seara lumii

Doamne, mai e puţin pînă-n seara lumii
Şi încă n-am făcut nimic pentru Tine.
Atîta dragoste în inimă-mi coboară,
Cuvînt şi faptă voi găsi pentru slujire?...
Aş clădi o cetate
Cu ziduri puternice, cu turnuri înalte
Cu porţi deschizîndu-se larg
Spre departe
Cu temple-ncărcate-n balsam de-nchinare
Să intre oricare
Spre rugă, iertare...
Dar, Doamne, port în gîndu-mi
Cetatea mult promisă
Ce-aşteaptă pregătită în cerul Tău
Cel sfînt
Minunea m-atrage-aşa de mult
Că uit de-orice cetate pe pămînt

Aş săpa o fîntînă
Cu limpezi izvoare curgînd într-o pace
Deplină
Ca şi cum apa ei
Ar putea să-Ţi fie-alinare
Pe drumul fierbinte spre cruce
Ca şi cum stropii ei
Ar putea să mai strige-acel strigăt
"Mi-e sete"
Dar, Doamne,
Am auzit de apa vie
Din fîntînile cerului
Cu cumpenele lor sprijinite de stele
Şi nu mai ştiu decît s-aştept
Să-Ţi văd iubirea oglindită-n ele

Aş aprinde o lumină
De parc-aş mai putea cu ea
S-alung întunericul din noaptea trădării
Să fac să se vad-adevărul
În pridvorul roman
În care Pilat
În loc să-şi spele conştiinţa
Îşi spală mîinile...
Aş aprinde o lumină
Şi-aş pune-o la răscrucea rătăcirilor
Acolo unde bîjbîie lumea
Neştiind încotro...

Dar, Doamne,
Am auzit de-o ţară a luminii
La Tine sus, în care heruvimii
Te laudă zburînd printre jerbe de stele...
Şi de atunci mă tot întreb
Ce lumină să-Ţi aprind aş putea?

Poate doară
Inima mea...

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre altă poartă

Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.

Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el îşi adună armele virale...

Mi-aduce amintirile păstrate,
sub brâul greu al marilor redute,
într-un seif de visuri adunate
din umbrele iubirilor trecute.

Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.

Cu visul meu ajunge, peste vreme,
pe-o margine de amintiri uitată,
ca de acolo-n taină să te cheme,
să te mai văd zâmbind încă odată.

Dar vremea care trece nu mă iartă,
povara anilor devine tot mai grea,
însă-mi apare-n faţa altă poartă,
mă luminez mergând uimit spre ea.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută copile

Când vine vara şi pâinea-n câmp dospeşte,
Cireşele se coc şi soare dogoreşte,
Tu copile, cerul senin îl priveşte
Şi celui de sus, din suflet mulţumeşte.

Când te scoli în fiecare dimineaţă
Sărută părinţii! Că ei ţi-au dat viaţă.

Sărută pământul care te hrăneşte,
Sărută apa că setea-ţi potoleşte.
Sărută lumina care te-ncăzeşte,
Sărută şi vântul când te răcoreşte.
Sărută copacul care te umbreşte,
Sărută şi floarea care înfloreşte.
Sărută chiar ploaia când te limpezeşte.
Sărută copile! Sărută copilăreşte.

poezie de Dumitru Delcă (12 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!